Sfântul ocrotitor din Carpații României
Ioanichie, Sfântul ocrotitor din Carpații României. Lumea în care traim astazi pare volatila. Radacinile parca s-au rupt și plutim într-o istovitoare gălăgie. Valorile s-au relativizat. Repere ce pareau de neclintit, devin în citirea așa-zisei luciditati a veacului, simple intamplari ale istoriei. De aceea, sfintii pe care poporul roman îi revendica sunt pentru noi, romanii, coloana vertebrala, liantul divin, fara de care ne-am imprastia.Foto - pesterea sfântului.
Coloana vertebrală a României, Carpaţii, plini de peşteri, ape, flori şi cânt de păsări cu ponoare şi poieni pline de ghiocei, narcise şi brazi, candelabre atârnate de tăria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii şi monahiile, unii preoţi şi arhierei şi-au cuprins fiinţa întru mărirea lui Dumnezeu, cea neveştejită de trecerea timpului, întru sfântă sihăstrie şi veghere neadormită. De mii de ani, Carpaţii şi spaţiile româneşti au cântat imaginea lui Dumnezeu în culori şi lumini neapuse. Templul cel măreţ, îndreptat cu fruntea spre soare, Carpaţii româneşti, şi-a deschis ferestrele de veghe, rugăciune şi virtuţi.
Carpaţii Moldovei, Ceahlăul cel sihăstresc, dacă ne gândim doar la sihaştrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe Melania şi Sofia Schimonahiile, cuvioşii Vucol, Ghedeon şi Gherman; cuviosul Lazăr Sihastrul din Sihăstria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov şi Agaton, sihaştrii din chinovia Tazlău, Chiriac, celebru nevoitor din munţii Bisericani, Partenie şi Pavel, ctitorii Sihăstriei Nemţene, Varlaam, Mitropolitul sfânt, de curând canonizat, Epifanie şi Daniil de la Voroneţ, Atanasie Crimca, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, episcopul Efrem al Rădăuţilor, Pangratie arhimandritul de la Suceviţa, Dosoftei Dascălul de la Schitul Zosima-Secul Neamţului; cuvioşii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile şi Paisie, Partenie şi Rafael, din Sihăstria Agapiei Vechi; Filotei Dascălul de la Mănăstirea Putna, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa şi Ioan Arhiepiscopul de la Râşca.
In Carpatii Tarii Romanesti si ai Ardealului s-au nevoit Meletie si Neofit, sihastrii din pesterile Manastirii Stanisoara, Daniil si Misail, ctitorii Manastirii Turnu; Sfintii Ierarhi Sava si Iorest marturisitorul, Iosif de la Partos si Ioan Valahul. O, Doamne, si cati sihastrii sfinti n-or mai fi pe acest sfant pamant romanesc pe care noi nu-i stim, dar pe care Dumnezeu ii va scoate la lumina atunci cand va crede El.
În Ţara Câmpulungului Muscel se află o sihăstrie numită Valea Chiliilor, în vechea aşezare dacică denumită Cetăţeni, de la care şi-a luat numirea şi Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.
În tradiţia locului se spune că, pe culmea abruptă de piatră ce se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia, a existat o cetate de rezistenţă încă de pe timpul stăpânirii romane. Această cetate ar fi fost loc de refugiu şi pentru legendarul domn al Ţării Româneşti, Negru Vodă, care îşi avea aici şi o peşteră de taină, numită până astăzi „Peştera lui Negru Vodă”. De la această cetate şi-au luat numele, atât muntele, pârâul şi Schitul Cetăţuia de deasupra, cât şi satele dimprejur. Valea stâncoasă a pârâului Cetăţuia este bogată în peşteri, unele naturale, altele săpate cu dalta de mâna sihaştrilor. Aici s-au nevoit, mai ales în secolele XIV-XVIII, numeroşi călugări, adevăraţi eremiţi de aceeaşi faimă şi înălţime duhovnicească precum cei din Dobrogea, Munţii Buzăului, Vrancei, Moldovei, Bucovinei şi Transilvaniei.
