Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezatorul
Astăzi noi – Ioan și Ioana – va chemăm la sărbatoarea celui mai mare om născut din femeie, si va spunem tuturor, după datina ortodoxă ,,La Mulți Ani, cu sănatare si bucurie, altaturi de Dumnezeu și de sfinții lui ! ” Astăzi circa două milioane de romani îsi sărbatoresc onomastica de ziua Sfântului Proroc Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului și sunt puține familii care nu au un sărbatorit. Alături de Bobotează, ziua Sfântului Ioan Botezatorul marcheaza sfârsitul sărbătorilor de iarnă.
Nu fără sens Sfântul Ioan Botezătorul e sfântul ce îndeamnă la schimbarea firii, pe care să o înţelegem ca revenire la adevărata natură, nestricăcioasă şi e cinstit ca sfântul îi apropie pe părinţi de firea copiilor: cine are vederea mai curată decât copiii? Să credem deci, că nouă oamenilor Cerurile ne sunt permanent deschise. Atât cât ne identificăm cu nivelul fiinţei lăuntrice şi nu ne lăsăm robi existenţei la periferia fiinţei, atât simţim şi trăim asta, cât nu uităm Cine ne oferă încă un răsărit de soare şi cine-i şansa de a-i respira şi frumuseţea apusului, atât vedem şi Cerurile deschise. Adică vedem lumea aşa cum e şi pe noi aşa cum suntem. Pentru un copil, Cerurile sunt în permanenţă deschise. Dar, pe măsură ce devenim adulţi, ne înverşunăm în a ne încuia Cerurile pe dinăuntru, ferecându-le porţile cu lacătele iluziilor şi fricilor noastre. "Iată, Eu stau la uşă şi bat...", auzim. Cum răspundem? Ne spune Sfântul Ioan Înaintemergatorul, ne spune Domnul Hristos: Pocaiți-vă !
Sfantul Ioan Botezatorul este cununa prorocilor. Are duhul mustrarii lui Israil, asa cum au toti prorocii. Are duhul strasnic, rascolitor al lui Ilie, duh de trambita apocaliptica. Si are duhul lui Isaia, al smereniei profetice, al tainicii cunoasteri a lui Mesia Rastignit, a unui Mesia venit sa ia asupra-Si pacatele noastre. Sumă a prorocilor si incununare a proorociilor, Sfantul Ioan Botezatorul este cel care vede Intrupat pe Cel asteptat, ravnit, vazut pana atunci ca prin ghicitura, de toate slugile trimise de Imparat la ingrijitorii viei, slugi ucise si alungate de acestia, asa cum ii vor face si Sfantului Ioan insusi.
Nimeni nu poate avea un simt mai acut al venirii Imparatiei Cerurilor decat Inaintemergatorul. Dar apropierea Imparatiei Cerurilor inseamna, negresit, sfarsitul imparatiei de aici. Acum doua mii de ani a fost infipt in pamant semnul ceresc al sfarsitului acestei lumi si al inceputului Ierusalimului Ceresc: Crucea. Prin ea imparatia de aici, aflata in totalitate sub stapanirea diavolului, a cazut, si a inceput Imparatia Cerurilor. Dar numai in facere, caci imparatia diavolului inca mai este, dar nu va mai fi, iar Imparatia Cerurilor este deja prefigurata – in Biserica.
Aceasta culme a prorocilor si cunoscator al sumei prorociilor nu inceteaza sa ne surprinda. Desi, intr-un anume fel, duhul sau profetic este un duh al unui sfarsit de lume, propovaduirea lui e adresata launtrului, inimii. Nu propovaduieste nimic anti-social. Nici macar nu cere vamesilor sau soldatilor sa se lase de meseriile lor. Primii erau deja intruchipare a venalitatii si pacatoseniei vadite. Ceilalti, foarte posibil sa fi facut parte din armata romana, o armata de ocupatie. Le cere un lucru aparent simplu: sa fie oameni. Sa nu abuzeze de puterea lor, adica, sa nu talhareasca, sa nu impileze si sa nu abuzeze de cei aflati sub ei.
