Uciderea pruncilor din din Betleem şi împrejurimi
Biserica isi serbeaza sfintii ucisi din porunca lui Irod pe data de 29 decembrie. Strâns legate de Naşterea Domnului Hristos sunt două evenimente foarte importante pentru istoria acelui timp, relatate în Evanghelie, dar mai puţin cunoscute omului contemporan: fuga Familiei Sfinte în Egipt, din calea furiei Regelui Irod și uciderea, din porunca aceluiaşi rege, a 14.000 de prunci din Betleem şi împrejurimi. Aceste evenimente sunt relatate în capitolul al doilea al Evangheliei după Matei. Uciderea pruncilor. Profetia (Ier 31:15) Aşa zice Domnul: “Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt”. Implinirea (Mt 2:16-18) Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.
După ce magii au adus ştirea tulburătoare pentru orice conducător politic, în fond, că un rege al poporului respectiv tocmai s-a născut, Regele Irod a recurs la o viclenie: i-a invitat personal pe magi la el, în secret, i-a ispitit despre datele astrologice pe care le deţineau ei, apoi ia trimis la Betleem să-L afle ei înşişi pe Cel Născut, iar ulterior să se întoarcă pe la Irod, să-i dea toate detaliile pentru ca şi el să meargă să I se închine. În sinceritatea lor, magii l-au crezut pe rege a fi de bună credinţă, şi aveau de gând să facă aşa cum el le ceruse. Însă, un înger al lui Dumnezeu le-a comunicat, în vis, să nu se mai întoarcă pe la Irod, ci să plece pe altă cale înapoi în ţara lor. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
,,Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor”.
După ce s-a născut Iisus la Betleem, în zilele regelui Irod, iată, nişte magi de la Răsărit au venit la Ierusalim, zicând: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”. Magii au plecat spre Betleem. Iată că steaua văzută la Răsărit mergea înaintea lor, până ce s-a oprit deasupra locului unde se afla pruncul. Văzând steaua, s-au bucurat foarte mult. Ei au intrat în casă şi au găsit pruncul cu Maria, mama lui, s-au aruncat la pământ şi l-au adorat. Apoi i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.În timpul nopţii, Dumnezeu i-a înştiinţat pe magi în vis să nu se mai ducă la Irod, ci să se întoarcă pe altă cale în ţara lor. De reţinut: Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu, Israel (Mih 5,1-2). Magii de la Răsărit, după ce s-au închinat Domnului în Betleem, au fost călăuziți să se întoarcă la casa lor pe alt drum, prin porunca unui înger. Irod, împăratul cel nelegiuit, văzând că fusese înșelat de către magi, a plănuit să omoare toți copiii din Betleem, pentru a-L omorî și pe Pruncul Hristos. Au plecat Magii la drum pe calea necunoaşterii şi s-au întors pe calea cunoaşterii. Au plecat Magii la drum pe cale necredinţei şi s-au întors pe calea credinţei.
Conform tradiției iraniene, magii care au vizitat copilul Iisus la Betleem, au călătorit pe altă cale la Saveh și sunt îngropați printre ruinele sale. În secolul al XIII-lea, Marco Polo povestește că a văzut la anul 1270 în cetatea Saba (Saveh – la sud de Teheran) cele trei morminte ale Magilor: „În Persia este cetatea Saba, de unde au venit și unde s-au întors cel Trei Magi, și unde ei sunt înmormântați în trei mari și frumoase morminte monumentale, unul lângă altul. [...] Trupurile lor sunt încă neputrezite, cu părul și bărbile întregi.” Conform tradiţiei greacă și latină regasită și în Biserica Ortodoxă, cei trei magi au fost botezaţi de Apostolul Toma şi au devenit episcopi.
De îndată ce se întorseseră în Persia, Melchior, Gaspar şi Baltazar începură să le vorbească oamenilor despre pruncul Iisus. Ceilalţi magi i-au luat de nebuni, împăratul i-a închis, dar apoi le-a dat drumul, poruncindu-le să nu se mai întoarcă niciodată în capitală. L-au ascultat și au plecat. Gaspar rătăcise prin deşert, cufundat în rugăciune şi contemplaţie, Baltazar propovăduise copiilor, iar Melchior colindase toată Asia Mică, vizitându-şi vechii prieteni și tovarăşi vechi și noi, încercând să-i lumineze. Au înţeles repede că noua cale cerea jertfe şi era mai grea decât magia, dar la capătul ei, simţeau că sufletele lor se regăseau preschimbate - mai mari, mai largi, mai luminoase, mai liniștite și pline de pace, liniște, dragoste.
Erau săraci-lipiţi şi fericiţi. Se întâlneau rareori, dar îşi juraseră unul altuia să se vadă înainte de trecerea la Domnul. Şi iată-i acum, bătrâni şi neputincioşi, aici, la marginea pustiului Armeniei, strânşi pentru o ultimă rugăciune şi împreună - revedere, în amintirea acelei nopţi magice de lângă Bethleem. Melchior se uita la sandalele sale rupte, la veştmintele pline de praf şi se gândea că nu le-ar da pe mantiile pe care i le trimitea odinioară împăratul. Atunci era mereu neliniştit şi tulbure, iar nopţile îi erau frământate de nesomn. Acum dormea uşor şi visa întotdeauna îngeri. Baltazar era liniștit și meditativ cunoaștera Pruncului – Regele lumii – l-a facut să nu-și dorească decât reântâlnirea cu El. Gaspar i-a spus că murmura rugăciuni în somn. Îi era drag să-i vadă din nou pe foştii săi tovarăşi şi ştia că e pentru ultima dată. Dar presimţea că moartea nu avea să-i despartă, ci să-i adune. Nu şi-au spus decât câteva cuvinte. Simţeau că amintirea nopţii naşterii lui Iisus nu trebuie depănată. Că se va aşterne în faţa lor tăcută. Aşa a şi fost. Au mai trăit doar câteva zile. Melchior s-a stins primul, pe 1 ianuarie, Baltazar l-a urmat cinci zile mai târziu, iar Gaspar a murit ultimul, pe 11 ianuarie. Câţiva ucenici i-au găsit aşa, la marginea deşertului, sub cerul liber, de parcă ar fi dormit. Trupurile lor nu au cunoscut putreziciunea firii şi au fost purtate din Asia până în Apus, perindându-se prin multe biserici.
