Viata Sfinților Împarați Constantin și Elena este pildă în istoria crestinismului
Sfânta Împărăteasă Elena este, față de Împăratul Constantin cel Mare, într-o situație pe care o întâlnim în Evanghelii, și anume raportul dintre Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos. Maica Domnului apare și vorbește de foarte puține ori în Noul Testament, iar mărturiile despre viața ei sunt foarte sărace.
Și în cazul celor doi împărați, Constantin și Elena, centrul preocupărilor a fost pentru cercetătorii și istoricii contemporani lor personalitatea împăratului, care, fiind foarte puternică, a lăsat-o pe cea a mamei sale în umbră. Să nu uităm, însă, că o personalitate se dezvoltă în primul rând prin educația pe care o primește de la mamă. Și, dacă împăratul Constantin a devenit ceea ce a devenit, este evident că multe din valorile morale și culturale pe care le-a avut se datorează mamei sale, Elena.
Împărăteasa Elena era o femeie de clasă socială medie, era fiica unui hangiu din Bitinia, regiune de la sud de Marea Marmara, în Turcia de astăzi. Știm că s-a născut în localitatea Drepanum, unde tatăl său avea un han, în anul 249. Acolo a cunoscut-o și viitorul împărat, Constanțiu Clor, care era ofițer în armata imperială. Fiind ofițer și mergând din loc în loc, s-a oprit la acest han și, uimit de frumusețea ei, a cerut-o în căsătorie. Viața ei nu avea să fie ușoară alături de Constanțiu Clor, pentru că, în cariera sa militară, acesta a atins diverse trepte care impuneau la vremea aceea unele restricții. S-a ajuns chiar la un moment în care ea a fost abandonată ca soție. După căsătorie, la vârsta de 20 de ani, l-a urmat și, în orașul Naissus din Moesia – Nișul din Serbia de astăzi -, l-a născut pe viitorul împărat Constantin cel Mare. După nașterea fiului, cariera lui Constanțiu Clor a căpătat o ascensiune fără precedent, fiind numit de către Dioclețian cezar al Apusului. Realitatea vremii nu-i permitea, pentru a deveni cezar, să aibă o soție dintr-o clasă inferioară. A fost nevoit să renunțe la Elena și s-a căsătorit cu Teodora, o rudă a împăratului Dioclețian.
Elena este nevoită să rămână în Orient, soțul ei plecând în Apus. Sistemul tetrarhiei pe care împăratul Dioclețian l-a inițiat în anul 285 cerea unele sacrificii: el își asocia la domnie un cezar, dar lua garanții pentru ca acela să fie fidel. Astfel, tânărul Constantin a fost nevoit să trăiască la curtea lui Dioclețian, ca un fel de garanție. Elena era despărțită, așadar, și de fiul ei.
După ce împăratul Constantin a ajuns cezar în Apus, în locul tatălui său, în anul 306, a luat-o pe Elena la curtea sa de la Trier, din Germania. În 312, Constantin îl învinge pe Maxențiu și îi acordă mamei sale primul titlu, de „Nobilissima Femina”. Ascensiunea ei s-a definitivat în anul 324, după învingerea împăratului Liciniu de către Constantin, când a primit titlul de „Augusta”, co-împărăteasă. Abia după acest moment putem vorbi de Elena ca împărăteasă. Nu s-a bucurat de acest titlu foarte multă vreme, ci numai 5-6 ani, pentru că în anul 329 sau 330 a trecut la cele veșnice.
După nașterea fiului, cariera lui Constanțiu Clor a căpătat o ascensiune fără precedent, fiind numit de către Dioclețian cezar al Apusului. Realitatea vremii nu-i permitea, pentru a deveni cezar, să aibă o soție dintr-o clasă inferioară. A fost nevoit să renunțe la Elena și s-a căsătorit cu Teodora, o rudă a împăratului Dioclețian. Elena este nevoită să rămână în Orient, soțul ei plecând în Apus. Sistemul tetrarhiei pe care împăratul Dioclețian l-a inițiat în anul 285 cerea unele sacrificii: el își asocia la domnie un cezar, dar lua garanții pentru ca acela să fie fidel. Astfel, tânărul Constantin a fost nevoit să trăiască la curtea lui Dioclețian, ca un fel de garanție. Elena era despărțită, așadar, și de fiul ei.
