Ținutul neamurilor
Pelerinajul Sfintei Liturghii. Capernaum (8).Galileea "Ținutul", prescurtare de la glil ha-goyim, "Ținutul neamurilor", adică al necredincioșilor - în latină. Galilaea, este ținutul din nordul Israelului, divizat în Galileea Superioară (Ha-Galil Ha-Elion), Galileea Inferioară (Ha-Galil Ha-Tahton) și Galileea de Vest (Ha-Galil Ha-maaravi).Limitele Galileei sunt:la sud Valea Izreel și Valea Beit Shan, la est - dinspre miazăzi spre miazănoapte - Valea Iordanului, Lacul Galileei (Kineret, Tiberiada, sau Ghenezaret) și Valea Hula, la vest - coasta Mării Mediterane și Valea Zebulon (Zevulun), iar la nord - Libanul. În zilele noastre, geografii israelieni consideră granița geografică dintre Israel și Liban drept limita nordică a Galileei.Limita dintre Galileea Superioară și Galileea Inferioară este Valea Beit Hakerem, o depresiune îngustă care se întinde dinspre est spre vest în mijlocul regiunii.În vreme ce Galileea Superioară se caracterizează prin munți ceva mai înalți, dintre care vârful cel mai înalt este Muntele Meiron, de 1208 metri, Galileea inferioară se distinge prin munți de mică înălțime, separați de văi întinse. Aceasta împărțire a Galileei provine din vechime, și este menționată încă în Mishna:De la Kfar Hanania (n.n. în Valea Beit Hakerem) în sus, tot ce- i fără sicomori, e Galileea Superioară, iar de la Kfar Hanania în jos, pretutindeni unde cresc sicomorii, este Galileea inferioară. Galileea este un loc de întâlnire a mai multor religii și civilizații: iudaică, elenistică, creștină, islamică.
Galileea a fost locuită încă din epoca pietrei. În paleolitic a sălășluit aici Omul din Galileea, ale cărui oseminte au fost găsite în peștera din Nahal Amud. Vârsta lor a fost apreciată ca fiind de cel puțin 140.000 ani. Și în alte locuri din Galileea s-au descoperit urmele unor așezări din perioade preistorice: în Valea Hula, lângă izvoarele Einan, în peștera Kaftza de lângă Nazaret, locuită în urmă cu peste 100.000 ani. Vestigiile unor așezări omenești din epoca pietrei au fost găsite și pe Nahal Batzat, de asemenea în cariera Evron, unde a existat o așezare din paleoliticul mijlociu.
Mai târziu, în neolitic au ființat în regiune, inclusiv la Ein Gev, așezări ale Culturii Natufiene din anii 12.800-10.200 î.Hr. Bine reprezentate sunt în Galileea mărturiile din vremea calcoliticului, de pildă peștera funerară de la Pekiin. În vremea noastră sunt cunoscute în munții Galileei 22 de așezări calcolitice. În ele s-au descoperit obiecte de ceramică caracteristice regiunii alături de elemente tipice pentru epoca cronologică. Există diferențe între așezările umane preistorice găsite în Galileea Superioară și cele din Galileea Inferioară, unde de pildă, ele nu erau plasate în preajma bazinelor de apă. Epoca bronzului s-a însoțit în Galileea de începutul urbanizării.
Potrivit tradiției biblice a evreilor, numele de Galil, adică Galileea, a fost dat de evreii sau israeliții antici. Regiunea corespundea cu patrimoniul teritorial al triburilor Naftali și Asher, precum și Dan.În cele din urmă tribul Dan a fost însă dispersat prin țară, având un reazăm teritorial în primul rând în centrul țării. Aceasta provincie a Palestinei, a fost numita de Isaia "Galileea neamurilor" (Isaia 8, 23; Matei 4,15). Primise acest nume pentru ca pe langa iudei, locuiau in Galileea foarte multi pagani dintre arabi, canaanei, fenicieni, greci si sirieni etc.Galileea a devenit vestita pentru ca : in Nazaretul ei a primit Sfanta Fecioara Maria vestea ca va zamisli si va naste pe Fiul lui Dumnezeu; in el Si-a petrecut Iisus copilaria si tineretea ; aici Si-a inceput propovaduirea Hristos; in Galileea a facut primele minuni, incepand cu nunta din Cana ; din Galileea Si-a ales Domnul Hristos unsprezece din apostoli. In Galileea li S-a aratat Iisus ucenicilor ultima oara dupa inviere, trimitandu-i sa invete si sa boteze neamurile (Matei 28, 16-20).
