Stăpâna lumii, Prea Curata şi pururea Fecioară Maria, Maica Dumnezeului nostru

10.07.2019 12:30

,,Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum căci cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, de la Treimea cea de o ființă și mai presus de fire și de la toate puterile cerești; cum și de la ceata sfinților apostoli și a proorocilor și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept, care întru credință s-a sfârșit acum și pururea și în vecii vecilor"(Fericitul Maxim)

Cui ne putem spune necazul deplin dacă nu Măicuţei Sfinte? Atunci când o avem aproape pe mama noastră care ne-a născut şi ne-a crescut îi mai spunem din necazuri şi dânsei, dar nu i le putem spune pe toate deoarece este şi ea om. Şi Maica Domnului a purtat firea pământească, însă acum este lângă tronul Fiului său. Ea este cea dintâi care a fost supusă dumnezeirii finale. Asemenea Maicii Domnului vom fi şi noi cu trupul nostru, ridicaţi în slavă la cea de-a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus. În acest răstimp de două săptămâni în care am postit şi ne-am rugat stăruitor, Maica Domnului s-a aflat în mijlocul nostru. Acum, la această prăznuire, precum odinioară atunci când a fost chemată pentru prima oară la ceruri, iarăşi se pregăteşte să se ridice întru slavă pentru a purta rugăciunile noastre înaintea tronului Fiului său. Maica Domnului a unit şi uneşte pământul cu cerul; este înconjurată de puterile cereşti, însă preferă să fie înconjurată de copiii săi necăjiţi şi nevoiaşi din această lume a plângerii. Acestora, ca o Maică milostivă, le alină suferinţele, le şterge lacrimile, le culege rugăciunile şi le înalţă înaintea tronului Fiului său.

„În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, este o convingere a fiecăruia dintre noi atunci când venim la Biserică. În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii.

Pentru această înaltă şi negrăită vred­nicie arătată de Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, Biserica Orto­doxă a rânduit în cinstea ei patru mari sărbători peste an.

Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes este cel care a dat impuls răspândirii deosebite a cinstirii Maicii Domnului în Biserică. Un alt sinod ecumenic, al Vll-lea, de la Niceea (787) a avut însă, mai cu seamă în Răsărit, o mare influenţă asupra dezvoltării cultului cinstirii icoanelor, în general, şi a icoanelor Maicii Domnului, în special.

Maica Domnului este reprezentată în general în conca absidei bisericilor, deasupra sfântului altar, cu Fiul său dumnezeiesc în braţe, ţinându-L pe genunchi, prin ea s-a înfăptuit planul de mântuire, care a dat roade pentru prima dată şi pe deplin în dânsa. Ea este astfel icoana personală a Bisericii.

Înaintea iconostasului, la dreapta şi la stânga, sunt reprezentaţi Fecioara Maria din scena Bunei Vestiri şi Arhanghelul Gavriil: Buna Vestire marchează momentul întrupării lui Hristos şi reprezintă un fel de uşă a tainei mântuirii (ea este pictată şi pe uşile împărăteşti). Adormirea Maicii Domnului este zugrăvită chiar deasupra acestor uşi, ca o prefigurare a destinului ceresc al întregii Biserici.

În toate casele ortodoxe, se găseşte un loc special împodobit cu icoane, în care icoana Maicii Domnului se află, alături de cea a lui Hristos, la loc de cinste. Ortodocşii se închină la icoane sărutându-le după o închinăciune, conform indicaţiilor Sinodului al Vll-lea Ecumenic: „Cine nu sărută icoanele, să fie anatema!”.

Din cele scrise până aici, putem trage concluzia că evlavia ortodoxă faţă de Maica Domnului se caracterizează prin înrădăcinarea ei dogmatică în însăşi taina întrupării mântuitoare; toate manifestările acestei evlavii exprimă în acelaşi timp şi un simţ al sacrului şi al uimirii în faţa operei lui Dumnezeu, precum şi o duioasă afecţiune fiască insuflată de credinţa sigură că suntem permanent înconjuraţi de dragostea şi de ocrotirea Maicii noastre preasfinte.

