Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea
Oricine a fost la Biserica Sfântului Mormânt reține momentul coborârii Domnului de pe Cruce și așezarea lui pe Piatra Ungerii: După moartea Sa, și zdrobirea fluierelor picioarelor celor doi talhari, cele trei trupuri au fost date jos de pe Cruce. Trupul lui Hristos a fost asezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii, unde acesta a fost uns in graba si infasurat in giulgiu, mai inainte de a fi pus in mormant. Piatra dreptunghiulara, lustruita de nenumaratele rugaciuni si lacrimi varsate asupra ei miroase mereu a mir, iar sirul de candele ce atarna deasupra ei amintesc de candele inimilor noastre, pe care trebuie sa le pastram mereu aprinse, avand untdelemn, in asteptarea Mirelui.
Atunci cand Iisus Si-a dat duhul soarele se pleca deja spre apus. Se lasa seara si se apropia ziua sambetei. Era mare ziua sambetei aceleia (In 19, 31), distingandu-se printr-o deosebita solemnitate si stralucire, fiindca era unita cu ea praznuirea Pastilor. Dupa cat se vede, aceasta imprejurare ii nelinistea pe arhierei. Oamenii care nu considerau ca este o profanare sa-si inceapa praznicul prin uciderea lui Mesia, erau serios ingrijorati ca nu cumva sfintenia zilei urmatoare, care incepea la apusul soarelui, sa fie incalcata prin aceea ca atarnau cadavre pe cruci. De aceea, ducandu-se la Pilat, iudeii au cerut sa li se franga rastignitilor fluierele picioarelor pentru a li se grabi moartea si a fi dati jos de pe cruci. Pilat a ingaduit, insa Domnul deja murise si nu I s-au frant fluierele picioarelor – nu mai era nevoie de asta. Iar intre timp la Pilat a aparut cineva cu o alta cerere: cineva care dorea sa dea jos de pe cruce si sa ingroape trupul lui Iisus.
Era Iosif din Arimateea. Arimateea, patria lui Iosif, este vechea Rama, locul nasterii Prorocului
Între timp, Iosif din Arimatheea, însoţit de Nicodim, s-a dus la Pilat pentru a îi cere să li se dea trupul lui Iisus pentru a-l îngropa cum se cuvine. Nu rareori, prietenii persoanelor răstignite ofereau ulcioare cu Samuel, oras al semintiei lui Veniamin, amintit de Evanghelistul Matei (v. Mt. 2, 18). vin autorităţilor romane pentru a avea privilegiul de a intra în posesia corpurilor celor morţi, care astlel erau aruncați în gropi deschise. Iosif s-a prezentat în faţa lui Pilat cu o mare sumă de bani în cazul ar fi fost necesar să cumpere permisiunea de a muta corpul lui Iisus într-un mormânt privat. Însă Pilat nu a vrut să accepte bani pentru aceasta. După ce a auzit cererea, el a semnat rapid ordinul care îi permitea lui Iosif să meargă în Golgota şi să intre imediat în deplina stăpânire a corpului Celui răstignit, aflând de la ostași că Acesta murise. Când după cutremurul care a rupt catepeasma temlului și întunericul din plica zi, ca și furtuna de nisip se domolise şi un grup de iudei reprezentând sinedriul plecaseră spre Golgota pentru a se asigura că corpul lui Iisus a fost luat împreună cu acela al tâlharilor pentru a fi aruncat în groapa comună publică şi deschisă.
