Sfintele Mironosite Maria și Marta surorile Dreptului Lazar
Marta si Maria, cele doua surori ale lui Lazar, sunt praznuite pe 4 iunie. Maria a ramas in mintea noastra ca fiind persoana preocupata de cele duhovnicesti, in vreme ce Marta este identificata cu fiinta preocupata de cele materiale. Cand Mantuitorul ajunge in casa acestora, aflam din Scriptura ca Marta se indeletnicea cu pregatirea mesei, in vreme ce Maria sedea la picioarele Lui si lua aminte la cuvantul rostit de El. Iar cand Marta ii cere lui Hristos sa-i spuna Mariei sa o ajute, Acesta i-a grait: "Marto, Marto, te silesti si de multe lucruri te ingrijesti. Dar un singur lucru trebuie.
Maria si-a ales partea cea buna, care nu se va lua de la ea" (Lc. 10, 41-42).
Din cuvintele Mantuitorului nu reiese ca lucrarea Martei trebuie inlaturata din viata noastra. Nu suntem ingeri, lipsiti de trup, in asa fel incat sa graim ca lucrarea Martei trebuie dispretuita. Important este sa nu facem din ea singura noastra preocupare, uitand de cele spirituale. Sunt datori sa ne ingrijim de trup, insa nu trebuie sa uitam de suflet.
Marta, sora mai mare, este necontenita faptuire pentru Sfintii Parinti. Faptul ca ea II primeste pe Mantuitorul in casa, ca face de mancare, ca pune masa, ca aduce bucatele, ne descopera lucrarea practica, nevointele trupesti. Sfantul Isaac Sirul spune ca "Lucrarea trupeasca merge inaintea lucrarii sufletesti asa cum facerea trupului lui Adam a mers inaintea facerii sufletului lui. Cel ce nu a agonisit lucrarea trupeasca nu poate sa aiba lucrare sufleteasca: cea de-a doua se naste din cea dintai ca spicul din grauntele semanat".
Nevointa trupeasca este neincetata facere de bine catre semeni: milostenia, cercetarea celor in suferinta si felurite nevoi etc. Aceasta nevointa cere o necontenita lucrare a trupului. Ea curateste treptat sufletul de patimi si-i face cunostinta cu duhul Evangheliei. Prin aceasta nevointa trupeasca se ajunge la cea sufleteasca. Nevointa trupeasca are nevoie de discernamant. Exista riscul sa punem prea mult pret pe ea si sa reducem toata viata noastra la aceasta, crezand ca in ea trebuie sa stea toata stradania noastra de a bineplacea lui Dumnezeu. Asa s-a intamplat cu Marta, care a socotit ca lucrarea sa este mai vrednica de cinstire decat a Mariei. Iar Mantuitorul, fara a lepada slujirea ei, i-a descoperit cu pogoramant ca in lucrarea sa sunt si lucruri desarte, in vreme ce in lucrarea Mariei nimic nu este de prisos.
Suntem chemati sa purtam chipul celor doua surori. Nu putem ajunge la contemplare fara pocainta. Maria a putut sa stea la picioarele Domnului si sa asculte cuvintele Sale datorita Martei, care a luat asupra sa grija ospatarii. Dar si Marta, fara Maria ar fi putut ajunge la o incredere peste masura in sine, care ar fi dus la dispretuirea si osandirea aproapelui.
Suntem de multe ori „Marte“ ce nu mai răzbesc cu obligațiile materiale. Dar ce facem cu „Maria“, cu sufletul din noi, ce facem cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu? Nu putem renunța la relația noastră cu Cerescul Părinte nici chiar atunci când sarcinile ce privesc viața noastră materială sunt tot mai solicitante, când grijile crescânde ale „Martei“ ne acaparează tot mai mult. Putem să muncim cu mare avânt, dar să n-avem spor, putem agonisi averi, dar fără a capitaliza în Cer nimic, putem să învățăm multe şi să nu reținem ceva vital pentru mântuire. Şi atunci care ar fi soluția?
