Sfântului Leontie de la Rădăuţi
Tradiţia locală şi bătrânii mărturisesc că ziua de prăznuire a Sfântului Leontie de la Rădăuţi era fixată la 1 iulie, când se făcea mare pelerinaj la moaştele cuviosului. După terminarea Sfintei Liturghii, se oferea o masă comună în curtea bisericii Bogdana, încât mâncau sute de pelerini, săraci şi copii orfani.
Această zi de prăznuire, cu masă de obşte, se numea din bătrâni „Praznicul Sfântului” şi nu se pomenea în Rădăuţi alt praznic mai mare ca al acestui cuvios. Ba încă şi localnicii ofereau atunci de mâncare pelerinilor şi săracilor, în casele lor, spre pomenirea şi în cinstea Sfântului Leontie.
In mânastirile moldovene, ridicate de domni romani iubitori de tara si de frumos, dar si in schiturile din Carpatii rasariteni, ridicate din evlavia si dorul spre desavarsire al unor calugari, au trait, in curgerea veacurilor, numerosi calugari cu viata imbunatatita, pe care evlavia populara i-a trecut, curand dupa moarte in randul sfintilor. Avem, insa, prea putine stiri scrise despre nevointele lor duhovnicesti, ca si despre faptele minunate pe care le-au savarsit in timpul vietii, precum si in legatura cu cinstitele lor moaste.
Despre Sfantul Leontie de la Radauti avem doar aceasta stire, pe care ne-o ofera cartea Palinodia: a trait in veacul al XV-lea si a facut parte din obstea calugarilor radauteni, sub numele de Lavrentie ieromonahul.
Încă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de sfinţiţii slujitori, de Cuvioşii Părinţi şi de ostenitorii de la această biserică voievodală.
Părinţii din obştea Catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă şi smerenie
Sfântul Ierarh Leontie este numărat printre cei dintâi sfinţi români pe care i-a odrăslit pământul Moldovei şi adevăratul părinte duhovnicesc al Cuviosului Daniil Sihastrul. După tradiţie era de loc din oraşul Rădăuţi. Apoi, râvnind Sfinţilor Părinţi de odinioară şi arzând cu inima după dragostea lui Hristos, spre sfârşitul secolului al XlV-lea s-a făcut sihastru în pădurile seculare din partea locului.
Mai târziu primeşte binecuvântarea de a se retrage în sihăstrie în codrii Rădăuţilor, pe valea Putnei, unde se nevoiau mulţi călugări îmbunătăţiţi, care l-au povăţuit pe Lavrentie spre înaintarea în viaţa duhovnicească. După o vreme, în jurul chiliei cuviosului încep să se strângă din ce în ce mai mulţi ucenici care îi cer lui Lavrentie să îi călăuzească în viaţa duhovnicească, ca egumen al obştii în creştere.
Cuviosul Lavrentie întemeiază atunci un schit – „Schitul Laura” (Lavra) sau, care avea să fie cunoscut şi drept „Schitul lui Lavrentie”, prima sihăstrie cunoscută din nordul Moldovei. Construieşte o mică biserică din lemn într-o poiană, în jurul căreia avea să se închege noul schit. Potrivit tradiţiei, la acest schit avea să se retragă mai târziu şi Sfântul Daniil Sihastrul, sub povăţuirea egumenului Lavrentie
Deci, călugărindu-se cu numele de Lavrentie, s-a învrednicit mai târziu de darul preoţiei. Apoi, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat o vestită sihăstrie de călugări în codrii Rădăuţilor, ce se chema, după numele său „Schitul Laura" (Lavra) sau „Mănăstirea Sfântului Lavrentie" (Pe locul unde a fost Sihăstria lui Lavrentie se află satul Laura - Suceava.) .
La Schitul lui Lavrentie a intemeiat prima sihăstrie cunoscută în nordul Moldovei, despre care aflam: Către sfârşitul secolului al XIV-lea, Cuviosul Lavrentie, împreună cu ucenicii săi, a înălţat o biserică din lemn într-o poiană, a ridicat chilii şi a pus rânduială de slujbă sihăstrească într-un schit, ce avea să fie numit „Schitul lui Lavrentie“ sau „Schitul Laura“.
Auzind acestea, mitropolitul Moldovei, Iosif Muşat, a sfinţit biserica ridicată, numind pe Cuviosul Lavrentie stareţ al schitului şi părinte duhovnicesc al tuturor sihaştrilor ce se nevoiau pe valea Putnei. Pravila hotărâtă de egumenul Lavrentie pentru obştea lavrei era următoarea: hrană o singură dată în zi, la asfinţitul soarelui, afară de sărbători; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul nopţii până dimineaţă - priveghere în biserică, după rânduiala Sfântului Munte şi tradiţia pustnicească.
