Soborul Maicii Domnului
Nu întâmplător s-a rânduit ca a doua zi de Crăciun să fie dăruită Macii Domnului. Aducând prinosul de adorare pentru Dumnezeiescul Prunc, Biserica n-a uitat-o nici pe cea care L-a primit şi L-a purtat în pântece şi care, într-o smerenie desăvârşită, L-a născut într-o iesle din Betleem. Astfel, ceea ce ne-a învăţat Biserica împlinim şi noi: a doua zi de Crăciun, aducând slavă lui Dumnezeu, toţi credincioşii mărturisim recunoştinţă şi faţă de Maica Preacurată, în sfântă comuniune, la Sfânta Liturghie. Căci cuvântul „sobor” înseamnă „adunare, comuniune”. Aşadar, când spunem „Soborul Maicii Domnului”, înţelegem adunarea dreptmăritorilor creştini în jurul Maicii care-L ţine în braţe pe Dumnezeiescul Prunc, Iisus Hristos. Feciorelnic praznic, astazi, fratilor, cheama limba spre lauda si sarbatoarea de fata se face datatoare de mult folos pentru cei adunati impreuna. Si aceasta in chip foarte potrivit. Caci are drept subiect curatia si lauda cea desavarsita a intregului neam femeiesc si slava unei femei, in acelasi timp fecioara si maica. Frumoasa impreunare! Caci iata pamantul si marea slujesc drept straji pentru Fecioara: marea deschide drum lin corabiilor, iar pamantul indreapta pasii celor ce umbla pe uscat fara de impiedicare. Sa salte intreaga fire, fecioarele sa fie slavite! Fecioarele sa fie slavite si sa dantuiasca oamenii toti! Caci unde s-a inmultit pacatul, acolo harul covarseste (Rom. 5,20).
Talcuirea numelui Fecioarei Maria. Maria - este un nume pentru care s-au avansat multe solutii etimologice. In aramaica, Maryam inseamna "doamna”, "stapana”. Dupa Fericitul Ieronim (traducatorul Vulgatei), care-l explica prin limba ebraica, numele s-ar compune din mar ("picatura”) + yam ("mare”), deci "picatura [de apa] de mare”, in lat. stilla maris (de unde si stella maris - "steaua marii” - celebra denumire a Fecioarei in imnologia apuseana). Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, "a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci "cea draga”, "cea iubita”. Provenind din ebraicul "Aia", Maria se talcuieste "Doamna", fiindca ea domneste si stapaneste peste zidirea cereasca si pamanteasca, ca Maica a lui Dumnezeu. In al doilea rand, cuvantul Maria se talcuieste "luminare", dupa Sfantul Grigorie al Neocezareii, care spune: "Caci Maria, cea aleasa, se talcuieste luminare", de vreme ce etimologia isi are izvorul in lumina cea curata si este, precum zice Imparatul Solomon, "stralucirea luminii vesnice", ca desavarsire a intelepciunii.
La sobor ne-a chemat pe toti Maria, vasul cel de mult pret si fara de intinaciune al fecioriei, Raiul cel cuvantator al celui de-al doilea Adam (Rom. 5,14; I Cor. 15, 21-22, 45-59), Cel ce a lucrat unirea celor doua firi, lauda legamantului celui mantuitor, patul de nunta unde Cuvantul S-a nuntit cu trupul, rugul cel aprins (Ex. 3,2) al firii omenesti pe care focul cel arzator al dumnezeirii nu l-a mistuit, cu adevarat norul cel usor (Is. 19,1) care a purtat cu trupul pe Cel purtat de heruvimi, lana cea preacurata (Jud. 6, 37-38) udata de roua cea din cer cazuta, cu care Pastorul a imbracat mieluseaua (In 10,11), roaba si maica, fecioara si cer, singur pod al lui Dumnezeu catre oameni, urzeala infricosatoare a iconomiei, intru care s-a tesut tunica unirii (In 19,23), al carui urzitor este Duhul Sfant, a carei tesatoare a fost Puterea celui Preainalt care a umbrit-o (Lc 1, 35), iar lâna vechea tunica a lui Adam. Firul impletitor era trupul fara de prihana din Fecioara, acul harul nemasurat al celui purtat, iar tesator este Insusi Cuvantul cel intrat prin auz. In icoana Nasterii Domnului o vedem Fecioara Maria, intr-o ipostasă profetică, prevazănd ce se va întâmpla cu Fiul, dar „Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.” (Lc. 2, 19)
De ce această privire întoarsă a Maicii Domnului, această postură dorsală? Unde este acea tandrețe maternă, acea iubire incandescentă cu care mama lehuză își salută și își învăluie nou venit pe lume? ,,Limbajul trupului” din icoană ar sminti mai degrabă psihologii și psihanaliștii de azi cu recuzita interpretărilor de caz și diagnostic comportamental probabil de depresie postpartum la o mamă precoce. E o ipostază maternă care la prima vedere pare rece, ostilă, mai degrabă am spune că trădează semnele un ,,abandon” afectiv. Să nu uităm, Fecioara Maria a ales de bună voie și cu perfectă asumare și înștiințare ca să se zămislească în pântecele ei curat, să-L poarte, să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu și Mesia cel mult așteptat. Împinsă spre întunericul peșterii – ,,mijlocul umbrei morții” (Ps. 22, 4), singurul topos primitor, abisul negru al păcatelor noastre, Fecioara naște smerit pe Domnul ce vine să ne scoată și să ne elibereze ca să ne salveze cu asumarea totală a naturii noastre păcătoase și perverse, cu preț de jertfă prin moarte. Și ce moarte! El, Cel Care numai binele curat și gratuit l-a făcut oamenilor! Numai iubire a dat tuturor, refuzată, greu de primit, sau doar în parte primită!
