Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Astăzi sărbătorim pe Căpeteniile Apostolilor și ai lumii, învățători, care ne-au învrednicit de Duhul Sfânt. Ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel este zi de sărbătoare deosebită pentru cei privați de libertate. Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe unii dintre cei mai mari și mai cunoscuți dintre sfinți, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi sfinți au fost martirizați la Roma în timpul persecuției împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor din aceeași zi, care a determinat credincioșii să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, și mutarea moaștelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne, în această zi, în locul numit ‘ad catacumbas’, de pe Via Appia din Roma la 258. La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut și în Răsărit, unde a fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este atestată în Constituțiile Apostolice : Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învățătorii voștri în Hristos și v-au învrednicit de Duhul Sfânt.
Simon Petru. Pe numele adevarat Shimon, cel care avea sa fie re-numit de Iisus Petru a fost originar din Betsaida, un sat de pe malul de nord al lacului Genezaret - astazi El Aradsch, Siria. Shimon a fost fratele unui alt apostol, Andrei. Pescar de meserie, Petru l-a avut in barca pe Iisus in timpul pescuitului minunat. Mantuitorul i-a propus sa-l faca "pescar de suflete" si, din cauza fizicului solid,"piatra". Munca apostolica a lui Petru a inceput la Ierusalim unde, impreuna cu Iacob, fratele lui Iisus si cu Ioan, au fondat prima comunitare iudeo-crestina. Pentru tot restul vietii, Petru a ramas la parerea ca numai evreii puteau fi convertiti, ceea ce a franat oarecum raspandirea crestinismului, pentru ca non-evreii, ca sa se converteasca, trebuia sa se supuna circumciziei, o operatie deosebit de dureroasa si riscanta pentru un adult. Prima functie "oficiala" a fost aceea de episcop al Antiohiei. In aceasta calitate a inceput munca de teoretizare a dogmei crestine. Datorita faptului ca preda noile invataturi la catedra, mai tarziu s-a considerat ca Biserica este Catedra lui Iisus. Si mai tarziu, sediul episcopului va fi numit Catedrala. Dupa ce o perioada i s-a pierdut urma, Petru revine la Ierusalim, unde regele Agrippa il decapiteaza pe apostolul Iacob supranumit cel Batran. Totodata este arestat si Petru si pus in lanturi, dar un inger l-a eliberat in mod miraculos. Plecat la Roma in anul 57, Petru devine liderul iudeo-crestinilor din capitala Imperiului si isi continua, de la Catedra crestina, munca de covertire. In anul 64, Nero pune foc Romei si arunca vina pe crestini. In prigoana care a urmat, a fost arestat si Petru. Imparatul l-ar fi cunoscut - spune legenda - din ziua cand Simon Magul, un ins care pretindea ca este noul Mesia, facea o demonstratie de levitatie, iar Petru i-ar fi "taiat aripile"; Simon a cazut pe pamant, si-a zdrobit picioarele si a fost lapidat de multime ca sarlatan. O alta legenda spune ca Petru a cerut sa fie crucificat cu capul in jos, pentru a nu fi mai presus de Iisus.
Pavel din Tars. Pe numele evreiesc Saul, romanizat Paul, slavizat Pavel, s-a nascut in jurul anului 5 la Tars, in Cilicia. Pavel s-a format in orasul natal, vestit in antichitate pentru scolile sale de retorica si filosofie. Din scrierile sale numeroase se poate deduce ca a fost un membru activ al societatii tarsiene. Printre apostoli, Pavel este recunoscut drept unul dintre cei mai "invatati". Exista indicii care sa duca la concluzia ca Saul-Paul-Pavel a urmat scoala rabinica, cel mai probabil la scoala lui Gamaliel, in Ierusalim. Pavel a intrat in crestinism din directie contrara: in calitate de evreu fanatic, a participat la prigonirea crestinilor, fiind printre martori la omorarea diaconului Stefan, unul dintre protomartiri. Ravna anticrestina l-a manat catre Damasc, imputernicit sa "faca ordine" printre ucenicii lui Iisus de acolo (probabil in anul 36). Pe drum insa, i s-a aratat Iisus intr-o lumina orbitoare si i-a grait "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" "Dar cine esti tu, Doamne?" a intrebat Pavel. "Sunt eu, Iisus, cel pe care il persecuti". Orbit de lumina, Pavel a fost dus de mana la Damasc, unde il astepta credinciosul Ananias care l-a botezat si, punandu-si mainile pe fata apostolului, i-a redat vederea. Pavel s-a convertit la crestinism si, din acel moment, a fost unul dintre apostolii cei mai harnici in raspandirea cuvantului lui Iisus. De aici, viata lui Pavel a fost relativ aventuroasa: a petrecut trei ca ascet ani in pustiul