Astăzi prăznuim soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi care nu marchează neapărat un eveniment din viaţa Sfântului Ioan, ci zi care prăznuieşte cumva întreaga lucrare a Sfântului Ioan Botezătorul pe pământ şi pentru mântuirea noastră, ca un înger al lui Dumnezeu care a pregătit calea lui Dumnezeu. Este sărbătoarea prin excelenţă a Sfântului Ioan Botezătorul, şi este pusă imediat după Botez, pentru că acesta este cel mai important lucru pe care l-a făcut Ioan, în afară de acela de a face cărările netede, de a pregăti poporul pentru aşteptarea aceasta minunată a lui Hristos, de a-L arăta pe Hristos, de a aminti, de a vorbi despre El. Cel mai important lucru a fost acela de a-L arăta: Iată Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii.
“Binecuvantat fie Sfantul Botezator Ioan in veci, caci a implinit Vestea Cea Buna inaintea sosirii Vestii Celei Bune! Plecand in pustie, el s-a daruit intreg voii lui Dumnezeu, cu trupul si cu sufletul. Voia lui Dumnezeu a implinit-o in trupul sau pe pamant, ca si in cerul sufletului sau. Nici foamea, nici fiarele salbatice nu s-au apropiat de trupul sau de-a lungul anilor lungi pe care i-a petrecut in pustie. Nici nu a fost sufletul sau vatamat de tristete sau disperare din cauza singuratatii, si nici de mandrie din cauza vederiler ceresti. El nu a cautat la oameni nici paine si nici cunoastere. Insusi Dumnezeu i-a daruit toate cele de trebuinta, caci el insusi se daruise mai inainte cu totul voii lui Dumnezeu.
El nici s-a indreptat cu pasii spre pustie, nici a iesit afara din ea. O carma nevazuta de sus i-a calauzit intreaga viata. Caci la ceasul in care a trebuit sa iasa din pustie si sa iasa in intampinarea Domnului, s-a spus: Cuvantul lui Dumnezeu a venit la Ioan (Luca 3:2). Ioan a vorbit ca un tanar nevinovat despre vestirea ce o primise de la puterile ceresti: Si eu nu-L cunosteam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1: 33-34).
Şi nu numai el a dat mărturie, ci, o dată cu aceasta, a fost şi mărturia Tatălui şi a Duhului Sfânt, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu întru Care Tatăl a binevoit, peste Care Duhul Sfânt adumbreşte neîncetat. Şi atunci se prăznuieşte această sărbătoare închinată întregii lucrări a Sfântului Ioan Botezătorul în a doua zi de Bobotează. Şi ne vom opri la cuvintele din Evanghelia de la Matei, capitolul 11, versetul 3, unde doi dintre ucenicii lui Ioan au venit să întrebe: Tu eşti Cel Ce trebuia să vină sau pe altul să aşteptăm? Ca şi cum ar spune: “Tu esti Mesia?“. Am explicat că aceasta n-a fost o îndoială a lui Ioan, că Ioan, la închisoare fiind, nu s-a îndoit de Hristos, ci el voia, de fapt, să le adeverească ucenicilor această credinţă desăvârșită că Acela este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Si s-a prefăcut că el întreabă ca să-i facă pe ucenicii săi să meargă să întrebe, şi să vadă minunile pe care le făcea Dumnezeu atunci, şi să audă proorocirile şi adeverirea acestor proorociri din gura Mântuitorului, şi prin aceasta să se încredinţeze că El este Hristosul. Şi, pentru că si mulţimile puteau să creadă că Ioan se îndoieşte, imediat după ce aceşti doi ucenici pleacă, Mântuitorul, în acest cap. 11 la versetul 11 zice: Dintre cei născuţi din femeie, n-a fost unul mai mare ca Ioan Botezătorul. A zis cuvântul acesta mare. Am vrut să atrag atenţia asupra lui pentru că sunt mulţi care se tulbură de acest cuvânt şi zic: cum n-a fost nimeni mai mare decât Ioan Botezătorul? Nici Maica lui Dumnezeu? Chiar n-a fost nimeni mai mare ca Ioan Botezătorul? Şi Părinţii, şi cei ce explică cuvântul, în primul rând nu-l scot din context, unde Mântuitorul spune mai departe: …dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor este mai mare decât Ioan.
Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez (Ioan 3,30). Una dintre cele mai grele incercari la care poate fi supusa persoana umana este sa-si recunoasca micimea, atunci cand se afla in fata unei persoane cu viata morala inalta.Iti trebuie o mare doza de smerenie ca sa accepti, de pilda, sa te retragi din fata unui luminator care urca la zenit, sa te impaci cu gandul ca tot ce a fost in trecut se va schimba sub actiunea unor noi forte. Puterea in plina crestere a Mantuitorului nu a trezit in sufletul lui Ioan Botezatorul nicio urma de invidie sau de amaraciune. Era un om cu o natura puternica, putea sa “intre in competitie” cu Hristos, sa atraga de partea sa multimile usor de convins si sa apara ca intemeietor al unei noi invataturi, ca “sef” al unei noi “scoli”. Dar o asemenea intentie era departe de Ioan Botezatorul. Cautand sa atraga atentia de la persoana sa, va arata cu evlavie spre Hristos, “Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii“.Considerandu-se doar un prevestitor al Mantuitorului, s-a multumit doar sa-I proclame aparitia, ascunzandu-se apoi din calea Sa, asemenea luceafarului care dispare la aparitia soarelui. A inteles indata maretia venirii Mantuitorului si, in acea clipa, tot ce tinea de propria sa persoana a disparut. Asemenea unui cedru magnific, rapus de trasnet, a cazut la picioarele lui Hristos, zicand: “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”.
Cei ce pot să înţeleagă înţeleg dintr-o dată că El, Care era de la începuturi Împărat al acestei Împărăţii, El, Care şi în cuvintele, şi în predicile, și în pildele Sale, Se arată ca Fiu al Împăratului, ca Mire, ca Stăpân şi Împărat, se referă la cel mai mic dintre îngeri. Despre aceasta este vorba. Şi ultimul dintre îngeri era mai mare ca Ioan Botezătorul. Nici poveste nu este că Hristos era mai mic ca Ioan sau altceva de genul ăsta. În primul rând, zic Părinţii, Hristos, nu S-a născut din femeie, ci S-a născut din Fecioară. Şi asta exclude orice altă discuţie.
Ştiţi că aceasta a fost şi tulburarea lui Simeon, care a luat Pruncul în braţe şi care traducând Septuaginta vedea la Isaia că: iată, fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi se tulbura, şi nu înţelegea cum fecioara, şi scria „femeia”, şi dumnezeieşte, când se întorcea înapoi, găsea scris tot fecioara, chiar dacă el scrisese „femeia” şi se tulbura, ca după aceea să înţeleagă că, într-adevăr, prin minune dumnezeiască se naşte Acest Fiu al lui Dumnezeu şi nu dinfemeie, ci din fecioară. Şi textul spune mai departe: Dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor este mai mare decât Ioan. Şi din vremea lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia Cerurilor se ia cu asalt, şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.
”Protestul” sau cel mai vehement nu este adresat, asadar, unei oranduiri anume, sociala sau politica. Ci impotriva unei asezari a lumii, care e putreda in duhul care o anima. Impotriva duhului vicleniei, al nemilostivirii, al neindurarii. Si, mai cu seama, impotriva duhului fariseic. A celor care se credeau indreptatiti sa conduca si sa invete pe altii si sa se mantuiasca. A celor care, desi pareau ca critica pacatele din jur (ne amintim de pilda vamesului si a fariseului), totusi gaseau in aceasta asezare putreda mijlocul de a profita pentru a-si intari puterea silnica asupra celorlalti. Asadar, o criticau ipocrit, convenindu-le de fapt starea de lucruri si nedorind, nici cautand sa o schimbe. Ce mirare pe farisei cand au fost asimilati, fara crutare, de proroc, in putreziciunea lumii! Cum, noi, fii lui Avraam? Noi, cei care nu suntem ca vamesii sau ca prostii astia multi care se inghesuie sa isi dobandeasca iertarea pacatelor? Cei care nu suntem cu romanii, ci suntem reprezentantii neamului lui Israel?