Conform tradiției, rămășițele pământești ale celor trei magi au fost descoperite de către sfânta împărăteasă Elena, mama sfântului Constantin cel Mare, în cursul pelerinajului ei binecunoscut în Palestina și Țara Sfântă. Sfânta Elena ar fi adus aceste moaște în biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, de unde se pare că au fost duse la Milano de cruciați, înainte de a fi trimise la Köln de către împăratul Frederic I, în anul 1164. O versiune elaborată a acestei istorii este scrisă în secolul al XIV-lea de clericul carmelitan Ioan din Hildesheim († 1375) în cartea lui, Historia Trium Regum. Cei 3 Magi muriseră în acelaşi timp şi fuseseră înmormântaţi împreună, aşa cum îşi exprimaseră dorinţa. Această informaţie este menţionată în “Historia Trium Regum”, singura lucrare care descrie viaţa Magilor după întoarcerea din Betleem. De la Constantinopol, moaştele au fost luate de episcopul milanez Eustargius (în anul 344). Există, însă, legende care spun că ele au fost duse la Milano de împăratul bizantin Mauriciu (în sec. al VI-lea) sau de urmaşul sau la tron, împăratul Focas (sec. al VII-lea). Împăratul Otto şi cele 3 coroane. Ajunse, în 1164 la Koln, moaştele au fost adăpostite în Vechea Catedrală, iar dupa 35 de ani, împăratul Otto al IV-lea a dăruit bisericii 3 coroane de aur, pentru cei 3 Magi, în semn de mulţumire pentru ajutorul primit cu un an înainte, când fusese ales “rege al germanilor”. În anul 1864, când sarcofagul a fost deschis, s-au găsit cele 3 coroane de la împăratul Otto, aşa cum este menţionat într-un raport întocmit de o comisie specială. În tot acest timp, moaştele din Koln au atras un număr tot mai mare de pelerini, grăbind lucrările la noua catedrală, lucrări care s-au derulat cu dificultate şi perioade de întrerupere, până la stoparea lor în 1473, până în jurul anului 1840.
Faraon poruncise odinioară să fie ucişi toţi pruncii iudei de parte bărbătească. Dar pe cel pe care Dumnezeu îl alesese să fie cârmuitorul poporului iudeu şi eliberatorul lor, Moise după nume, Faraon nu numai că nu a putut să-l ucidă, ci, fără ştirea lui, l-a luat la curtea sa, unde l-a hrănit şi l-a învăţat. Acum Irod porunceşte uciderea tuturor pruncilor din Betleem, pentru a-L ucide pe Pruncul Iisus. Dar Dumnezeu L-a făcut pe Iisus Cârmuitorul poporului Său, şi Împăratul lor, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Nu numai că mâna lui Irod nu a fost în stare să-L atingă pe Cel pe care voia să-L ucidă, dar Irod împreună cu iudeii fără de Dumnezeu din Ierusalim, se făcuseră deja ţărână când Domnul Iisus Cel înviat era slăvit în cer şi pe pământ ca Împărat al împăraţilor… Şi aceasta poate fi o lecţie pentru noi că, atunci când ne punem sub paza lui Dumnezeu, mâna omului nu ne poate atinge. Și odinioară, Dumnezeu l-a trimis pe Israel să caute hrană în Egipt. Dar poporul lui Israel s-a făcut nemulţumitor şi neascultător, şi a început să părăsească curăţia credinţei lor şi să primească păgânismul egiptean, căzând pradă întunecimii Egiptului şi desfrânării egiptene. Dumnezeu Şi-a scos poporul Său din Egipt, dându-le un cârmuitor în persoana lui Moise şi făcând minuni fără de număr în priveliştea poporului Său.
In afara de Apostolul si Evanghelistul Matei, nici un alt evanghelist nu aminteste despre tragicul episod al uciderii pruncilor. Totodata, nici o parte a literaturii canonice sau profane apartinand acelei perioade nu aminteste de aceasta, in afara de „Protoevanghelia lui Iacov". Diferente exista si in ceea ce priveste numarul copiilor ucisi: in calendarele bizantine este trecut numarul de 14.000, in cele siriace 64.000, iar unii istorici moderni vorbesc de pana la 100 de prunci ucisi. Cu toate acestea, o actiune atat de iresponsabila sta in armonie cu caracterul lui Irod, asa cum este descris de Iosif Flaviu. Iosif il descrie pe Irod ca fiind patologic obsedat de puterea sa - unii membri ai familiei proprii au fost ucisi chiar de el, este vorba de doi dintre fii sai, pentru ca erau suspectati ca atenteaza impotriva puterii sale. Tradiţia Bisericii a păstrat informaţia că masacrarea pruncilor - 14.000, un număr imens pentru vremea respectivă - s-a petrecut la un an după Naşterea Domnului, probabil după ce Regele Irod a epuizat toate mijloacele avute la îndemână pentru a identifica exact pe Noul Născut, despre Care îl informaseră şi arhiereii şi cărturarii lui Israel, când le-a cerut tălmăcirea proorociilor vechi testamentare referitoare la Mesia, nu doar cei trei înţelepţi de la Răsărit. În acel context, Preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, a fost şi el ucis, în Templul din Ierusalim, unde slujea, fiindcă şi-a ascuns fiul, pe Sfântul Ioan, din faţa ucigaşilor.
După moartea lui, Irod a decis uciderea tuturor bătrânilor pe care îi întrebase despre Prunc, şi a tuturor membrilor Sinedriului Tribunalul evreilor. Crimele lui Irod doreau să ștearga din istorie Nașterea Domnului. Nici istoricul evreu din primul secol, Iosif Flavius nu înregistrează acest eveniment în vreuna dintre scrierile sale. Din această cauză, mulți critici au negat caracterul istoric al acestei relatări biblice.
