Vestirea învățăturii date de Hristos este poruncă dumnezeiască adresată Apostolilor!
Acum aproape 2000 de ani, pe un munte din Galileea, un Învățător cu totul deosebit, unic, stătea în fața ucenicilor Săi cei mai apropiați, în fața Apostolilor. Aceștia, care nu demult se îndoiseră de El, se închinau acum la pământ înaintea Lui. Și El a le-a zis: „Datu-Mi-S-a toată puterea, în cer și pe pământ. De aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”. (Matei 28, 16-20).
,,Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.(tropar) Piatra Hristos, pe piatra credinţei preamăreşte luminat, pe cel mai ales decât ucenicii şi împreună cu Apostolul Pavel toată adunarea celor doisprezece la pomenire astăzi; a căror pomenire săvârşind cu credinţă, pe Cel Ce i-a preamărit pe ei Îl preaslăvim.(codac),,
”Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare; ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”. (Marcu 6, 7-13) Pericopa evanghelică ne vorbeşte despre „trimiterea la propovăduire a celor 12 Apostoli”. După alegerea ucenicilor, Domnul Iisus Hristos le-a poruncit să meargă prin cetăţile din Iudeea pentru a propovădui învăţătura Sa. Misiunea lor era aceea de a predica ceea ce auziseră şi văzuseră la Domnul Hristos. Cei care nu ascultau cuvintele lor şi ignorau mesajul Apostolilor vor avea o soartă identică cu cea a locuitorilor cetăţilor Sodoma şi Gomora. Ca urmare a predicii Sfinţilor Apostoli, cei care doreau să-L urmeze pe Mântuitorul trebuiau să se lepede de păcate, să-şi schimbe viaţa şi să se împace cu Dumnezeu. Acei simpli pescari dintr-odată s-au văzut îndemnaţi de Domnul Hristos să facă o altfel de pescuire. În numele lui Hristos Cel Înviat, ucenicii au propovăduit, au mers în toate colţurile lumii, au pătimit şi au primit moarte martirică. În numele lui Iisus Hristos, noi ne ridicăm mâinile în rugăciune şi de la El aşteptăm mântuirea sufletelor noastre. În fiecare an, a doua zi după sărbătoarea închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Biserica face pomenirea celor 12 Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului: Petru, Iacov al lui Zevedeu, Ioan, Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul, Iuda Iscarioteanul şi Matia (care a fost ales în locul lui Iuda).
Evanghelia ne îndeamnă să reflectăm mai profund la misiunea ucenicilor Domnului Iisus Hristos. Când Mântuitorul şi-a ales ucenicii, a privit spre mulţimile care-L urmau şi le-a asemănat cu îo turmă fără păstorÎ. El era în mijlocul lor, însă ştia că după înălţarea Sa la cer cei care-L urmau vor avea nevoie de păstori dedicaţi şi devotaţi. Era nevoie de oameni care să călăuzească alţi oameni. Dumnezeu oferă şi omului posibilitatea de a se implica în mod responsabil în actul mântuirii. Apostolii au primit un dar special din partea Domnului Hristos, anume acela de a fi urmaşi ai propovăduirii Sale. Ei nu s-au autopropus, ci au fost aleşi şi consacraţi de Fiul lui Dumnezeu. Misiunea lor a fost de a învăţa mulţimile, de a vesti Evanghelia şi de a tămădui orice neputinţă. Activitatea le-a fost călăuzită de binecuvântarea lui Dumnezeu şi s-au aflat sub ocrotirea Sfântului Duh. În urma misiunii lor, lumea s-a schimbat, minţile şi inimile s-au luminat, conştiinţele s-au curăţit. Evangheliile Sfinţilor Luca şi Marcu amintesc faptul că Mântuitorul a ales cei 12 apostoli, care mai apoi I-au fost alături în activitatea Sa publică, vreme de trei ani şi jumătate. Cu puţin înainte de a se Înălța la Cer, Mântuitorul le-a lăsat misiunea de a fi apostoli: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:18-20). Sfinții Apostoli sunt cei care au vestit lumii Evanghelia mântuirii adusă de Iisus Hristos. Ei L-au mărturisit primii pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al lumii. La Cincizecime, ei au fost învestiţi cu putere dumnezeiască pentru marea lor misiune de propovăduire a Evangheliei la toate neamurile, după cuvântul poruncit lor de Mântuitorul: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). După Pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au mers în toată lumea, au propovăduit Evanghelia la multe neamuri sau popoare, au întemeiat Biserici, au hirotonit episcopi şi preoţi, pentru ca aceştia să continue întreita lucrare misionară: de propovăduire a Evangheliei, de sfinţire a credincioşilor prin harul Sfântului Duh şi de povăţuire și conducere a credincioşilor pe cărările mântuirii. Pe lângă cei 12 Apostoli, întâlnim în Evanghelii cu numele de Apostoli şi pe Sfântul Luca, Sfântul Marcu şi Sfântul Apostol Pavel. Numărând, astfel, numărul celor 12 este depăşit. În acest sens, sunt necesare câteva lămuriri legate de cei 12 Apostoli. Teologia creştină, luând în calcul cele patru referate evanghelice, a stabilit faptul că cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos, cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El, că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă.
