Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și al tuturor Puterilor Crerești
Astăzi prăznuiţi pe cei mai importanţi dintre arhangheli, pe mai-marii oştilor cereşti, cum spunem în Biserica noastră Sfântă, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătoriţi împreună cu toate puterile cereşti. La mulți ani tuturor celor care poartă numele lor, e minunat să-I ai ca sfinți ocrotitori!
Arhanghelii sunt în număr de şapte: Mihail, al cărui nume se tâlcuieşte puterea lui Dumnezeu, este căpetenia tuturor puterilor cereşti, pentru că el a oprit căderea îngerilor, care urmau răzvrătitului Lucifer. El este cel care a ocrotit poporul ales în pustie la ieşirea din Egipt, care a ocrotit pe marele prooroc Moise şi a pedepsit pe cei ce se împotriveau Legii lui. A păzit pe Daniil în groapa cu lei, a pedepsit cetăţile Sodoma şi Gomora, a făcut minuni şi în Legea harului, precum cea din Colose şi la Mânăstirea Dochiaru din Sfântul Munte Athos. La sfârşitul acestei lumi Arhangelul Mihail va suna din trâmbiţă (I Tes. 4, 16), anunţând pentru toate neamurile Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu.
Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri, care a vestit proorocului Zaharia naşterea Înaintemergătorului şi a sfintei Fecioare Maria, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El este păzitorul fecioarelor, cel care duce la Dumnezeu rugăciunile fierbinţi şi descoperă pentru oameni tainele Acestuia, care ajută la mântuirea lor. Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care este trimis şi a fost trimis de la Dumnezeu spre a aduce veştile bune oamenilor. Unde a fost vestea cea bună, acolo a fost Arhanghelul Gavriil. Unde a fost nevoie mai multă de ocrotire din partea lui Dumnezeu pentru oameni, acolo îl vedem pe Sf. Arhanghel Gavriil. De aceea pe el îl vedem înfăţişat în icoane purtând în mână un crin. Acest crin are dublă semnificaţie. În primul rând crinul a fost socotit floare imperială, simbolul împăratului; deci, el este trimisul Împăratului. A doua semnificaţie este aceea că el nu este un oarecare trimis al Împăratului, ci cel care a venit să dezvăluie oamenilor voia cea bună a lui Dumnezeu, să aducă Vestea cea Bună. Care a fost vestea prin esenţă numită cea bună sau, cum se spune în limba greacă, Evanghelios? A fost vestirea către Maica Domnului că Se va naşte nouă Mântuitor. Vestea cea bună este aceasta: că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis ca lumea aceasta să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug, aşa cum El Însuşi a spus-o. De aceea o floare este simbolul Sf. Arh. Gavriil, pentru că ea este aceea care nu trăieşte pentru sine, ci pentru ceilalţi. Este cea care, pe măsură ce se deschide, pe măsură ce creşte, dezvăluie din ce în ce mai multă bucurie şi ochilor şi celorlalte simţuri și aduce bucurie în inimile celor care se satură privind-o sau stând în jurul ei.
Pe de cealaltă parte, Sf. Arhanghel Mihail este înfăţişat având în mână o sabie. Sabia aceea a duhului care, după cum spune Sf. Pavel, pătrunde până la despărţitura dintre suflet şi trup. Sabia aceea care taie cu o precizie nebănuită şi nemaiîntâlnită, despărţind binele de rău, arătând că, mai presus de orice, este Dumnezeu, arătând că, mai presus decât nevoile şi dorinţele noastre şi decât voia noastră este voia lui Dumnezeu. Pe această sabie a dreptăţii o ţine în mână Sf. Arhanghel Mihail. Şi în Acatist aţi văzut că ei sunt numiţi, unul – slujitorule al Legii şi celălalt – înger al Darului.
Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitorul neputinţelor omenești. Uriil este luminătorul celor întunecaţi. Salatiil rugătorul cel fierbinte petru neamul omenesc. Gudiil este slăvitor de Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc în fapte bune. Varahiil, ultimul arhanghel, este aducătorul binecuvântării lui Dumnezeu pe pământ.
Trei sunt caracteristicile cele mai importante pe care le au îngerii. Prima caracteristică este aceea că îngerii fac întotdeauna voia lui Dumnezeu şi sunt slujitori aceste voinţe. Ei nu numai că ne anunţă şi ne vestesc voinţa lui Dumnezeu şi poruncile lui, dar ne şi sprijină pentru a le împlini. Şi ei ştiu că voinţa lui Dumnezeu aceasta este, precum a spus Mântuitorul Hristos, ca toţi să fie una, ca toţi întru această dragoste să petrecem. În dragostea de fraţi între noi şi în dragostea de fii faţă de Dumnezeu care ne-a creat. A doua caracteristică este că sunt luminoşi. Însă ei nu au lumină proprie. Lumina lor este lumina lui Dumnezeu. Lumina pe care o au îngerii, care sunt numite cele mai luminoase fiinţe, asta este. Deci a doua caracteristică este faptul că lumina lor vine din aceea că sunt transparenţi, că în ei se vede strălucind lumina lui Dumnezeu. De ce? Pentru că ei nu mai fac voia lor, ci voia lui Dumnezeu. Ei au înţeles că iubirea lui Dumnezeu este cea mai puternică putere în lume, au înţeles că acestei iubiri se cuvine să slujească cu toată fiinţa lor şi aceasta se vede atât de mult în fiinţa lor încât ei sunt numai lumină. A treia caracteristică a îngerilor este că sunt curaţi. Curăţia îngerilor vine din acelaşi motiv: din aceea că ei se sălăşluiesc pe lângă Dumnezeu, ei stau în focul iubirii lui Dumnezeu şi iubirea, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, iubirea este singură capabilă să alunge orice întuneric, singura capabilă să vindece orice patimă. Curăţenia lor este datorită apropierii de Dumnezeu, curăţenia lor este datorită lepădării lor de sine. Ei nu-şi mai pun problema lor, ci-şi pun problema celorlalţi; ei nu mai au nevoia lor, ci slujesc nevoii celorlalţi.