Când Iosif şi Nicodim au ajuns în Golgota, i-au găsit pe soldaţi coborându-l pe Iisus de pe cruce şi pe reprezentanţii sinedriului prezenţi pentru a se asigura că nici unul dintre discipoli nu vor împiedeca trimiterea corpului lui Iisus la groapa comună a criminalilor. Când Iosif a prezentat centurionului ordinul referitor la trupul lui Hristos, iudeii au început să facă zarvă, reclamând zgomotos dreptul de a dispune ei de el. În delirul lor ei au încercat să îl ia cu forţa. Văzând aceasta, centurionul a chemat cei patru soldaţi alături de el, şi cu săbiile scoase au stat înaintea corpului Domnului întins pe pământ. Centurionul a ordonat celorlalţi soldaţi să lase pe cei doi tâlhari şi să împrăştie grămada aceasta nervoasă de iudei furioşi. Când ordinea a fost restabilită, centurionul le-a citit iudeilor permisiunea lui Pilat, a făcut un pas alături şi a spus lui Iosif: Trupul acesta îţi aparţine pentru a face cu el ceea ce crezi de cuviinţă. Eu şi soldaţii mei vom fii în gardă pentru a ne asigura că nimeni nu îţi stă în cale.
Un răstignit nu poate fi îngropat într-un cimitir iudaic. Legea interzicea strict acest lucru. Iosif şi Nicodim cunosc această lege. Mergând în Golgota, ei au decis să îl înmormânteze pe Iisus în noul mormânt al familiei lui Iosif săpat în plină stâncă şi situat în apropiere, în nordul Golgotei, de cealaltă parte a drumului care ducea la Samaria. Nu mai zăcuse nimeni în mormântul acesta şi au judecat că este bine ca Iisus să se odihnească acolo. Iosif, care văzuse învierea lui Lazăr credea cu adevărat că Iisus va reînvia dintre morţi însă Nicodim era ceva mai sceptic. Aceşti foşti membri ai sinedriului şi-au ascuns, de până atunci, mai mult sau mai puţin credinţa în Iisus cu toate că tovarăşii lor din sinedriu îi suspectau de mult. Din acel moment aceşti doi discipoli ai lui Iisus au fost cei care s-au exprimat cel mai deschis în Ierusalim obțiunea lor, de ucenici ai Domnului. Foarte puţini discipoli, în acel moment, credeau cu adevărat sau înţelegeau că Iisus trebuia să învieze în a treia zi.
Iosif era un om bogat, cu caracter inalt si viata neprihanita. Marea lui bogatie facuse din el o persoana de vaza, cu atat mai mult cu cat pe atunci in Ierusalim totul putea fi cumparat cu bani, incepand de la functia celui mai prapadit vames si pana la cinul de arhiereu. Pe langa asta, Iosif facea parte dintre cei mai de vaza membri ai sinedriului, si probabil, ca impreuna cu alti oameni de bine din sinedriu se opusese partidului lui Caiafa.
El era in taina ucenic al lui Iisus Hristos si la ultimele uneltiri ale sinedriului impotriva Mantuitorului, precum si la judecata asupra Lui, nu fusese de fata (Lc. 23,15), tocmai fiindcă Caiafa alesese să anunțe numai pe aceea care doreau moartea lui Iisus, sau poate pentru ca, nevazand nici un mijloc de a-L scapa pe Cel nevinovat, nu voia sa fie martor al condamnarii Lui, deși se pare că tocmai viclenia arhiereilor gasise un mijloc de a-l exclude de la hotararea acestei chestiuni. Totusi, nu incape indoiala ca aceasta inlaturare fortata era greu de suportat pentru o inima nobila, care se rusineaza de lasitate, se rusineaza sa lase lipsit de aparare un nevinovat chiar si atunci cand nu exista nadejdea de a-l salva.
Si iata ca, atunci cand totul s-a sfarsit si pe cruce atarna doar trupul neinsufletit al Mantuitorului, amaraciunea si indignarea i-au insuflat lui Iosif îndrazneala. Acum era prea tarziu ca sa-si declare solidaritatea cu Iisus Hristos – Prorocul viu; nu mai ramanea decat sa-si plateasca ultima datorie a prieteniei si a cinstirii: sa scape de ocara cel putin ramasitele Lui pamantesti, fiindca altminteri nu incapea indoiala ca iudeii ar fi aruncat Preacuratul Lui Trup in groapa comuna, alaturi de toti nelegiuitii executati.
