Temelia noului fel de vieţuire ce ni-l dă nouă Domnul Hristos Iisus

30.08.2018 07:16

Pelerinajul Sfintei Liturghii. Muntele Fericirilor.

După ce Iisus S-a urcat pe munte şi a şezut, ucenicii au venit lîngă El. Ai văzut propăşirea lor în virtute? Ai văzut cît de repede li s-a îmbu­nătăţit viaţa? Mulţimile priveau numai la minunile lui Hristos; ucenicii, dimpotrivă, doreau să audă lucruri mari şi înalte. Lucrul acesta l-a şi îndemnat pe Iisus să înveţe şi să înceapă predica Sa de pe munte.

Hristos nu vindeca numai trupurile, ci îndrepta şi sufletele; trecea necontenit de la purtarea de grijă a sufletelor la tămăduirea trupurilor; era de folos deodată în mai multe chipuri, unind învăţătura cu fapta. Purtînd grijă şi de trup şi de suflet, arăta că este Insuşi Creatorul întregii fiinţe omeneşti şi închidea astfel gurile cele neruşinate ale ereticilor. Pentru aceasta Se îngrijea şi de trup şi de suflet, vindecînd cînd pe unul cînd pe altul. Aşa a făcut şi cînd S-a suit pe munte.Evanghelistul spune: „Deschizîndu-Şi gura, îi învăţa pe ei”.

Dar pentru ce evanghelistul a mai adăugat cuvintele: „Deschizandu-Şi gura”? Ca să afli că Hristos învăţa şi cînd tăcea, nu numai cînd grăia; uneori deschidea gura, alteori glăsuia prin fapte.Cînd auzi: „îi învăţa pe ei”, să nu-ţi închipui că grăia numai uceni­cilor Săi! Nu, ci prin ei tuturora. Dar pentru că mulţimea era alcătuită din oameni de rînd, ba chiar din oameni a căror minte era lipită de cele pămînteşti, Hristos Şi-a adus lîngă El ceata ucenicilor Săi şi lor le adre­sează cuvintele Sale, iar prin ei şi tuturor celor care aveau nevoie de învăţăturile Lui.

Procedînd aşa, Hristos făcea ca învăţătura filozofiei Sale să fie uşor de primit. Aceasta a lăsat-o şi evanghelistul Luca să se înţeleagă cînd spunea că Iisus îşi îndrepta spre ucenici cuvintele Sale; iar evanghelistul Matei, arătînd acelaşi lucru, scria: „au venit la Dînsul ucenicii Lui şi-i învăţa”, în acest chip ceilalţi îl ascultau pe Hristos cu mai multă atenţie decît dacă S-ar fi adresat tuturora.

Cu ce începe Iisus cuvîntarea Sa şi ce temelie pune El noului fel de vieţuire ce ni-l dă? Să ascultăm cu mare luare-aminte cuvintele Sale!  Au fost grăite ucenicilor, dar s-au scris pentru toţi cei de mai tîrziu. Da, cînd vorbea Se uita la ucenicii Săi, dar nu-Şi mărginea spusele Sale la ei, ci întindea fericirile Sale la toţi oamenii fără deosebire.

Hristos n-a spus: „Fericiţi sînteţi voi, ucenicii Mei, dacă sînteţi săraci”, ci a spus: „Fericiţi cei săraci”. Deşi le grăia lor, totuşi cuvintele Lui se adresau tuturor oameni­lor. La fel cînd spune: „Iată Eu sînt cu voi în toate zilele pînâ la sfirşitul veacului”, nu Se adresa numai ucenicilor, ci prin ei întregii lumi. Deci cînd îi fericeşte pe ucenici că vor fi prigoniţi şi alungaţi şi că vor suferi chinuri groaznice, împleteşte cunună nu numai ucenicilor, ci şi tuturor celor ce vor săvîrşi aceleaşi fapte ca şi ucenicii.

Dar pentru ca lucrul acesta să-ţi fie mai clar şi pentru ca să afli – numai de vrei să fii cu luare-aminte – că spusele lui Hristos au multă legătură cu tine şi cu toţi oamenii, ascultă cum începe Hristos aceste minunate învăţături!

