Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de catre Sfânta Ana
Veseleşte-te acum, Sfântă Ana, dezlegându-te din legăturile nerodirii şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela Ce a dăruit din pântecele ei oamenilor, pe Singura Maică ce nu ştie de bărbat. Sfânta Fecioară Maria este cea care a făcut pământul cer, pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, şi prin a cărei naştere în feciorie ne-a fost dăruită viaţa veşnică.
Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblând în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atât au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.
O, fericita pereche, Ioachim si Ana! Cu adevarat v-ati cunoscut preacurati si din rodul pantecelui vostru, dupa cum oareunde zice Domnul: “Din roadele lor ii veti cunoaste pe dansii”. Ati trait dupa buna placere a lui Dumnezeu si dupa vrednicia celeia ce s-a nascut din voi. Ca intru intreaga infranare si cuviosie vietuind, pe odorul fecioriei l-ati adus, pe cea mai inainte de nastere fecioara si dupa nastere fecioara, pe ceea ce singura, si cu mintea si cu sufletul si cu trupul, petrece de-a pururea fecioara. Ca se cadea ca aceea ce au odraslit din intreaga infranare, pe Lumina cea singura, una nascuta, sa o arate trupeste… O, cate minuni si cate schimbari s-au facut pentru aceasta fiica! Nasterea din cea stearpa, fecioria nascand, amestecare a Dumnezeirii si a omenirii, a patimirii si a nepatimirii, a vietii si a mortii, pentru ca asa, intru toate sa se biruiasca cel mai rau, de cel mai bun.Si acestea toate pentru a mea mantuire! O, Stapane, ca atata m-ai iubit pe mine, incat nu prin inger, nici prin alta oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintai, intru acelasi chip si pe a doua facere Tu Insuti o ai lucrat. Pentru aceasta pricina, dantuiesc si cuget inalt si ma veselesc si catre izvorul minunilor iarasi ma intorc si, din raul veseliei indestulandu-ma, pe alauta Duhului iarasi o iau si dumnezeiasca lauda de nastere cant.
O, pereche de Turturele cuvantatoare, Ioachim si Ana, cu preaintreaga infranare! Voi, pe legea firii, adica intreaga infranare pazindu-o, celor mai presus de fire v-ati invrednicit, ca ati nascut lumii pe Maica lui Dumnezeu cea neispitita de barbat. Voi, cu buna credinta si cuviosie in firea omeneasca vietuind, pe fiica cea mai presus de ingeri ati nascut, pe cea care acum in ingeri stapaneste. O, fiica preafrumoasa si preabuna, o, crinule care ai rasarit in mijlocul spinilor, din imparateasca si de bun neam radacina a lui David! Ca prin tine imparatia s-a imbogatit cu preotia, si s-a facut mutare legii si s-a descoperit Duhul cel ascuns sub slova, ca s-a mutat vrednicia preotiei, din neamul lui Levi, in cel al lui David. O, trandafir ce ai rasarit prin spini, adica din pacatosi, si de buna mireasma ai umplut toate! O, fiica a lui Adam si Maica a lui Dumnezeu, fericita este coapsa si pantecele din care ai odraslit, fericite sunt bratele care te-au purtat si buzele ce s-au indulcit de sarutarile tale cele curate, ca sa fii intru toate de-a pururea fecioara. Strigati Domnului tot pamantul, cantati si va bucurati, cantati! Inaltati glasul vostru, inaltati, nu va infricosati, ca s-a nascut noua Maica lui Dumnezeu, ca o sfanta scaldatoare a oilor, din care bine a voit a se naste Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii! Saltati munti, firile cele cuvantatoare si cele ce va nevoiti catre inaltimea vederii celei duhovnicesti! Ca muntele Domnului cel preaaratat se naste, cel ce covarseste si sta mai presus de tot dealul si de tot muntele, adica de inaltimea ingerilor si a oamenilor, din care muntele bine a voit a se taia, fara de mana trupeasca. Piatra cea din capul unghiului, singurul ipostas, Cel cea pe cele despartite le impreuna, adica Dumnezeirea cu omenirea, ingerii cu oamenii, pe cei din neamuri si pe trupescul Israel, intr-un Israel duhovnicesc. Muntele lui Dumnezeu, munte intreg, munte inchegat, muntele in care a binevoit Dumnezeu sa locuiasca intru dansul. Carul cel dumnezeiesc, cel de mii de ori inmultit, a celor ce sunt imbogatiti cu dumnezeiescul dar, zic, al Heruvimilor si al Serafimilor; Varful cel mai sfintit decat Sinaiul, pe care nu fum, nu ceata, nici foc infricosator il acopera, ci stralucirea cea luminatoare a Preasfantului Duh. Ca acolo, adica, Cuvantul lui Dumnezeu a scris Legea pe lespezi de piatra, cu Duhul ca si cu un deget, iar intru aceasta, de la Duhul Sfant si din sangiuirile ei, Cuvantul Insusi s-a intrupat si pe Sine S-a dat firii noastre doctorie mult lucratoare de mantuire. Acolo mana, iar intru aceasta pe Cel ce a dat dulceata manei, sa intreaca cortul cel vestit pe care l-a lucrat Moise in pustie, din materie de mult pret si de multe feluri, si, mai inainte de aceasta, cortul Parintelui Avraam, intocmind cortul cel insufletit si cuvantator al lui Dumnezeu. Ca aceasta nu a fost o incapere a lucrarii lui Dumnezeu, ci o aratare a ipostasului Fiului lui Dumnezeu. Sa se cunoasca, dar, neasemanarea fata de dansa: a chivotului cel de toate partile acoperit cu aur, a nastrapei cea de aur, purtatoare de mana, a sfesnicului si a mesei si a tuturor celor vechi. Ca acestea numai ca preinchipuiri s-au cinstit, ca niste umbre ale chipului celui dintai fiind.
