Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu
“Numele primei femei, menţionat în Sfânta Scriptură, Eva, se tâlcuieşte “Viaţă“, pentru că prin ea s-a dăruit viaţă. Ea este mama tuturor celor care s-au născut şi se vor naşte. Aşadar, prin “Eva cea veche”, Dumnezeu a dăruit viaţă, iar prin “Eva cea nouă“, este Maica Domnului, care prin Nașterea Domnului ne dăruieşte viaţa veşnică, pentru că întruparea Mântuitorului Iisus Hristos este cea care deschide calea vieţii veşnice, după căderea în păcat. Sfânta Fecioară Maria este cea mai pură jertfă şi darul cel mai de preţ şi mai curat pe care umanitatea l-a oferit lui Dumnezeu. Neamul omenesc nu poate să dăruiască ceva mai mult decât a dăruit prin Sfânta Fecioară Maria. A dăruit ce avea mai pur şi mai curat. Maica Domnului este întruchiparea smereniei, în care Mântuitorul Iisus Hristos găteşte tronul dumnezeirii. După ce arhanghelul Gavriil îi vesteşte că va naşte Fiu de la Duhul Sfânt, Sfânta Fecioară Maria se lasă cu totul în voia Domnului, prin acel “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău“. Acesta este cel mai smerit gest cu putinţă. Să renunţi cu totul la voia proprie şi să împlineşti voia Lui.
Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este Ὑπο την σην ευσπλαγχνίαν (Sub milostivirea ta), imn aparținând Sfintei Liturghii din veacul al III-lea, fiind scris în limba greacă în jurul anului 250 d. H. În anul 1917, Biblioteca John Rylands din Manchester a cumpărat mai multe bucăți de papirus egiptean, printre care și una de 18 pe 9,4 centimetri, conținând textul în limba greacă al acestei rugăciuni. Mai apoi, în 1938, profesorul C. H. Roberts a publicat acest fragment, iar colegul și colaboratorul său, E. Lobel, a considerat că textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea d. H., fiind probabil scris între anii 250 și 300. Acest imn a fost folosit în cultul liturgic cu multe secole înainte de a fi utilizat fragmentul din Scriptură, extins: „Bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Luca 1, 28).Textul papirusului reconstituit: Ὑπὸ τὴν σὴν εὐσπλαγχνίαν καταφεύγομεν Θεοτὸκε, τὰς ἡμῶν ἱκεσίας μὴ παρίδῃς ἐν περιστάσει ἀλλ᾽ ἐκ κινδύνου λύτρωσαι ἡμᾶς, μόνη ἁγνὴ, μόνη εὐλογημένη. Traducere în limba română: Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, [ci] din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!
Este interesant faptul că, două secole înainte de erezia nestoriană, Maica Domnului este numită Θεοτόκε, adică Născătoare de Dumnezeu. Deja în veacul al IV-lea, termenul era foarte popular în regiunea Alexandriei, fiind menționat de Sfântul Alexandru al Alexandriei, Sfântul Athanasie cel Mare, Sfântul Serapion de Thmuis și de Didim cel Orb, dar și în Arabia (Titus de Bostra), în Palestina (Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului), în Cappadocia (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Severian de Gabala). Dar și cu un veac înainte, termenul Θεοτόκος este întâlnit lucrările aparținând autorilor școlii din Alexandria. După mărturia istoricului bisericesc Socrate, Origen a folosit termenul Θεοτόκος în comentariul său la Epistola către Romani. Acest comentariu s-a pierdut, din păcate. În jurul anului 250 d. H., Dionisie al Alexandriei, discipolul lui Origen, a folosit, de asemenea, termenul Θεοτὸκος într-o epistolă a sa către Pavel de Samosata. Este foarte interesant faptul că termenul nu era un concept teologic, ci era viu și popular, fiind folosit în slujbe. Acest imn este familiar creștinilor ortodocși, fiind cântat adeseori la sfârșitul Vecerniei în vremea Postului Paștilor. De asemenea, acest imn are un rol proeminent în liturghiile bisericilor orientale și messa romano-catolică, conchide portalul Pemptousía (Chintesenţa), al Asociaţiei Prietenilor Mănăstirii Vatoped, preluarea de la Silouan.