Maica Domnului este cinstită în timpul Utreniei şi prin menţionarea ei la fiecare ectenie, ca mijlocitoare între noi şi Dumnezeu şi model suprem al îndumnezeirii: Pe Preasfânta Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Cea de-a treia parte a Utreniei începe cu citirea Canoanelor împreună cu Catavasiile perioadei în care ne aflăm, grupate în nouă cântări. În bisericile de parohie, de obicei, se cântă doar Catavasiile, fără Canoanele de rând. După cântarea a 8-a urmează Cântarea Maicii Domnului („Măreşte suflete al meu pe Domnul…”, cu refrenul „Ceea ce eşti mai cinstită…”), aducându-ne aminte că nimeni nu ajunge la Dumnezeu fără mijlocirea Maicii Domnului, care se face ca o scară ce duce la El. Prin urmare, Maicii Domnului i se cuvine cinstire atât în slujba Utreniei, cât și în toate celelalte slujbe ale cultului divin ortodox, dar și în rugăciunile particulare ale fiecarui creștin.

„Ceea ce eşti mai cinstită” este cântat în Duminici, iar în Sărbătorile Împărăteşti există Canoane speciale ale fiecărui praznic. Cântarea a 9-a, adresată Maicii Domnului este o chintesenţă de teologie mariologică de o frumuseţe şi adâncime de sens remarcabile. De altfel, Irmosul (Cântarea de început al Canonului repetată la sfârşit) Cântării a 9-a din Sărbătorile Împărăteşti a devenit Axionul, cântat la Sfânta Liturghie, după Epicleză.

Pe Maica Domnului Mântuitorul întotdeauna o ascultă. Noi, dac-om ferici-o pe Dânsa şi ne-om ruga la Dânsa, apoi Ea are grijă să se roage pentru noi la Fiul său, că Fiul său o ascultă pe dânsa. Şi aşa că, noi să o cinstim pe Maica Domnului: Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de har; Mărie, Domnul este cu Tine. Blagoslovită eşti Tu între femei şi blagoslovit este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre! Aceste cuvinte întotdeauna să le avem în gând, când lucrăm ceva, să ne amintim de Maica Domnului.

Că acolo spune, că la sfârşitul vieţii omului ea s-a arăta şi l-a ajuta pe omul acela când a şti că el o zis cuvintele aste şi s-o rugat la dânsa. Că Ea e ajutătoare mare a creştinilor. Şi Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, astea să le zicem întotdeauna în mintea noastră când lucrăm ceva. Şi Dumnezeu o să ne-ajute şi la cele bune, spre iertarea păcatelor.

Este o mare mângâiere pentru noi atunci când o privim în icoană, fără să idolatrizăm acest obiect liturgic. Noi nu cinstim nici vopselurile, nici lemnul, nici hârtia; noi cinstim ceea ce este reprezentat pe aceste obiecte.

Aţi fost atunci şi dvs. în situaţia când erau puţine fotografii – cei mai mulţi ştiţi acest lucru. Şi erau atât de preţioase atunci când le priveaţi cu dor pentru cei îndepărtaţi. Atunci când avem o fotografie şi-l privim pe cel apropiat, când ne este foarte dor, chiar o sărutăm. Nu sărutăm fotografia însăşi, acea hârtie, ci sărutăm ceea ce este reprezentat pe ea. Aceasta înseamnă icoana, care a fost posibilă datorită faptului că Hristos Cel veşnic S-a făcut Om asemenea nouă, luându-şi trupul din Preacurata Fecioară, care a fost fecioară înainte de naştere, fecioară în timpul naşterii şi fecioară după naştere. A devenit purtătoare de Dumnezeu şi Născătoare de Dumnezeu; de aceea noi o preaslăvim, fiind cinstită mai mult decât puterile cereşti. Maica Domnului întotdeauna ne duce la Fiul său. Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, ne poartă pe fiecare în parte. Iar ea mijloceşte perpetuu întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, pacea şi bucuria sufletelor noastre. Aceasta face Maica Domnului, deoarece viaţa ei a devenit viaţa Mântuitorului Iisus Hristos.

Aşa se întâmplă când îţi este cineva foarte drag. Nu mai contează viaţa ta, ci contează doar viaţa lui. Iar viaţa în Iisus Hristos este viaţa cea adevărată şi împreună cu El, sub acoperământul Maicii Domnului, trăim veşnicia încă din această lume. Bine ne este nouă atunci când suntem lângă Domnul şi împreună cu Domnul, însă întotdeauna suntem sub ocrotirea şi grija Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

când ne aflăm cu inimă curată în Casa Domnului. Biserica este Casă a Domnului, pentru că locuieşte în ea euharistic Dumnezeu, adică în ea se află Trupul şi Sângele Mântuitorului – Sfânta Împărtăşanie.

