Stefan cel Mare ctitorul de locase de cult
În cea de-a doua parte a domniei, Ştefan cel Mare s-a ocupat în chip deosebit de ctitorirea de biserici şi mănăstiri, construind chiar şi două în acelaşi an. Tradiţia vorbeşte de un număr de 40 de lăcaşuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. Pe lângă construcţia în sine, toate aceste biserici au fost înzestrate cu odoarele şi cărţile necesare slujbelor. Ne-au rămas până astăzi manuscrise de o rară frumuseţe – Tetraevanghele, Mineie, Vieţile Sfinţilor –, cădelniţe, ferecături de Evanghelie, broderii cu fir de aur şi argint. Toate acestea i-au făcut pe cercetători să vorbească despre o „epocă ştefaniană”.Această epocă, deopotrivă culturală şi spirituală, a constituit perioada de maximă înflorire a Ţării Moldovei şi a rămas o moştenire neepuizată până astăzi. Ea a rodit nu numai în spaţiul românesc, ci şi în spaţiile ortodoxe aflate sub stăpânire otomană ori în cele aflate în afirmare, precum Rusia. În mod deosebit trebuie amintite ajutoarele acordate mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, acest centru al vieţii monahale ortodoxe. La mănăstirea Zografu, de pildă, Ştefan cel Mare este cinstit ca al doilea ctitor.Jertfele sale materiale pentru zidirea şi împodobirea locaşurilor sfinte, deosebite pentru vremurile grele de atunci, sunt expresia văzută a dragostei pentru Dumnezeu şi pentru casa Sa. Prin ele, chipul domnului capătă o nouă trăsătură: aceea de ctitor luminat, care face din zidirile sale rugăciuni înălţate cu smerenie către Dumnezeu.
Stefan cel Mare a fost unul dintre cei mai de seamă ctitori și în Muntele Athos, nu numai la Zografu dar și la multe alte mânastiri. Aici a fost dus și steagul său. La Athos. Suntem pe Feribot. Stau pe puntea superioara. Privesc spre munte. Pe coasta Muntelui se observă prima așezare monahală. Este schitul Tebaida, ni se spune. În prezent nu mai are nici un călugăr. Ici-colo apar printre pîlcuri de jnepi și măslini, chilii izolate, unele locuite, altele pustii… Apoi se vede la malul mării silueta Mănăstirii Zografu, practic reconstruită de Stefan cel Mare în anul 1475. In pridvorul bisericii mari sunt pictați în șirul ctitorilor, la stânga împărații bizantini Andronic și Ioan și regii Serbiei, iar la dreapta Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Vasile Lupu. Sfântul Ștefan este reprezentat cu coroană pe cap, în hlamidă de culoare bej, cu flori alb. În Sinaxar se spune: "De la mutarea sa la Părintele Ceresc până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde fiii neamului românesc neîncetat îşi pleacă genunchiul cu evlavie şi rugăciune către Milostivul Dumnezeu."
Despre înmormântarea lui Ştefan cel Mare nu s-a păstrat, inexplicabil, nici o relatare. Grigore Ureche nu spune nimic despre aceasta. Nici Dimitrie Cantemir, nici Gheorghe Şincai, mai târziu, nici istoricul A.D. Xenopol sau Nicolae Iorga. Nici cronicarii străini nu spun nimic despre momentul înhumării marelui domnitor. Când a murit Matei Basarab, arhidiaconul de Antiohia, Macarie, care vizitase Ţările Române pe la 1654, vorbea despre voievodul mort că "fusese aşezat într-un sicriu împodobit ca al unui rege". În cazul lui Ştefan cel Mare însă, domnitorul a fost înhumat fără sicriu, înveşmântat doar într-o mantie domnească. Două deshumări şi trupul "misterios" al domnitorului. Prima deschidere a mormântului lui Ştefan cel Mare a fost făcută în februarie 1758, de către mitropolitul Iacov al Sucevei, în faţa preoţilor şi monahilor. În zapisul faptei sale, Iacov reţine că trupul domnitorului fusese găsit foarte "misterios", eliminând alte elemente care ne-ar putea duce cu gândul că mormântul mai fusese deschis.