Sfântul Ignatie Brianceaninov în lucrarea sa „Cuvânt despre Îngeri” scrie: „Îngerii au grijă permanentă de soarta noastră; Îngerii Luminii depun toate strădaniile ca noi în vremea călătoriei noastre pământeşti să ne pregătim şi să dobândim fericirea cea veşnică; iar îngerii întunericului depun toate strădaniile să ne tragă cu ei în prăpastia iadului. O luptă crâncenă şi neîntreruptă se dă pe pământ: de o parte luptă Sfinţii Îngeri şi binecredincioşii creştini ortodocşi, iar de cealaltă parte, îngerii întunericului şi oamenii ce se supun lor. Obiectivele luptei sunt soarta veşnică a oamenilor, cea din viaţa de după moarte şi adevăratul creştinism de pe pământ, acest unic mijloc, prin care omul poate dobândi fericirea veşnică în Cer. Necesitatea fundamentală a omului, necesitatea mântuirii, îl determină pe fiecare creştin să-i cunoască la momentul cuvenit şi cu toată temeinicia atât pe Îngerii Luminii, cât şi pe îngerii întunericului spre a atrage asupra sa sfânta iubire şi ajutorul celor dintâi, iar de influenţa pierzătoare a celor din urmă să se depărteze cât se poate de mult”.
„Cât de minunat este soborul îngeresc, cel nenumărat şi atât de armonios alcătuit! Dacă universul cel văzut, de exemplu cel stelar, este atât de minunat şi natura cea pământească cu toate stihiile, câmpiile, păşunile, livezile, pădurile, râurile, munţii, lacurile ei, cu toate plantele şi tot regnul animal şi cu celelalte făpturi este atât de mare şi minunată, cât de mare şi minunată trebuie să fie lumea îngerească, cea plină de lumină, neprihănită, inteligentă, preafrumoasă şi preaputernică! O, ce frumuseţe, o, ce măreţie, o, ce fericire şi ce cântare de laudă adusă Creatorului!” (Ioan de Kronstadt)
Îngerii sunt fiinţe duhovniceşti netrupeşti, înzestrate cu voinţă, raţiune, putere, cunoştinţă şi curăţie, care întrec cu mult gândirea noastră; ei ocupă cea mai înaltă treaptă în rândul făpturilor şi prin ei Domnul îşi arată voia Sa şi îi face instrumentele împlinirii ei.
„Marele Prooroc Isaia spune ca Serafimii stau imprejurul Lui, avind cite sase aripi (Isaia 6, 2). Ei sint in chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5). Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeiestii dragoste, precum si numele lor ii arata, ca in limba evreiasca „Serafim” se talmaceste „cel ce aprinde” sau „incalzeste”.
Ce reprezintă cele șase aripi ale Serafimilor? Cu două, se spune, îşi acoperă feţele spre a nu se arde de slava Dumnezeirii. Ce vrea să însemne aceasta? Sfiala dragostei, întru adâncul smereniei! Adică ei nu îndrăznesc să privească faţa Celui iubit cu neruşinare, ci cu ochii plecaţi, cu sfială şi bună cuviinţă. Cu două aripi îşi acoperă picioarele, se spune în continuare, şi aceasta este o lecţie de decenţă şi de bună-cuviinţă, pentru o omenirea comtemporană, care se pare a pierdut în vestimentaţie orice bun-simţ al decenţei. Iar cu două zboară, cântându-I lui Dumnezeu, lăudându-L şi mulţumindu-I neîncetat. Dupa Serafimi, stau inaintea lui Dumnezeu inteleptii Heruvimi, cei cu ochi multi, care, mai mult decât alte cete de mai jos, stralucesc neincetat cu lumina intelegerii si a cunostintei de Dumnezeu. Heruvimii fiind luminati in tainele lui Dumnezeu, ale cunostintei adâncului si intelepciunii divine, lumineaza si pe altii; caci insusi numele de „Heruvim”, in aceeasi limba evreiasca, se tilcuieste „multa intelegere” sau „revarsare de intelepciune„. Prin Heruvimi se revarsa intelepciunea cea de sus si se da ochilor sufletesti luminare spre cunostinta lui Dumnezeu.
Ceata a treia numita a Tronurilor sta inaintea celui ce sade pe scaun inalt si preainaltat (Isaia 6, 1). Se numesc asa caci pe dinsii, ca pe niste scaune intelegatoare, se odihneste Dumnezeu gânditor, precum scrie Sfintul Maxim Marturisitorul; adica nu cu fiinta, ci cu slujirea si cu darul. In ierarhia din mijloc, prima ceata se numeste ceata Domniilor, pentru ca domnesc peste ceilalti ingeri care sint sub dânsii. Ei „fiind liberi si lepadind toata temerea de rob, de bunavoie si cu bucurie slujesc neincetat Domnului„. Ei revarsa oamenilor, care sânt pusi de Dumnezeu ca stapinitori, puterea stapânirii cu buna intelegere si a iconomiei celei intelepte, ca sa domneasca bine si cu dreptate peste tarile încredintate lor. Acesti ingeri ajuta pe oameni sa-si stapâneasca simtirile si sa-si smereasca patimile cele fara de rânduiala, supunind pe trup duhului. Ceata Puterilor ceresti, implineste fara odihna voia cea tare si puternica a Domnului Savaot, stapâneste planetele si stelele universului; da oamenilor puterea proorociei si darul facerii de minuni si ii ajuta pe crestini sa rabde cu tarie necazurile vietii si sa pazeasca poruncile lui Hristos. Ceata Stăpâniilor, se numeste asa pentru ca acesti ingeri au mare stapânire peste diavoli. Ei risipesc stapânirea lor si izbavesc pe oameni sa nu cada in ispitele cele cumplite care ii duc la moarte si la osânda iadului.In ierarhia cea mai de jos prima ceata este a Incepătoriilor. Se numesc asa pentru ca ei stăpânesc pe ingerii care sânt sub ascultarea lor, facându-le cunoscuta voia lui Dumnezeu. Ei au misiunea de a îndrepta toata lumea; ei pazesc țarile, tronurile celor ce conduc; ei păzesc hotarele neamurilor, orasele, cetatile, satele, limbile, bisericile si pastorii de suflete. Ei ii ajuta pe cei ce conduc popoare si Biserici sa faca voia lui Dumnezeu si sa nu asupreasca pe cei de sub ascultarea lor.
Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale ingerilor si prin ei oamenilor. Sfintul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: „Acestia sunt cei care înmultesc sfânta credinta intre oameni luminând inaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credintei celei drepte„.
Ultima ceata si mai apropiata de oameni este ceata Ingerilor. Acestia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu si vointele Lui cele mai mici chiar, povatuindu-i sa traiasca in dragoste, in fapte bune si cu dreptate, implinind intru toate voia Domnului. Ingerii sunt rânduiti sa pazeasca pe fiecare credincios, caci de la botez, fiecare crestin are un inger pazitor. Pe cei buni ingerii ii ajuta sa nu cada, iar pe cei cazuti ii ridica, prin pocainta si spovedanie si niciodata nu ne lasa pe noi, desi uneori gresim. Ingerii sunt gata sa ne ajute intotdeauna, numai sa voim si sa cerem ajutorul lui Dumnezeu.”
În limba greacă cuvântul „anghelos” textual înseamnă „trimis”, „vestitor”. Această rădăcină o întâlnim şi la cuvântul „evanghelie”, care etimologic înseamnă „veste bună”. Îngerii au căpătat această denumire datorită slujirii lor faţă de mântuirea neamului omenesc, pentru care sunt folosiţi de Atotbunul Dumnezeu şi pe care o împlinesc cu dragoste şi râvnă
Descoperirile biblice arată clar că Îngerii nu sunt cele mai importante fiinţe din Univers. Ei sunt doar nişte fiinţe supuse lui Dumnezeu şi se supun Lui ca unui Stăpân. Ei slujesc lui Dumnezeu şi chiar şi oamenilor. Astfel, Biblia, acordând toată atenţia lui Dumnezeu şi nu Îngerilor slujitori Lui. Să dăm totuşi prioritate mărturiei Sfintei Scripturi privitoare la Îngeri, citind această mărturie cu ajutorul Sfintei Tradiţii a Bisericii, adică cu ajutorul Duhului Sfânt. Despre momentul apariţiei Îngerilor nu există în Sfânta Scriptură un indiciu clar. Teologii au în această privinţă diverse păreri, dar un singur lucru poate fi afirmat cu tărie: Îngerii au fost creaţi înaintea oamenilor. Îngerii au fost creaţi de Dumnezeu doar prin cuvânt, a zis şi s-a făcut.
Însă cu omul a fost altă poveste. Cu omul, Dumnezeu a lucrat în mod direct, ca un partener. Dumnezeu S-a aplecat şi a luat pământ în mâinile Lui şi ne-a modelat şi ne-a făcut trup. Dumnezeu a suflat asupra acestui trup şi ne-a dat duh de viaţă, dar nu orice duh de viaţă, ci duh de viaţă dătător. Avem puterea de la Dumnezeu de a da viaţă mai departe. Noi suntem prin aceasta superiori îngerilor. Însă, este adevărat, nu ne ridicăm la curăţenia lor, nu ne ridicăm la înălţimea lor, nu suntem aşa de luminoşi cum sunt ei. Sufletul omenesc nu se împlinește în lucruri şi în obiecte finite, nici chiar in persoane mărginite, iar lumea efemeră nu-l va mulţumi niciodată deplin. El va căuta mereu o Persoana ideală, căreia să i se dăruiască deplin, cu care să trăiască într-o comuniune de iubire, o viaţă adevărată, netrecătoare şi pururea fericită.
Omul, creeat după chipul și asemanarea lui Dumnezeu, a fost făcut să fie sfânt, atunci când omul devine sfânt ocupă un loc important în ceruri, scriptura ne vorbește de Ilie și Moise prezenți pe Tabor la Schimbarea la Fată a Mântuitorului și de Avraam din pilda bogatului nemilostiv. Aflam din cântarile ortodoxe despre Fecioara Maria, mai marită și mai cinstită decât serafimii și heruvinii, cea care stă de-a dreapta tronului ceresc, iar la stânga stă un sfânt cu aripi, așa cum este prezentat în icoanele ortodoxe, Ioan Botezătorul. La marea Judecată pe 12 scaune stau apostolii, iar ceata sfinților își are un loc al său în Împaratia Cerurilor. Toate acestea ne îndeamă și pe noi să ne dorim sfințenia, iar calea, drumul îngust, trebuie urmată purtându-ne crucea și urmându-l pe Hrtistos. Așadar fiți sfinti!
Dacă Persoana (singura) care îl poate împlini, mulţumi, bucura şi veseli pe om făcându-l fericit, este Dumnezeul întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos, lumea ideală după care tânjeşte nu poate fi alta decât lumea cerească a îngerilor. Mântuitorul poartă întru Sine toată slava, puterea, iubirea, adevărul, dreptatea, bunătatea, frumuseţea şi armonia preasfintei Treimi, iar lumea cerească a îngerilor, a duhurilor rămase pe veci bune (o parte dintre ele întrebuinţând greşit libertatea, au devenit rele) care se desfată şi lucrează cu hărnicie, într-o lumină şi transparenţă desăvârşită, la împlinirea voii sfinte a Creatorului este adevărata lume întru care nu există tristeţe, durere sau răutate. Îngerii buni, cu bucurie îşi împlinesc menirea lor, sporind în viaţa cea plină de bucurie şi veselie. Într-o mişcare plină de dinamism, plini de duhul fierbinte al iubirii, ei slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi înălţă spre El neamul omenesc. Să ştiţi că nu este lucru mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât ca cineva să-şi pună sufletul pentru aproapele, decât ca fraţii să fie împreună.