Originea iubirii Evanghelistul Luca (Lc 10,38-42), după ce a relatat admirabila parabolă a samariteanului milostiv, pentru a arăta cât de necesară este iubirea concretă faţă de aproapele pentru a intra în împărăţia mesianică, prezintă o simpatică scenă petrecută într-una dintre opririle lui Isus în casa din Betania.Într-o zi, Marta, ca de obicei, primise cu bucurie oaspeţii şi, ca o gospodină destoinică, s-a apucat îndată de treabă pentru a pregăti masa. Nu era un lucru tocmai uşor să pregăteşti masa pentru treisprezece bărbaţi care trebuie să fi fost destul de flămânzi după lunga călătorie în urcare dinspre Ierihon. Maria, însă, “stând la picioarele lui Iisus, asculta cuvântul său”. Marta, la un moment dat, a venit înaintea lui Isus şi i-a spus cu multă încredere: “Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i să mă ajute”. O cerere, am spune, mai mult decât legitimă. Însă Isus i-a răspuns: “Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru estre necesar: Maria a ales partea cea mai bună, care nu-i va fi luată”.
Lui Iisus îi plăcea iubirea concretă a Martei, dar ar fi preferat ca, mai înainte de a se angaja în treburile atât de copleşitoare ale casei, să se oprească puţin şi să asculte Cuvântul care i-ar fi adus lumină şi înţelepciune. În tradiţie, Maria este aceea care întrupează viaţa contemplativă şi Marta, viaţa activă. Uneori, pe nedrept contrapuse, deoarece acţiunea şi contemplarea nu sunt în contrast, ci intim legate între ele.Deja sfântul Augustin scrisese în acest sens: “Nimeni nu trebuie să fie aşa de contemplativ, încât să nu se gândească în timpul contemplaţiei la nevoile aproapelui; nici aşa de activ, încât să uite de contemplarea lui Dumnezeu. În viaţa contemplativă nu trebuie să ne atragă liniştea inertă, ci cercetarea sau descoperirea adevăruluiY aşa cum în viaţa activă nu trebuie să dorim cinstea pe acest pământ sau putereaY ci oboseala. De aceea, iubirea adevărului caută contemplaţia, nevoia carităţii acceptă acţiunea”. Şi Chiara Lubich, vorbind oamenilor timpului nostru, adaugă: “Noi avem o viaţă intimă şi o viaţă externă. Una este înflorirea celeilalte, cealaltă este rădăcina primei; şi una, şi cealaltă sunt coroana arborelui vieţii noastre. Viaţa intimă este alimentată de viaţa externă. Cu cât intru în sufletul fratelui, cu atât pătrund în Dumnezeu care se află în mine, cu cât pătrund în Dumnezeu care este în mine, cu atât pătrund mai mult în fratele. Dumnezeu - eu - fratele: totul este o lume, totul este o împărăţie...“
Mântuitorul S-a oprit cu precădere la partea Mariei. A Martei merge oricum. Trăim, muncim, ne hrănim; cealaltă se ocupă cu partea de surplus. N-am putea face însă din Marta simbolul vieţii active, şi din Maria al vieţii contemplative, cum a făcut, cel dintâi, Origen. Una fără alta nu se poate. Şi mai ales nu se poate Maria fără Marta! O Martă e întotdeauna necesară Mariei. Marta poate trăi şi singură. E drept că partea Martei e mai simplă. A Mariei e mai pretenţioasă, mai subtilă, am zice într-un termen modern, mai de fineţe şi de nuanţe.
Lucrarea Martei e una, a Mariei alta. La aceasta de a doua se referă Sfinţii Părinţi însă, cu precădere, tocmai pentru că e mai complicată.