Apostolii au străbătut lumea-n lung şi-n lat, dezrădăcinând rătăcirea idolatră şi răspândind pretutindeni adevărul evanghelic. Au descurajat orice fărădelege, au curăţat murdăria păcatului şi i-au învăţat pe creştini să nu aibă nici o legătură cu idolii, ci să-L adore pe singurul Dumnezeu adevărat, aşteptând învierea morţilor şi Împărăţia cerurilor. Toate acestea însă au provocat împotrivire, au pornit război, cel mai înfricoşător dintre toate războaiele. Au izbucnit tulburări peste tot, în toate regiunile, la toate popoarele, în toate oraşele, în toate casele. Predica evanghelică a desfiinţat morala veche şi a adus una nouă. Astfel luptătorii tradiţiilor idolatre s-au răsculat. Împăraţii şi domnitorii au arătat severitate incredibilă, poporul se afla în tulburare, judecătorii pedepseau cu mare asprime. Vrăjmaşii lui Hristos au predicat război total împotriva credincioşilor Lui. Prigoane, arestări, întemniţări, exiluri, ameninţări, torturi cumplite, morţi dureroase... Lumea întreagă semăna cu o mare furtunoasă, care provoca naufragii repetate. Tatăl se lepăda de fiu, pentru că era creştin; fraţii se despărţeau; stăpânii se înfuriau pe robii lor. Teamă de prieteni; teamă de străini; teamă chiar şi de rude. Mare învălmăşeală. Ai fi zis că natura s-a răsculat împotriva ei însăşi. Văzând, aşadar, fericitul Pavel, pedagogul lumii şi dascălul înţelepciunii cereşti, chinurile aspre şi necazurile grele, pedepsele nesuferite şi morţile înfricoşătoare la care erau supuşi creştinii, cu nădejdea bunătăţilor viitoare ale împărăţiei cerurilor, ce le-a spus? „Căci socotesc că patimile vremii de acum nu sunt vrednice faţă de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8, 18). Ce-mi spuneţi, scrie Apostolul, despre răni, călăi, pedepse, foamete, lipsuri, temniţe şi lanţuri? Toate acestea şi încă pe atâtea nu pot să egaleze slava, răsplata şi cununile noastre. Căci încercările se sting odată cu viaţa aceasta, în vreme ce fericirea cerească este infinită. Necazurile pământeşti sunt trecătoare, pe când bunătăţile cereşti sunt veşnice.
“Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi.
Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos“(1Cor.4)
Sfinții Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos şi cei care L-au cunoscut îndeaproape pe Domnul, cât a trăit El pe pământ. Au fost martorii Învierii Lui şi i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă. Mulți dintre ei l-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Au făcut multe minuni cu puterea dată lor de harul Duhului Sfânt primit la Cincizecime, cu scopul de a întări credinţa oamenilor în Hristos. Au vindecat mulţi bolnavi prin rugăciunile lor şi chiar au înviat morţi. Datorită mărturiei şi predicii lor s-au convertit mii de oameni şi s-au format comunităţi creştine atât în Europa, cât şi în Asia şi nordul Africii. Ei sunt cei care au răspândit Vestea cea Bună a mântuirii lumii prin Jertfa şi Învierea Domnului Iisus Hristos.