„Fericiţi cei ce flămînzesc şi însetoşează de dreptate” Care dreptate? Sau virtutea dreptăţii în genere, sau cea specială potrivnică lăco­miei. Hristos avea tocmai de gînd să dea legi cu privire la milostenie; şi pentru că milostenia nu trebuie făcută cu averi adunate din răpire sau din lăcomie, de aceea fericeşte pe cei rare se străduiesc să fără dreptate. Uită-te la cuvintele folosite de Domnul în această fericire! N-a spus: „Fericiţi cei ce ţin la dreptate”, ci: „Feritiţi cei ce flămînzesc şi însetoseaza de dreptate”.

S-a folosit de aceste cuvinte ca să căutăm dreptatea, nu de mîntuială, ci cu toată dorinţa inimii noastre. Şi pentru că semnul caracteristic al lăcomiei este dorinţa – şi nu atît dorinţa de mancăruri si băuturi cît dorinţa de a stăpîni mai mult şi de a avea mai multe bogăţii în jurul nostru -, de aceea Domnul a poruncit să mutăm dorinţa aceasta a noastră spre dreptate, pentru a nu mai fi lacomi.

Şi celor ce flămînzesc şi însetoşează de dreptate Domnul le da tot o răsplată materială spunînd: „Că aceia se vor sătura”.

Cred în iubirea lui Dumnezeu. Cred că Mesia nu mă refuză, nu mă trimite la alt ghişeu. Aparent, mă ignoră. În realitate, se topeşte de dor şi iubire. Pe pământ neo-păgân, cer ajutor divin. Cred în puterea siguranţei credinţei. Cred în perseverenţă şi bună cuviinţă. Dă, Doamne, altora, mai năpăstuiţi, nu mie, ghiftuitului! Răspunsurile mele nu Te încântă, pentru că urme de formalism, ipocrizie şi fariseism încă. Cred în puterea Ta taumaturgică. Vreau să iau premiul I cu coroniţă de la Învăţătorul Hristos. Dar, pentru asta, se cere consecvenţă, nu un bine sporadic, aleatoriu, izolat. Ştiu că Tu dezaprobi obrăznicia şi frica. Cred că personajul principal rămâi Tu, nu Iuda! Cred că, în confruntarea dintre izvor şi stâncă, izvorul învinge întotdeauna, nu prin putere, ci doar prin perseverenţă. Cred că perseverenţa este o armă care nu dă greş niciodată în materie de iubire.

Cred că nu mă vei hrăni cu resturi. Doamne al belşugului iubirii, îmbracă-mi sufletul, încălzeşte-mi inima, vizitează-mă în temniţa lăuntrică. Vreau să găzduieşti în inima mea. Întotdeauna mi-ai depăşit aşteptările. Tu eşti scăparea şi puterea mea. Patimile nu mi-au produs decât confuzie şi desensibilizare. De aceea, vreau să mă eliberezi de ele. Vreau să elimini piedica dintre noi, pentru perpetuarea stării de veghe.

Corabia lui Hristos nu este în derivă, chiar dacă câte un Petru se mai leapădă sau câte un Iuda se mai spânzură. Nu vreau să devin un „Popescu Cineva”, nici măcar un „Altcineva”, ci doar mă străduiesc să copiez modelul hristic, fără să fiu exmatriculat pentru plagiat. Dacă ai fi redactor la Radio România Junior, cum ai capta atenţia copiilor? Oare nu prin copilării?! Ei, în Biserică nu caut ratingul, ci standardul. Cel impus de Părinţii pustiei. A fi exigent nu înseamnă a nu fi blând. Ce aşteptări ai? Despre anturaj: cine sunt utilizatorii reţelei tale sociale, sfinţii sau interlopii? Despre mântuire: ce importanţă acorzi psihoterapeutului duhovnicesc? Are dreptate polonezul Reymont:Ai auzit că bat clopotele, dar nu ştii la care biserică.