Căderea cea dintâi din istoria creaţiei dintru aceasta a venit: cel care a căzut primul a fost satana, Lucifer. Lucifer, care înseamnă purtător de lumină, era mai mare peste toate cetele heruvimilor şi, după cum ştiţi, heruvimii sunt cei care, dintre cetele cereşti, au cunoştinţa cea mai înaltă. Heruvimii cei cu ochi mulţi, adică cei care văd şi înţeleg cel mai mult. Şi această căpetenie a heruvimilor a ales să se izoleze, să fie singur, a ales să nu se mai supună voii lui Dumnezeu şi să-şi facă voia sa. Căci a zis el: Îmi voi lua scaunul meu şi-l voi pune pe muntele de miazănoapte şi voi fi asemenea Celui Preaînalt. A uitat Lucifer pe Cel Care-l făcuse, pe Cel Care-l crease, şi s-a gândit el, creatură, să fie asemenea cu Creatorul. S-a gândit să fie el singur. Şi căderea lui a fost atât de mare încât, o dată cu el, au căzut o treime din îngeri, îngeri care gândeau ca el, îngeri care pe vremea aceea aveau şi ei posibilitatea de a cădea, deoarece şi ei erau făcuţi ca fiinţe libere, având posibilitatea de a alege. Şi cei care au ales să fie singuri, cei care au ales să nu se mai supună voii lui Dumnezeu, au căzut o dată cu satana. Şi căderea aceea, spun Sfinţii Părinţi, a fost atât de mare şi atât de rapidă, încât mare tulburare s-a făcut în Împărăţia Cerului. Şi cădeau îngerii care gândeau ca satana, însă şi ceilalţi îngeri erau cuprinşi de tulburare. Erau într-o stare de oarecare nehotărâre. Şi atunci s-a ridicat un înger, a stat în mijlocul lor, şi-a ridicat sabia şi a zis: Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! În momentul acela, toţi îngerii au încremenit, şi cei care cădeau şi cei care erau nehotărâţi. Toţi au încremenit. Pentru cei care nu erau întemeiaţi în mod deplin în alegerea cea bună, acela a fost momentul care i-a făcut să se hotărască pe deplin şi pentru vecie a fi de partea lui Dumnezeu. Ceilalţi, care erau în cădere, au rămas acolo unde se aflau. Astfel încât cei căzuţi, care din îngeri luminoşi s-au transformat în fiinţe întunecate populau şi văzduhul şi pământul şi cele de sub pământ, rămânând acolo unde i-a prins căderea în momentul în care acel înger a stat în mijlocul îngerilor şi a hotărât care și de partea cui este. Acel înger nu este altul decât Mihail, arhistrategul sau conducătorul oştilor cereşti, care face parte din ceata arhanghelilor, arhangheli care au de la Dumnezeu menirea de a vesti oamenilor voinţa Lui, de a transmite mai departe oamenilor poruncile lui Dumnezeu. Aceştia sunt arhanghelii. Pentru acest motiv şi datorită Sf. Arhanghel Mihail, Dumnezeu le-a dăruit de atunci îngerilor puterea de a nu mai cădea niciodată. Dacă până atunci aveau posibilitatea de a cădea, din momentul acela, datorită faptului că au ales la moment de tulburare să slujească Dumnezeului Celui viu, au primit acest dar de a nu mai cădea niciodată.
Înaintea pieirii şi căderii, merg mândria şi trufia, în cer îngerul Lucifer ajunge la ultimul nivel de desăvârşire şi începe să îşi dorescă să intre în Sfatul Treimii. „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine”. Vanitatea lui Lucifer a însemnat dorinţa nestăpânită de afirmare, de deplină putere şi mărire, dorea să fie dumnezeu în treime, dorea să pătrundă în Sfatul Trinităţii. Credea că este nedreptăţit, că nimeni nu este mai bun ca el, nimeni nu poate face ce făcea el, că el este cel mai mare şi el merită totul, că el este singurul sfânt din univers şi că nimeni, niciodată nu a fost şi nu va fi aşa de bun ca el, pentru că de fapt el este singurul, toţi ceilalţi nu există, ei sunt numai pentru a-l sluji pe el, el se dorea stăpânul suprem, noul dumnezeu.
Lucifer devenise mândru, vanitos, trufaş, cu o vedere deplasată şi egocentristă şi atunci începe să construiască, să imagineze un plan de răzvrătire şi acţiune pentru a-L înlătura pe Dumnezeu, plan în care îşi caută aliaţi şi se gândeşte să atragă şi pe alţi îngeri de partea lui. Lucifer este urmărit, obsedat de acest gând, el devine visul şi coşmarul său, Lucifer vrea să ia puterea supremă în univers şi având aproape toate lucrurile la dipoziţia sa el concepe o strategie luciferică, o tactică diabolică, o batălie satanică pentru a-L detrona pe Dumnezeu.
În acest plan, de la înalţimea spirituală la care se afla el amăgeşte, momeşte şi atrage alături de el prin înşelăciune, intrigă, minciună, viclenie şi pe alti îngeri printre care o parte ocupau unele funcţii înalte şi îi puteau fi utili în rebeliune. Le strecoară îndoiala, îi artage prin prefăcatorie, le face promosiuni de mărire, realizează diversiuni menite să-L discrediteze pe Dumnezeu, foarte probabil să fi fost la fel ca în scena Absalom contra lui David şi Lucifer să fi promis anumite dregătorii şi favoruri acestor îngeri, dacă el ar fi ajuns dumnezeu, în schimbul alăturării şi a ajutorului lor în acesta acţiune deosebit de vicleană de detronare a lui Dumnezeu.