Bucuriiile venite asupra Crestinismului in timpul imparatiei lui Constantin cel Mare si a alcatuit un cult special de cinstire a acestuia impreuna cu cea care l-a indrumat si i-a fost mereu aproape, Sfanta imparateasa Elena, mama sa. Din pacate, sinaxarele romanesti noteaza pentru ziua de 21 mai foarte putine date despre Sfanta Elena, cea mai mare atentie acordandu-i-se fiului acesteia.
La polul opus, occidentul crestin refuza sa-i recunoasca imparatului Constantin statutul de sfant pe motiv ca a amânat botezul pana aproape de ziua mortii si a avut o viata personala controversata, astfel incat ziua de 21 mai este dedicata in totalitate cinstirii Sfintei Elena, venerata pentru viata crestina autentica dusa din tinerete si pana in ceasul mortii. Unii teologi catolici contemporani, amintind de practica Bisericii Ortodoxe de a cinsti impreuna pe marele imparat si pe preacredincioasa sa maica, tind sa dea dreptate cultului ortodox, cu mentiunea ca, in cazul lui Constantin, se cuvine sa amintim actiunile sale marete, insa nu neaparat sa-l consideram sfant.
Nu se stie de ce Vietile Sfintilor si Sinaxarele ortodoxe nu ofera un tablou complet al Sfintei Elena si se limiteaza doar la cateva fapte pentru care a ramas in istorie. Probabil, cartile noastre de cult au preluat metoda didactica a lui Eusebiu de Cezareea, biograful Sfantului Constantin, care a realizat cronicile avand in centrul atentiei persoana imparatului. Nu este exclus ca actuala structura a sinaxarului din ziua de 21 mai sa fie o reactie la practica romano catolica de a o cinsti doar pe Sfanta Elena.
Pentru a suplini lipsa de date din scrierile aghiografice romanesti referitoare la viata sfintei imparatese, vom incerca in randurile urmatoare sa aducem inaintea cititorilor un portret detaliat al Sfintei Elena, asa cum reiese din datele istoricilor vremii, pastrand vie traditia ortodoxa care cere ca in cazul familiei acestor doi sfinti imparati, faptele mamei sa fie analizate prin raportare directa la cele ale fiului ei.
Flavia Iulia Helena, cunoscuta sub numele de Helena Augusta sau Sfanta Elena (cea. 248 - cea. 329) s-a nascut, dupa datele furnizate de Procopie, in orasul Drepanon (azi Karamiirsel) in Bythinia (in nord-vestul Asiei Mici), caruia mai tarziu Constantin i-a schimbat numele in Helenopolis, in onoarea mamei sale.Elena este un nume foarte vechi si raspandit, mai ales, in lumea greaca. Se pare ca a fost numele unei divinitati a luminii si se aseamana cu cuvintele grecesti helane = faclie, torta, si hele = stralucirea soarelui (a se compara cu helioterapia = tratament cu raze solare); poate avea si formele: Ileana, Leana, Lina, Alen, Alina, Lenus, Ela, Lili, Elen, Ilona si altele asemanatoare.
Majoritatea datelor istorice converg spre ipoteza ca Elena a avut un statut social umil. Sf. Ambrozie din Milano afirma ca ea era o stabularia, o servitoare intr-un han sau taverna.O legenda ulterioara, foarte putin credibila, mentionata de Geoffrey de Monmouth, pretinde ca era fiica regelui britan Coel, care a casatorit-o cu Constantiu Chior pentru a evita escaladarea razboaielor dintre britani si Roma. Monmouth declara apoi ca ea a fost prezentata ca o regina deoarece nu avea frati care sa mosteneasca tronul Britaniei.
Tanara Elena a avut din copilarie un mod de vietuire crestinesc:"Din pruncie s-a distins prin frumusete deosebita si inteligenta. Crestea in virtutile crestine mai mult decat ceilalti copii din vremea ei."
Pentru calitatile ei, pe cand avea in jur de 20 de ani, a fost luata in casatorie de catre tribunul Constantiu Chior, trecand peste cutuma de a-si lua sotie dintre fetele sarace. La un an dupa nunta, in 272, se naste Constantin, viitorul imparat.
Cand Constantiu Chior ajunge Augustus impreuna cu Galeriu, este silit sa o repudieze pe Elena, pentru a se casatori cu fiica vitrega a lui Maximian, Teodora, femeie cu un statut social pe masura lui.