Arabiei, s-a intors la Damasc si a scapat de garzile regelui cu fuga, "impachetat" intr-un cos de nuiele si, intors la Ierusalim, a fost sustinut de apostolul Barnaba ca sa intre in randul crestinilor de incredere. Apoi Pavel s-a intors in solitudine la Tars. Mai tarziu, in Antiohia, Pavel a trecut la convertirea ne-evreilor (impreuna cu Barnabas), fara a-i mai trece la iudaism si a-i mai circumcide. Au urmat Ciprul cu Barnabas si Marcu, Pamfilia, Pisidia si Licaonia, unde a scapat ca prin miracol dintr-o lapidare. Se spune ca primul conciliu al viitorului crestinism s-a tinut, la initiativa lui Pavel, in anul 49, la Ierusalim. Acolo s-a facut distinctia intre noua doctrina si iudaism. Traseul urmat de Pavel a fost presarat deopotriva de succese, dar si de esecuri, care s-au concretizat in biciuiri, falimente, revolte, incarcerari. Pavel a purces apoi la Troia, dupa care a debarcat in Grecia si s-a intors la Ierusalim. Dupa o aventura dureroasa in Efes, Pavel a plecat in Macedonia, inapoi in Grecia, inapoi la Ierusalim. Viata lui Pavel a continuat tot atat de aventuros si dureros. Prigonit de evreii "dreptcredinciosi", a fost intemnitat, flagelat, tinut cativa ani in carcera la Ierusalim, si, in cele din urma, transferat la Roma pentru a fi judecat de acuzatiile pe care i le aduceau evreii. Pe drum insa, a avut de trecut prin alte aventuri. Lasat in libertate pana la proces, Pavel a mai facut o "tura de convertire" prin Europa. In cele din urma, inca nu se stie din ce motive, a fost decapitat in anul 61 la decizia justitiei romane. In toata perioada peregrinarilor sale, apostolul Pavel a lasat o opera care va duce la constituirea Bisericii Crestine institutionale: comunitatile de credinta presarate pe tot parcursul sau, "scoala" crestina si scrierile sale, intre care cele mai cunoscute sunt Scrisorile catre Romani, Corinteni, Galateni etc.
Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de ‘Chifa’, care înseamnă piatră și pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat. Sfântul Petru a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia și la Roma, unde a suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale și cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru s-a ridicat Bazilica ‘Sfântul Petru’.
Sfântul Pavel, ‘fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos’. Pavel Apostolul se numea înainte Saul, fiind evreu din seminția lui Veniamin, zelos apărător al Legii. Vechi și aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, ‘vasul ales’ al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că ‘este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos’. Lucrarea lui misionară a provocat ura față de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim și l-au întemnițat timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece era cetățean roman. Aici a stat alți doi ani, iar după judecarea lui în anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel își continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta și alte părți, ceea ce au determinat autoritățile romane să-l prindă și să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe episcop să aprindă și mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să rămână statornic în credință și să-și împlinească cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetățean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru care fost răstignit. Potrivit tradiției, ‘Apostolul Neamurilor’ a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici și denumirea ‘Tre Fontane’. Mai târziu, s-a ridicat Biserica ‘San Paolo fuori le Mura’ (Sfântul Pavel din afara zidurilor).
Arheologii au descoperit fresce și alte dovezi prin care atestă tradiția că Sfântul Petru și Sfântul Pavel au fost închiși într-o temniță subterană de către împăratul Nero, înainte de moartea martirică. Locul este închisoarea Mamertine, un complex de încăperi suprapuse. Accesul în încăperea inferioară se făcea printr-o gaură în podea pe unde se aruncau cei închiși. Din motive de siguranță, această gaură a fost acoperită cu un grilaj metalic, iar accesul se face pe niște trepte, realizate de curând. Deasupra închisorii s-a ridicat Biserica barocă închinată lui San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Închisoarea Mamertine se află la poalele Dealului Capitoliului din Roma. Exemplu de iertare și încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați ocrotitori ai celor privați de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greșit față de Dumnezeu, precum acești doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creștini, dar după căință puternică au fost iertați.
