Sfintenia este firea omului, cea pe care trebuie sa o dobandim in aceasta vremelnicie

21.06.2018 06:30

Stim ca cea mai sfânta între toți sfinții este Stapana noastra Nascatoa­rea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, Împarateasa Cerurilor. Proslavim pe cei ce intru dreapta credinta s-au silit ei insisi si au mostenit Imparatia Cerurilor, dupa cum spune Evanghelia, caci toti cei ce au lasat cele ale lumii si ale poftelor lor pentru Hristos vor lua insutit si Imparatia Cerurilor. Pomenirea de astazi, pe care o facem, a sfintilor care au bineplacut lui Hristos, nu este doar o comemorare, nu este doar amintirea unor fapte stralucite de biruinta sau a unor alegeri drepte pe care le-au facut in viata, ci este un dialog dinamic pe care il avem cu sfintii lui Dumnezeu. Este o proslavire a lor si o inchinare pe care o facem, totodata. Ei s-au sfintit pe ei insisi in Duhul Sfant, pe Care L-au cunoscut din aceasta viata si Care S-a salasluit intru ei si nu intamplator ii numim pe cuviosi „purtatori de Duh”, pentru ca Duhul Sfant este Cel Care sfinteste si il face pe om asemanator Lui, asemanator lui Dumnezeu, asemanator Duhului Sfant. Acelasi Duh Sfant intru Care am trait in aceasta viata, in Acelasi Duh Sfant si dupa moarte.

Ei sunt alaturi de noi, intaresc rugaciunile noastre, dar si dorul nostru de a ne asemana lor, de a dobandi Duhul Sfant. Lupta noastra de a petrece in Duhul Sfant, in Dumnezeu, este o chemare in masura in care simtim ca Dumnezeu ne iubeste. Dumnezeu ne cheama precum i-a chemat pe sfintii purtatori de Duh sa cunoastem adevarata pace si adevarata siguranta pe care ne-o da paza pe care El ne-o da in aceasta lume, caci spune ca niciun fir de par din capul vostru nu se va clinti fara stirea Tatalui Meu. Sfintii sunt cei ce au crezut toate cuvintele Sfintei Scripturi, pe care Duhul Sfant le-a descoperit oamenilor, toate cuvintele pe care le-a spus Domnul nostru Iisus Hristos, pe care le-a descoperit Apostolilor, ca si noi sa petrecem in viata vesnica.

Incepem apropierea noastra de Dumnezeu lepadandu-ne de toate poftele amagitoare, de ganduri de castig si de invidie, nedreptati si ucideri. Iar scopul nostru este mult mai mult decat atat. Sfantul Serafim de Sarov spunea ucenicilor sai: „Credeti-ma, iubitilor, postul, rugaciunea, privegherile, milostenia, toate sunt bune si toate sunt de folos, dar nu ele sunt scopul vietii noastre crestine. Nu ele sunt scopul luptei noastre, ca sa ne desavarsim in niste nevointe. Ci adevaratul scop este dobandirea Duhului Sfant.” Si putem sa ne intrebam atunci: bine, dar ce inseamna dobandirea Duhului Sfant? Cum recunoastem ca am dobandit Duhul Sfant sau ca Duhul Sfant S-a apropiat de noi sau ca petrecem, in linii mari, in Duhul Sfant? Cum recunoastem ca sfintii au fost purtatori de Duh si au fost intru Duhul Sfant? Cum se manifesta aceasta intru noi, dincolo de o anume pace, dincolo de o anume siguranta pe care o avem?

