Suferinta și rabdarea
Suferinta și rabdarea. Când am început să citesc Biblia, nu știu de ce, poate ca eram în toate opusul lui și trebuia să ma schimb, am început cu Cartea lui Iov, citem și reciteam și îmi parea de neînțeles răbdarea lui, eram contrariat de încercarile la care Dumnezeu a îngăduit să fie supus și de cât de crude, nemiloase, sălbatice, violente, sângeroase și animalice erau armele diavolului. Sfântul și Dreptul Iov este pe drept pelerinul fericit al suferinței, pe care biserica îl cinsteste în aceasta săptămâna, pe 6mai. Iov a trait in Avsitida, teritoriu intre Arabia si Idumeea. Tatal sau se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorica, nu este o legenda sau un mit. Despre existenta istorica a lui Iov ne certifica Iezechiel care il aminteste pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel; Isus, fiul lui Sirah – Iov a tinut fara abatere toate caile dreptatii; Iacob – Iov este un model de rabdare pentru cei credinciosi. ,,Ai luminat lumea cu răbdarea ta, prearăbdătorule şi preaviteazule; pentru aceasta toţi, de Dumnezeu înţelepţite Iov, lăudăm pomenirea ta. ”Pe cine prefigurează fericitul Iov prin suferinţa sa, dacă nu pe Hristos la vremea pătimirii şi morţii Sale pe cruce, din săptămâna patimilor. ”Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferiţele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu “.
Am putea sa spunem despre ea, de spre suferinta, ca este hrana noastra cea de toate zilele? Ar fi prea mult daca am spune asa, am vedea lucrurile prea in negru daca le-am priv i asa? Poate ca fiecare om are raspunsurile lui la astfel de intrebari. Dar cred ca nu este om care sa nu se fi intalnit cu suferinta, care sa nu fi trait, sa nu fi simtit in viata lui dureri, sau uneori chiar mai mult, adanci sfasieri ale sufletului sau ale trupului. Fiecare stie cum a trecut prin ele si ce fel de urme au lasat acestea in fiinta lui. Si iarasi cred ca in fiecare om este inscrisa chemarea catre viata, nu catre moarte, catre bucurie, nu catre apasatoarea intristare, catre fericire, nu catre o ucigatoare nefericire, catre sanatate, nu catre boala. Si de aceea suferinta, atunci cand omul o intalneste, devine o provocare, poate cea mai mare provocare pentru viata unui om.
Da, in suferinta este iubirea lui Dumnezeu care poarta negrait de grija mantuirii omului. Biserica ne spune ca omul n-a fost facut pentru suferinta. Intru inceputul facerii sale, omul nu a cunoscut, nu a stiut ce inseamna moartea, nu a stiut ce inseamna boala, nu a stiut ce inseamna suferinta. Dar atunci, ce s-a intamplat cu noi? Si Biserica zice: Ce taina este aceasta ce s-a facut cu noi? Cum ne-am injugat cu moartea? Cum ne-am dat stricaciunii? Cu adevarat, precum este scris dupa porunca lui Dumnezeu, Care da celor adormiti odihna. Dupa porunca lui Dumnezeu, asadar… si ce este porunca lui Dumnezeu? Porunca lui Dumnezeu este viata vesnica. Vedeti minunea? Pe de o parte, noi stim (si spun lucrul acesta pentru ca sunteti oameni care mergeti la Biserica si primiti invatatura Bisericii), noi stim ca boala, moartea, suferinta sunt urmarea calcarii de porunca savarsite de catre Adam in Rai, toate acestea sunt facerea lui intr-un fel, urmarea de neocolit a alegerii pe care a facut-o de a se desparti de Dumnezeu, neascultandu-L. Pe de alta parte, ni se spune ca ne-am injugat cu moartea dupa porunca lui Dumnezeu. Dar porunca lui Dumnezeu este viata vesnica! Nu este o contradictie aici, ci este o minune. Dumnezeu se pogoara, ia in mainile Lui facerea mainilor noastre, o sfinteste si face in asa fel ca prin ceea ce ni se lucra pierzania sa ni lucreze de acum mantuirea.
am sa va mai vorbesc putin despre un caz de suferinta foarte cunoscut, despre Iov. Vreau sa va vorbesc putin despre el pentru ca mi se pare ca de multe ori si cazul lui sau minunea lui, taina lui o privim intr-un mod simplist: a fost incercat, a rabdat si ca rasplata rabdarii lui a primit indoit fata de cele ce avea.
