Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti? Da Doamne Tu stii ca Te iubesc!
Reintorsi in Galileea" asa cum le poruncise Domnul" apostolii au revenit pe malul Marii Tiberiadei" apucandu-se din nou de vechea lor indeletnicire" pescuitul. Aici va avea loc una din aratarile cele mai bogate in semnificatii tainice" consemnata numai de Ioan. La ea nu vor asista decat sapte dintre apostoli" si anume: Petru" fiii lui Zevedeu" Toma" Natanael" cel din Cana Galileii" si alti doi ucenici" al caror nume Ioan nu il da. Este posibil sa fi fost Andrei si Filip. Era a treia oara dupa Invierea Sa" dupa cum observa Ioan" cand Iisus venea in mijlocul ucenicilor" de fiecare data luand parte la masa lor si binecuvantand-o. Ca si la aratari le precedente" ucenicii nu Il recunosc indata pe Domnul. Ceea ce contribuie la recunoastere este din nou un semn care le reaminteste modul Sau de a Se purta. Ioan si apoi Petru stiu ca este Domnul atunci cand asista la repetarea minunii ce precedase chemarea lor la apostolat. Ei recunosc nu pe omul Iisus" "ci misterul de nepatruns al persoanei lui Hristos. Doua minuni similare insotesc atat chemarea ucenicilor" ce a avut loc in primul an al propovaduirii Mantuitorului" cat si definitiva lor consacrare" indeplinita dupa Invierea Sa din morti.
Ultima lucrare indeplinita de Hristos inainte de Inaltare este deci pregatirea acestui pranz ce anticipeaza fericirea vesnica" dar care" in ciuda caracterului sau simbolic" presupune cateva notiuni extrem de concrete: Domnul asaza pestele pe jar" il frige" imparte painea. In viata spirituala aproape totdeauna minunea sau senmul nu preceda credinta ci ii urmeaza. Dupa aratarea catre Toma apostolii au parasit Ierusalimul si s-au intors in Galileea deoarece acolo le vestise Domnul inainte de Patimi ca II vor regasi: Dupa Invierea Mea voi merge mai inainte de voi in Galileea (Matei 26 32). Mironositelor le poruncise de asemenea: Vestiti fratilor Mei ca sa mearga in Galileea si acolo Ma vor vedea (Matei 28 10). Se pare ca aici a avut loc aratarea catre cei cinci sute de frati despre care vorbeste Sfantul Pavel in intaia epistola catre corinteni dar despre care nu cunoastem nici un amanunt afara doar de precizarea facuta de apostolul neamurilor ca multi dintre martorii acesteia mai traiau inca pe cand el scria. Tot aici se poate sa fi avut loc si aratarea catre apostolul Iacov mentionata tot numai de Sfantul Pavel.
In evangheliile canonice nu gasim nici o mentiune asupra acestei aratari dar evanghelia apocrifa catre evrei din care Ieronim ne-a pastrat cateva fragmente in lucrarea sa De viris illustribus o consemneaza. Din acest fragment reiese ca Iisus aratandu-Se lui Iacov care fagaduise la Cina ca nu va mai manca paine pana ce nu-L va revedea pe Domnul dupa ce va fi biruit moartea ii imbie sa manance painea binecuvantata de El. Luca nu vorbeste nimic de revenirea lui Hristos dupa Inviere in Galileea in timp ce Matei si Ioan mentioneaza fiecare cate o aratare distincta proprie numai evanghelistului respectiv care a avut loc pe meleagurile galileene.