Odată conceput şi pregătit acest plan Lucifer l-a atacat pe Dumnezeu cu toată puterea şi cu toată viclenia de care el putea să dispună în acel timp, bănuind că-L i-a pe Dumnezeu prin surprindere. Dar Dumnezeu care cunoaşte toate lucrurile pentru că El le-a creat, nu se putea să nu cunoască şi acest lucru, acest plan de detronare. Bineînţeles că El îl cunostea! Este posibil ca această luptă să fi început chiar în sala tronului, deoarece Lucifer era heruvim şi deci avea acces acolo şi de acolo bănuia că-L poate surprinde pe Dumnezeu fară apărare sau cu o apărare şubredă. Lucifer atacă. Arhanghelul Mihail, conducătorul oştilor îngereşti cu funcţie de apărare, căpetenia în lupă a cetelor îngereşti, cu sabie de foc, semn că este purtător al dreptăţii Dumnezeieşti, stă în fruntea îngerilor crecincioşi lui Dumnezeu, el le strigă ,,Să stăm bine, să stăm cu frică”, Arhanghelul Mihail este cel ce le face conoscută tuturor voia lui Dumnezeu. Atacul nu reuseşte. Are loc un război, oştile ceresti, care sunt conduse de arhanghelul Mihail, dau o ripostă pe măsură şi se resimte chiar şi pe pământ forţa şi loviturile ei ,,ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină”.
La început îngerii nu ştiau că Iisus Hristos este numit de Duhul Sfânt „Îngerul Sfatului celui Mare”, cu care se sfătuia permanent Tatal. Îngerii nu-L ştiau de Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a strigat Sfantul Arhanghel Mihail, zicând: Închinaţi-vă Îngerului Sfatului celui Mare, unii din îngeri n-au vrut să I se închine Lui şi de aceea au căzut în adâncul iadului, cum spune chiar Mântuitorul: „Văzut-am pe satana, căzând ca un fulger din cer”. Iisus participă la luptă şi la înfrângerea lui Lucifer. ,,Fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu şi să facă pe viteazul faţă de Cel Atotputernic; Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins şi la adăpostul scuturilor sale groase şi rotunde. Chipul lui i se ascundea în grăsime şi osânza stătea grea pe coapsele lui”. Lucifer cade; căderea şi izgonirea din raiul lui Dumnezeu, din locuitor al înatului strălucitor, din cerul cerurilor, îl pune pe el în postura de a deveni scormonitor al beznei adâncurilor.
Este războiul răzvrătirii pe care Lucifer îl pierde şi atunci este alungat din ceruri şi aruncat pe pământ.,,Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată”. Când o parte dintre îngeri s-au gândit la ei, dedicându-se lor şi nu lui Dumnezeu, dorind prin ambiţie şi prin propria putere să devină asemenea cu Dumnezeu, au fost pedepsiţi cu aruncarea din rai. Foştii locuitori ai raiului fiind alungaţi în urma păcatului lor în întuneric, ei în frunte cu conducătorul lor nu au mai urmărit de atunci decât săvârşirea de răutăţii şi ispitirea oamenilor la păcate şi fărădelegi.
Nebunia şi prostia merg înaintea mândriei, Lucifer era un înger aproape de desăvârşire dar raţiunea şi mintea lui s-au întunecat, pentru că nebunia păcatului ,,n-are aceeaşi judecată şi inima ei nu simte la fel; să prade este în inima ei şi să nimicească neamuri fără număr!” Îngerii care au căzut din cer împreună cu Lucifer „au fost a treia parte din stelele cerului”, iar locuinţa îngerilor căzuţi este în văzduh, adică locul dintre cer şi pământ, îngerii răi sunt aruncaţi în întuneric, adica departe de faţa lui Dumnezeu, până la judecata viitoare. Lucifer devine satan. El care primise toate virtuţile, cel care lucrase pentru desăvârşirea lor şi devenise aproape dedăvârşit şi-a distrus toate virtuţile şi le-a pervertit în patimi nimicitoare spre a le pune în sjujba planului său de detronare a lui Dumnezeu. Învins, biruit diavolul îşi pierde virtuţile dar îşi păstrează, sporeşte şi perfecşionează viciile şi patimile devenind stăpânul răului.
Dumnezeu este Sfânt, El este Binele, binele este sursa virtuţilor şi răul sursă a păcatelor, viciilor şi patimilor. Satan simbolul răului, are început, Dumnezeu Binele şi sursa binelui este infinit. Binele este infinit, răul are început şi sfârşit, satan are început şi sfârşit, el va pierii la sfârşitul lumii, la judecata finală, iar Dumnezeu Binele dăinuieşte în infinitatea Lui.
Satan continua razboiul. Pe parcursul lui nu exista timp de odihna. Atunci cand vrajmasul nu lupta la vedere, lucreaza fara zgomot si cu viclenie peste tot si totdeauna ne pandeste vrajmasul si pericolul de a ne prinde in mrejele sale este imediat, diavolii in razboiul acesta sunt necrutatori. “Sunt indrazneti si foarte nerusinati“,se arunca in lupta cu o furie nestapanita si uzeaza fara scrupule de uriasa forta de care dispun, sunt multimea duhurilor necurate care asculta de poruncile lui si le savarsesc fara abatere, “armele diavolului sunt demonii, stapanitorii intregului pamant, care impreuna lucreaza cu acela la tiranizarea oamenilor“. Nu trebuie insa sa ne scape din vedere un adevar extrem de pretios. Acela ca diavolul are voie sa ne atace, dar nu ne poate birui cata vreme nu-i ingaduim noi aceasta. Se vorbeste despre acest lucru si intr-un text foarte vechi al Bisericii noastre, numit Pastorul din Herma, unde ni se spune ca “diavolul poate lupta impotriva omului, dar nu-l poate birui in lupta” (48, 2). Asta inseamna ca ne putem face biruitori in lupta contra lui.
