Sfintii Martiri și Marturisitori Nasaudeni
Pe iubitorul de nevointe, pe marturisitorul Ortodoxiei, pe Sfantul Atanasie, barbatul preaintelept si implinitorul bunelor randuieli ale Bisericii lui Hristos, sa-l cinstim si sa-l laudam dupa cuviinta caci, vrednic fiind de marirea lui Dumnezeu, prin moartea sa pe roata i-a biruit pe prigonitori. Pentru aceasta, intr-un glas, cu bucurie sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neinfricat si aparatorul dreptei credinte. (tropar)
Sfintii Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu care au suferit martiriul si pe care ii cinstim astazi au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. La 12 noiembrie 1763, pe platoul de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri.
Din tinerete ai fost marturisitor al dreptei credinte si statornic luptator impotriva nedreptatilor savarsite neamului tau; te-ai ridicat cu barbatie sa aperi drepturile fratilor tai ortodocsi din Ardeal, biruind prin moartea ta martirica toate uneltirile viclene ale asupritorilor. (Codac)
„Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă».”
Generalul Bukow a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism a ortodocşilor.
Din tinerete ai fost marturisitor al dreptei credinte si statornic luptator impotriva nedreptatilor savarsite neamului tau; te-ai ridicat cu barbatie sa aperi drepturile fratilor tai ortodocsi din Ardeal, biruind prin moartea ta martirica toate uneltirile viclene ale asupritorilor. (codac)
„Când cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea şi le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare: «De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.
Pilda de statornicie in credinta ortodoxa te-ai aratat celor din Salva; caci aprinsa fiind inima ta de harul Sfantului Duh, ai cantat laude lui Hristos, Cel ce te-a intarit sa infrunti cu tarie uneltirile celor ce voiau sa te departeze de la credinta stramoseasca a neamului romanesc.(icos)
Nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră! Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta. Aceasta se datorează şi faptului că toţi ofiţerii regimentului erau austrieci, ei nu cunoşteau obiceiurile locului şi îi dispreţuiau pe români. Grănicerii abia intraţi în serviciul militar erau trataţi cu severitate excesivă.
Ravna mucenicilor dobandind, evlavia crestinilor dreptmaritori purtand in suflet si smerenia calugarilor intelepti intarindu-te, Sfinte Mucenice Atanasie, ostasul lui Hristos, ai biruit neputintele firesti ale trupului si ai rabdat pentru Hristos moarte martirica (codac)
O profundă indignare a cuprins inimile credincioşilor când au observat că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând să-i atragă la catolicism. „Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, şi i-a spus:«Fătul meu, de unde eşti?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!».
Cuvantul Evangheliei lui Hristos implinind, credinta cea dreapta pazind, pana la batranetile tale ai purtat cu barbatie crucea lui Hristos, fericite Atanasie; Tara Nasaudului si toate partile romanesti lauda vrednicia ta pentru ca te-ai facut slujitor al Bisericii stramosesti si aparator al neamului cel obidit din Ardeal in vremuri de prigoana (icos)
Duhul Sfant te-a intarit in zilele batranetii taie si te-a facut casnic si vas ales al Mantuitorului Hristos; Cel care dupa moartea cea muceniceasca, te-a incununat in Imparatia Sa, pe tine cel insetat dupa dreptate si aparator al Casei Domnului (codac)
După aceea, l-a luat pe vlădică de mână şi l-a condus ca să nu năvălească asupra lui mulţimea tulburată.Grănicerii l-au înfruntat şi pe generalul Buccow, încât acesta şi episcopul Aron au scăpat prin fugă. A doua zi după rebeliune, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud şi le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , mai precizează părintele Alexandru Mizgan. “În pământ de m-or băga / Nu mă las de legea mea”
Manat de ravna pentru Biserica cea dreptmaritoare, te-ai asemanat apostolilor si martirilor celor de demult, fericite Atanasie; caci nici povara batranetilor, nici neputintele trupesti nu te-au oprit sa marturisesti cu indrazneala inaintea dregatorilor acestei lumi, aparand legea strabuna a neamului tau. (icos)
La scurtă vreme după rebeliune, a venit la Salva o comisie aulică spre a face cercetări asupra celor petrecute pe platoul „Mocirlă” în mai 1763. Cercetările au durat 6 luni. Ancheta se îndrepta împotriva principalului autor al rebeliunii, Tănase Todoran din Bichigiu. Acesta n-a retractat nimic şi, cu un curaj mucenicesc, şi-a asumat răspunderea celor întâmplate.