Astazi, Cel ce pe toate le face, adica Dumnezeu Cuvantul, pe care, din inima, Tatal L-a nascut, si a lucrat Carte noua, ca sa se scrie intr-insa cuvantul cel bun, cu limba lui Dumnezeu, ca si cu un condei de scriitor, adica cu Duhul (Ps.44, 1-2). Si s-a dat unui barbat ce stia slovele si nu a citit-o, ca n-a cunoscut Iosif pe Maria si nici puterea tainei. O, fiica preasfintita a lui Ioachim si a Anei, cea ascunsa Incepatoriilor si Stapanitorilor, si tainuita fata de sagetile cele infocate ale vicleanului! Ceea ce ai petrecut in camara cea de nunta a Duhului si pazita ai fost fara prihana ca o mireasa a lui Dumnezeu.
Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudând nu-mele Lui cel sfânt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale". Apoi, umplându-se de negrăită bucurie, Sfânta Ana a alergat la Ierusalim cu sârguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă.
În acelaşi ceas, acelaşi înger s-a arătat lui Ioachim în pustie, zicându-i: "Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta şi a voit să-ţi dea ţie darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli şi va naşte ţie o fiică, a cărei odrăslire pe pământ la toată lumea va fi bucurie! Şi acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului şi acolo vei afla, la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceeaşi bucurie i s-a vestit"
O, fiica preasfintita, ceea ce te arati pe bratele cele de maica si esti infricosatoare puterilor celor departate de Dumnezeu si potrivnice! O, fiica preasfintita, ceea ce te hranesti cu lapte de maica si de ingeri esti inconjurata! O, fiica de Dumnezeu dorita, slava celor ce te-au nascut, pe tine neamurile neamurilor te fericesc, precum, adeverind, ai zis tu insati! O, fiica vrednica de Dumnezeu, frumusetea firii omenesti, indreptarea Evei, pentru ca prin nasterea de fiu, lumea cea cazuta s-a indreptat. O, fiica preasfintita, podoaba femeilor! Ca Eva cea dintai, calcatoarea poruncii s-a facut si printr-insa a intrat moartea, pentru ca a slujit pe sarpele de fata cu stramosul, dar Maria, deplin slujind dumnezeiestii voiri, pe sarpele cel amagitor l-a inselat si lumii a adus nestricaciunea.
O, fiica, pururea fecioara! Ceea ce n-ai avut trebuinta de barbat pentru zamislire, pentru ca Cel purtat in pantece de tine are Tata pe Cel Vesnic. O, fiica de neam pamantesc, ceea ce ai purtat pe Ziditorul in bratele tale, cele de Dumnezeu purtatoare. Se intreceau veacurile laudandu-se cu nasterea ta, dar Sfatul cel mai inainte hotarat al lui Dumnezeu, Cel ce a facut veacurile, biruia intrecerea veacurilor. Si s-au facut cele de pe urma intai, fiindca au dobandit a ta nastere. Cu adevarat, mai cinstita decat toata zidirea te-ai facut. Ca din tine singura, parga framantaturii noastre, si-a luat parte Ziditorul: trupul Lui din carnurile tale, sangele Lui din sangele tau, laptele pieptului tau l-a supt Dumnezeu si s-au impreunat buzele tale cu buzele lui Dumnezeu. O, necuprinse si negraite minuni!