In Galileeia a copilarit si a trait Iisus si de aceea dupa înviere aratarea Domnului Hristos Apostolilor s-a facut tot pe Muntele din Galileia. Matei XXVIII, 16-17. "Iar cei unsprezece ucenici au mers in Galileea, la muntele unde le poruncise Iisus. Si vazandu-L, I s-au inchinat, ei care se indoisera".
Aceasta aratare este una dintre cele mai importante, indeplinita de Iisus fata de Apostoli, caci ea incheie istoria vietii si activitatii Mantuitorului in prima Evanghelie. Ea este relatata numai de Matei, iar Marcu o indica prin cateva cuvinte de recomandare ale Mantuitorului facute la urma Apostolilor Sai.
Galileea era provincia copilariei Sale si a activitatii Sale, mai fructuoasa decat cea din Iudeea. In Galileea isi dobandise primii ucenici care erau originari de acolo ; tot acolo se schimbase la fata inaintea celor mai intimi Apostoli.
Aici vrea El sa se arate cu stralucirea Sa marita dupa inviere. De aceea, dorea El sa-i intalneasca aici, dupa inviere, inca inainte de patimile Sale, cand le spunea : "dupa ce voi invia, voi merge mai inainte de voi in Galileea" (Matei XXVI, 32 ,- Luca XXIV, 6). Despre aceasta aratare anuntase ingerul vestitor pe mironosite zicând : "spuneti ucenicilor Lui (Iisus) ca S-a sculat din morti, si iata va merge mai inainte de voi in Galileea, acolo il veti vedea" . Insusi Iisus a spus mironositelor ca se va arata "fratilor" Sai in Galileea. Ca pelerini am dat slava lui Dumnezeu ca ne-a îngaduit sa pasim in aceste locuri pline de Harul lui Iisus.
Iata ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cînd Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe cînd Domnul intra în Capernaum. Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ? Nu din pricina trîndăviei – că la amîndoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului. Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”. Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte.Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”. Eu însă susţin că aceste cuvinte ale sutaşului sînt o dovadă a marii lui credinţe, cu mult mai mare decît a acelora care au coborît pe slabanog prin acoperişul casei.Sutaşul socotea că e de prisos să-şi aduci sluga la Hristos, pentru că ştia bine că era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca să vindece pe cel bolnav.
Şi ce-a făcut Iisus? N-a făcut ce făcuse mai înainte. Hristos de obicei urmează voinţa celor care-L roagă; acum însă o ia înainte şi nu numai că-i făgăduieşte sutaşului că-i va vindeca sluga, dar şi că se va duce în casa lui. O face ca să aflăm credinţa sutaşului. Dacă nu i-ar fi făgăduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasă, să fie vindecată sluga ta!”, n-am fi ştiut cit e de mare credinţa lui. La fel şi cu cananeanca, numai că în sens invers.
Sulaşului ii spune, fără să fie chemat, că Se va duce acasă la el, ca să afli credinţa sutaşului şi marea lui smerenie; cananeencei însă îi refuză datul, pentru a face să stăruie în cererea ei. Doctor înţelept şi iscusit fiind, ştie să dobîndească cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de bună voie în casa sutaşului; în celălalt, prin amînarea îndelungată şi prin refuzul Său, descoperă credinţa femeii.
Aşa face şi cu Avraam, spu-nîndu-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca să afli dragostea de oameni a lui Avraam şi purtarea sa de grijă pentru sodomiţi. La fel şi cu Lot; îngerii trimişi la el au refuzat să intre în casa lui, ca să afli cît de mare era iubirea de străini a dreptului Lot.
Ce a răspuns sutaşul? „Nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”. Să ascultăm aceste cuvinte toţi cîţi avem să-L primim pe Hristos! Că e cu putinţă să-L primim şi acum. Să le ascultăm, să le urmăm ca să-L primim tot cu atîta rîvnă! Cînd primeşti în casa ta pe cel sărac, pe cel flămînd si pe cel gol, pe Hristos Il primeşti, pe El Il hrăneşti. „Ci zi numai cu cuvîntul şi se va tămădui sluga mea!”