Parasita de Constantiu, Elena nu si-a pierdut pacea sufleteasca si a continuat sa traiasca departe de lume, in tristete si singuratate. Probabil, in aceasta perioada cunoaste si indrageste credinta crestina. Principala sa preocupare a fost educatia fiului sau, caruia s-a straduit sa-i sadeasca in inima dragostea si gustul pentru virtute, pregatindu-l pentru a fi un merituos succesor al tatalui sau. Se ruga nopti intregi ca fiul sau sa nu fie corupt de slava desarta si de mandrie, stia ca "cea mai importanta calitate a unui viitor imparat este ca, inainte de a-i comanda pe altii, sa fie stapan asupra propriilor patimi." (La vie de Sainte Helene, mere du Grand Constantin, pp. 10-11.)
Constantin conduce armatele romane in Britania si, cand tatal sau moare, in 306, legiunile britanice il aclama pe tanarul comandant Augustus. indata o cheama langa el pe mama sa, Elena, careia ii da titlul de Nobilissima Femina - "Doamna Preanobila". Dupa ce Constantin va deveni totius orbis imperator - imparat al intregului pamant -, Elena va primi cea mai inalta onoare la care putea aspira o femeie, titlul de Augusta. Constantin i-a istorisit sub juramant episcopului Eusebiu al Nicomediei ca, in preajma bataliei decisive, care avea sa-l ridice pe culmea puterii, a vazut pe cer, ziua in amiaza mare, o cruce stralucitoare avand deasupra inscriptia in hoc signo vinces, care se traduce in acest semn vei invinge. Noaptea, in vis, i s-a parut ca-l vede pe Hristos purtand in mana o cruce, si care i-a spus sa imprime acest semn pe steagurile sale. El se trezeste, implineste porunca si porneste la lupta. Cu toate ca nu avea decat 20.000 de ostasi, impotriva celor 150.000 ai adversarului Maxentiu, victoria este de partea lui. Din acest moment, Constantin hotaraste o schimbare fundamentala in viata politica si sociala.
Prin Decretul de la Milano, in 313, da libertate deplina Bisericii crestine, interzice serbarile si ceremoniile cu manifestari imorale sau sangeroase, generalizeaza tinerea zilei de odihna duminica, ofera edificiile imperiale din Roma pentru locuinta episcopului si pentru transformarea lor in lacasuri de inchinaciune, contribuie la construirea de biserici, construieste pe malul Bosforului un oras nou, unde bisericile si monumentele crestine sa fie locurile cele mai insemnate, da legi care aparau demnitatea si trainicia casatoriei, etc. Tot Constantin intervine si ii ajuta pe episcopi sa se adune in primul Sinod Ecumenic, la Niceea, in 325.
Traditia ortodoxa a vazut dintotdeauna in aceste fapte marete amprenta influentei Sfintei Elena asupra fiului sau, pentru ca imparateasa imbratisase din tinerete invatatura crestina. Istoricul bisericesc Eusebiu din Cezareea sustine alta varianta. Dupa el, credinta Sfintei Elena ar fi rodit in sufletul ei datorita stradaniei fiului sau, intrucat, "mai inainte ea nu fusese credincioasa." (Viata lui Constantin cel Mare, p. 144)
Cuviosia sfintei imparatese s-ar datora respectului si pretuirii cu care a cinstit-o credinciosul ei fiu, care a descoperit credinta prin interventie divina si a transmis-o mai departe si mamei sale. Sfanta Elena se bucura de toate onorurile imparatesti, in toate provinciile era aclamata ca imparateasa augusta, avea drepturi depline asupra vistieriei imparatesti, iar imparatul a poruncit ca pe unele monede sa fie gravat chipul celeia ce i-a dat viata. Aceasta atitudine favorabila fata de mama sa ar fi determinat-o pe aceasta, dupa parerea lui Eusebiu, sa respecte si ea Evanghelia lui Hristos.
O alta varianta reiese din cartile de cult. Astfel, sinaxarul zilei de 21 mai lasa sa se inteleaga ca aplecarea imparatului spre credinta crestina este o mostenire de la tatal sau, Constantiu Chior, care, desi a imparatit impreuna cu marii prigonitori Diocletian si Maximian, s-a aratat plin de blandete fata de crestini, intrebuintandu-i pe cei ce luptau pentru credinta in Hristos ca sfetnici si slujbasi la qurtea imparateasca. "Constantiu - spune sinaxarul -invatand buna cinstire pe Constantin, fiul sau cel iubit, l-a lasat diadoh al imparatiei sale in ostroavele Britaniei." (Mineiul lunii mai, p. 177.)