Pe tine, mai inainte cunoscandu-te vrednica, Dumnezeul a toate te-a iubit si, iubindu-te, te-a randuit si, in vremile cele mai de pe urma, te-a adus la fiinta si Nascatoare de Dumnezeu, maica si hranitoare Fiului Sau, Cuvantului, te-a aratat.Ca unde s-a inmultit pacatul, acolo a prisosit harul. Ca de am fi pazit impartasirea cea dintai cu Dumnezeu, nu ne-am fi invrednicit de impartasirea cea mai mare si slavita. Iar acum, acum, adica, prin pacat, nevrednici ne-am facut de impartasirea cea dintai, nepazind ceea ce am luat. Insa, prin milostivirea lui Dumnezeu, ne-am miluit, ca ne-a luat langa Dansul, ca intemeiata sa se faca impartasirea. Ca puternic este Cel ce ne-a luat prin intrupare, sa pastreze nedespartita unirea cu El. Ca, prin cadere, pacatuind tot pamantul si poporul Domnului ratacindu-se cu duhul desfranarii, Dumnezeu, Cel ce l-a castigat pe dansul, cu mana tare si cu brat inalt l-a scos, cu semne si cu minuni, din casa robiei lui Faraon si l-a trecut prin Marea Rosie si l-a povatuit ziua cu nor si noaptea cu lumina de foc. Dar s-a intors inima lui in Egipt si poporul Domnului n-a mai fost popor al Domnului, si poporul cel miluit, nu a mai fost popor iubit. Pentru aceasta, acum se naste Fecioara, luptatoare impotriva desfranarii stramosesti si se logodeste cu Dumnezeu si naste Mila lui Dumnezeu. Si popor al lui Dumnezeu se face cel care mai intai nu era popor si cel nemiluit s-a miluit, si cel neiubit este iubit. Ca dintr-nsa Se naste Fiul lui Dumnezeu cel iubit intru Care Tatal a binevoit.
Din aceasta esta cunoscută viaţa lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiică cea mai sfântă decât toţi sfinţii şi decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toţi a plăcut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pământ, între oameni, mai bine primiţi lui Dumnezeu decât aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decât a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfânta, Preacurata Maică, aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi.
Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pânzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maică Să cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrânate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfântul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorât, roşu şi din vison, întrucât cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. "Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu dânşii" (Apoc. 21, 3).
Faptul că Ioachim și Ana au adus pe lume pe Sfânta Fecioară Maria, cea care va fi cu adevărat „cort” al prezenţei lui Dumnezeu, e dovadă a dreptăţii şi virtuţii lor extraordinare, superioare simplei păziri a Legii Vechi. Ioachim se trăgea din Bethleem, din neamul lui David, seminţia lui Iuda. Din acelaşi neam şi din aceeaşi seminţie se trăgea şi Ana. Era fiica preotului Matan şi a soţiei sale, Mariam. La 30 de ani, Ioachim s-a însurat cu Ana, care avea 20 ani. Proaspăta familie s-a aşezat în Ierusalim, aşteptând cu nerăbdare un copil. Au trecut şi doi, şi trei ani, dar copilul nu venea. Trebuie să menţionăm că pe atunci era o ruşine ca o familie tânără să nu aibă copii. Cei fără copii erau jigniţi şi desconsideraţi peste tot, şi la adunările de familie, şi între prieteni, şi în public, şi chiar la templu. Se înţelege deci cu ce durere şi ruşine trăiau Ioachim şi Ana, neavând copii. Au mai trecut 10, 20 de ani, dar copilul nu a apărut. Ce ruşine! „Ioachim şi Ana chinuiţi erau întru nenaştere" (Condac, 8 septembrie). Cu toate acestea, nu au deznădăjduit niciodată, deoarece se rugau neîncetat. Au mai trecut încă 10 ani, apoi încă 20 de ani, aşa încât Ana a ajuns la 60 de ani, iar Ioachim la 70 de ani. Şi erau tot fără copil.
Aşteptare în rugăciune. Sfânta Copilă este rodul rugăciunilor fierbinţi ale părinţilor Ioachim şi Ana şi, în acelaşi timp, dezlegarea întristării lor pricinuită de ocara iudeilor, întrucât trăiau împreună fără a avea copii. Ana se căsătorise la 20 de ani şi dobândise copilul la 60 de ani, după 40 de ani de aşteptare.
Atâţia ani s-a rugat lui Dumnezeu pentru a primi un copil, în timp ce noi aşteptăm răspuns de la Dumnezeu pe loc şi, dacă nu-l primim, ne împotrivim Lui, căci pentru noi întârzie minunea. Aşa facem şi noi. Când ne rugăm pentru vreo pricină de-a noastră, încercăm să grăbim lucrurile cât de tare. Şi aşteptăm de la Dumnezeu ca pe loc să facă minunea pentru noi. Iar dacă nu o face, noi - puţin credincioşii - ne răzvrătim împotriva Lui. Insă unei astfel de inimi Dumnezeu nu-i răspunde. El aşteaptă să răbdăm şi să insistăm în rugăciune (Luca 18, 1-7). Cu cât insistăm şi răbdăm mai mult, cu atât şi nădăjduim. Dumnezeu mai întârzie, dar nu trece pe nimeni cu vederea.