Iosif din Arimateea a fost suficient de important ca să fie pomenit în toate cele patru Evanghelii! Este prima surpriză când vrem să aflăm ceva despre acest om. Puse cap la cap, pasajele din Evanghelii completează cu câte o ,,tușă“ portretul lui. Le vom lua pe rând:
Matei ne spune că Iosif a fost un ,,om bogat“ și că ,,era și el ucenic al lui Isus“. El a pus trupul într-un mormânt care era al său, după ce l-a înfășat într-o pânză de in.
Spre seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus. El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Iisus. Pilat a poruncit să i-l dea. Iosif a luat trupul, l -a înfăşurat într-o pânză curată de in, şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului, şi a plecat. Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormîntului. – Mat. 27:57-61
De la Marcu aflăm că Iosif din Arimateea a fost ,,un sfetnic cu vază al soborului (Sinedriului)“ care ,,aștepta Împărăția lui Dumnezeu“. Marcu folosește două verbe sugestive pentru a sublinia relația dintre Iosif și Pilat: Iosif ,,a îndrăznit“ să se ducă la Pilat, iar Pilat ,,i-a dăruit“ lui Iosif trupul.
Când s-a înserat-fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului – a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat că murise aşa de curând; a chemat pe sutaş, şi l-a întrebat dacă a murit de mult. După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in, şi L -a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului. Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau. – Marcu 15:42-47
Luca adaugă câteva caracteristici ale lui Iosif din Arimateea. Era ,,un om bun și evlavios, care nu luase parte la sfatul celorlalți“ (În semn de protest!?), ,,Aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu“. A pus trupul într-un ,,mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni“
Sfantul Chiril al Alexandriei talcuieste astfel acest verset: "faptul ca mormantul era nou inseamna trecerea neobisnuita si noua de la moarte la viata si innoirea sufletelor noastre, pe care Hristos ne-a adus-o, prin care invingem stricaciunea. Caci moartea noastra s-a transformat, prin moartea lui Hristos".
Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Iisus. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in, şi L -a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului. Femeile, cari veniseră cu Iisus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Iisus în el, s-au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege. – Luca 23:50-56
Ioan ne spune că Iosif din Arimateea era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns ,,de frica Iudeilor“. Tot de la el aflăm și că împreună cu Iosif a participat la înmormântarea trupului lui Iisus și ,,Nicodim, care la început se dusese la Iisus noaptea“. Acest Nicodim ,,a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în făşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.“
După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Iisus. Nicodim, care la început se dusese la Iisus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Iisus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormântul era aproape, au pus acolo pe Iisus. – Ioan 19:38-42
Punând cap la cap informațiile date de cei patru evangheliști, putem trage câteva concluzii și putem analiza poziția lui Iosif din Arimateea și extraordinarul gest pe care l-a făcut față de un ,,proscris executat“ atât de puterea evreilor, cât și de puterea Romei.
Iosif din Arimateea era un om între două lumi. Oricât ar fi de superficială citirea textelor din cele patru evanghelii, ceva iese imediat la iveală: Iosif din Arimateea a încercat din răsputeri să meargă o vreme cu picioarele în două bărci. Ca ,,om al sistemului“, Iosif a fost bogat, influent și cu trecere la autoritatea romană. Ca ,,ucenic al Domnului Iisus“, Iosif a fost un om fascinat de predicile, minunile și speranța pe care o propovăduia Nazarineanul. Iosif a întrevăzut în El zorii Împărăției pe care o aștepta. Problema s-a născut atunci când ,,sistemul“ din care făcea parte Iosif l-a condamnat pe Iisus din Nazaret. Atunci el a trebuit să aleagă. Paradoxal, Iosif a ales să se auto-demaște ca ,,simpatizant“ al Învățătorului tocmai atunci când totul părea pierdut. A făcut-o însă pentru că trebuia s-o facă! Conștiința lui nu i-a lăsat nici o altă alternativă.
