Sfântul si dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu și Sfânta Prorociță Ana

04.02.2020 09:21

Întâmpinarea Domnului, din 2 februarie, este praznicul ce reprezintă celebrarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, conformându-se legii (Lev.12,8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, aici dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul Dreptul Simeon și laudat de Prorocita Ana, doi marturisitori care îl așteptau pe Mesia. Prima menţiune documentară despre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria (sec. IV). O altă menţiune istorică este cea a Sf. Chiril al Ierusalimului (381) care a lăsat posterităţii un panegiric la această sărbătoare. Mărturiile despre existenţa sărbătorii se înmulţesc spre sfârşitul secolului V. Pe la începutul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea că sărbătoarea Întâmpinării ar fi fost de curând introdusă la Ierusalim şi că era necunoscută la Antiohia, dar, între timp, s-a descoperit o omilie inedită a Sf. Ioan Gură de Aur, la sărbătoarea „Curăţirii Mariei”.

Două personaje având un caracter remarcabil se plimbau constant în curtea templului, Simion, un preot cântăreţ, şi Ana, o poetă prorociță. Simion era iudeean, dar Ana era galileeană. Cei doi îşi ţineau frecvent tovărăşie şi probabil erau intimii preotului Zaharia, care le încredinţase povestea nasterii  lui  Ioan şi Iisus. Simion şi Ana doreau amândoi cu ardoare venirea lui Mesia, iar încrederea lor în Mesia i-a făcut să creadă că Iisus era eliberatorul aşteptat de poporul iudeu. Zaharia ştia că trebuiau să vină Iosif şi Maria la templu cu Iisus, și probabil vorbise și cu Simion şi cu Ana. Simion era anunțat și de Duhul Sfânt. Sfânta Ana proorociţa era fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer. După ce a rămas văduvă ea a rămas la Templu tot restul vieții ei, în rugăciune şi în post. Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de Preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana, ca și Simion a proorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în Templu (Luca 2, 38). Si Ana Îl recunoaște pe Iisus, Îl marturisește și-i dedica, prababil o profeție în versuri pe care posibil ca Simion, ca un profet și preot s-a apucat să--o cânte, spre mai marea uluire a lui Iosif, a Mariei şi a tuturor celor care erau adunaţi în curţile templului, spune tradiția că posibil să fi fost imnul lor pentru Mesia care celebra răscumpărarea fiilor prim-născuţi, care s-ar putea să fie cam așa: Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul Israelului,Căci el ne-a vizitat, şi şi-a răscumpărat poporul. El a înălţat un corn al salvării pentru fiecare dintre noi. În casa servitorului său David. Potrivit celor zise prin gura sfinţilor săi profeţi - El ne va elibera de duşmanii noştri şi de mâna tuturor celor care ne urăsc; Pentru a arăta îndurare părinţilor noştri şi a reaminti sfânta sa alianţă - Jurământul prin care s-a legat lui Avraam tatăl nostru. Că ne va îngădui, după eliberarea din mâinile duşmanilor noştri, Să-l servim fără frică, În sfinţenie şi în dreptate înaintea lui în toate zilele vieţii noastre. Da, şi tu, copil al făgăduinţei și Celui Prea Înalt, tu vei fi numit Mesia Preaînalt; Căci tu vei merge Să dai de ştire despre mântuire poporului său În iertarea păcatelor lui. Bucuraţi-vă în blânda îndurare a Dumnezeului nostru, Pentru că sursa de lumină din înalt ne-a vizitat acum, Pentru a-i ilumina pe cei care se menţin în întunericul şi în umbra morţii, Pentru a îndruma paşii noştri pe căile păcii. Şi acum lasă-l pe servitorul tău să plece în pace, O Doamne, potrivit cuvântului tău, Căci ochii mei au văzut mântuirea ta Pe care tu ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor, O lumină pentru a-i ilumina pe toți cei placuți Ție Şi gloria poporului tău Israel.

Simeon l-a luat pe Iisus în braţe şi l-a lăudat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte pe slujitorul tău, Stăpâne,după cuvântul tău, în pace,căci au văzut ochii meimântuirea ta,pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău Israel”, pentru-că lui Simeon i se spusese că nu va muri înainte de a-l vedea pe Mesia, iar Duhul Sfânt îi dezvăluise că micuţul Iisus era prezisul Salvator. Simeon s-a apropiat de ei, a vazut pruncul, l-a luat în brațe şi le-a vorbit. Maria avea să păstreze în inimă şi cuvintele sale.  Sfântul şi Dreptul Simeon (sec. I) – Este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Proorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară să nască neştiind de bărbat şi, luând cuţitul, a vrut să şteargă aceste cuvinte. În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Aceasta a fost făgăduinţa despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Şi era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca II, 26). Dând crezare cuvintelor îngereşti, Simeon a aşteptat venirea lui Hristos în lume, și iată-L la 40 de zile după naştere, când Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi.

Iosif şi Maria au dat, într-adevăr, dovadă de înţelepciune când au luat decizia de a-l duce pe copilaş la templul din Ierusalim. Fiul lor avea să meargă cu fidelitate la templu toată viaţa. Acolo, Iosif şi Maria i-au adus închinare, oferindu-i ce aveau mai bun, după posibilităţile lor, şi au primit îndrumare şi încurajare. Cu siguranţă că Maria a plecat în acea zi de la templu cu o credinţă mai puternică şi cu inima plină de cuvinte spirituale, la care avea apoi să mediteze şi despre care avea să le vorbească şi altora, iar Luca le va consemna în Evanghelia sa. Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul şi a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Deşi, Sfânta Evanghelie nu arată că a fost preot, unii Sfinţi Părinţi socotesc că dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim și că din lucrarea lui la „Întâmpinarea Domnului” (a lui Luca 2, 23-27) reiese în chip neîndoielnic că dreptul Simeon a împlinit slujba de preot. Si asa, multumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adanci batraneti, pentru ca se scrie despre dansul ca a trait 360 de ani - Dumnezeu astfel lungindu-i viata - ca sa ajunga vremea cea din toti vecii dorita, in care Fiul cel fara de ani S-a nascut din Sfanta Fecioara, Caruia se cuvine slava in veci. Tradiţia spune că dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani. Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol în vremea împăratului Justin cel Mic (565-578) şi aşezate în Biserica Halcopratiei.