În biserică s-a pregătit și Maica Domnului începând de la vârsta de trei ani pentru a naște cu trupul pe Cel fără de început, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

În vâltoarea trăirii libertății, a unei libertăți anarhice, mai ales de către o bună parte a tinerilor noștri, suntem încredințați că Biserica, institutie sfântă – Trupul lui Hristos – va rămâne mai departe limanul nostru sufletesc. Această încredințare ne este dată de însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos în cuvintele: „Nici Portile iadului nu vor birui Biserica Mea” (Matei 16, 18). Într-adevăr cuvintele Mântuitorului s-au adeverit, dacă luăm aminte la persecuțiile din primele veacuri creștine, când Biserica a rămas neclintită, iar numărul trăitorilor și mărturisitorilor credinței creștine a sporit.

Credinţa părinţilor noştri a cinstit dintotdeauna însemnătatea, numele şi fiinţa Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi orice cuget evlavios de  creştin adevărat se va uni totdeauna, cu toată fiinţa sa, întru această cinstire.

Cel ce o huleşte pe Maica Domnului nu-i om bun. Cine o huleşte pe Maica Domnului? Că mai tare se scârbeşte Mântuitorul când o huleşte cineva pe Maica Domnului, decât când Îl huleşte pe Dânsul. Aşa de mult ţine El la Dânsa, vasăzică. Când Îl duceau să-L răstignească cu crucea-n spinare, apoi Ea de multe ori o căzut jos de jale şi plângea singură, că pe Dânsul Îl duc să-L răstignească. Dacă era femeie… Femeile celelalte o judecau pe dânsa. Aşa că, El îşi aduce aminte, Mântuitorul, cât o plâns Ea pentru Dânsul.

În perioada Postului Maicii Domnului şi la prăznuire se citesc cele două pericope evanghelice după Sf. Ev. Luca în care ni se relatează, pe de o parte, vizita pe care a făcut-o Fecioara Maria după ce L-a zămislit de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul nostru verişoarei sale, Elisabeta, iar pe de altă parte ni se relatează ospeţia de care a avut parte Mântuitorul în casa prietenilor săi, Lazăr cu surorile sale, Marta şi Maria, acolo unde o femeie din popor a fericit-o pe Maica Domnului aşa cum o fericim şi noi în toată vremea: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Aşa este, dar fericiţi cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l urmează pe el. Iar în sensul acesta Domnul a vorbit de ascultarea deplină şi profundă a Maicii Sale. Ea este cea dintâi ascultătoare, datorită căreia am primit mântuirea. Dacă ea, în momentul Bunei Vestiri, când Dumnezeu Tatăl a rânduit întruparea Fiului Său Celui veşnic, dacă Maica Domnului n-ar fi consimţit prin acel imperativ: Fie!, n-am mai fi avut noi cei de astăzi şansa mântuirii. Însă Maica Domnului a fost ascultătoare până la sfârşit.

Iar această ascultare a învăţat-o Domnul Iisus şi de la Maica Sa. S-a făcut ascultător Tatălui ceresc, dar, totodată, S-a făcut ascultător şi mamei Sale şi aceasta se dovedeşte la nunta din Cana Galileii, când Maica Domnului a schimbat planul mântuirii: la rugămintea Maicii Sale, Domnul Iisus a săvârşit prima Sa minune în activitatea Sa mântuitoare. Maica Domnului, precum în Cana Galileii, ne îndeamnă şi pe noi, cei de astăzi, să facem ceea ce ne spune, ceea ce ne învaţă Fiul ei. Deci Maica Domnului ne conduce în toată vremea la Hristos.