Sfintele femei mironosițe Maria și Marta, surorile dreptului Lazăr. Ele au rămas memorabile în istoria creștinismului, nu doar prin faptul că erau suratele lui Lazăr, pe care Hristos, Domnul, l-a înviat după patru zile de la moarte, ci și prin neuitata întâmplare petrecută în casa lor din satul Betania, nu departe de Ierusalim, imortalizată de sfântul evanghelist Luca. Potrivit dumnezeieștii scripturi, într-o bună zi, Maria și Marta au avut bucuria de a-L avea oaspete pe Mântuitorul Hristos. Câtă exaltare sufletească, câtă emoție! Se pare că cele două surori și-au manifestat în mod deosebit bucuria de a-L avea pe Hristos sub acoperișul casei lor: Maria, dornică a interioriza fiecare clipă petrecută de Alesul Oaspete în locuința lor, stătea „la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui” (Luca X, 39); Marta, însă, mai pragmatică, a hotărât să ofere o masă îmbelșugată în cinstea venirii Învățătorului în casa lor. Probabil, dându-și seama că nu mai prididea cu gătitul bucatelor I se adresează Oaspetelui: „Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute” ( Luca X, 40). Spre mare ei nedumerire, ba chiar și a unora dintre noi, Hristos nu răspunde în mod favorabil solicitării bunei gospodine, ci, dimpotrivă, îi adresează o fină dojană: „Marto, Marto, te silești şi de multe te grijești, dar un singur lucru trebuie. Maria, însă, şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea“ (Luca X, 41-42). Cu toate că și Hristos, ca om, avea nevoie de hrană, totuși din această întâmplare, ne învață să prioritizăm acțiunile din viața noastră: cele spirituale întâi, iar apoi, cele materiale.
Bine, bine, dar Maria nu avea și ea trebuință de hrană? Nu cumva atitudinea ei însemna neimplicare, delăsare? Răspunsul ni-l oferă Fericitul Augustin: „de ce se bucura Maria atunci când asculta? Ce mânca? Ce bea? Voi cuteza să spun că mânca pe Cel pe care-L asculta. Vreau să spun că mânca adevărul. Nu El însuși a spus: Eu sunt Adevărul (Ioan 14, 6)? Hristos era mâncat pentru că El era Pâinea: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer (Ioan 6, 41). Aceasta este pâinea care hrănește și niciodată nu se împuținează”.
„Maria și-a ales partea cea bună care nu se va lua la ea”, spune Sfântul Ioan Casian, arată că preocuparea Mariei, zelul ei, nu se va sfârși vreodată, căci cine se poate sătura ascultând pe Dumnezeu.
Însă, lucrarea Martei, chiar dacă este solicitantă, totuși fiind una materială, este trecătoare.
La prima vedere am fi tentați să empatizăm cu Marta căci ea dorea să fie o bună gospodină, o gazdă ospitalieră, dar sfârșește prin a fi mustrată pentru abnegația ei. Să nu uităm că Oaspetele suratelor lui Lazăr, era Dumnezeu - Omul, care întotdeauna, prin cuvintele rostite, avea în vedere să ne învețe, să ne îndrume, să corecteze traiectoria de multe ori greșită a vieții noastre.
Din această perspectivă dojana adresată de Mântuitorul Hristos Martei capătă conotații deosebite și în propria noastră existență: dacă ținem seama că unele exegeze văd în cele două surori, Maria şi Marta, cele două laturi ale vieţii umane, sufletul şi trupul, atunci trebuie să recunoaștem că tindem, din ce în ce mai mult, să fim o „Martă“ ocupată, stresată şi îngândurată. Ce-i drept existența cotidiană o cere: cheltuieli, rate, medicamente, munca din ce în ce mai prost remunerată. La urma urmei nu este nici un păcat să fii prevăzător şi chivernisitor, știind prea bine că aceasta este rânduiala din bătrâne veacuri statornicită. Carevasăzică suntem de multe ori „Marte“ ce nu mai răzbesc cu obligațiile materiale. Dar ce facem cu „Maria“, cu sufletul din noi, ce facem cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu? Nu putem renunța la relația noastră cu Cerescul Părinte nici chiar atunci când sarcinile ce privesc viața noastră materială sunt tot mai solicitante, când grijile crescânde ale „Martei“ ne acaparează tot mai mult. Putem să muncim cu mare avânt, dar să n-avem spor, putem agonisi averi, dar fără a capitaliza în Cer nimic, putem să învățăm multe şi să nu reținem ceva vital pentru mântuire. Şi atunci care ar fi soluția? Să fim „Marie“ dimineața şi seara „Marta“?
