Vrășmași
,,Ați auzit ca s-a zis: Să iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Eu insa va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ca va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, pentru ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti”
,,Ați auzit ca s-a zis: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Eu însa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau, iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt” Dumnezeu nu Se așteaptă ca noi să venim cu idei de fapte bune, pentru că știe că nu vedem lucrurile așa cum trebuie.
Din această cauză, El Însuși a pregătit terenul pentru ele, iar noi trebuie doar să Îi urmăm planul. În Epistola către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel ne spune clar: Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.
Ruşinaţi-vă, rogu-vă, şi sfiiţi-vă de această sfântă masă, din care cu toţii ne împărtăşim; sfiiţi-vă, zic, de Hristos cel jertfit pentru noi, de jertfa ce stă aici în faţa noastră. Chiar tâlharii, când se împărtăşesc din aceeaşi pâine şi din aceeaşi sare, nu mai sunt tâlhari faţă de cei ce se împărtăşesc cu ei, căci acea masă schimbă înclinaţiile lor, şi pe cei ce sunt mai sălbatici decât fiarele îi face mai blânzi.
Noi, însă, deşi ne împărtăşim dintr-o astfel de masă, dintr-o astfel de hrană, ne înarmăm unii împotriva altora, în timp ce ar trebui să ne înarmăm împotriva diavolului, care luptă împotriva noastră a tuturor. De aceea, pe fiece zi noi devenim tot mai slabi, pe când el tot mai tare şi mai puternic.
Noi nu ne îngrădim unii pe alţii împotriva lui, ci cu acesta contra noastră, şi sub un astfel de general noi ne aruncăm unii asupra altora, în timp ce ar trebui ca asupra lui să ne îndreptăm războiul. Acum însă, lăsându-l pe acesta, noi îndreptăm săgeţile asupra fratelui nostru. „Şi care săgeţi?”, zici tu.
Acelea ţâşnite din limbă şi din gură, fiindcă nu numai săgeţile, ci şi cuvintele ieşite din gura noastră pricinuiesc răni cu mult mai dureroase decât săgeţile cele mai veninoase.
„Şi cum am putea să desfiinţăm un asemenea război?”, zici tu. Dacă vei pricepe că vorbind de rău pe fratele tău verşi noroi din gura ta; dacă vei pricepe că tu defaimi pe cel ce este membru al lui Hristos, că sfâşii trupul tău, că tribunalul acela îngrozitor şi nemitarnic va fi atunci mai amar pentru tine; dacă vei pricepe, în fine, că săgeţile acelea nu ucid pe cel rănit, ci pe cel ce le-a aruncat.
Poate că te-a nedreptăţit, pricinuindu-ţi rele? Oftează în adâncul inimii, însă nu-l grăi de rău; plângi nu pentru nedreptatea ce ţi-a făcut, ci pentru pierderea aceluia, precum şi stăpânul tău Hristos l-a deplâns pe Iuda, nu pentru că El urma a fi răstignit, ci fiindcă acela Îl vânduse. Te-a batjocorit poate şi te-a bârfit?
Roagă pe Dumnezeu ca să-i fie milostiv. Este fratele tău, este membrul tău, Hristos i-a dezlegat aceleaşi dureri, la aceeaşi masă a fost chemat şi el ca şi tine. Vei zice poate: „Dar atunci mai mult mă necinsteşte”.
Atunci însă şi plata ta va fi mai mare. Tocmai de aceea drept este ca tu să dai la o parte mânia, fiindcă el a primit o rană adâncă, căci diavolul l-a rănit. Deci nu-l mai lovi şi tu, ca să nu cazi împreună cu el.
Pe cât timp tu te stăpâneşti, este cu putinţă încă a se mântui şi acela; însă dacă te arunci asupra lui ocărându-l la fel, apoi cine vă va mai ridica de jos? El este cel rănit? Însă atunci nu va putea să stea, şi tu eşti care cazi o dată cu el. Cum? Nu-ţi ajunge ţie că ai ocazia de a întinde mâna în ajutor altuia?
Deci stai bărbăteşte, şi tu cel dintâi azvârle arcul la o parte, şi trage de pe câmpul de luptă pe fratele tău, cel mort deja, prin îndelunga ta răbdare ce ai avut-o faţă de el. L-a rănit pe el mânia? Nu-l mai răni şi tu, ci scoate-i tu cel dintâi săgeata.
Dacă noi ne purtăm astfel unii cu alţii, de îndată vom fi cu toţii sănătoşi, iar dacă ne înarmăm unii împotriva altora, atunci nu mai este nevoie nici de prezenţa diavolului, căci pierderea noastră este desăvârşită.
Orice război este înfricoşător, însă mai cu seamă războiul dinlăuntru, aşa-zisul război civil; însă războiul despre care este vorba e mai înfricoşător chiar decât războiul civil, fiindcă şi drepturile noastre ca oameni sunt mai mari decât ale statului; este mai înfricoşător, zic, şi mai mare chiar şi decât acela dintre rude.
Într-adevăr, oarecând Cain, ucigând pe Abel, fratele său, a vărsat sânge de frate. Însă războiul despre care e vorba este cu mult mai înfricoşător decât acela, deoarece Cain a rănit trupul fratelui său, însă tu ai înfipt sabia în sufletul fratelui. Ai suferit poate vreun rău de la el? Însă nu în a suferi, ci în a face răul altuia stă adevărata suferinţă.