Duhul Sfant cheama pe om, in primul rand, prin toate cuvintele pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a descoperit, prin toate cuvintele Scripturii. Duhul Sfant cheama pe om atunci cand omul intelege sa slaveasca si sa cunoasca pe Dumnezeu in tot ceea ce traieste, in creatia pe care Domnul a pus-o atat de desavarsita si de plina de bogatie in jurul nostru, atunci cand Domnul vorbeste inimii si ii da putere sufletului sa implineasca poruncile lui Dumnezeu si lucrarea iubirii fata de aproapele. Duhul Sfant lucreaza asa cum a lucrat in sfintii Sai: prin desavarsirea iubirii fata de toti ceilalti. Pentru ca niciunii dintre noi, pacatosi sau slabanogi, nu gandim vreodata, apropiindu-ne de moastele sfintilor, ca am putea fi respinsi, ca am putea fi dispretuiti pentru pacatele noastre, ci toti credem ca sfintii si Insusi Dumnezeu cauta mai degraba la pocainta adevarata a sufletului nostru, la dorinta noastra de a ne sfinti, de a infaptui binele si la intelegerea ca tot pacatul este o minciuna care ne departeaza nu numai de Dumnezeu, ci si de noi insine, pentru ca ontologic omul cauta binele si cauta apropierea de Dumnezeu si nu poate sa nu fie aceasta, odata ce Tatal nostru este Dumnezeu.

Cerandu-I cuvant de invatatura pentru rugaciune Mantuitorului, Apostolii au primit aceasta rugaciune, pe care toti o invatam de mici copii: Tatal nostru Carele esti in ceruri. Putea sa ne invete sa spunem <Dumnezeul nostru Care esti in ceruri> sau <Stapanul nostru Care esti in ceruri> sau <Mai-marele nostru…>; nimic din toate acestea, ci Tatal nostru, ca sa intelegem ca asa cum, in chip firesc, copilul recunoaste vocea tatalui, are incredere in dragostea tatalui si in tata intru toate, intru voia tatalui, tot astfel si noi. De ce se lasa copilul in voia tatalui? Pentru ca stie ca tatal ii vrea adevaratul bine, ca tatal il iubeste. De aceea, si Dumnezeu, cand ne vesteste: Sa nu minti, sa nu furi, sa nu curvesti, sa nu fii marturie mincinoasa, prin toate acestea ne arata calea prin care putem fi fericiti, ne arata ce sa facem ca sa nu ratam fericirea pe care ne-o dorim.

Iata, chintesenta tuturor poruncilor este iubirea pe care Dumnezeu ne-o cere, fata de Dumnezeu Tatal nostru, fata de Dumnezeu Iisus Hristos, Cel Ce S-a jertfit si S-a ingropat, fata de Dumnezeu Duhul Sfant, Cel Ce Se salasluieste in inimile celor ce cred si-L iubesc pe El, ducandu-i la nestricaciune.

Sfintele moaste sunt trupuri ale sfintilor care s-au patruns de nestricaciunea Duhului Sfant, care au devenit nestricacioase, dupa cum nestricacios Dumnezeu este si noi ne inchinam si le sarutam stiind ca luam putere si ca in ele ne intalnim cu Insusi Dumnezeu, ca-L cinstim pe Insusi Dumnezeu. Multi se poticnesc in aceasta si spun: <Cum puteti sa sarutati niste oseminte?> Noi nu sarutam niste oseminte, ci trupurile, de cele mai multe ori neputrezite, ale celor care intr-atat s-au umplut de Duhul Sfant, incat Duhul Sfant ii proslaveste si dupa moarte. Sarutand moastele lor, noi ne intalnim cu Duhul Sfant, cinstim pe sfantul care s-a nevoit, cinstim Duhul Care i-a sfintit.

De cate ori cinstim pe sfintii lui Dumnezeu si-i chemam in rugaciune, de atatea ori cinstim pe Duhul Sfant, pe Insasi Treimea, Care lucreaza in noi prin sfinti, prin cei ce au dobandit adevarata pace si lumina launtrica si cei care ne vestesc intru smerenie si dragoste caile lui Dumnezeu. Duhul Sfant, asa cum marturisim si in Crez, a lucrat in lume prin prooroci. A lucrat inca de la intemeierea lumii, ni se spune ca era deasupra apelor, Duh de viata facator, de aceea noi spunem: Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului si Datator-de-viata in lume. Dar, iata, Duhul Sfant lucreaza acum, dupa Patimirea, Invierea si Inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos ca, implinind lucrarea sfintitoare care ne este noua chemare, ne este noua cu putinta dupa ce Mantuitorul a sfintit firea umana, inaltand-o de-a dreapta Tatalui.