Iată, însă că se găsesc și astăzi unii tulburători, lupi in piei de oaie! Ei, eretecii, care vin fără să fie trimiși, tulburând și răvășind sufletele oamenilor cu tot felul de învățături false. De ce oare? Cine sunt acești înșelători, acești hristoși mincinoși care cu Biblia în sacoșă vin să ne evanghelizeze ca niște prestatori de servicii chiar la domiciliu? Adesea avem parte de „evanghelizare” gratuită, și aproape cu forța de către unii trimiși ai sectelor. Ne abordeaza numindu-se creștini după evanghelie de parcă noi am fi după mersul trenurilor. Acestă mândrie nu o sesizeză și nu-și dau seama că abordează un popor evanghelizat de însuși Apostolul Andrei cu 2000 de ani în urmă.
Cine sunt cei Adevarații trimiși la vestirea Evangheliei! Ne spune Ap. Pavel:,,Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Sfânta Scriptură (Galateni 1.8)
Falșii vestitori sunt anatemizații. Cui nu i s-a întâmplat să zărească prin orașele (ba chiar și satele) țării noastre oameni care, îndeobște câte doi, ațin calea altora, cu broșuri și cărticele în mână? Acești oameni se numesc pe ei înșiși ,,vestitori ai Evangheliei” sau ,,vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu”, ori cu alte cuvinte ce simbolizează de fapt același lucru: propovăduirea învățăturii creștine. Și, indiferent ce reacții stârnesc la prima vedere, prezența lor rămâne ceva cu totul uimitor, într-o țară cu atât de vechi rădăcini creștine cum e România. Căci orice om cu bun-simț se întreabă, pe bună dreptate, de ce trebuie să fim evanghelizați din nou, după două mii de ani de creștinism, după atâția și atâția martiri și sfinți dați de Neamul nostru lui Dumnezeu? Și dacă putem găsi o părelnică motivație în decăderea morală a societății, ori în anii de ateism și comunism, apare iar o întrebare foarte importantă: de ce ei? Chiar așa, de ce să ne (re)evanghelizeze ei și nu alții? De ce i-am urma pe unii și nu pe ceilalți? Falsa ,,Oferta” este – după cum știm cu toții – foarte largă: sunt ,,vestitorii evangheliști”, ,,miniștrii iehoviști”, ,,misionarii baptiști” și mulți, mulți alții. Doctrinele sau învățăturile lor de credință sunt diferite, deși atitudinea lor este foarte asemănătoare. Pe care să-i asculți? Pe care să-i urmezi? Și, în definitiv,să-i urmezi, sau nu? De ce să nu mergi – dacă tot te interesează subiectul de religie – la strămoșeasca Biserică Ortodoxă Română, ca moșii și stramoșii tăi, și să-i urmezi pe ei?