E adevarat ca e nevoie de putina rabdare pentru a citi cartea lui Iov, traim intr-o mare viteza, nu avem rabdare sa ne adancim intr-o lectura care cumva prin structura ei ne opreste din aceasta viteza a noastra, cere o aplecare asupra ei, cere o luare aminte. Daca ati avea rabdare sa parcurgeti cartea lui Iov cu luarea aminte, ati descoperi in ea adancimi nebanuite. Nu este numai atat, ca a fost incercat si in incercare i s-a aratat credinciosia fata de Dumnezeu. Este ceva mult mai adanc in ceea ce s-a petrecut cu Iov. A ingaduit Dumnezeu Satanei sa loveasca, intai sa loveasca in ale lui, lucrurile, turmele, chiar copiii lui au murit. A ingaduit Dumnezeu ca Satana sa loveasca in trupul lui, sa il imbolnaveasca, sa sufere de o boala cumplita.
Afland de nenorocirea lui, au venit sa il mangaie trei prieteni: Elifaz din Teman, Bildad din Şuah si Ţofar din Naamah. Gandul lor, dupa cum arata Scriptura, se vede ca a fost sincer, pentru ca venind si vazandu-l pe Iov, au cazut cu fetele la pamant si sapte zile si sapte nopti n-au fost in stare sa spuna niciun cuvant, cutremurati de nenorocirea care l-a lovit pe acest om drept al lui Dumnezeu. Dar daca luam aminte la dialogul care incepe intre ei descoperim ca acesti prieteni ai lui Iov incercau sa Il indreptateasca pe Dumnezeu in fata lui Iov. Incercau, cumva, sa il invinovateasca pe Iov pentru ca Iov isi apara nevinovatia lui, cum am zice noi, priveau dintr-o intelegere morala lucrurile, nu puteau sa iasa din schema aceasta: faci asta, primesti asta, esti drept, primesti rasplata, esti pacatos, primesti pedeapsa. Si ziceau: daca ai primit ce ai primit de la Dumnezeu, trebuie sa fi facut tu ceva! Ai gresit tu cu ceva inaintea lui Dumenzeu, Dumnezeu nu este nedrept. Niciodata nu s-a vazut ca Dumnezeu sa pedepseasca pe cei drepti, nu s-a vazut niciodata ca cei drepti sa fie nefericiti.
Si aici am sa va citesc putin din cuvantul pe care Iov il spune acestor prieteni ai lui, care veniti sa il mangaie n-au reusit decat sa rascoleasca mai adanc sufletul lui:“Am auzit mereu astfel de lucruri; sunteţi toţi nişte jalnici mângâietori. Când se vor sfârşi aceste vorbe goale şi ce te chinuieşte ca să răspunzi? Şi eu aş vorbi aşa ca voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu; aş putea să spun multe cuvinte împotriva voastră şi să dau din cap în privinţa voastră. V-aş mângâia numai cu gura şi cu mişcarea buzelor mele v-aş aduce uşurare. Dar, dacă vorbesc, durerea mea nu se linişteşte şi dacă tac din gură, durerea mea nu se depărtează de la mine. În ceasul de faţă, Dumnezeu mi-a luat toată vlaga; toată ticăloşia mea mă împresoară, Doamne! M-ai acoperit cu zbârcituri, care toate mărturisesc împotriva mea; neputinţa mea ea însăşi mă dă de gol şi bârfitorul stă împotriva mea. El mă sfâşie în furia Lui şi se poartă cu mine duşmănos, scrâşneşte din dinţi împotriva mea; duşmanul meu aruncă asupră-mi săgeţile ochilor săi; Deschis-au gura lor împotriva mea, în batjocură m-au lovit peste obraji. Toţi grămadă se înghesuie împotriva mea. Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân. El mă aruncă pradă celor răi.”