Desi inchinator la idoli, Constantiu nu cladea prea multa importanta slujbei idolesti, ci isi punea nadejdea in Dumnezeu Cel Preainalt. in aceasta conceptie si-ar fi crescut si fiul: "El invata pe fiul sau, Constantin, sa caute si sa ceara ajutor de la cea de sus purtare de grija, iar nu de la idoli." (Vietile Sfintilor, p. 216.)
Analizand datele de mai sus ajungem la concluzia ca ortodoxia credintei lui Constantin ar fi rodul unei educatii alese predate de tatal sau, iar dupa descoperirile divine primite de fiu, acesta ar fi contribuit si la crestinarea mamei, ceea ce este cu totul strain invataturii transmise in Biserica Ortodoxa de-a lungul timpului, care o considera pe imparateasa Elena izvorul desavarsirii spirituale a fiului ei. Este posibil ca istoricii care au transmis aceste date sa fie influentati de obiceiul specific perioadei vechi de a scoate in evidenta faptele oamenilor doar pe linie paterna.
Rezolvarea dilemei vine din scrierile aghiografilor greci, care sunt de parere ca "atitudinea indulgenta a lui Constantiu Chior fata de crestini se datoreaza influentei pe care a avut-o in viata lui prima sotie." Luand in calcul si aceasta ultima informatie, vedem ca Sfanta Elena este cea care a promovat vietuirea in spirit crestin atat in fata sotului, dar mai ales inaintea fiului lor. Indiferent daca s-a botezat la 60 de ani cum zic unele izvoare sau s-a botezat de tanara, imparateasa Elena a fost sursa principala a introducerii si dezvoltarii Ortodoxiei in cadrul familiei sale imparatesti.
In timp ce Constantin dadea noi sperante de viata crestinilor in plan legislativ, Elena se ocupa de organizarea operelor de binefacere si de impodobire a lacasurilor sfinte: "Elena nu dadea uitarii nici dovezile de credinta in Dumnezeu: in biserica lui Dumnezeu putea fi vazuta oricand, casele de rugaciune le inzestra cu daruri minunate si nu dadea uitarii nici macar lacasurile aflate in cele mai neinsemnate cetati. Merita cu adevarat sa vezi cum umbla femeia aceasta extraordinara, invesmantata simplu si modest, in mijlocul poporului inghesuit in jurul ei, va-dindu-si evlavia fata de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bineplacute Lui." (Viata lui Constantin cel Mare, p. 143.)
Sfanta imparateasa merge in Palestina, unde initiaza sapaturi pentru descoperirea lemnului Sfintei Cruci si a mormantului Domnului. incurajata de buna reusita, continua aceasta cautare si la Bethleem, unde identifica locul nasterii lui Iisus, si pe Muntele Maslinilor, locul unde s-a inaltat la cer. Peste tot sunt indepartate constructiile pagane, ridicate in cinstea idolilor, si inaltate bazilici ramase celebre. Impodobirea Tarii Sfinte cu locasuri de cult s-a dorit sa fie semn de multumire adusa lui Dumnezeu "pentru binefacerile revarsate asupra marelui imparat Constantin, precum si asupra fiilor lui, preacucernicii cezari, nepotii ei.
Mama lui Constantin a participat la toate actiunile de binefacere in folosul crestinilor persecutati, mutilati, lipsiti de posibilitati, inlaturati din serviciul public. Se spune ca mama lui Constantin era bolta Imperiului. Este prima femeie din lume care si-a eliberat toti sclavii si a desfiintat de la curte suita de doamne si domnite, care huzureau in lux, intrigi si lucruri nefolositoare, incat un slujbas al templelor pagane a numit-o "molima ucigasa a idolilor si a zeilor". De aici, ura paganilor impotriva celor doi.
Virtutea prin care se distingea Sfanta Elena era milostenia. "Virtutea milosteniei, spun aghiografii greci, caracteriza viata de zi cu zi a sfintei si era asa de des pusa in valoare, la fel cum trapul se foloseste de respiratie pentru a trai."