Nu întâmplator una dintre imaginile unei icoane a Maicii Domnului pictata de insusi Sfantul Apostol Luca chiar dupa chipul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioare Maria, si aflata in manastirea Saidnaya din Ierusalim, inchinată Bunicii Maicii Domnului, Miriam (Maria) pentru că aici este pe locul casei în care s-a născut Sfânta Ana, mama Maicii Domnului. Deci suntem în casa Bunicii Maicii Domnului, a străbunicii Mântuitorului nostru! Clădirea actuala este veche, din secolul zece, au renovat-o s-a gasit o frescă cu un înger, de secol zece, sus, în fața intrarii! Altarul central, care dă și hramul mănăstirii, este închinat Întâmpinarii Domnului. În stânga avem altarul Tuturor Sfinților, iar in dreapta, altarul închinat Sfintei Ana și Bunicii Maicii Domnului, Miriam. În spate se află un mare baptisteriu, în care sunt botezați oameni din toată lumea, protestanți, musulmani, până și evrei!
Cea mai importantă icoană a locului, care a și făcut în timp să se schimbe numele mănăstirii în Saydanaya – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, asemanatoare cu copia ei din Siria, care este așezată lângă altarul central, dupa un grilaj ce nu se deschide niciodata! Cea de-a doua icoana este cea care înfățișează patru generații, genealogia maternă a Fiului lui Dumnezeu: bătrâna Miriam, fiica sa Sfânta Ana, nepoata sa Maria – Preasfânta Născătoare de Dumnezeu si Pruncul Iisus, in sfintele sale brațele! Aceasta o icoana impresionantă și rară - care slăvește sfințenia vieții femeilor alese de Domnul spre împlinirea planului Său de măntuire a omenirii căzută în păcat - Deasupra tronului in care acestea sunt reprezentate cele trei femei și pruncul Iisus se află un medalion cu icoana Întâmpinării Domnului; este acolo Sfântul și Dreptul Simeon, cel care, trebuind să traducă din ebraică în greceste proorocia de la Isaia, „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu”, chiar nu a putut crede că acest lucru poate fi posibil – dar Dumnezeu lucra să-și împlinească planul Său, generație după generație…
Bunica Maicii Domnului, tot Maria sau Miriam. Bunica Maria a fost casatorita cu marele Preot Matan, cu care a avut trei fete: Maria, Sovi si Ana. Maria a fost mama Salomeei (casatorita apoi cu Zevedeu, mama Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan), Sovi a fost mama Elisabetei (care a nascut pe Sf Ioan Botezatorul), iar Ana a fost mama Maicii Domnului. Rezulta ca Maica Domnului a fost verisoara cu Salomeea si Elisabeta, iar Iisus a fost var de gradul doi cu Sfintii Apostoli Iacov si Ioan si cu Sfantul Ioan Botezatorul.
Pe a Nascatoarei de Dumnezeu Bunica, de la care Nascatoarea si-a primit întru tot cinstitul nume, toti credinciosii cu râvna sa o laudam, pe Maria, sotia cucernicului preot Matan si maica a trei preacinstite fiice ca pe o calda scapare a celor bine-credinciosi, mângâiere si acoperamânt si întarire… A Anei Maica sfânta, ceea ce a nascut pe Prunca Nascatoare de Dumnezeu, si a cinstitei Sovi, Bunica Botezatorului și Înaintemergatorului lui Hristos, Marie, cinstita, curata si întru tot buna, sfinteste pe cei ce se închina tie… De Dumnezeu slavita Marie, bunica a Curatei Fecioare, ceea ce ai fost sotie preotului Matan, cu bucurie te cinstim, strigând: Împreuna cu Ana si cu Elisabeta roaga pe nepotul tau, Hristos, pentru toti cei ce te cinstesc… Sotie a lui Matan, bunica a Maicilor lui Hristos si a Înaintemergatorului Sau, Marie, ceea ce esti cu totul milostiva, nu înceta a-L face milostiv pe Iisus Stranepotul tau Dumnezeu-Omul, catre noi, cei ce te cinstim cu staruinta… Floare luminata a credintei, Marie întru tot laudata si dumnezeiasca, strabunica a lui Dumnezeu, împreuna cu cele trei fiice ale tale si cu nepoatele tale – de Dumnezeu cugetatoarea Elisabeta, maica a cinstitului Înaintemergator, si cu Maica lui Dumnezeu cea curata – acopera si pazeste si ajuta si sfinteste si umple totdeauna de daruri pe cei ce primesc ale tale rugaciuni cinstite si fara sovaire alearga la ocrotirea ta in viforul vietii (Paraclis către Sfânta Maria, bunica Maicii Domnului)
Biserica Sf. Ana din Ierusalim se găsește în apropierea Porții Leilor și a Lacului Bethesda, pentru că se presupune ca Ana și Ioachim ar fi locuit aici. Biserica a fost construită în anul 1142, din inițiativa văduvei Avda a lui Balduin I (rege al Ierusalimului între anii 1100-1118). Biserica este poate cea mai frumoasa si mai bine pastrata dintre bisericile construite in perioada cruciatilor. Se afla in apropierea Portii Sfantul Petru si este construita pe o cripta considerata locul nasterii Sfintei Fecioare si locuinta parintilor ei, Ana si Ioachim. Cand Saladin a cucerit Ierusalimul, a transformat cladirea in scoala islamista, dar aceasta a fost abandonata dupa cucerirea otomana. Astazi Parintii Albi o folosesc ca seminar grecesc.