Iată că şi sutaşul, ca si leprosul, are despre Hristos părerea cuvenită Lui. Nici sutaşul n-a zis: „Cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor!”, sau: „roagă-te Lui şi cere-I!”, ci: „Porunceşte numai!”. Apoi temîndu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, să refuze, a adăugat: „Că si eu sînt om sub stăpînire, avînd sub mine ostaşi; şi spun acestuia: „Du-te ” şi se duce; şi celuilalt: „ Vino!” şi vine; şi slugii mele: „Fă aceasta!” şi face”. Şi ce-i cu asta, m-ar putea întreba cineva, dacă sutaşul credea că Hristos este Dumnezeu? Pe mine mă interesează să aflu dacă Hristos încuviinţa această credinţă, dacă o întărea? Intrebarea este bine si înţelept pusă. Să o cercetăm si vom vedea că lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut şi cu sutaşul. După cum leprosul a spus: „Dacă vrei” – că noi susţinem cu tărie Dumnezeirea şi puterea lui Hristos, întemeiaţi nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; că Domnul nu numai n-a vestejit părerea leprosului, ci a întărit-o şi mai mult, adăugind chiar ce era de prisos să spună, adică: „Vreau, curăţeşte-te!", tocmai pentru a-i întări credinţa – tot aşa este drept să vedem dacă s-au petrecut la fel lucrurile şi cu sutaşul. Şi vom găsi că s-au petrecut la fel.
Cînd sutaşul a spus despre Domnul lucruri atît de mari, cînd a mărturisit că are o atît de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta. Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos? „Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta. Leprosul spunea: „Dacă vrei, poţi să mă curăţesti”; iar Domnul nu numai că nu l-a mustrat, ci l-a şi tămăduit şi l-a curăţit, aşa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: „Zi numai cu cuvîntul şi se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunîndu-Se de credinţa lui, i-a spus: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”
Dar îţi voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o altă cale, contrara celei de pînă acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotrivă: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu îţi va da “, de aceea Domnul nu numai că n-a lăudat-o – cu toate că-I era cunoscută, apropiată şi una din persoanele cu multă rîvnă pentru El -, ci chiar a mustrat-o şi a îndreptat-o, că nu grăise bine despre El, zicîndu-i: „Nu ţi-am spus că de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
A ţinut-o de rău, ca pe o necredincioasă. Şi iarăşi, cînd Marta I-a spus: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu Iţi va da”, Domnul îi scoate din minte o părere ca aceasta şi o învaţă că El n-are nevoie să primească o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunătăţilor, spunîndu-i: „Eu sînt învierea si viaţa”; adică: „Nu aştept să primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.
De aceea Domnul îl laudă pe sutaş, îl dă ca pildă poporului, îl cinsteşte, dîndu-i împărăţia cerurilor şi cheamă şi pe alţii să meargă pe urmele lui. Şi ca să afli că a spus acestea ca să înveţe şi pe ceilalţi sa creadă cum a crezut sutasul, ascultă precizia cu care evanghelistul arată acest lucru, spunînd:
„Şi întorcindu-Se, Iisus a zis celor ce veneau după El: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă'’. Gîndeşte deci şi tu lucruri mari despre Hristos! Gîndul acesta aduce credinţă, împărăţia cerurilor şi celelalte bunătăţi. Hristos nu S-a mărginit să-l laude pe sutaş doar prin cuvinte, ci i-a dat, în schimbul credinţei sale, sănătos pe cel bolnav, îi împleteşte cununa strălucită şi-i făgăduieşte mari daruri, grăindu-i aşa: „Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni în sînurile lui Avraam şi ale lui Isaac şi ale lui Iacov, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi afară”. Hristos le vorbeeşte cu mai multă îndrăznire, pentru că făcuse multe minuni. Apoi, ca să nu creadă cineva că Domnul vrea să-l linguşească pe sutaş cu aceste cuvinte, arătînd tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis: „Du-te, după cum ai crezut, fie ţie!”. Şi îndată a urmat vindecarea, mărturie a puternicei credinţei sutaşului:„Şi s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”. Aşa s-a întîmplat şi cu cananeanca; că şi aceleia i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti! Şi s-a vindecat fiica ei”.