Desi la prima vedere, prin cuvantul lui, Iov cere socoteala lui Dumnezeu, la prima vedere cuvantul lui e un cuvant de razvratire, dar numai la prima vedere. Ceea ce se intampla cu el – nu stiu daca eu am intelesul cel drept, dar nu cred ca ma departez de el prea mult – cred ca ceea ce s-a petrecut cu el a fost aceasta: Dumnezeu l-a adus pana la limita puterilor omenesti. Nu putea sa fie niciun cuvant omenesc care sa il mangaie pe el. Niciodata nu trebuie sa ne facem avocatii lui Dumnezeu in fata omului care sufera. Suferinta este ceva intre el si Dumnezeu, nu trebuie sa ne amestecam intre Dumnezeu si omul care sufera in sensul de a ne face interpretii lui Dumnezeu sau aparatorii lui Dumnezeu fata de omul care in suferinta pare ca huleste pe Dumnezeu sau cere socoteala lui Dumnezeu, pentru ca riscam sa-i facem mai rau omului, sa fim, cum zice Iov, “niste jalnici mângâietori”. Dumnezeu avea o socoteala cu el, intr-adevar suferinta lui era ceva ce intrecea puterile mintii sau puterile omenesti, dar care a fost scopul pentru care Dumnezeu l-a adus pe Iov pana la limita puterilor omenesti? Ne dezleaga intrebarea aceasta insusi Iov, dupa ce afla usurare in suferinta lui: “Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă.”
Iov este convins de nevinovatia sa si, chiar daca recunoaste, smerit, covarsitoarea distanta dintre Intelepciune si priceperea sa, tot vrea sa intre la judecata si sa-si sustina cauza in fata Domnului. “Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept si nenorocirea pentru faptuitorii faradelegii?“, se intreaba el. Acelasi tip de intelegere omeneasca au si prietenii sai care considera ca, de vreme ce este urgisit, trebuie sa fi fost pedepsit de Dumnezeu pentru pacatele sale, ca sa-l indrepte. “Dumnezeu o sa incovoaie ce e drept? Cel Atotputernic o sa strambe El dreptatea?“, se intreaba ei, concluzionand ca Iov trebuie sa-L fi maniat pe Dumnezeu. Pana la venirea in lume a lui Hristos, pana la Cruce si suferinta fara de vina, toate acestea sunt de neinteles. Nici Iov, “cel fara prihana si drept“, lamura oamenilor de atunci, nici ceilalti intelepti nu pot pricepe. “Cu adevarat, am vorbit fara sa inteleg despre lucruri prea minunate pentru mine“, recunoaste Iov la sfarsit.
“Mania Mea arde impotriva ta (Elifaz – nota mea) si impotriva celor doi prieteni ai tai, pentru ca n-ati vorbit de Mine asa de drept, precum a vorbit robul Meu Iov“, le spune Dumnezeu celor trei prieteni ai acestuia. Totusi, inteleptii graiesc lucruri adevarate despre Dumnezeu, o multime de fraze frumoase le atesta cunoasterea asupra celor Dumnezeiesti si patrunderea omeneasca. Nici Domnul nu le spune ca au grait strambe sau rele, ci doar ii compara cu Iov, despre care stia dintru inceput ca “nu este nici unul ca el pe pamant, fara prihana si drept si temator de Dumnezeu si care sa se fereasca de ce este rau“. Cei trei prieteni ii gresesc lui Iov si, desi analiza lor este corecta in general, este stramba din aceasta pricina in fata lui Dumnezeu. Nu poti sa-L iei ca martor pe Dumnezeu, cu judecatile Sale, pentru a spori amaraciunea si mizeria unui om. Chiar daca litera legii te indreptateste, prioritate are duhul iubirii. Mai drept a vorbit Iov, caci cuvintele sale veneau din suferinta, nu din Lege. Domnul ii iarta pe prietenii lui Iov doar pentru rugaciunile acestuia, aratandu-le, astfel, ca lui ii gresisera.