Pentru că lumea socoteşte că lăcomia îmbogăţeşte pe mulţi, Hristos spune că lucrurile se petrec cu totul dimpotrivă, că dreptatea îmbogă­ţeşte pe om. Nu te teme dar de sărăcie cînd faci dreptate, nici nu tre­mura că ai să mori de foame! Hrăpăreţii sînt mai ales cei care pierd totul, pe cînd cel ce iubeşte dreptatea îşi are în siguranţă avutul său. Iar dacă cei ce nu doresc averile străine se bucură de atît belşug, de mult mai mult belşug se vor bucura cei ce-si dau la săraci averile lor.

„Fericiţi cei milostivi”. După părerea mea Domnul vorbeşte aici nu numai de cei care fac milostenii cu bani, ci şi de cei care fac milostenii cu faptele lor. Că milostenia este de multe feluri, iar porunca aceasta este mult cuprinzătoare.

Care este răsplata milosteniei?„Că aceia se vor milui”. S-ar părea că răsplata aceasta nu-i decît o întoarcere a milosteniei făcute; dar nu-i aşa, pentru că răsplata e mai mare decît fapta. Cei milostivi miluiesc ca oameni, dar sînt miluiti de Dumnezeul tuturora; iar mila dumnezeiească nu este egală cu mila omenească; ci pe cit e de mare deosebirea între răutate si bunătate, pe atat e de mare deosebirea între mila omenească si mila dumnezeiească.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”

Iată şi aici tot o răsplată duhovnicească. Prin „cei curaţi cu inima” Domnul înţelege sau pe cei care săvârsesc toată virtutea şi nu au în cuge­tul lor nici un pic de răutate, sau pe cei care trăiesc în curăţenie tru­pească şi sufletească. Că de nici o altă virtute nu avem atita nevoie pentru a vedea pe Dumnezeu ca de virtutea aceasta. De aceea şi Pavel spunea: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Prin „vederea lui Dumnezeu Domnul” vrea să spună că cei cu­raţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu atît cît omului îi este cu putinţă.

Pentru că sînt mulţi oameni care sînt milostivi, nu răpesc, nu sînt lacomi, dar în schimb trăiesc în desfrînări, de aceea Domnul în această fericire arată că nu-i de ajuns numai milostenia, ci mai e nevoie şi de curăţenie sufletească şi trupească. Acelaşi lucru l-a mărturisit şi Pavel despre macedoneni, scriindu-le corintenilor, că nu erau bogaţi numai în milostenie, ci şi în curăţenie sufletească şi trupească; că după ce a vorbit de dărnicia lor a adăugat: „şi pe ei înşişi s-au dat Domnului şi nouă”.

Silicoanele credinței noastre ancorate în lumesc rămân absurde mâzgăleli pe chipul lui Dumnezeu. Nu vă grăbiţi să tunaţi cu predici inepte… Îngeri dragi, îngeri sfinţi, mijlociţi către Dumnezeu în toate scârbele noastre dezertari şi ajutaţi-ne în călătoria noastră în această vale a plângerii pentru fericire,  în care ne târâm pacatele și sufletele ratacite! Mulţumesc, Doamne Dumnezeule al iubirii nesfârşite, pentru marile daruri oferite zilnic omenirii! Mulţumesc, Tată Sfânt, pentru duşmanii pe care îi tolerezi, aşteptând întoarcerea lor. Le mai dai o şansă. Iartă-i, chiar nu ştiu ce fac. Ei luptă pe faţă împotriva Ta. Ei sunt acei „diavoli”, vorbitori de răi, calomniatori, care distrug armonia. Gândirea lor diabolică poate fi vindecată, dă-le înţelepciune. Mulţumesc, Părinte, că îmi dai putere să îi confrunt pe eretici, nu pentru orgoliul meu, ci pentru apărarea adevărului. Am conştiinţa împăcată. Minciunile nu vor rămâne nedescoperite

Comploturile împotriva Bisericii lui Hristos vor ieşi la iveală. Noi rămânem la Psaltire, îi iertăm, răbdăm, ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor. Mulţumesc că îi ierţi, îmdurdă-i în rai! Sporeşte-mi credinţa, să nu smintesc pe nimeni. Sunt un amărât servitor fără însemnătate, nu îmi fac decât datoria.