Dacă privim mai cu luare aminte asupra textului scripturistic, observăm că Mântuitorul intervine în echilibrul preocupărilor celor două surori, atunci când Marta periclita starea firească a lucrurilor: când Marta, dorea ca Maria să aibă aceleași preocupări ca ale ei. Altfel spus, când Marta, adică trupul, dorea să transforme sufletul, pe Maria, tot în trup; când intenționa să materializeze sufletul. Cât timp Maria asculta și Marta trebăluia, Domnul nu a intervenit, arătând prin aceasta că firescul vieții noastre în aceasta constă: sufletul să se roage, să asculte și să vorbească cu Dumnezeu, dar trupul să-și rânduiască cele necesare pentru existența materială. La mânastiri monahii spun rugaciunea neîncetauta în timp ce mâinile lor lucrează continuu lucrarea lor și ascultarea lor, dar inima este mereu la Hristos.
Vasăzică, fiecare parte a ființei noastre să-şi facă datoria; sufletul să se roage, dar trupul să muncească, neuitând esențialul, Cuvântul lui Dumnezeu, relația noastră cu Mântuitorul, partea cea bună care ne agonisește mântuirea. Așadar, care ar fi soluția? Să încercăm să fim o „Martă“ şi o „Marie“ concomitent. Să ne rugăm nu doar la plecarea genunchilor seara sau dimineața în fața icoanei, ci şi când muncim, să trudim, dar cu gândul la Dumnezeu.
Durerea Martei şi motivul pentru care era îndurerată. Ea nu-şi putea şterge din minte imaginea mormântului în care zăcea fratele ei drag, o peşteră la gura căreia era pusă o piatră. Ea se simţea strivită sub povara durerii. Nu-i venea să creadă că Lazăr nu mai era. Trecuseră patru zile de la moartea lui, patru zile de jale şi de agitaţie, în care mulţi veniseră să le consoleze. Cum este posibil să se fi simţit Marta la vederea lui Iisus? Ce a dezvăluit afirmaţia Martei cu privire la ea?
Înaintea ei stătea omul pe care Lazăr îl preţuise cel mai mult. La vederea lui Iisus, Marta a fost probabil şi mai răscolită de durere, deoarece El era singurul care ar fi putut să-i salveze fratele. Totuşi, prezenţa lui Iisus aici, în afara Betaniei, un sat situat pe coasta unui deal, îi aducea alinare Martei. În cele câteva momente petrecute alături de Iisus, ea s-a simţit încurajată de bunătatea şi empatia ce se citeau pe chipul lui. Iisus i-a pus câteva întrebări pentru a o ajuta să se concentreze asupra credinţei ei şi asupra speranţei în înviere. Atunci Marta a făcut o afirmaţie memorabilă: Eu am crezut că tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel care trebuia să vină în lume.
Aşa cum reiese din cuvintele ei, Marta avea o credinţă remarcabilă. Din puţinele informaţii pe care ni le dezvăluie Biblia despre ea învăţăm lecţii valoroase, care ne întăresc credinţa. Dar să o cunoaştem mai bine pe Marta. Se îngrijora şi se frământa.
În ce sens era neobişnuită familia Martei şi în ce relaţii era această familie cu Iisus? Să dăm timpul înapoi cu câteva luni, când Lazăr încă trăia şi era sănătos. El şi surorile sale aşteptau vizita lui Iisus Hristos, cel mai de seamă oaspete. Lazăr, Marta şi Maria erau o familie neobişnuită — trei fraţi adulţi care locuiau în aceeaşi casă. Unii erudiţi susţin că Marta era cea mai mare dintre ei, deoarece se purta ca o gazdă. În plus, uneori, ea este menţionată prima în relatările biblice. Nu ştim dacă vreunul dintre ei a fost vreodată căsătorit. Ceea ce ştim însă este că Marta, Maria şi Lazăr erau prieteni apropiaţi ai lui Iisus. Când venea în Iudeea, unde întâmpina multă opoziţie şi ostilitate, Iisus se retrăgea în casa acestor trei fraţi. Locuinţa lor era pentru el o oază în care găsea pace, liniște şi căldură.