Crimele lui Irod cel Mare. Este adevărat că Iosif Flaviu nu înregistrează uciderea copiilor nevinovați din Betleem, totuși, el consemnează un număr mare de crime nemiloase săvârșite de către Irod, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță. Irod a fost încoronat „rege al iudeilor” de Senatul roman în anul 40 î.Hr., în Roma. Era, totuși, un rege fără regat. La întoarcerea sa în Israel, el a primit o armată romană și a putut să cucerească Ierusalimul. Prima sa poruncă a fost aceea de a-i elimina pe regii israeliți din dinastia Hasmoneană, predecesori lui. Matatia Antigonus a fost executat cu ajutorul lui Marc Antoniu și Irod a ucis 45 oameni de frunte ai partidului lui Antigonus în 37 î.Hr. El a dispus ca bătrânul Ioan Hyrcanus al II-lea să fie strangulat din cauza unui presupus complot pentru răsturnarea lui Irod în 30 î.Hr. Irod a continuat să elimine membrii familiei Hasmoneane. El l-a ucis pe cumnatul său, Aristobul, în vârstă de 18 ani, care, la momentul respectiv, era Marele Preot. El a fost înecat în 35 î.Hr. de către oamenii lui Irod în piscina din palatul de iarnă din Ierihon, deoarece Irod credea că romanii l-ar favoriza pe Aristobul ca domnitor al Iudeii în locul lui. El a dispus, de asemenea, ca soacra sa, Alexandra (mama soției sale) să fie executată în 28 î.Hr. El a ucis-o chiar și pe cea de-a doua sa soție, Mariamne fiica Alexandrei, în 29 î.Hr. De asemenea, a dispus ca trei dintre fiii săi să fie uciși. Primii doi, Alexandru și Aristobul, fiii lui Mariamne, au fost strangulați în Sevastia, în anul 7 î.Hr. și îngropați la Alexandrium. Ultimul, cu doar cinci zile înainte de moartea lui Irod, a fost ucis Antipater, care a fost îngropat fără ceremonie la Hyrcania. Are loc o intensificarea a crimelor în ultimii lui ani de viață. Irod cel Mare a devenit de-a dreptul paranoic în ultimii săi patru ani de viață (8-4 î.Hr.). În anul 7 î.Hr., a dispus ca 300 de lideri militari să fie executați. Altă dată, a dispus ca o serie de farisei să fie executați în același an, după ce a aflat faptul că i-au prezis soției lui Pheroras ( fratele mai mic al lui Irod și tetrarh în Pereea) că, prin hotărârea lui Dumnezeu, tronul lui Irod va fi luat de la el și de la urmașii săi și puterea regală îi va reveni ei și lui Pheroras și copiilor lor.
Astfel de profeții circulând în împărăția lui, nu este de mirare Irod a vrut să-L omoare pe Iisus atunci când magii au dezvăluit că s-a născut noul „rege al iudeilor” (Mt 2:1-2). Toate aceste acte de cruzime ale regelui Irod cel Mare sunt consemnate de către Iosif Flavius în lucrarea sa, Antichități iudaice. Macrobius (cca. 400 d. Hr.), unul dintre ultimii scriitori păgâni din Roma, în lucrarea sa, Saturnalia, a scris: „Când a auzit că Irod, împăratul iudeilor, a ordonat ca fiul său să fie ucis, ca parte a actului de ucidere băieților de până la doi ani, atunci împăratul Augustus a remarcat: ,,Este mai bine să fii porcul lui Irod, decât fiul său”. Macrobius ne-ar putea da și o referință cronologică, dacă a făcut referire la moartea lui Antipater, în anul 4 î.Hr., sacrificarea pruncilor ar fi fost unul dintre ultimele, dacă nu chiar ultima crimă brutală a lui Irod, înainte de moarte. De asemenea, referința la uciderea copiilor arată faptul că aceasta era cunoscută în vremea lui Macrobius și că nu era contestată de către popoarele pagane.
De ce nu a consemnat Iosif Flaviu uciderea pruncilor? În primul rând, el a scris la sfârșitul primului secol și este posibil să nu fi cunoscut acest eveniment, care s-a petrecut cu aproape 100 de ani înainte. Mărturie pentru aceasta stau câteva întâmplări foarte importante, care nu au fost notate de Iosif. În al doilea rând, se pare că masacrul nu ar fi fost așa de mare ca în înregistrările ulterioare din istoria Bisericii. Tradiția bizantină plasează numărul copiilor la 14.000 iar tradiția siriană spune că 64.000 de copii nevinovați au fost uciși, profesorul William F. Albright, șeful societății americane de arheologie din Țara Sfântă, estimează că populația din Betleem, la momentul nașterii lui Iisus era de aproximativ 300 de persoane, plasând numărul copiilor mai mici de doi ani sub cel de 20. Având în vedere celelalte acte oribile ale lui Irod, un eveniment de o mică amploare ca acesta nu ar fi fost unul menit să fie remarcat. Așadar, uciderea copiilor nevinovați este neatestată în consemnările laice, dar plauzibilitatea istorică a acestui eveniment este în concordanță cu caracterul și acțiunile lui Irod cel Mar, uciderea dușmanilor, uciderea membrilor familiei sale și prietenilor. Irod nu s-ar fi gândit de două ori cu privire la uciderea câtorva copii dintr-un sat mic și obscur la sud de Ierusalim, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță, chiar dacă acesta a fost unul dintre ultimele sale fapte mișelești pe care le-a comis înainte de a muri. Pe când era pe moarte, cuprins de durere și agonie oamenii lui Dumnezeu au fost de părere că Irod suferea aceste lucruri deoarece „Dumnezeu l-a pedepsit pentru numeroasele sale nelegiuiri” (Antichități Iudaice).
Irod s-a arătat ca o fiară şi a poruncit să fie ucişi toţi pruncii cu vârsta de până la doi ani, din întregul Betleem. Crimele acelea au fost dintre cele mai odioase, unii dintre copii fiind tăiaţi cu sabia, alţii sfărâmați de piatră sau călcaţi în picioare, sugrumaţi sau înjunghiaţi. Masacrul s-a petrecut chiar sub ochii mamelor care plângeau amarnic şi se rugau de ostaşi să aibă milă de ele. S-au împlinit în clipele acelea cuvintele spuse de proorocul Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire şi ţipăt mult. Rahila plângându-şi pe fiii săi şi nu putea să se mângâie, căci nu mai erau”. Rama era o cetate mică, loc până la care se auzeau ţipetele mamelor, iar Rahila era Betleemul, fiind numit aşa după femeia patriarhului Iacov şi care era îngropată acolo. Şi se tânguiau femeile să fie omorâte ele mai întâi, căci nu mai puteau îndura răutatea, dar împăratul Irod nu s-a lăsat până când nu a curmat viaţa de prunci nevinovaţi. Şi l-a ajuns pedeapsa Domnului, încât trupul lui a fost cuprins de boală urâtă, până când a pierit şi sufletul lui. Nu doar copiii au fost omorâţi din porunca lui, ci și oamenii mai de frunte din Ierusalim, cei cu care plănuise să îl prindă pe Iisus şi care nu îl ajutaseră să îşi îndeplinească dorinţa ucigaşă. Pentru că şi ei căutau sufletul Pruncului, au sfârşit tăiaţi de sabie și tot din porunca lui au murit şi 70 de bărbaţi preaînţelepţi care formau Sinedriul, precum şi mulţi alţi oameni nevinovaţi.