Smerenia lor. „Drepţii Ioachim şi Ana, daruri aducând preoţilor şi neprimindu-le, s-au întristat amarnic, rugăciune înălţând Dătătorului a toate" (Sedealnă, 9 decembrie). In octombrie era sărbătoarea corturilor la evrei, iar bătrânul Ioachim a mers la templu, la Ierusalim, pentru a aduce daruri bogate, doar-doar îl va îndupleca pe Dumnezeu să-Şi arate minunea Sa. In spatele lui veneau şi alţi închinători cu daruri în mâini. Se formase o „coadă" în toată regula. A apărut vestitul preot Rubeim pentru a primi darurile lor. Primul era bătrânul Ioachim, însă Rubeim îi spune: „Stai! Tu nu ai copii şi de aceea nu îţi este îngăduit să aduci primul darurile tale lui Dumnezeu. Mergi în spate, stai ultimul la coadă!" Durere mare pe Ioachim! Ioachim, rănit, a ascultat şi, fără nici un cuvânt, din capul rândului s-a dus ultimul, sub privirile tuturor. A dat darurile la sfârşit preotului şi s-a întors cu inima frântă acasă. În acea vreme, faptul de a avea copii mulţi le părea israeliţilor superior chiar şi virtuţilor, iar lipsa de copii era considerată un rău atât de mare încât drepţii Ioachim și Ana nu erau lăudaţi pentru virtuţile lor, cât mai ales insultaţi din cauză că nu aveau copii. Întristaţi de aceste ocări şi aducându-şi aminte de Avraam şi Sara, şi de toți ceilalţi care au trecut prin această tristă experienţă, și gândindu-se apoi la leacul găsit de unii pentru vindecare, Ioachim şi Ana au hotărât să-L implore pe Dumnezeu pentru a fi izbăviți de acest necaz. Astfel, ei au cerut de la Domnul, prin asceză şi rugăciune, dezlegarea lipsei lor de copii, făgăduind că vor închina din pruncie lui Dumnezeu copilul care se va naşte.
„Grea cruce lipsa copiilor - îi spuse Anei. Trebuie să adâncim postul şi rugăciunea, poate ne va auzi Domnul. Tu stai aici, acasă, şi fă-ţi rânduiala ta, eu voi urca în munte şi mă voi nevoi acolo, şi, dacă Domnul ne va dărui copil, nu-l vom ţine pentru noi, ci-l vom oferi Lui. Al Lui să fie!" Şi Ioachim, în ciuda celor 70 de ani ai săi, a urcat şi s-a aşezat în munte: „Intru rugăciune în munte sălăşluind" (Icos, 8 septembrie). „Nu voi mânca, îşi spuse, şi nu voi bea, de nu mă va auzi Domnul. Hrana şi băutura mea va fi rugăciunea." Aşa a zis şi aşa a făcut. Ana, de 60 de ani, se ruga în casă, îşi spunea rugăciunile plângând: „Doamne, şi pământul aduce roadă, şi păsările fac pui, şi fiarele nasc. Eu cu cine mă asemăn, Doamne?" Şi, minune mare! înfruntarea publică cu care preotul l-a întâmpinat pe Ioachim, în loc să-l stârnească împotriva lui Dumnezeu şi a preotului, l-a adus pe acesta mai aproape de Dumnezeu. Mai aproape de Dumnezeu a ajuns şi Ana, soţia sa. Iată ce smerenie aveau părinţii Maicii Domnului!
Credinţa lor. Ana era de 60 de ani şi Ioachim de 70 de ani. Şi la o aşa vârstă înaintată încă îl rugau pe Dumnezeu să le dăruiască un copil. închipuiţi-vă între vecini o familie fără copii, bărbatul să fie de 70 de ani şi soţia de 60 de ani, şi să-l auziţi pe soţ rugându-L pe Domnul să-i dăruiască un copil. Şi pe soţie s-o auziţi la fel. Pentru cei puţin credincioşi, asta ar fi o nebunie, din pricină că nu au credinţă. Şi totuşi aceasta este credinţa adevărată. „Credinţa nu este doar când spui: Cred că la Domnul toate sunt cu putinţă!, ci atunci când zici: Cred că tot ceea ce cer voi primi!" (Scara). Ioachim şi Ana credeau şi spuneau: „Pentru noi, oamenii, poate fi cu neputinţă să mai avem un copil, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi asta contează." Pe această credinţă s-au sprijinit şi au cerut în rugăciunile lor ceea ce omeneşte era imposibil. Şi rugăciunea lor a fost ascultată.