Ei bine, pentru că întotdeauna în Biserică trebuie să fie ispită, atât din afară cât și din lăuntru. Este absolută nevoie de ispită, pentru ca cei care sunt ai lui Dumnezeu să se curățească, iar cei care nu sunt, singuri să iasă dintre cei credincioși. Să iasă, arătându-se astfel că nu erau ai noștri (I Ioan 2, 19) și să se alăture sectelor sau ereziilor de care de fapt, țin. Vedem zilnic felul în care feluriții tulburători luptă împotriva Adevărului, toate răstălmicirile adventiste sau neoprotestante. Acestea sunt extrem de multe, iar unele dintre ele duc atât de departe, încât cei care cred în ele cu greu mai pot fi considerați a avea ceva în comun cu învățătura creștină. Si adevarații crestini ortodocși, vad principalele înșelări răspândinte de propovăduitorii adeventismului și cât de mult se deosebesc de mărturia plină de lumină a Adevărului Ortodoxiei. Noi stim ca Sinodul se va arăta de altfel ca mijlocul de cârmuire a Bisericii de către Dumnezeu, el rămânând pentru totdeauna autoritatea bisericească supremă. Ca mărturie a sinodalității Bisericii apostolice, amintim că un alt sinod al tuturor ucenicilor lui Hristos Iisus a avut loc înainte de Cincizecime, la alegerea înlocuitorului lui Iuda (Matia); un sinod mai mic – local – a avut loc, după Cincizecime, la rânduirea și hirotonirea primilor diaconi, hotărârile lui, dumnezeiești, au fost însă primite de toată Biserica lui Dumnezeu, fără nici o împotrivire. Schisma este separarea administrativă a unei (unor) părți din Biserică, dar fără o despărțire dogmatică (de învățătură). Erezia este o cădere mult mai gravă, deoarece pe lângă separarea administrativă mai cuprinde și deosebiri în învățătura de bază a grupului care s-a separat față de învățătura de bază (dogmatică) a Bisericii. Cuvântul ,,sectă” denumește un trup de oameni despărțiți de autoritatea oficială ( în acest caz religioasă, dar poate fi și de altă natură), cu o învățătură separată de cea oficială; din punct de vedere creștin cuvântul sectă, deși are un înțeles mai social, este echivalent cu cel de erezie, care are un caracter mai mult spiritual. Adică termenul sectă se referă mai ales la oamenii despărțiți de Biserică, iar cel de erezie mai ales la învățătura greșită pe care o au.
Iată! Vestirea învățăturii date de Hristos este poruncă dumnezeiască. Adresată însă cui? Apostolilor! Iată pe cei trimiși de Dumnezeu la propovăduirea Cuvântului Său. S-au îngrijit Apostolii de misiunea dată lor? Desigur. S-au îngrijit de aceasta atât de mult încât, atunci când grijiile administrative ale Bisericii le primejduiau libertatea slujirii, au rânduit diaconi pentru treburile interne ale bisericii, păstrându-și pentru ei propovăduirea (Fapte 6, 1-4). S-au îngrijit de misiunea lor, știind că de la Dumnezeu li s-au rânduit această misiune, precum și alții au primit alte misiuni (I Cor.12, 28). Dar au fost oare Apostoli singurii propovăduitori? Nu! După cum ne arată cuvântul lui Dumnezeu, au mai fost și alți vestitori ai Evangheliei. Desigur, în primul rând au fost cei șaptezeci de ucenici ai Domnului (Luca 10, 1), dar au fost și alții, dintre cei convertiți mai târziu. Poate cel mai mare dintre convertiți s-a arătat a fi prigonitorul Saul, devenit apoi Apostolul neamurilor. El a vestit pe Fiul lui Dumnezeu din Arabia în Spania, având una dintre cele mai profunde activități misionare cunoscute. Este însă de observat un fapt foarte important: deși a fost adus la Adevăr printr-o minune, printr-o intervenție directă și personală a Marelui Ahiereu Iisus Hristos (Fapte 9, 1-6), botezul, instruirea și trimiterea sa la propovăduire s-au desfâșurat întâi prin intermediul lui Anania – unul din cei 70 apostoli – (Fapte 9, 6-20), iar apoi prin trimiterea și hirotonia primite de la Apostolii cei vechi (Fapte 9, 26-28; 11, 22-26; 13, 1-3). Văzând acest lucru, ajungem la o întrebare fundamentală: De ce, dacă a fost converit direct de Hristos, nu a fost trimis la propovăduire tot direct de El? Era oare nevoie ca toți cei care propovăduiau să fie trimiși de Apostoli? Da! Avem această dovadă atât prin mărturiile deja amintite, cât și prin altele, din care cităm chiar cuvântul întărit de autoritatea unei vieți extraordinare, cuvântul spus în Duhul Sfânt de…însuși Sfântul Apostol Pavel: Cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Și cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Și cum vor auzi fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu vor fi trimiși? (Romani 10, 14-15). Și întărind și mai mult acest cuvânt este mărturia Sinodului Apostolic din Ierusalim, cel dântâi sinod cunoscut al Bisericii lui Dumnezeu. (nota1) Despre ce este vorba? Este vorba de rezolvarea tulburărilor provocate de cei ce după cum spune Scriptura, vestesc pe Hristos din pizmă și duh de ceartă (Filipeni 1, 15).