Istoricul Eusebiu adauga: "Strabatand intregul Rasarit inconjurata de stralucirea ce i-o aducea autoritatea imparateasca, Elena impartea injur daruri din belsug, atat poporului de prin orase, cat si oricarui ins care venea la ea sa-i ceara; si tot din belsug impartea ea cu darnicu-i brat si unitatilor armate. Dar cel mai mult isi arata darnicia inaintea saracilor celor goi si neajutorati: fata de unii cu daruri in bani, iar fata de altii, impartindu-le cu prisosinta vesminte ca sa-si acopere trapul. Pe cate unii i-a scapat din inchisoare sau de patimirile lor din mine, a slobozit de prigoana pe multi asupriti, in sfarsit, cate unora le-a trimis vorba sa se intoarca din surghiun."
Statura ei impresionanta, popularitatea de care se bucura, modestia care o caracteriza o faceau un apostol incoronat al imparatiei lui Hristos. in tinerete se avanta in batalii alaturi de sotul ei, fie in Asia, fie in partile Dunarii. De aceea i s-a oferit dreptul de a purta "virtutea militara". Era in mijlocul maselor necajite, intelegea durerea de mama, simtea glasul pruncilor si oftatul orfanilor si neputinciosilor. Cunostea regulile de instructie militara, se orienta dupa mersul stelelor fiind comandant destoinic al corabiilor de pe mare. Sufletul ei era larg si deschis oricui care, cu sinceritate, ii spunea pasul si necazul. Dar ceea ce o framanta indeosebi era pacea in Imperiu si libertatea religioasa.
Care este importanța Sfintei Elena pentru istoria creștinismului? Asociată la domnie cu împăratul Constantin cel Mare și dată fiind convertirea acestuia la creștinism, începând cu anii 310-312, Sfânta Elena a avut marele merit de a sprijini instaurarea creștinismului și primele comunități creștine. Noi nu știm despre împărăteasă până astăzi dacă ea a fost botezată încă de mică sau s-a botezat mai târziu, dacă ea l-a încreștinat pe Constantin cel Mare sau abia după acest moment a venit în contact cu elemente creștine. Este cert că în Bitinia, regiunea în care s-a născut, creștinii erau foarte prezenți.
Mărturiile despre activitatea ei sunt păstrate la diverși istorici sau teologi din sec. IV-V și ne relevă mai multe aspecte legate de atitudinea împărătesei față de creștini. Eusebiu de Cezareea, deși scrie sute de pagini despre împăratul Constantin, mamei sale nu-i dedică decât foarte puține fragmente.
După el, amintim pe marii istorici Socrate de Constantinopol, Sozomen, Teodoret de Cyr, Fericitul Ieronim, Sfântul Ambrozie al Milanului, Sfântul Chiril al Ierusalimului, ale căror mărturii despre activitatea Sfintei Elena sunt deosebit de bogate.
Aceștia amintesc, în primul rând, activitățile de filantropie. Era o împărăteasă milostivă, avea grijă de săraci, încerca să-i ajute, de multe ori îl îndemna pe fiul său să fie milostiv și să sprijine spitalele, să ajute oamenii bolnavi. Un al doilea aspect este dragostea pentru locurile creștine și pentru ajutorarea creștinilor din Orient. Aici libertatea a venit mai târziu. Fiind împărat Liciniu, el nu a protejat comunitățile creștine, așa cum a făcut-o împăratul Constantin în Apus. Abia după 324, când Constantin devine împărat al întregului imperiu, acest lucru este posibil.
Mama sa, Elena, a făcut o călătorie după Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 326, la Locurile Sfinte. Sunt mai multe discuții despre motivația pelerinajului. A existat și o dramă în familia împăratului Constantin legată de fiul său și de soția Fausta, care au sfârșit într-un mod nefericit. Există o relatare relativ târzie, la un cronicar bizantin din sec. al XIII-lea, care ne spune că împărăteasa Elena a plecat la Locurile Sfinte la îndemnul lui Constantin cel Mare, care discutase deja cu Patriarhul Macarie al Ierusalimului, prezent la Sinodul I Ecumenic, să încerce descoperirea locului Sfintei Cruci și al Sfântului Mormânt.
Ajunsă în Țara Sfântă, mai întâi s-a ocupat de ajutorarea și eliberarea celor din închisori, din mine și din alte captivități, reținuți doar pentru „vina” de a fi creștini.
Urmează activitatea sa de edificare a lăcașurilor sfinte din Orient, în special la Ierusalim. În primul rând a fost descoperirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, apoi construirea de biserici.