Gândeşte-te bine: Cain a ucis, iar Abel a fost cel ucis; cine crezi tu că era cel mort? Oare cel ce şi după moarte striga, după cum zice: „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine” (Facere 4, 10), sau poate cel ce trăia, însă tremura şi era înspăimântat? Acesta desigur, acesta a fost cel mai de plâns decât cel mort. Ai văzut că este cu mult mai bine a suferi cineva nedreptatea, chiar de ar ajunge până la moarte?
Află deci cât de rău este a nedreptăţi pe altul, şi fii cu băgare de seamă la cele ce voi spune: Cain a doborât şi a ucis pe fratele său Abel, însă acesta s-a încununat, iară acela a fost pedepsit; acesta şi după moarte acuza şi ţinea în stăpânirea sa pe fratele său, iar acela trăind tăcea, se ruşina şi se topea, aşa că el a făcut totul contrar a ceea ce voise să facă.
L-a ucis fiindcă l-a văzut mai iubit decât el, şi a nădăjduit ca prin moarte să-l scoată din iubirea lui Dumnezeu, însă prin aceasta a aţâţat şi mai mult dragostea Lui, fiindcă, chiar mort, Dumnezeu îl căuta încă mai mult. „Unde este Abel, fratele tău?”, zicea. „Nu mi-ai stins dorul prin moartea lui, ci încă mai mult l-ai aţâţat; nu ai împuţinat valoarea lui prin ucidere, ci încă mai mult ai mărit-o.
Cu puţin mai înainte de aceasta Eu l-am pus sub stăpânirea ta, însă fiindcă tu l-ai ucis, atunci şi mort el te va pedepsi, atât de mare-Mi este dragostea faţă de el”. Aşadar, care este cel condamnat? Cel ce împilează şi chinuieşte, sau cel chinuit? Cel ce a primit atâta cinste de la Dumnezeu, sau cel ce singur s-a predat unei pedepse noi şi atât de curioase? „Nu te-ai temut de el – zice – fiind în viaţă; prin urmare te vei teme fiind mort.
Nu ai tremurat când ai înfipt în el cuţitul; te va apuca însă tremur încontinuu după vărsarea sângelui. Trăind, era robul tău, şi nu tu erai supus lui; de aceea, fiindcă l-ai ucis, el a devenit stăpânul tău cel grozav!”
Trepte ale iubirii de vrajmasi, de la cele mai elementare pana la cele mai inalte. Prima treapta, dupa Sfantul Ioan Hrisostom, e de a nu face primii raul.Cea de-a doua treapta, potrivit aceluiasi sfant, e de a nu ne razbuna pe masura a chiar suferintei care ni s-a facut.
Aceste doua prime trepte nu par a tine propriu-zis de iubirea de vrajmasi; ele sunt totusi conditiile sale cele mai elementare, si nu este inutil sa le reamintim aici, intr-atat de instinctiva si spontana e inclinatia de a ne ataca dusmanii sau de a ne razbuna pe ei, fara a uita ca insa ea primeste cautiunea legii vechi-testamentare a talionului inteles intr-un sens literal.
Cea de-a treia treapta e de a nu ne razbuna deloc, si de a lasa razbunarea in grija lui Dumnezeu. Acest lucru corespunde sfaturilor Apostolului: "Nu rasplatiti nimanui raul cu rau" (Rm 12,17); "nu va razbunati voi singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu; caci scris este: A mea este razbunarea, Eu voi rasplati, zice Domnul" (Rm 12, 19).
In acest sens, Sfântul Issac Sirul sfatuieste: "Lasa-te prigonit, dar nu prigoni. Lasa-te rastignit, dar nu rastigni. Lasa-te ocarat, dar nu ocara. Lasa-te defaimat, dar nu defaima".A patra treapta e de a nu ne impotrivi. Aceasta atitudine corespunde sfatului lui Hristos: "Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau!" (Mt 5, 39).
A cincea treapta e de a nu ne infuria la randul nostru pentru ceea ce ne fac vrajmasii, ci de a-i suporta, de a da dovada de rabdare, de a indura tot ceea ce ne fac sa suferim, dupa exemplul Apostolului: "Prigoniti, rabdam" (1 Co 4, 12) si dupa idealul pe care il fixeaza altundeva: "caci de va robeste cineva, de va mananca cineva, de va ia ce este al vostru, de va priveste cineva cu mandrie, de va loveste cineva peste obraz - rabdati" (2 Co 11, 20).
A sasea treapta e de a nu ne mahni launtric pentru afronturile, injuriile, incercarile si intristarile pe care ne fac sa le suferim vrajmasii nostri, sau cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog "de a avea neschimbat aceeasi buna simtire egala pentru cei ce ne batjocoresc in fata, ne calomniaza, ne judeca, ne osandesc, ne injura si ne scuipa in fata, si pentru cei ce iau in afara infatisarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleasi lucruri fara sa se poata insa ascunde de fapt".
Acestea înţelegându-le, iubiţilor, să fugim de invidie, să stingem răutatea, să ne răsplătim cu binele unii pe alţii, ca prin acestea să câştigăm bunuri şi în viaţa aceasta, şi în cea viitoare, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.