Iar pe Hristos în chip deplin nu-L putem întâlni decât aici, în Biserică. Este o mare greşeală când se spune că <Mă rog acasă, Îl iubesc pe Dumnezeu şi e suficient să mă rog în tainiţa sufletului meu fără să ajung la Liturghie.> Este o mare înşelare, iubiţii mei. Atunci când doreşti să întâlneşti pe cineva foarte drag, faci cu tot dinadinsul să-l întâlneşti! Ne legăm sufleteşte de oameni care ne devin dragi şi facem nişte eforturi deosebite, uneori purcedem în călătorii foarte lungi ca să-i putem întâlni. Şi sunt oameni. Darămite pe Dumnezeu-Omul, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care de dragul nostru şi spre folosul nostru Se aduce jertfă la fiecare Liturghie. Şi aici este în chip real în mijlocul nostru! În Potirul euharistic. Este împreună cu noi! Şi ni Se împărtăşeşte în Liturghie spre iertarea păcatelor şi spre dobândirea vieţii celei veşnice. Dacă Îl iubim pe Hristos trebuie să Îl şi întâlnim. Şi aceasta o putem face la fiecare Liturghie şi în mod deosebit în ziua cea împărătească a duminicii rânduite dintotdeauna ca zi de sărbătoare, de comuniune, de întărire şi de împlinire sufletească.

Căutând mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, toate celelalte ni se vor adăuga nouă. Iar bucuria şi pacea în Duhul Sfânt le dobândim atunci când suntem împăcaţi cu Dumnezeu şi cu semenii. Iar la această împăcare suntem părtaşi în Biserică. Câtă pace şi bucurie simţim acum, în grădina Maicii Domnului de la Dobric, sub acoperământul Preasfintei Fecioare! Această bucurie o să ne însoţească multă vreme, însă o putem pierde, risipindu-ne în grijile acestei vieţi, dacă nu ne dăm silinţa să revenim, iară şi iară, la altarul Domnului pentru marea întâlnire cu El. Maica Domnului ne îndeamnă în toată vremea să-L căutăm pe Hristos şi să trăim viaţa integral în Hristos, s-o trăim în firescul ei duhovnicesc. Aşa cum a trăit-o ea însăşi.

De aceea nu o putem huli, n-o putem blasfemia, n-o putem necinsti pe Maica Domnului şi Maica noastră, cea care ne conduce în toată vremea la Hristos. Este una dintre cele mai mari înşelări ale acestei lumi, s-o ponegreşti pe Maica lui Dumnezeu.

Nu-ţi poţi ponegri propria ta mamă, în pofida unor greşeli omeneşti, că te-a născut şi te-a crescut, darămite pe Maica lui Dumnezeu care a devenit şi Maica noastră, care s-a învrednicit a fi cea mai curată, cea mai suavă, cea mai minunată dintre făpturile omeneşti, întrupându-Se din ea Însuşi Făcătorul a toate. Este o mare taină cum Cel Neîncăput a devenit încăput în pântecele fecioresc, care n-a putut fi cuprins de stricăciune, de ispită, de poftă bărbătească nici în această viaţă şi nici în viaţa cea veşnică, niciodată, trupul ei fiind luat după ce a gustat moartea, la cereştile locaşuri, devenind îndumnezeit, transparent şi imponderabil, asemenea trupului înviat al Mântuitorului Iisus Hristos.

Maica Domnului nu se întristează atât de mult pentru cei care o hulesc, se întristează mai mult pentru cei care nu Îl recunosc şi-L hulesc pe Fiul ei, însă se întristează şi mai mult atunci când nu îi este cerut sprijinul, ajutorul de Maică bună, deoarece Fiul ei i-a dat atâtea haruri de a fi grabnic ajutătoare ca o Maică bună şi milostivă tuturor fiilor săi.

Un părinte duhovnicesc [Sfantul Porfirie] ne spune că în adolescenţă a călătorit cu un căruţaş şi acesta, în perioada călătoriei, permanent o hulea pe Maica Domnului. Şi s-a întristat acest tânăr credincios care avea o mare evlavie faţă de Preasfânta Maică şi Fecioară. Şi s-a rugat cu stăruinţă în taină: „Maica Domnului, determină-l ca măcar o dată să-ţi aducă laudă şi să-ţi ceară ajutorul, ca unei bune Maici.” Şi, la un moment dat, s-a rupt roata la căruţă, căruţă s-a prăbuşit peste el; văzându-se în primejdie şi-a ridicat ochii spre ceruri şi din toată fiinţa sa a strigat: Maica Domnului, ajută-mă! Şi l-a ajutat Maica Domnului. Nu i-a luat în seamă hulele ci, ca o mamă bună, cu inima ei milostivă, l-a scos şi pe acest sărman la limanul cel neînviforat.