(postat pe fb de ioan monahul)Pelerinajul Sfintei Liturghii. Capernaum (8).Galileea "Ținutul", prescurtare de la glil ha-goyim, "Ținutul neamurilor", adică al necredincioșilor - în latină. Galilaea, este ținutul din nordul Israelului, divizat în Galileea Superioară (Ha-Galil Ha-Elion), Galileea Inferioară (Ha-Galil Ha-Tahton) și Galileea de Vest (Ha-Galil Ha-maaravi).Limitele Galileei sunt:la sud Valea Izreel și Valea Beit Shan, la est - dinspre miazăzi spre miazănoapte - Valea Iordanului, Lacul Galileei (Kineret, Tiberiada, sau Ghenezaret) și Valea Hula, la vest - coasta Mării Mediterane și Valea Zebulon (Zevulun), iar la nord - Libanul. În zilele noastre, geografii israelieni consideră granița geografică dintre Israel și Liban drept limita nordică a Galileei.Limita dintre Galileea Superioară și Galileea Inferioară este Valea Beit Hakerem, o depresiune îngustă care se întinde dinspre est spre vest în mijlocul regiunii.În vreme ce Galileea Superioară se caracterizează prin munți ceva mai înalți, dintre care vârful cel mai înalt este Muntele Meiron, de 1208 metri, Galileea inferioară se distinge prin munți de mică înălțime, separați de văi întinse. Aceasta împărțire a Galileei provine din vechime, și este menționată încă în Mishna:De la Kfar Hanania (n.n. în Valea Beit Hakerem) în sus, tot ce- i fără sicomori, e Galileea Superioară, iar de la Kfar Hanania în jos, pretutindeni unde cresc sicomorii, este Galileea inferioară. Galileea este un loc de întâlnire a mai multor religii și civilizații: iudaică, elenistică, creștină, islamică.
Galileea a fost locuită încă din epoca pietrei. În paleolitic a sălășluit aici Omul din Galileea, ale cărui oseminte au fost găsite în peștera din Nahal Amud. Vârsta lor a fost apreciată ca fiind de cel puțin 140.000 ani. Și în alte locuri din Galileea s-au descoperit urmele unor așezări din perioade preistorice: în Valea Hula, lângă izvoarele Einan, în peștera Kaftza de lângă Nazaret, locuită în urmă cu peste 100.000 ani. Vestigiile unor așezări omenești din epoca pietrei au fost găsite și pe Nahal Batzat, de asemenea în cariera Evron, unde a existat o așezare din paleoliticul mijlociu.
Mai târziu, în neolitic au ființat în regiune, inclusiv la Ein Gev, așezări ale Culturii Natufiene din anii 12.800-10.200 î.Hr. Bine reprezentate sunt în Galileea mărturiile din vremea calcoliticului, de pildă peștera funerară de la Pekiin. În vremea noastră sunt cunoscute în munții Galileei 22 de așezări calcolitice. În ele s-au descoperit obiecte de ceramică caracteristice regiunii alături de elemente tipice pentru epoca cronologică. Există diferențe între așezările umane preistorice găsite în Galileea Superioară și cele din Galileea Inferioară, unde de pildă, ele nu erau plasate în preajma bazinelor de apă. Epoca bronzului s-a însoțit în Galileea de începutul urbanizării.
Potrivit tradiției biblice a evreilor, numele de Galil, adică Galileea, a fost dat de evreii sau israeliții antici. Regiunea corespundea cu patrimoniul teritorial al triburilor Naftali și Asher, precum și Dan.În cele din urmă tribul Dan a fost însă dispersat prin țară, având un reazăm teritorial în primul rând în centrul țării. Aceasta provincie a Palestinei, a fost numita de Isaia "Galileea neamurilor" (Isaia 8, 23; Matei 4,15). Primise acest nume pentru ca pe langa iudei, locuiau in Galileea foarte multi pagani dintre arabi, canaanei, fenicieni, greci si sirieni etc.Galileea a devenit vestita pentru ca : in Nazaretul ei a primit Sfanta Fecioara Maria vestea ca va zamisli si va naste pe Fiul lui Dumnezeu; in el Si-a petrecut Iisus copilaria si tineretea ; aici Si-a inceput propovaduirea Hristos; in Galileea a facut primele minuni, incepand cu nunta din Cana ; din Galileea Si-a ales Domnul Hristos unsprezece din apostoli. In Galileea li S-a aratat Iisus ucenicilor ultima oara dupa inviere, trimitandu-i sa invete si sa boteze neamurile (Matei 28, 16-20).
In Galileeia a copilarit si a trait Iisus si de aceea dupa înviere aratarea Domnului Hristos Apostolilor s-a facut tot pe Muntele din Galileia. Matei XXVIII, 16-17. "Iar cei unsprezece ucenici au mers in Galileea, la muntele unde le poruncise Iisus. Si vazandu-L, I s-au inchinat, ei care se indoisera".