De ce era Marta foarte ocupată cu ocazia vizitelor lui Iisus? Ce făcea Maria când Iisus sosea în casa lor? Casa lor era plăcută şi primitoare mai ales datorită Martei. Fiind o femeie harnică şi energică, Marta muncea mai tot timpul. Iar acum, când îl aştepta pe Iisus, avea şi mai multe de făcut. Marta şi-a propus să pregătească o masă specială cu multe feluri de mâncare pentru distinsul lor oaspete şi, probabil, pentru însoţitorii lui. Pe atunci, ospitalitatea era foarte importantă. Oaspetele era întâmpinat cu o sărutare. Apoi i se scoteau sandalele, i se spălau picioarele şi i se turna pe cap ulei parfumat înviorător. ( Luca 7:44–47.) Musafirului i se asigurau cele mai bune condiţii de odihna, cazare şi era servit cu bucatele cele mai alese.
Aşadar, Marta şi Maria n-aveau timp de pierdut. Cu siguranţă, Maria, despre care unii cred că era mai sensibilă şi mai profundă decât Marta, a ajutat-o la început pe sora ei la treburi cât nu sosise înca Domnul. Însă, după venirea lui Iisus, situaţia se schimba. Iisus a folosit aceaste vizite pentru a-i învăţa pe prietenii săi despre Dumnezeu. Spre deosebire de conducătorii religioşi din vremea sa, Iisus le acorda respect femeilor şi le învăţa cu drag despre Împarația lui Dumnezeu, tema principală învațaturilor sale. Maria, foarte încântată de această ocazie, stătea la picioarele lui, sorbindu-i fiecare cuvânt.
De ce s-a supărat Marta şi cum şi-a exprimat ea supărarea? Marta însă era din ce în ce mai stresată. Vrând să pregătească multe feluri de mâncare pentru oaspeţi, ea era cu gândul numai la treabă, dorea ca totul să iasă perfect. În timp ce alerga încoace şi încolo prin casă, o vedea pe Maria că stătea şi nu făcea nimic ca s-o ajute. Poate că Marta s-a înroşit de furie, s-a încruntat sau a oftat adânc. Şi n-ar fi de mirare, fiindcă îi era greu să facă singură atâta treabă. În cele din urmă, Marta nu s-a mai putut stăpâni şi l-a întrerupt brusc pe Iisus, spunându-i: Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să mă îngrijesc de treburi? Spune-i deci să mă ajute. Ce cuvinte directe! Marta i-a cerut lui Iisus s-o mustre pe Maria şi s-o trimită înapoi la treabă.
Cum i-a răspuns Iisus Martei? De unde ştim că Iisus nu a desconsiderat eforturile Martei? Răspunsul lui Iisus a surprins-o, probabil, pe Marta, cum i-a surprins, de altfel, pe mulţi cititori ai Bibliei. El i-a spus cu blândeţe: Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te frămânţi pentru multe lucruri. Dar sunt necesare puţine lucruri, ba chiar unul singur. Maria a ales partea bună şi aceasta nu-i va fi luată. A vrut oare Iisus să spună că Marta era materialistă? A desconsiderat el eforturile sale de a pregăti o masă gustoasă?