In alta parte Sf. Apostol Pavel ne incredinteaza ca Dumnezeu “nu va ingadui ca sa fiti ispititi mat mult decat puteti, ci, odata cu ispita, va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda” (I Cor. 10, 13). Niciodata Dumnezeu nu va ingadui diavolului sa ne incerce cu o putere mai mare decat propriile noastre puteri. Caci, daca s-ar intampla aceasta, lupta ar fi inegala, iar Dumnezeu, nedrept. Caci, daca diavolul ar fi mat puternic decat noi, atunci orice lupta ar fi de prisos si rezultatui ei, de mai inainte cunoscut: acela ar fi biruitorul si noi cei biruiti. Dar nu, “daca cineva nu se face rob de bunavoie diavolului, diavolul nu are stapanire asupra lui”
Nu trebuie insa sa ne scape din vedere un adevar extrem de pretios. Acela ca diavolul are voie sa ne atace, dar nu ne poate birui cata vreme nu-i ingaduim noi aceasta. Se vorbeste despre acest lucru si intr-un text foarte vechi al Bisericii noastre, numit Pastorul din Herma, unde ni se spune ca “diavolul poate lupta impotriva omului, dar nu-l poate birui in lupta” (48, 2). Asta inseamna ca ne putem face biruitori in lupta contra lui. In alta parte Sfantul Apostol Pavel ne incredinteaza ca Dumnezeu “nu va ingadui ca sa fiti ispititi mat mult decat puteti, ci, odata cu ispita, va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda” (I Cor. 10, 13). Niciodata Dumnezeu nu va ingadui diavolului sa ne incerce cu o putere mai mare decat propriile noastre puteri. Caci, daca s-ar intampla aceasta, lupta ar fi inegala, iar Dumnezeu, nedrept. Caci, daca diavolul ar fi mat puternic decat noi, atunci orice lupta ar fi de prisos si rezultatui ei, de mai inainte cunoscut: acela ar fi biruitorul si noi cei biruiti. Dar nu, “daca cineva nu se face rob de bunavoie diavolului, diavolul nu are stapanire asupra lui” (Clementine, Omilia 9). Si acest lucru este mangaietor si incurajator pentru noi toti.
In sfarsit, sa cunoastem si faptul ca de noi depinde sa tragem foloasele acestui razboi, pentru a ne asigura rasplata cereasca. Dupa cum eroii capata rasplata in lupte si dobandesc decoratii pentru vitejia lor, tot astfel razboiul duhovnicesc prilejuieste luptatorilor sai sansa incununarii. Sfantul Ioan Scararul adevereste aceasta cand scrie ca“inmultindu-se razboaiele, se inmultesc si cununile. Cel ce nu se bate in razboi, niciodata nu va fi incununat” (Cuv. 26, in P.O., 88, 1068-1069). Astfel, de multe ori se intampla ca diavolul, fara sa vrea, ne face mai atenti, mai silitori. Razboiul lui ne intareste in calea virtutii si ne oteleste vointa. Sfintitul Gura de Aur, intarind posibilitatea acestei consecinte, spune ca“Cand vicleanul ne infricoseaza si ne tulbura, atunci ne facem intelepti, atunci ne cunoastem pe noi insine, atunci cu multa graba alergam la Dumnezeu“.
Cel rău, văzut şi nevăzut, este foarte răspândit în lumea în care trăim! Şi, cu adevărat, omul nu se poate păzi singur, cu puterile sale, de năvălirile acestui rău şi nu-şi poate păzi nici casa sa, nici pe apropiaţii săi. Şi, dacă nu şi le poate păzi singur, atunci cum? Oamenii înţelepţi spun: „Cu ajutorul lui Dumnezeu”. Iar ajutorul lui Dumnezeu ni-i pune înainte pe ocrotitorii şi păzitorii noştri. Şi aceşti ocrotitori se numesc „Sfintele netrupeşti Puteri Cereşti”. Iar păzitorii sunt Îngerii păzitori.
Sfinţii Arhangheli aduc în viaţa noastră dreptatea şi mila lui Dumnezeu şi arată că acestea pot şi trebuie să lucreze împreună. Nu orice altă fiinţă vine înaintea noastră să ne spună acest lucru, ci nişte îngeri. Anghelos înseamnă slujitor, înseamnă trimis, cel care este trimis, cel care arată voia lui Dumnezeu. Nu întâmplător sunt îngerii cei care ne arată că dreptatea şi mila se pot întâlni şi împleti. Sunt trimişi ei, îngerii, pentru că ei au dovedit prin viaţa lor că acest lucru este posibil. Şi cum au făcut aceasta? Punând mai presus pe Dumnezeu, punând toate în slujba Lui, punând toate la picioarele Lui. De ce? Pentru că Unuia Dumnezeu se cade să slujeşti. Pentru că legea cea adevărată este să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată puterea ta, din toată vârtutea ta, din tot cugetul tău şi cu tot sufletul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Aceasta este voia lui Dumnezeu.
În momentul în care noi vom uita că avem propriile noastre dureri, în momentul în care noi vom uita că avem propriile noastre nevoi, în momentul în care, făcând aceste lucruri, ne vom deschide ochii şi ne vom uita în jur, vom observa că suntem înconjurați de fiinţe, de creaturi ale lui Dumnezeu, de suflete pe care Dumnezeu le-a adus la fiinţă din iubire, care au nevoi mult mai mari decât ale noastre, care au dureri mult mai apăsătoare decât ale noastre şi care nu aşteaptă altceva decât să fim alături de ei. Zice Sf. Ioan Gură de Aur: Cine este atât de împietrit cu inima şi de nesimţitor încât, văzând pe fratele său căzut la pământ, să-i dea cuvinte de folos în loc să plângă împreună cu el? Nu este lucru mai iubit de Dumnezeu decât să ne iubim unii pe alţii.
Expresia psalmului: Cel ce faci pe Îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Ps. 103, 5; Evr. 1, 7) arată clar şi esenţa duhovnicească (lipsa de trup) a Îngerilor şi slujirea lor. Tot despre aceste două însuşiri principale ale Îngerilor vorbeşte şi Apostolul Pavel: Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? (Evr. 1,14).