Semnul distinctiv al diferentei radicale intre Sfantul Ioan Botezatorul si cei prinsi de duhul lumii este tocmai faptul ca el Il poate recunoaste pe Mesia in postura atat de umila a Celui care vine sa se boteze, pentru a plini toata dreptatea.Poate nici el, prorocul, nu se astepta ca aplecarea Mielului sa fie atat de adanca, sa coboare dupa om atat de jos, incat sa isi asume pacatele de care nu era vinovat. Majoritatea, de fapt, toti, se asteptau sa vina un Rege, un Razbunator al celor de jos, sau un Instrument ideal pentru cei de sus pentru a-si perpetua si mari, global, puterea. Fiecare vedea in Mesia nu implinirea profetiilor, ci implinirea propriilor sale nazuinte, cazute, viclene, naive sau intunecate de nestiinta si de ganduri prea omenesti. Pana si ucenicii Sf. Ioan, cu exceptia lui Andrei, Ioan si Petru, nu au inteles prea multe. Mari postitori si aspri, au inteles doar lucrurile exterioare din infatisarea Botezatorului, nu si duhul launtric, nu si implinirea asteptarilor sale in Acest Mesia smerit si bland cu inima, care statea la masa cu vamesii si pacatosii.
In toata acea babilonie de asteptari, de nadejdi, de confuzie si de apasare, ce aparuse in poporul lui Israil, intrat sub ocupatie romana, pastorit de o structura osificata si tot mai mult dominata de ”partida” fariseilor, Sfantul Ioan Botezatorul este Inainte-Mergatorul.
Propovaduirea sa, axata pe pocainta, si, mai ales, pe recunoasterea lui Mesia in chipul Mielului care ia asupra Sa pacatele lumii, arata ca il astepta pe Acelasi Mesia socant de smerit si bland din prorocia lui Isaia, si ca Il cunostea pe Acelasi Dumnezeu care era adiere de vant subtire pentru Ilie. Nu astepta vreun ”dumnezeu” galagios, vreun Rege inarmat sau vreun lider revolutionar, ideologic. Iar duhul lui Ioan Botezatorul este acest duh al asteptarii cutremurate de apropierea Celui Iubit, Celui Sfant. De apropierea Imparatiei Cerurilor, adica a Bisericii. Numai astfel poate fi cineva inainte-mergator, daca Il asteapta pe Cel dorit. Acest lucru este esential pentru noi. Suntem inaintea Celei De-a Doua si Slavitei Veniri a lui Hristos. Insa nu avem nimic din duhul curat si indragostit al Sf. Ioan Botezatorul. Desi el il prefigureaza si pe Ilie, profetul care va veni in vremurile apocaliptice. Si despre Ilie, ce spune, oare Vechiul Testament? Ca este trimis ca sa intoarca inimile parintilor catre fiii lor. Nici Ilie, asadar, ca Inainte-Mergator, nu este trimis pentru a rasturna lumea. Ci pentru a lucra asupra inimilor oamenilor, pentru a impaca cele dezbinate, pentru a-i smulge din duhul lumesc, antihristic si a-i pregati pentru venirea lui Hristos.
Mare a fost Ioan Botezătorul, cu adevărat mare, şi nici măcar naşterea lui n-a fost întâmplătoare şi n-a fost oricum. Cu ce minune s-a întâmplat naşterea lui! Nici nu ştiu să fi fost o naştere mai vestită şi mai binecuvântată decât Naşterea lui Hristos, care a fost puţin după aceea, cu care nu comparăm. N-a fost o naştere mai tainică – decât cea a Maicii lui Dumnezeu, despre care ştim din Tradiţie -, dar despre naşterea lui Ioan ştim de la Luca. Naşterea lui n-a fost oricum, a fost un om mare Ioan Botezătorul, şi de atunci tatăl său proorocea că va fi Înaintemergătorul lui Hristos şi va pregăti calea lui Dumnezeu.