Asemenea cerbului care cauta sa se adape din izvoarele cele limpezi ale muntilor, asa si sufletul tau dorea sa se adape din izvoarele cele nesecate ale harului care se revarsa din Biserica dreptmaritoare a lui Hristos. Pentru aceea, toata viata ta ai sorbit din apa vietii si ai intarit pe confratii tai de un neam si de o credinta sa ramana langa izvoarele Ortodoxiei (codac)
Şedinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, şi conţine următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină.
Întarit pe piatra cea tare a dreptei credinte si intrarmandu-te cu puterea Duhului Sfant, te-ai incredintat rugaciunilor si milostivirilor Maicii lui Dumnezeu, care te-a ajutat sa infrunti incercarile trupesti si sufletesti ale lumii acesteia, intarind pe semenii tai. (icos)
Alţi 15 conducători de revoltă au fost graţiaţi de la spânzurătoare în schimbul a 6000 de lovituri de verigi date de soldaţi, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.
"Cine ma va desparti de dragostea lui Hristos", glasuia oarecand, Apostolul neamurilor. Acest indemn, plin de nadejde, te-a intarit si pe tine Atanasie, atunci cand ai fost adus inaintea judecatii si ai fost osandit la moarte. Puterea lui Hristos te-a intarit cand roata pe care ai fost tintuit a inceput sa-ti zdrobeasca trupul ofilit de ani si de batai.(codac)
Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.
Ca un parinte preaintelept ai ascultat nevointele poporului si la ceas de cumpana te-ai facut sfetnic si conducator al lui, necunoscand ce inseamna frica; precum voievozii din vechime, ti-ai tras peste trup camasa mortii si a invierii. De frica ta si a poporului rasculat, trimisii imparatesei s-au stins precum ceara de la fata focului. Minunandu-ne de faptele tale cele cu adevarat dumnezeiesti si de cuvintele tale pline de imbarbatare(icos)
La executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât şi confraţii săi de supliciu, şi-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferinţa morţii pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei.
Sfinte Martire Atanasie, cel ce locuiesti in ceruri si impreuna cu sfintii te veselesti si te rogi lui Dumnezeu ca sa se dea pace lumii si binecuvantare in Biserica dreptmaritoare, unde se lauda Treimea cea de o fiinta si nedespartita (codac)
Tradiţia a păstrat în cântece şi doine cuvintele pe care Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu le-a rostit în timpul groaznicelor torturi la care a fost supus pentru credinţa strămoşească şi dreptatea socială a românilor năsăudeni.
Lumina credinciosilor din Tara Nasaudului te-ai facut, iar credinta ta a indreptat ratacirile cele pierzatoare, Fericite Atanasie. Si te-ai aratat purtator de grija pentru sufletele celor ce doresc sa vina la cunostinta Adevarului si la mantuire. Dumnezeu ti-a dat putere sa scoti din deznadejde viata lor si sa le arati Lumina pe care intunericul nu a cuprins-o.(icos)
Din descrierea revoltei, a anchetei, a procesului şi a declaraţiei lui Tănase Todoran, rezultă că lupta şi jertfa vieţii lui, precum şi a confraţilor săi de martiriu, a fost în primul rând împotriva împilării de orice natură: socială, politică şi religioasă. Pedepsele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca, pe moment, românii să refuze categoric intrarea în regimentele grănicereşti.
Credinta cea dreapta pazind, indelung rabdand, calea ostenelilor savarsind, incarcat de ani si de virtuti, cand Bunul Dumnezeu a voit, ai fost chemat de Parintele Ceresc, Fericite Atanasie, prin moarte martirica, de la cele vremelnice la cele nepieritoare, primind cununa nevestejita a maririi si asezat fiind in ceata mucenicilor (codac)
Primind moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei celor 4 mucenici se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni.