In Duhul Sfant noi insine suntem chemati precum sfintii sa traim, invatand sa traim cuvintele care sunt ghidul cel adevarat al vietii nostre, invatand sa nu mai cedam poftelor care ne hartuiesc, invatand sa ne luptam cu ele. De multe ori oamenii aduc in sprijinul unor pacate faptul ca <asa au simtit>: sa curveasca sau sa minta sau sa se lacomeasca intru toate. Si toate aceste simtiri sunt simtiri ale omului cazut, ale lor, dar sunt simtiri ale bolii, precum cel bolnav de ficat simte nevoia sa doarma mult mai mult, dar omul sanatos stie ca adevarata fericire nu este sa dormi 15 ore pe zi, ci sa te bucuri lucrand, sa te bucuri ajutand pe celalalt, sa te bucuri folosind ceea ce Dumnezeu a pus inlauntrul tau, nu sa dormi intru boala. Adevarata simtire nu este a ne lasa coplesiti si purtati de pofte ce se lupta intru noi, ci de a ne lasa purtati de cuvantul lui Dumnezeu si de a lepada din noi orice minciuna si orice duh de stapanire si de rautate si de invidie, de a lepada din noi orice necredinta si, precum sfintii lui Dumnezeu, noi insine sa ne sfintim.

Iata, spuneam ca chintesenta poruncilor este iubirea, stim ca sfintii insisi cu iubire vegheaza in lume si se apropie de toti cei ce-i cheama pe ei intru dreapta credinta. Sa ne fie noua praznuirea de astazi putere in plus pe care sa o primim de la sfintii lui Dumnezeu de a ne desavarsi intru iubire, de a ierta mai curand, de a nu ne intepeni in orgolii si jigniri de tot felul, de a nu mai incerca in fel si chip sa ne facem noi insine dreptate si de a ne pune la adapost prin fel de fel de asigurari, ci sa ne incredintam cu adevarat lui Dumnezeu, Care stie nevoile noastre si Care, in iubire, ne imputerniceste pe noi asemenea Lui.

Sfintenia lui Dumnezeu lucreaza in lume si lucreaza cu iubire pana la firul de iarba, pana la iarba care nu cade pe pamant fara stirea Lui, iubire pentru cel din urma pacatos, pentru ca scris este ca nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu.

Tot astfel cei ce se sfintesc pe ei insisi: nu se razvratesc [din cauza] nedreptatii, desi disting bine intre dreptate si nedreptate, nu doresc moartea pacatosului si a celor ce fac nedreptate, ci luminarea lor; dar, in acelasi timp, nu se lasa robiti de tot felul de mecanisme, de lingusire si de adaptare la tot felul de viclenii si de nedreptati, nu se lasa coplesiti de asupriri si de amenintari de orice chip. Sfantul lui Dumnezeu este mai presus de frica, mai presus de amenintare. Stie sa distinga intre adevar si minciuna, stie sa nu se lase coplesit de duhul de stapanire al celuilalt, dar, in acelasi timp, stie ca in orice ura, in orice dusmanie, el se indeparteaza de Duhul Sfant.

Sfantul Siluan spune fratilor sai calugari:

„Sa nu crezi ca petrecand in nevointe si in rugaciune esti in Duhul Sfant, atata timp cat dusmanesti pe fratele tau. Mai degraba un duh amagitor stapaneste inima ta.”