Aceasta reintoarcere a lui Iisus cu trupul Sau preamarit pe pamantul Galileii ar putea surprinde. Poate ca El a voit sa mai priveasca cu ochii care acum patrundeau dincolo de invelisul material al lucrurilor locurile ce Ii fusesera atat de dragi de aceea a mai poposit un rastimp in tinutul unde Isi alesese primii invatacei unde firea sa omeneasca devenise pentru prima data purtatoare de semnificatii duhovnicesti si unde pe Muntele Taborului apostolii intrezarisera mai inainte de vreme chipul Sau transfigurat. Inainte de a parasi cu trupul lumea aceasta Hristos revenise in acea Galilee unde vestise pentru prima data intemeierea Imparatiei spre a-i investi o ultima data pe apostoli si spre a-i trimite sa predice Evanghelia pana la marginile pamantului. Poate insa ca prezenta Dorrmului in Galileea cu trupul Sau indumnezeit a mai avut si alt talc: s-a mai subliniat ca prin Invierea Sa Hristos incepe prefacerea tainica a lumii ce se va desavarsi abia la transfigurarea finala. La inceputul misiunii Sale tot pe pamantul Galileii la Cana a schimbat El apa in vin primul semn menit sa arate ca chipul lumii acesteia se poate preface sub actiunea sfintitoare a harului; iar acum dupa ce a biruit moartea Se arata din nou in aceasta tara binecuvantata incepand lucrarea de reunificare a creatiei sfasiate prin pacat prin stergerea hotarului dintre lumea de aici si cea de dincolo.Reintorsi in Galileea apostolii au revenit pe malul Marii Tiberiadei apucandu-se din nou de vechea lor indeletnicire pescuitul.
Aici va avea loc una din aratarile cele mai bogate in semnificatii tainice consemnata numai de Ioan. La ea nu vor asista decat sapte dintre apostoli si anume: Petru fiii lui Zevedeu Toma Natanael cel din Cana Galileii si alti doi ucenici al caror nume Ioan nu il da. Este posibil sa fi fost Andrei si Filip.De cu seara Petru le spusese apostolilor ca se duce pe lac sa pescuiasca. Ceilalti i-au raspuns: Mergem si noi cu tine (Ioan 21 3) si suindu-se cu totii in corabie au ramas toata noaptea pe apa fara sa prinda nimic. In zori Iisus Se iveste pe tarm dar ucenicii nu Il recunosc. Este ciudat ca dupa Inviere Hristos poate fi confundat cu alti oameni; iar pe de alta parte de atunci incoace orice chip ti-L poate revela. De pe mal unde Se afla Iisus ii intreaba pe ucenicii care mai erau in corabie: Fiilor nu cumva aveti ceva de mancare? (21 5) la care ei raspund negativ. Atunci El ii indeamna: Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti afla (21 6). Si facand intocmai navodul li s-a umplut pana intr-atata ca nu mai puteau sa-l traga afara de multimea pestilor. Abia in acea clipa Ioan - care si de data aceasta se desemneaza drept ucenicul pe care-l iubea Iisus - intelege cine era acel necunoscut si ii spune lui Petru:Domnul este! (21 7).
Auzind aceasta Petru se grabeste sa-si puna haina - caci era dezbracat dupa cum precizeaza evanghelistul - si apoi se arunca de pe corabie in apa spre a ajunge cat mai repede la mal aflat la departare de numai vreo doua sute de coti. Ceilalti apostoli venira cu barca la tarm tragand dupa ei mreaja incarcata cu pesti. Aici Il gasira pe Iisus; pe pamant ei vazura jar si peste pus peste el iar alaturi paine. Domnul le pregatise masa inainte chiar ca ei sa fi adus cele de trebuinta iar indata ce ajunsera la mal El le porunci: Aduceti din pestii pe care i-ati prins acum (2110). Atunci Petru se urca din nou in corabie si trase navodul la tarm iar acesta nu se rupse in ciuda greutatii caci prinsesera o suta cincizeci si trei de pesti mari. Iisus vazandu-i pe apostoli ii pofti: Veniti de pranziti. Si nici unul din ucenici - subliniaza in continuare evanghelistul-nu indraznea sa-L intrebe: Cine esti Tu? stiind ca este Dorrmul. Hristos lua painea si le-o imparti de asemenea si pestele. Era a treia oara dupa Invierea Sa dupa cum observa Ioan cand Iisus venea in mijlocul ucenicilor de fiecare data luand parte la masa lor si binecuvantand-o. Ca si la aratari le precedente ucenicii nu Il recunosc indata pe Domnul. Ceea ce contribuie la recunoastere este din nou un semn care le reaminteste modul Sau de a Se purta. Ioan si apoi Petru stiu ca este Domnul atunci cand asista la repetarea minunii ce precedase chemarea lor la apostolat. Ei recunosc nu pe omul Iisus ci misterul de nepatruns al persoanei lui Hristos. Doua minuni similare insotesc atat chemarea ucenicilor ce a avut loc in primul an al propovaduirii Mantuitorului cat si definitiva lor consacrare indeplinita dupa Invierea Sa din morti. Fericitul Augustin a incercat sa faca asa cum s-a mai aratat o paralela intre aceste doua minuni-semne inrudite ca semnificatie.