Data pătimirii Apostolului Pavel este variat citată de istoricii bisericeşti: Gaius, cronicarul bisericesc, Zeferinus, Episcopul Romei şi Dionisie, Episcopul Corintului, susţin că Apostolii Petru şi Pavel au fost martirizaţi împreună în acelaşi an, în aceeaşi zi, 29 iunie 67 d.Hr., în cel de-al treisprezecelea an al domniei lui Nero. Relatarea morţii sale muceniceşti din 29 iunie 67 spune că în timpul ultimelor zile din viaţa lui pământească, Sfântul Apostolul Pavel a fost întemniţat împreună cu Sfântul Apostol Petru în închisoarea Mamertino din Roma. De aici, ambii apostoli au fost luaţi împreună ca să fie executaţi din porunca lui Nero. Apostolii şi-au luat rămas bun unul de la altul în afara porţilor oraşului în locul numit acum Poarta Sfântului Pavel. Sfântul Apostol Petru, fiindcă nu avea cetăţenie romană, a fost dus pe colina Ianiculum. Dar Sfântul Apostol Pavel, care era cetăţean roman, nu putea primi umilitoarea moarte pe cruce, iar execuţiile nu aveau loc în oraş. A fost dus în afara cetăţii, într-un loc numit „Ape dulci”, pentru a fi decapitat.
În timp ce Sfântul Petru era răstignit în Circul lui Nero, un loc parţial ocupat acum de Biserica Sfântului Petru, Sfântul Pavel a fost dus în afara zidurilor. Drumul pe care a fost dus a fost de-a lungul Viei Ostiensis, o şosea aglomerată care ducea la portul Ostiei. Șoseaua poartă acum numele de Via Ostiense. Lângă Poarta Sfântului Pavel, prin care intră drumul în Roma, se află piramida lui Cestius. Apostolul a fost escortat până la cea de-a treia bornă a acestui drum, până ce a ajuns la un drum lateral şi un loc numit Aquae Salviae. O tradiţie grecească spune că locul execuţiei a fost lângă un pin care creştea lângă drum. Capul sfântului a lovit de trei ori pământul iar din acel loc a ţâşnit un izvor cu apă dulce.După ce a fost adus la locul execuţiei, Sfântul Apostol Pavel, în aşteptarea morţii sale muceniceşti, a fost reţinut aici pentru scurtă vreme într-o temniţă separată. Când a sosit clipa execuţiei, el însuşi şi-a plecat capul sub sabia călăului, iar acesta i l-a tăiat. Din rană a izvorât lapte şi sânge. Atunci când capul a căzut şi s-a rostogolit lovind de trei ori pământul, în acele trei locuri au apărut trei izvoare cu apă proaspătă care nu au secat nici în ziua de astăzi. O biserică (Tre Fontane) a fost înălţată peste locul celor trei izvoare şi peste pilastrul unde a fost Sfântul Pavel decapitat. Pilastrul este păstrat într-un colţal bisericii, în spatele unui grilaj. Nichifor Calist († 1350), în cea de-a doua carte a istoriei sale, scrie, de asemenea, că Sfântul Pavel a suferit în acelaşi an şi în aceeaşi zi ca Sfântul Apostol Petru, dar la o dată ulterioară morţii lui Simon Magul. Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu cronicarii Iustin şi Irineu, spun că Pavel a suferit mucenicia la un an după Petru, dar în aceeaşi zi în care Sfântul Petru a fost răstignit, pe 29 iunie. Ei spun că pricina pătimirii Apostolului Pavel a fost că el, prin propovăduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare şi pe femei la viaţa cea înţeleaptă. Însă în aceste relatări nu există vreo discrepanţă mare, căci se scrie în viaţa Sfântului Petru, scrisă de Simeon Metafrast, că, după moartea lui Simon Magul, Sfântul Petru nu a pătimit imediat, ci după câţiva ani. El a pătimit şi pentru cele două femei iubite ale lui Nero, care crezuseră în Hristos şi pe care le-a învăţat să trăiască în curăţie. Însă, de vreme ce şi Sfântul Pavel a locuit mulţi ani în Roma şi în părţile Apusului dimprejur, în aceeaşi vreme când trăia şi Sfântul Petru, este posibil ca Sfântul Pavel să-l fi ajutat pe Sfântul Petru în lupta pe care a dus-o împotriva lui Simon Magul, în vremea primei sale călătorii la Roma. Venind a doua oară în Roma, Pavel a slujit împreună cu Sfântul Petru la mântuirea oamenilor, povăţuind bărbaţi şi femei la viaţa cea curată. Din această cauză au stârnit mânia în acel bărbat necurat şi spurcat cu viaţa, împăratul Nero. Acesta, căutându-i pe amândoi, i-a osândit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetăţean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osândit la tăiere cu sabia. Deşi aceasta nu s-a întâmplat în acelaşi an, s-a întâmplat în aceeaşi zi.