Domnul nu il mustra pe Elihu, tanarul care cuvanteaza dupa ce aude parerile celor mai varstnici, desi “mania lui se aprinsese impotriva lui Iov, fiindca el pretindea ca este drept inaintea lui Dumnezeu“. Poate ca tineretea sa, laolalta cu faptul ca nu ii era prieten lui Iov, il scuza in fata Domnului.
Sa ne amintim si noi, cei ce stim ca suferinta nu este doar mijlocul dumnezeiesc de a-i indrepta pe Cale pe cei care s-au abatut, ca judecatile Domnului nu sunt facute pentru a ii lovi noi cu ele pe cei cazuti ori suferinzi. Si, ca sa nu ne credem cumva mai simtitori decat prietenii lui Iov, sa spunem ca acestia venisera ca sa “impartaseasca durerea lui si sa-l mangaie“. Atunci cand l-au vazut “s-au tânguit si si-au sfasiat fiecare vesmantul si si-au presarat capul cu tarana, apoi au sezut pe pamant, langa el, sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna nici un cuvant, caci vedeau cat este de mare durerea lui“. Oare noi putem face atat pentru un prieten? Sa-i adancim suferinta cu sfaturile noastre “intelepte” putem, cu siguranta
Rezultatul suferintei lui Iov a fost vederea lui Dumnezeu. Ceea ce a urmat suferintei lui Iov a fost vederea lui Dumnezeu. Suferinta era atat de mare, dusa pana la limita puterilor omenesti, incat acestei suferinte nu i-a urmat decat trecerea dincolo de aceasta limita a puterii omenesti. Ea putea fi urmata numai de vederea lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregatit in aceasta suferinta pe Iov ca sa primeasca vederea Lui. Textul mai vechi spunea “cu auzul urechii Te-am auzit”, adica a primit cunoastere despre Dumnezeu numai prin auz, insa, in urma suferintei lui i s-a facut aceasta descoperire, atunci cand era in culmea deznadejdii, cand era in adancul cel mai adanc al suferintei si nu mai exista niciun fel de mangaiere pentru el. Atunci L-a vazut pe Dumnezeu. Si aceasta singura vedere a lui Dumnezeu, singura ea a putut sa linisteasca si sa odihneasca inima lui. Si vazand pe Dumnezeu n-a mai avut nevoie sa il smereasca cineva, sa ii faca cineva morala, sa ii tina cineva predici despre rabdare. Si a zis: “pentru aceea acum ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si in cenusa”.
Sigur ca nu stim niciodata cand avem alaturi de noi pe un Iov, suferinta are multe intelesuri. Dar poate ca de prea multe ori noi o vedem ca pe un fel de pedeapsa de la Dumnezeu, judecam intr-un mod simplist lucrurile si de multe ori ranim pe altii cu aceasta judecata a noastra. In suferinta intotdeauna se arata pronia lui Dumnezeu pentru mantuirea omului.