Iată-L pe Dumnezeu-Omul prunc fragil înfășat, așezat în ieslea care mai degrabă trimite spre un sicriaș, sau masă, altar, jertfă. Scutecul glisează (deja) pe giulgiul morții căci El e ,,Mielul junghiat de la întemeierea lumii” (Apoc. 13,8), iar Maica Sfântă știe acestea. Cunoaște că, acum, în peșteră, e momentul plinirii pe care îl așteptau profeții, când Dumnezeu vine să se facă Om pentru ca omul să se facă dumnezeu. Născându-L pe Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, ea, cel mai frumos și bun om care a existat și va exista vreodată, a devenit Maica lui Dumnezeu-Fiul și a tuturor celor ce îl primesc pe Iisus Hristos din toată istoria omenirii de la un capăt la celălalt capăt al ei. De aceea, are privirea întoarsă, spre noi, de acum și noi copiii ei. E omul desăvârșit. Aproape în toate icoanele, ea pe noi ne privește, arătându-ni-L pe Fiul. Iubirea ei necondiționată se îndreaptă spre noi. Privirea ei meditativă e o taină, ne privește dar parcă se întoarce înlăuntrul ei. E cuprinsă în ochii Maicii Domnului, în privirea ei lucidă și sobră dar caldă, întreaga Teologie a Istoriei Omenirii. Cu o anume tristețe și mâhnire, deloc veselă, Maria prevede deja ce urmează să se întâmple micului ei prunc: Patimile, Crucea, Moartea, Învierea… ,,Privirea ei depășește prezentul fără să se oprească asupra Fiului său, așa cum face în general o mamă, ceea ce-i conferă scenei un element profetic.” (M. Quenot) Maria se odihnește în veghe -popas de frugală liniște- alături de Fiul ei dulce, după o grea călătorie, neprimită în Bethleem, urmând apoi fuga și exilarea în Egipt … Durerea și tristețea aceasta izvorăște din preștiința Maicii Domnului că Fiul ei nu va fi primit de lume, nu va fi crezut, nu va fi urmat. E o agonie asemănătoare cu agonia Mântuitorului din Ghetsimani. Durerea Lui în Grădină nu era atât pentru ceea ce urma să îndure din partea oamenilor (Patimile, și Moartea), ci mai cu seamă era durerea sângeroasă pentru că iubirea și vestea cea nouă și bună despre Dumnezeu-Tatăl pe care a adus-o lumii propovăduind-o și arătând-o, nu a fost primită de oameni.
La Nașterea Domnului Iisus Hristos din peștera Betleemului, Maica Domnului ocupă locul central și ne transmite starea de liniște și ocrotire pentru Pruncul abia născut, dar și pentru cei care vin să I se închine. Fecioara Preacurată, devine nu doar Maică a Cuvântului întrupat, ci mama noastră a tuturor, la care alergăm după milă, ajutor și întărire. Ce lucru tainic să ne știm cu toții sub grija și rugăciunea Fecioarei Maici, care mijlocește către Fiul său pentru toți pământenii! Toate mamele își încredințează pruncii înaintea icoanei Maicii Domnului, pentru că ochii ei protectori și milostivi sunt pururea aplecați spre cei fără de ajutor. Dacă ne este greu, să nu ezităm de a ne-o lua sprijinitoare pe Măicuţa Domnului, așa cum acel tânăr suferind, de care v-am pomenit, și-a luat-o în ajutor pe mama sa iubitoare. Nu întâmplător, pe catapeteasma fiecărei biserici, lângă icoana împărătească a Mântuitorului Hristos, este icoana împărătească a Maicii Domnului. Pe brațele sale călduroase, se odihnește, cu gingășie și bucurie, Pruncul Hristos Emanuel, Cel „întâi-născut între mulți frați” (Rom. 8, 29) prin care Maica Domnului ne asumă pe toți cei ce-L primim drept Mântuitor. Maica Domnului îl ține în dreptul inimii sale pe Copilul Hristos, însă ne ține la inima sa maternă, încălzindu-ne, și pe noi toți care suntem copiii săi. În mod deosebit, acum de Crăciun, la Slujba Sfântă a Liturghiei, mijlocește să-L primim pe Hristos din ieslea rece și întunecoasă a Betleemului istoric, în ieslea caldă și luminoasă a Betleemului inimii noastre.
Din Fecioara S-a nascut nu doar simplu Dumnezeu, nici doar simplu om. Cel ce astazi S-a nascut, poarta care odinioara era a pacatului a aratat-o usa a mantuirii. Caci acolo unde sarpele a varsat veninul prin neascultare, acolo Cuvantul, prin ascultare, intrand in altar, S-a intrupat. Acolo unde s-a ivit cel dintai ucenic al pacatului, Cain, acolo izbavitorul neamului omenesc, Hristos, fara de samanta a odraslit, fara a se rusina iubitorul de oameni de durerile nasterii din femeie. Caci Viata era lucrul ce se savarsea. Nu S-a intinat salasluindu-Se, insusindu-Si madulare pe care Insusi fara de prihana le-a creat. Daca Maica Domnului nu ramanea Fecioara, Cel nascut ar fi ramas un simplu om, iar nasterea nu ar mai fi fost straina si mai presus de fire. Dar daca si dupa nastere a ramas Fecioara, atunci in chip de negrait S-a nascut Cel care si prin usile incuiate (In 20, 19-26) fara impiedicare a intrat. Si oare nu insotirea celor doua firi Toma o vesteste cand zice: „Domnul meu si Dumnezeul meu…” (In 20,28). Caci daca nu s-ar fi nascut din femeie, nu ar fi murit, nu ar fi nimicit prin moarte puterea care s-a instapanit asupra mortii, adica diavolul (Evr. 2,14). Caci nu este nicio intinaciune pentru arhitect sa intre in casa pe care a zidit-o, nici nu intineaza vasul pe olarul care innoieste pe cele ce a plasmuit. La fel, nu Il intineaza pe Cel fara de prihana faptul ca a iesit din pantece fecioresc, de care nu S-a intinat atunci cand l-a facut si pentru aceasta, iesind din el, nu Se spurca.