Mergem spre Ierusalim, nu spre Babilon, chiar dacă diavolul vrea să ne pună piedici. Aceste împinsături, ameninţări, batjocuri fac parte din Crucea lui Hristos, asumată o dată pentru totdeauna. Nu vom face dezvăluiri senzaţionale (chiar dacă aşa ar sări traficul în aer), ca să nu ne smintim. Suntem ziditori, nu surpători. Iertători, nu răzbunători. Mărinimia Ta e fără margini, Părinte Sfânt!

Mulţumesc pentru toate bucuriile euharistice. Mulţumesc pentru iubirea Ta creatoare. Dacă nu ţi-aş mulţumi, aş fi, cu siguranţă, cel mai obraznic. Sunt doar un copil care mulţumeşte părinţilor pentru vigilenţă. Cei ce nu Îţi mulţumesc redevin păgîni, iar inima lor se întunecă, ca a lui Cain.

Mulţumesc că şi eu sunt destinatarul izbăvirii.

Gîndul la Tine clatină lucrarea viclean-mincinosului diavol, învinge această lucrare şi o dezrădăcinează treptat. Prin urmare, sufletul se mântuieşte.Sunt conştient că mă aflu faţă în faţă cu Tine, singura mea nădejde.

Ajută-mă să trăiesc simplu, după Evanghelie, ca fricile lumii să nu mă sufoce. Doamne, Tu eşti tot ce îmi trebuie. Nu vreau funcţii, distincţii, privilegii (le voi refuza la nesfârşit), chiar dacă alţii nu pot înţelege asta. Ajută-mă, Doamne, să mă lepăd de gândirea păgână. Ştiu că a mea cruce este o amarâtă de cruciuliţă în comparaţie cu Crucea Ta.

Faraonul modern dă prea mult de lucru poporului, ca să uite să Îţi mulţumească, ca să nu mai aibă timp de nimic. Mulţumesc că mă ajuţi să Îţi fac loc în agenda mea. Nu ai nevoie de programare, o oră săptămânal, Tu ocupi tot programul meu. Chiar dacă mai sunt şi obosit, nervos, supărat, Tu mă asculţi mereu şi îmi redai bucuria, credinţa, pacea, liniştea… veşnicia.

Nu este o postare-testament, singurul Legământ este cel de pe Cruce. Dacă doresc Învierea, nu mă surprinde Crucea. Şi nu vreau să pierd veşnicia alături de Tine din vreo imprudenţă. Puterea vine doar de la Tine. Lumina vine de la Tine. Izbânda vine doar de la Tine. Toate vin de la Tine, mulţumesc! Şi pentru că dragostea Ta depăşeşte dragostea oricărui Tată, mulţumesc!

Mulţumesc că vindeci inima mea cea îmbolnăvită de păcat. Nevindecată, inima nu poate deveni păstrătoarea validă a vieţii (pentru că păcatul înseamnă moarte). Mulţumesc pentru că eşti flacără şi nu mă laşi să rămân rece la inimă. Mulţumesc pentru că eşti lumină şi nu mă laşi să umblu în întuneric. Mulţumesc că i-ai dăruit sufletului o demnitate cerească, ajută-mă să respect demnitatea cerească a celorlalţi. Dacă şi aici fără Tine viata e un chin, cu cât mai mare ar fi chinul Dincolo! Mulţumesc că nu mă părăseşti niciodată, bucuria mea!
Drumul spre Rai include pocăinţa. Pocăinţa ne umple de bucurie duhovnicească. Bucuria duhovnicească ne credibilizează. Intuim bucuria din spatele nepătimirii. Bucuria este comoara noastră. Plânsul după Raiul pierdut este dorul după Înviere. Tactica pentru recâştigarea Raiului este să investim în Dumnezeu. Dacă nu iertăm, rămânem blocaţi.