Oare cât poți merge în duplicitate fără să te frângi? Cât poți fi ,,ucenic pe ascuns“? Cât te poți feri de diagnosticul etern pus de ,,Învățătorul“ venit ,,de sus“: Deaceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Mat. 10:32-33).
Nu ni se spune, dar putem intui că în inima și în conștiința lui Iosif din Arimatea a fost un conflict neîncetat. Era un om care se gândea la moarte. Își făcuse chiar și un mormânt săpat în stâncă pentru odihna trupului său. Sufletul însă i-a fost pentru multă vreme chinuit și sfâșiat pe dinăuntru. Astea toate până într-o bună zi, când … a trebuit să aleagă!
Iosif din Arimateea devine un om care și-a rata Paștele iudaic. Un om neprihănit în religia iudeilor știa că atingerea de trupul unui mort însemna ,,necurăție“ și se pedepsea cu izolarea temporară de ceilalți: Moise a vorbit copiilor lui Israel, să prăznuiască Paştele. Şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi, seara 1, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul. S-a întîmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s-au înfăţişat în aceeaş zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron. Şi oamenii aceia au zis lui Moise: Noi sântem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărâtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel? Moise le-a răspuns: Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul. Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într-o călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului. Şi, să le prăznuiască în luna a doua, în ziua a patrusprezecea, seara 1; să le mănînce cu azimi şi ierburi amare (Num.9:4-11).
Aceasta indrazneala era legata de un serios pericol – nu din partea lui Pilat, de la care era de asteptat o hotarare binevoitoare, fiindca recunoscuse nevinovatia lui Hristos, ci din partea arhiereilor, care in cel mai mic semn de respect fata de Mantuitorul vedeau o tradare si puteau privi incercarea de a-L ingropa cu cinste ca pe razvratire impotriva sinedriului, razvratire cu atat mai primejdioasa cu cat venea din partea unui membru de vaza al acestuia, al carui exemplu ar fi putut influenta poporul. Vom vedea mai târziu că tradiția locului spune că el a fost chiar arestat de iudei.
Totusi, Iosif nu s-a oprit in fata primejdiei, ci, dispretuind frica, s-a dus in pretoriul roman. Din rugamintea lui a aflat Pilat pentru prima data ca Iisus Hristos a murit deja. El s-a mirat de o moarte atat de grabnica si, trimitand dupa sutas, l-a intrebat daca moartea a avut loc cu adevarat, daca nu era vorba doar de un lesin sau de letargie. Primind raspunsul, Pilat a poruncit ca Trupul Domnului sa-i fie dat lui Iosif spre ingropare. Desi romanii lasau de obicei cadavrele rastignitilor sa fie mancate de caini si corbi, procuratorul n-a vrut sa il refuze pe un membru respectat al sinedriului, cu atat mai mult cu cat, fara indoiala, simtea intreaga nedreptate a hotararii sale, pe care arhiereii i-o smulsesera impotriva lui Iisus Hristos, așa cum se spune mai târziu și într-un raport a lui Pilat catre Imparat. Chiar nesocotirea vrajmasiei cu care arhiereii aveau sa intampine, fara indoiala, ingaduinta data lui Iosif a fost ca un fel de jertfa adusa de Pilat pomenirii Dreptului.
Primind aceasta ingaduinta, Iosif, fara sa piarda timpul, s-a dus pe Golgota si a luat de pe cruce Trupul. Odata cu el a mers pe Golgota si un alt urmator ascuns al lui Iisus Hristos: Nicodim, alt membru al sinedriului, care venise candva la Mantuitorul noaptea pentru a sta de vorba in taina (v. In 3, 1-21). Acum el nu se mai ascundea, ci, plin de dragoste si de compasiune, a adus pentru ingropare daruri cu adevarat imparatesti: o suta de litre de amestec aromat din smirna si aloe. Trebuia sa se grabeasca, deoarece venea sambata, cand, dupa Legea lui Moise, orice israelit dreptcredincios trebuia sa lase orice lucrare si sa petreaca in odihna desavarsita.