O, pantece in care s-a dat inscrisul eliberarii noastre a tuturor! O, pantece intru care s-a faurit arma impotriva mortii, o tarina intru care Semanatorul intregii fapturi, Hristos, ca pe un rod fara de samanta l-a odraslit! O, templu intru care Dumnezeu S-a facut preot nu preschimband firea, ci imbracand din mila pe cel dupa randuiala lui Melchisedec (Evr. 6, 20; 7, 11; Ps. 09, 4)! O, Fecioara, care ai deschis lui Adam raiul, sau mai degraba fiind mai slavita decat raiul! Caci acela a fost sadit de Dumnezeu, iar ea L-a lucrat dupa trup pe Insusi Dumnezeu. O, taina infricosatoare si straina! Cine a mai vazut vreodata ca Imparatul a purtat chipul blestemului? Sau ar putea vreodata ochiul cuprinde soarele intreg? Dar trupul ar putea altcandva sa fie unit dupa fire cu Dumnezeu in chip neschimbat, daca nu ieri? Cand Sfanta Fecioara pantecele a imprumutat, iar Cuvantul prin auz a intrat, iar Duhul cel Sfant a plasmuit templul cel viu, iar Cel Preainalt in chipul robului S-a desertat pe Sine. Dar taina dumnezeiestii iconomii a purtat-o pantecele Fecioarei, o, pantece mai lat decat cerurile! O, nastere care ai purtat mantuirea! O pantece de lut si camara de nunta a Creatorului! O, Nastere izbavitoare a pacatului lumii! O, taina, al carei chip este cu neputinta a-l talcui! O, nastere dar nu inceput al existentei lui Dumnezeu, nu schimbare a fiintei, nu micsorare a puterii, nu despartire de Cel ce fara de inceput S-a nascut ci unirea lui Dumnezeu si cu trupul, in impreunarea firilor, binecuvantarea nasterii, venirea lui Dumnezeu, taina cea din veac ascunsa in Dumnezeu (Col.1,26), taina nedespartirii firilor, dezlegarea blestemului (Gal.3,13), ridicarea osandei (Fac. 2,17) si existenta cea fara de inceput a Fiului celui Unul-Nascut, si nasterea din fecioara dupa trup si inchinarea de la toata zidirea si daruind si binevestind poporului intreg.
Cand sarpele viclean, ispititorul, a izbutit sa ii insele pe primii oameni si astfel sa naruiasca fericirea lor din Rai, cand moartea a devenit soarta intregii omeniri, atunci Dumnezeu Atotmilostivul a binevoit sa semene in omenirea care se pierdea, o noua samanta a vietii si a mantuirii. Cand l-a osandit pe sarpele ispititor, Domnul a spus: Dusmanie voi pune intre tine si intre femeie, intre samanta ta si samanta ei; aceasta iti va zdrobi capul (Facerea 3,15). Si din aceasta clipa intelepciunea lui Dumnezeu incepe sa cladeasca mantuirea neamului omenesc, pregatind-o si pe Femeia care sa-L poata incapea pe Cel Neincaput. Dar, oare, era cu putinta sa gaseasca asa de grabnic in omenirea cea molipsita de otrava pacatului, o femeie atat de curata si neintinata, incat Cel mai Sfant decat toti sfintii sa poata deveni samanta ei?Au trecut ani, veacuri, milenii si Nadejdea neamurilor, Mantuitorul, nu S-a aratat pe pamant. Pacatosul neam omenesc, fiind vinovat inaintea lui Dumnezeu si negasind jertfa care sa-L induplece pe Dumnezeu asupra pacatelor sale, cazuse sub povara blestemului lui Dumnezeu, si rabda tot felul de nenorociri si suferinte pentru vina sa. Neamul omenesc, odata ce s-a poticnit, s-a abatut din ce in ce mai mult de la adevarata cale a lui Dumnezeu, ratacindu-se si ramanand in intunericul vietii pacatoase. Mai mult de cinci mii de ani a durat aceasta noapte duhovniceasca, in care a petrecut omenirea, savarsind toate faptele cele urate, de rusine si intunecandu-si cu desavarsire ratiunea si judecata sa.
Iata cum au vorbit despre aceste vremuri proorocii Vechiului Testament: Nu este drept nici unul; nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, impreuna, netrebnici s-au facut. Nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este. Mormant deschis este gatlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de vipera este sub buzele lor; gura lor e plina de blestem si amaraciune; iuti sunt picioarele lor sa verse sange; pustiire si nenorocire sunt in drumurile lor; si calea pacii ei nu au cunoscut-o; nu este frica de Dumnezeu inaintea ochilor lor (Romani 3,10-18).
Asadar, in zilele din urma, cand „samanta raului” atinsese culmile ei cele mai inalte, cand, dupa cat se parea, nu mai era cu putinta sa se vada biruinta binelui asupra raului, Pronia lui Dumnezeu o arata lumii pe Fecioara cea curata, ce se dovedeste vrednica de a deveni Maica Rascumparatorului – a Dumnezeu-Omului. Se poate sa nu se bucure oamenii la vederea cu ochii credintei a acestui eveniment aducator de bucurie? Caci a venit sfarsitul suferintelor omenesti si este aproape vremea impacarii oamenilor cu Dumnezeu! Ea s-a aratat ca Steaua de dimineata, care straluceste in intunericul pacatului si vesteste lumii ca dupa ea va rasari curand Soarele duhovnicesc-Hristos Mantuitorul, Cel ce prin invatatura Sa dumnezeiasca ii va lumina pe toti cei ce vor veni la El.
Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrând să-Şi pregătească biserică însufleţită şi casă sfântă spre sălăşluire Lui, trimiţând pe îngerii Lui către Sfinții și drepții dumnezeiești Părinți Ioachim şi Ana ‒ din care a voit să iasă Maica Sa cea după trup ‒ mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească naşterea Fecioarei. Sfânta Fecioară Maria s-a zămislit şi s-a născut, nu după cum zic unii, la şapte luni sau fără de bărbat, ci la nouă luni şi din unire cu bărbat. Căci numai Hristos S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, în chip negrăit şi netâlcuit, precum ştie singur El, fără voie trupească. El fiind desăvârşit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei după trup le-a luat asupră-Şi desăvârşit, precum a zidit şi a plăsmuit firea oamenilor din început.