Daca prima pescuire minunata sugera nasterea si dezvoltarea Bisericii in conditiile existentei istorice a doua pare sa fi avut in vedere etapa finala cand Biserica va fi integrata in Imparatie menita sa readune la sanul ei tot ce a fost zidit spre viata. Faptul ca la prima pescuire mreaja se rupsese sub greutate iar la a doua nu desi erau pesti mari intareste ipoteza emisa de Augustin. Biserica din perioada istorica va fi continuu amenintata de felurite primejdii pe cand in etapa eshatologica ea se va bucura de o pace vesnica. De remarcat de asemenea ca in mreaja erau numai pesti mari adica numai suflete mantuite In timp ce in Biserica istorica se vor afla din pacate si credinciosi care se vor pierde. Este semniticativ ca Hristos ii asteapta pe apostoli cu pranzul pregatit chiar inainte ca ei sa fi ajuns cu pestii la mal. El rasplateste osteneala ucenicilor mai inainte ca ei sa ceara ceva. Imparatia este pregatita pentru alesi de la intemeierea lumii (Mt 25 34). Aceasta ultima masa pe care cei sapte o iau cu Domnul prefigureaza cina nuntii Mielului de la sfarsitul istoriei cand apostolii vor manca si vor bea in Imparatia Fiului (Lc.22,30).
Ultima lucrare indeplinita de Hristos inainte de Inaltare este deci pregatirea acestui pranz ce anticipeaza fericirea vesnica dar care in ciuda caracterului sau simbolic presupune cateva notiuni extrem de concrete: Domnul asaza pestele pe jar il frige imparte painea. Poate nici o alta aratare nu a evocat atat de limpede posibilitatea ca creatia sa fie transfigurata in cele mai neinsemnate si aparent prozaice elemente ale ei. In ziua cea mare pare ca nimic nu va fi pierdut ca totul va fi sfintit si transfigurat. Dupa ce mancara Domnul i Se adresa lui Petru intrebandu-l: Simone fiul lui Iona Ma iubesti tu mai mult decat acestia? (Ioan 21 15). Este o clipa solemna caci intrebarea lui Hristos il face sa se cutremure pana in adancuri reamintindu-i desigur trecatoarea sa cadere. Totusi fara sovaiala el raspunse: Da Doamne Tu stii ca Te iubesc (21 15). Petru are certitudinea ca Iisus stie totul in ceea ce il priveste ca nimic din fiinta sa nu Ii poate ramane ascuns. Pastorul cunoaste oile Sale. Primind raspunsul apostolului Iisus il indeamna: Paste mieluseii Mei (21 15) si apoi revine cu intrebarea: Simone fiul lui Iona Ma iubesti? la care Petru repeta raspunsul de mai sus primind de data aceasta porunca: Pastoreste oile Mele (21 16). Dar Iisus ii pune din nou intrebarea: Simone fiul lui Iona Ma iubesti? iar Petru auzind-o se intristeaza- dupa cum nu uita Ioan sa consemneze. Apostolul este surprins si indurerat vazand ca Domnul nu Se increde in cuvintele sale si ii cere mereu o noua confirmare asa ca Ii raspunde: Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc (21 17).Este un adevarat strigat scos din inima care il defineste perfect pe apostolul iute la manie nerabdator dar posedand o credinta neclintita in Hristos si iubindu-L cu toate fibrele fiintei sale. Si de data aceasta Iisus repeta indemnul: Paste oile Mele (21 17). Intrebarea Ma iubesti? adresata lui Petru Hristos o pune de fapt fiecarui crestin caci prima conditie pentru a fi crestin este de a-L iubi pe Mantuitorul. Petru raspunde in numele apostolilor dar si in al tuturor crestinilor ca si pe drumul Cezareii. Se profileaza mereu ideea sacerdotiu]ui universal realitate de care Petru a fost mai patruns decat toti ceilalti scriitori neotestamentari: Iar voi sunteti semintie aleasa preotie imparateasca neam sfant (I Petru 2 9) va afimla el in epistola sa. Ma iubesti? este ultima intrebare a lui Iisus consemnata de Evanghelii intrebare care rasuna peste veacuri si ne urmareste pe fiecare din noi pana la sfarsitul vietii. Pentru viitorul pastor de suflete ea este si mai plina de semnificatie caci nu poti fi mijlocitor intre Dumnezeu si oameni daca nu ii iubesti cu adevarat pe cei ce ti-au fost incredintati. Numai cel ce se va darui cu totul lui Hristos va purta cu dragoste grija de turma. Poate ca aici este cauza adanca a actualei crize a sacerdotiului din Biserica romano-catolica: pastorii nu-L mai iubesc destul pe Hristos de aceea isi parasesc oile.