S-a implicat direct în construirea a trei lăcașuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt și a Golgotei, Biserica Nașterii de la Betleem și Biserica Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor.
Care a fost itinerarul Sfintei Împărătese Elena către Locurile Sfinte?
Primele vești care ne istorisesc, în urma unor tradiții locale, sunt destul de recente evenimentului. Împărăteasa a plecat din Nicomodia, reședință imperială, a mers prin Turcia de astăzi și prin Cipru către Țara Sfântă. Tradițiile legate de Sfânta Elena din regiunile prin care a trecut în acest itinerar sunt foarte puternice, similare tradițiilor din țara noastră referitoare la Sfântul Apostol Andrei.
Ajunge la Locurile Sfinte și acolo găsește templul închinat zeiței Afrodita. Împăratul Adrian, în 136, după reprimarea răscoalei iudeilor, a distrus Ierusalimul, iar pe locul Sfântului Mormânt a fost construit acest templu. Acolo s-a făcut un paviment din marmură, pe care s-a ridicat statuia zeiței. Împărăteasa a dat poruncă să se dărâme templul și, după ridicarea plăcii de marmură, s-au descoperit Mormântul Mântuitorului și stânca Golgotei. Acolo s-au găsit și cele trei cruci, precum și mai multe cuie. Aceste cuie vor face o tradiție, fiind considerate obiecte sfinte în creștinism. Unul dintre istoricii sec. al V-lea spune că împărăteasa a dăruit două cuie Sfântului Constantin, care le-a folosit într-un sens protector: pe unul l-a topit și l-a pus în coiful său, iar pe celălalt l-a pus la căpăstrul calului, pentru a fi ocrotit de Dumnezeu. Evident că se punea problema identificării Sfintei Cruci a Mântuitorului, dintre cele trei. O tradiție spune că s-ar fi găsit pe una dintre cruci expresia „Iisus Hristos, regele iudeilor”, cunoscută din Evanghelii. Alte tradiții vorbesc de minuni: fie vindecarea unei femei bolnave, fie învierea unui copil prin atingerea de Sfânta Cruce. Cert este că Cinstitul Lemn a fost identificat și venerat ca obiect de mare valoare în istoria creștinismului. Pe locul acela s-a construit Bazilica Învierii, așa-numita Rotondă.
Activitatea Sfintei Elena la Locurile Sfinte a dus la o dezvoltare a cultului și tradiției creștine într-o manieră cum nu s-a mai cunoscut, astfel că deja la finele sec. IV devenise o tradiție pentru fiecare creștin să încerce să ajungă, o dată în viață, la locurile unde Dumnezeu S-a pogorât pe pământ.
Constantin, care tocmai îl învinsese pe Liciniu, luând conducerea întregului imperiu în mâinile sale, a ajuns în 324 la Nicomidia, unde a primit multe plângeri atât din partea arienilor, cât şi din partea ortodocşilor. Împăratul își dorea pace în imperiu şi în Biserică, dar neînţelegând diferenţele dogmatice ale învăţăturii ariene faţă de cea ortodoxă, a încercat să calmeze spiritele combatanților pe probleme teologice. Din această pricină, i-a sfătuit pe Arie şi pe Alexandru să convieţuiască în pace, în ciuda diferenţelor dogmatice privitoare la învăţătura despre Dumnezeul Treimic.
Marea primejdie teologică a fost expusă împăratului de către Sfântul Osios de Cordoba (Spania), care l-a şi sfătuit pe Constantin să convoace un sinod pentru soluţionarea acestui conflict teologic.
Împăratul Constantin a hotărât iniţial convocarea unui sinod local, la care să ia parte episcopii din Răsărit şi care să se desfăşoare la Ancyra, în Galatia. În timpul discuţiilor lui Constantin cu Sfântul Osios de Cordoba, acesta l-a sfătuit pe împărat să-i convoace la sinod şi pe episcopii din Vest. S-a socotit, prin urmare, necesară mutarea locului adunării, de la Ancyra Galatiei, la Niceea Bitiniei.