În noiembrie 1856, la stăruinţa egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială a autorităţilor austriece din Bucovina ocupată trece la deschiderea mai multor morminte "aflătoare în biserica Mănăstirii Putna... aparţinând domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, şi membrilor familiei sale". Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul "guvernial" Anton Schonbach, asistat, în calitate de comisar spiritual, de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperial consistorial. Conducerea tehnică a operaţiunilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistenţa sanitară, de către dr. Vincenţiu Szymonowicz. La sfârşitul operaţiunii a fost încheiat un amplu proces-verbal, care a fost publicat de F.A. Wiekenhauser, în scurta sa "Istorie a mănăstirilor Voroneţ şi Putna", în 1886. Din acest document reiese că, la cea de a doua deshumare, osemintele domnitorului nu au fost atinse, dar din aşezarea lor "se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fusese aşezate la început".
Sfântul voievod, înmormântat pe 13 bare de fier. Preţiosul proces-verbal arată că în mormântul lui Ştefan cel Mare, "cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărămiturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier... ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului... Din partea de sus a corpului nu se mai vede nimic şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinută, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli, departe de celelalte resturi ale cadavrului... îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire... Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate..., lasă să se presupună cu siguranţă că capul (cacofonia nu ne aparţie, n.n.) acestui cadavru ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală încă cu mult timp în urmă... Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca şi stofa grea şi bogată a acestuia, întărea, la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului, care nu se prăbuşise, în chip neîndoios, şi, prin comparaţia cu rămăşiţele cercetate de comisie în mormântul lui Bogdan şi al lui Ştefan ("cel crud" - nepotul lui Ştefan cel Mare, n.n.), că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească şi de un mormânt domnesc cioplit din piatră".
Călugărirea, practică printre domnii Moldovei ?În legătură cu mormântul în care a fost descoperit principele Ştefan ("cel crud"), nepotul lui Ştefan cel Mare, procesul-verbal face o precizare foarte importantă: "Printre resturile de îmbrăcăminte... apar câteva asemănări cu îmbrăcămintea călugărească, sau preoţească... întrucât în istoria Moldovei sunt cazuri în care principii, înainte de moarte, au păşit în monahism, lucru care se putea trece cu puţină vreme înainte de moarte sau chiar pe patul morţii, astfel încât este cu putinţă ca Ştefan, care purta porecla de "cel crud", şi care, după arătările istoriei, a fost otrăvit de către soţia sa, a trecut, la fel, scurtă vreme înainte de moartea sa, la monahism, pentru ispăşirea păcatelor sale. Astfel se pot explica crucile în formă de schimă, care se găsesc pe resturile îmbrăcămintei din mormântul său, şi se poate explica de ce printre aceste rămăşiţe nu s-au găsit în mormânt inele, deoarece, pentru călugăr, portul acestora nu este îngăduit."
Ciudat este faptul că şi principele Alexandru a fost descoperit înmormântat la fel ca şi Ştefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi capul sprijinit pe un zid de cărămizi. Cercetătorii mormântului admit faptul că "aşezarea şi poziţia rămăşiţelor de îmbrăcăminte (în aceste două cazuri, n.n) au fost găsite cu totul în orânduială, pe când dacă s-ar fi scos sicriele sau s-ar fi mutat cadavrele... îmbrăcămintea s-ar fi deranjat" şi, totodată, că "sprijinirea capului pe un căpătâi de zidărie de 12 ţoli", în cazul "îngropării cu sicrie, nu ar fi putut avea nici un rost... Trebuie acceptată părerea că trupurile lui Ştefan cel Mare şi Alexandru au fost înmormântate fără sicrie, îmbrăcate numai în bogatele lor veşminte domneşti".
Documentul autorităţilor austriece mai subliniază şi faptul că obiectele de preţ pe care le-a conţinut mormântul lui Ştefan cel Mare ar fi fost scoase cu prilejul primei deshumări şi folosite pentru confecţionarea a două coroane pentru icoanele făcătoare de minuni ale "Maicei Precista şi Domnului Hristos", după cum reiese dintr-o scrisoare adresată de Iacov, mitropolitul Sucevei, către egumenul Mănăstirii Putna, Kir Venedict. Probabil, cu acel prilej, craniul voievodului a fost aşezat în poziţia în care a fost găsit cu prilejul celei de a doua deshumări.