Intreita intrebare a lui Hristos nu l-a nedumerit numai pe Petru ci si pe toti aceia care s-au straduit sa talmaceasca Evanghelia. Majoritatea Sfintilor Parinti au socotit ca Iisus a rostit intrebarea de trei ori pentru Petru fiindca de trei ori se lepadase acesta de Domnul sau in modul acesta mustrandu-l indirect si reconfirmandu-l in demnitatea de apostol. Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca Hristos ii da lui Petru prilejul de a-si rascumpara prin aceasta marturisire pacatul savarsit si ii reinnoieste investirea ca apostol. De aceeasi parere sunt si Sfantul Ambrozie si Fericitul Augustin. Este neindoielnic faptul ca cerandu-i o tripla marturisire a dragostei sale Iisus a urmarit sa-i reaminteasca intreita lui lepadare si sa-i dea totodata prilejul sa dobandeasca iertarea fara totusi sa-I fi mustrat nici o clipa pentm caderea sa. Inainte de Patimi El il prevenise pe Petru ca se va sminti dojenindu-l pentru prea marea incredere pe care o avea in slabele sale puteri dar dupa Inviere nu l-a mai pomenit nimic despre aceasta. Hristos Care - dupa cum afimla Petru - stie totul despre ucenicii Sai si despre fiecare dintre noi cunostea cat l-a durut pe apostol acea clipa de ratacire si cat de mult se caia acesta. De aceea nu l-a mai certat si i-a cerut doar sa-si arate dragostea fata de El. Pentru ca Il iubeste pe Iisus Petru este iertat inainte chiar de a o fi cerut. Poate ca apostolul asemenea vamesului din parabola nici nu cuteza sa infrunte privirea Domnului Sau si sa-L roage de iertare. El se afla in situatia pacatoasei care a uns picioarele Domnului si careia mult i s-a iertat pentru ca mult a iubit. Sfantul Grigorie Palama spune ca Petru este tipul omului nou pentru ca pacatuind a dobandit iertarea realizand astfel adevarata convertire (metanaia) care presupune o totala lepadare de omul cel vechi. Totusi repetatele intrebari puse de Iisus lui Petru par sa aiba si alt talc dincolo de dorinta de reconfirmare a apostolatului sau.
Pe drumul Cezareii Hristos ii ceruse lui Petru un raspuns intemeiat pe o convingere de ordin intelectual zamislita sub adumbrirea harului iar apostolul marturisise ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu. De data aceasta Domnul ii cere dragostea sa intreaga care se va revarsa si peste oi. Atunci marturisind in numele tuturor apostolilor ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu Petru facuse posibila intemeierea Bisericii si a ierarhiei harismatice chemate sa propovaduiasca Evanghelia. Acum fiindca se apropie clipa cand Petru impreuna cu ceilalti va purcede la lucrarea de convertire a neamurilor Domnul staruie asupra iubirii principala virtute necesara celui chemat sa pastoreasca peste suflete. Apostolul trebuie sa-L iubeasca pe Hristos iar aceasta iubire nemarginita se va rasfrange apoi asupra tuturor acelora pentru care El S-a jertfit. Domnul gaseste deci un mijloc ocolit de a-i acorda iertare apostolului si de a-i reaminti ca apostolatul sau se intemeiaza in primul rand pe dragoste caci dragostea toate le sufera toate le crede toate le nadajduieste toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata (I Cor.13 7-8). Aceeasi dragoste si ingaduinta pe care Iisus i-a aratat-o apostolului iertandu-l fara macar sa mai aminteasca de greseala sa va trebui sa o aiba si el fata de oile incredintate lui.