Sfanta Ana era din semintia lui Levi si a fost fiica Mariei si a preotului Natan din neamul lui Aaron. Acestia au trait in timpul reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 i.Hr.). Preotul Natan a avut trei fiice: Maria, casatorita in Betleem, a nascut pe Salomi; Sovi, casatorita tot in Betleem, a nascut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia si mama Sfantului Ioan Botezatorul; Ana, casatorita in Galileea cu Ioachim si a nascut pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Deci Salomi, Elisabeta si Sfanta Fecioara Maria au fost verisoare primare. Sfanta Ana a fost bunica dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Mentionam ca la varsta de trei ani, Preasfanta Fecioara Maria a fost dusa la templul din Ierusalim. Dupa moartea lui Ioachim, Sfanta Ana s-a dus la Ierusalim langa Sfanta Fecioara Maria. Ea si-a petrecut restul zilelor in rugaciune, post si fapte bune.
Sfîntul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgîndu-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dînsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana. Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfînta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblînd în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atît au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.
Din aceasta esta cunoscută viaţa lor cea sfîntă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiica cea mai sfîntă decît toţi sfinţii şi decît heruvimii mai cinstită, care mai mult decît toţi a plă-cut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pămînt, între oa-meni, mai bine primiţi lui Dumnezeu decît aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decît a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfînta, Preacurata Maică, aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi. Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pînzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maica Sa cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrînate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfîntul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorît, roşu şi din vison, întrucît cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. "Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu dînşii" (Apoc. 21, 3). Deci, materialul mohorât si roşu, precum şi visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăţie şi din înfrînare s-a născut.
Dumnezeiasca voinţă, mai întîi, a ţinut multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute, şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pîntecele cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sîrguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrînaţi, fiind ei la bătrîneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavînd fii, cincizeci de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avraam şi soţiei lui, cinstitei Sara, care la bătrîneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît Isaac, pe atît mai mare este vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decît a lui Avraam şi a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mîhnirea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. Că înainte merge mîhnirea şi apoi vine bucuria. Şi înainte mergătoare a cinstei este necinstea şi povăţu-itoare spre cîştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu. Când se mâhneau ei mult şi se tânguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusalimului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel aduceau daru-rile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim şi l-a defăimat cînd le-a adus, ocărîndu-l pentru nerodire: "Nu se cade a primi din mîinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavînd dumnezeiasca binecuvîntare, pen-tru oarecare tăinuite păcate ale tale".
9 Decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria.Troparul praznicului: ,,Astazi legăturile nerodirii de fii se dezleagă, că pe Ioachim si pe Ana auzindu-i Dumnezeu, mai presus de nădejde a naște pe Maica lui Dumnezeu, arătat s-a făgăduit lor. Din care Însusi S-a nascut Cel necuprins, om facându-Se, Ingerului poruncind să strige ei: “Bucura-te, ceea ce esti plină de har, Domnul este cu tine!” Arhanghelul Gavriil a binevestit lui Ioachim şi Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naşte pe fiica cea prea binecuvântată şi se va chema numele ei Maria”
Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrând să Se arate pe pământ şi să vieţuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maică Să. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pământeşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decât alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul Cerescului Împărat al Slavei.Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurată, Prea Binecuvântată Fecioara Maria. Şi de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înţelepţi, adică de însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: "Înţelepciunea şi-a zidit ei însăşi casă" Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatră aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praştie. Şi că din nişte lemne binemirositoare de cedru şi de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, Sfântul şi dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-şi trăgea obârşia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, Sfânta şi dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Şi era Preacurata Fecioară după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.