La templu Simeon i-a vorbit Mariei şi despre durerea care avea să-i sfâşie inima într-o zi,ca şi cum o sabie lungă îi va străpunge sufletul. Deşi acele cuvinte erau un avertisment cu privire la un eveniment dureros, probabil că ele au ajutat-o pe Maria să suporte durerea treizeci de ani mai târziu, când cele prezise de Simeon s-au împlinit. Apoi, o profeteasă pe nume Ana, care era cu Simeon, l-a văzut pe micuţul Iisus şi a început să le vorbească  despre el tuturor celor ce aşteptau eliberarea Ierusalimului. Si era si Ana proorocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, ajunsa la adanci batranete si care traise cu barbatul ei sapte ani de la fecioria sa. Si venind ea in acel ceas, lauda pe  Dumnezeu si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mantuire in Ierusalim. ,,Iar Copilul crestea si Se intarea cu duhul, umplandu-Se de intelepciune si harul lui Dumnezeu era asupra Lui."Pe drumul de întoarcere la Betleem, Iosif şi Maria au fost tăcuţi - tulburaţi şi copleşiţi de o teamă respectuoasă. Maria era foarte tulburată de salutul de bun rămas al Anei, bătrâna preoteasă, iar Iosif nu era de acord cu efortul prematur de a face deja din Iisus Mesia cel aşteptat de poporul iudeu.Iosif şi Maria s-au mirat de cele ce se spuneau despre pruncul Iisus. Simeon l-a binecuvântat şi i-a spus Mariei: Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul. Simeon, batranul, dupa marturia Sfintei Evanghelii, era un om drept si credincios, asteptand mangaierea lui Israil, iar Duhul Sfant era peste dansul. Deci el, crezand cuvintele ingeresti si proorocesti, astepta cu dor venirea lui Hristos in lume. Si era drept cu viata si fara prihana, ferindu-se de tot raul, sezand langa biserica si rugandu-se lui Dumnezeu sa miluiasca lumea Sa si sa izbaveasca pe oameni de diavolul cel viclean.

Împlinindu-se patruzeci de zile, fiind adus in biserica de mainile Preacuratei Sale Maici, iar Sfantul Simeon indemnat de Duhul a venit in biserica si, cautand spre Pruncul cel mai inainte de veci cum si la Fecioara cea fara de prihana care Il nascuse, L-a cunoscut ca Acela este Mesia cel fagaduit si ca aceea este Fecioara prin care avea sa se implineasca proorocia Isaia. De aceea, i s-a inchinat, vazand-o inconjurata de lumina cereasca si fiind stralucita cu dumnezeiestile raze.Deci, cu frica si cu bucurie apropiindu-se de dansa, a luat in mainile sale pe Domnul si a zis: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta. El a proorocit despre patima lui Hristos si despre rastignirea Lui, spunand ca va trece prin sufletul Nascatoarei de Dumnezeu sabia mahnirii si a necazului, cand va vedea pe Fiul sau rastignit pe Cruce.

Dreptul Simeon şi proorocită Ana L-au aşteptat toată viaţa pe Mesia şi nu L-au găsit decât la Templu, iar ca o încununare a râv­nei lor, Domnul i-a învrednicit nu numai să-L vadă, ci să-L şi poarte pe braţe în casa lui Dumnezeu. Urmând exemplul lor, să păşim cu credinţă sinceră şi cu sme­renie în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, unde avem posibilitatea întâlnirii şi primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom fi în măsură nu numai să-L purtăm în braţe, ci şi în sufletul nostru şi în viaţa noastră de zi cu zi, deve­nind astfel teofori şi hristofori. Asadar, daca doriti sa-L intampinati pe Domnul, sa aveti ravna pentru curatie. Curatia este despatimire. Calea catre despatimire este implinirea poruncilor. Fiecare porunca, implinita si primita cu inima ca lege dupa care activitatea omului se calauzeste in chip statornic, omoara patima ce ii e potrivnica. Iar toate poruncile, primite in acest fel, omoara patimile si fac sa se salasluiasca in om despatimirea. Iata de ce la Intampinare este cine este: Stapana, cea mai sfanta decat toti Sfintii, Iosif cel drept, Simeon cel drept si evlavios, Ana Prorocita, care nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu cu post si cu rugaciune ziua si noaptea – adica toti erau implinitori plini de ravna ai poruncilor. Deci sa aveti ravna pentru implinirea poruncilor, si veti intra pe taramul curatiei, si-L veti intampina pe Domnul, Care nu este departe de nimeni dintre noi. Sa nu socoata cineva ca pentru asta e nevoie sa faca schimbari mari in viata sa ori sa nascoceasca stiu eu ce cai deosebite. Nu: in ce stare a fost chemat cine­va, in aceea sa si ramana. Pe toate caile poate fi intampinat Domnul, fìindca pe toate este pecetea poruncilor Lui. Atata doar ca fiecare trebuie sa-si faca lucrarea asa cum trebuie. Daca este in feciorie, sa fìe feciorelnic asemenea Preacuratei; daca este om cu familie, sa faca faptele dreptatii casnice, ca Iosif; daca este vaduv, sa fìe vaduv ca Ana; daca slujeste, sa slujeasca dupa pilda lui Simeon. Nu cauta departe poruncile. Ele-s la indemana. Sa traiesti bine ca om de familie, ca cetatean, ca fiu al Bisericii, sau ca feciorelnic, sau ca vaduv care s-a afìerosit Domnului – si vei trai potrivit poruncilor, si Hristos o sa te sfinteasca, si va binevoi a fi primit in bratele inimii tale ca in bratele Dreptului Simeon.