De aceea, nu puteau fi respectate toate ceremoniile ritualului de ingropare iudaic, dar ceea ce se putea face intr-un rastimp atat de scurt s-a facut, motiv pentru care merg duminica la mormânt. Trupul Domnului a fost spalat cu apa curata, apoi s-au turnat peste el miresme si a fost infasurat intr-un giulgiu dreptunghiular. Capul si fata au fost infasurate cu un stergar ingust. Atat giulgiul, cat si stergarul au fost legate cu snururi. Probabil ca o parte a miresmelor a fost arsa: istoria ritualului funerar iudaic cunoaste asemenea exemple.
Nu departe de locul rastignirii era o gradina care apartinea lui Iosif din Arimateea, si in cuprinsul acesteia, intr-o stanca, fusese sapata, dupa obiceiul iudaic, o pestera pentru inmormantare. Dupa toate probabilitatile, Iosif rezervase acest mormant pentru sine si pentru familia sa, vrand sa fie ingropat in apropierea Cetatii Sfinte, dar nimeni nu fusese inca inmormantat acolo. Iosif nu a sovait nici o clipa sa-I dea Dumnezeiescului sau Invatator, locul acela de odihna.
Din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape (In 19,42).
La intrarea in pestera a fost pravalita o piatra uriasa – masura de precautie indispensabila in Iudeea, fiindca acolo erau numerosi sacali, hiene si alte fiare si pasari de prada. Abia au implinit toate acestea, ca soarele s-a lasat in spatele muntilor Ierusalimului. Incepea sambata – ultima sambata a Vechiului Testament. Dupa o zi si o noapte avea sa straluceasca prima duminica a Noului Testament.
Cat de intunecata si cat de trista a fost aceasta zi pentru ucenicii si prietenii Domnului! Necazul le umplea sufletul, le inabusea orice alte ganduri, nu ii lasa sa-si vina in fire ca sa inteleaga cat de cat toate cate se intamplasera pe neasteptate, cu o repeziciune atat de cumplita. Viitorul era acoperit cu un intuneric de nepatruns; trecutul mai mult tulbura decat mângaia. Amintirea minunilor lui Iisus, a mareției Lui dinainte, facea si mai cumplite crucea si ingroparea Lui. Pana atunci, ucenicii Lui mersesera pe o cale stramta, deloc neteda, adeseori spinoasa, insa mersesera in urma Invatatorului imbracat cu puterea de Fiu al lui Dumnezeu, atragand atentia tuturor, impartasindu-se de Slava Lui, mangaindu-se cu mari nadejdi in viitor, dar iata ca aceasta cale i-a dus pe neasteptate la Golgota, a fost curmata de Crucea Mântuitorului, drum căruia i-a fost pus cu desavarsire capat prin moartea Lui! Câte neclarități. Va mai aminți de Luca și Cleopa pe drumul spre Emaus.
Iata însă, conștiința lui Iosif a triumfat atunci când, în mintea lui de cunoscător al profețiilor legate de venirea Împărăției lui Dumnezeu, a răsunat ecoul multor versete din vechiul Testament. Voluntar sau involuntar, știind sau neștiind, Iosif din Arimatea a împlinit profeția din Isaia: Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui (Is.53:9)
Cei ce se întinau prin atingerea de trupul unui mort, nu puteau să serbeze Paștele împreună cu ceilalți, ci trebuiau să aștepte trecerea unei luni de zile. Prin hotărârea de a cere de la Pilat trupul lui Iisus și prin așezarea lui în propriul mormânt, Iosif din Arimateea și-a forfetat dreptul de a lua Paștele din sabatul acela. Să analiză puțin gestul lui Iosif din Arimateea. El s-a produs în contextul în care și autoritățile iudaice și autoritățile romane îl declaraseră pe Iisus din Nazaret ,,vrednic de moarte“. Împotriva ucenicilor Lui se pornise deja o prigoană. Asta i-a făcut să se adune doar în spatele ușilor încuiate.