Aşezarea isihastă de pe Valea Chiliilor este considerată cea mai aspră sihăstrie din Ţara Românească. Ea pare să fi luat fiinţă încă dinainte de secolul XIII, prin câţiva sihaştri nevoitori în peşterile din partea locului. Aici se nevoiau sihaştri foarte sporiţi în post şi rugăciune, care puteau birui cu uşurinţă ispitele diavolului. Cei mai înduhovniciţi ostenitori între ei se închideau de bunăvoie în peşteri şi se nevoiau acolo până la moarte. Sfânta Împărtăşanie le-o ducea egumenul Schitului Cetăţuia, iar cele strict necesare vieţii le aduceau ucenicii lor. Sihaştrii care aveau peşteri pe panta greu accesibilă a muntelui primeau hrana cu ajutorul unei funii, asemenea sihaştrilor de la Athos şi Meteora. Alţii aveau în faţa peşterii o piatră sau o mică fereastră unde li se lăsa hrana: pesmeţi de pâine, sare şi apă.
Mulţi dintre aceşti sihaştri se nevoiau în chilii zidite din lespezi de piatră sau din bârne de lemn. Ei aveau ucenici şi câte o mică grădină de legume pe care o cultivau. Aceştia duceau o nevoinţă mai uşoară. Ziua se rugau şi lucrau în tăcere la chilii. Seara mâncau pesmeţi de pâine şi legume, iar noaptea urcau pe vârful muntelui Cetăţuia cu felinare în mâini şi ascultau Slujba Utreniei. În duminici se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar în zorii zilei coborau la chilii. De la aceste numeroase chilii de sihaştri îşi trage numele şi Sihăstria de pe Valea Chiliilor.
Prima biserică făcută de sihaştri pe muntele Cetăţuia avea hramul Soborul Sfinţilor Îngeri, un hram simbolic, foarte adecvat sihaştrilor de aici, care căutau să imite viaţa cea netrupească a îngerilor. În tradiţie se spune că sihaştrii din preajma muntelui Cetăţuia au înălţat încă două biserici. Una cu hramul Sfântul Teodor Tiron şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, rămasă mai târziu ca biserică de mir în satul Cetăţenii din Deal. Alta, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, rămasă ca parohie pentru satul Cetăţenii din Vale.
Între anii 1673-1677, Neagoe Săcuianu, mare vornic, a rectitorit biserica de pe munte, biserică existentă până astăzi, ce se află într-o peşteră naturală, de unde izvorăşte şi un mic izvor considerat miraculos. Sute de ani călugării de aici duceau de mâncare sihaştrilor eremiţi de pe Valea Chiliilor, cale de unul până la doi kilometri.
În această renumită vatră isihastă s-au nevoit mulţi cuvioşi sihaştri timp de şapte secole, dintre care unii au ajuns la măsura desăvârşitei sfinţenii. Ultimii sihaştri nevoitori s-au săvârşit în Valea Chiliilor o dată cu începerea secolului al XX-lea. Astăzi se mai văd câteva peşteri încă în bună stare şi urme de chilii, greu accesibile şi ascunse de ochii iscoditori ai lumii.
In chip cu totul minunat, in anul 1944, egumenul schitului Cetatuia, Pimen Barbieru, dimpreuna cu monahul Isidor, din indemn dumnezeiesc au descoperit o pestera sapata in peretele muntelui, aproape de bisericuta din piatra, in care se aflau, pe un pat de piatra, moastele unui sfant sihastru. Ele erau acoperite de o panza fina tesuta de paianjeni, iar deasupra, pe perete scris in piatra: „Schimonahul Ioanichie † 1638”.
Din marturiile de atunci, transmise prin viu grai mai mult, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse in biserica schitului si asezate la loc de cinstire, unde se afla pana in ziua de astazi. Vietuitorii Manastirii Cetatuia Negru Voda, staretul Modest, crestinii evlaviosi si clericii mireni, dau marturii despre minunile ce le savarseste Shimonahul Ioanichie.