Aceasta aratare este una dintre cele mai importante, indeplinita de Iisus fata de Apostoli, caci ea incheie istoria vietii si activitatii Mantuitorului in prima Evanghelie. Ea este relatata numai de Matei, iar Marcu o indica prin cateva cuvinte de recomandare ale Mantuitorului facute la urma Apostolilor Sai.
Galileea era provincia copilariei Sale si a activitatii Sale, mai fructuoasa decat cea din Iudeea. In Galileea isi dobandise primii ucenici care erau originari de acolo ; tot acolo se schimbase la fata inaintea celor mai intimi Apostoli.
Aici vrea El sa se arate cu stralucirea Sa marita dupa inviere. De aceea, dorea El sa-i intalneasca aici, dupa inviere, inca inainte de patimile Sale, cand le spunea : "dupa ce voi invia, voi merge mai inainte de voi in Galileea" (Matei XXVI, 32 ,- Luca XXIV, 6). Despre aceasta aratare anuntase ingerul vestitor pe mironosite zicând : "spuneti ucenicilor Lui (Iisus) ca S-a sculat din morti, si iata va merge mai inainte de voi in Galileea, acolo il veti vedea" . Insusi Iisus a spus mironositelor ca se va arata "fratilor" Sai in Galileea. Ca pelerini am dat slava lui Dumnezeu ca ne-a îngaduit sa pasim in aceste locuri pline de Harul lui Iisus.
Iata ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cînd Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe cînd Domnul intra în Capernaum. Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ? Nu din pricina trîndăviei – că la amîndoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului. Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”. Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte.Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”. Eu însă susţin că aceste cuvinte ale sutaşului sînt o dovadă a marii lui credinţe, cu mult mai mare decît a acelora care au coborît pe slabanog prin acoperişul casei.Sutaşul socotea că e de prisos să-şi aduci sluga la Hristos, pentru că ştia bine că era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca să vindece pe cel bolnav.
Şi ce-a făcut Iisus? N-a făcut ce făcuse mai înainte. Hristos de obicei urmează voinţa celor care-L roagă; acum însă o ia înainte şi nu numai că-i făgăduieşte sutaşului că-i va vindeca sluga, dar şi că se va duce în casa lui. O face ca să aflăm credinţa sutaşului. Dacă nu i-ar fi făgăduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasă, să fie vindecată sluga ta!”, n-am fi ştiut cit e de mare credinţa lui. La fel şi cu cananeanca, numai că în sens invers.
Sulaşului ii spune, fără să fie chemat, că Se va duce acasă la el, ca să afli credinţa sutaşului şi marea lui smerenie; cananeencei însă îi refuză datul, pentru a face să stăruie în cererea ei. Doctor înţelept şi iscusit fiind, ştie să dobîndească cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de bună voie în casa sutaşului; în celălalt, prin amînarea îndelungată şi prin refuzul Său, descoperă credinţa femeii.
Aşa face şi cu Avraam, spu-nîndu-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca să afli dragostea de oameni a lui Avraam şi purtarea sa de grijă pentru sodomiţi. La fel şi cu Lot; îngerii trimişi la el au refuzat să intre în casa lui, ca să afli cît de mare era iubirea de străini a dreptului Lot.
Ce a răspuns sutaşul? „Nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”. Să ascultăm aceste cuvinte toţi cîţi avem să-L primim pe Hristos! Că e cu putinţă să-L primim şi acum. Să le ascultăm, să le urmăm ca să-L primim tot cu atîta rîvnă! Cînd primeşti în casa ta pe cel sărac, pe cel flămînd si pe cel gol, pe Hristos Il primeşti, pe El Il hrăneşti. „Ci zi numai cu cuvîntul şi se va tămădui sluga mea!”