În partea dreaptă a curţii interioare a Bisericii Naşterii Domnului din Betleem se găseşte o uşă ce duce la Peştera Sfinţilor Prunci Martiri. În peşteră, sub un perete de piatră, se păstrează o parte din moaştele celor 14.000 de copii ucişi de Irod cel Mare, alături de cele ale unor călugări martirizaţi de perşi în anul 614. Lângă osuar, în subsolul peşterii se găseşte şi un mic paraclis, închinat pruncilor-mucenici. „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.În lumina tremurandă a zecilor de candele, aerul din grota naşterii Domnului Iisus Hristos miroase a istorie. Înţelesul ascuns al numelui oraşului Betleem a fost scos la lumină odată cu naşterea de acolo a lui Hristos, Pâinea cea cerească: Eu sunt pâinea cea vie care S-a pogorât din cer (Ioan 6, 51).
În urmă cu mai bine de două mii de ani, într-o peşteră situată cel mai probabil în afara micului şi neînsemnatului oraş, se năştea copilul care avea să zguduie lumea veche, aducând lumii lumina cunoştinţei. O mamă săracă, o peşteră găsită din întâmplare, o iesle pentru animale, câteva scutece. Cam acesta ar fi ancadramentul naşterii lui Dumnezeu. Interesant este faptul că atâta timp cât Maica Domnului şi dreptul Iosif au stat în Betleem vedeau înaintea lor un complex arhitectonic de mari dimensiuni, a cărui construire a necesitat patru ani. Magii din răsărit l-au găsit pe Irod în Ierusalim, însă este mai mult ca sigur că ideea unui „rege al evreilor” ce se născuse la doar doi kilometri de palatul său din Herodium constituia o provocare ardentă pentru el. Sfântul Grigorie de Nazianz spune că un singur lucru să urâm din cele legate de naşterea lui Hristos: uciderea pruncilor de către Irod, cumplit genocid rezultat din teama de a nu pierde puterea. Interesantă trebuie să fi fost odinioară priveliştea celor două lăcaşuri: unul smerit, tăcut, ascuns privirilor trecătorilor, celălalt somptuos, luxos, eclatant, menit sa atragă admiraţia întregii lumi.
Iscoadele lui Irod nu stăteau degeaba. Când ei i-au dat seamă despre vizita preoţilor din Ur la Betleem, Irod i-a convocat pe aceşti caldeeni înaintea lui. El i-a chestionat cu stăruinţă pe aceşti înţelepţi despre noul „rege al iudeilor”, dar ei nu prea i-au dat satisfacţie, explicând că pruncul fusese născut de o femeie care venise cu soţul ei la Betleem pentru recensământ. Irod nu era mulţumit de acest răspuns. El le-a trimis cu o pungă de bani şi le-a poruncit să găsească copilul, pentru ca şi el să meargă să-l adore de vreme ce ei declaraseră că împărăţia sa trebuia să fie spirituală, şi nu temporală. Înţelepţii nemairevenind, Irod a devenit bănuitor. În vreme ce el frământa aceste lucruri în mintea sa, informatorii lui au revenit şi i-au făcut un raport complet asupra recentelor incidente survenite la templu: ei i-au adus o copie a anumitor părţi din cântecul lui Simion care fusese cântat la ceremonia răscumpărării lui Iisus. Iscoadele nu se gândiseră să îi urmărească pe Iosif şi pe Maria. Irod s-a înfuriat foarte tare pe agenţii săi, incapabili să îi spună unde dusese cuplul copilul. El a trimis atunci nişte anchetatori însărcinaţi să îi depisteze pe Iosif şi pe Maria. Ştiind că Irod urmărea familia nazareeană, Zaharia şi Elisabeta au rămas departe de Betleem. Băieţelul, lor, Ioan, a fost ascuns. Când după mai mult de un an de căutări, spionii lui Irod nu l-au găsit pe Iisus, şi cum se presupunea că bebeluşul era încă ascuns în Betleem, Irod a pregătit un plan, poruncind scotocirea sistematică a tuturor caselor din Betleem şi omorârea tuturor băieţeilor având vârsta sub doi ani. În felul acesta, Irod spera să se asigure că copilul sortit să devină „regele iudeilor” va fi exterminat. Astfel că o mulțime de băieţei au pierit într-o zi în Betleemul Iudeii.
Acum două zile, in biserică l-am prăznuit pe Sf. Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic pentru Hristos. Astăzi aceeaşi bucurie: cei 14.000 de prunci ucişi tot pentru Hristos. Ei sunt primii care au murit pentru Hristos, Cel întrupat (înomenit), cu toate că nu au putut intra în Împărăţia Cerurilor imediat ce au primit martirajul, aşa cum a făcut-o primul intrat în rai – tâlharul cel îndreptat de pe cruce, deoarece Hristos nu fusese încă răstignit şi nici nu înviase. Acel tâlhar a luat-o înaintea tuturor, intrând în rai chiar înaintea lui Adam şi Eva. Numai că Pronia cerească îl apără pe Copilul nou-născut, şi astfel el scapă furiei lui Irod. Domnia regelui Irod a fost sângeroasă, aşa că relatarea Evanghelistului despre uciderea copiilor din Betleem se înscrie întru totul caracterizării acestui crunt tiran. Un evreu contemporan nouă, Joseph Klausner, spune despre Irod că „…a domnit ca un tigru…“. Comparaţia oglindeşte întru totul cruzimea lui Irod. El nu s-a dat înapoi de la nici o crimă.