Deci suntem înaintea icoanei Maicii Domnului. Să ne dăruim [ei] pe noi înşine şi să-i dăruim pe cei dragi ai noştri, unii dintre ei aflaţi în suferinţă, în necaz şi strâmtorare, să ne dăruim cu toţii Maicii Domnului. Să ne dăruim sub ochii milostivi şi ocrotitori ai Maicii Domnului din icoana sa, care, cu milă şi cu îndurare caută spre noi în toată vremea. Dăruindu-ne Maicii Domnului ne dăruim Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă ea, aşa cum L-a purtat odinioară pe braţele sale materne, ne poartă şi pe noi şi ne scoate la liman. Însă trebuie să-i cerem ajutorul. Îi cerem ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, dar, totodată, îi cerem ajutorul şi Maicii Sale mult ocrotitoare şi rugătoare pentru noi.

Sub chipul Maicii Domnului Biserica noastră este mamă iubitoare şi ocrotitoare pentru toţi cei care o asumă şi-L ascultă pe Hristos. O mamă iubitoare este alături de fiii săi în toate împrejurările vieţii. Se bucură de împliniri şi se întristează în suferinţe, însă în toate este ocrotitoare. Iar rugăciunea permanentă pentru Maica Domnului se transformă într-o grijă pentru toţi cei care sunt pe căile pierzării.

Taina cea din veac ascunsă începe să se descopere, în această alegere a Sfintei Fecioare de a fi mama cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos s-a arătat bunăvoinţa şi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Patriarhii, drepţii şi profeţii Vechiului Testament se rugau ne­încetat ca din templul cerului să coboare în templul pământului Fiul lui Dumnezeu, ca să izbăvească omenirea din stăpânirea dia­volului şi a păcatului, păstorul lui Israel… arată-Te, se ruga proorocul David. Cel ce şezi pe Heruvimi, deşteaptă puterea Ta… şi vino ca să ne mântuieşti pe noi. Ridică-ne iar, Dumnezeule; arată-ne faţa Ta şi ne vom mântui… Până când Te vei mânia pe rugăciunea poporului Tău?” (Psalmul LXXX, 1-4).

Sfânta Fecioară Maria s-a făcut pod care ne trece de la cele pământeşti la cele cereşti, scara lui Iacob pe care se suiau şi cobo­rau îngerii. Nespus şi neîntrecut de frumoase sunt laudele care se aduc Sfintei Fecioare Maria în fiinţările Bisericii noastre. Ea este numită grădina desfătării, locaşul bucuriei, luceafărul zorilor, raza zilei, veselia tuturor neamurilor, învăţătoarea credincioşilor, cu­noştinţa harului, bucuria celor pământeşti şi a celor cereşti, îndrăznirea muritorilor către Dumnezeu, tămâia rugăciunii, călcarea rătăcirii şi amăgirii diavoleşti, căderea demonilor, limanul suflete­lor, curăţirea a toată lumea, acoperământul lumii cel mai înalt de­cât cerul, începătoarea renaşterii, deschiderea uşilor paradisului, cheia împărăţiei lui Hristos, tronul Atotţiitorului, palatul împăra­tului tuturor, uşa mântuirii, comoara curăţiei, chipul şi lauda fe­cioriei, buna educatoare a fecioarelor, nădejdea cea neclintită a mamelor, ocrotitoarea celor în strâmtoare, podoaba aleasă a sufle­telor credincioşilor, lauda preoţilor şi a tuturor slujitorilor lui Hristos, rai însufleţit care a rodit pe pomul vieţii, pe Hristos, cri­nul cel cu bun miros, care umple de mireasmă pe cei credincioşi. Stăpâna lumii, Prea Curata şi pururea Fecioară Maria, Maica Dumnezeului nostru.

Pe aceasta, văzând-o în descoperirea dumnezeiască înţeleptul Solomon, o salută prin cuvintele: „Cine este aceasta care se ivește cu zorile?” (Cânt. Cântărilor I, 14). „Cine-i aceasta… ce străluceşte ca zarea şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de lu­minoasă?… ” (Cânt. Cântărilor VI, 10).