Când preacinstitul cap al lui Pavel a fost tăiat, din rană a izvorât lapte şi sânge. Execuţia a avut loc la o mică distanţă de oraş, pe drumul către Ostia. Preacinstitele sale moaşte au fost îngropate de credincioşi în locul unde şi-a pecetluit mărturia cu mucenicia. Să luăm aminte la faptul că a socotit moartea neasemănat mai bună decât viaţa. El a spus: „Chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pe voi pe toţi. Asemenea şi voi bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Fil. 2,17-18). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte:
„Îl auzim pe Pavel spunând: «Bucuraţi-vă cu mine» şi «Bucuraţi-vă pentru moartea mea», pentru că nu lacrimile se potrivesc cu moartea celui drept, ci bucuria. Dacă ei se bucură, ar trebui şi noi să ne bucurăm împreună cu ei. Căci nu se cuvine nouă ca să jelim iar ei să se bucure.”
Aşadar, el îi cheamă pe toţi să se împărtăşească din bucuria sa. Aceasta deoarece el ştia că avea să plece din viaţa aceasta având mare răsplată. El a considerat moartea, pe care alţii o văd ca înfricoşătoare, ca pe ceva prea dorit şi pentru care se merită să te rogi şi să o doreşti.
Câţiva creştini au îngropat moaştele Sfântului Apostol într-un loc aflat la aproximativ 4,8 kilometri de locul muceniciei, la ferma unei femei romane, Lucina, într-o criptă simplă, acolo unde astăzi se ridică biserica San Paolo fuori le mura.Moaştele sale au rămas în acel loc până în timpul domniei lui Valerian (sec. III), când au fost mutate, împreună cu cele ale Sfântului Petru, în Catacomba Sfântului Sebastian, pe Via Appia, ca să nu fie distruse de nebuneasca persecuţie împotriva creştinilor. Pentru o vreme, cei doi apostoli s-au întâlnit din nou, în moarte, când au ocupat o nişă din cavoul de marmoră, Platonia, de sub biserica Sfântului Sebastian de pe Via Appia.
Pe când Constantin cel Mare se afla la Roma, trupul Sfântului Pavel se afla într-un mormânt roman, într-un loc care odată fusese o vie situată într-un unghi format de intersectarea drumului Via Ostiensis cu un mic drum care duce spre Tibru. Constantin a aşezat trupul apostolului într-un sicriu de metal şi, precum făcuse cu trupul Sfântului Petru, a aşezat deasupra lui o cruce grea din aur, cântărind 67,5 kg. Apoi, a construit o biserică deasupra mormântului. Aceasta a fost prima biserică San Paolo fuori le Mura – „Sfântul Pavel din afara zidurilor”. Acelaşi edificiu a fost renovat şi lărgit în timpul domniilor viitoare. Aceasta, împreună cu bazilica Sfântului Petru sunt cele mai mari bazilici din Roma. Două nenorociri s-au produs mai târziu: demolarea bazilicii Sfântului Petru în 1506 şi incendiul care a izbucnit în bazilica Sfântului Pavel în 1823. Mormântul Apostolului Pavel a fost aproape singurul obiect din clădire care nu a fost vătămat de foc. A durat treizeci de ani reconstrucţia bazilicii după modelul celei dintâi. În general, se crede că moaştele Sfântului Pavel se află încă în cripta de sub altarul înalt, închise în racla în care au fost aşezate de împăratul Constantin cel Mare. Este o criptă (aprox. 6m/5m) care are cavoul în centru. Sicriul a fost închis şi ascuns într-o structură de piatră cu bare mari din bronz. Această structură se înalţă către acoperiş, servind ca suport pentru piatra cea mare a altarului.O trăsătură a cavoului, descoperită de incendiul din 1823, este prezenţa unei inscripţii sculptate pe mai multe pietre mari ce formează o placă de aproximativ doi metri lungime şi un metru lăţime. Inscripţia provine din vremea lui Constantin şi cuprinde următoarele cuvinte: Pavlo, Apostolo Mart. Ultimele trei litere lipsesc, dar cuvântul complet este Martyri. Se cuvine să menţionăm aici o minune care s-a petrecut în afara oraşului, pe când Apostolul Pavel era escortat de ostaşi la locul execuţiei. Pe cale a întâlnit o femeie, Perpetua, care nu vedea cu ochiul drept. Apostolul i-a grăit, zicând: „Femeie, dă-mi mie basmaua ta şi am să ţi-o înapoiez când mă voi întoarce”. Ostaşii, tachinându-l, au spus: „Repede ai să o mai primeşti, femeie!”. Când au ajuns la locul execuţiei, au legat ochii apostolului cu această basma. Însă ce a făcut Dumnezeu pentru a-l slăvi pe robul său, Pavel? Fără să vadă nimeni, basmaua s-a aflat în mâinile Perpetuei! şi-a frecat ochii cu aceasta şi a primit tămăduire. Când s-au întors ostaşii şi au văzut că fusese vindecată, şi ei au crezut în Hristos şi au exclamat: „Mare este Dumnezeul propovăduit de Pavel!”. Când Nero a aflat de cele întâmplate, s-a mâniat foarte şi a poruncit ca fiecare dintre acei ostaşi să fie executaţi în chip diferit: prin decapitare, sacrificare, zdrobire cu pietre, dezmembrarea trupului, spânzurare, înec şi biciuire. Într-un sfârşit, Perpetua, care Îl propovăduia cu glas tare pe Hristos, a fost şi ea arestată; de gâtul său a fost legată o greutate şi astfel a fost aruncată în râul Tibru din Roma.