De sus din cer, sfintenia ta ocrotitoare, Sfinte Atanasie, se revarsa ca un acoperamant sfant peste poporul tau mult incercat; si, prin rugaciunile tale catre Dumnezeu, reversi peste el bunatatile Tatalui, ale Fiului si ale Sfantului Duh, incredintandu-l vietii celei nepieritoare. Neincetat ii multumesti lui Dumnezeu pentru binefacerile ce sunt asupra noastra si il rogi ca pe Cel ce este bun, bland si milostiv sa ne dea iertare de pacate (codac)
De aceea, oamenii in tara asta, dandu-si seama de valoarea pocaintei, au indraznit pentru… “Doamne, ti-am dat cei mai buni fii ai neamului“, zice. A cautat suflete curate, suflete pure, care cautau un proces de transformare launtrica, in care sa vieze cele mai frumoase si mai pure calitati de roman, de crestin – “primeste jertfa lor“. Iata constiinta inalta! Numai ca oamenii astia nu erau priceputi, astia sunt prigoniti, aruncati, pentru ca pocainta presupune efort, de a renunta la voia ta, la placerea ta, la gandul tau, efort pana la suferinta, si o suferinta de durata.
Margaritar de mult pret al pamantului transilvan te-ai aratat sfinte mucenice Atanasie, ostasul lui Hristos; caci dupa ce ai fost desprins de roata suferintelor pe care te-ai savarsit, trupul tau, ingropat in pamantul stramosesc, samanta datatoare de rod duhovnicesc s-a aratat urmasilor tai, iar sangele tau a facut sa rodeasca nadejdea si demnitatea noastra (icos)
Spunea Parintele Arsenie Papacioc: “suferinta – singura catedra suprema de teologie“.Daca o spun eu, par caraghios.
Ca unui mire imbracat in haina luminata si intrat in camara lui Hristos, sa-i cantam Mucenicului Atanasie; caci acesta ca un bun ostas al lui Hristos pe pamant a biruit uneltirile lui Veliar, iar in ceruri vede pururea fata cea prea luminata a Stapanului Sau (codac)
Ati vazut, Parintele Calciu Dumitreasa spunea: “credeti-ma, ca daca n-as fi suferit atat de mult, n-as fi putut sa iubesc atat de mult, n-as fi putut sa iubesc cu atata usurinta“.
Pavaza esti credintei si Bisericii Ortodoxe, Sfinte Atanasie, cel ce te-ai ridicat impotriva nelegiuirilor si cu viata ta ai aparat turma lui Hristos; si, incredintandu-te lui Dumnezeu, ti-ai aratat dragostea neimputinata pentru randuielile Lui cele crestinest (icos)
Parintele Iustin Parvu:“tocmai pentru ca m-am impletit atat de mult cu durerile acestor oameni si ale neamului asta, d-aia ii inteleg si nu ma pot desprinde de ei“. Suferinta e o scoala in cadrul pocaintei adevarate. Iata ce diferenta intre un ascet, intre un calugar, intre un duhovnic, intre unul care patimeste [si unul care nu]. Pe cine iubeste Dumnezeu il incearca, Dumnezeu stie de dinainte, dar tu sa nu te indoiesti ca esti pe calea cea buna.
Cat de mari si minunate sunt indurarile tale, Doamne! Ca rabdarea Ta copleseste noianul pacatelor noastre. Preamilostive Mantuitorule, daruieste pace, liniste si impacare Bisericilor Tale si auzi plansul si vezi lacrimile noastre. Miluindu-ne pe noi, pentru rugaciunile Sfantului Martir Atanasie, daruieste-ne noua si fratilor nostri binecuvantarea Ta, ca impreuna cu alesul Tau, Tie sa ne inchinam (codac)
Asadar nu ne e rusine sa nu cautam la toate “transcendentalismele” astea, sa nu cautam la toate maimutarelile astea, nu trebuie sa tradam ca iubirea, iubirea, iubirea... E “iubirea” desprinsa de adevar, “iubirea” desprinsa de pocainta. Pocainta, v-am spus, iti deschide calea vietii. Pocainta te face sa distingi intre realitate si Adevar. Pocainta iti deschide ochii sufletului. Un om care se pocaieste nu-l intorci tu de la ale lui.
Statornic in credinta strabuna si ostas binecuvantat al Domnului Hristos te-au vazut din cer ingerii; si, laudandu-ti ostenelile, toti iti aduc acum cinstire si inchinare. Pentru aceasta, vrednicule Atanasie, slavim pomenirea ta din neam in neam; si, multumindu-I lui Hristos pentru jertfa ta (icos)
Asadar sunt si trepte de pocainta. Nu incercati sa aveti o pocainta ca a monahilor si nici monahii sa nu aibe o pocainta ca a mirenilor. Fiecare este in rostul si in locul lui.