Gestul lui Iosif din Arimatea a însemnat o declarație publică de simpatie și prețuire pentru cel răstignit. Prin aceasta, Iosif a ales. În sfârșit, a ales! Mai bine cu un Iisus mort, decât cu un sobor viu! Pentru prima dată în viața lui, Iosif s-a așezat alături de Ioan, de Maria și de celelalte femei care-l urmaseră pe Domnul Iisus la cruce. El a fost gata să piardă totul. Ce l-a determinat s-o facă?
Probabil că bariera care-l opera pe Iosif s-a sfrâmat sub cruce, crucea schimbă destinele, crucea dă putere, crucea luminază mințile și cucesește sufletele, acolo unde totă mulțimea, până și sutașul roman, martor împietrit la atâtea și atâtea răstigniri, și-au dat seama de tragedia erorii pe care o făcuseră și a marturisit ce simțea: Sutaşul, care sta în faţa lui Iisus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! (Marcu 15:39); Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors, bătându-se în piept“ (Luca 23:48)
Ce nevoie mai avea Iosif de ,,mielul pascal“, când îl avea în brațe pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (In 1:36). Iosif i-a lăsat pe alți să meargă înainte cu Paștele cel vechi, el s-a hotărât să sărbătorească Paștele cel nou. Gestul lui este ilustrativ pentru poziția nouă pe care o vor îmbrățișa apoi toți ucenicii adevărați ai lui Hristos: Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sânteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.(1 Cor. 5:7)
Ce a câștigat Iosif din Arimateea? De două mii de ani se vorbește pe pământ despre el! Nici un alt membru al sinedriului nu este pomenit astăzi pe nume. Doar cei care au fost de partea Domnului Iisus Hristos au rămas scriși în cartea istoriei, în Sfintele Evanghelii și în memoria crestinătății. Mai mult, numele lor este deja scris și în cartea vieții din cer!
Sigur, Iosif din Arimateea a pierdut vremelnic un mormânt … în schimb al a căpătat certitudinea învierii! Ca proprietar, Iosif a fost printre puțini care s-au dus la mormânt. Sfatul pe care ni-l dă Iosif din Arimatea este acesta: Pune-l pe Domnul Iisus în mormântul tău și vei avea parte de slava Invierii!
Dupa cum ne spune Sfantul Chiril al Alexandriei, talcuind acest verset, "cuvantul acesta condamna, nu putin, lipsa de evlavie a iudeilor, aratand ca socoteau un lucru gresit si primejdios a fi cineva ucenic al lui Hristos. De aceea il prezinta pe blandul Iosif, in mod clar, ca silindu-se sa ascunda iudeilor ca e convins de invatatura lui Hristos, desi o primea cu alipire adevarata, ca fiind inalta si mai placuta iubitorului de virtute Dumnezeu decat porunca Legii, dandu-ne o dovada necesara, ca una care ne-a dat incredintarea credintei noastre. Deci vine ucenicul din Arimateea, spre osanda neomeniei iudeilor, si cinsteste cu slujirea cuvenita trupul Celui pe care inca nu L-a cinstit printr-o credinta deschisa, desi credea, intr-ascuns, de frica iudeilor, cum spune fericitul Evanghelist".
Iosif din Arimateea devine un ,,tată“ de împrumut pentru ,,fiul lui Iosif și al Mariei“, așa cum se spune pentru că Iosif din Arimateea i-a ținut atunci locul lui Iosif din Nazaret, tâmplarul care L-a văzut crescând în casa lui. Pentru un mort de vârsta Domnului Iisus, ar fi fost normal ca mama și tata să fie la la mormânt. Mama, Maria, a fost. Mai era nevoie de un Iosif … și Iosif a fost. Ca și cel dintâi, și Iosif din Arimateea a fost tot un ,,tată de împrumut“. Cel adevărat era în ceruri, era împreună cu Fiu Său, era direct implicat în lucrarea de ispășire care tocmai se înfăptuise: Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine (2 Cor. 5:19) Ce cocluzii putem trage din ceea ce s-a întâmplat cu Iosif din Arimatea la moartea Domnului Iisus? Același Dumnezeu care a avut nevoie atunci de Iosif din Arimatea are astăzi nevoie de noi. Continuăm cu versetul din 2 Corinteni 5:19 n-a fost citat în întregime: Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.