Și iată că, astăzi, Dreptul Simeon, unul din cei care a fost pus de împăratul Ptolomeu să traducă Lega cea Veche în limba greacă, de unde ne-a rămas și nouă Septuaginta, acest drept care, ajungând la proorocia lui Isaia, la locul acela unde se zice că “Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia 7, 14), el n-a putut să cuprindă cu mintea lui aceasta taină și, atunci, pentru că termenul permitea această “marjă de eroare”, să spunem, a tradus în loc de “Fecioara”, “o tânără“: “o tânără tăinuită de bărbatul ei“. El a pus tânără, și a doua zi dimineață îngerul îi modificase și scrisese Fecioară. El iarăși a modificat și așa s-a întâmplat de trei ori, și a treia oară Arhanghelul Gavriil a venit la el și i-a zis: “Nu vei vedea moartea, până ce nu vei vedea împlinindu-se acest cuvânt“. Acest Drept, Simeon, a trăit peste 300 de ani în nădejdea împlinirii acestei făgăduințe, căci el nu a luat-o ca pe o pedeapsă, ci ca pe o făgăduință, pentru că nu cu răutate, nu cu rea-voință a făcut acest lucru, ci din neștiință – pentru că mintea omenească este prea mică și prea neîncăpătoare pentru astfel de taine. Tainele, în Biserica Ortodoxă, nu arată că sunt ascunse, că Dumnezeu ni le ascunde, sau pe care chiar noi, preoții, le ascundem față de popor. Tainele înseamnă ceva nespus de adânc și de necuprins cu mintea, pe care doar cei care au fost învredniciți de Dumnezeu de a-L vedea pe El, cei care au intrat în lumina cea neapropiată au putut să le pătrundă. Si asta încă nu deplin, pentru că acest lucru în viața aceasta este cu neputință, chiar și sfinților. Dumnezeu este de necuprins! Și, cu bunăvoință fiind el, Dreptul Simeon a răbdat și a așteptat. După cum spunea Starețul Tadei: “Dacă cineva va fi cu bunăvoință, Dumnezeu îl va întâlni undeva“. Și iată că Duhul Sfânt, Care era asupra lui, după cum auzim de la Sfântul Evanghelist Luca, l-a adus pe Dreptul Simeon în biserică, în templul lui Dumnezeu, pentru că acolo urma să fie și Hristos. L-a adus la întâlnirea cu Dumnezeu, căci a-L întâmpina pe Dumnezeu este același lucru cu a te întâlni cu El.

Acest lucru îl împlinește astăzi Simeon. Îndreptați fiind prin credință suntem în pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos. Hristos a venit la Simeon și i-a dăruit odihna cea așteptată după atâta amar de vreme. Acest bătrân – încă este puțin dacă spunem doar bătrân -, acest vechi de zile, care, înțelegem – prin faptul că Duhul Sfânt era asupra lui, prin faptul că ajunsese la liniștea gândurilor, ajunsese la o așezare a sufletului, pe care nimeni nu o atinsese în vremea lui. Această așezare și liniște a gândurilor cerea ca să primească și odihna și pacea cu Dumnezeu. Suntem în pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea a zis: “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace” (Luca 2, 29). Acum este vremea, Stăpâne, să-Ti împlinești făgăduința dată mie și să mă așezi în odihna Ta. El se ducea la odihnă oare? Toți până la Hristos s-au dus în iad. Însă, ce spunea și psalmistul?! Doamne, lasă-mă să mă odihnesc înainte de mă duce și a nu mai fi, lasă-mă să intru în pacea cu Tine. Spune Sf. Atanasie cel Mare că Dreptul Simeon se grăbea să ajungă în iad, se grăbea ca să fie el primul care să vestească lui Adam și celorlalți proroci: iată, Dumnezeu și-a arătat fața, iată, Lumina a venit în lume, spre descoperirea tuturor neamurilor și spre slava poporului Israel. Ați auzit cum am citat de la Sf. Pavel, de la Romani, că “ne lăudam în nădejdea slavei lui Dumnezeu”, adică ne lăudam pentru că avem nădejde că Dumnezeu va slavi pe poporul Său, Dumnezeu Se va slăvi în robul Său. Pentru că Dumnezeu S-a pogorât nu doar ca să răscumpere păcatele oamenilor, S-a pogorât pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu, S-a pogorât ca să-l ridice la El pe om și astfel să-i dăruiască slava cea mai presus de minte, îndumnezeirea. “Spre slava poporului tău Israel“. Această lumină a văzut-o Simeon, și această lumină l-a întărit în nădejdea lui. Astfel, se grăbea, fiind înarmat cu aceste trei virtuți: credința, pe care și-a păstrat-o de-a lungul atâtor sute de ani, nădejdea, care iată, nu a fost rușinată și iubirea, care l-a făcut să se grăbească să împărtășească această bucurie și celor din iad. Credința, nădejdea și dragostea le avea Dreptul Simeon și s-a grăbit să meargă către iad. Cum spune o cântare a Bisericii noastre în acest moment: „Cel care ținea în mână viața, i-a cerut acesteia: Slobozește-mă din viața aceasta, Stăpâne!”. El se cerea dezlegat din viața aceasta, și cerea asta Celui care era Însuși Viața, să se ducă în iad, știind că acolo durerea și așteptarea celor care stăteau în latura și umbra morții se apropiaseră de sfârșit.