Odata cu imputinarea credintei si pierderea ei pana la urma, legatura cu Dumnezeu se imputineaza si, subtiindu-se aceasta relatie cu Dumnezeu, se raceste dragostea si se stinge smerenia, caci acestea nu izvorasc de altundeva, si nu sunt intretinute decat de harul dumnezeiesc. Si asa se intampla, ca multi intelepti si priceputi, cum spune Mantuitorul, sa sufere de aceasta lipsa de smerenie si de dragoste, iar aceasta suferinta li se face cumplita lor si se simt cumva atat de indurerati, incat nu pot altceva sa faca decat sa le produca si altora suferinta.
Dar suferinta aceasta se datoreaza faptului ca au uitat de suflet si de legile lui si, in loc sa fie slujiti de ingeri, cum a lasat Dumnezeu, astfel de oameni, in aceasta cadere, ajung sa-i slujeasca ei pe demoni, iar aceasta este o suferinta si mai cumplita, caci demonii nu rasplatesc slujirea cu bine, ci cu ura si cu distrugere. Si asa intelegem de ce sunt atat de multe certuri si uri intre oameni. Deci, acolo unde oamenii nu se mai inteleg, lipsa dragostei a fost urmare a lipsei adevarului, a lipsei dreptei credinte. Opus acestei cai este sa-L marturisim pe Hristos si mai ales sa marturisim si puterea lui de a uni oamenii, sa credem ca El poate intr-adevar sa daruiasca ceea ce lipseste sufletelor noastre, sa ne dea dragostea dupa care tanjim atat de mult.
Dupa ce pier din noi credinta si apoi dragostea, ultima din noi care piere este nadejdea. Îngerii păzitori sunt necesari, pentru că “de nu ar exista Îngeri păzitori şi îndrumători pe lângă oamenii cei buni şi binecredincioşi, demonii ar nimici tot neamul omenesc, dacă Domnul le-ar îngădui să facă cu oamenii ce ar voi ei, căci răutatea diavolilor lor faţă de oameni este nemăsurată şi zavistia lor faţă de om nu are margini, fiindcă omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi menit să moştenească viaţa veşnică în locul îngerilor căzuţi” – scrie Sfântul Ioan de Kronstadt.
După credinţa şi evlavia Bisericii, Îngerul „plânge” atunci când păcătuim sau pierim şi luptă pentru noi şi împreună cu noi împotriva duhurilor care ne ispitesc. Chiar şi în simţămintele şi legăturile noastre pământeşti, omeneşti, uneori pe cel mai iubit și cel mai credincios prieten, pe soţie, pe frate, pe soră îi numim îngeri păzitori pentru a exprima dragostea noastră faţă de ei şi dragostea lor faţă de noi. Păzindu-ne în chip nevăzut şi ziua şi noaptea, Îngerii păzitori nu numai că ne îndeamnă la fapte bune, dar ne şi ajută să le săvârşim şi notează aceste fapte bune pentru a le înfăţişa la înfricoşata Judecată. Îngerii păzitori ocupă ultimul loc în ierarhia îngerească, însă acest lucru nu trebuie să ne tulbure. Chiar dacă sunt mai departe decât ceilalţi de Dumnezeu, slujirea lor este mare în ochii lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt meniţi să ne păzească şi să ne mântuiască pe noi, oamenii, iar omul, precum se ştie, este cununa creaţiei lui Dumnezeu.
Tot ce este bun, curat şi luminos în noi, orice gând bun, orice faptă bună, rugăciunea, pocăinţa, toate acestea se nasc şi se săvârşesc în noi din îndemnul Îngerului nostru păzitor. Lucrând prin conştiinţa şi inima noastră, el ne reţine de la păcat şi sminteală şi ne ajută să luptăm cu ispitele. Când Îngerul păzitor vede că mergem pe calea mântuirii, se sârguieşte prin toate mijloacele să ne încurajeze, să ne întărească pe această cale. Dacă noi ne abatem de la calea adevărului, el se străduieşte din toate puterile să ne aducă înapoi pe ea. Dar, dacă noi nu-l mai ascultăm deloc pe Îngerul nostru păzitor şi cădem în păcat, Îngerul se depărtează de la noi, plânge şi, urmărindu-ne de departe, Îl roagă pe Dumnezeu să aibă răbdare cu noi şi să amâne pedeapsa. Şi, totodată, nu lasă încercările să ne copleşească conştiinţa şi trezeşte în noi pocăinţa.
Multor sfinţi li s-au arătat Îngerii păzitori când erau istoviţi în lupta cu duhurile necurate. Sfântul Isaac Sirul spune: „Când vrăjmaşul se năpustea în chip vădit asupra sfinţilor, îngerii (lor) se arătau în chip văzut şi spuneau că au fost trimişi în ajutor”. Îngerul care i s-a arătat Sfântului Grigorie Dialogul, a spus: „Nu te teme, că, iată, m-a trimis Domnul să fiu împreună cu tine toată viaţa ta şi să duc rugăciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nădejde le vei cere de la El, să ţi se dea” (Vieţile Sfinţilor, 12 martie). Cuviosul Nifon a văzut odată lângă porţile casei unei desfrânate un înger în chip de tânăr, plângând şi l-a întrebat de ce plânge. Iar Îngerul a răspuns: „Eu sunt trimis de la Dumnezeu aici spre păzirea unui om, care acum se odihneşte în casa aceasta cu o desfrânată şi mă mâhneşte foarte mult, că nu voiesc a vedea fărădelegea ce o face el. Cum nu voi plânge, văzând în ce fel de întuneric a căzut chipul lui Dumnezeu?“ (Vieţile Sfinţilor, 23 decembrie).
Zi de zi la fiecare slujbă Biserica face rugăciuni, în care sunt pomeniţi Îngerii păzitori: „Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre, la Domnul să cerem; şi ne ocroteşte pe noi cu Sfinţii Tăi Îngeri…”. Iar într-una dintre rugăciunile ei tainice (la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare) printre binefacerile deosebite ale lui Dumnezeu ea enumera şi faptul că Dumnezeu ne-a dăruit Îngeri păzitori: „Tu ai pus Îngeri păzitori”.