Cei doi intemeietori ai Bisericii lui Hristos sunt adoptati de sistemul penitenciar din Romania ca sfinti ocrotitori, pentru amandoi au cunoscut detentia, si pentru ca amandoi au gresit amarnic in fata lui Dumnezeu: Petru s-a lepadat de Iisus in noapte Joiei Mari, iar Pavel a participat activ la prigonirea crestinilor. Pe 29 iunie, praznuim pe cei mai cunoscuti dintre apostolii Domnului, pe Sfintii Petru si Pavel. Sa incercam, impreuna, sa deslusim care sunt acele lucruri pe care trebuie sa le purtam in mintea si in inima noastra atunci cand cugetam la acesti “invatatori ai lumii”. Observam ca cei doi apostoli erau de conditii diferite: in timp ce Pavel era un barbat foarte cultivat, rabin in religia evreiasca, cunoscator al limbii grecesti, Petru era un simplu pescar, deprins sa-si trudeasca trupul, zi si noapte uneori, pentru a castiga o paine pentru el si pentru familia sa. Cu toate acestea, ei se bucura de aceeasi apreciere din partea Bisericii, fiind considerati, deopotriva, intre cei care au lucrat, cu multa osteneala, in ogorul Domnului. Asadar, atunci cand este vorba de a sluji lui Dumnezeu, nu trebuie sa ne uitam la conditia noastra sociala sau, cu atat mai putin, la profesia pe care am dobandit-o prin aptitudinile sau prin educatia noastra. Daca ar fi sa comparam modul in care se dobandeste mantuirea, am putea spune, fara indoiala, ca, in crestinism, toti au aceleasi sanse de a se mântui. Parcurgand vietile celor doi sfinti, constatam ca, in timp ce Pavel nu a fost casatorit, facand elogiul unei vieti feciorelnice, dar fara a defaima cu ceva taina cununiei, Petru a fost casatorit si chiar sunt informatii ca si-ar fi luat cu el si sotia in unele calatorii misionare. Este binecunoscut, de altfel, episodul in care Mantuitorul o vindeca, in Capernaum, pe soacra lui Petru. Iata dar ca nu conteaza daca esti casatorit sau monah, daca te impovareaza grijile familiei sau te lupti cu ispitele aduse de celibat. In fata lui Dumnezeu poti fi un misionar la fel de apreciat; dupa cum nu poti sa te sustragi de la a predica Evanghelia folosind pretextul unor griji sau ispite lumesti…Sa remarcam faptul ca Petru a fost ucenicul direct al Mantuitorului, l-a insotit pas cu pas de-a lungul activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei. Pavel nu L-a cunoscut direct, dar l-a recunoscut imediat ca Domn si Dumnezeu, cand i S-a aratat pe drumul Damascului. Nici noi nu mai putem avea privilegiul de a cunoaste pe Domnul asa cum L-a cunoscut Petru, in timpul vietii sale pamantesti, dar toti putem sa ne invrednicim de darul primit de Pavel, cel care a cunoscut pe Hristos cel Inviat pe drumul spre Damasc.Vedem ca Petru este cel care S-a alaturat Domnului inca de la inceputul propovaduirii Sale, insa la sfarsit s-a lepadat de trei ori de cel caruia ii jurase sa-i stea alaturi chiar cu pretul vietii. Pavel, pe de alta parte, la inceput a fost impotriva crestinilor cu o neobosita ravna, determinandu-L pe Hristos sa i se adreseze, cu durere in glas: “Saule, Saule, de ce ma prigonesti?“ A urmat, apoi, convertirea, iar Saul, devenit intre timp Pavel, a fost unul dintre cei mai neobositi propovaduitori ai lui Hristos cel rastignit si inviat. Asa se intampla si in zilele noastre: unul poate e in Biserica, cu Hristos, inca de la nastere, prin purtarea de grija a familiei, insa mai tarziu ajunge sa se lepede de Hristos; oricand, insa, se poate intoarce la credinta, “plangand cu amar”. Altul, desi este, de-a lungul vietii, un anticrestin vehement, daca e onest in actiunile sale, va avea sansa sa-L intalneasca pe Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu. Pavel, care era si cetatean roman, si apostolul, mai ales al celor taiati imprejur, Petru, arătând ca toti sunt chemati in Imparatia lui Dumnezeu indiferent de nationalitate sau de religia in care s-au nascut. Pavel a fost numit de catre Hristos Domnul “vas ales“, iar Petru, care inseamna “piatra” Aceste