Cand sarpele viclean, ispititorul, a izbutit sa ii insele pe primii oameni si astfel sa naruiasca fericirea lor din Rai, cand moartea a devenit soarta intregii omeniri, atunci Dumnezeu Atotmilostivul a binevoit sa semene in omenirea care se pierdea, o noua samanta a vietii si a mantuirii. Cand l-a osandit pe sarpele ispititor, Domnul a spus: Dusmanie voi pune intre tine si intre femeie, intre samanta ta si samanta ei; aceasta iti va zdrobi capul (Facerea 3,15). Si din aceasta clipa intelepciunea lui Dumnezeu incepe sa cladeasca mantuirea neamului omenesc, pregatind-o si pe Femeia care sa-L poata incapea pe Cel Neincaput. Au trecut ani, veacuri, milenii si Nadejdea neamurilor – Mantuitorul – nu S-a aratat pe pamant. Pacatosul neam omenesc, fiind vinovat inaintea lui Dumnezeu si negasind jertfa care sa-L induplece pe Dumnezeu asupra pacatelor sale, cazuse sub povara blestemului lui Dumnezeu, si rabda tot felul de nenorociri si suferinte pentru vina sa. Neamul omenesc, odata ce s-a poticnit, s-a abatut din ce in ce mai mult de la adevarata cale a lui Dumnezeu, ratacindu-se si ramanand in intunericul vietii pacatoase. Mai mult de cinci mii de ani a durat aceasta noapte duhovniceasca, in care a petrecut omenirea, savarsind toate faptele cele urate, de rusine si intunecandu-si cu desavarsire ratiunea si judecata sa.
Asadar, in zilele din urma, cand „samanta raului” atinsese culmile ei cele mai inalte, cand, dupa cat se parea, nu mai era cu putinta sa se vada biruinta binelui asupra raului, Pronia lui Dumnezeu o arata lumii pe Fecioara cea curata, ce se dovedeste vrednica de a deveni Maica Rascumparatorului – a Dumnezeu-Omului. Se poate sa nu se bucure oamenii la vederea cu ochii credintei a acestui eveniment aducator de bucurie? Caci a venit sfarsitul suferintelor omenesti si este aproape vremea impacarii oamenilor cu Dumnezeu! Ea s-a aratat ca Steaua de dimineata, care straluceste in intunericul pacatului si vesteste lumii ca dupa ea va rasari curand Soarele duhovnicesc-Hristos Mantuitorul, Cel ce prin invatatura Sa dumnezeiasca ii va lumina pe toti cei ce vor veni la El.
Veniti toate neamurile, tot neamul omenesc si toata limba, toata varsta si toata vrednicia, cu veselie, sa praznuim Nasterea bucuriei cea a toata lumea. Ca daca elinii, cu minciuna draceasca si cu basme, care fura mintea si intuneca adevarul si vatama, pe toata viata, cinsteau nasterea imparatilor, jertfe aducand fiecare dupa putere, cu atat mai vartos noi se cuvine sa cinstim Nasterea Nascatoarei de Dumnezeu, prin care s-a innoit tot neamul omenesc si amaraciunea Evei in bucurie a schimbat-o. Ca Eva a auzit: “Intru dureri vei naste copii“, cu dumnezeiasca hotarare, iar Maria: “Bucura-te, cea plina de har“. Eva: “Atrasa vei fi catre barbatul tau“, iar Maria: “Domnul este cu tine“. Deci, ce vom aduce Maicii Cuvantului, in afara de acest de lauda cuvant?
Toata faptura sa se ospateze si sa laude preasfintita nastere a sfintitei Ana, ca a nascut lumii comoara de bunatati nejefuita, fiindca printr-insa Ziditorul a prefacut, inomenindu-Se toata firea intr-o mai buna stare. Ca omul, avand suflet si trup, este o legatura a toata zidirea cea vazuta si cea nevazuta, ca S-a unit Cuvantul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor si, prin aceasta, cu toata zidirea. S-a unit. Deci, sa praznuim si dezlegarea neputintelor omenesti, ca s-a dezlegat multimea darurilor dumnezeiesti.