Fecioară reprezintă este persoana cea mai iubită în folclorul religios ortodocs. Acest lucru se vede atât din mulțimea de sărbători închinate ei în cercul calendaristic, cât și din multitudinea și varietatea de obiceiuri care însoțesc aceste sărbători. În plus, multe biserici și mănăstiri de la Sfintele Locuri îi sunt închinate Născătoarei de Dumnezeu, reprezentând adevărate atracții pentru pelerinii care poposesc pe Tărâmul Sfânt, întrucât frumusețea acestor biserici și mănăstiri reflectă caracterul religios al poporului. Maria este chipul bunatatii si al harului lui Dumnezeu. Ea a primit puterea de la Tatal, ca fiica a Lui, ca sa savarseasca pe pamant ca Maica ceea ce Dumnezeu savarseste in cer ca Tata; a luat intelepciunea de la Fiul, ca Maica a Lui, ca sa gaseasca calea de a impaca cerul cu pamantul, pe Dumnezeu cu omul. A luat si bunatatea si harul de la Duhul Sfant, ca mireasa a Lui, ca sa imparta tuturor creaturilor, ceresti si pamantesti, darurile si harurile ei duhovnicesti.
Alte numiri daruite Maicii Domnului. In Biserica Ortodoxa, Sfanta Fecioara Maria este cunoscuta sub numele de Maica Domnului, iar in cult intalnim numirile: Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, Slavita Stapana Noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria. Fecioara Maria este laudata ca "cer tainic in care Dumnezeu, luand trup, a coborat pentru a locui in ea", "vas in care dumnezeiasca mana este pastrata", "munte umbrit al Mantuitorului", "masa care poarta indestularea milostivirilor", "candela de aur si luminoasa a Raiului", "rug aprins care arde fara mistuire", "temelia lumii", "mladita iesita din radacina lui Iesei", "scara cereasca", "odrasla pomului celui de viata purtator", "adancul milelor", "picatura care risipeste mania lui Dumnezeu". Aceste expresii ne descopera rolul de mijlocitoare al Maicii Domnului. Maica Domnului este cunoscuta si sub numele de "Mireasa" a Fiului lui Dumnezeu, indicand disponibilitatea totala si delicatetea iubirii feciorelnice, cu care ea il primeste in sine. Astfel "Fecioara nu e numai Maica, ci si Mireasa Lui. Are astfel o indoita iubire in ea. Ea se face Maica Creatorului dar numai pentru ca se face Mireasa Lui si crede ca El a iubit-o asa de mult, ca a binevoit sa se faca Mirele ei."(Parintele Dumitru Staniloae)
Fecioara Maria este prima şi singura care a arătat ce este de fapt natura omenească, fiind totodată modelul ideal al umanităţii, întrucât numai Ea a realizat pe deplin „ideea divină” de om. Prin nașterea Sfintei Fecioare s-a arătat o „lume nouă” şi un „rai străin”, din care s-a zămislit un Adam nou Care replămădeşte vechiul Adam şi înnoieşte lumea. Era nevoie de o „nouă rădăcină” în mijlocul umanităţii, de un „om nou” care să poată iarăşi îndrepta libertatea noastră spre Dumnezeu. Sfânta Fecioară Maria este cea care a făcut pământul cer, pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, şi prin a cărei naştere în feciorie ne-a fost dăruită viaţa veşnică.
Fecioara Maria sta in centrul vietii de evlavie a Bisericii, atat a celei personale, cat si a celei comunitare. Sta de asemenea si in insusi centrul credintelor dogmatice ale Bisericii ca parte inseparabila a credintei crestine ca Dumnezeu S-a facut om. Aceste doua „centre” ale Bisericii - viata sa de rugaciune si credintele ei dogmatice - sunt absolut inseparabile in crestinismul ortodox. Din acest motiv icoana Fecioarei impodobeste orice biserica si pe orice casa, iar Preasfanta Fecioară Maria, Nascatoarea de Dumnezeu este pomenita la toate slujbele si aproape la fiecare din ele, are dedicate stihuri și cântari legate de praznuirea și sărbatoarea respectivă, legate binemeritat de locul ei în Bserică.
Biserica Ortodoxa a dat Fecioarei Maria doua titluri principale care corespund locului ei in aceste doua „centre” ale vietii Bisericii: „Theotokos” („Nascatoare de Dumnezeu” sau „Maica a lui Dumnezeu”) si „Panaghia” („Preasfanta”). Termenul „Theotokos” o asaza in centrul dogmei ortodoxe, pentru ca marturiseste credinta ca ea a dat nastere unui Dumnezeu facut om, nu unui om in care a locuit ulterior Dumnezeu. Termenul „Preasfanta” se refera la pozitia Mariei intre credinciosi, ca una „mai sfanta decat toti sfintii”, ceea ce o asaza in centrul Bisericii si a vietii ei de rugaciune. De fiecare data cand o pomenim in cererile noastre liturgice folosim amandoua aceste titluri: o numim „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria”, ea este „Preasfanta”, ceea ce inseamna Fecioara (cineva cu totul nestricat, curat la trup, suflet si minte). In Ortodoxie, statutul inalt al Fecioarei Maria nu o asaza deasupra Bisericii - asa cum e numai Hristos, in calitate de Cap al ei -, ci mai degraba in centrul sau. Biserica Ortodoxa insista asupra faptului ca, ramanand fara pacat personal, Maria a impartasit pe deplin natura noastra cazuta - toate mizeriile comune ale conditiei umane - si a murit cu adevarat inainte de a fi mutata la cer de Fiul ei. De aceea marea ei sarbatoare e Adormirii, in care Biserica praznuieste acea persoana din mijlocul nostru care s-a facut atat de disponibila si daruita lui Dumnezeu, incat sa devina Mama Sa, si totodata a ramas in toate privintele asemenea noua, in solidaritate cu cei ce se roaga Fiului ei si se lupta pentru sfintire.Maria combina in persoana ei intr-un mod unic toata delicatetea, profunzimea simtirii, grija infinita si sensibilitatea spirituala a maternitatii, cu tot curajul, nepatimirea, autocontrolul si hotararea fara compromisuri a monahismului. Ea este in acelasi timp culmea smereniei si devotamentului fata de Fiul ei, si cel mai mare luptator duhovnicesc si isihast, strangand toate gandurile in inima sa.