doua elemente, piatra si vas, nu sunt alese intamplator. Ele definesc si ceva din personalitatea celor doi neintrecuti apostoli. In timp ce Petru era ca o piatra, extrem de darz si de hotarat, chiar daca avantul sau era uneori frant de slabiciunea sa omeneasca, Pavel a fost ca un vas purtator de Duh Sfant, un vas in care s-a adunat intelepciunea care s-a revarsat, apoi, asupra celor chemati la Hristos. Erau, fara indoiala, firi diferite cei doi apostoli, dupa cum diferiti suntem si noi unii fata de ceilalti. Insa Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Calitatile noastre sau aparentele defecte pe care le avem pot fi puse in slujba Domnului. Caci cine ne cunoaste mai bine decat Mantuitorul, Cel ce ne-a creat si ne-a inzestrat cu daruri si care nu a sadit nimic in noi care sa nu poata fi desavarsit? Dar, cei doi apostoli nu au avut intotdeauna, de-a lungul vietii, o impreuna lucrare armonioasa. Asa cum relateaza Apostolul Pavel, in epistola catre galateni, Petru a fost la un moment dat sub influenta crestinilor iudaizanti, adica a acelora care nu doreau sa se amestece cu cei de alt neam, desi toti erau botezati in numele aceluiasi Dumnezeu, intreit in persoane. Asa se face ca Pavel l-a certat, in Antiohia, pe Petru pentru ca, temandu-se de cei taiati imprejur, acesta nu mai statea la masa cu cei “dintre neamuri“. Armonia frateasca nu este un scop in sine, ci ca ea deriva doar din dreapta credinta in Dumnezeu. Fatarnicia nu poate fi acceptata, indiferent sub ce chip ar ispiti.
Petru a inteles prea bine aceste lucruri si, asa cum il stim, se va fi cait de aceasta slabiciune a sa. Tot un moment de slabiciune se poate spune ca a avut Petru si atunci cand s-a apropiat momentul suprem, cel al primirii unei morti mucenicesti. Este scris in viata sa ca, pe cand Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea, noaptea, afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: “Unde mergi, Doamne?“. “Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!“, a raspuns El. Era Mantuitorul! Deci Petru a prins curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos. Apostolul Pavel a primit si el moarte muceniceasca, tot pe vremea crudului imparat Nero, fiindu-i taiat capul cu sabia. Chiar daca unul a ezitat, initial, sa accepte acest sfarsit, iar celalalt a facut-o fara sa ezite, moartea lor ramane una si aceeasi: e moarte de mucenic. Iata aici o altă lectie pentru orice crestin, in orice veac ar trai.
In iconografia ortodoxa ii gasim, adesea, pictati impreuna, Petru purtand o legatura de chei, iar Pavel o sabie. Care este talcul acestor doua elemente, ce semnifica aceste obiecte? Cheile pe care Sfantul Petru le poarta sunt “cheile Imparatiei Cerurilor”, ele descuie portile raiului, dar numai prin taina pocaintei sau a spovedaniei. Sabia inseamna propovaduirea sarguitoare a cuvantului lui Dumnezeu: “Caci cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii“. Asadar, daca primim cuvantul lui Dumnezeu, chiar daca ne ustura la inceput, precum taietura provocata de o sabie, ulterior ne deschide portile vesniciei, precum deschide o cheie poarta casei. Cu siguranta ca, ucenicind pe langa cei doi mari apostoli, zabovind adesea in lectura epistolelor lor, vom mai primi si alte lectii. Dar, inainte de toate, s-ar fi cuvenit sa adresez o intrebare, deloc retorica: mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli? Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem…