Sfantul si dreptul Iov a fost un barbat cinstit, drept si temator de Dumnezeu, si foarte bogat. Când a implinit 70 de ani, Dumnezeu a îngaduit sa cada asupra lui cumplite ispite aduse de diavol. Intr-o singura zi, Iov si-a pierdut toata averea, si in aceeasi zi i-au murit toti fiii si fiicele. Dupa aceea el insusi a cazut in niste boli cumplite, trupul lui prefacandu-se tot intr-o rana din cap pana in picioare. Dar Iov nu a grait nimic rau impotriva lui Dumnezeu, ci a indurat tot chinul cu rabdare pana la sfarsit. De amintit sunt si cuvintele lui: „Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in pamant”. Diavolul îi cere lui Dumnezeu o nouă provocare, o nouă ispitire a lui Iov: ,,toate cîte le are omul, le va da pentru sufletul său! Deci, nu aşa! Ci trimite mîna Ta şi Te atinge de trupul şi de oasele lui; atunci vei vedea, de nu Te va blestema în faţă!” Iar Domnul a zis către diavol: “Iată, ţi-l dau ţie, dar să nu te atingi de sufletul lui”. Dumnezeu nu îngăduie ca satan să se atingă de cea mai preţioasă comoară pe care i-a dăruit-o omului la creaţie, sufletul său, dar admite încercarea.
Ispita pe lângă seducţie mai are şi o altă latură de încercare, fie cu scopul rău de distrugere sau cu scopul bun de mântuire. Prin nevoinţele lui, Iov dovedeşte că nu este suferinţă omenească ce nu poate dobândi mângâiere şi uşurare. Toate suferinţele ce sunt pe lume nu-l clatină pe Iov, dovedind tărie în faţa lor. “Atunci când vorbim despre răbdare, vorbim despre Iov. Cine a fost Iov? Un om evlavios, care avea mulţi copii şi o mare avere. Numele său era faimos prin părţile Răsăritului. Cu toţii îl cinsteau şi îl apreciau.Dar, dintr-odată, a pierdut totul: şi bogăţia, şi copiii, şi sănătatea. De la fericire a căzut în nefericire şi de la slavă, la prigoană. Nu i-a mai rămas decât lupta cu sărăcia deplină, cu boala grea care l-a lovit, cu durerea sufletească pricinuită de moartea copiilor săi, cu reaua purtare a duşmanilor şi cu nerecunoştinţa prietenilor. Pe deasupra, avea de înfruntat batjocura şi vorbele haine. De toate năpastele a fost lovit. Şi cel mai rău a fost faptul că nenorocirile acestea l-au prins nepregătit. Căci cel care se naşte şi creşte în sărăcie este obişnuit cu lipsurile. De asemenea, cel care pierde o parte din copiii săi, oricât de mare ar fi durerea sa, găseşte mângâiere în cei care i-au rămas. Dar lui Iov – după ce din om foarte bogat a sărăcit într-o singură zi – toţi cei zece copii i-au murit în acelaşi timp. Pe când beau şi mâncau în casa fratelui lor mai mare, s-a pornit un vânt puternic dinspre deşert, a distrus casa şi i-a omorât pe toţi. Iov nu a pacatuit, dar Dumnezeu a acceptat încercarea și în ciuda cumplitelor lovituri Iov a refuzat să-l hulească, să-l blesteme pe Dumnezeu, nu și-a lepădat credinta. Popoare, neamuri, familii, oameni şi-au încălcat fidelitatea si statornicia în Dumnezeu, iar urmaşi și urmaşii urmaşilor lor au fost pedepsiţi cumplit. Dumnezeu, nu se cearta, nu se mânie, nu face morală celor căzuţi, la vindecarea slăbănogului nu am auzit de la Domnul cuvinte de mustrare, așa-ţi trebuie dacă ai pacatuit, El ajută fară să atingă demnitatea omului. Diavolul l-a lovit pe Iov, de la cap pînă la picioare cu lepră. Iov a ieşit afară din cetate, unde şedea pe gunoi, asemeni tuturor leproşilor, curăţindu-şi rănile cu un ciob, şapte ani şi jumătate l-au mîncat viermii de viu pe Iov! Aşa a răbdat Iov în batălia lui cu ispita diavolului, cerşetor, sărac, cu familia distrusă, plângându-şi durerea pierderii copiilor şi îndurând suferinţele trupului desfigurat de boală. Văzînd diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cu care biruise în rai şi pe Adam. Ştia că femeia e mai slabă. Şi a zis către dânsul femeia lui:,,Te ţii mereu în statornicia ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”, te mănîncă viermii de viu în gunoi, ţi-a luat toată averea şi copiii şi de atîţia ani tu nu zici nici un cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi nu-ţi pierzi răbdarea! Pînă cînd vei răbda acestea? Eu mă spetesc muncind, cerşesc şi pentru tine din cauza nenorocirilor pe care le-a adus Dumnezeu în viaţa nostră. ,,Huleste-l pe Dumnezeu și mori” îi spune exasperată, numai de ce vede, nevasta lui Iov, dar Iisus Hristos îl întăreste ca să-și poată înfrunta nenorocirea. Zicea femeia, dar vorbea ispititorul care-şi pierduse răbdarea şi siguranţa de sine. Iov îi răspundea cu blîndeţe, pentru că vedea că diavolul vorbeşte prin gura ei: ,,Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu voi primi oare şi pe cele rele?” Trei prieteni ai lui afând de toate răutăţile care au venit asupra lui Iov, au mers ca să-l încurajeze, dar vorbele lor au fost transformate de diavol în lovituri menite să-l determine pe Iov să cedeze presiunii şi îndoielii şi au început să-l rănească cu cuvîntul lor.Iov, ni se pare că Dumnezeu te-a înlăturat ca pe un pom îmb[trânit şi fără roadă. De ce-ai ajuns tu aşa? Sigur l-ai mâniat pe Dumnezeu! Ai alungat văduvele şi ai înşelat lucrătorii! Ai fost rău, nemilostiv şi nemilos! Ai fost aspru, mîndru, îngâmfat! Ai uitat de Dumnezeu, ai pacătuit şi ai înşelat! Ai făcut fărădelegi înaintea Lui, te-ai dedat poftelor, desfâului! Dumnezeu trebuie să te fi pedepsit pentru o serie de fapte necurate, este ceva ascuns în viaţa ta pentru care ai fost pedepsit în halul ăsta? Păreai un om evlavios, dar după cum vedem din nenorocirile pe care le trăieşti, ceva ne face să credem că eşti un făţarnic. Şi aşa mereu l-au tot mustrat.,,Voi vă faceţi tari şi mari împotriva mea şi-mi scoateţi ochii cu ticăloşia mea”. Voi mă învinuiţi că am făcut nedreptate, dar adevărul va vorbi. Nu este om fără păcate şi în faţa judecăţii lui nimeni nu-i drept. Adevărat că mîna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiţi voi nu este adevărat. Eu am fost ajutorul sărmanilor şi sprijinitorul văduvelor, eu am fost ochiul orbilor, urechea surzilor, piciorul şchiopilor şi mâna ciungilor. Tunsura mieilor mei a încălzit umerii săracilor. Uşa mea nu s-a închis la tot străinul şi toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei necăjiţi. Dumnezeu vedea răbdarea lui Iov în încercările diavolului de a-l face să-L blesteme pe El, şi a apărut Dumnezeu în nori şi în vifor deasupra lui şi a zis: Iov scoală-te şi hai să vorbim bărbateşte. Unde erai tu când eu am făcut cerul, pământul, omul? Ai văzut minunile făptuirii mele? Ai văzut atotputernicia mea? Cine se poate lua la ceartă cu Cel Atotputernic şi nu se va da bătut? Şi Iov a răspuns Domnului: ,, ştiu că tu poţi să faci orice”,, cu adevarat am vorbit despre lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam”,, dar acum ochiul meu te-a văzut, pentru aceasta mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă” Domnul l-a răsplătit pe Iov pentru că n-a zis vreun cuvînt rău în atâta scârbie, necazuri şi boli şi fiindcă a aşteptat cu răbdare venirea Sa, i-a dăruit încă 140 de ani de viaţă şi averile lui au fost îndoite şi i s-au născut lui iarăşi şapte fii şi trei fete, precum avea şi mai înainte. Dupa toate cele indurate, Dumnezeu i-a intors deplin sanatatea, i-a dat bogatii mai mari decat avusese inainte, si i-a daruit alti sapte fii si trei fiice, tot atatia copii cati ii murisera. Sfantul si dreptul Iov a trait inca 170 dupa aceasta mare incercare, ajungand pana la varsta de 248 de ani. In toti anii vietii lui pe pamant dreptul Iov a adus neincetat slava lui Dumnezeu.Sfantul si Dreptul Iov este socotit de toata crestinatatea ca fiind pilda de rabdare in incercarile ingaduite de Dumnezeu.