De aceea, înainte de a fi dezlegat, el a spus două prorocii. El era proroc, harul Duhului Sfânt era asupra lui. Întâmpinarea Domnului, frați creștini, este starea sufletului doritor de Dumnezeu. Si înțelegem acest lucru din cele două prorocii pe care le-a făcut. El s-a întors către Maica lui Dumnezeu și i-a spus, în primul rândreferindu-se la Prunc: “Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din popor.“ Și, întorcându-se către ea, i-a spus: “Şi prin sufletul tău va trece sabie, spre vădirea gândurilor multor inimi.”  

“Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2, 34) .  Ce a vrut sa zică Dreptul Simeon aici? Care este acel semn care va naște împotriviri, care va face pe unii să cadă și pe alții să se ridice? Dincolo de înțelesul imediat și anume că diavolii vor cădea și cei credincioși se vor ridica, păcătoșii vor cădea și drepții vor birui, dacă ne gândim la semnul la care s-a referit Dreptul Simeon, atunci ne ducem cu mintea la Întruparea lui Dumnezeu. Hristos este Dumnezeu făcut Om. Cum poate un Dumnezeu mare, infinit, veșnic, neîncăput, necuprins, fără început, fără sfârșit să intre într-un trup atât de mic? Si cum poate omul să se apropie de Făcătorul său fără să fie nimicit? Nu ne putem închipui cum este să ne apropiem de soare, d-apăi de Dumnezeu!

Și întorcându-se Simeon către Maica Domnului, i-a spus: “Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca sa se vădească gândurile multor inimi“. Maica Domnului care nu suferise la naștere, fiind fecioară și fiind nesupusă legii acesteia omenești; nu prin sămânță bărbătească S-a născut Hristos, căci puterea Celui Preaînalt era peste ea. Ea, care n-a suferit la naștere, va suferi la răstignire. Ea se va face semn tuturor celor credincioși, tuturor celor care vor răbda și vor nădăjdui până la sfârșit, căci doar cel care iubește rabdă până la capăt. “Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se vădească gândurile multor inimi.” Abia atunci când suferi și rabzi pentru cel care-l iubești, abia atunci se arată de ce parte stă inima ta. Întâmpinarea Domnului este starea sufletului cel doritor de Dumnezeu. Mulți s-au poticnit aici, mulți s-au împotrivit acestui lucru și au căzut. Semnul acesta însă mai are și o altă înțelegere a lucrurilor și, anume, ne aducem aminte că Hristos a zis că la sfârșitul vremurilor, înainte de cea de a Doua venire a lui Hristos, se va arata pe cer semnul Fiului Omului. Care este semnul acesta? Crucea. Și l-am auzit pe Sf. Ap. Pavel că zicea: “Crucea pentru iudei este sminteală; pentru elini (neamuri), nebunie. Dar pentru noi, cei ce credem, este înţelepciunea lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu”. (I Cor.1 23:24). Acesta este semnul! Acest semn va face ca pe unii să-i ridice, pe alți să-i coboare. Dacă vreți, cea mai elocventă imagine a acestui simbol este chiar Golgota. Crucea lui Hristos în mijloc, și de-a dreapta și de-a stânga unul s-a ridicat și altul a căzut. Mulți se împotriveau atunci. Iuda s-a spânzurat, Nicodim și Iosif au slujit lui Hristos. Maica Domnului și Sfântul Evanghelist Ioan au rămas până la sfârșit la piciorul crucii. Petru s-a lepădat, sutașul a mărturisit. Iată, spre căderea și ridicarea multora și semn de împotrivire!

Unul dintre personajele principale ale Intampinarii Domnului, in afara, desigur, de Hristos si de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, a fost si Simeon “cel drept si temator de Dumnezeu“, care s-a invrednicit sa Il intampine pe Hristos, sa-L ia in brate si sa-L recunoasca, prin puterea si prin harul Duhului Sfant. Fara indoiala, el este o mare personalitate, lucru care reiese atat din faptul ca L-a recunoscut pe Hristos, cat si din cuvintele pe care le-a rostit in acel ceas. Cat de fericiti sunt cei pe care Domnul i-a invrednicit sa fìe partasi la aducerea Lui, la patruzeci de zile, in templu! Dreptul Simeon L-a luat pe Prunc in bratele sale – insa Acest Prunc era si Dumnezeu desavarsit, Care tine toate. Simeon se atingea de trupul Pruncului-Om, insa Dumnezeu-Pruncul ii umplea sufletul, dupa cum umplea sufletele tuturor cati erau de fata. Si iata ca Simeon canta cantare, Ana proroceste, Maica Domnului cu Iosif se inchina evlavios – pentru ca unde este cercetarea dumnezeiasca, acolo este raiul desfatarii. Sufletul care L-a intampinat pe Domnul si a fost intampinat de El gusta o fericire mai presus de fire.