Minunea. Au trecut 40 de zile de rugăciune intensă, de post aspru şi de multe închinăciuni. Preabunul Dumnezeu a fost mişcat văzându-i pe aceşti bătrânei având bunătatea copiilor mici, credinţa nezdruncinată în El şi rugăciunea cu osteneală şi durere. Şi-a ascultat cererea lor nebunească pentru alţii. A trimis îngerul să le vestească. Acesta l-a vizitat în munte pe Ioachim, zicându-i: Bucură-te, îoachime, Dumnezeu a auzit rugăciunea ta, mergi acasă! Iar pe Ana a vizitat-o în casă, zicându-i: Bucură-te, Domnul a auzit rugăciunea ta, vei naşte un copil ce va fi slăvit pe faţa întregului pământ! lată, şi bărbatul tău Ioachim vine! Bătrânul Ioachim parcă prinsese aripi cu care a zburat spre casă. Ana îl aştepta în poartă şi, alergând, s-au îmbrăţişat: „Domnul ne-a binecuvântat!" Şi au exclamat: „Slavă lui Dumnezeu!" Mai apoi, Ana a luat în pântece şi a rămas însărcinată, eveniment pe care Biserica îl prăznuieşte cu multă bucurie în data de 9 decembrie, deoarece din ea s-a născut dulcele rod. In ziua a 9-a a acestei luni se face pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfânta Ana.
Ioachim şi Ana au aşteptat venirea pe lume a copilului lor cu rugăciune şi slavă şi cu imne către Dumnezeu. într-o astfel de atmosferă s-a aşteptat naşterea Maicii lui Iisus Hristos. Şi a trecut luna martie, mai şi a venit septembrie. Şi pe 8 septembrie, într-o luni din anul al XV-lea î.Hr., Ana a născut-o pe fiica ei, „cea pe care a sădit-o Hristos, floarea vieţii noastre".
Biserica Sfanta Ana. Biserica este poate cea mai frumoasa si mai bine pastrata dintre bisericile construite in perioada cruciatilor. Se afla in apropierea Portii Sfantul Petru si este construita pe o cripta considerata locul nasterii Sfintei Fecioare si locuinta parintilor ei, Ana si Ioachim. Cand Saladin a cucerit Ierusalimul, a transformat cladirea in scoala islamista, dar aceasta a fost abandonata dupa cucerirea otomana. Astazi Parintii Albi o folosesc ca seminar grecesc. Sfanta Ana era din semintia lui Levi si a fost fiica Mariei si a preotului Natan din neamul lui Aaron. Acestia au trait in timpul reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 i.Hr.). Preotul Natan a avut trei fiice: Maria, casatorita in Betleem, a nascut pe Salomi; Sovi, casatorita tot in Betleem, a nascut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia si mama Sfantului Ioan Botezatorul; Ana, casatorita in Galileea cu Ioachim si a nascut pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Deci Salomi, Elisabeta si Sfanta Fecioara Maria au fost verisoare primare. Sfanta Ana a fost bunica dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Mentionam ca la varsta de trei ani, Preasfanta Fecioara Maria a fost dusa la templul din Ierusalim. Dupa moartea lui Ioachim, Sfanta Ana s-a dus la Ierusalim langa Sfanta Fecioara Maria. Ea si-a petrecut restul zilelor in rugaciune, post si fapte bune.
Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgîndu-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dînsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana. Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfînta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblînd în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atît au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.
Din aceasta esta cunoscută viaţa lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiica cea mai sfîntă decît toţi sfinţii şi decît heruvimii mai cinstită, care mai mult decît toţi a plă-cut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pămînt, între oameni, mai bine primiţi lui Dumnezeu decît aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decît a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se întrupeze din Preasfânta, Preacurata Maică, aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi. Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pînzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maica Sa cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrînate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfîntul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorît, roşu şi din vison, întrucît cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. "Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu dînşii" (Apoc. 21, 3).Deci, materialul mohorît si roşu, precum şi visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăţie şi din înfrînare s-a născut.
Dumnezeiasca voinţă, mai întîi, a ţinut multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute, şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pîntecele cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi străini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sîrguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrînaţi, fiind ei la bătrîneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavînd fii, cincizeci de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea.
În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avraam şi soţiei lui, cinstitei Sara, care la bătrîneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît Isaac, pe atît mai mare este vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decât a lui Avraam şi a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mîhnirea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. Că înainte merge mâhnirea şi apoi vine bucuria. Şi înainte mergătoare a cinstei este necinstea şi povăţuitoare spre câştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.