Alergand la moarte ca la un ospat imparatesc, te-ai bucurat de dulceata Raiului, Fericite Atanasie; iar noi, cunoscand aceasta, cu credinta iti cerem sa ne intrarmezi cu puterile tale, si mai osebit cu sfanta si dumnezeiasca ta indraznire; ca sa putem risipi toata lenea si frica(codac)
E foarte important lucrul acesta, ca fiecare sa-si duca crucea lui. Fiecare om are o constitutie si o inzestrare, un rost existential, un destin, nu predestin. Sa se conformeze voii lui Dumnezeu, si trebuie sa lucreze talantii pusi in el, acolo unde ne pune Dumnezeu. Fiecare in locul in care se afla sa-si poarte crucea pocaintei.
Suferinta lui Hristos te-a intarit ca sa poti indura chinurile cele mari, Sfinte Martire Atanasie; ca ai trait dupa voia lui Dumnezeu si dupa poruncile lui cele sfinte, pilda aleasa facandu-te pentru urmasii tai, stea calauzitoare si luminoasa pentru intregul popor ortodox. Pentru aceea, multumindu-ti neincetat pentru ajutorul si binefacerile pe care le primim de la tine, il slavim pe Milostivul Dumnezeu (icos)
Caci si treptele de pocainta difera.. Si ma gandeam sa vorbesc de Pateric, ca sunt acte de pocainta acolo care te misca… Ce ajuta cel mai mult in viata duhovniceasca? Modelul!Foarte greu, nu-l mai avem sau nu mai avem ochi pentru modele. Mantuitorul n-a starnit curiozitati, nu nimic! A mers, asa, prin taina, in mijlocul oamenilor. Deci lucruri care au o alta nuanta, se desfasoara sub har, presupun o alta intoarcere catre, de aceea cumintenia ortodoxiei, frumusetea ei este de o alta natura. Vedeti, e foarte greu astazi, ca s-a pervertit mintea. Daca vrei sa te duci sa cumperi o imbracaminte mai serioasa, mergi un Km pe un Km, cum sunt magazinele astea uriase acuma, si cutoate astea nu poti sa gasesti o pereche de pantofi cum trebuie, nu gasesti, sunt numai ciudatenii. E greu sa mai gasesti un om care sa mai ilustreze o carte in duh ortodox, e greu sa mai gasesti un regizor care sa caute sa redea un mesaj ceva, nu! Sunt crescuti in alte scoli. Ei cauta alta culoare, alta forma, si atunci vezi numai forme numai ciudatenii, sunt foarte multe. Pacatul e inoculat… Si noi am mers impreuna cu ei, “fratii nostri” – de unde si pana unde? -, si am iesit din hotarele ortodoxiei pentru ca am facut aceste abateri. Si atunci, din cauza asta, adevaratii crestini se vor retrage, pentru ca este o agresiune la adresa unei vieti crestine: o forma falsa, o frumusete falsa, niste manifestari false, deci un chin sa mai iesi cand vezi ce mai vorbesc pe strada, mai mult se ling decat se saruta in mijloac de transport. Si vedem ca Mantuitorul se retragea noaptea.. Si o sa fie o necesitate sufleteasca. Nu ca trebuie sa fugim, ca pe fiecare Dumnezeu il cheama la treapta lui si unde se afla. Am vrut sa va spun iata,
pocainta presupune sa iei cuvantul lui Dumnezeu asa cum a fost dat, cu credinta si cu eforturile de a nu te abate dupa ce vezi, dupa ce simti, dupa ce pipai sau dupa mintea unora sau altora, ci dupa Sfintii Parinti, si dupa Sfanta Traditie. Asta este foarte important.