Tradiţia creştină a consemnat în istorie numărul de 14.000 de prunci ucişi de către soldaţii lui Irod. Cifra este compusă din numărul 7, care la evrei era unul simbolic, exprimând perfecţiunea, deplinătatea. Luat de două ori şi înmulţit cu o mie dădea un plus la înţelegerea perfecţiunii. Aşadar, numărul obţinut este o simplă metaforă exprimând simbolic deplinătatea durerii locuitorilor acelui ţinut, care şi-au văzut pruncii sacrificaţi de nebunia unui tiran dement. Aşa a înţeles creştinătatea să se simtă solidară cu durerea oamenilor unei părţi din Ţara Sfântă, care n-au avut altă vină decât aceea de-a fi avut privilegiul ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om pe pământul lor. Durerea uciderii unor copii nevinovaţi este asemănată cu durerea deportării în robie a unui întreg popor. Umanitatea aduce ca jertfă sângele mucenicului şi al mucenicilor pentru Cel ce primeşte Tăierea împrejur, ca să ne cuprindă ca păstorul oile sale şi ca noi să-L putem cuprinde în Sfânta Împărtăşanie, adică în Trupul frânt şi-n Sângele vărsat pentru mântuirea noastră. Pruncului I se aduce ca jertfă prunci: “Cu gând de bună voie făcându-Te Prunc Hristoase Dumnezeule, ai dăruit putere bărbătească pruncilor, ca să surpe semeţiile vrăjmaşilor”. Cei ce până atunci sugeau lapte la sânul mamelor, au fost hrăniţi de Hristos, prin mucenicie, cu laptele credinţei: “Veseliţi-vă popoarelor duhovniceşte, că s-a adunat ceată de prunci, nu cu lapte hrănită, ci cu credinţa lucrată”. Această sărbătoare ne îndeamnă să ne smerim ca pruncii în faţa smereniei Domnului. În acelaşi timp, sângele pruncilor ucişi ni se face nouă porfiră şi vison, cu care ne îmbrăcăm ca şi cu o podoabă, şi ne veselim întru Domnul: “Veselească-se astăzi tainic Biserica, că se înfrumuseţează luminat cu sângele pruncilor ca şi cu o porfiră şi cu vison; neîncetat slăvind pre Hristos Biruitorul şi Dumnezeu”.
Irod a rămas urâtor de oameni şi urâtor de Dumnezeu. Ucigându-i pe prunci dorea, fără de minte, moartea lui Dumnezeu. Dorind uciderea lui Dumnezeu, a distrus familiile, lăsându-i pe părinţi în casă fără de moştenire. Betleemul – Casa Pâinii, s-a tânguit când şi-a văzut pruncii seceraţi ca nişte spice necoapte: “Fiind Irod vrăjmaş lui Dumnezeu, trimiţând ticălosul, a secerat holda cea verde a pruncilor necoaptă; iară pre Domnul, care S-a născut, neputând să-L omoare, se umple de toată ruşinea”, şi iarăşi: “În Vitleem la Împăratul ce S-a născut, maghii de la răsărituri cu daruri au venit, povăţuiţi fiind prin setea din înălţime; dar Irod s-a tulburat şi a secerat pe prunci ca nişte grâu, temându-se că stăpânia lui va cădea curând”. Precum un strugure ce-şi lasă roşeaţa, aşa şi aceşti prunci, de vârstă cu Hristos, au colorat în ‘vopseluri’ vii locaşul naşterii Domnului. Aşa cum spiţa neamului lui Hristos se împarte în trei perioade a câte 14 neamuri, aşa şi pruncii, urmând rânduielii divine, au fost ucişi în număr de 14.000, cunoscând noi aceasta din Sfânta Tradiţie, căci nu se menţionează nicăieri numărul, dar primindul cu pruncească credinţă. În cartea proorocului Ieremia, la capitolul 31,“Aşa zice Domnul: „Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt” . Îndoită este întristarea Rahilei, de aceea şi zice proorocia “bocet şi plângere amară”.
Bocet ca de fecioară pentru “junghierea cea fără dreptate” şi plângere amară ca de mamă pentru “moartea cea fără de vreme” a pruncilor. Proorcul aminteşte de Rama, căci aceasta era diametral opus de cum se află Betleemul faţă de Ierusalim, înspre nord, aproape de Betel, la muntele Efraim. Acolo era patria altei femei biblice, Debora -proorociţa, soţia lui Lapidot, care locuia sub un palmier şi la care “fiii lui Israel veneau să se judece”. Aceasta parcă o aude plângând pe Rahila. Ea aude bocetul şi plângerea ei cea amară. Tot în Rama, Ieremia proorocul a fost ţinut în lanţuri şi eliberat de Nebuzaradan, căpetenia gărzii (Ier. 40, 1). Proorocia aceasta a lui Ieremia urmează scripturistic imediat alteia, care vesteşte bucurie mare pentru Israel, fiindcă Domnul îi va aduna şi-i va păzi “ca păstorul turma sa”. Tot acolo, poporul israelit este numit cu apelativul “fecioară”, iar mai încolo Efraim este numit “fecior”: “Dar Efraim nu este feciorul meu scump, un copil atât de alintat?”. Înainte de această proorocie privind uciderea pruncilor de către Irod se află un verset în care veselia prevestită israeliţilor atinge cotele maxime “Atunci fecioara se va veseli în horă, tineri şi bătrâni vor fi fericiţi. Voi schimba întristarea lor în veselie şi-i voi mângâia după întristarea lor şi-i voi bucura…”. Am putea spune că proorociile acestea nu stau în legătură unele cu altele, fiind adunate într-o singură carte şi aşezate una după alta, dar este acelaşi Dumnezeu şi acelaşi prooroc! Nimic nu poate fi aşezat întâmplător în scriptură. În acest sens, proorocia ,,aducătoare de moarte” ne cheamă, de fapt, spre veselie, completându-se cu celălalte şi chemând la duhovnicească dănţuire pe Rahila: “De toată veselia s-a umplut Efrata, şi Rahila dănţuieşte cu credinţă, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci, ca şi Avraam”, şi iarăşi: “Vitleeme nu te întrista, ci te veseleşte pentru omorârea sfinţilor prunci, că s-au adus stăpânului Hristos jertfă desăvârşită; că junghiindu-se pentru El, împreună cu Dânsul împărăţesc”. Peste tot însă, în Betleem era pustiu şi pustie. Rahila se tânguie, Mântuitorul în Egipt fuge, Elisabeta cu Ioan în piatră se ascunde, iară Zaharia între templu şi altar îşi aduce drept jertfă sângele: “Rahila îşi plânge pruncii şi în Rama se aude mare glas, Irod se înnebuneşte şi se tulbură, cel fără Dumnezeu, Ioan fuge în munţi, piatra primeşte pe maică împreună cu fiul şi Zaharia se omoară în biserică, iară Hristos fuge, lăsând pustii lăcaşurile jidoveşti”.