Ea e astfel modelul tuturor crestinilor, orice cale ar alege. Asa cum a fost in timpul vietii sale, Fecioara Maria ramane si acum aproape de Fiul ei, la fel de interesata, angajata si inseparabila de El si de slujirea Lui. Trupul lui Hristos e si trupul luat din Fecioara, cu consimtamantul ei liber. Cuvintele ei „Fie mie dupa cuvantul tau!” (Lc 1, 38) nu s-au incheiat la intruparea Cuvantului, ci sunt indispensabile la fiecare din manifestarile Lui in trup. Consimtamantul Fecioarei e fundamental pentru formarea Trupului lui Hristos. Din acest motiv cand o pomeneste la proscomidia Liturghiei numai pe Fecioara, preotul spune rugaciunea: „Pentru mijlocirile careia primeste, Doamne, jertfa aceasta la jertfelnicul Tau cel ceresc”.
Fecioara Maria e organic legata de fiecare celebrare euharistica. Asta inseamna ca in calitate de Maica a lui Hristos ea e si Maica Bisericii, care e Trupul Sau, si, prin urmare, si Maica noastra a tuturor, de cand prin Botez „ne-am imbracat in Hristos”, am fost adoptati ca fii si membre ale Trupului Sau. Daca Hristos e Capul Bisericii, Maica Sa e inima ei, stand in mijlocul credinciosilor, compatimind cu toti, hranindu-i pe toti, indrumandu-l pe fiecare spre Fiul Sau, pe Care nu L-a parasit niciodata — nici langa Crucea Sa, la care a luat parte pe deplin (Lc 2,35) - si in acelasi fel, ea nu ne paraseste niciodata. Venerarea ortodoxa a Nascatoarei de Dumnezeu are un echilibru delicat, este o minunata intrepatrundere intre dogma si viata, intre teologie si rugaciune. Ea nu e niciodata separata de Fiul sau si niciodata separata de credinciosii din Biserica, pentru ortodocsi ea e slava Bisericii, reprezentantul ei cel mai de seama intre cei mantuiti, „cea mai sfanta dintre toti sfintii”, Maica lui Dumnezeu, si Maica noastra a tuturor.
Maica lui Dumnezeu a venit ca un cer însuflețit purtând în brațe pe soarele dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la scăparea ei. Și dacă soarele cel sensibil a știut să lumineze și să încălzească, să usuce și să ardă, cu cât mai mult a știut să facă acestea soarele dreptății cel mai înainte de soare. A venit ca o tărie, purtând în brațe steaua cea din Iacob, pentru ca și noi, precum magii, lepădând toate plăcerile cele trupești să-i urmăm Lui în curăție și să I ne închinăm cu credință. A venit ca o scară avându-L pe Domnul întărit în ea, ca să întărească și să izbăvească din stricăciune firea omenească. A venit ca un nor dătător de ploaie mântuitoare, purtând în sânul ei dumnezeiasca ploaie, ca să ude și să adape pământurile cele cuvântătoare.
A venit ca o brazdă dumnezeiască ținând ca un snop spicul cel dătător de viață, ca să hrănească inimile care flămânzesc de El. A venit ca un hambar care avea în sânul ei grâul vieții, ca să-l reverse celor care aveau nevoie de acest grâu. A venit ca o masă având pe ea pâinea vieții, din care mâncând unii cu vrednicie vor trăi în veac. A venit ca o vie purtând strugurele, ca să adape cu vinul cel dulce pe credincioși și să-i îmbete pe ei din grăsimea casei Lui. A venit ca un car condus de Cuvântul, pentru ca din necuvântare să-i slobozească pe cei cuvântători, ca Dumnezeu și Cuvânt.
A venit ca o juncă fără de pată și ca o mielușea preanevinovată purtând pe mielul „Cel ce ridică păcatul lumii” și „pe vițelul cel îngrășat”, jertfit pentru fiul cel risipitor, poporul cel omorât de desfrânare și pierdut de necurăție și iarăși aflat prin pocăință și întoarcere. A venit ca un clește ținând cărbunele aprins, ca să ardă din temelii spinul păcatelor și să-i lumineze pe iubitorii de curăție ca un Iubitor de curăție și ca Unul născut în curăție. A venit ca un sfeșnic cu totul de aur cu șapte făclii purtând deasupra ei candela, ca să lumineze în chipul cel mai strălucit tot pământul de sub soare. A venit ca un chivot având în ea dreapta Tatălui cea prin care au fost date lui Moise tablele scrise ale legii mozaice, ca prin această dreaptă să fie scriși în cartea vieții cei vrednici de viață. A venit ca un palat și ca un scaun al Împăratului și ca o împărăteasă preaînfrumusețată, ținând ca o maică pe Împăratul slavei, ca să cheme la Împărăția lui Dumnezeu pe iubitorii acesteia. Intr-un text al unui vechi fragment liturgic referitor la Maica Domnului, se mentioneaza: "Tu ai nascut pe Fiul fara tata, pe acest Fiu pe care Tatal mai inainte de veci l-a nascut fara mama". Fecioara Maria a devenit Mama lui Dumnezeu, cea care L-a primit pe Cel necuprins in pantecele ei. Nimeni nu s-a bucurat de aceasta demnitate si din acest motiv nicio persoana omeneasca nu poate fi pusa pe aceeasi treapta cu Maica Domnului.
Cine nu te va ferici pe tine, Preasfanta Fecioara? Cine nu va lauda Nasterea ta cea Preacurata? Cu aceste cantari pline de bucurie toate marginile lumii crestinesti o lauda si o preamaresc pe Preacurata Fecioara Maria, care s-a invrednicit sa Il incapa in sine pe Cel Neincaput si sa devina Maica Dumnezeului Celui Preainalt, iar prin aceasta sa ajute la mantuirea noastra.