Apoi, adu-cîndu-şi aminte de Sfîntul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvîntare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. "Nu voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile me-le să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel". Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezînd şi înştiinţîndu-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. "Acum - zicea - sînt mai ticăloasă decît toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?" Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîngîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!
Odată, tînguindu-se, a intrat în livada sa şi, şezînd sub un co-pac de dafin, a suspinat din adîncul inimii. Şi ridicîndu-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre avînd pui mici. Şi de acolo, luînd pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: "Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sînt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură decît toate mai defăimată între femei. Toate îşi poartă rodul pîntecelui pe mîinile lor, toate de fiii lor se mîngîie, iar eu singură sînt străină de acea mîngîiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sînt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pămîntului, pentru că acelea sînt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pămîntului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi creşte seminţele sale şi, roduri aducînd, Te binecuvîntează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sînt singură şi fără de fii pe pămînt. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrîneţele cele prea adînci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pîntecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pîntecelui şi pe cea neroditoare să o arăţi rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ţie, binecuvîntînd, cîntînd, şi cu un gînd slăvind milostivirea Ta". Unele ca acestea cu plîngere şi cu tînguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicîndu-i: "Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată, pentru care se vor binecuvînta toate semin-ţiile pămîntului. Printr-însa se va da mîntuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria". Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudînd nu-mele Lui cel sfînt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale". Apoi, umplîndu-se de negrăită bucurie, Sfînta Ana a alergat la Ierusalim cu sîrguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă. În acelaşi ceas, acelaşi înger s-a arătat lui Ioachim în pustie, zicîndu-i: "Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta şi a voit să-ţi dea ţie darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli şi va naşte ţie o fiică, a cărei odrăslire pe pămînt la toată lumea va fi bucurie! Şi acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului şi acolo vei afla, la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceeaşi bucurie i s-a vestit". Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească şi preamărea, mulţumind lui Dumnezeu cu inima şi cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui. Apoi a alergat degrabă, bucurîndu-se şi veselindu-se, la biserica Domnului şi, precum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porţile cele de aur rugîndu-se lui Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească. Asemenea şi ea i-a spus lui că a văzut şi a auzit de la înger spunîndu-i pentru zămislire. Deci, proslăviră pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dînşii o milă ca aceea, Căruia, închinîndu-I-se în sfînta biserică, s-au întors la casa lor. Şi a zămislit Sfînta Ana în ziua a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie, la opt zile, a născut pe fiica cea preacurată şi binecuvîntată Fecioara Maria, pe începătoarea şi mijlocitoarea mîntuirii noastre, de a cărei naştere cerul şi pămîntul s-au bucurat.Şi a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe şi arderi de tot şi s-a binecuvîntat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de binecuvîntarea lui Dumnezeu şi toţi se veseleau, lăudînd pe Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi au pregătit pruncului cameră frumoasă, deosebită. Micuţa creştea şi la numai 6 luni a făcut primii paşi. Ana s-a bucurat, văzând-o că stă pe picioarele ei. A făcut cinci paşi şi-a căzut în braţele mamei sale. „Iată, i-a spus mama, bine ar fi ca primii paşi să-i faci mergând spre templu!" Iar Ana, de atunci, a lăudat-o în taină pe fericita lor fiică. S-a abţinut să-şi arate bucuria cea mare. Când micuţa a împlinit primul an au sărbătorit, chemând preoţi şi oameni de vază din Ierusalim, şi au pus masă mare pentru toţi. Au adus-o şi pe micuţă din camera ei curată, sfinţită, şi au arătat-o preoţilor pentru a primi binecuvântarea lor. Mai apoi s-a întors în binecuvântatul sălaş, crescând în atmosfera psalmilor, în tămâieri şi în lumina lumânărilor. „Neînţeleasă este naşterea ta, neînţeles şi felul creşterii tale, neînţelese sunt toate ale tale, de Dumnezeu nuntită". Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea, i-a binecuvântat şi împlinind făgăduinţa făcută lor, le-a dăruit o Copilă mai minunată decât toate bunurile minunate de până atunci. Ea este Născătoarea Creatorului a toate, Fecioara care a îndumnezeit neamul omenesc, întrucât a zămislit fără sămânţă pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care pe cele ce sunt le-a adus din ce nu sunt, le-a transformat în vederea unei existenţe fericite şi nu le-a lăsat să cadă în inexistenţă.