Deşi firi deosebite, totuşi Biserica a hotărât ca Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să fie prăznuiţi astăzi împreună. Şi aceasta nu doar pentru faptul că amândoi sunt căpetenii, vârfurile apostolilor, ci, cu siguranţă, şi pentru asemănările care îi leagă atât de mult. Oricât de deosebiţi ar fi ca firi, iată şi câteva asemănări şi calităţi comune: Şi unul, şi altul au fost răpiţi în lumina dumnezeiască: Sfântul Apostol Petru pe Muntele Taborului, unde a pregustat şi a văzut încă de pe pământ ce va să fie fericirea cea veşnică, iar Sfântul Apostol Pavel până la al treilea cer, cunoscând astfel, încă de aici, taina celor viitoare. Sfântul Apostol Petru a simţit cu inima sa, cu fiinţa sa, ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una” (Matei XVII, 4), neîndrăznind să ceară direct înveşnicirea fericirii pe care o trăia. Celălalt, Sfântul Apostol Pavel, scrie despre sine însuşi, fară să spună lămurit că se referă chiar la persoana sa, că a fost răpit în Duhul până la al treilea cer de către Dumnezeu şi a văzut şi a simţit asemenea lucruri pe care gura nu poate să le grăiască, urechea nu poate să le audă, iar la inima omului nu se pot sui (II Cor. XII). Asemenea taine minunate a cunoscut Apostolul neamurilor încă de pe pământ. Apostolii Petru şi Pavel au cunoscut căderea. Amândoi au încercat depărtarea de Dumnezeu: Sfântul Petru ca apostat, Sfântul Pavel ca prigonitor sau persecutor al creştinilor. Sfântul Petru ca apostat, pentru că s-a lepădat de Mântuitorul Hristos, în pofida faptului că s-a arătat gata să moară oricând alături de învăţătorul său. Când slugile mai marilor fariseilor şi cărturarilor l-au recunoscut: „Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui?”, Petru s-a temut şi s-a lepădat de învăţătorul său de trei ori: „Nu cunosc pe omul acesta”. Şi a cântat apoi cocoşul şi şi-a adus aminte Petru că prevăzuse Hristos lepădarea lui. Şi auzind cântecul cocoşului, Petru, „ieşind afară, a plâns cu amar”(Matei XXVI, 75). Aceasta este căderea Apostolului Petru. Ceea ce-l aseamănă cu Sfântul Apostol Pavel este că şi acesta a gustat din plin depărtarea de Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat mai înainte de convertirea lui. Era fariseu de neam şi respecta cu toată fiinţa lui Legea Veche, Mozaică. Şi cu toată convingerea lui credea că Iisus Hristos, despre care auzise că a propovăduit o anumită învăţătură - după părerea multora, şi mai cu seamă a fariseilor, potrivnică celei lui Moise - credea cu toată convingerea că Iisus Hristos fusese un impostor, un învăţător fals, un profet fals. Pentru aceasta, auzind, după moartea şi învierea lui Hristos, că ucenicii Lui învăţau despre Hristos că este viu, a luat scrisori de la mai marii sinagogii să meargă şi să persecute pe creştini, pe apostoli şi pe oricine se va dovedi că ştie ceva despre trupul lui Iisus, „dispărut” din mormântul din Ierusalim. Plin fiind el de această râvnă, sinceră de altfel, a plecat către Siria să prindă pe creştini şi să-i aducă în lanţuri la Ierusalim, iar pe drumul Damascului s-a întâlnit chiar cu Iisus. Nu însă cu Iisus furat şi mort. Nu cu un mort furat şi ascuns de ucenicii Săi, ci cu Iisus cel viu. Acesta i S-a arătat ziua în amiaza mare şi l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti, Doamne?” „Eusunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul înţepuşă. (...) Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci” (Fapte IX, 4-5). Şi a înţeles Pavel, dragii mei, că era în minciună, era în întuneric, iar Hristos, „Lumina” care i S-a arătat pe drumul Damascului, i-a dăruit adevărata lumină care l-a făcut să nu mai vadă în Iisus un simplu muritor, un simplu mort furat de către ucenicii Săi, ci să-L vadă pe Iisus viu, Iisus Dumnezeu, să se convertească şi să-i dăruiască Lui întreaga sa viaţă de după aceea. Aceasta este căderea şi ridicarea lui Pavel. Apostolii Petru şi Pavel au primit cununa muceniciei la Roma, capitala Imperiului ce stăpânea în vremea aceea lumea. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Hristos, pentru că nu se socotea vrednic, ci cu capul în jos şi cu picioarele în sus, privind spre cer, unde dorea a se sălăşlui. Apostolului Pavel însă, fiind cetăţean roman şi neîngăduind legile romane să fie răstigniţi sau să fie omorâţi în fel de fel de chinuri barbare cetăţenii romani, i-a fost tăiat capul, sfârşind, şi unul, şi altul, tot în „Cetatea eternă”.