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți Ioachim și Ana și-au adus aminte de făgăduința lor de a o aduce în dar lui Dumnezeu pe copila lor. Chemând toate rudeniile din Nazaret, unde viețuiau, și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară cu podoabă împărătească. Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Ce credeți, le-a fost ușor Sfinților Ioachim și Ana să se despartă de unica și dorita lor fiică? Frumusețea, candoarea, năzdrăvăniile pruncului se vădesc mai clar după doi ani. Tocmai în această perioadă ei au trebuit să renunțe la satisfacția de a-și vedea copila crescând în căminul lor pentru a o duce la Templu. Au pus împlinirea făgăduinței mai presus de propria lor fericire. Tind să cred, omenește gândind, că îndeosebi Ana, ca orice mamă, a suferit. Dar suferința i s-a transformat în bucurie, căci Duhul Sfânt le-a luminat rosturile șederii în locașul dumnezeiesc a binecuvântatei lor plămade, Maria. Chiar așa, ce căuta o copilă de doar trei ani la Templu? Știm din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu că părinții ei au ajuns la vârstă înaintată fără a dobândi un urmaș. După multe lacrimi, după rugăciuni stăruitoare, Dumnezeu S-a milostivit asupra încercatei familii, iar Ana a zămislit pe Maria. Dar, înainte de a se petrece minunea, cei doi au făgăduit că, de le va fi auzită și împlinită dorința, vor închina Domnului copilul, ducându-l, după tradiție, la Templul din Ierusalim.
Potrivit istoricilor, locașul de cult avea alături un fel de anexe cu vreo 90 de camere, dispuse pe trei niveluri. O latură a clădirii o ocupau copilele aduse spre slujba lui Dumnezeu, până la vârsta când deveneau capabile să-și întemeieze o familie. În palierul următor locuiau văduvele şi fecioarele vârstnice care îngrijeau de Casa Domnului, făgăduind a-și păzi curăția până la sfârșitul vieții, iar în altă parte a dependințelor trăiau sacerdoții și erau cazați pelerinii. Fecioarele vârstnice aveau în ascultare şi instruire pe cele tinere: le învățau să se roage, să citească dumnezeieștile Scripturi, deprinzându-le, de asemenea, cu rucodelii, adică lucrul mâinilor: confecționarea ori împodobirea veșmintelor. Doar pentru aceste motive Maria și-a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc? Preabuna sa mamă o putea educa mai bine ca nimeni altcineva, căci a dorit-o nespus, a purtat-o în pântece, a alăptat-o, i-a vegheat somnul și fiecare suflare.
Prezența micuței în Templu avea o altă menire, mult mai înaltă, înțeleasă duhovnicește de bătrânii ei părinți, prin inspirație divină. Altfel nu putem pricepe de ce și-au încredințat odorul unor străini. Care dintre mamele care vor citi aceste smerite rânduri s-ar încumeta să-și lase odrasla preaiubită, la doar trei anișori, într-o mănăstire, să fie crescută de niște maici? Nu încape vorbă că monahiile nu ar fi capabile de aceasta (ba unele chiar slujesc în orfelinate ori aziluri, cu deplină dragoste), ci ne referim aici la capacitatea mamei dispuse la o astfel de jertfă. Totuși, Ana a avut puterea s-o facă. De ce? Duhul Sfânt a lămurit-o pe ea, dar și pe noi. Fecioara Maria trebuia adusă ca să stea în casa Domnului, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Maica Domnului înfățișează taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim era imaginea zidită a tainei venirii Izbăvitorului în această lume, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „Dărâmați acest Templu şi eu în trei zile îl voi rezidi”, prin care nu făcea referire la templu ca zidire, ci la trupul Său. Așadar, relația tainică dintre templu, ca spațiu al locuirii lui Dumnezeu pe pământ, şi trupul lui Hristos luat din umanitate este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, la Crăciun, nu putem vorbi de întruparea Mântuitorului fără a aminti mai întâi de templul Vechiului Legământ ca de o prefigurare a înomenirii lui Hristos. De ce Fecioara Maria a trebuit să intre în Templu? Era necesară inițierea sa în taina templului, deoarece nu peste mult timp ea însăși va deveni „templu” al prezenței lui Dumnezeu în lume. Sfântul Ioan Damaschin spune: „De mică a fost afierosită lui Dumnezeu Celui Preasfânt, ca apoi să ia în pântece pe Cel ce este mai presus de înțelegere”, iar Sfântul Gherman al Constantinopolului ne încredințează că praznicul Vovideniei este pentru noi toți nădejde de mântuire: „La slăvita Ta aducere la Templu ne-ai adus nouă ramura de măslin a liberării din apele potopului”.