Asemenea tulburători apăruseră într-o vreme în Siria și Cilicia. Ei, fără a fi trimiși de Apostoli, încercau să iudaizeze Biserica, forțând prin propovăduirea lor pe frați să primească tăierea împrejur și legea lui Moise (Fapte 15, 1; 5). Frații dintre neamuri, chemați la libertatea lui Hristos, erau foarte tulburați de această cerere iudaizantă, care disprețuia nu numai tradițile lor, ci și puterea Legii Noi. La această tulburare s-a dat răspuns cu putere multă, căci Sinodul Apostolic a trimis fraților tulburați scrisoare, zicând: Apostolii și preoții și frații, fraților dintre neamuri, care sunt în Antiohia și în Siria și în Cilicia, salutare! Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor și au răvășit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiați împrejur și să păziți legea, noi am hotărât, adunați într-un gând, să trimitem la voi oamenii aleși… pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: Să vă feriți de cele jertfite idolilor și de sânge și de sugrumate și de desfrâu, de care ferindu-vă, bine face. Fiți sănătoși! (Fapte 15, 23-29).
Cei 12 Apostoli ai Soborului. Sfântul Apostol Petru, mai marele apostolilor, râvnitorul cel fierbinte după Domnul şi slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfânt, care a zis:Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu a fost frate cu Andrei cel întâi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescăreşti la apostolie şi de la vânarea peştilor la vânarea oamenilor, a câştigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vâslă, cheile împărăţiei cerului. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întâi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia şi în Iliric. S-a pogorât şi până la Roma şi a bine vestit Cuvântul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetăţii Romei, cu puterea lui Hristos, surpându-l jos din înălţimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost răstignit pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero şi s-a dus la cele cereşti. Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a mers cel dintâi în urma Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Era fratele Sfântului Apostol Petru, pe care l-a şi adus la Hristos. După primirea Sfântului Duh, el a propovăduit pe Hristos în Bitinia şi în toate ţările de pe lângă Marea Neagră, în Herson şi în Rusia. Ajungând aici, cu rânduiala lui Dumnezeu, a înfipt o cruce pe dealurile Kievului, vestind înainte încredinţarea neamului aceluia din scaunul său cel apostolesc din Vizantia. Apoi, propovăduind în Sciţia cea Mare, în Sinopi şi în Miotia, s-a întors în Tracia şi s-a pogorât în Elada şi în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras din Ahaia. Sfântul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul Boanerghes, adică „fiii tunetului", era fratele Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care a văzut slava Schimbării la Faţă a Domnului în Muntele Tabor. După înălţarea Domnului, a tunat ca un tunet până la marginile pământului; pentru că a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu mai întâi prin toată Iudeea şi, după aceea, în Spania. Apoi, întorcându-se iarăşi la Ierusalim, cu glas de tunet mustra pe necredincioşii evrei, arătându-le din dumnezeiasca Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Acest lucru nesuferindu-l evreii, au întărâtat împotriva lui pe împăratul Irod, care se numea Agripa, şi Sfântul Apostol Iacov a băut paharul pătimirii pentru Hristos, pe care a făgăduit să-l bea, fiind ucis de Irod cu sabia. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, a fost apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui şi a stat lângă Sfânta Cruce cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. EI s-a învrednicit a se numi fiu al Maicii Domnului, iar în vremea cinstitei ei adormiri, Sfântul Apostol Ioan a dus înaintea patului ei stâlparea cea din Rai, dată de îngerul Gavriil. El a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Efes şi în toată Asia. Deci, fiind în insula ce se numeşte Patmos, s-a învrednicit de negrăite descoperiri dumnezeieşti care sunt scrise în Sfânta Scriptură. întorcându-se în Efes şi aducând la Hristos multe popoare din părţile Asiei, s-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu la adânci bătrâneţi. Sfântul Apostol Filipera din aceeaşi cetate cu Petru şi cu Andrei. El era ştiutor iscusit al cărţilor prooroceşti şi al Legii celei vechi. Tot el a adus la Hristos pe Natanail, zicând:Am aflat pe Hristos, despre care au scris Moise în Lege şi proorocii. Vino şi veziI Sfântul Apostol Filip a propovăduit pe Hristos în părţile Asiei, împreună cu Sfântul Apostol Vartolomeu şi cu Maria, sora sa. El a fost ucis de păgâni în Ierapoli din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos. Sfântul Apostol Vartolomeuera de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, uneori împreună cu Sfântul Filip, iar alteori, singur, ajutându-le lor câteodată şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Apoi, după sfârşitul lui Filip, s-a dus în India, care se numeşte binenorocită, şi petrecând acolo multă vreme întru buna vestire, întorcând pe mulţi la Hristos şi tălmăcind Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Matei, în limba indiană. De acolo s-a dus în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei. Acolo a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Trupul lui, punându-se în raclă de plumb şi aruncându-se în mare, a plutit uşor pe apă ca o luntre, până a sosit la insula ce se numeşte Lipar. Sfântul Apostol Toma, care s-a numit şi „geamăn", era din Pa- neiada, cetatea Galileei. El a fost acela care a pipăit rănile Domnului după învierea Lui. El a propovăduit pe Hristos partenilor, midenilor, perşilor, ircanilor, bactrilor şi brahmanilor, până la cele de pe urmă părţi ale Indiei. Iar în părţile Calamidului, împungându-se cu suliţele, a murit pentru Hristos. Sfântul Apostol Matei, fratele lui Iacov al lui Alfeu, a fost chemat la apostolie de la vamă. El a fost întâiul scriitor al vieţii lui Hristos, scriind Sfânta Evanghelie în limba evreiască. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi în părţile mâncătorilor de oameni, unde, în cetatea ce se numea Mirmeni, a trecut muceniceşte din viaţa aceasta. Sfântul Iacov al lui Alfeu, a fost fratele Sfântului Apostol Matei şi a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în diferite ţări şi la felurite popoare închinătoare de idoli. Deci, aducând la Hristos multe popoare, şi-a săvârşit pătimirea fiind răstignit pe cruce şi a fost numit "sămânţă dumnezeiască" de neamurile care se întorseseră. Sfântul Apostol Iuda, fiul Sfântului Iosif logodnicul, teslarul din Nazaret, este numit de Luca "al lui Iacov", căci era fratele lui Iacov, întâiul episcop al Ierusalimului, care a fost numit "fratele Domnului". Iar de Matei şi de Marcu a fost numit Levi şi Tadeu. El a propovăduit pe Hristos în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Iar în părţile Araratului el a fost spânzurat pe o cruce de lemn, de către închinătorii de idoli şi, fiind străpuns de săgeţi, şi-a dat sufletul său pentru Domnul. Sfântul Apostol Simon, cel din Cana Galileei, la a cărui nuntă Iisus Hristos a prefăcut apa în vin, a fost numit Zilot, pentru râvna sa pentru Hristos Dumnezeu, şi a binevestit cuvântul mântuirii în Mauritania şi în Africa. Apoi, fiind răstignit de necredincioşi în Britania, şi-a dat duhul său în mâinile lui Dumnezeu. Sfântul Matia, care s-a numărat în rândul Sfinţilor Apostoli, în locul lui Iuda vânzătorul, a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară, şi acolo suferind multe pătimiri, s-a sfârşit muceniceşte. Sfântul şi Marele Apostol Pavel, care, mai târziu decât toţi, a fost chemat de sus de Domnul la apostolie, arătându-se vas ales al numelui lui Hristos, L-a propovăduit pe El înaintea neamurilor şi împăraţilor, începând de la Ierusalim până la Roma, fiind învăţător la multe popoare. El a fost ucis cu sabia de către împăratul Nero şi astfel şi-a sfârşit nevoinţa alergării sale. Acest sfânt Apostol, asemenea cu Sfântul Apostol Petru, se cinsteşte de Biserică ca cel care s-a ostenit mai mult decât alţi apostoli pentru buna vestire a lui Hristos. Amin (postat pe fb de ioan monahul)