Numele Simeon corespunde vietii si asteptarii purtatorului acestui nume, dar si revelatiei lui Dumnezeu catre el, pentru ca in limba ebraica, Simeon inseamna ascultare (Cuviosul Nichita) sau acesta L-a ascultat pe Dumnezeu (Sfantul Ioan Gura de Aur). Sfantul Nicodim Aghioritul a strans laolalta mai multe puncte de vedere ale interpretilor in legatura cu cine anume era Simeon. El a facut acest lucru deoarece in Evanghelie nu se spune categoric daca era preot sau nu, el fiind numit doar om. Astfel, Cuviosul Iosif, scriitorul de cantari, il numeste “preot sfintit“;Sfantul Mucenic Metodie il numeste “preot induhovnicit“; Cuviosul Fotie si Cuviosul Teofilact spun ca nu era preot, dar era mai presus de preoti, iar altii spun ca era unul dintre cei saptezeci de traducatori ai Vechiului Testament, care nu a crezut atunci cand a tradus proorocia lui Isaia: “iata, Fecioara va lua in pantece” si, in acel moment, i s-a dat vestea ca va trai pana cand Il va primi in mainile sale pe Hristos. Unii cred ca era fiu al lui Hiliel, Patriarhul evreilor, si tata al invatatorului de lege Gamaliel, iar altii, ca era conducatorul Sinedriului evreilor. De asemenea, se spune ca era de peste doua sute saptezeci (270) de ani. Cu referire la toate aceste, Sfantul Nicodim Aghioritul afirma ca cei care vor sa urmeze certitudinea Evangheliei, spune ca Primitorul de Dumnezeu Simeon era un “barbat inspirat de Duhul Sfant”. Cu adevarat, Sfantul Simeon Primitorul de Dumnezeu a venit la templu prin puterea si prin harul Duhului Sfant. El a avut Duhul Sfant asupra lui, in Duhul Sfant a primit vestea ca Il va vedea pe Hristos inainte sa moara si a venit la templu prin iluminarea Duhului Sfant (Luca 2, 25-27). De aici intelegem faptul ca omul trebuie sa aiba Duh Sfant pentru a fi invatat de Acesta. Cu alte cuvinte, Sfantul Duh nu descopera tainele Sale oamenilor necurati in care nu Si-a aflat de dinainte salas.

Isaia prooroceste: “Intariti-va voi, maini slabe, si prindeti putere genunchi slabanogi … intariti-va si nu va temeti” (Isaia 35, 3-4). Acest lucru s-a petrecut mai ales cu Sfantul Simeon Primitorul de Dumnezeu, caci dupa cum spune Evanghelistul Luca, “din indemnul Duhului Sfant a venit la templu“. Si nu numai ca era indrumat de Duhul Sfant, dar era si intarit de Acesta. Nimeni nu poate sa Il vada pe Dumnezeu daca nu are puteri duhovnicesti, adica daca nu se intareste prin puterea si prin harul Preasfantului Duh. Asadar, Duhul Sfant ii intarea picioarele, ca sa mearga spre templu, si mainile, ca sa Il tina pe Hristos. Sfantul Gheorghe al Nicomidiei spune ca Simeon nu a mers cu propriile sale picioare ca sa purceada spre slujirea tainei, ci Duhul Sfant S-a facut pentru el car purtator. O data ajuns la templu, Dreptul Simeon L-a recunoscut prin puterea Duhului Sfant pe Fiul lui Dumnezeu intrupat. Cu alte cuvinte, el s-a invrednicit sa vada cu ochii sai intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, pe care au vazut-o toti prorocii prin vedenii profetice. Dupa cum spune Sf. Vasile, Simeon si Ana au vazut sfanta putere care se afla in Hristos, adica “vederea lor a trecut prin trupul omenesc, asa cum trece lumina prin sticla“. Asa cum vedem lumina dintr-o casa prin ferestre sau cum vedem lumina prin becurile de sticla, la fel si cei curati cu inima vad prin Trupul lui Hristos lumina Dumnezeirii, ceea ce pentru altii este necunoscut si nevazut. Sf. Vasile cel Mare a alcatuit lauda Sf. Simeon Primitorul de Dumnezeu, care a fost purtat de Duhul Sfant si s-a invrednicit de o mare cinste. Sf.l Vasile spune ca, desi dupa cele vazute, Simeon era om, dupa cele duhovnicesti, el era supraom; prin substanta era ca noi toti, dar prin virtute era deasupra, mult mai sus decat semenii lui; dupa fire era om, dar prin virtute era inger; avea drept locuinta Ierusalimul fizic, dar ca mitropolie avea Ierusalimul de sus. Si nu numai ca era mai presus de oameni, dar “Simeon ii intrecea si pe ingeri“.

La Intâmpinarea la Templu a Domnului, cinstim pe Hristos, pe Sfânta lui Maica, Feciora Maria, Sfântul Iosif cel bun, tatal, pe Sfânta Ana prorocița și cinstim si ziua cand batranul Simeon, miscat de Duhul Sfant, a venit, si el, la templu, unde i s-a implinit, inainte de moarte, asteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se fagaduise. Iar in pruncul cel adus la templu el a vazut, cu ochi proorocesc, noua putere de mantuire, pe care Dumnezeu a daruit-o lumii, puterea de mantuire fara margini a credintei in Hristos, putere mai tare decat toata Legii vechi. Bucuros de aceasta descoperire, batranul Simeon a venit in intampinarea pruncului Iisus, L-a binecuvantat si luandu-L in brate, plin de recunostinta, si-a cantat minunata lui cantare de preamarire, care ne arata ce a vazut el despre pruncul Iisus. Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mantuire a lui Dumnezeu in lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi si a lui Israel cel nou. Atunci cand Dreptul Simeon a intalnit-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care Il tinea in brate pe Hristos, L-a luat pe Pruncul sfant cu mainile sale. El “L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu” (Lc 2, 28). Scena aceasta este infricosatoare. Cu adevarat, un asemenea lucru nu ar fi fost cu putinta daca bratele lui Simeon nu erau intarite de Duhul Sfant. Aceasta imagine ne aduce aminte de vedenia Profetului Isaia care dupa ce L-a vazut pe “Domnul stând pe un scaun inalt si maret” si pe Serafimii care se aflau in jurul Lui, si dupa ce si-a marturisit necuratia buzelor sale, s-a aflat dintr-o data in fata urmatoarelor fapte uimitoare: “Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, avand in mana sa un carbune, pe care il luase cu clestele de pe jertfelnic. Si l-a apropiat de gura mea si a zis: Iata s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale, si faradelegile tale le va curati” (Isaia 6, 6-7).