Deşi se îngrijora şi se frământa pentru multe lucruri, Marta a acceptat cu umilinţă să fie corectată. Iisus vedea că motivaţia Martei era sinceră şi că făcea totul din iubire. În plus, el nu considera că era greşit să-ţi arăţi ospitalitatea pregătind o masă bogată. Cu puţin timp în urmă, Iisus participase cu plăcere la un mare ospăţ pe care vamesul Matei îl dăduse în cinstea Lui (Luca 5:29). Aşadar, Iisus nu s-a referit la masa dată de Marta, ci la priorităţile ei în viață. Marta a fost atât de ocupată cu pregătirea multor bucate, încât a pierdut din vedere ceea ce conta cel mai mult. Ce anume? Iisus a apreciat ospitalitatea Martei şi a ştiut că motivaţia ei era sinceră şi că făcea totul din iubire Cum a corectat-o Iisus pe Marta? Iisus, Fiul unic-născut al Dumnezeu, se afla în casa lor şi îi învăţa adevărul. Ce altceva putea fi mai important? Pregătirile, mâncărurile ei delicioase? Fără îndoială, lui Iisus îi părea rău că Marta pierdea această ocazie unică de a-şi întări credinţa, însă i-a respectat decizia. Dar Marta nu-i putea cere lui Iisus să-i impună Mariei s-o ajute şi astfel să piardă şi ea ocazia de a învăţa de la el. Prin urmare, Iisus a corectat-o pe Marta în mod delicat, rostindu-i cu blândeţe numele de două ori ca să o liniştească. El a asigurat-o că nu era necesar să se îngrijoreze şi să se frământe pentru multe lucruri. O masă simplă, cu unu sau două feluri de mâncare, ar fi fost de ajuns, cu atât mai mult cu cât cei prezenţi se bucurau de un ospăţ spiritual deosebit. Iisus nu ar fi vrut sub nicio formă să o priveze pe Maria de „partea bună“ pe care şi-o alesese, aceea de a învăţa de la El.
Ce putem învăţa din modul în care Iisus a corectat-o pe Marta? Din acest scurt episod petrecut în familia Martei, continuatorii de azi ai lui Hristos pot învăţa multe. Nimic nu trebuie să ne împiedice să ne satisfacem nevoia spirituală (Mat. 5:3). Deşi vrem să imităm generozitatea şi hărnicia Martei, nu vrem să ne frământăm peste măsură din cauza aspectelor mai puţin importante legate de ospitalitate şi să pierdem din vedere ceea ce contează cel mai mult. Noi ne întâlnim cu ceialți creştini și cu preoții nostrii nu pentru a pregăti sau pentru a consuma mâncăruri alese, ci în primul rând pentru a ne încuraja reciproc şi pentru a primi hrană spirituală. (Rom 1:11, 12.) Ne putem bucura de o reuniune revigorantă spiritual chiar şi cu o masă foarte simplă. De ce putem fi siguri că Marta a acceptat corectarea şi de ce este ea un exemplu pentru noi? Suntem siguri că Marta a învăţat din cele întâmplate şi a acceptat corectarea şi sfatul lui Iisus. În introducerea emoţionantei relatări despre Lazăr, apostolul Ioan ne aminteşte: „Iisus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr“ (Ioan 11:5). Au trecut câteva luni de la vizita lui Iisus în Betania descrisă în paragrafele anterioare. Cu siguranţă, Marta nu s-a supărat şi nici nu a nutrit resentimente faţă de Iisus pentru sfatul său plin de iubire. Dimpotrivă, l-a luat în serios. Şi în această privinţă Marta este un exemplu de credinţă pentru noi. Cine nu are nevoie din când în când de corectare? Ce a făcut probabil Marta când fratele ei s-a îmbolnăvit? De ce speranţele Martei şi ale Mariei s-au năruit?
Sfânta mironosiță Maria din Betania a fost una din femeile care l-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și i-au fost ucenice. Ea și sora ei Marta sunt trecute de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților, prăznuirea lor făcându-se la data de 4 iunie. Mai sunt pomenite și în Duminica a treia după Paști, numită și „a Mironosițelor”. De asemenea, Maria din Betania mai este pomenită și pe 18 martie.
Marta și Maria au crezut în Hristos încă dinainte ca Acesta să-l învie din morți pe fratele lor, Sf. Lazăr (17 octombrie). După Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și după ce Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost ucis, a izbucnit o persecuție împotriva Bisericii din Ierusalim, iar Dreptul Lazăr a fost izgonit din Ierusalim. Sfintele surori l-au însoțit și l-au ajutat în propovăduirea Evangheliei în mai multe locuri. Au rămas în Cipru, unde fratele lor a devenit întâiul episcop de Kition, după ridicarea sa din morți. Nu se știe care le-a fost sfârșitul.(postat pe fb de ioan monahul)