Crimele lui Irod în comentariile Sfinților Parinți. 29 decembrie Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod Ioan Gură de Aur, Ioan Damaschinul și Teofilact. Irod, vazand ca a fost batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Imparatului iudeilor cel de curand nascut. S-a maniat asupra magilor, ca nu s-au intors la dansul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a maniat, temandu-se ca sa nu-i ia imparatia. Caci Irod socotea ca Hristos voieste sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a facut ticalosul Irod? Neputand nici magilor sa le rasplateasca pentru ca se dusesera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, a varsat mania sa asupra nevinovatilor prunci. Ca o fiara cumplita, cand se raneste de cineva si nu ia seama asupra aceluia care a ranit-o, ci ori ce-i iese inaintea ochilor, aceea raneste si rupe ca pe insusi acela ce ar fi ranit-o. Asa si Irod, fiind ranit cu mania si neafland pe aceia prin care s-a ranit, rapea si omora pe pruncii care cu nimic nu-l mahnisera. Trimitand ostasi inarmati ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii ce erau in Betleem si in toate hotarele lui, de la doi ani si mai jos, dupa vremea care i se adeverise de la magi. Prunci se omorau in multe chipuri. Pe unii ii taiau cu sabia, pe altii ii ucideau de piatra si de zid, pe altii ii tranteau la pamant si ii calcau in picioare, pe altii ii sugrumau cu mainile, iar pe altii ii rupeau si-i despicau; pe unii ii insulitau si pe altii ii taiau in doua. Mamele plangeau cu amar, pana la cer strigau, smulgandu-si parul, rupandu-si hainele si trupurile, incat s-au implinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas in Rama s-a auzit, plangere, tanguire si tipet mult. Rahila plangandu-si pe fiii sai si nu putea sa se mangiie, caci nu mai erau. Rama era o cetate mica, care se numea asa fiindca statea la un loc inalt ce era in hotarele lui Veniamin. Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru ca Rahila, femeia patriarhului Iacov si mama lui Veniamin, acolo era ingropata. Deci dupa mormantul Rahilei, Betleemul isi cistigase numele de Rahila, si cand se omorau prunci in Rahila, adica in Betleem, atunci se auzea in cetatea Rama, pentru ca nu era departe de Betleem si se auzea glasul plangerii si al tanguirii, plangand maicile pentru omorirea pruncilor lor, a caror plangere o scriu doi sfinti: Ioan Gura de Aur si Damaschin.
Dintre acestia, cel dintai povesteste astfel: „Acestea vazand maicile, intrebau pe ucigasi: „Pentru ce omorati pe pruncii nostri? Ce rautate au facut imparatului sau voua?” Si nu era cine sa le raspunda lor pentru ce se face aceasta ucidere napraznica si nu era cine sa le mangiie acea plangere. Iar ele strigau catre ostasi: „Miluiti-ne pe noi, oamenilor, miluiti-ne pe noi! Au doara nu ati avut si voi mame? Oare nu stiti dragostea mamei catre fiu? Au nu aveti femei? Nu va rusinati vazand piepturile lor goale? Oare n-ati fost si voi iubiti de mamele voastre? Oare nu va temeti ca nu cumva sa se intample si fiilor vostri una ca aceasta? Miluiti-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiti de fiii nostri, ci mai intai omorati-ne pe noi, pentru ca nu putem rabda moartea fiilor nostri; pe noi sa ne insulitati daca fiii nostri v-au facut vreun rau, ca astfel si noi impreuna cu dansii sa primim moartea”. „Ce salbaticie este aceasta de la imparatul, o! Stapanul nostru, Doamne, care se impotriveste fapturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoara! Tu ne-ai daruit noua fii, iar el ne lipseste pe noi de dansii. Pentru ce am nascut parte barbateasca, daca se omoara pruncii nostrii?”
Iar Sfantul Ioan Damaschin, asa vorbeste: „Stau langa pruncii cei ucisi mamele cele ce rabdasera dureri intru nastere, avandu-si cositele capului despletite. Mainile in vazduh ridicandu-si, parul smulgandu-si, capetele cu tarana presarandu-si, cerul punandu-l inainte marturie, cu lacrimi udandu-se si catre Irod, care nu era de fata, ziceau: „Ce este aceasta porunca noua venita asupra noastra, O! Împarate? Oare nu esti si tu tata al fiilor tai? Oare nu stii dragostea parintilor catre fii? Dar steaua te-a scarbit pe tine? Apoi pentru ce nu arunci sageti la ceruri, ci usuci piepturile cele izvoratoare de lapte? Oare magii ti-au facut rau tie? Apoi pentru ce nu te scoli cu razboi asupra Persiei si pe Betleem il lasi fara de fii? Daca S-a nascut Imparat nou si din carti ai primit marturie despre Dansul, apoi prinde pe ingerul Gavriil si il pune in temnita”. Pana aici graieste Sfantul Ioan despre tanguirea maicilor Betleemului. Dupa uciderea sfintilor prunci, al caror numar era paisprezece mii, degraba a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigasul acela, pe imparatul Irod, pentru ca a primit amar sfarsit vietii sale.
Sfantul Teofilact povesteste astfel: „Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflatura picioarelor, de astuparea narilor, de tremurare a tot trupul si de alte boli ascunse, rau si-a lepadat ticalosul sau suflet”.
Se mai povesteste si aceasta, ca nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci si dintre cetatenii Ierusalimului, la sfarsitul sau, pe multi din oamenii cei mai de frunte si mai cinstiti i-a dat mortii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorat, precum si pe toti mai marii preotilor si carturarilor poporului, pe care ii intrebase mai inainte unde are sa se nasca Hristos. Ei ii spusesera ca in Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urma, i-a taiat cu sabia. Aceasta s-a facut prin judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, pentru ca aceia toti se sfatuira impreuna cu Irod sa omoare pe pruncul Iisus. Deci, impreuna cu Irod si ei rau s-au sfarsit, precum a zis ingerul catre Iosif in Egipt: Au murit cei ce cautau sufletul Pruncului.