Din marea şi eterna clipă a Bunei Vestiri, când slăvitul arhanghel Gavril, îngerul care stă chiar în faţa lui Dumnezeu, cum a spus el însuşi, a fost trimis să ducă preafericitei Fecioare Maria vestea cea strălucită, ea a fost acea taină şi minune prin care s-a început lucrarea mântuirii noastre. Această fiinţă unic de mare şi de aleasă a căpătat o slavă eternă, atât în faţa cerurilor, cât şi a pământului. Asupra ei s-a coborât atunci tot harul Dumnezeirii.

Arătarea prezenţei Sfintei Treimi şi împreună-lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh s-a arătat pentru prima dată clar în istoria omenirii şi în scrierile Sfintelor Scripturi nu la Botezul Domnului, în Iordan cum de obicei se spune, ci S-a arătat pentru prima dată prin vestirea marelui arhanghel Gavril către Sfânta Fecioară Maria.

Sfântul arhanghel îi spune uimitoarele cuvinte unice de la o fiinţă cerească atât de strălucită spre o fiinţă pământească, zicându-i: Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har! Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul lui Dumnezeu Se va naşte din fiinţa ta… (Lc 1, 35).

Iată, toată strălucita Prezenţă a Sfintei Treimi!… Iată începutul şi mijlocul minunat al marii şi veşnicei noastre mântuiri. Iată fiinţa care şi-a unit jertfa şi suferinţa ei împreună cu Fiul lui Dumnezeu, cu Jertfa şi suferinţa Lui. Pentru că lucrarea Fiului Sfânt totdeauna cuprinde în ea şi ceva din lucrarea şi jertfa Mamei Lui sfinte.

În poporul nostru şi în Biserica noastră, cinstirea biblică a Maicii Sfinte are o tradiţie de veacuri, chiar de la naşterea noastră ca popor în istoria acestei lumi.

Şi trebuie să aibă o astfel de cinstire, pentru că ea este potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „… toate neamurile mă vor numi fericită” (Lc 1, 48 ).

Maica Domnului a fost fiinţa cea mai aleasă de pe pământ, investită cu cel mai mare har, acela de a fi împreună-lucrătoare cu Sfânta Treime, în cel mai gingaş şi mai minunat fel, la mântuirea lumii din păcat şi la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută primilor oameni ca singura lor salvare din osânda păcatului şi a morţii.

Din partea noastră a tuturor este o sfântă şi dulce datorie să aducem faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Maica Mântuitorului nostru, pioasa şi sfânta noastră cinstire. Prin Iisus, Domnul nostru, ea este şi Maica noastră rugătoare şi mângâietoare pentru noi.

După cuvintele Sfintelor Scripturi, ea este acum la Dreapta Tronului Împărătesc al Fiului ei şi Mântuitorului nostru, îmbrăcată în aur de Ofir – şi merită această cinstire, pentru că a stat la dreapta Fiului său şi când El era pe Cruce, îmbrăcată în haina de jale şi de ocară (Ps 45, 9).

Dacă împăratul Solomon a făcut acea cinstire pentru mama sa când stătea pe scaunul său împărătesc şi ea a venit să-i facă o rugăminte, şi el s-a închinat înain-tea ei şi a pus-o să stea pe un tron împărătesc la dreapta lui, în slava sa (I Regi 2, 19), atunci cu cât mai mult va face aceasta, la vremea Sa, faţă de Maica Lui, Iisus, Fiul ei, când El este nespus mai mare şi mai înţelept ca Solomon! Şi, prin urmare, mult mai mărinimos şi mai iubitor ca el.

Hristos, Dumnezeul-Creator, Care din veşnicie le-a creat pe toate şi fără de Care n-a fost făcut nimic din creaţiune, a ales din veşnicie şi a creat în Timp acea creatură unică din care, într-o Zi unică şi printr-o taină şi minune unice, El S-a Re-creat pe Sine din ea, făcând-o pe veşnicie Maica Lui şi Împărăteasa fericită.

Hristos, Împăratul Ceresc, prin Maica Sa sfântă S-a înomenit pe Sine şi, prin înomenirea aceasta din Maica Lui, a îndumnezeit-o pe ea.

Sfânta Fecioară Maria a fost femeia profeţită încă din Eden, pentru ca sămânţa născută din ea să zdrobească puterea şarpelui (Gen 3, 15). În planul cel veşnic şi tainic al Dumnezeirii, ea era cunoscută de atunci, rânduită de atunci şi fericită de atunci.