Vedem cu totii că suferinta este din ce in ce mai acuta din lume si cum in sufletele oamenilor e din ce in ce mai mult chin si mult plans, cum e greu, uneori, de crezut ca atat de multa suferinta este intr-un suflet de om, desi in afara nu se vede. Din pacate aceasta suferinta nu se va opri. Pentru cei care nu-i inteleg cauza, ea se va adanci, caci nu este o suferinta care curateste sufletul, cea care-i chinuie pe cei mai multi dintre oameni in ziua de astazi, ci este una care desfigureaza chipul lui Hristos in noi, care ne rapeste libertatea si care-i arunca pe oameni in cea mai adanca deznadejde, caci nu altceva sunt aceste continue certuri si inselari, despartiri si parasiri de care mereu se aude. Omul nu este creat pentru aceasta, pentru a se certa, pentru a se desparti, pentru a se parasi. Daca insa cei care inteleg cauza acestor lucruri, nu vor spune celor din jur: “Sa luam aminte!”, raul va continua si-i va ajunge si pe ei. Si este foarte necesara aceasta luare de pozitie, caci daca adevarul nu se afirma raspicat, mai devreme si mai tarziu, dar cu siguranta, minciuna si raul cuprind suflet dupa suflet, ajungand si la cel care a tacut atunci cand nu trebuia sa taca.
Sunt oamenii care cred in Dumnezeu, dar multi dintre noi nu mai credem in puterea credintei si in puterea lui Dumnezeu. Daca ni s-a intamplat o nenorocire, ne indoim ca Dumnezeu stie de ea, ca aude cum plange sufletul nostru si ca ni-l poate tamadui. Daca avem o cadere mai mare, ne indoim ca Dumnezeu ne poate izbavi din ea. Daca cineva din cei apropiati greseste grav, nu vrem sa credem ca rugaciunea staruitoare ii poate schimba inima. Cumva nu gresim pentru ca suntem neputinciosi, ci pentru ca ne incredem prea mult in noi si suntem convinsi ca daca noi nu iesim la liman, nici Dumnezeu nu poate sa ne scoata. Este insa falsa aceeasta gandire, caci Dumnezeu nu are nevoie de puterea noastra ca sa ne izbaveasca, ci are nevoie doar de increderea noastra in ceea ce ne-a spus, si de urmarea noastra a cuvintelor Lui. Când Mantuitorul a spus: “Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor“, trebuie sa intelegem ca acestea nu se refera numai la lumea intreaga in general, ci se refera si la fiecare dintre noi. Cat avem suflare de viata este cu noi, in bucurie, in necazuri, in ispite, in incercari, in reusite, este cu noi.
Luati ce este bun, spune Apostolul, adică virtuțile, in afara de aceste virtuti, sa intelegem ca patimile sunt lucruri cu adevarat potrivnice noua. Oricat ar fi de placuta o patima, oricat ar fi de lipita de sufletul nostru, ea nu este ceva din noi, este ceva din afara noastra care este strecurat inauntrul nostru de catre demon. Oricata bucurie ne-ar aduce o patima la un anumit moment, ea nu va duce niciodata la ceva bun pentru noi, ci cu cat va prinde mai mult radacini in suflet, cu atat ne va face mai mult rau. Este ca o bomboana care este foarte buna la gust, dar care chiar si pe ea scrie ca este otravita. Urmarea nu va fi decat ca ne vom otravi. Iar daca omul nu este stapan pe sine nu are puterea sa rabde de foame decat sa manace acea bomboana otravita. Iar aceasta nestapanire inseamna o rapire a libertatii, si nu este altceva decat opera demonilor, caci spre deosebire de Dumnezeu care ne-a facut liberi si nu ne ia niciodata libertatea, demonii de-abia asteapta sa ne inrobeasca.
Sa ne spunem si noua, sa spunem si celor dimprejur, ca exista in aceasta lume o sursa uriasa de dragoste si de intelegere, unde fiecare suflet poate sa-si gaseasca alinarea. Este Biserica, stalpul si temelia adevarului, cum ii spune Sf. Pavel ucenicului sau Timotei. Lumea de astazi are nevoie de astfel de marturisiri, si acestea nu trebuie numaidecat sa se intample pe stadioane, ori cu multa publicitate, ci acest adevar trebuie in primul rand sa fie strigat in inima omului, iar de aici se va ingriji Dumnezeu sa-i gaseasca o cale catre lume. Să fii încredinţat că păzitorul tău este tot timpul cu tine şi că împreună cu celelalte făpturi şi tu te afli sub acelaşi Stăpân, Care numai printr-un semn pune totul în mişcare şi toate le pune în bună rânduială. Stai, aşadar, cu bărbăţie şi cu inimă bună. Nici demonii, nici fiarele sălbatice, nici oamenii împătimiţi nu-şi pot face voia lor spre răul şi pierzarea ta de nu va îngădui aceasta voia Ocârmuitorului. De aceea spune sufletului tău: Eu am un păzitor, care mă ocroteşte; şi niciuna dintre făpturi nu se poate înfăţişa înaintea mea decât dacă are poruncă de Sus. Iar, dacă aceasta va fi voia Stăpânului meu, ca cei vicleni să aibă putere asupra făpturii Lui, voi primi aceasta fără să mă mâhnesc, căci nu-mi doresc ca voia Domnului meu să rămână neîmplinită. Astfel, în ispitele tale vei fi plin de bucurie, ca unul ce ştii şi înţelegi întru totul că eşti cârmuit de Pronia Stăpânului Ceresc. Aşa să-ţi întăreşti inima ta cu nădejdea în Domnul. Să dai slavă și multumire lui Dumnezeu pentru tot și așa vei împlini legea lui Hrtistos Iisus data pentru noi. Amin (postat pe fb de ioan monahul)