Iata ca nu numai singur Irod cauta sa omoare Pruncul, ci si toti cei ce se sfatuisera cu dansul, mai marii preotilor si carturarilor. Deci, nu numai singur Irod a murit, ci si toti cei ce cautau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu fiind omorat, iar ei de Irod ucigandu-se, caruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere.
Faptul ca toti aceia cautau sa ucida pe Hristos si se uneau cu Irod la aceasta, aratat este aici: Ca pe dreptul acela, batranul Simeon, primitorul de Dumnezeu, dupa marturia Sfantului Epifanie, – pentru marturisirea lui cea pentru Hristos, care a facut-o in biserica inaintea poporului – dupa ce s-a sfarsit, nu l-a invrednicit a fi pus in groapa, precum se cadea unui barbat sfant si preaintelept dascal, prooroc mai inainte-vazator si batran mai cinstit decat toti. Ba inca si Sfantului prooroc Zaharia i-a randuit moarte pentru aceasta, caci pe Preacurata Fecioara, care intrase in biserica intru curatie cu Pruncul, a dus-o in locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta pentru femeile care aveau barbat.
De aceasta pomeneste Grigore de Nisa, Chiril al Alexandrinul si Andrei al Critului. Daca au vazut aceea, carturarii si fariseii au inceput a cârti, iar Zaharia a stat lor impotriva, adeverindu-le ca acea Maica si dupa nastere este Fecioara curata. Dar ei, necrezand, le spunea sfantul ca toata firea omeneasca impreuna cu toata zidirea este slujitoare Ziditorului sau. In mainile Lui cele atotputernice sta precum va voi sa randuiasca faptura Sa si sa faca ca Fecioara sa nasca, iar dupa nastere sa ramana tot Fecioara. Pentru aceea si pe aceasta maica n-a despartit-o de locul fecioarelor, de vreme ce este tot fecioara. precum va voi sa randuiasca faptura Sa si sa faca ca Fecioara sa nasca, iar dupa nastere sa ramana tot Fecioara. Pentru aceea si pe aceasta maica n-a despartit-o de locul fecioarelor, de vreme ce este tot fecioara. Atunci carturarii cârteau in inimile lor contra lui Zaharia, ca asupra unui calcator de lege si cu zavistie se maniau pentru aceste doua pricini: pentru ca a pus pe Maica cu Pruncul in locul fecioarelor si pentru ca da niste marturii ca acelea despre Prunc. Apoi n-a ascuns aceasta inaintea lui Irod, ci i-a spus lui mai pe urma. Apoi, in vremea uciderii pruncilor Betleemului, insusi arhiereul Zaharia a fost ucis intre biserica si altar, carturarii si fariseii randuindu-i aceasta, pentru marturie ce daduse despre Preacurata Fecioara si despre ducerea ei in locul fecioarelor. Dupa aceea si ei au dobândit vrednica ucidere de la Irod, imparatul lor. Insa, deosebit, a mai taiat Irod saptezeci de barbati preaintelepti, care formau soborul numit Sinedriu. Numai pe unul dintr-insii l-a lasat viu si pe acela a poruncit sa-l orbeasca. Erau in acea vreme in Ierusalim doi dascali preaintelepti, preaslaviti si iubiti tuturor: Iuda, ce se zicea al Avrifei si Matei Garguloti. Pe acestia, impreuna cu alti doi prieteni ai lor, i-a ars de vii. Mai inainte de aceasta, chiar asupra casei lor, s-a rasculat cumplit, caci a omorat pe fratele sau Feror, pe sora sa Salomi, pe barbatul ei, care era din semintia lui David si pe femeia sa Mariamna, care asemenea era din semintia lui David, pe Antipatru, fiul sau cel nascut dintr-insa, pe doi fii: Aristobol si Alexandru si pe alti multi nevinovati i-a dat mortii. La sfarsit, cand sa-si lepede ticalosul sau suflet a poruncit ostasilor sai celor mai credinciosi si despre alti barbati cinstiti ai iudeilor – din care nu putini, erau in lanturi – ca sa-i omoare pe toti, atunci cand el isi va da sufletul, pentru ca sa nu se bucure iudeii de moartea sa, ci mai vartos sa planga vazand atâtia morti ai lor; ceea ce s-a si facut. Asa, cel rau, rau a pierit cu sunet si pe multi i-a pierdut impreuna cu dansul. Acela, impreuna cu cei ce au avut acelasi gand cu el, s-a salasuit in iad. Cu adevarat, a unor prunci ca acestia este imparatia cerului, intru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava in veci.
Iisus Hristos iubeşte copiii. Copiii exprimă neprihănirea şi curăţenia. Când a văzut Iisus acest lucru S-a mâniat şi le-a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!” Iisus Hristos mustră pe ucenici pentru că nu lasă copilaşii la El, Domnul Iisus are pentru copii un interes profund, îi ia în braţe, îi binecuvintează, Împărăţia cerurilor este a unora ca ei, ei sunt un exemplu de urmat pentru cei maturi, fiindcă numai asemenea lor poţi dobândi mântuirea. Învăţaţi să fiţi ca ei, fiţi ca ei, aveţi sinceritatea lor, încrederea lor, bucuria şi neprihănirea lor ne cere Domnul Iisus. Domul Iisus a vindecat copiii pentru că îi iubea, mama văduvă care-şi ducea la mormânt copilul, copilul lui Iair de la sinagogă, copilul lunatic, copilul femeii cananiene, Iisus a vindecat şi a înviat copilaşii în suferintă arâtând şi subliniind importanţa pe care El le-o dă lor.Învăţăm de la Domnul Hristos să ne privim copiii cu alţi ochi, cu altă optică, nu numai ei învaţă de la noi, ci şi noi să învăţăm de la ei, să devenim asemenea lor în curăţenie, în puritate, în sinceritate, în neprihănire, în smerenie.