Vedenia aceasta se refera la intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, Isaia a fost ales sa vesteasca poporului lui Israel venirea Celui fagaduit, adica a Lui Hristos, si de aceea, el este considerat o mare voce intre profeti si chiar al cincilea Evanghelist. El a descris cu mare claritate si acuratete multe dintre scenele sfintei intrupari. Faptul ca aceasta vedenie se refera la intrupare reiese si din Traditia erminiei bisericesti. Intr-unul din troparele praznicului se spune: “Clestele cel tainic ce a luat in pantece pe carbunele Hristos, tu esti, Marie“. Toate revelatiile din Vechiul Testament sunt legate de Cuvantul neintrupat, iar cele mai multe dintre ele se refera la intrupare, adica la venirea Cuvantului in trup. In cazul de fata, carbunele este Hristos, iar clestele tainic care tine carbunele este Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care L-a zamislit pe Hristos in pantecele ei si care a dat acest carbune Dreptului Simeon. Jertfelnicul ceresc este cerul plin de slava lui Dumnezeu. De aceea cantam: “Pogorandu-Se din cer Stapanul tuturor, L-a primit pe El Simeon preotul“. Asa cum Proorocul Isaia a primit carbunele si nu s-a ars, ci s-a curatit si a devenit profet, la fel si Dreptul Simeon L-a primit pe carbunele Hristos de la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si nu s-a ars, ci s-a curatit dupa cuvantul: “Iata, s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale si faradelegile tale le va curati“. Aceasta ultima fraza dovedeste ca vedenia lui Isaia se refera la intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, lucrul care reiese si din faptul ca Biserica a stabilit ca aceasta fraza sa fie rostita de preotul slujitor dupa Sfanta impartasanie cu Trupul si cu Sangele lui Hristos. Imaginea profetica prezentata mai sus, care il pune pe Simeon in stransa legatura cu Sfanta Impartasanie, arata ca omul trebuie sa aiba Duh Sfant, asa cum avea si  Simeon, ca sa nu fie ars sa Trupul si de Sangele lui Hristos. Prin urmare, carbunele aprins este Hristos intrupat, jertfelnicul este pantecele Preacuratei Fecioare, Serafimii sunt insasi Nascatoarea, iar mainile ei tin clestele prin care da carbunele Dreptului Simeon.

Astfel, astazi, prin glasul batranului Simeon, se intalnesc, in templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea noua a Duhului Sfant. Si Mântuitorul implineste porunca Legii vechi, in numele nostru al tuturor, ca sa ne faca pe toti liberi fata de Legea veche, dar totodata ne cheama si sa primim Legea cea noua, putere de mantuire a credintei in El, mai tare decat Legea veche, puterea de mantuire a tuturor popoarelor lumii. Aceasta veste buna este darul cel mai de pret al intampinarii Domnului de astazi, de catre Dreptul Simeon, la templu. E ca si cand fiecare din noi ar lua pe pruncul Iisus si ar zice, ca si Simeon: “Ochii mei Stapane, au vazut mântuirea Ta, pe care ai gatit-o pentru toate neamurile”. Iar rugaciunea lui Simeon: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane”, nu vrea sa spuna numai ca acela care a primit pe Iisus poate muri in pace, ci ea insemneaza ca si cel care a primit pe Iisus si puterea Lui de mântuire, are cu sine puterea de a trai si viata de aici, impacat cu Dumnezeu, departe de robia pacatului si liber de tirania celui rau. Bucurosi si indatorati de aceasta tainica veste buna, sa rostim, deci si noi, cu batranul Simeon, cantarea lui de recunostinta, astazi: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel” (Luca 2, 29-32). Imediat ce Dreptul Simeon L-a luat pe Hristos in bratele sale, a exclamat: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel” (Luca 2, 29-31). Aceasta este o fraza plina de maretie, pe care Biserica a preluat-o si a asezat-o la sfarsitul slujbei Vecerniei, dar si in alte slujbe, ex. in cuvantul de multumire de dupa impartasirea cu Cinstitele Taine.

In continuare vom incerca o scurta analiza interpretativa a acestui fragment evanghelic. Dreptul Simeon a fost instiintat de Sfantul Duh ca inainte sa moara Il va vedea cu siguranta pe Dumnezeu Cuvantul intrupat, iar acest lucru s-a implinit pentru ca era “invrednicit cu har de prooroc” (Sfantul Chiril al Alexandriei). Dupa ce L-a vazut pe Hristos, a cerut slobozirea sufletului din trup pentru a se vadi faptul ca sfintii “se considera numai legati de trup” (Cuviosul Teofilact) si de acea nu se tem de moarte. Dupa cuvantul Tau, in pace arata ca Simeon a cerut iesirea sufletului din trup “dupa cum i s-a fagaduit”, el considerand acest lucru ca fiind odihna, pentru ca “in pace” inseamna “spre odihna“ (Cuviosul Teofilact). Odihna are legatura cu linistea gandurilor, pentru ca, o data cu trecerea timpului, Dreptul Simeon o asteapta “fara incetare sa vina“ Sensul este acela ca, inaintand in varsta, Simeon a dobandit linistea gandurilor, iar acum asteapta odihna care urmeaza in mod firesc dupa linistirea gandurilor. (Cuviosul Teofilact), iar mantuirea lui Dumnezeu era intruparea pe care Domnul a pregatit-o mai inainte de timp. Cu adevarat, taina lui Hristos a fost pregatita “inainte de facerea lumii” (Sfantul Chiril al Alexandriei). Intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul a fost lumina spre descoperirea neamurilor, pentru ca neamurile, adica idolatrii, se aflau in inselare si in intuneric si cazusera in mainile demonilor (Sfantul Chiril al Alexandriei), dar si slava lui Israel, pentru ca Hristos a rasarit si a venit dintre israeliteni. Aceasta slava este simtita de cei care sunt recunoscatori lui Dumnezeu (Cuviosul Teofilact). Cuvintele Sfantului Simeon reprezinta un imn de biruinta inaltat ca urmare a vederii de catre el a Fiului lui Dumnezeu Cuvantul intrupat. Profetii din Vechiul Testament vedeau spatele lui Dumnezeu, adica venirea Sa care avea sa fie in viitor, insa Simeon I-a vazut fata, Hristos este lumina lumii, dar nu lumina fizica, lumina morala sau o lumina simbolica, ci lumina adevarata, care alunga intunericul gandului si al necunostintei si care este slava nu numai a israelitenilor, ci si a intregii firi omenesti. Fara Hristos si in afara Lui, firea omeneasca este fara slava, fara forma, nedefinita si anonima. Prin Hristos, ea dobandeste “identitate si continut” (Sfantul Nicolae Cabasila).