Sf. Grigorie Palama prezintă în Omilia 42 – „Cuvânt la mântuitoarea naştere a Fecioarei Maria” – motivele pentru care a fost nevoie ca Fecioara Maria să se nască dintr-un pântece sterp. Această naştere minunată a trebuit să se împlinească pentru ca, prin desfiinţarea întristării părinţilor Sf. Fecioare, să se prefigureze dezlegarea blestemului protopărinţilor neamului omenesc, Adam și Eva, lucrare care avea să se săvârşească prin Fecioara-Mamă. Minunea întrupării Domnului Iisus Hristos necesita această minune prealabilă, parte integrantă a unui proces de pregătire treptată, în care natura umană avea să „cedeze” tot mai mult harului dumnezeiesc. În vechiul Israel exista un dezechilibru între biologic şi spiritual, între natura umană şi virtute, expresia acestui „decalaj” fiind și părerea evreilor că a avea mulţi copii era superior virtuţii şi dreptăţii. De aici s-a ajuns ca Ioachim şi Ana să nu fie apreciați pentru virtuțile personale, ci insultaţi pentru „infecunditatea” lor. Fecioara care avea să se nască trebuia să fie Maica lui Dumnezeu, să vină din neamul lui David şi la timpul potrivit pentru mântuirea noastră. Vremea se apropia şi Fecioara trebuia pregătită, dar nu se găseau atunci, între cei din neamul lui David, alţii superiori în virtute, caracter şi nobleţe decât Ioachim și Ana, care erau însă sterpi și deci lipsiţi de copii. De aceea ei, cei fără copii, au fost mai cinstiţi decât cei cu mulţi copii, ca astfel Sfânta Copilă să se zămislească din părinţi mult-virtuoşi. Atotcurata şi Atotvirtuoasa Fecioară Maria nu se putea naşte decât din părinţi foarte curaţi și foarte virtuoşi. Iar cuminţenia și castitatea Sfinților Ioachim și Ana, unită cu rugăciunea şi asceza lor, au rodit, în chip miraculos și minunat, în zămislirea Fecioarei Maria, cea care avea să nască fără stricăciune pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel Născut în cer, înainte de veci, dintr-un „Tată feciorelnic” Fraților, puțin închizând ochii cei sensibili, să ni-i ridicăm pe cei ai minții și să vedem în chip înțelegător pe Maica lui Dumnezeu. Căci a venit ca un cer însuflețit purtând în brațe pe soarele dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la scăparea ei. Și dacă soarele cel sensibil a știut să lumineze și să încălzească, să usuce și să ardă, cu cât mai mult a știut să facă acestea soarele dreptății cel mai înainte de soare. A venit ca o tărie, purtând în brațe steaua cea din Iacob, pentru ca și noi, precum magii, lepădând toate plăcerile cele trupești să-i urmăm Lui în curăție și să I ne închinăm cu credință. A venit ca o scară avându-L pe Domnul întărit în ea, ca să întărească și să izbăvească din stricăciune firea omenească. A venit ca un nor dătător de ploaie mântuitoare, purtând în sânul ei dumnezeiasca ploaie, ca să ude și să adape pământurile cele cuvântătoare. A venit ca o brazdă dumnezeiască ținând ca un snop spicul cel dătător de viață, ca să hrănească inimile care flămânzesc de El. A venit ca un hambar care avea în sânul ei grâul vieții, ca să-l reverse celor care aveau nevoie de acest grâu. A venit ca o masă având pe ea pâinea vieții, din care mâncând unii cu vrednicie vor trăi în veac. A venit ca o vie purtând strugurele, ca să adape cu vinul cel dulce pe credincioși și să-i îmbete pe ei din grăsimea casei Lui. A venit ca un car condus de Cuvântul, pentru ca din necuvântare să-i slobozească pe cei cuvântători, ca Dumnezeu și Cuvânt. A venit ca o juncă fără de pată și ca o mielușea preanevinovată purtând pe mielul „Cel ce ridică păcatul lumii” și „pe vițelul cel îngrășat”, jertfit pentru fiul cel risipitor, poporul cel omorât de desfrânare și pierdut de necurăție și iarăși aflat prin pocăință și întoarcere. A venit ca un clește ținând cărbunele aprins, ca să ardă din temelii spinul păcatelor și să-i lumineze pe iubitorii de curăție ca un Iubitor de curăție și ca Unul născut în curăție. A venit ca un sfeșnic cu totul de aur cu șapte făclii purtând deasupra ei candela, ca să lumineze în chipul cel mai strălucit tot pământul de sub soare. A venit ca un chivot având în ea dreapta Tatălui cea prin care au fost date lui Moise tablele scrise ale legii mozaice, ca prin această dreaptă să fie scriși în cartea vieții cei vrednici de viață. A venit ca un palat și ca un scaun al Împăratului și ca o împărăteasă preaînfrumusețată, ținând ca o maică pe Împăratul slavei, ca să cheme la Împărăția lui Dumnezeu pe iubitorii acesteia.