Dupa aceasta noua consacrare a lui Petru, Domnul ii profeti intr-un mod figurat in ce chip avea sa moara: Cand erai mai tanar - ii spuse El apostolului - te incingeai singur si umblai unde voiai; dar cand vei imbatrani vei intinde mainile tale si altul te va incinge si te va duce unde nu voiesti (Ioan 21 18). Mantuitorul anticipeaza aici moartea muceniceasca a lui Petru care va fi rastignit ca si Domnul sau. Sfantul Ioan confirma aceasta interpretare: Iar aceasta a zis-o insemnand cu ce fel de moarte va preaslavi pe Dumnezeu (21 19). Spre a fi si mai limpede Iisus adauga graind catre Petru: Urmeaza Mie (21 19). Apostolul Il va urma intru totul pe Domnul sau - atat pe asprele carari ale vietii cat si in moartea sa pe cruce. Asadar in clipa reintegrarii sale in demnitatea de apostol Domnul nu ii aminteste lui Petru decat de moartea care il asteapta fara a-i pomeni nimic de viitoarele biruinte.
La temelia Bisericii intemeiata prin Jertfa lui Hristos se va afla sangele tuturor mucenicilor morti pentru credinta lor in Evanghelie. De aceea puterea acesteia nu este de ordin lumesc ci isi afla originea in cruce. Biserica nu trebuie sa se bizuie pe elemente straine de misiunea sa ci numai pe capacitatea de jertfa a membrilor ei si bineinteles pe ajutorul Sfantului Duh. Orice incercare de a afla in aceasta pericopa argumente in favoarea primatului jurisdictional al lui Petru si al urmasilor sai este straina de adevaratul duh al Evangheliei. De altfel asa cum s-a mai subliniat atat fagaduiala facuta de Iisus lui Petru pe drumul Cezareii cat si aceasta a doua consacrare a apostolului au o adanca semnificatie de ordin religios ce nu poate fi coborata la o interpretare de natura juridica. Indata ce auzi cuvintele lui Iisus: Urmeaza Mie Petru se intoarse si il vazu venind dupa el pe Ioan si atunci nu se putu abtine sa puna intrebarea: Doamne dar cu acesta ce se va intampla? (21,21). Razbate si din aceasta intrebare indrazneala apostolului dornic sa afle ce destin ii era harazit ucenicului iubit.Iisus ii raspunde cu o mustrare indirecta: Daca voiesc acesta sa ramana pana voi veni ce ai tu? Tu urmeaza Mie (21,22). In modul acesta ii reaminteste lui Petru ca nici unui muritor nu ii este ingaduit sa cunoasca viitorul El Fiul lui Dumnezeu fiind stapan absolut peste vietile si peste mortile noastre.
Inainte de Inaltare Iisus va reveni asupra acestei interdictii: Nu este al vostru a sti anii sau vremurile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa (Fa 1,7). Ucenicul lui Hristos nu trebuie sa-si puna intrebari cu privire la ce il asteapta in viitor si mai ales la modul in care va lua sfarsit viata sa pamanteasca. Indemnul este valabil nu numai pentru ucenici ci pentru toti crestinii. Grija permanenta a oricarui crestin adevarat trebuie sa fie de a ramane mereu in comuniune cu Hristos pentru ca moartea sa nu-l surprinda departe de El iar nu de a scruta tainele propriului viitor care constituie oricum o permanenta necunoscuta.