Ziua, monahii se îndeletniceau cu „rucodelia“, acel lucru de mână specific Patericului, ce împletea munca fizică şi rugăciunea inimii. Din secolul al XVII-lea, vechiul schit devine metoc al Mănăstirii Putna, iar, ulterior, biserica schitului avea să devină biserică de parohie. Pe locul unde a fost „Sihăstria lui Lavrentie“, astăzi se află satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judeţul Suceava.
Cuviosul Daniil Sihastrul duhovnicul si sfatuitorul lui Stefan Cel Mare este un ucenic al Sfântului Leontie. Pe când era în Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi, Cuviosul Lavrentie şi-a apropiat drept ucenic pe un tânăr, Dumitru, care la vârsta de 16 ani a ales să intre în monahism, primind numele David. Ieromonahul David avea să-şi urmeze învăţătorul la schitul întemeiat de acesta în liniştea Codrilor Rădăuţilor.
După ce a vieţuit o perioadă în Mănăstirea Sfântului Lavrentie, a primit de la egumen binecuvântare şi a îmbrăcat marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind schima cea mare şi schimbându-i-se numele din David în Daniil. Cu puţin timp înainte de anul 1450, s-a retras în codrii de pe valea pârâului Secu, unde s-a nevoit timp de paisprezece ani, iar mai apoi, în nordul Moldovei, aproape de Putna, pe malul pârâului Viţeul, unde dăinuieşte până astăzi chilia-i dăltuită în piatră. Şi spune Tradiţia că nu erau alţi sihaştri mai sporiţi decât Lavrentie şi fiul său duhovnicesc, Daniil, căci amândoi s-au învrednicit de la Dumnezeu cu darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, alergând la ei numeroşi bolnavi pentru a afla vindecare.
În obştea sa, Cuviosul Lavrentie a format mulţi ucenici cu viaţă aleasă, printre care se număra şi Sfântul Daniil Sihastrul. În Schitul Laura, însuşi Cuviosul Lavrentie s-a nevoit şi a avut o trăire aşa de înaltă, încât s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul facerii de minuni. Că pe mulţi bolnavi îi vindeca cu rugăciunea sa şi era tuturor părinte, sfetnic, dascăl şi ocrotitor.
După întemeierea Episcopiei de Rădăuţi, auzind domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, de nevoinţa sa, l-a rânduit episcop al acestui scaun. Şi a păstorit cu multă înţelepciune turma lui Hristos câţiva ani de zile, învăţând pe toţi dreapta credinţă şi făcându-se tuturor pildă de sfinţenie. Apoi, râvnind iarăşi vieţii sihăstreşti, s-a retras din scaun şi s-a făcut schimonah cu numele de Leontie, ajungând cel mai vestit sihastru şi părinte duhovnicesc din nordul Moldovei.
Deci, mai trăind puţin şi uimind pe toţi cu smerenia, cu nevoinţa şi cu darul minunilor pe care le făcea, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului. Mai târziu, proslăvindu-se prin oarecare minuni şi fiind găsit în mormânt cu trupul întreg şi nestricat, s-a aşezat cu cinste în biserica episcopală din Rădăuţi spre închinarea tuturor, unde mulţi credincioşi primeau sănătate şi mângâiere la sfintele sale moaşte, ajungând vestit până dincolo de hotarele Moldovei.
Inainte de moarte, a imbracat marea schima monahala sub numele de Leontie.
Dupa moarte, trupul sau a ramas neputrezit, inca un semn al sfinteniei, venit din partea lui Dumnezeu. Presupunem ca si la mormantul lui vor fi avut loc vindecari minunate, de vreme ce Zaharia Kopistenski scria despre el ca era "facator de minuni". Pe vremuri, strada de azi Bogdan Voda din Radauti,unde se afla si ctitoria domnitorului, se numea "Drumul sfantului".
Probabil i s-a zis asa pentru ca pe acest drum veneau si se inchinau crediciosii in fata cinstitelor sale moaste. Dupa traditia locala, ziua lui de praznuire era la 1 iulie, cand se faceau mari pelerinaje la moastele sale. Tot atunci, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, se oferea o masa comuna in curtea manastirii, pentru pelerini, saraci si orfani, incat aceasta zi de pomenire era cunoscuta in popor sub numele de "praznicul sfantului".
Ele au mangaiat si intarit in dreapta credinta de-a lungul veacurilor pe multi credinciosi moldoveni, ca si moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava.
În anul 1639, prădându-se biserica, au dispărut şi moaştele Sfântului Leontie din Rădăuţi. Unii cred că au fost luate de năvălitori. Alţii spun că au fost îngropate de călugări în biserică, în anul 1783, odată cu desfiinţarea mănăstirii. Însă, locul unde se află astăzi, singur Dumnezeu îl ştie.
In nevointe duhovnicesti toata viata ai petrecut-o si primind harul preotiei cu smerenie si cu frica de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos. Pe Acesta roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre".
Troparul sfantului: Sfinte Preacuvioase Părinte Leontie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
.