Nascand pe Dumnezeu-Cuvantul, Preacurata Fecioara Maria a devenit Maica lui Dumnezeu, insa ea este totodata si Maica intregului neam omenesc si indeosebi a neamului crestinesc, si mijloceste pentru noi ca pentru fiii ei. Iar noi trebuie sa o cinstim pe ea dupa vrednicie ca pe Maica lui Dumnezeu si Maica noastra Cereasca;Domnul i-a numit pe toti cei ce cred in El fratii sai(Matei 12,50; Luca 8,21), prin urmare, toti crestinii prin harul lui Dumnezeu sunt fiii Maicii Domnului. Iar ea, dragii mei, se ingrijeste de fiii sai si se roaga pentru ei, luand parte cu adevarat la soarta fiecarui crestin inca de la nasterea lui pana in cele din urma zile ale vietii lui. Odata Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos a fost rapit la cer, unde a vazut multimea sfintilor locuitori ceresti, insa nu a vazut-o pe Maica Domnului. Cand a intrebat: „Unde este, dar, Imparateasa Cereasca?” – ingerul i-a raspuns ca ea este pe pamant, ii alina pe cei necajiti, ii ajuta pe cei bolnavi si pe toti cei aflati in necazuri si nenorociri. Maica cea buna a Bunului Imparat, Imparateasa Cereasca a lasat pe pamant ca semn al iubirii ei fata de pamanteni icoanele sale, prin care arata nenumaratele mile si revarsa raurile de minuni ale bunatatii sale tuturor celor ce alearga cu credinta si evlavie la ea.Si noi, oare, dragii mei, sa nu o cinstim pe Maica Domnului, cand ea ne iubeste atat de mult?! Sa o iubim, asadar, si sa o cinstim, caci ii suntem atat de indatorati! Sa alergam mereu la ea in nevoile noastre si ea va implini toate cererile noastre. Bucura-te, Maica Dumnezeului Celui Preainalt, bucura-te, Ocrotitoare plina de osardie a neamului crestinesc!
Cu adevarat, ea este Ocrotitoarea noastra la Dumnezeu si chiar si numai numele ei bucura sufletul. Or, tot cerul si tot pamantul se bucura de iubirea ei. Lucru minunat si neinteles. Ea viaza in ceruri si vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi, sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate noroadele. Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa Domnul ne-a dat-o noua. Ea este bucuria si nadejdea noastra. Ea este Maica noastra dupa duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc e atras spre ea cu iubire”.
Maica Domnului că este hrănitoare vieţii noastre. Viaţa noastră, care nu este alta decât viaţa veşnică, decât Hristos, Care este viaţa noastră. Hristos a fost hrănit de Maica Domnului, Hristos Şi-a luat trup prin ea, Hristos prin ea a reușit să împlinească voia Tatălui. Nu a fost vreodată un dar mai mare, un dar mai frumos, mai deplin, desăvârșit, aşa cum a fost acesta pe care întreaga omenire l-a adus lui Dumnezeu. Atunci când lumea părea că se coboară din ce în ce în adâncul răutăţii, iată că omenirea a adus lui Dumnezeu cel mai frumos dar: pe Maica Domnului. Acest dar a fost posibil datorită unui cuvânt pe care Maica Domnului l-a rostit, cuvânt care de atunci încoace şi în vecii vecilor va rămâne piatra de temelie a mântuirii noastre:Fie mie după cuvântul tău! Acest fie a făcut ca Maica Domnului să rămână în vecie cel mai frumos dar pe care l-a putut face omenirea lui Dumnezeu Însuşi. Iar Dumnezeu a întors acest dar oamenilor. Vă aduceţi aminte pe Cruce când Iisus le-a spus Maicii Sale și iubitului Său ucenic, Ioan:Fiule, iată mama ta! Femeie, iată fiul tău! Atunci Hristos ne-a încredinţat pe noi Maicii Domnului, ne-a încredinţat-o pe ea nouă ca adevărată mamă. Şi pe noi ne-a îndemnat, ne-a dat îndrăznire să ne îndreptăm către ea ca şi către o mamă. Acest fie al Maicii Domnului a făcut să se poată întrupa Fiul lui Dumnezeu în ea, Fiul lui Dumnezeu Care S-a pogorât pe pământ ca să împlinească voia lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Care a rostit și El: Fie Mie după cuvântul Tău, Tată! Acest fie I-a dat, deci, posibilitatea să Se întrupeze. La fel cum și Hristos a spus: Iar Eu nu sunt singur, ci şi Eu şi Cel Care M-a trimis, pentru că Eu pururea fac cele bine plăcute Lui. Acest cuvânt se potriveşte perfect Maicii Domnului. Şi ne-a încredinţat-o Hristos pe ea, pe cea care este mai presus decât toată zidirea şi văzută şi nevăzută ca să ne fie nouă mamă. Începând din acest moment, cuvântul mamă a încetat să fie un cuvânt obișnuit. Începând din acest moment, cuvântul mamă a căpătat valenţe dumnezeieşti, căci într-o familie mama este aceea care-i învaţă pe copii cum să asculte frumos de tată.
Cu adevărat, noi suntem fiii lacrimilor Maicii Domnului. Si spun Sfinţii Părinţi că lacrimile Maicii Domnului nu se usucă niciodată. Însă noi prea des înţelegem de aici că asta înseamnă că Maica Domnului este supărată pe noi. Maica Domnului se supără într-o singură situaţie: când nu îi cerem nimic. Dar a te supăra pe cineva înseamnă a nu-l mai iubi ca înainte. Poate Maica Domnului să facă aşa ceva? Niciodată.Odată am întrebat pe cineva care căzuse destul de grav şi îmi spunea că nu mai are curaj să se ducă la Maica Domnului să se roage. „De ce?” „pentru că Maica Domnului este atât de înaltă şi atât de curată şi ea n-a cunoscut niciodată păcatul şi cum pot să mă apropii eu, un ticălos şi un scârbavnic, de cea Preacurată?” Dar de ce plânge atunci Maica Domnului, ea, care n-a cunoscut păcat? Tocmai, pentru că n-a cunoscut păcat înţelege ce prăpastie mare este între virtute şi păcat. Înţelege cât de mult de îndepărtăm noi de Dumnezeu, ea, care a cunoscut înălţimile. Nu este nevoie să cunoşti adâncimile păcatului. Este suficient să te ridici la înălţimea virtuţii. Şi Maica Domnului de acolo înţelege cât de rău am căzut noi, fiii ei. Şi atunci noi devenim fiii lacrimilor ei. Maica Domnului, dacă ne-a fost încredinţată de Hristos să ne fie nouă mamă, ne-a fost încredinţată pentru că are cea mai mare putere pentru mântuirea noastră, pentru că ea, făcându-se una cu Hristos, a înţeles ce înseamnă mântuirea. A înțeles că mântuirea nu este o chestiune juridică; mântuirea depinde de iubire, nu de nişte păcate. Mântuirea depinde de modul în care ştim să răspundem la iubirea lui Dumnezeu. Și nu este făptură în cer și pe pământ mai potrivită să ne arate acest lucru decât Maica Domnului. De aceea ea este de-a dreapta lui Hristos și va sta acolo în vecii vecilor, pentru că ea slujeşte mai bine ca oricine mântuirii noastre.