Raspunsul dat de Iisus lui Petru a facut sa se nasca printre frati dupa cum observa chiar Ioan credinta gresita ca ucenicul iubit nu va mai muri. Dar tot el se grabeste sa sublinieze ca este vorba de o interpretare gresita caci Domnul nu a spus decat: Daca voiesc ca acesta sa ramana pana voi veni ce ai tu? intrebare ramasa deschisa si care nu presupune nici o fagaduiala. S-ar putea spune ca destinele celor doi apostoli evolueaza pe linii paralele fiecare desfasurandu-se sub zodii ce le sunt proprii determinate de profilul lor spiritual ce difera profund la ambii ucenici. Viata si moartea lui Petru se inscriu pe o curba de maxima tensiune. El se situeaza mereu in primul plan al episoadelor evanghelice si tot el va desfasura alaturi de Sfantul Pavel cea mai intensa activitate in vederea raspandirii Evangheliei dupa Inaltarea la cer a Domnului. Petru este omul actiunii indraznete al faptei prin care se implineste vocatia sa de apostol de aceea nu intamplator Evanghelia lui Marcu scrisa sub directa sa inspiratie cuprinde aproape exclusiv relatarea de fapte si minuni din viata lui Iisus. Moartea sa muceniceasca consecinta fireasca a misiunii sale va avea loc in vazul tuturor si va fi indata cunoscuta de toti fratii.
Viata ucenicului iubit va descrie insa o alta curba. El apare mereu in penumbra episoadele la care participa au un caracter mai tainic pentru ca la Ioan important este nu ceea ce se intampla pe planul realitatii imediate ci pe acela al vietii launtrice. Ioan este fiul unui alt duh. La el toate faptele au caracter de semne deoarece semnificatia lor se afla dincolo de hotarele lumii sensibile de aceea si Evanghelia sa cuprinde numai minuni-semne. Destinul ucenicului iubit este axat pe iluminarea interioara si pe primirea unor descoperiri suprafiresti. Viata lui Ioan isi va afla incununarea la Patmos unde va intrezari intr-o strafulgerare trecerea din istorie in vesnicie iar sfarsitul sau se va petrece in tacere si nestiut de nimeni potrivit cu vocatia apostolului. Cel ce purta numele Inaintemergatorului va fi si vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos asa cum subliniaza Papini.
Sapte ucenici numiti si inca doi nenumiti, s-au dus sa pescuiasca pe Marea Galileii, dar in noaptea aceea nu au spus nimic. Incepea sa se crape de ziua, era o liniste nefireasca, marea, de obicei tulburata, se intindea ca o apa moarta, stravezie si luminata de stele, incat ii puteai numara pietrele de pe fund. Barca se indrepta incet spre tarm. Deodata acolo, pe mal, a aparut un Om. Acesta i-a intrebat: “Fiilor, nu cumva aveti ceva de mancare?“. Ei au raspuns ca nu. Fara vreo explicatie, Omul de pe tarm le-a spus: “Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei“. Au aruncat mreaja si indata s-a umplut de pesti, de parca toate pietrele de pe fund s-ar fi prefacut in pesti.Sfantul Evanghelist Ioan statea langa Sfantul Apostol Petru. Privea intens spre Omul de pe tarm si i-a soptit lui Petru: “Domnul este!“ (Ioan 21, 7). Petru era dezbracat pana la brau. Auzind ca este Domnul, si-a imbracat haina si s-a incins, aruncandu-se in apa si venind inot la Invatator. Dupa aceea vin si ucenicii cu corabia, o trag la tarm si alearga la Iisus, caci aflasera de la Ioan cine era barbatul care le cerea mancare.
Cand au ajuns la el, au gasit focul aprins, si jaratic, si peste pus deasupra, si paine. Iisus vazuse graba lor si le atragea atentia: “Aduceti din pestii pe care i-ati prins acum!“. Vedem ca la venirea ucenicilor la tarm, au gasit jaratic si peste pus deasupra, desi ei, in graba lor de a-L intalni pe Invatator, nu adusesera din pestele prins de ei. Probabil ca acest peste voia sa aminteasca ucenicilor de indoiala lor, cand Iisus li S-a aratat in noaptea Invierii si nu au crezut ca este El decat numai dupa ce a mancat din pestele lor. Iar focul trebuia sa-i aminteasca lui Petru de lepadarea lui la focul din curtea arhiereului.
Partea a doua a intalnirii cu Iisus la Marea Galileii este foarte tulburatoare, si in sensul mistic, si in sensul contradictiei dintre ortodocsi si catolici privind primatul lui Petru si, in consecinta, al Papei. Catolicii iau textul desprins de orice contextualitate privind lepadarea lui Petru si ignora mustrarile Mantuitorului pentru graba lui de a face fagaduinte mari pe care nu le respecta, pana la a-l numi satana. Dar sa urmarim textul lui Ioan: de indata ce Iisus S-a revelat Apostolilor prin frangerea painii, s-a facut liniste desavarsita, au mancat toti in tacere si fiecare asteapta ceva care trebuia sa se intample, atat Petru cat si ceilalti ucenici banuiau ce trebuie sa se intample. Un aer grav plutea in atmosfera mistica a intalnirii. Pozitia lui Petru in randurile Apostolilor era foarte fragila dupa lepadarea lui si ei stiau ca Domnul va trebui sa clarifice aceasta pozitie in vreun fel.