A dus viaţă isihastă în Sfântul Munte? În legătură cu modul în care a fost înmormântat Domnitorul Moldovei, unii cercetători (Silviu Dragomir, spre exemplu) au emis ipoteza că acesta ar fi fost călugărit înainte de moarte, iar cele 13 bare de metal ar simboliza pe cei 12 Apostoli şi pe Maica Domnului. Alţii (scriitorul Vasile Andru, de pildă) susţin că, în perioada copilăriei, Ştefan cel Mare ar fi dus viaţă isihastă în Athos, după cum spun unii pustnici bătrâni din Sfântul Munte. În lucrarea sa "Ştefan cel Mare şi Sfânt. Tradiţii şi cântece populare", din 1903, Gheorghe Teodorescu Kirileanu reţine o povestire populară despre perioada copilăriei voievodului care, într-o pădure, a avut revelaţia "unei lumini care ardea nemişcată sub ploaie şi vânt". Copilul Ştefan atingea lumina, nimerind apoi într-o colibă, ca o chilie, asemănătoare celor ale călugărilor isihaşti athoniţi, unde adoarme, iar lângă el, doi bătrâni se roagă prevestind că Ştefan va fi apărătorul credinţei. Faptele sale ulterioare ar putea confirma o legătură specială cu Athosul, dar nu probează, deocamdată, prezenţa lui în copilărie în Sfântul Munte. Modul în care a fost înmormântat justifică totuşi întrebarea dacă Sfântul Ştefan cel Mare a fost călugărit sau nu înainte de moarte. Acest lucru trebuie însă demonstrat de istorici
Manastirea Zografu. Turnul (pirgul) pentru corăbii, înalt, masiv și impunător, se păstrează în bună stare și astăzi. Este prima ctitorie românească ce ne întâmpină la porțile Athosului. Manastirea Zografu este manastirea bulgarilor, in Sfantul Munte, ea fiind intemeiata undeva pe la sfarsitul secolului al IX-lea si inceputul celui de-al X-lea, de catre trei bulgari veniti din Ohrida. Semnatura manastirii bulgare apare intr-un tipicon al Sfantului Munte, in anul 927, ceea ce intareste ctitoria acesteia in cadrul secolului al IX-lea. Manastirea Zografu este a noua, in ordinea ierarhica a manastirilor athonite, de-a lungul timpului ea bucurandu-se de ocrotirea unor vestiti imparati bizantini, precum Mihail al VIII-lea Paleologul, Andronic al II-lea si Ioan al V-lea Paleologul. In secolul al XV-lea, manastirea a fost refacuta, in intregime, de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei.
Numele manastirii este luat de la o icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, zugravită in preajma secolelor XIII-XIV. Icoana este numita „Sfantul Gheorghe Zografu” deoarece se crede ca aceasta s-a zugravit singura, prin mijlocire dumnezeiasca. Cuvantul romanesc „zugrav” vine de la grecescul „zograf”, care este alcatuit din doua cuvinte: „zoe”, care inseamna „viata” si „grafos”, care inseamna „scriitor”. Astfel, „zugrav” inseamna „scriitor de viata”. Prima asezare monahală de la Zografu dateaza din secolul al IX-lea când, potrivit traditiei locului, trei frati bulgari din Ohrida, anume Moise, Aron si Ioan, au venit in Sfantul Munte si au hotarat sa puna bazele unei manastiri, spre a duce viata retrasa. Precum lumina nu se poate ascunde sub obroc, asa nici acestia trei nu au ramas multa vreme tainuiti. In scurta vreme, in jurul lor s-au adunat mai multi ucenici. Văzând aceasta, in anul 919, ei vor ridica o micuță biserica, pe actualul loc al Mânăstirii Zografu. In legatura cu hramul viitoarei biserici, cei trei frati nu au cazut de acord, căci unul dorea ca biserica sa fie inchinata Maicii Domnului, altul Sfantului Nicolae, iar celalalt, Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru a fi pace, ei au hotarat ca Domnul sa aleaga hramul manastirii.