Cina cea de taină unde Hristos a rostit aceste cuvinte: Adevărat vă spun vouă că nu voi mai bea din rodul viţei până ce nu-l voi bea înnoit cu voi în Împărăţia Cerurilor. Ce vor să însemne aceste cuvinte? Spun Sfinţii Părinţi că Hristos, Cel Care va trebui să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, încă nu a făcut acest lucru. El încă nu Se poate bucura deplin. De ce? Pentru că mai suntem noi rămaşi pe pământ, noi și cei care din mila lui Dumnezeu vor veni după noi și care încă nu ne-am terminat drumul către dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Şi Hristos, fiind în fiecare dintre noi, El, care S-a făcut ascultător până la moarte, totuşi n-a putut să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, pentru că eu nu I-am supus lui Dumnezeu toate şi-L oblig pe Hristos, Care este în mine, să meargă pe aceste căi lăturalnice. Şi atunci Hristos nu va avea linişte până ce nu mă va duce și pe mine la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Şi El Îi spune lui Dumnezeu-Tatăl: Îngăduie-l, Tată, până ce va ajunge şi acesta de-a dreapta ta.
Acest lucru îl face și Maica Domnului: ea plânge văzându-ne că ne îndreptăm încotro nu trebuie şi, plângând, Îi zice lui Dumnezeu:Doamne, mai îngăduie-i! Mai îngăduie-i și pe fiii acestor lacrimi ale mele să ajungă la Tine! Şi eu mă pun chezaşă pentru ei că vei auzi şi din gura lor, la fel cum ai auzit și din gura mea, <Fie mie după cuvântul Tău!> Aceasta este adevărata însemnătate a lacrimilor Maicii Domnului. Și să nu ne lăsăm cuprinşi de o falsă ruşine şi atunci să alergăm la Maica Domnului, căci nu este apă care să cureţe mai bine decât aceste lacrimi ale ei. Şi nu numai atât, dar bucuria aceea despre care v-am vorbit la început s-o lăsăm să ne cuprindă, pentru că, deşi suntem loviţi zi de zi, ceas de ceas, şi din afară şi din interior, avem probleme şi adevărate și false, și create de alţii şi chiar de noi înşine, totuşi o avem pe Maica Domnului, gata să ne stea alături.
Despre Maica Domnului, dacă citiţi în Sfânta Scriptură, o expresie se foloseşte foarte des: Şi ea tăcea şi punea toate în inima ei. Avem, aşadar, pe cea care ştie să ne păstreze taina. O avem pe cea care ştie şi poate şi vrea să ne mângâie inimile rănite ba de noi, ba de altcineva. Drept aceea, rugăciunea noastră să fie întraripată şi de bucurie şi de nădejde către cea pentru care Dumnezeu a pregătit şi cerul şi pământul“.
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. Fecioara Maria - mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii
Veniti toate neamurile, tot neamul omenesc si toata limba, toata varsta si toata vrednicia, cu veselie, sa praznuim pe Maica Domnului bucuriei cea a toata lumea. Ca daca elinii, cu minciuna draceasca si cu basme, care fura mintea si intuneca adevarul si vatama, pe toata viata, cinsteau nasterea imparatilor, jertfe aducand fiecare dupa putere, cu atat mai vartos noi se cuvine sa cinstim Nasterea Nascatoarei de Dumnezeu, prin care s-a innoit tot neamul omenesc si amaraciunea Evei in bucurie a schimbat-o. Ca Eva a auzit: “Intru dureri vei naste copii“, cu dumnezeiasca hotarare, iar Maria: “Bucura-te, cea plina de har“. Eva: “Atrasa vei fi catre barbatul tau“, iar Maria: “Domnul este cu tine“. Deci, ce vom aduce Maicii Cuvantului, in afara de acest de lauda cuvant? Toata faptura sa se ospateze si sa laude preasfintita nastere a sfintitei Ana, ca a nascut lumii comoara de bunatati nejefuita, fiindca printr-insa Ziditorul a prefacut, inomenindu-Se toata firea intr-o mai buna stare. Ca omul, avand suflet si trup, este o legatura a toata zidirea cea vazuta si cea nevazuta, ca S-a unit Cuvantul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor si, prin aceasta, cu toata zidirea. S-a unit. Deci, sa praznuim si dezlegarea neputintelor omenesti, ca s-a dezlegat multimea darurilor dumnezeiesti.