Cuviosul Schimonah Ioanichie a sihăstrit la începutul secolului al XVII-lea într-o peşteră din „Valea Chiliilor”, ajungând un mare călugăr isihast. Era cu metania din Schitul Cetăţuia Negru Vodă, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea.
Acest plăcut al lui Dumnezeu, Cuviosul Ioanichie, s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea Mântuitorului Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde a primit chipul îngeresc al călugăriei. Aici, fericitul a deprins rânduielile vieţii ascetice de la părinţii îmbunătăţiţi ai chinoviei şi de la sihaştrii care locuiau, în vremea aceea, în jurul sfintei mănăstirii. Numărul mare de pustnici din ţinutul muscelean a dat numele locului acestuia de Valea Chiliilor. În scurt timp plăcutul lui Dumnezeu Ioanichie, după ce a deprins felul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare de la stareţul său, s-a retras într-una din peşterile Muntelui, unde s-a nevoit aproape 30 de ani.
Numai ucenicul său îi aducea pâine şi uneori apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din când în când egumenul schitului. Cum s-a nevoit acolo Schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat, singur Dumnezeu ştie! Însă, după o nevoinţă atât de aspră, Cuviosul Ioanichie, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a pregătit singur mormântul săpându-şi patul de piatră ce-l avea în peşteră. Apoi culcându-se şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
„Drepţii în veac vor fi vii şi întru Domnul este plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii este de la Cel Prea Înalt” (Înţelepciunea lui Solomon V, 16). Dacă nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu-l îndemna pe egumenul Pimen Bărbieru să descopere peştera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor şi moaştele Schimonahului Ioanichie, care au rezistat timpului 370 de ani!
Astfel, dorindu-se a se face o raclă ce să adăpostească moaştele sale şi spunându-se unei persoane din Braşov despre această dorinţă, acesta a zis: „Dar, oare, e sfânt?” Răspunsul vieţuitorilor din Cetăţuia a fost: „Ţi se va face cunoscut”. Seara, respectiva persoană a sunat zicând că a fost abordată de o altă persoană, ce i-a oferit fără nicio plată material lemnos din stejar vechi de peste 25 de ani. Şi astfel s-a făcut racla Cuviosului prin arătare duhovnicească.
O altă familie din Baia Mare a dorit să picteze icoana Părintelui Ioanichie Schimonahul, dar şi-a exprimat şi dorinţa de a fi mijlocitor Cuviosul înaintea lui Dumnezeu ca să fie binecuvântaţi cu naştere de prunci. Cererea lor a fost ascultată, iar acum se bucură de pruncii care le vor fi sprijin la bătrâneţile lor.
Multe sunt facerile de bine ale Cuviosului, mulţi tineri şi-au pus nădejdea în solirile Fericitului Ioanichie; unii şi-au ales calea de a sluji lui Dumnezeu şi nu uită în rugăciuni a cere pe mai departe mijlocirile Cuviosului. Viaţa pământească a Schimonahului Ioanichie din Sihăstria Cetăţuii Negru Vodă, a fost binecuvântată de harul lui Dumnezeu.
Domnitorul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, s-a bucurat de ajutorul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile marelui isihast Ioanichie, de la care s-a împărtăşit de sfat duhovnicesc, ei trăind şi având cam aceeaşi vârstă pământească. Neîndoielnic, trebuie să subliniem că şi Matei Basarab, voievodul Ţării Româneşti, s-a bucurat de rugăciunile aceluiaşi Sfânt Cuvios Ioanichie şi a altor călugări isihaşti care împodobesc de-a pururi pământul românesc.
În Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă ard peste 200 de candele. Ele reprezintă ofranda de mulţumire a creştinilor care şi-au pus nădejdea în Maica Domnului şi în mijlocirile sihastrului nevoitor Ioanichie, dovadă că cererile lor au fost auzite. Prin rugăciunile Prea Cuviosului Părinte Ioanichie, cerem de la Părintele Luminilor sprijin în nevoi, sănătate şi mântuire sufletelor noastre. Amin!