Niceea a fost socotită mai potrivită pentru desfăşurarea lucrărilor sinodului deoarece înlesnea accesul episcopilor din Egipt şi Apus. În acelaşi timp, însă, acest oraş îi oferea lui Constantin ocazia de a lua parte la lucrările sinodului. Desigur, împăratul s-a îngrijit de toate pregătirile necesare pentru a asigura nu numai călătoria rapidă şi lipsită de griji a episcopilor către Niceea, dar şi pentru crea toate condiţiile în timpul şederii lor aici: hrană nu numai pentru marele număr de episcopi, dar şi pentru numărul la fel de mare de clerici care-i însoţeau pe participanţii la sinod. Majoritatea episcopilor convocaţi au răspuns prompt invitaţiei împăratului.
Sinodul şi-a început lucrările în ziua de 20 mai 325. Deliberările premergătoare sinodului precum şi anumite consfătuiri ce au avut loc pe durata lucrărilor sinodului s-au ţinut în „casa de rugăciune”, în vreme ce şedinţele ordinare ale sinodului s-au desfăşurat în sala cea mare a „casei imperiale”, care era amenajată corespunzător pentru a putea primi marele număr de membri ai sinodului şi pe consilierii acestora. Actele sinodului nu s-au păstrat. Acest lucru este confirmat de opera Sfântului Athanasie cel Mare, în care sfântul părinte recurge la memorie pentru a descrie evenimente petrecute în timpul sinodului, sau cuvinte rostite de către susţinătorii ori criticii învăţăturii ariene.
Considerând că prin condamnarea arianismului va readuce în imperiu mult dorita pace, Constantin scrie: „Diavolul nu mai are nici o putere asupra noastră de vreme ce acela care prin rele fapte urmărea să ne piardă, a fost lovit cu putere chiar la rădăcină. Adevărul, cu ajutorul lui Dumnezeu, a împrăştiat toate neînţelegerile, schismele, toată zarva şi otrava ucigătoare a discordiei”.
Evoluţia ulterioară a evenimentelor i-a înşelat, însă, aşteptările lui Constantin, iar condamnarea arianismului nu a reuşit să pună definitiv capăt neînţelegerilor de natură teologică care izbucniseră în sânul Bisericii creştine şi, prin urmare, în Imperiul Roman.
Asociată la domnie cu împăratul Constantin cel Mare și dată fiind convertirea acestuia la creștinism, începând cu anii 310-312, Sfânta Elena a avut marele merit de a sprijini instaurarea creștinismului și primele comunități creștine. Noi nu știm despre împărăteasă până astăzi dacă ea a fost botezată încă de mică sau s-a botezat mai târziu, dacă ea l-a încreștinat pe Constantin cel Mare sau abia după acest moment a venit în contact cu elemente creștine. Este cert că în Bitinia, regiunea în care s-a născut, creștinii erau foarte prezenți.
Mărturiile despre activitatea ei sunt păstrate la diverși istorici sau ale căror mărturii despre activitatea Sfintei Elena sunt deosebit de bogate. Aceștia amintesc, în primul rând, activitățile de filantropie. Era o împărăteasă milostivă, avea grijă de săraci, încerca să-i ajute, de multe ori îl îndemna pe fiul său să fie milostiv și să sprijine spitalele, să ajute oamenii bolnavi.
Abia după 324, când Constantin devine împărat al întregului imperiu, acest lucru este posibil. Mama sa, Elena, a făcut o călătorie după Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 326, la Locurile Sfinte.
Sunt mai multe discuții despre motivația pelerinajului. A existat și o dramă în familia împăratului Constantin legată de fiul său și de soția Fausta, care au sfârșit într-un mod nefericit. Există o relatare relativ târzie, la un cronicar bizantin din sec. al XIII-lea, care ne spune că împărăteasa Elena a plecat la Locurile Sfinte la îndemnul lui Constantin cel Mare, care discutase deja cu Patriarhul Macarie al Ierusalimului, prezent la Sinodul I Ecumenic, să încerce descoperirea locului Sfintei Cruci și al Sfântului Mormânt. Ajunsă în Țara Sfântă, mai întâi s-a ocupat de ajutorarea și eliberarea celor din închisori, din mine și din alte captivități, reținuți doar pentru „vina” de a fi creștini.
Urmează activitatea sa de edificare a lăcașurilor sfinte din Orient, în special la Ierusalim. În primul rând a fost descoperirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, apoi construirea de biserici. S-a implicat direct în construirea a trei lăcașuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt și a Golgotei, Biserica Nașterii de la Betleem și Biserica Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor.