Hristos Se naște duhovnicește în sufletele pregătite spre primirea Lui. Prin urmare, Fecioara Maria a fost învățată în Templu să devină ea însăși locaș sfințit. Nu va izbuti nimeni să trăiască profund un eveniment dacă nu-l întâmpină cum se cuvine. Fecioara Maria se pregătește în Templu tocmai în vederea acestui unic eveniment din istoria umanității: întâlnirea cu Mântuitorul Hristos. Ea iese din obișnuitul cotidian, oferindu-și, cu toată disponibilitatea, ființa plenară, pentru a-L naște pe Cel mai presus de ființă. În acest sens, Sfântul Grigorie Palama glăsuia: „Trebuia ca ceea care avea să nască pe Hristos, Mântuitorul nostru, Cel mai împodobit cu frumusețea decât toți oamenii, să fie și ea pentru toți și întru toate fără asemănare, gătită cu o uimitoare frumusețe ce-i va deveni permanentă însoțire”.
Nu există nici o mărturie că ducerea la Templu a firavei fecioare s-a făcut chiar în ziua de 21 noiembrie, la șapte zile, deci, de la începerea Postului Crăciunului. Sfinții Părinți au ales această dată ca să ne învețe un lucru foarte important: știm că în a șaptea zi a Creației Dumnezeu S-a odihnit. De aceea simbolistica cifrei șapte este și aceea de odihnă. Așadar, Intrarea în Templu a Sfintei Fecioare constituie un popas duhovnicesc, în care Biserica ne arată semnificația acestui post: pregătirea sufletelor noastre spre a deveni peșteră sfințită, în care să Se nască duhovnicește Hristos, Pruncul Dumnezeiesc.
De mână cu prunca Maria, să pășim și noi în Templu, neuitând că trebuie să ne pregătim la fel ca ea spre a deveni fiecare în parte un „templu” al prezenței duhovnicești a lui Hristos, Pruncul Sfânt, Cel Care tainic vine în viața noastră, precum nepământean coboară din Slava cerească în peștera Betleemului, înomenindu-Se pentru noi, ca pe noi să ne îndumnezeiască.
Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate să ia făclii aprinse!” Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică, și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.
Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”.
Drumul de la Nazaret la Ierusalim Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstita și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile. Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la Biserică, ducând într-însa pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul Constantinopolului, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile!” Iar sfinții ei părinți, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.
Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maica, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna. Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita aducere a Preacuratei Fecioare. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.
Arhiereul Zaharia primește pe Născătoarea de Dumnezeu. Atunci, după povestirea Sf. Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, chivotul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii!”
Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un prooroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”. Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Gherman: „Primește, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.
Minunea urcării treptelor. Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în Templul din Ierusalim, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă.
Pentru a intra în Templu trebuiau urcate cele 15 trepte. Ritualul iudaic consemna ca iudeii să se oprească la fiecare treaptă, pentru a rosti un psalm. În acest context se rosteau Cei cincisprezece psalmi ei fiind cunoscuţi sub numele de Psalmii treptelor (Psalmii 119-133). Cantarea treptelor.
Psalmul 119: Catre Domnul am strigat, cand m-am necajit, si m-a auzit. Doamne, izbaveste sufletul meu de buzele nedrepte si de limba vicleana. Ce se va da tie si ce vei castiga de la limba vicleana ? 4. Sageti ascutite cu carbuni aprinsi, trase de Cel puternic. Vai mie, ca pribegia mea s-a prelungit, ca locuiesc in corturile lui Chedar !6. Mult a pribegit sufletul meu. Cu cei ce urau pacea, facator de pace eram; cand graiam lor, se luptau cu mine in zadar.
Psalmul 120: Ridicat-am ochii mei la munti, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul. Nu va lasa sa se clatine piciorul tau, nici nu va dormita Cel ce te pazeste. Iata, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce pazeste pe Israel. Domnul te va pazi pe tine; Domnul este acopermantul tau, de-a dreapta ta. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea. 7. Domnul te va pazi pe tine de tot raul; pazi-va sufletul tau. Domnul va pazi intrarea ta si iesirea ta de acum si pana in veac.
Psalmul 121: Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: In casa Domnului vom merge Stateau picioarele noastre in curtile tale, Ierusalime! Ierusalimul, cel ce este zidit ca o cetate, ale carei porti sunt strans unite. Ca acolo s-au suit semintiile, semintiile Domnului, dupa legea lui Israel, ca sa laude numele Domnului. Ca acolo s-au asezat scaunele la judecata, scaunele pentru casa lui David. Rugati-va pentru pacea Ierusalimului si pentru indestularea celor ce te iubesc pe tine. Sa fie pace in intariturile tale si indestulare in turnurile tale.Pentru fratii mei si pentru vecinii mei graiam despre tine pace. Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am dorit cele bune tie.