In scurt, treptele pocaintei sunt: cainta, in primul rand, sa te caiesti cand stii ca ai gresit fata de cuvantul si Legea lui Dumnezeu. La nivelul constiintei se pretrece cu orice om lucrul acesta. Nu ramaneti numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? Si s-a cait, si a aruncat banii, nu? Foarte multi raman aici: ca “ce-am facut?”, “ca nu mai sunt vrednic“, “puteti sa ma trimiteti acasa”, “ca nu mai merit haina asta“, “nu mai merit sa fiu sotia ta“, “uite ce-am facut:, si invers. Nu, nu, nu! Nu trebuie sa o iei numai dupa mintea ta. Asta este numai o cainta care ii stoarce si-i usuca. Cainta asta trebuie sa mearga mai departe, sa mergi la preot, sa-ti marturisesti pacatele, sa vad ca ai dorinta de a te indrepta, de a te impotrivi: “parinte, mi-e si rusine sa va spun ce am facut“, “nici nu mai vreau sa calc pe acolo“, “Doamne, sa nu cumva sa ma lasati!”, “nu cumva sa-mi inchideti usa“, arata puterea de lupta, arata impotrivirea la pacat, ura fata de ce ai putut sa faci. Deci adevarata penitenta vine dintr-un sentiment insotit nu numai de cainta, ci si de impotrivire la pacat, din dorinta de indreptare: “Doamne, iarta-ma!“, si vrei sa-ti indrepti viata si vrei sa dovedesti lucrul acesta. Spovedania, dezlegarea de sub epitrahil, canonul pe care il faci, legatura statornica cu Biserica. De-aia si Domnul Iisus Hristos ne-a aratat cum sa plangem – iata, femeia care plangea cu lacrimi -, cum sa staruim in biserica in rugaciuni, si mai ales, am spus,toata asceza, toata nevointa omului este ca sa implori mila lui Dumnezeu. Este un singur lucru:ca sa cerem mila lui Dumnezeu, fara El nu facem nimic. Pana inchizi ochii, o singura grija are crestinul: voia lui Dumnezeu. In locul ala, cu meseria aia, cu copiii aia, cu serviciul ala, unde esti, voia Domnului [sa fie] in toate, indiferent cat te costa. De aceea, adevarata pocainta inseamna intoarcerea cu trup si suflet la Dumnezeu, la acea invatatura pe care ne-a dat-o. De ce ortodoxia s-a pastrat cu atata sange? Pentru ca toti, si uitati-va la istoria poporului nostru, ne-au urat pentru ca am ramas ortodocsi. Ne-ar fi vrut protestanti Europa, ne-ar fi vrut catolici, ne-ar fi vrut neoprotestanti, ne-ar fi vrut in fel si chip, pentru ca am ramas ortodocsi, cata ura! De ce atata ura, de ce atata umblatura? Pentru ca asta vor, in fond: sa ne scoata din credinta, sa ne scoata din har, sa ne scoata de sub lucrarea pocaintei. Un popor care se pocaieste e de temut demonilor. Nu unul care vorbeste, nu unul care scrie, nu! Omul care se pocaieste alunga demonii. Cand te pocaiesti cu adevarat esti de temut demonilor.
Vai de mine, ce a facut Maria Egipteanca? Si ce nu se bucurau [demonii] in privinta ei… A terfelit-o pe ea, dar a terfelit atatia cu ea. Jubila [diavolul]! Frumusetea care a facut-o Dumnezeu – ca [diavolul] n-a creat nimic si n-are nimic [al lui] – , a facut sa fie pricina de pacatuire si sminteala cu atatia! Va dati seama? Ajungem in punctul in care oamenii mergeau la Ierusalim la Sfanta Cruce ca sa se inchine. S-a urcat pe vapor si a daramat toti barbatii aia in pacat.Va dati seama, pe toti i-a facut praf si ce nebunii n-a facut, ca avea sa spuna mai tarziu. Jubila dracul! Si cati n-a daramat, prin ea. Dar, iata, pentru cei pacatosi a venit Mantuitorul Hristos! Iata puterea transfiguratoare a pocaintei, iata puterea aceasta! Si ajunge, efectiv, in fata Sfantului Mormant nu poate sa inchine, si face fagaduinta in fata icoanei Maicii Domnului, ca urmare a mustrarii de constiinta, ca “stiu de unde mi se trage“. Va dati seama? Toti au auzit de Hristos. Chiar daca neaga, ca n-au de-a face, toti stiu.