Iată, dragii mei, câteva repere, câteva cuvinte despre viaţa Apostolilor Petru şi Pavel, prin comparaţie, ca să le reţinem mai uşor. Ce ar trebui să învăţăm noi de la fiecare? Pentru că, de aceea îi cinstim pe sfinţi. Nu-i cinstim pe sfinţi ca să facem istorie, ori naraţiune, relatând în mod sec ce a făcut fiecare. Îi cinstim pe sfinţi ca să le urmăm exemplul şi credinţa.
Ce, aşadar, vom învăţa de la Sfântul Petru? Ce altceva dacă nu râvna, voluntariatul său, entuziasmul său, faptul că totdeauna era gata să se ofere, să-şi dea viaţa pentru Hristos. Şi veţi zice: „Da. Dar a căzut". Şi noi cădem. Dar să învăţăm de la Apostolul Petru să ne ridicăm, aşa cum el, ieşind după acea tăgăduire „a plâns cu amar” până când Hristos l-a repus în dregătorie, de trei ori întrebându-l: „Simone, fiul lui lona, mă iubeşti?” „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc” (Ioan XXI, 17), de trei ori răspunzând şi punându-l să păstorească oile cele cuvântătoare în pofida lepădării şi căderii lui.
Ce să învăţăm de la Apostolul Pavel? Să învăţăm dragostea lui pentru un Hristos pe care nu L-a văzut niciodată. Sau L-a văzut doar în starea aceea duhovnicească de viziune, rugăciune şi meditaţie, aşa cum şi noi, doar în felul acesta îl putem vedea pe Dumnezeu. Nu-L vedem cu ochii aceştia trupeşti, dar îl simţim în rugăciunea noastră. Îl simţim în inimile noastre, Îl simţim în fiinţa noastră. Şi să învăţăm de la Sfântul Pavel spiritul acela misionar cu care el L-a slujit pe un Hristos pe Care, mai înainte îl prigonise. Să învăţăm de la Apostolul Pavel să-l propovăduim pe Hristos nu atât cu gura noastră, că poate nu vom şti să fim la fel de convingători. Lumea de astăzi nu mai are atâta nevoie de cuvintele noastre măiestrite, pentru că ştim, slavă lui Dumnezeu, am fost luminaţi, am fost învăţaţi de înaintaşii noştri şi ştim prea bine, fiecare dintre noi, ce avem de făcut. Să învăţăm de la Sfântul Apostol Pavel să-L predicăm pe Hristos cu viaţa noastră. Aceasta aşteaptă lumea mai mult de la noi, pentru că ochii sunt mai credincioşi decât urechile. Lumea aşteaptă să vadă exemple vii, creştini vii, care nu doar vorbesc frumos, dar care şi trăiesc la fel de frumos. Care conving nu cu măiestritele lor cuvinte, împodobite şi alcătuite să sune cât mai frumos, ci care conving cu faptele lor, cu viata lor.Aşa au fost Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel dincolo de predica lor, necesară pentru vremea aceea, pentru că oamenii nu auziseră încă de Hristos, sau ştiau foarte puţine lucruri despre El. Ceea ce a cucerit lumea însă a fost, mai cu seamă, exemplul lor. A fost viaţa lor, încununată în cele din urmă cu cununa muceniciei. Şi unul, şi celălalt au arătat că atât de mult îl iubesc pe Dumnezeu, aşa de mult s-au lăsat pătrunşi de învăţătura lui Hristos, încât şi-au dat viaţa pentru El.
Iată ce trebuie să învăţăm de la Sfinţii Apostoli de astăzi, Petru şi Pavel! Să-i rugăm, dragii mei, astăzi, la ziua lor, când ei se bucură în ceruri că Biserica le-a dăruit această zi comună de prăznuire, să mijlocească pentru noi la învăţătorul lor, ca şi noi, la locurile noastre de muncă, de pe poziţiile noastre sociale, din locurile unde trăim, să devenim, fiecare dintre noi, mici apostoli. Dar nu numai cu limba şi cu gura, ci şi cu faptele şi viaţa noastră. Ca văzând cei din jurul nostru bucuria creştină pe care o trăim noi şi suntem în stare să o împărtăşim şi altora, văzând exemplul nostru, să-şi pună şi ei întrebarea: „Nu cumva Sfinţii aceştia, Petru şi Pavel, la care creştinii se închină, pot fi exemple bune şi pentru fiecare dintre noi şi suntem datori cu toţii să le urmăm credinţa?” Să-i rugăm, aşadar, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să mijlocească la Dumnezeu pentru noi astăzi, la ziua lor şi în toate zilele vieţii noastre, iertare păcatelor noastre, sănătate trupurilor şi mai cu seamă sufletelor noastre. Binecuvântare în familiile noastre şi în viaţa noastră, ca trăind viaţa aceasta creştineşte să o dobândim şi pe cealaltă. Amin (postat pe fb de ioan monahul)