Si Sfantul Siluan, cel numit Noul Teolog, este primul care descopera ca adevarat criteriu de neratacire puterea de a iubi pe vrajmasi, puterea de a nu-i uri, puterea de a nu le dori raul. Pe de o parte, a nu ne lasa supusi lor, a nu ne lasa sub puterea lor amenintatoare, a nu-i lingusi, a nu le adeveri nedreptatile si pacatele, pe de alta parte a nu-i uri. Sfintii mucenici stateau inaintea prigonitorilor si-i certau pentru orbirea lor, nu se supuneau poruncilor lor nedrepte, chiar daca erau imparati sau stapanitori sau ighemoni, insa, in acelasi timp, in sufletele lor nu era ura, nu se aparau pe ei insisi in alt chip decat marturisind adevarul si dragostea lui Hristos.

A praznui pe sfintii lui Dumnezeu inseamna a-i cinsti, a-i ferici, precum fericim pe Maica Domnului, a-i ferici pentru ca au facut alegerea cea dreapta, a-i ferici pentru ca au trecut inca de aici, de pe pamant, au petrecut in adevar si iubire, au cunoscut puterea Duhului Sfant, au vazut drept cum lucreaza Dumnezeu in istorie, cum lucreaza Dumnezeu in fiecare om si nu s-au lasat poticniti de nedreptati si de vrajmasii de orice chip. Ii fericim, ii cinstim si stim ca ei sunt alaturi de noi, sunt intre noi si ne rugam astazi lor sa ne dea puterea ca si noi sa traim cu luare-aminte, cu atentie sa nu pacatuim nici macar cu cuvantul sau cu gandul si in niciun chip cu fapta. Cerem ajutorul lor, ca, precum ei l-au cunoscut pe Dumnezeu, si noi sa-L cunoastem si sa stim cum lucreaza in lume, ii cinstim si ne rugam ca si noi insine sa ne sfintim, sa devenim buni si iubitori, petrecand in adevar si in lumina lui Dumnezeu. Multumim azi lui Dumnezeu, Cel Ce prin Duhul Cel Sfant, Domnul de-viata-facatorul, Duhul Adevarului, ne-a daruit noua sa petrecem drept pe acest pamant, sa cunoastem lumina dreptei credinte”.

“Sfintenia este firea omului, cea pe care trebuie sa o dobandim in aceasta vremelnicie si nu este pentru om nimica deosebit, in sensul ca se deosebeste de vremelnicie, de viata biologica, sfintenia este firea care vesniceste in Dumnezeu, deci este firea omului. Si fie in casatorie, fie in monahism, fie daca sunt alte cai, tot sfintenia este ce cauta el.  Dar noi am facut din sfintenie un sablon si am facut un chip mincinos, am pus pe sfinti pe un piedestal cat se poate de inalt si indepartat de noi si ne uitam la ei cu binoclul pe partea gresita ca sa fie inca mai departe, si atuncea ne miram cum de nu ajungem acolo“. “Din Vietile Sfintilor a devenit cu totul lamurit ca sfintii cunosc intreaga taina a omului, a tuturor oamenilor, si a mea si a ta, pentru ca ei au cunoscut taina Singurului Om Desa­varsit si prin El au dezlegat in chip desavarsit si definitiv problema omului. Si, in acelasi timp, ei au solutionat problema intregii creatii. Pentru ca, in esenta, toate problemele sunt cuprinse in problema omului si toate solutiile in solutionarea problemei omului. In afara de Dumnezeul-om si fara Dumnezeul-Om, omul este intotdeauna un sub-om si neom, adica nu exista in sensul esential al cuvantului.