Astfel, ei au luat lemnul pentru icoana hramului si l-au asezat in Sfantul Altar, nepictat si neatins. Incuind biserica, ei au purces la rugaciune de toata noaptea. In noapte, ei au vazut o lumina puternica izvorand din biserica. A doua zi, ei au gasit icoana zugravita in chip minunat, pe fata acesteia fiind minunat înfatisat Sfantul Gheorghe.În acea vreme, în Palestina, în apropiere de Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se afla o manastire numita „a lui Fanuil”, ce adapostea o icoana facatoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, înca din vremea binecredinciosului împarat Constantin cel Mare. Într-o zi, icoana Sfântului s-a facut nevazuta de la ochii tuturor. Noaptea, Marele Mucenic s-a aratat în vis egumenului Evstratie si i-a spus: „De ce te istovesti peste masura de întristare si mâhnire dupa mine, omule? Eu mi-am gasit biserica si manastire în Sfântul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stapâne si Nascatoare de Dumnezeu. Acolo am dorit sa petrec. Daca vreti sa va mântuiti de mânia care vine peste tine si peste aceia care sunt cu tine, ia pe frati si mergeti în pamântul si manastirea pe care ti le-am spus, si acolo ma vei afla, caci Domnul a dat întreaga Palestina si Siria spre nimicire saracinilor, din pricina înmultirii pacatelor si nedreptatilor savârsite de crestini”. Se spune ca, vreme de trei zile, ei au postit si s-au rugat cu mare putere lui Dumnezeu.
In Evul Mediu, manastirea a fost puternic sustinuta de domnii bulgari, precum Ivan Asan al II-lea si Ivan Alexandru, mai ales ca aceasta era (si este) singura manastire bulgara din Sfantul Munte Athos. Manastirea a fost inzestrata cu pamanturi si de catre domnii bizantini, primul donator fiind Leon al VI-lea cel Intelept. Manastirea a mai fost sprijinita si de catre domnii sarbi. In anul 1275, manastirea Zografu a fost atacata si distrusa de cruciati, la indemnul imparatului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul. Atacul a dus la martirizarea a 26 de calugari, avand drept singur motiv raspunsul negativ al acestora la cerinta împaratului de a se uni cu Roma „cea eretica”, din interese politice. Din moment ce împaratul nu putea omorâ călugarii greci, spre a nu ridica poporul impotriva lui, el si-a îndreptat furia diavoleasca spre calugarii de alte nationalitati, în mare parte slavi. Astfel, dupa ce au omorat mai multi calugari in manastirile Vatoped, Iviron si alte cateva, trupele catolicilor latini s-au indreptat spre Manastirea Zografu. Numele martirilor omorati in anul 1275, in Manastirea Zografu, sunt urmatoarele: staretul Toma, alaturi de calugarii Varsanufie, Chiril, Micah, Simon, Ilarion, Iacov, Iov, Ciprian, Sava, Iacov, Martinian, Cozma, Serghie, Pavel, Mina, Ioasaf, Ioanichie, Antonie, Eftimie, Dometian, Partenie, cat si patru mireni. Acestia sunt praznuiti anual, in ziua de 10/23 octombrie.
De-a lungul timpului, Manastirea Zografu s-a bucurat de ocrotirea unor vestiti imparati bizantini, precum Mihail al VIII-lea Paleologul, Andronic al II-lea si Ioan al V-lea Paleologul. Manastirea Zografu s-a bucurat de sprijin si din partea Tarilor Romane. Mai intai din partea voivodului Alexandru cel Bun, iar mai apoi din partea lui Alexandru Aldea. Din pomelnicul manastirii reiese ca si Petru Rares, Alexandru Lapusneanul si Ieremia Movila au ctitorit aici, dimpreuna cu domnita Ruxandra, sotia Lapusneanului. Neagoe Basarab, Radu cel Mare si Vintila Voda, Aron Voda, Miron Barnovski si Vasile Lupu au ajutat si ei.
Insa cel mai de seama ctitor român la Zografu ramane Sfantul Sfantul Stefan cel Mare, care o numea „manastirea sa din Sfantul Munte”, fapt confirmat de calugarul Isaia de la Hilandar, care spunea, la anul 1489, ca Zografu a fost înfiintata de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei.