Ca toate acestea sunt pogorarea, adica smerenia cea dupa pogorare facuta, petrecerea lui Dumnezeu pe pamant, cunostinta ce s-a dat despre El celor de pe pamant si asa, prin fecioara, scara cea gandita de pe pamant s-a intarit. Ca din pamant are nasterea, iar capul este la cer. Caci capul a toata femeia este barbatul. Si fiindca barbat n-a cunoscut, capul ei a fost Dumnezeu-Tatal, prin Duhul Sfant, care, facand impacare, a trimis, ca pe o dumnezeiasca samanta duhovniceasca, pe al Sau Fiu si Cuvant, pe Puterea cea atotputernica. Ca prin bunavoirea Tatalui, nu din impreunare trupeasca, ci din Duhul Sfant si din Maria Fecioara, mai presus de fire, trup fara schimbare S-a facut si S-a salasuit intre noi. Ca unirea lui Dumnezeu cu oamenii, prin Duhul Sfant se face. Cine intelege, sa inteleaga, cel ce are urechi de auzit, sa auda, sa ne lepadam de cele trupesti. Fara patima este Dumnezeirea, o, oamenilor! Cel ce a nascut pe Fiul, mai intai dupa fire, fara patima, pe Acelasi Fiu Il naste si a doua oara, fara de patima, prin iconomie. Martor este David, dumnezeiescul parinte, cel ce graieste: “Domnul a zis catre Mine: “Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut“ (Ps. 2,7). Dar astazi nu are loc nasterea cea mai inainte de veci, ca aceea fara de ani este. Usa cea spre rasarituri, Usa prin care Domnul va intra si va iesi si ea va ramane incuiata. Usa dintru care este Hristos, usa oilor, rasaritul este numele Lui, prin Care am dobandit intoarcerea catre Tatal, incepatorul Luminii. Astazi a suflat vant subtire mai inainte vestitor de bucuria cea a toata lumea. Veseleasca-se cerul de sus si sa se bucure pamantul de jos, sa se clatine marea lumii, ca intru dansa se naste Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua in pantece si va naste pe Hristos, Margaritarul cel de mult pret. Scoica din care Imparatul Maririi, iesind si cu porfira trupului imbracandu-Se si venind la cei robiti, le va propovadui iertarea. Sa salte firea, ca se naste mieluseaua, din care Pastorul Se va imbraca in chip de oaie si hainele de moarte cele de demult le va rupe. Sa dantuiasca fecioarele, ca s-a nascut Fecioara, care, dupa cum a zis Isaia, va avea in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, adica: cu noi este Dumnezeu. Cunoasteti nestorieni, si biruiti-va, caci cu noi este Dumnezeu; nu om, nici sol, ci Insusi Domnul va veni si ne va mantui pe noi. Bine este cuvantat Cel ce vine in numele Domnului. Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua. Sa tocmim praznuire pentru nasterea Nascatoarei de Dumnezeu. Veseleste-te, tu Ana cea fara de fii, ceea ce nu puteai sa nasti! Bucura-te, Ioachime, ca din fiica ta Prunc S-a nascut noua, Fiul si S-a dat noua si se cheama numele lui Inger de mare Sfat, mantuirea cea a toata lumea, Dumnezeu tare! Sa se rusineze Nestorie si sa-si puna mana peste gura sa! Pruncul este Dumnezeu; cum nu este Nascatoare de Dumnezeu ceea ce L-a nascut? Oricine nu marturiseste pe Sfanta Fecioara ca Nascatoare de Dumnezeu, afara de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvantul, chiar daca al meu este cuvantul. Ca mostenire l-am primit pe acesta de la Cuvantatorul de Dumnezeu, Parintele Grigorie Teologul.
Minunea cea mare şi nespusă care s-a săvârşit în toată creaţia, sus în Cer şi jos pe pământ, minunea care se numeşte Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, numai acatistele ei, scrise cu harul şi cu insuflarea ei, o pot tâlcui şi cânta după vrednicie, pe cât este aceasta cu putinţă şi pe cât poate face aceasta limba omenească. De aceea, Maica Domnului, arătându-se multor Sfinţi – Sfântului Ioan Cucuzel, Sfântului Antipa Românul, Sfântului Alexandru egumenul mănăstirii din Svir (Rusia), Sfântului Cosma de la Mănăstirea Zografu, Cuviosului Filaret înainte-văzătorul de la Mănăstirea Constamonitu, le-a spus: – Deoarece îmi plac foarte mult frumoasele stihuri ale Acatistului, îl voi iubi, îl voi ocroti, îl voi acoperi şi îl voi păzi întotdeauna de tot răul pe creştinul care mă va lăuda odată pe zi cu aceste cântări. Şi de va trăi potrivit legii lui Dumnezeu, în cea din urmă zi a vieţii lui voi mijloci pentru el înaintea Fiului meu. Această cântare: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim” pe care l-a alcătuit Sfântul Ierarh Cosma, episcopul Maiumei, în cinstea celei căreia i se cuvine toată cântarea şi lauda îngerească şi omenească. „Sfântul Nicodim Aghioritul consideră cântarea Maicii Domnului (Măreşte suflete al meu, Ceea ce eşti mai cinstită) mai înaltă decât toate celelalte cântări ale Bisericii, aşa cum Maica Domnului este mai presus decât robii ei. Sfântul Nicodim ne spune următoarele despre Cântarea a noua, care este cântarea Maicii Domnului: atât de multă mângâiere şi bucurie a primit Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu de la troparul acesta (Ceea ce eşti mai cinstită), încât s-a arătat îndată Sfântului Cosma şi cu faţa veselă şi plină de Har i-a mulţumit spunându-i că această cântare îi place mai mult decât toate celelalte cântări şi că acolo unde se cântă această cântare, este prezentă puterea dumnezeiască cea nespusă şi că ea, ca o Maică a Stăpânului, îi binecuvintează pe cei ce o binecuvintează.
În Maica Domnului noi ne-am câștigat pentru veșnicie o mamă, după cum frumos afirma părintele Stăniloae: „În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră. Dumnezeu cel întrupat ține seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui”. Maica milostiva a induratulul Dumnezeu Maica Domnului este mama tuturor timpurilor. Natura întreagă o preamăreşte pe ea, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori, ea este trandafirul cel ales. Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas Pentru animale, Maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul cel Dumnezeiesc. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul Soarelui vieţii, Hristos. Maica Domnului este zidul de care se sfărâmă toate valurile pe care Satana le stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Hristos, împotriva tuturor fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
În cinstea ei s-au scris cele mai frumoase cântări și cu numele ei s-au mângâiat toţi cei ce se aflau în mari dureri şi necazuri. Martiri şi cuvioşi, bărbaţi luminaţi şi sfinte femei, tineri şi fecioare, copii şi bătrâni, toţi creştinii care aveau inimă curată, au trăit cu numele ei pe buze, întotdeauna, iar intr-una dintre cantarile bisericesti se spune: Nu se pricepe nicio limba a te lauda dupa vrednicie, ci se intuneca si mintea cea mai presus de lume sa cante tie, de Dumnezeu Nascatoare. Insa, fiind buna, primeste credinta; ca stii ravna noastra cea dumnezeiasca; ca tu crestinilor esti ocrotitoare, pe tine te marim! Catre cine voi striga, Stapana, la cine voi alerga intru necazul meu, daca nu la tine, Imparateasa Cerurilor! Tu ne ajuta noua, ca intru tine nadajduim si intru tine ne laudam. Bucura-te, Bucuria noastra, ajută-ne pe noi de tot raul! Amin. (postat pe fb de ioan monahul)