Mare a fost Ioan Botezătorul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, prin faptul că nimeni până la el n-a trăit într-o asceză aşa de mare ca el, la măsura omului firesc, fără ajutorul desăvârşit al harului pe care-l avem noi, creștinii, după botez şi după primirea învăţăturii creştine. El n-a avut acest har; a avut într-o anumită măsură ajutorul lui Dumnezeu, dar n-a avut acest har, ajutorul harului pogorât prin botez, asemănător cu harul coborât la Cincizecime. El, la măsura puterilor omeneşti, a făcut maximul care se putea face. Mai mult decât el n-a făcut nimeni până atunci, la măsura ostenelii, a strădaniei. Se spune despre el prin Tradiţie că n-a vorbit cu nimeni în pustie, fiind acolo până a fost chemat de Dumnezeu să vestească pocăinţa. A avut puterea de a se abţine, de a tăcea, de a se aduna în sine, de a mânca numai miere sălbatică şi lăcuste şi, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, să ne gândim că nici lăcustele nu se prind uşor, și nici mierea sălbatică nu se găseşte uşor, mai ales în pustietăţile Iordanului şi cele de dincolo de Iordan. Deci, cât de puţin trebuie să fi mâncat omul acesta! În ce asceză trebuie să fi trăit! Si măsura trăirii lui e greu de spus în cuvinte. Dar, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, acest om avea curaj desăvârşit în faţa împăraţilor, nu se înfricoşa cu nimic de ei, le spunea adevărul în faţă. De oşteni nu se tulbura, aţi văzut cum le spunea oştenilor: Voi să vă mulţumiţi cu solda voastră, să nu aduceţi silnicie peste alţii. Nu se înfricoşa de nimeni. Nu se ruşina să spună cuvântul lui Dumnezeu! Câte am putea spune despre virtuțile sale! Măsura virtuţilor sale este mare.
Ce om a fost Ioan, încât Dumnezeu îi vorbea în pustie şi l-a chemat din adâncurile pustiei şi i-a mărturisit: Cel peste Care vei vedea Duhul pogorându-Se, Acela este.
Sa invatam de la Inaintemergatorul deplina smerenie, pentru ca in orice pozitie publica ne-am afla, sa putem ajunge a ne uita pe sine si a fi gata sa cedam locul altuia. Sa avem in vedere in primul rand scopul pe care suntem chemati sa-l slujim, catre care tindem, sa nu ne impedicam de amanunte, care, de cele mai multe ori se transforma in mari piedici.Ce bine ar fi si ce mare folos ar rezulta pentru munca obsteasca daca in aceasta chestiune n-ar interveni calcule personale, porniri meschine, din pricina carora poate fi ratata adesea o cauza importanta! Sa urmam exemplul Inaintemergatorului, sa fim mereu gata sa trecem in umbra, sa ne bucuram de succesul altuia, sa nu ne stea gandul la propria noastra marire. Sa nu ne lasam sa ne patrunda in inima duhul cel rau al zavistiei, sa ne rugam Domnului sa trimita asupra noastradarul renuntarii de sine si al uitarii de sine. Sa ne aducem mereu aminte ca preocuparea de capetenie a lui Ioan era sa arate catre Hristos, iar cea mai de seama marturie pe care a facut-o despre El a fost: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridica pacatul lumii“ (Ioan 1,29).El arata catre Hristos, ii trimite pe oameni la Hristos, se bucura pentru Hristos, vestind solemn: “Tatal Il iubeste pe Fiul si pe toate acestea le-a dat in mana Lui” (Ioan 3, 35). Fie ca si inima noastra sa marturiseasca aceasta! Sa-L preaslavim pe Hristos cu buzele noastre si cu viata noastra, pentru ca “sa fie El Cel dintai intru toate” (Coloseni 1, 18), si pentru ca noi sa ne micsoram, iar El sa creasca.
Ce măsuri trebuie să fi avut omul acesta, ca să vorbească Dumnezeu cu el cum vorbim noi unii cu alţii! Deci mare a fost Ioan Botezătorul până la Hristos, în afară de Maica lui Dumnezeu – pe care n-o punem la socoteală pentru că ea avea deja acest har pe care Sfântul Ioan nu l-a avut deplin, cum n-a avut tot Vechiul Testament. Maica lui Dumnezeu a avut acest har, pentru că a umbrit-o puterea Celui Preaînalt, şi Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât peste ea, şi L-a avut pe Hristos în pântece. Aici vorbim despre altceva. Plus că Hristos vorbeşte despre aceia, despre bărbaţii născuţi din femeie, deci nu intră în comparaţie Maica lui Dumnezeu; aici vorbim despre altceva.