Manastirea Zografu a fost reîntemeiata, practic in intregime, in secolul al XV-lea, de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei. Turnul clopotnita si arsanaua manastirii, corpul de chilii, trapeza, incinta, biserica si pictura acesteia sunt refacute de Sfantul Stefan cel Mare. Sfantul Stefan cel Mare a iubit atat de mult manastirea athonita Zografu, incat adesea a numit-o „a noastra manastire”. Daniile sfântului catre aceasta au fost nenumarate, chipul sau fiind zugravit inca si astazi in biserica cea mare a manastirii. Donatiile voievodului moldovean insa nu s-au oprit aici. Manastirile Vatopedu, Grigoriu, Costamonitu, Sfantul Pavel s-au bucurat si ele de daruri consistente, dovada fiind pisaniile si reprezentarile lui de aici, in calitate de ctitor. Grija si atentia deosebita de care s-au bucurat manastirile athonite din parte sfantului voievod au facut ca ele sa supravietuiasca peste veacuri, viata monahala sa progreseze, iar pomenirea Sfantului Stefan cel Mare, ctitorul a carui sfintenie este astfel confirmata, inca o data, si de sensibilitatea lui fata de necazurile si greutatile in care se aflau in acele vremuri aceste vechi focare ale Ortodoxiei, sa rasune neincetat in Muntele Athos.
In incinta manastirii se afla doua biserici: biserica cea mare, inchinata Sfantului Gheorghe, ctitorita de catre Sfantul Stefan cel Mare, si o alta biserica, mai mica, inchinata Adormirii Maicii Domnului. Arhitectura bisericii centrale este fidela celei athonite, avand mai multe capele si delimitari ale spatiului interior. Chiliile monahale sunt asezate pe mai multe nivele, iar in curte se afla fantana de aghiasma. Printre cele mai iubite lucruri pastrate in manastire, se numara si icoana Maicii Domnului numita „Imnul Acatist”, praznuita anual, in ziua de 10/23 octombrie. Pe langa cele trei icoane, facatoare de minuni, ale Sfantului Gheorghe, in biserica se mai pastreaza si o icoana a Maicii Domnului, numita Epakouousa. Icoana Sfantului Gheorghe, zugravita in chip minunat, la intemeierea manastirii, pastreaza o mare minune. Pana astazi, pe chipul sfantului, se vede foarte clar un deget de om. Degetul lipit de chipul sfantului este al episcopului Eparhiei de Vodin. Acesta, ajungand in manastirea Zografu, se inchina icoanei Sfantului Gheorghe, insa auzind istoria minunatei zugraviri a acesteia, el nu crezu minunii. Necrezand nici minunea zugravirii, nici minunile savarsite inaintea icoanei, episcopul cel nebun a atins icoana cu degetul aratator, in chip batjocoritor. In clipa in care degetul a atins icoana, episcopul nu si l-a mai putut deslipi. Nici o metoda nu a fost suficienta spre a desprinde degetul lipit pe icoana. In cele din urma, durerile fiind crancene, degetul trebui a fi taiat. Pana astazi, acesta sta lipit pe icoana.
Un părinte spunea: Astăzi călugării se mântuiesc numai prin ispite, pentru că nu au virtuţi. Cei ce îndură ispitele vor fi printre părinţii care au luptat din greu ca să câştige virtuţi. Răbdarea ispitelor fără cârtire este egală cu rugăciunea. Satana nu va ispiti o persoană mai mult decât îi dă voie Dumnezeu. Duşmanul încearcă cu vicleşuguri să slăbească conştiinţa şi să-l facă să deznădăjduiască şi să renunţe, sau să se laude, să fie arogant pentru o sfinţenie care nu există. Cursele şi meşteşugurile diavolului sunt multe. Pe cei ce doresc mântuirea îi atacă puternic. I-am spus lui satan: «Fă ce vrei cu mine! Nu vei ajunge nicăieri. Am un părinte duhovnicesc şi mă împărtăşesc cu Sfintele Taine. Ce poţi face împotriva acestor lucruri, chiar cu vicleniile tale?».
Şi el a adăugat: O, câte ispite n-am primit de la el şi cât de mult a încercat să mă păcălească! Am trecut multe ispite, dar în cele din urmă m-am hotărât să stau aici şi să le rabd, dându-mi seama că nicăieri nu poţi evita ispitele. Dacă vrei ca duşmanul să nu te lupte, tot ceea ce trebuie să faci e să mănânci, să bei, să dormi şi să faci orice doreşti. Atunci diavolul nu te va mai tulbura cu ispite sau cu probleme. El e ca un câine. Nu-l deranjezi pe diavol şi stă liniştit. Îl deranjezi, se aruncă la tine şi te muşcă. O persoană ar trebui să aibă un îndrumător experimentat, un duhovnic pe care să-l respecte, pentru că respectul cuprinde smerenia.