Cauta sa te gasesti pe tine insuti in Vietile Sfintilor, te vei gasi oricum in ele. Mai mult, vei gasi acolo si leacurile cu care poti sa te vindeci de toate bolile spirituale si sa te faci sanatos pentru totdeauna. Sanatos in amandoua lumile, asa incat sa nu mai poti fi vatamat de nici o moarte. In Vietile Sfintilor vei gasi tot ce-ti trebuie ca sa traiesti in amandoua lumile, tot ce-ti este necesar tie, omule, care esti o fiinta ves­nica, o fiinta divino-umana. Omule! Omule! Omule!In lumea noastra pamanteasca, singura realitate nestricacioasa, invincibila, sfanta si nemuritoare este Dumnezeul-om Hristos, acelasi lucru suntem si noi, oamenii, daca suntem cu El. Si suntem cu El si in El, prin Sfintele Taine si prin Sfintele Virtuti. Fara El, oamenii sunt niste fantasme, un basm, o umbra, un vis, pe care-l imprastie orice pacat, orice moarte, orice diavol. Numai impreuna cu El noi, oamenii, suntem mai puternici decat orice moarte, orice diavol. Lucrul acesta il putem vedea la oricare sfant. In el toate sunt mai puternice decat diavolul. Pentru ca in fiecare sfant «toate in toti» este Hristos si intreaga Lui realitate, intreaga Lui nemurire, intreaga Lui vesnicie.

In fata noastra se gasesc vietile sfinte ale sfintilor care au bineplacut inaintea lui Dumnezeu. Sfintii au parcurs cel mai lung drum pe care-l poate face un om, drumul ce se intinde de la iad pana la rai. Sau mai degraba, unul si mai lung decat acesta, drumul de la diavol la Dumnezeu; imbratisati de Dumnezeul-Om Cel inviat si inaltat la cer, sfintii au inviat cu El si au fost inaltati la cer impreuna cu El. Mai inainte insa, ei s-au rastignit impreuna cu El si s-au facut asemenea Lui in moarte. Dar si asemenea Lui prin viata pe care a dus-o pana la inviere si la inaltare. In acest fel, ei au reinnoit in ei insisi pe Hristos, au reluat pe invingatorul pacatului, al mortii si al diavolului. Au reinnoit in ei pe Dumnezeul-Om, s-au «inhristizat» si s-au «hristificat». Asa incat au izbutit sa realizeze scopul pe care Dumnezeu l-a pus existentei umane, au deve­nit «dumnezei dupa har», «dumnezeu-oameni dupa har» si «hristosi dupa har», asa cum atat de expresiv proclama Sfan­tul Simeon Noul Teolog.

Vietile Sfintilor arata lamurit si dovedesc ca fiecare sfant este un Hristos reinnoit. Aceasta este in mod real fiecare crestin, dar «dupa masura credintei lui» (Romani 12, 3). In­treaga viata a Bisericii, toate slujbele ei zilnice, nu sunt nimic altceva decat aceasta continua invitatie sa reinnoim si noi viata lui Hristos, impreuna cu sfantul pe care-l sarbatorim in ziua respectiva, traind in rugaciune si har, vietuind intreaga viata si faptele sfintilor, asa cum aceia au trait viata si faptele lui Hristos. «Fiti imitatori ai mei, cum si eu sunt al lui Hristos» (I Cor. 11, 1, 4, 16). Acest lucru il porunceste dumnezeiescul Apostol Pavel, si mie, si tie, si fiecaruia dintre noi. Pentru ca toti am fost chemati la sfintenie, la o traire sfanta, la o viata sfanta (vezi I Tesaloniceni 4, 3-7). In intregime de la Hristos izvoraste si porunca dumnezeiasca a corifeului Apostolilor «Dupa Cel Sfant Care ne-a chemat, fiti si voi sfinti in toata petrecerea vietii, pentru ca scris este: fiti sfinti pentru ca si Eu sunt sfant» (I Petru 1, 15-16). Dar viata cea sfanta nu o putem trai singuri, ci intotdeauna impreuna «cu toti sfintii», cu ajutorul si sub calauzirea lor, prin mijlocirea Sfintelor Taine si a Sfintelor Virtuti in Biserica. Pentru aceasta, «Pe Preasfanta, Prea­curata, Preabinecuvantata, slavita Stapana noastra Nascatoa­rea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenindu-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noas­tra lui Hristos Dumnezeu sa o dam» – Amin! Amin! Amin!”(postat pe fb de ioan monahul)