Practic după încercările ispitei, după teribila luptă cu loviturile lui satan, dar şi cu propria voinţă în libertatea ei de alegere, după învingerea amăgitorului, un om nou s-a născut din pelerinajul lui în suferintă. Iov a ştiut să-L slujească pe Dumnezeu şi recunoştea cu o rigoare severă, ca şi în încercare, că el va rămâne fidel lui Dumnezeu, dar în practicarea a tot ceea ce era strâns legat de aceste virtuţi, îi lipsea ceva: suferinţa. Nenorocirea lui Iov ca şi nenorocirea noastră, este piatra de încercare a sincerităţii iubirii arătată în timpul prosperităţii şi suferinţele lui Iov ne arată felul în care lucrează satan în lume. Când îţi merge bine, femeia te iubeşte, spune că va fi cu tine pe vecii, dar veşnicia se termină când traiul confortabil şi opulent dispare, vrea să-şi refacă viţa peste cadavrul tău; prietenii îţi recunosc calităţile, dar în necaz ele devin defecte, erau mulţi care te lăudau, dar te-au părăsit, iar mulţi din ei vin acum să te acuze. Atunci, în nenorocire, prietenia, credinţa, iubirea îşi arată strălucirea sau falsitatea. Diavolul şi-a dezlănţuit atacurile, însă scopul final al lui şi adevaratul inamic pe care satana dorea să-l învingă era Dumnezeu, Cel împotriva căruia s-a angajat în luptă, fericitul Iov nu era decât miza bătăliei. ,,Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte,, Iov este un model, cel care a biruit diavolul, model de răbdare pentru credincioşi, model de luptă înpotriva ispitei. Ispita este utilă, la Iov purificarea prin suferinţele care nu l-au făcut să accepte scopul ei propus de satan, acela de a-l blestema pe Dumnezeu, l-au dus la un punct culminant în desăvârşirea duhovnicească şi anume la vederea lui Dumnezeu. După ce el a răbdat cu tărie încercările dure, Cuvântul divin i-a zis lui Iov: “Poţii tu cu adevărat să găseşti cusur judecţii Mele? şi Mă vei osândi pe Mine, ca să-ţi faci dreptate?”. Iov cu adevărat poate fi socotit drept vestitor al Fiului lui Dumnezeu; el a arătat ce va îndura Hristos prin suferinţele Sale. Iov e o prefigurare a Mântuitorului Hristos, Cel aşteptat, arătată prin felul în care îşi îndură suferinţa.Toţi oamenii stau în uimire dinaintea răbdării fără sfârşit a lui Iov, a virtuţilor lui, a înfricoşătoarei sale lupte cu diavolul şi în sfârşit, dinaintea biruinţei şi a îndreptăţirii sale. Toţi oamenii stau cu respect şi emoţie dinaintea răbdării lui Pavel, a strădaniilor sale pentru răspândirea Evangheliei, a chinurilor şi suferinţelor sale, a prigoanelor şi tristeţilor îndurate de el, a lanţurilor şi în fine, a morţii sale muceniceşti pentru Hristos. Întreaga omenire stă cu evlavie şi recunoştinţă dinaintea răbdării Domnului nostru, a iubirii de oameni şi a milei Sale, dinaintea preacuratelor patimi şi a Răstignirii Sale de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Să urmăm, dar, şi noi exemplul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi, ca să trăim împreună cu ei de-a pururi, în Împărăţia cerurilor”. Amin. (postat pe fb de ioan monahul)