Faptul ca, imediat dupa ce L-a vazut pe Fiul lui Dumnezeu intrupat, Simeon a cerut slobozirea, adica moartea, se explica prin marea sa bucurie pentru cele ce aveau sa fie savarsite in continuare. Voia sa mearga in Iad ca sa duca vestea cea buna dreptilor Vechiului Testament care se gaseau acolo, adica sa le spuna ca a venit Mesia, Care este Mantuitorul lumii. In plus, dupa cum spune Sfantul Atanasie cel Mare, Simeon se grabea sa mearga in Iad pentru ca sa nu apuce sa duca vestea cea buna copiii care urmau sa fie taiati de Irod. El a cerut aceasta deoarece pruncii sunt mai vioi, se misca mai repede, pe cand el era “batran si greoi si se misca incet“. Hristos ii implineste cererea si, dupa spusele Sfantului Atanasie cel Mare, se pare ca a fost ca si cum Hristos i-ar fi zis lui Simeon sa se arata cu veselie catre Adam, care traia cu mahnire in Iad, si sa vesteasca bucuria Evei, care se afla in chinuri, zicand: “Vine mantuirea; vine Izbavitorul; vine iertarea; vine Slobozitorul. Nu mai plange, fie omeneasca, vine ajutorul nostru, vine si nu intarzie“. Prin urmare, Dreptul Simeon este primul care a vestit celor intemnitati in intuneric – tuturor dreptilor Vechiului Testament aflati in Iad, deoarece moartea nu fusese ontologic desfiintata – ca a sosit Hristos cel indelung asteptat, Care va veni grabnic si in Iad ca sa-i elibereze.

Dreptul Simeon i-a binecuvantat pe Fecioare Maria si pe Iosif, care urmareau cu mirare si cu surprindere cele ce se petreceau, dupa care s-a intors spre Nascatoarea de Dumnezeu si i-a spus doua profetii minunate. Prima se referea la Persoana Dumnezeului-Om intrupat:“Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri” (Luca 21, 34), proorocie care s-a implinit in timpul vietii lui Hristos, dar care a continuat sa se implineasca de-a lungul istoriei, ca si in viata personala a fiecarui om. Într-adevăr, în aceşti două mii de ani, mulţi L-au hulit, L-au duşmănit şi L-au batjocorit pe Hristos, neînţelegând scopul şi mi­siunea Lui de salvare, înnoire şi transfigurare a lumii. Tot atunci, Dreptul Simeon i-a vestit Sfintei Fecioare Măria că prin sufletul ei va trece sabie, anticipând astfel durerea pe care o va trăi la ve­derea Fiului ei, bătut, schingiuit şi răstignit pe cruce. Dumnezeul-Om Hristos este caderea celor necredinciosi, adica a celor care nu cred in El, si ridicarea celor care cred. Un exemplu este ceea ce s-a petrecut pe Golgota. Un talhar a crezut si s-a mantuit, iar celalalt s-a indoit si s-a osandit. Acest lucru se petrece si in viata noastra interioara, pentru ca Hristos este spre cadere in noi, atunci cand noi, cei botezati, cadem in desfranare, si ne este spre ridicare – prin cumintenia noastra. De asemenea, prin aceasta proorocie se mai poate intelege ca Hristos trebuia sa patimeasca si sa cada in moarte, pentru ca multi sa se ridice prin caderea si prin moartea Sa (cuviosul Teofilact).

Hristos este si “semn care va starni impotriviri”. Cuvantul semn se poate interpreta in multe feluri si poate avea mai multe intelesuri. Mai intai, semn este intruparea lui Hristos, adica intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul. In timpul intruparii, s-au petrecut multe lucruri greu de inchipuit si nemaivazute, pentru ca Dumnezeu S-a facut om, iar Fecioara s-a facut mama. Tocmai acest semn este contrazis si pus la indoiala de multi oameni. Unii spun ca a luat trup adevarat, iar altii ca a luat un trup imaginar, adica trupul Sau era inchipuit si toate au fost savarsite inchipuit. Unii considera ca trupul era facut din pamant, iar altii ca era ceresc. Unii spun ca Hristos, ca Dumnezeu, are existenta de dinainte de veac, iar altii cred ca inceputul existentei Sale a fost din Preacurata Fecioara Maria (Sfantul Chiril al Alexandriei).

Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca ereticul care vede lucrarea lui Hristos – Care are doua lucrari, adica dumnezeiesti si omenesti; si ca om, Ii era foame si sete, a primit mucenicia, S-a rastignit, a patimit etc., iar ca Dumnezeu a facut minuni, a scos demoni, a readus la viata etc. – sta la indoiala daca Hristos este om sau Dumnezeu. Insa crestinul nu are asemenea indoieli, pentru ca stie din experienta sfintilor indumnezeiti ca, desi Hristos are doua firi, una dumnezeiasca si una omeneasca, El este unul atat in ipostas, cat si in persoana si astfel, acest Unul Hristos lucreaza cand ca Dumnezeu, cand ca om. Desigur, atunci cand lucreaza ambele firi, acest lucru se face in comuniune. Apoi, dupa spusele Sfantului Chiril al Alexandriei, semn care va starni impotriviri este si Crucea lui Hristos. Unii primesc Crucea si Rastignirea lui Hristos, socotind ca acestea inseamna izbavire si ca pe Cruce s-au biruit taria si puterea intunericului, in vreme ce altii nu primesc Crucea. Acestia din urma nu pot sa inteleaga ca Hristos S-a rastignit. De aceea, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel, Crucea este sminteala pentru iudei, iar pentru neamuri nebunie. Insa pentru noi, cei care credem, Crucea este “puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 23-24).

Cea de-a doua proorocie a Sfantului Simeon, care are legatura cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este urmatoarea: “Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi” (Luca 2, 35). In mod cert, profetia aceasta se refera la durerea si la mahnirea Nascatoarei de Dumnezeu atunci cand L-a vazut pe Fiul Sau – Care era in acelasi timp si Fiul lui Dumnezeu – rastignit pe Cruce, in suferinte si in chinuri. Preasfanta Nascatore nu a suferit si nici nu a simtit durere la Nasterea lui Hristos, tocmai pentru ca L-a zamislit fara samanta si L-a nascut fara stricaciune. Trebuia deci sa sufere mult in vremea iesirii din trup a Fiului sau. Tocmai aceasta sabie, care a trecut prin sufletul Nascatoarei de Dumnezeu in timpul mortii pe cruce a lui Hristos, a facut sa fie descoperite gandurile ascunse in inimile multor oameni. Unii s-ar putea indoi de faptul ca ea a fost mama cu adevarat, dar datorita durerii simtite atunci de Fecioara Preasfanta, indoiala lor se risipeste. In acelasi fel, durerea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a aratat ca ea era mama adevarata si ca Domnul a luat trup de la ea, caci a fost mama adevarata, inseamna ca si Hristos a avut trup adevarat si nu a fost un om inchipuit.

Sfantul Atanasie cel Mare spune ca exprimarea “ca sa se descopere gandurile din multe inimi” inseamna ca, prin Crucea lui Hristos si prin Patimile Sale, se vor descoperi toate pornirile interioare ale oamenilor, de vreme ce Petru, care Il urmase zelos pe Hristos, va ajunge sa se lepede de El, uncenicii Il vor parasi, Pilat se va cai prin spalarea mainilor, femeia acestuia va crede in urma unui vis de noapte, sutasul va da marturie dupa semnele ce s-au aratat, Iosif si Nicodim se vor ocupa de cele trebuincioase inmormantarii, Iuda se va spanzura, iar iudeii vor da arginti paznicilor ca sa ascunda Invierea. Cu adevarat, Crucea lui Hristos “este lupta si intarirea gandurilor si intoarcerea lor impotriva“. Aceasta profetie nu se refera numai la intrupare si la Rastignire, ci si la viata Bisericii, care este adevaratul Trup al lui Hristos. Unii isi gasesc mantuirea prin ramanerea in interiorul Bisericii, iar altii se osandesc prin respingerea lucrarii ei mantuitoare. De asemenea, prin Botez, am primit in inima noastra harul lui Dumnezeu, care nu ne paraseste niciodata, dar se acopera de patimi si tocmai de aceea cadem atunci cand pacatuim, si reinviem atunci cand ne pocaim. Hristos va fi “spre caderea si spre ridicarea multora” si in cealalta viata, pentru ca toti Il vor vedea pe Hristos, dar pentru unii El va fi Rai, iar pentru altii, Iad.

 Proorocita Ana, care s-a invrednicit si ea sa Il vada pe Dumenzeu si sa spuna ca Acesta este Mantuitorul ei. Ea avea optzeci si patru de ani si era vaduva, dupa ce traiese cu barbatul sau timp de sapte ani (Luca 2, 36-38), ea se afla acolo si L-a recunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant şi văzând pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, a recunoscut în El pe Mân­tuitorul lumii, grăind despre dânsul „celor ce aşteptau mântuirea în Ierusalim”. Cuviosul Cosma Melodul spune ca Ana “era ipofeta care lauda pe Dumnezeu cu lauda sfanta“. Dupa ce afirma Sfantul Nicodim Aghioritul, intre preot si ipofet exista o diferenta. Profetul anunta cele ce urmeaza sa aiba loc dupa destul timp, in vreme ce ipofetul explica faptele prezente si trecute, sau chiar pe acelea care urmeaza sa se petreaca la un interval scurt de timp.De altfel, in Noul Testament, profetia are si sensul de explicare in Duh Sfant a intelesului celui mai adanc al Legii si, in general, al Sfintei Scripturi. In limbajul biblic, profetii sunt teologi care deosebesc duhurile. Marturisirea Anei a reprezentat o multumire si o doxologie adusa pentru vestea izbavirii lui Israel. Fapta ei a fost o imbinare intre multumire si proorocie, pentru ca, “vorbea despre Prunc“. Urmând exemplul lor, să păşim cu credinţă sinceră şi cu sme­renie în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, unde avem posibilitatea întâlnirii şi primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom fi în măsură nu numai să-L purtăm în braţe, ci şi în sufletul nostru şi în viaţa noastră de zi cu zi, deve­nind astfel teofori şi hristofori.Nu ne rămâne astfel decât să ne supunem şi şă ne predăm lui Dumnezeu, aşa cum ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel: Înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi şi mădu­larele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu” (Romani VI, 3). Purtându-L pe Hristos în noi, El ne va deveni ocrotitor, mân­gâietor şi sprijinitor în viaţă, oferindu-ne posibilitatea de a dobân­di viaţa cea veşnică. Amin! (postat pe fb de ioan monahul)