Petru fusese multa vreme verhovnicul Apostolilor. Varsta ii dadea o intaietate intre ceilalti si toti ii acordau cinstea cuvenita varstei si pozitiei lui in fata lui Iisus. Totusi, in toate imprejurarile mai inainte, niciodata Mantuitorul nu l-a luat numai pe Petru, ci si pe Iacov si pe Ioan. La Cina de Taina este evidenta o preferinta a Domnului fata de Ioan, nu numai pentru faptul ca a stat cu capul pe pieptul Invatatorului – Ioan era un copil si Invatatorul il proteja – ci, mai ales ca, atunci cand Domnul a spus ca unul dintre ei Il va vinde, Petru l-a rugat pe Ioan sa-L intrebe cine e vanzatorul, ceea ce Iisus i-a descoperit lui Ioan in soapta si, fara indoiala, acesta i-a spus dupa aceea lui Petru. Dar Iisus spusese atunci ceva mult mai important pentru mantuirea lui Petru de pacatul lepadarii, text “Simone, Simone, iata satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau. Iar Eu M-am rugat pentru tine ca sa nu piara credinta ta. Si tu oarecand, intorcandu-te, intareste pe fratii tai!”.Lc (22, 31-32): Cuvintele acestea puternice rasunau inca in inima lor tot asa de adevarate ca si prorocirea ca “inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine“. Pentru aceste cuvinte ale lui Iisus, ucenicii n-au avut nici o ezitare sa-l primeasca din nou pe Petru in randurile lor. Dupa ce Domnul Iisus Hristos si ucenicii au terminat pranzul Mantuitorul l-a intrebat pe Petru, fara nici un fel de pregatire; cunoscand gandurile tuturor, aceasta intrebare era continuarea gandurilor lor, pe care Iisus trebuia sa le lumineze. Intrebarea lui Iisus se lega direct de afirmatia lui Petru facuta la Cina de Taina. Iisus i-a spus acum: “Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu pe Mine mai mult decat acestia?“. Si firea navalnica a lui Petru s-a rasfrant inca o data in graba raspunsului, uitand, pentru o clipa, de lepadare: “Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc“. Totusi mi se pare ca exista o anumita prudenta in raspunsul lui Petru, care nu s-a mai inaltat pe sine deasupra Apostolilor celorlalti; aceasta ne face sa credem ca amintirea lepadarii era vie in mintea lui. Iisus i-a incredintat pasterea mieluseilor, fara vreun comentariu sau o aluzie la primatul lui intre apostoli. Dimpotriva, ca intr-o judecata unde prima marturie trebuia intarita pentru a fi acceptata, El il intreaba a doua oara: “Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?“. Petru confirma rostind aceleasi cuvinte: “Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc“. Iisus ii incredinteaza pasterea oilor. Mantuitorul il intreaba pentru a treia oara și Petru confirma Iisus ii incredinteaza pasterea oilor. In ciuda convingerii lui Petru si a Apostolilor ca Iisus facea restaurarea lui Petru in treapta apostoliei, aceasta a treia intrebare l-a intristat adanc pe Petru, fiindca Invatatorul i-a zis a treia oara: “Ma iubesti?” si a raspuns cu mare intristare in glas: “Doamne, Tu toate le stii, Tu stii ca Te iubesc“. Cu aceasta, Petru afirma indirect ca toata aceasta interogatie repetata de trei ori se referea la cele trei lepadari ale sale, prin care i se stergea pacatul comis atunci si era reintegrat printre ceilalti Apostoli. Este evident pentru orice om de bune credinta ca nu i se acorda acum lui Petru puteri speciale, fiindca, in acest caz, de ce s-ar fi intristat el la cea de a treia intrebare?