Nimeni nu trebuie să rămână un ,,ucenic pe ascuns“ al Domnului Iisus. Fiecare dintre cei care s-au întâlnit cu El trebuie să aleagă, chiar dacă alegerea ar parea să fie grea, dificilă și păgubitoare, într-un fel.
Această împrejurare, în care apare Iosif, nu este izvorâtă din gestul lui Iosif, ci din ceea ce au făcut femeile. Ni se spune că Domnul Iisus a avut parte, providențial, de o înmormântare de nota unică, așa cum nici un ucenic, nici chiar toți la un loc, n-ar fi putut să-i ofere. Iosif din Arimatea, împreună cu Nicodim, au făcut tot ce trebuia făcut: mormânt nou, fâșii noi de pânză și o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe pentru îmbălsămare, iar: În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră Lc 24:1, oare de ce au mai adus femeile ceva ,,în plus“ față de cei o sută de litrii de smirnă și aloe, care însemna foarete mult? Când iubești cu adevărat pe cineva, mult nu înseamnă niciodată destul. Dragostea este extravagantă. Dragostea risipește, aduceți-vă aminte de gestul femei păcătoase, și se risipește. Dacă ți se pare că ai făcut ,,destul“ sau ,,mult“ pentru Domnul Iisus Hristos, probabil că încă nu-L iubești așa cum se cuvine …
… Potrivit traditiei, spionii evrei l-au pârât autorităţilor, care l-au întemniţat pe Sfântul Iosif din Arimateea. În închisoare, Sfântului Iosif i-a apărut Hristos Cel înviat, a venit la el aducându-I astfel bucuria şi deplinătatea credinţei. După o vreme a fost eliberat din închisoare dar a fost alungat din Ierusalim. A călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul Evangheliei Iisus l-ar fi facut pe Iosif ca pe unul dintre Apostolii Sai si Iosif ar fi activat in aceasta calitate in Bretania, prin anul 63 d. H., unde ar fi intemeiat cea dintai comunitate crestina din acele locuri. In Biserica Ortodoxa, Sfântul Iosif din Arimateea este pomenit in Duminica Femeilor Mironosite - a doua duminica dupa Sfintele Pasti - si pe 31 iulie. Dionisie din Furna arata ca Sfantul Iosif din Arimateea se reprezinta in icoanele ingroparii lui Hristos, in chipul unui batran. Astfel, el este zugravit cerand trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea trupului Domnului de pe Cruce, la plangerea Sa dinaintea inmormantarii si la ingroparea Domnului.
Sfânta Tradiţie păstrează menţiunea că în spatele Bisericii Sfântului Mormânt se găsesc mormintele lui Iosif din Arimateea şi a lui Nicodim. Pentru că s-au purtat cu aceeași îndrăzneală ca mironosițiele după moartea lui Iisus, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Iosif și Nicodim în duminica a doua după Paști, numită Duminica Femeilor Mironosițe. Nu se cunosc decât puține lucruri despre viața sfântului Nicodim după Învierea Domnului. După tradiția Bisericii, Nicodim a fost dat afară din sinagogă după ce s-a aflat că a crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. Unii spun că el s-ar fi mutat la casa de la țară a Sf. Gamaliel și a trăit acolo până la sfârșitul vieții, după o altă tradiție ar fi murit ca mucenic, ca ucenic al lui Iisus, moaștele sale au fost aduse de la Ierusalim la Constantinopol în anul 428, odată cu moaștele sfântului Ștefan întâiul-mucenic și a sfinților Gamaliel și Abibas, și au fost așezate în biserica sfântului mucenic arhidiacon Laurențiu. Amin (postat pe fb de ioan monahul)