Cât de puţin iubea Hristos onorurile şi cât de modest era! Nu târa cu El mulţimile, ci, cînd trebuia să vindece, mergea El pretutindenea, cercetînd sate şi oraşe; iar cînd vedea mulţime multă se oprea acolo; nu Se oprea în mijlocul oraşelor şi al pieţelor, ci în munţi şi în pustie, învăţîndu-ne să nu facem nimic de ochii lumii, ci să fugim departe de tulbură­rile din viaţă, mai ales cînd trebuie să filozofăm şi să cugetăm la lucru­rile cele de neapărată trebuinţă!

Dumnezeu îmi dă din belşug tot ce am nevoie. Nefericirea apare atunci cînd sunt lacom si vreau mereu MAI MULT. Mulţumesc, Doamne, pentru toate darurile! Dă-mi putere să rabd, să nu bârfesc, să nu mint, să nu idolatrizez argintul. Pregăteşte-mă să fiu mereu gata de luptă.Caută spre slăbiciunea mea şi scoate-mă din noroi! Învredniceşte-mă să mă odihnesc în Tine.Tu singur eşti nesfîrşit şi bun

Dacă pe vremea Domnului Iisus Hristos ar fi existat internet, cu siguranță ca Acesta nu ar fi postat zilnic „Am înviat-o pe Semida” sau „L-am vindecat pe Jar” sau „Azi merg cu Dismas în Rai„, dar apostolii, mai ales Pavel, ar fi profitat să vorbească despre Fericiri, despre Golgota sau despre Înviere. „Realizez că viaţa nu se îndreaptă către ceva, ci scade din Ceva. Trebuie să mă separ şi să mă îndrept către altceva. Către acel altceva ce vine spre mine, de departe, într-o dimineaţă de toamnă, fără un zâmbet de fericire, dar cu aceeaşi lumină” (Vali Balcan).

Putem fi fericiti singuri? Exista fericire? „A trăi pentru tine este un mod de a-ţi îngropa viaţa. Trăiesc în istorie doar cei care şi-au pus viaţa în slujirea altora şi trăiesc veşnic cei care au ales să vieţuiască în Dumnezeu. Moartea este examenul existenţei noastre. Atunci ne întrebăm: Pentru ce am trăit? Cât nonsens poate avea răspunsul: Am trăit pentru mine! Dar viaţa se poate trăi deplin doar în încredere. Nu putem trăi pentru cineva dacă avem cea mai mică umbră de îndoială asupra lui. Iată că tocmai sinceritatea şi încrederea sunt foarte rare astăzi. Omul a ajuns să spună că nu are încredere nici în el însuşi. Viaţa în Hristos dă sens vieţii tale pentru că înainte de a avea încredere în El, Dumnezeu are încredere în tine” (C. Olinici).

Cuvintele lui Anthony de Mello suna ca un clopot de avertisment: „Spiritualitatea înseamnă trezire. Majoritatea oamenilor chiar dacă nu ştiu, sunt adormiţi. Ei s-au născut adormiţi, trăiesc adormiţi, se căsătoresc în somn, nasc copii în somn, mor în somn – fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată farmecul şi frumuseţea acestui lucru pe care îl numim existenţă umană”. Vorba cantecului: Sad, but true.

Pr. Dumitru Staniloae reia o afirmatie a Sf. Grigore Palama: „Se arată Dumnezeu în mintea curată ca într-o oglindă”. Curata, Doamne, mintea noastra impatimita. Lumineaza mintea noastra intunecata. Da-ne gand luminos si pasnic, pentru a transmite si mintea semnalul fericirii. Dupa ce se intoarce din Athos, H. Vlachos poate concluziona: „Fiecare rugaciune are o putere uriasa. Este un strigat al sufletului. Ajutorul dumnezeiesc vine potrivit credintei si stradaniei celui ce-l cere”. Sfântul Simeon Noul Teolog, locuind înlauntrul Luminii necreate a Taborului, binecuvânta „iubitii“ lui Dumnezeu: „Binecuvântati cei îmbracati în lumina/ Caci ei poarta vesmânt de nunta./ Mâinile si picioarele lor nu se vor chinui,/ nici nu vor fi aruncati în focul vesnic.”

Iisuse, Cel ce esti începutul si mijlocul si sfârsitul nostru, curateste-ne inimile cele pline de multe necuratii. Amin (postat pe fb de ioan monahul)