Sfânta Fecioară Maria a fost văzută cu uimire de profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt când a zis, fără să înţeleagă cum se va face asta, că „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu”… Cum să fie fecioară şi să nască?… Cum să nască şi să fie fecioară?… Ce taină unică şi nepricepută! Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, din-colo de orice înţelegere a noastră. Cât de adânc trebuie să ne smerim noi acum!

Copilul din ea născut va fi numit Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domn al Păcii (Isaia 9, 6). Ce măreţie slăvită cuprind aceste cuvinte care au putut ajunge până la îngeri şi până la noi numai prin Sfânta Fecioară Maria, Maica Dumnezeului Tare, a Părintelui Veşniciilor, a Domnului Păcii, Care este Mântuitorul nostru, făcându-Se Fiul ei!

Îngerul care stă înaintea Feţei lui Dumnezeu, venind să-i aducă cereasca Bună-Vestire, s-a apropiat cutremurat de ea şi, plecându-se înaintea ei, i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…”

Ce uimit trebuie să fi fost chiar măritul arhanghel în cer când Însuşi Tatăl i-a poruncit să meargă şi, înainte de a-i spune Dumnezeiasca Veste, să i se închine, arătându-ne prin aceasta şi nouă cum trebuie să ne apropiem şi noi de acest vas şi altar sfânt.

Ce slăvit este arătată înălţimea necunoscută a omenescului pe care, prin Sfânta Fecioară Maria, Fiul lui Dumnezeu ne-o dezvăluie acum prin faptul că El Se face Fiul unei Maici dintre oameni şi fratele oamenilor, Care din dragostea Sa desăvârşită de oameni Se dă pe Sine ca Jertfă pentru omenire, având-o pe Maica Lui părtaşă la această iubire şi jertfă.

În faţa acestei Taine şi Minuni, să ne aplecăm şi noi, smeriţi, împreună cu strălucitul arhanghel Gavril, binecuvântând Numele Sfintei Treimi, Care, în nepătrunsa Sa iubire şi înţelepciune, a ales această minunată fiinţă pentru a Se Întrupa din ea minunata noastră mântuire şi Minunatul nostru Mântuitor Iisus Hristos.

Pentru noi este o mare bucurie să fim cinstitori ai Maicii Domnului, dar trebuie ştiut că adevărata cinstire a Maicii Domnului vine de la Dumnezeu. Astfel de minunăţii din sfânta slujbă, astfel de lucruri cinstitoare pentru Maica Domnului au putut fi alcătuite numai de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului.

Noi cerem ajutor pentru cinstirea Maicii Domnului, chiar de la Maica Domnului. La Sfântul Maslu este o alcătuire de rugăciune către Maica Domnului în care zicem aşa: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti multlăudată, te rog, păzeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al Treimii Celei dumnezeieşti, ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tău”.

Deci, fiecare dintre noi, stând în faţa Maicii Domnului, ne considerăm robi netrebnici şi dorim ceva de la Maica Domnului: să ne ajute să avem mintea curăţită de tot felul de păcate, să devenim şi noi locaşuri ale Preasfintei Treimi. Aceasta anume ca să lăudăm şi să mărim puterea cea nemăsurată a Maicii Domnului. Prin puterea lui Dumnezeu avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

Miliarde de suflete care au credinţă şi nădejde în Maica Domnului vor trece uşor vămile văzduhului şi din moarte la viaţă pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, vă rog, să nu vă lipsească din casă Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul şi alte rugăciuni către Maica Domnului! Şi la icoana ei să ardă candela permanent.

Dintre toţi sfinţii, pe care trebuie să-i cinstiţi, să cinstiţi mai tare pe Maica Domnului! Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea demult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi, pentru neputințele și nevoințele noastre.

Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm, primeşte şi din partea noastră o cântare fericită şi recunoscătoare pentru toată partea pe care, după alegerea Tatălui şi umbrirea Duhului, ai adus-o la Întruparea, la suferinţele şi la Jertfa Fiului pentru mântuirea noastră. Şi roagă-te Fiului tău Dumnezeiesc pentru iertarea şi mântuirea noastră! Amin. (postat pe fb de ioan monahul)