Dar, am zice noi, de la Ioan nu mai poate fi nimeni la măsura lui? Ba poate. Şi ziceau Părinţii că toţi sfinţii de după aceea sunt mai mari, într-o anumită măsură, într-un anumit fel de înţelegere, fără să ne smintim, în sensul că aceştia au primit harul Duhului Sfânt. Şi, prin primirea harului Duhului Sfânt, prin botez, toţi deveneau cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor, cetăţeni desăvârşiţi. Unii dintre ei, prin acest dar pe care l-au primit, precum ucenicii Sfântul Ioan Gură de Aur, spuneau că l-au văzut stând lângă Tronul Mântuitorului. Deci până acolo s-a suit omul, între îngeri, până lângă Tronul lui Dumnezeu, dar toate acesta s-au făcut numai prin harul dumnezeiesc. Fără el, omul nu putea să facă asta.
Deci, până la Ioan n-a fost har în lume, nu s-a dat această putere prin botez. Ei au putut prin puteri omenești, şi cu ajutor dumnezeiesc, dar în alt chip, şi la altă măsură decât harul pe care l-am primit noi după botez. Cei ce au venit după aceea sunt mai mari într-un fel, dar nu mai mari prin osteneală sau strădanie, ci mai mari prin ajutorul şi lucrarea Duhului în ei, prin curăţia pe care a adus-o Duhul. Dar nu va fi nedreptate la Dumnezeu. Şi aşa cum lui Ioan, la măsurile lui fiind, i s-a tăiat capul, şi a aşteptat acolo în şeol, în acel loc de aşteptare a lui Hristos, iar după Înviere a fost ridicat la ceruri – şi toţi drepţii Vechiului Testament, în frunte cu Ioan, s-au ridicat la ceruri – şi Ioan, după ridicare, nu se ştie la ce măsuri este. Pe Dumnezeu, oricum, Îl aşteptăm neîncetat.
Cat de bland si de simplu vorbeste despre cele ceresti! Si cat de infricosator este el, intocmai ca un leu, atunci cand striga impotriva nelegiuirii oamenilor, a lui Irod si Irodiadei! Mielul si leul salasluiesc amandoi in el. Cerul ii este la fel de aproape precum o mama de pruncul ei. Voia lui Dumnezeu ii este tot atat de limpede precum ii sunt aproape ingerii din cer. O Atotintelepte Doamne, calauzeste sufletele noastre in pustia vietii acesteia dupa sfinta voia Ta, asa cum L-ai calauzit si pe Botezatorul!
Pe Sfântul Ioan îl socotim rugător la stânga Mântuitorului, la dreapta Sa e Maica Domnului, pentru neamul omenesc. Aşa apare în toate icoanele Deisis. Nu pe oricine laudă Hristos şi, dacă l-a lăudat Hristos pe acest prooroc mare, mai mare decât toţi proorocii Vechiului Testament, care L-au vestit pe Hristos, iar Ioan L-a şi arătat, şi a fost binecuvântat ca şi prin Botez să se atingă cu mâna de creştetul Stăpânului cu mâna sa de om, necurată totuşi, oricât de curăţită ar fi fost, într-un Botez de curăţire peste Cel Care nu avea nevoie de curăţire, dar el este cel care s-a curățit prin aceasta! Ioan Botezătorul, punându-și mâna pe capul Mântuitorului, nu el L-a curăţit pe Mântuitorul, ci prin Mântuitorul, şi prin acea mână care L-a atins pe Hristos şi prin sufletul care s-a supus şi a ascultat de Dumnezeu s-a curăţit el, şi a devenit Ioan cel mare, despre care ştim că acum este în Împărăţia Cerurilor, nu cel mai mic, ci poate printre cei mai mari. Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească! Caci a Ta este slava si multumita in veci, Amin”.(postat pe fb de ioan monahul)