Cand Iisus S-a adrest Apostolilor dupa Inviere si le-a spus: “Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura!” (Mc16,5), Invatatorul nu S-a referit la Petru cu nimic special, astfel ca situatia lui ramasese oarecum confuza printre ceilalti. Iisus intentiona sa-l reintegreze pe cel lepadat de El printr-o reinstituire solemna, un fel de primire a unui eretic in Ortodoxie in vremea noastra. Cand catolicii afirma ca acum i s-a dat o putere speciala, se inseala cu buna stiinta: lui Petru i s-a dat acum puterea pe care ceilati Apostoli au avut-o de la inceput, pe care ei nu o pierdusera ca Petru si care le fusese intarita de Iisus in Duminica Invierii. Acum, Petru a fost reprimit in treapta lor si i s-a redat si dreptul de propovaduire la toata faptura: “Paste mieluseii Mei, paste oile Mele!“. Daca in toata aceasta tainica perioada de dupa Invierea Domnului a existat ceva special pentru vreun Apostol, atunci au fost doi privilegiati: Toma, pentru care Iisus a venit in mod special pentru a-l convinge de Invierea Sa si Ioan, despre care a spus lui Petru: “Daca voiesc ca acesta sa ramana pana ce voi veni, ce ai tu? Tu urmeaza Mie!“ (Ioan 21, 22). Astfel Iisus mustra inca o data indrazneala lui Petru.
In legatura cu Petru mai este ceva important. Dupa ce Maria Magdalena anunta Apostolii ca a vorbit cu Domnul la mormant si ca era viu, acestia s-au indoit si numai Petru si Ioan au alergat la mormant pentru a vedea ce se intamplase acolo. Ioan, mai tanar, alearga mai repede, s-a uitat in mormant, a vazut giulgiul gol, dar nu a intrat, din respect pentru varsta lui Petru. Dupa putina vreme, Petru a ajuns si el la mormant si au intrat pe rand inauntru. Acolo au vazut giulgiul zacand pe pamant, dar marama cu care fusese acoperita fata lui Iisus nu era la un loc cu giulgiul, ci era facuta sul si pusa in alta parte. Atunci, adauga Ioan, au vazut si au crezut. Daca giulgiul ar fi fost desfacut si ar fi zacut la pamant ca o bucata oarecare de panza, nu cred ca ar fi avut efectul de soc pe cre l-a avut asupra celor doi Apostoli. Fara indoiala ca era ceva straniu in modul in care giulgiul zacea pe pamant, incat Sfantul Ioan sa scrie ca au vazut giulgiul si au crezut, fiindca ei inca nu stiau Scriptura ca “Iisus trebuia sa invieze din morti”
Rămânând înca patruzeci de zile pe pamant împreuna cu ucenicii Hristos le-a impartasit fara indoiala o seama de invataturi pe care ei nu le-ar fi putut primi inainte de Patimi si totodata le-a intarit credinta in Invierea Sa. Sfantul Ioan Gura de Aur crede ca nu ni s-a pastrat in Evanghelii tot ce a grait Hristos ucenicilor Sai in aceste zile nimbate de lumina Invierii. Aratarile care reprezinta darul facut de Tatal celor ce au crezut in dumnezeirea lui Hristos constituie mijlocul prin care Fiul cel preamarit a stabilit o legatura nemijlocita cu cei ramasi sa vietuiasca in lume. Sfantul Petru spune ca Dumnezeu L-a inviat pe Iisus si I-a dat sa Se arate nu la tot poporul ci noua martorilor dinainte oranduiti de Dumnezeu care am mancat si am baut cu El dupa invierea Lui din morti (Fa.10, 40-41), afirmatie de o insemnatate covarsitoare intrucat atesta atat realitatea aratarilor cat si faptul ca ele nu au avut loc decat fata de ucenici. Numai cei ce au crezut in Hristos si L-au iubit s-au invrednicit sa priveasca chipul Sau cel inviat. Si totusi chiar si pentru ei va ramane permanent loc pentru credinta caci Iisus nu va fi recunoscut datorita trasaturilor chipului Sau in acest caz nu ar mai fi fost posibile confuziile subliniate de evanghelisti, ci prin semne care tineau de esenta personalitatii si a misiunii Sale. Amin (postat pe fb de ioan monahul)