Psalmul 122: Catre Tine, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii mei. 2. Iata, precum sunt ochii robilor la mainile stapanilor lor, precum sunt ochii slujnicii la mainile stapanei sale, asa sunt ochii nostri catre Domnul Dumnezeul nostru, pana ce Se va milostivi spre noi. 3. Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca mult ne-am saturat de defaimare, 4. Ca prea mult s-a saturat sufletul nostru de ocara celor indestulati si de defaimarea celor mandri.
Psalmul 123: De n-ar fi fost Domnul cu noi, sa spuna Israel ! De n-ar fi fost Domnul cu noi, cand s-au ridicat oamenii impotriva noastra, De vii ne-ar fi inghitit pe noi, cand s-a aprins mania lor impotriva noastra. Apa ne-ar fi inecat pe noi, suvoi ar fi trecut peste sufletul nostru. Atunci ar fi trecut peste sufletul nostru valuri inspaimantatoare. Binecuvantat este Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vanare dintilor lor. Sufletul nostru a scapat ca o pasare din cursa vanatorilor; cursa s-a sfaramat si noi ne-am izbavit. 8. Ajutorul nostru este in numele Domnului, Cel ce a facut cerul si pamantul.
Psalmul 124: Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina in veac cel ce locuieste in Ierusalim. Munti sunt imprejurul lui si Domnul impre jurul poporulul Sau, de acum si pana in veac. 3. Ca nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, ca sa nu-si intinda dreptii intru faradelege mainile lor. Fa bine, Doamne, celor buni si celor drepti cu inima; Iar pe cei ce se abat pe cai nedrepte, Domnul ii va duce cu cei ce lucreaza faradelegea. Pace peste Israel !
Psalmul 125: Cand a intors Domnul robia Sionulul, ne-am umplut de mangaiere. Atunci s-a umplut de bucurie gura noastra si limba noastra de veselie; atunci se zicea intre neamuri :"Mari lucruri a facut Domnul cu ei !" Mari lucruri a facut Domnul cu noi; ne-a umplut de bucurie. Intoarce, Doamne, robia noastra, cum intorci paraiele spre miazazi. Cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergand, mergeau si plangeau, aruncand semintele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicand snopii lor.
Psalmul 126: De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste. In zadar va sculati dis-de-dimineata, in zadar va culcati tarziu voi care mancati painea durerii, daca nu v-ar da Domnul somn, iubiti ai Sai. Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelul. 4. Precum sunt sagetile in maa celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri. Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta.
Psalmul 127: Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui. Rodul muncii mainilor tale vei manca. Fericit esti; bine-ti va fi ! Femeia ta ca o vie roditoare in laturile casei tale; fiii tai ca niste vlastare tinere de maslin, imprejurul mesei tale. Iata, asa se va binecuvanta omul,cel ce se teme de Domnul. Te va binecuvanata Domnul din Sion si vei vedea bunatatile Ierusalimului in toate zilele vietii tale.Si vei vedea pe fiii fiilor tai. Pace peste Israel !
Psalmul 128. De multe ori s-au luptat cu mine din tineretile mele, sa spuna Israel ! De multe ori s-au luptat cu mine, din tineretile mele si nu m-au biruit. Spatele mi-au lovit pacatosii, intins-au nelegiuirea lor; Dar Domnul cel drept a taiat grumajii pacatosilor.Sa se rusineze si sa se intoarca inapoi toti cei ce urasc Sionul. Faca-se ca iarba de pe acoperisuri, care, mai inainte de a fi smulsa, s-a uscat, Din care nu si-a umpluit mana lui seceratorul si sanul sau, cel ce aduna snopii, Si trecatorii nu vor zice : "Binecuvantarea Domnului fie peste voi !" sau : " Va binecuvantam intru numele Domnului !".
Psalmul 129: Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne ! Doamne, auzi glasul meu ! Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugaciunii mele. De Te vei uita la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi ? Ca la Tine este milostivirea. Pentru numele Tau, Te-am asteptat, Doamne; asteptat-a sufletul meu spre cuvantul Tau, Nadajduit-a sufletul meu in Domnul, din straja diminetii pana in noapte. Din straja diminetii sa nadajduiasca Israel spre Domnul. Ca la Domnul este mila si multa mantuire la El, Si El va izbavi pe Israel din toate faradelegile lui.