Irod, satan, jertfeşte neprihănirea şi curăţenia ca să-şi salveze şi să-şi păstreze avantajele, poziţia de rege al Iudeilor, poziţia de stăpânitor şi uzurparor al tronului lumesc. Tronul lumii acesteia, atunci și acum, jertfeşte până şi copiii, puterea lumească jertfeşte pentru a-şi apăra privilegiile, pentru avantaje, pentru putere, pentru comoditate, pentru desfătare şi desfrâu, pentru bogăţii şi avere şi pentru toate amăgirile diavolului, puterea lumească în goană după tronul ei ucide proprii copii. Tronul slavei de sine şi al mândriei omeneşti ucide, prin nepăsarea şi îndepărtarea de Dumnezeu, prin alungarea lui Dumnezeu din viaţa omului, prin dorinţa de a se întrona el însuşi dumnezeu, îşi ucide copiii, urmaşii, ucide educaţia şi creşterea lor întru Hristos, pentru păgânităţile secularismului, ucide sacrul şi pe adevăratul dumnezeu, distruge drumul care duce la veşnicie. Tronul jertfeşte curăţenia, neprihănirea, puritatea şi dreptatea copiilor asemeni pruncului Iisus, fiindcă el, Irod, un ucigaş şi slujbaş al lui satan urăşte şi se teme de cei apţi de dragostea şi comuniunea cu Dumnezeu, urăşte şi se teme de cei ce caută şi-şi doresc mântuirea. Lupta răului este necruţătoare şi nemiloasă. Şi atunci, pentru că oastea nedreaptă a fost trimisă de tiranul nedrept ca să pedepsească părinţii şi să ucidă dreptatea şi puritatea, pruncii se fac părtaşi sângelui şi trupului Lui şi în acelaşi fel Iisus Hristos se dă pe sine ca să izbăvească pe cei pe care diavolul îi ţine în robie.,,Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţi sunt toţi din Iisus Hristos.”
Copiii sunt sfinţi, oameni şi sfinţi în devenire, ei pot face boroboaţe, sunt curioşi, cunoaşterea lor ia forme experimentale, cercetează toate, au foamea de a cunoaşte, au setea de a şti, capacitatea şi neprihănirea lor îi cheamă la Domnul Iisus Hristos. Copiii învaţă să iubească fiind iubiţi, iubiţi de Dumnezeu şi iubiţi de părinţi. Pentru părinţii creştini dimensiunea spirituală are un rol important în creşterea copiilor. La ei un plan bine determinat care să aibă sufletul în centrul demersurilor sale în educaţie este definitoriu, de aici rezultanta faptului că iubirea creştină nu poate fi ocolită, ea este piatra de temelie a creşterii şi educaţiei lor. Dragostea creştină este necondiţionată, dar dragostea necondiţionată este un tărâm greu de atins pentru om, chiar şi pentru părinte şi o luptă contină de dobândirea ei chiar şi pentru un creştin. Acesasta pentru că la noi iubim lucrurile şi oamenii şi faptele şi lumea condiţionat.
Petru Hrisologul: Irod a fost cel care căuta Pruncul sau oare diavolul a lucrat prin Irod? Când Irod însuşi s-a întâlnit cu magii, şi-a imaginat că aceştia au fugit de sub guvernatorii lor. Deoarece Hristos, deşi limitat de cerinţele vârstei Sale, hrănit la pieptul mamei Sale, stând liniştit, tăinuindu-Și cuvintele, incapabil să meargă, totuşi, a schimbat pe magi, care erau purtători ai stindardului diavolului, în cele mai evlavioase slugi. Diavolul a realizat imediat ce lucrare va înfăptui Hristos la vârsta deplină. Aşadar, a întors pe evrei împotriva Lui, viclean fiind, a îndemnat pe Irod să se ridice împotriva Pruncului Hristos. Acesta a sperat să-L priveze de viitoarea putere a Sa, a Crucii, stindardul marii biruinţe pentru lume. Diavolul a înţeles că Hristos în curând va restaura viaţa lumii întregi cu învăţătura şi cu puterea Sa. Chiar şi atunci când scâncea ca prunc, Iisus a luat în stăpânire această lume, de la cap la coadă. Aşa cum spunea şi profetul: căci, înainte ca băiatul să zică tată şi mamă, va lua toată bogăţia Damascului şi prada Samarie. Evreii înşişi dovedesc aceasta când spun: Iată cum toată lumea merge după El .
Cromațius: Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Din dorinţa de a-L distruge pe Mântuitorul lumii, Irod a trimis cuvânt la Betleem şi a poruncit ca toţi copiii de doi ani şi mai în jos să fie ucişi, reprezentând vârsta pe care a auzit-o de la magi. A bănuit că prin porunca sa îl va ucide pe Domnul însuşi, izvorul vieţii. Sfântul Duh cunoştea această răutate a lui Irod. Solomon, vorbind poporului credincios, spune: Care va da pe fratele meu, cel care suge la sânul mamei sale? Mai mult, prin: „Care va da?” subliniază că Irod nu avea nici o putere asupra Lui, El fiind Domnul şi împăratul puterilor. Aşadar, Domnul a vorbit în chip adevărat când a mărturisit despre El prin acelaşi Solomon, care zice: „Atunci mă vor căuta, dar nu mă vor afla. Pentru că au urât înţelepciunea şi n-au luat aminte la Cuvântul lui Dumnezeu şi L-au dispreţuit”. În Betleem, prin urmare, toţi copiii au fost ucişi. Copiii nevinovaţi care au murit atunci pentru binele lui Hristos au devenit primii martiri. David se referă la ei când spune: Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător. Căci în această persecuţie, chiar şi pruncii mici şi cei care alăptau au fost ucişi pentru Hristos şi au ajuns la lauda desăvârşită a martiriului. Nelegiuitul Irod, între timp, a fost omorât, omul care a ucis pruncii ca să se apere de Împăratul cerului.
Cei 14.000 de copiii ucişi de Irod devin primii martiri ai lui Iisus Hristos. “Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu”, primii care se jertfesc pentru Domnul Iisus Hristos, primii mucenicii şi sfinţii ai lumii sunt copiii.,,Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul. Şi să izbăvească pe acei pe care frică morţii îi ţinea în robie toată viaţa”. Acei copii binecuvântaţi au meritul deplin faţă de alţii. Au fost primii care au fost vrednici să moară în numele lui Hristos. Amin (postat pe fb de ioan monahul)