A ajuns sa faca fagaduinta, a intrat si pe urma s-a dus sa se pocaiasca. Cat avea sa se chinuiasca, cat a patimit? N-a parasit terenul de lupta. La ce inaltime a ajuns Sfanta Maria Egipteanca?! Urla, se cutremura iadul. Daca n-ar fi trecut prin pacatele astea – nu inseamna sa justificam -, n-ar fi o pocainta pe masura, ca pocainta presupune si o lupta pe masura pacatului care s-a facut. Iata, ce zice dracul? Daca stiam eu ca ajunge in halul asta, ca o intarat atat de tare impotriva noastra, daca stiam eu ca se caieste atata si plange atata, daca stiam ca atat de mult se indarjeste, o lasam mai moale, ii dadeam un sot mai bun, mai scapam un avort, ii mai dadeam un serviciu, mai se certa cu o colega, mai se dracuia, mai o duceam in societate, mai boteza pe unul, mai spovedea aci, o bagam la sectari, stiam eu, o luam altfel, dar n-ajungea Maria Egipteanca. Era o scriitoare buna, era o imparateasa, dar nu era Maria Egipteanca. Puterea pocaintei! Talharul de pe cruce a vazut primul raiul. De aceea, ochi si urechi la valoarea pocaintei care rezulta din Evanghelie, si pe care Domnul Hristos o subliniaza.
Martirul sau mucenicul creştin este un mărturisitor al credinţei sale în Iisus Hristos, până la moarte jertfelnică, dăruindu-şi viaţa pentru credinţa sa. Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre prigoanele sau persecuțiile şi chiar despre mucenicia sau martirajul pe care le vor îndura ucenicii Săi şi cei ce vor crede în El (cf. Matei 5, 11-12; 10, 16-38; Marcu 13, 12; Luca 21, 16; Ioan 15, 18-22; 16, 1-4). Primul martir sau mucenic creştin a fost Arhidiaconul Ştefan, ucis cu pietre de iudei pentru credinţa sa în Iisus Hristos (cf. Fapte 6, 8 până la 7, 60).
Iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferință şi de moarte. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scrie creştinilor din Roma, orașul în care va fi martirizat prin decapitare: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia (…). Precum este scris, pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiţi am fost ca niște oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela Care ne-a iubit”(Romani 8, 35-37)
Tăria credinţei lor sau puterea de a îndura până la moarte toate pătimirile sau suferințele vine de la Hristos Însuși, Care este tainic prezent în ei prin Duhul Sfânt şi îi întăreşte atât de mult, încât mulţi dintre ei primesc moartea cu seninătate şi bucurie, trezind mirarea şi chiar admirația păgânilor sau a necredincioșilor.
Martirii ne arată credinţa lor puternică în înviere şi în viaţa veșnică, prin legătura lor vie cu Hristos Cel răstignit şi înviat, Care zice: „Eu sunt Învierea şi Viaţa; Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăiește şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).
Pilda vieţii martirilor, a cuvioșilor şi a tuturor sfinţilor, pilda dăruirii de sine sau a iubirii lor smerite şi milostive, împreună cu rugăciunile lor, ajută mult pe toţi creştinii care se luptă cu patimile egoiste şi cu greutățile din lume ca să rămână credincioşi lui Hristos în toate zilele vieţii lor.
O, Sfinte Atanasie, podoaba Tarii Nasaudului, lauda si slava sfintilor, martir pentru apararea credintei ortodoxe, taria si nadejdea celor jertfiti pentru Dumnezeu, neam si Biserica, marturisitor si traitor al dumnezeiestii Evanghelii si al Sfintei Traditii, cel incununat de Hristos cu toate bunatatile ceresti, primeste de la noi, nevrednicii, multumire si cantare si roaga-L pe Milostivul Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre, ca impreuna, intr-un glas, sa-I cantam: Aliluia! (codac)
„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!”. Un astfel de plăcut şi ales al lui Dumnezeu a fost şi vrednicul de pomenire Atanasie Todoran din Bichigiu şi cei împreună cu dânsul: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. Având în vedere viaţa pilduitoare a Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, întru apărarea dreptei credinţe şi sfârşitul lor mucenicesc, urmând obiceiul sinodal şi chemând în ajutorul nostru puterea Sfântului Duh, se hotaraste ca de acum înainte, Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, să se numere printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră şi preamăriţi de Dumnezeu în ceruri şi să se cinstească cu cântări de laudă în ziua a douăsprezecea a lunii noiembrie.Amin (postat pe f.b de Ioan Monahul)