Psalmul 130: Doamne, nu s-a mandrit inima mea, nici nu s-au inaltat ochii mei, nici n-am umblat dupa lucruri mari, nici dupa lucruri mai presus de mine; Dimpotriva, mi-am smerit si mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc intarcat de mama lui, ca rasplata a sufletului meu. Sa nadajduiasca Israel in Domnul, de acum si pana in veac !
Psalmul 131: Adu-Ti aminte, Doamne, de David si de toate blandetile lui.Cum s-a jurat Domnului si a fagaduit Dumnezeului lui Iacob: Nu voi intra in locasul casei mele, nu ma voi sui pe patul meu de odihna, Nu voi da somn ochilor mei si genelor mele dormitare si odihna tamplelor mele, Pana ce nu voi afla loc Domnului, locas Dumnezeului lui Iacob. Iata, am auzit de chivotul legii; in Efrata L-am gasit, in tarina lui Iaar. Intra-vom in locasurile Lui, inchina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui. Scoala-Te, Doamne, intru odihna Ta, Tu si chivotul sfintirii Tale. Preotii Tai se vor imbraca cu dreptate si cuviosii Tai se vor bucura. Din pricina lui David, robul Tau, sa nu intorci fata unsulul Tau.Juratu-S-a Domnul lui David adevarul si nu-l va lepada :"Din rodul pantecelui tau voi pune pe scaunul tau,De vor pazi fiii tai legamamtul Meu si marturiile acestea ale Mele, in care ii voi invata pe ei, si fiii lor vor sedea pana in veac pe scaunul tau ". Ca a ales Domnul Sionul, si l-a ales ca locuinta Lui."Aceasta este odihna Mea in veacul veacului. Aici voi locui, ca l-am ales pe el. Roadele lui le voi binecuvanta foarte; pe saracii lui ii voi satura cu paine. Pe preotii lui ii voi imbraca cu izbavire si cuviosii lui cu bucurie se vor bucura. Acolo voi face sa rasara puterea lui David; gatit-am faclie unsului Meu. Pe vrajmasii lui ii voi imbraca cu rusinie, iar pe dansul va inflori sfintenia Mea "
Psalmul 132: Iata acum ce este bun si ce este frumos, decat numai a locui fratii iampreuna ! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboara pe barba, pe barba lui Aaron, care se coboara pe marginea vesmintelor lui. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboara pe muntii Sionului, ca unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvmatarea si viata, pana in veac.
Psalmul 133: Iata acum binecuvantati pe Domnul toate slugile Domnului, care stati in casa Domnului, in curtile casei Dumnezeului nostru. Noaptea ridicati mainile voastre spre cele sfinte si binecuvantati pe Domnul. Te va binecuvanta Domnul din Sion, Cel ce a facut cerul si pamantul.
Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârșită. Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se mira de aceasta și, ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie.
Apoi ținând prunca de mână cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului…”Iar prunca, săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.
Fecioara Maria a rămas la Templu timp de 12 ani. Ea împreună cu celelalte fecioare citea Scripturile, lucra şi se ruga lui Dumnezeu. Tot din Tradiţie aflăm faptul că Arhanghelul Gavriil îi aducea hrană, pregătindu-o pentru Vestea cea bună. Când a crescut, preoţii au vrut să o căsătorească, după cum era datina, dar Sfânta Fecioară a refuzat, mărturisind că a făgăduit să-şi închine viaţa Domnului. Atunci, preoţii au hotărât să-i aleagă drept soţ ocrotitor pe acel bărbat vârstnic, credincios, al cărui toiag pus în Sfânta Sfintelor peste noapte va înverzi. Aşa i-a fost ales drept logodnic Sfântul Iosif. Iosif a dus-o pe Maria în Nazaret, ca stăpână a casei şi a familiei sale. Deşi de neam împărătesc, Iosif era dulgher sărac. Maria trăia retrasă, ca la Templu. Dar, deşi era obişnuită din Templu să vorbească cu îngerii în rugăciune, vestea cea bună adusă de Arhanghelul Gavriil a uimit-o. Totuşi, a acceptat să se facă voia Domnului, învrednicindu-se, prin smerenie, să devină mama Mântuitorului întregii lumi. Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire! Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci! Amin. (postat pe fb de ioan monahul)