Care a fost itinerarul Sfintei Împărătese Elena către Locurile Sfinte? Primele vești care ne istorisesc, în urma unor tradiții locale, sunt destul de recente evenimentului. Împărăteasa a plecat din Nicomodia, reședință imperială, a mers prin Turcia de astăzi și prin Cipru către Țara Sfântă. Tradițiile legate de Sfânta Elena din regiunile prin care a trecut în acest itinerar sunt foarte puternice, s-au descoperit Mormântul Mântuitorului și stânca Golgotei. Acolo s-au găsit și cele trei cruci, precum și mai multe cuie. Evident că se punea problema identificării Sfintei Cruci a Mântuitorului, dintre cele trei. O tradiție spune că s-ar fi găsit pe una dintre cruci expresia „Iisus Hristos, regele iudeilor”, cunoscută din Evanghelii. Alte tradiții vorbesc de minuni: fie vindecarea unei femei bolnave, fie învierea unui copil prin atingerea de Sfânta Cruce. Cert este că Cinstitul Lemn a fost identificat și venerat ca obiect de mare valoare în istoria creștinismului. Pe locul acela s-a construit Bazilica Învierii, așa-numita Rotondă. De asemenea se vorbe și de aflarea capului Sf. Ioan.
Activitatea Sfintei Elena la Locurile Sfinte a dus la o dezvoltare a cultului și tradiției creștine într-o manieră cum nu s-a mai cunoscut, astfel că deja la finele sec. IV devenise o tradiție pentru fiecare creștin să încerce să ajungă, o dată în viață, la locurile unde Dumnezeu S-a pogorât pe pământ.
Împărăteasa Elena a murit la scurt timp după pelerinajul din Țara Sfântă, în 329 sau 330, se pare că la Nicomidia. Eusebiu de Cezareea istorisește că a fost înmormântată într-o cetate imperială, într-un mormânt împărătesc, dar nu numește locul. Împăratul Constantin cel Mare i-a făcut un sarcofag de marmură, artefact ce se păstrează până astăzi în Muzeul Vaticanului. Trupul Sfintei Elena se află într-o mănăstire de lângă Veneția, pe o insulă ce-i poartă numele, păstrat într-un sicriu de sticlă, într-o biserică romano-catolică.
Ajunsa la varsta de 80 de ani si simtindu-si sfarsitul aproape, Sfanta Elena si-a luat ramas bun de la cei apropiati si a impartit averea ei raspandita pe toata suprafata pamantului imparatului Constantin, unicului sau fiu, si nepotilor. Iar dupa ce a lasat toate lucrurile in ordine, "si-a dat duhul de fata cu minunatul ei fiu care o veghea si-i purta de grija si-i tinea mainile intre ale sale." (Jbidem, loc. cit.)
Eusebiu de Cezareea considera ca sfarsitul crestinesc al sfintei imparatese a fost rasplata binemeritata a credintei sale si a faptelor bune izvorate din dreapta credinta. Din aceasta cauza ceasul mortii o gaseste pe Sfanta Elena impacata cu sine insasi si cu cei din jur, pregatita sa lase in urma viata pamanteasca spre a o capata pe cea cereasca. Izvoarele istorice marturisesc o transfigurare minunata petrecuta in viata imparatesei in ceasul mortii echivalenta cu o ingereasca bucurie, fiindca, "in timp ce se pregatea sa fie primita de Mantuitorul ei in sufletul sau, ea ajunsese de pe acum sa se impartaseasca de nepieritoarea stare a ingerilor."
Trupul imparatesei a fost adus sub escorta armata din Nicomidia la Constantinopol si a fost depus in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitoria Sfintilor imparati, apoi a fost adus la Roma. Tronul ei si o parte din sicriu se afla in mare cinste in Muzeul Vaticanului.
Dupa trei secole de suferinte si sacrificii, lumea crestina traieste o primavara a vietii spirituale si materiale, pentru care aduce multumire lui Dumnezeu si lauda Sfintei Elena Augusta si fiului ei, Constantin, pe care ii numeste "cei intocmai ca Apostolii". Un rol important in aceasta rasturnare de situatie a istoriei Crestinismului il detine, fara indoiala, Sfanta imparateasa Elena. Pentru faptele credintei sale, Sfantul Grigorie cel Mare a considerat-o pe augusta Elena "instrumentul de care s-a folosit Dumnezeu pentru a face sa straluceasca in inimile romanilor luminile credintei." Amin (postat pe fb de ioan monahul)