Intr-un text al unui vechi fragment liturgic referitor la Maica Domnului, se mentioneaza: "Tu ai nascut pe Fiul fara tata, pe acest Fiu pe care Tatal mai inainte de veci l-a nascut fara mama". Fecioara Maria a devenit Mama lui Dumnezeu, cea care L-a primit pe Cel necuprins in pantecele ei. Nimeni nu s-a bucurat de aceasta demnitate si din acest motiv nicio persoana omeneasca nu poate fi pusa pe aceeasi treapta cu Maica Domnului. Zamislirea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara Maria a inceput atunci cand ea a rostit cuvintele: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!". Asadar, Intruparea Mantuitorului s-a facut cu acordul si cu invoirea ei, ceea ce ne descopera ca Dumnezeu respecta libertatea omului, ca nu impune absolut nimic, ca harul lui Dumnezeu lucreaza impreuna cu vointa omului.
Intrucat nu naste ca urmare a unei legaturi firesti cu un barbat si pentru ca Cel care Se naste din ea nu este o persoana obisnuita, ea devine Mama ramanand Fecioara. Ca orice mama, ea L-a alaptat, L-a crescut si L-a ingrijit pe Fiul ei cu o iubire nesfarsita. Trebuie marturisit acest lucru, pentru a scoate in evidenta ca Hristos nu a avut un trup aparent, ci unul real.
Apoi, crescînd Fecioara Maria, o păzeau părinţii ei ca lumina ochilor, ştiind din descoperire dumnezeiască că va să fie lumină a toată lumea şi înnoire a firii omeneşti. Deci o creşteau pe ea pre-cum se cădea aceleia care avea să fie mamă a Mîntuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe o fiică dorită de mulţi ani, ci şi cin-stind-o ca pe o stăpînă a lor, pentru că-şi aduceau aminte de înge-reştile cuvinte cele zise pentru ea şi înainte vedeau în duh cele ce erau să fie întru dînsa. Pentru că Fecioara, fiind plină de harul lui Dumnezeu, de acelaşi har şi pe părinţii săi în taină îi îmbogăţea, nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele ce-rului, împărţindu-le lor lumina sa. Aşa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea pe Ioachim şi pe Ana cu razele darului celui dat ei, încît erau plini de duhul lui Dumnezeu şi cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngereşti.
Apoi, când era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecînd-o cu făclii, şi au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecînd cîţiva ani, Sfîntul Ioachim a trecut din aceste de aici, avînd vîrsta de optzeci de ani, iar Sfînta Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul şi a mers la Ierusalim şi acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfîntă, rugîndu-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecînd în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, avînd şaptezeci şi nouă de ani.
Mentionam ca Maica Domnului a fost rodul rugaciunilor neincetate ale Sfintilor si Dreptilor Ioachim si Ana din Nazaret. Din cauza lipsei de copii, Ioachim si Ana erau priviti ca fiind blestemati de Dumnezeu. Insa, Dumnezeu a ascultat rugaciunile lor si a trimis pe ingerul Sau sa le vesteasca ca vor avea un copil care va da trup omenesc lui Dumnezeu Fiul. Din acest motiv, Sfanta Fecioara Maria se bucura in Biserica noastra si in inimile credinciosilor de un cult deosebit, de o supramarire si supravenerare, fiind socotita "mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii", adica decat toti ingerii. Desi se bucura de o astfel de cinstire, toata viata sa a stat sub semnul discretiei, al smereniei.
Unindu-se firea dumnezeiasca a Mantuitorului Iisus Hristos cu firea lui omeneasca, luata din Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfant, se savarseste unirea omului cu Dumnezeu si prin aceasta se sfinteste si se indumnezeieste firea omeneasca. Nici ingerii din ceruri nu au putut intelege modul in care Dumnezeu Cel Vesnic devine Om in timp si Dumnezeu Cel Necuprins devine cuprins in umanitatea pe care Si-o inpropriaza.
Deci, o, cât de binecuvântaţi sunteţi, sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, pentru cea prea binecuvântată fiică a voastră! Încă îndoit sunteţi binecuvântaţi pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecuvântat toate neamurile şi toate seminţiile pămîntului. Cu drept cuvânt v-au numit pe voi Sfânta Biserică părinţi ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut din Maaria, fiica voastră cea prea sfântă, Dumnezeu Îl cunoaştem, Căruia acum, în cea cerească înainte stare aproape fiind, rugaţi-vă ca şi noi să nu fim depărtaţi de bucuria voastră care petrece în veci. Amin (postat pe fb de ioan monahul)