Iată că şi sutaşul, ca si leprosul, are despre Hristos părerea cuvenită Lui. Nici sutaşul n-a zis: „Cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor!”, sau: „roagă-te Lui şi cere-I!”, ci: „Porunceşte numai!”. Apoi temîndu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, să refuze, a adăugat: „Că si eu sînt om sub stăpînire, avînd sub mine ostaşi; şi spun acestuia: „Du-te ” şi se duce; şi celuilalt: „ Vino!” şi vine; şi slugii mele: „Fă aceasta!” şi face”. Şi ce-i cu asta, m-ar putea întreba cineva, dacă sutaşul credea că Hristos este Dumnezeu? Pe mine mă interesează să aflu dacă Hristos încuviinţa această credinţă, dacă o întărea? Intrebarea este bine si înţelept pusă. Să o cercetăm si vom vedea că lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut şi cu sutaşul. După cum leprosul a spus: „Dacă vrei” – că noi susţinem cu tărie Dumnezeirea şi puterea lui Hristos, întemeiaţi nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; că Domnul nu numai n-a vestejit părerea leprosului, ci a întărit-o şi mai mult, adăugind chiar ce era de prisos să spună, adică: „Vreau, curăţeşte-te!", tocmai pentru a-i întări credinţa – tot aşa este drept să vedem dacă s-au petrecut la fel lucrurile şi cu sutaşul. Şi vom găsi că s-au petrecut la fel.
Cînd sutaşul a spus despre Domnul lucruri atît de mari, cînd a mărturisit că are o atît de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta. Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos? „Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta. Leprosul spunea: „Dacă vrei, poţi să mă curăţesti”; iar Domnul nu numai că nu l-a mustrat, ci l-a şi tămăduit şi l-a curăţit, aşa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: „Zi numai cu cuvîntul şi se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunîndu-Se de credinţa lui, i-a spus: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”
Dar îţi voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o altă cale, contrara celei de pînă acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotrivă: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu îţi va da “, de aceea Domnul nu numai că n-a lăudat-o – cu toate că-I era cunoscută, apropiată şi una din persoanele cu multă rîvnă pentru El -, ci chiar a mustrat-o şi a îndreptat-o, că nu grăise bine despre El, zicîndu-i: „Nu ţi-am spus că de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
A ţinut-o de rău, ca pe o necredincioasă. Şi iarăşi, cînd Marta I-a spus: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu Iţi va da”, Domnul îi scoate din minte o părere ca aceasta şi o învaţă că El n-are nevoie să primească o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunătăţilor, spunîndu-i: „Eu sînt învierea si viaţa”; adică: „Nu aştept să primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.
De aceea Domnul îl laudă pe sutaş, îl dă ca pildă poporului, îl cinsteşte, dîndu-i împărăţia cerurilor şi cheamă şi pe alţii să meargă pe urmele lui. Şi ca să afli că a spus acestea ca să înveţe şi pe ceilalţi sa creadă cum a crezut sutasul, ascultă precizia cu care evanghelistul arată acest lucru, spunînd:
„Şi întorcindu-Se, Iisus a zis celor ce veneau după El: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă'’. Gîndeşte deci şi tu lucruri mari despre Hristos! Gîndul acesta aduce credinţă, împărăţia cerurilor şi celelalte bunătăţi. Hristos nu S-a mărginit să-l laude pe sutaş doar prin cuvinte, ci i-a dat, în schimbul credinţei sale, sănătos pe cel bolnav, îi împleteşte cununa strălucită şi-i făgăduieşte mari daruri, grăindu-i aşa: „Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni în sînurile lui Avraam şi ale lui Isaac şi ale lui Iacov, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi afară”. Hristos le vorbeeşte cu mai multă îndrăznire, pentru că făcuse multe minuni. Apoi, ca să nu creadă cineva că Domnul vrea să-l linguşească pe sutaş cu aceste cuvinte, arătînd tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis: „Du-te, după cum ai crezut, fie ţie!”. Şi îndată a urmat vindecarea, mărturie a puternicei credinţei sutaşului:„Şi s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”. Aşa s-a întîmplat şi cu cananeanca; că şi aceleia i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti! Şi s-a vindecat fiica ei”.(postat pe fb de ioan monahul)Pelerinajul Sfintei Liturghii. Capernaum (8).Galileea "Ținutul", prescurtare de la glil ha-goyim, "Ținutul neamurilor", adică al necredincioșilor - în latină. Galilaea, este ținutul din nordul Israelului, divizat în Galileea Superioară (Ha-Galil Ha-Elion), Galileea Inferioară (Ha-Galil Ha-Tahton) și Galileea de Vest (Ha-Galil Ha-maaravi).Limitele Galileei sunt:la sud Valea Izreel și Valea Beit Shan, la est - dinspre miazăzi spre miazănoapte - Valea Iordanului, Lacul Galileei (Kineret, Tiberiada, sau Ghenezaret) și Valea Hula, la vest - coasta Mării Mediterane și Valea Zebulon (Zevulun), iar la nord - Libanul