Biblioteca manastirii bulgare pastreaza inca un numar foarte mare de manuscrise, unele pe pergament, iar altele pe hartie, in limbile greaca, slavona si romana. Manuscrisele grecesti sunt in numar de 126, iar cele slavone sunt in numar de 388, in vreme ce cartile tiparite sunt in jur de 8.000. Tezaurul manastirii pastreaza inca si alte obiecte de cult, din aur si argint, Evangheliare cu miniaturi si broderii din secolele XI-XVI, precum si un minunat exemplar din Faptele Apostolilor, donat in anul 1463, de Sfantul Voievod Stefan cel Mare.
Dintre donatiile mai de seama, daruite de Sfantul Stefan cel Mare manastirii, le amintim pe urmatoarele: icoana cu Sfantul Gheorghe si Steagul de lupta al Moldovei. Icoana cu Sfantul Gheorghe, precum si steagul de lupta al Moldovei, cusut in fir de aur si argint, avand pe o parte icoana sfantului Gheorghe, iar pe cealalta stema Moldovei, au fost oferite Manastirii Zografu in anul 1502, cu putin timp inainte de adormirea Sfantului Stefan.
In muzeul manastirii se afla si astazi steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare, cusut in fir de aur si argint, avand pe o parte icoana sfantului Gheorghe, iar pe cealalta stema Moldovei. Pe steagul de lupta, Sfantul Stefan cel Mare a scris: „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin.”
Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale.” In biserica centrala se afla icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe, icoana care l-a insotit pe marele voievod in batalia de la Vaslui si pe care insusi voievodul a trimis-o in dar, Manastirii Zografu, asa cum insusi Sfantul Gheorghe i-a poruncit. Inainte de Batalia de la Vaslui a avut loc o minunata intamplare. Fiindu-i teama de multimea paganilor, crestinii lui fiind cu mult mai putini la numar, Sfantul Stefan cel Mare a facut rugaciune. In noaptea aceea, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe i s-a aratat in vis si i-a zis: „Indrazneste in Domnul si sa nu te temi de aceasta multime, ci in zori aduna ostirile tale, le trimite asupra vrajmasilor lui Hristos, cu glas de trambita si alai. In aceasta vei cunoaste puterea lui Dumnezeu, care acum te ajuta, caci pentru aceasta sunt eu trimis, sa-ti arat cine va birui, si puterea aceasta este mare in tine si lucratoare, si o sa te ajut pe tine in toate bataliile. Tu sa innoiesti manastirea mea pustiita, numita Zografu, care este in Muntele Athos, si trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine.”
O a treia icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe care se pastreaza la Manastirea Zografu a venit singura, pe mare, aproape de golful Manastirii Vatoped. Parintii de la Vatoped au dorit-o pentru manastirea lor, precum si celelalte manastiri din zona, care auzisera despre minune.Neajungand la nici o intelegere, ei hotarara ca Sfantul Gheorghe singur sa isi aleaga manastirea, ei facand numai rugaciune. Astfel, ei asezara icoana pe un catar, lasat liber. Catarul a mers cu icoana pana la Manastirea Zografu, langa care s-a asezat jos si nu s-a mai miscat deloc, murind.Parintii au luat icoana sfantului si au asezat-o in biserica cea mare a manastirii, ctitorita de Sfantul Stefan cel Mare. A doua zi, icoana nu mai era in biserica, parintii gasind-o pe locul unde se oprise catarul. Luand-o inapoi in manastire, abia peste cateva zile ei intelesesera ca aceasta este voia Sfantului Gheorghe, care de fiecare data aparea in acelasi loc. Astfel, pe acel loc au ridicat parintii o biserica inchinata sfantului. Manastirea Zografu are opt capele in interiorul zidurilor si alte opt in afara. Pe langa doua ateliere aflate in Careia, manastirea mai are si o Chilie, inchinata Schimbarii la Fata.
In ultimii ani, manastirea a fost populata de o obste de numai 15 calugari. Din anul 1845, in manastire au vietuit numai calugari bulgari. (postat pr f.b de Ioan Monahul)