Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruință!
La Mulți Ani tuturor celor vare poartă numele Sfântului Gheorghe! Pe 23 aprilie, Biserica noastră cinsteşte pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Despre el vom vorbi aici. Dar înainte de a vorbi despre Sfântul Gheorghe vom spune câteva cuvinte despre Paşti, pentru că sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade de obicei aproape de Paşti şi are o legătură cu marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru. Paştele, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor. Se bucură îngerii şi arhanghelii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, drepţii de Învierea Domnului. Dar ne bucurăm şi noi, pentru că din mormânt a zburat viaţa cea nemuritoare, iertarea păcatelor noastre, biruinţa şi triumful împotriva păcatului, a morţii şi a lui Lucifer. Precum spune minunat Ioan Gură-de-Aur în cuvântul său catehetic, pe care îl aud toţi cei care rămân până la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii Pascale: „Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.
Adică: Toţi cei care sunteţi săraci, nu vă întristaţi, căci bogăţie este Hristos. Toţi cei care sunteţi păcătoşi, ştergeţi-vă lacrimile, căci Hristos vă iartă păcatele. Toţi cei care vă temeţi de moarte, prindeţi curaj, căci Hristos a biruit moartea.
Sfântul Gheorghe a fost unul din cei mai mari eroi ai creştinismului. S-a născut şi a fost martirizat în anii unei groaznice persecuţii, pe care a declanşat-o împotriva creştinismului un sinistru şi sângeros împărat, Diocleţian. Patria natală a lui Gheorghe a fost Capadocia, o eparhie din Asia Mică, care a dat naştere la atâţia sfinţi şi mucenici. Tatăl lui, când Gheorghe era încă mic copil, a fost arestat, a mărturisit pe Hristos şi a fost martirizat. Gheorghe a fost un copil de mucenic. Mama lui văduvă, femeie evlavioasă, îl lua pe micul Gheorghe şi-l ducea deseori la mormântul tatălui său mucenic. Şi acolo, deasupra mormântului, îngenunchiaţi amândoi, se rugau lui Dumnezeu.
Gheorghe, din frageda lui vârstă, ardea de sfântul dor de a urma exemplul tatălui său şi de a deveni şi el mucenic al lui Hristos. Când a crescut, a slujit în armată. Era un soldat strălucit, ascultător, plin de bărbăţie, fără teamă în lupte. Îşi iubea patria, îi izgonea pe barbarii care atacau şi ardeau casele şi junghiau copiii şi femeile. Sfântul Gheorghe a fost un apărător al celor neputincioşi. Pentru bărbăţia lui a avansat repede şi a ajuns la cele mai înalte funcţii din armată; a devenit general.
Dar când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor şi toţi ofiţerii au fost obligaţi să declare că nu sunt creştini şi că cred în idoli, atunci Gheorghe nu a ezitat deloc să facă ceea ce se cuvenea. Nu s-a lepădat de Hristos ca ceilalţi, ci a declarat că este creştin şi că nicio putere din lume nu va putea să-i schimbe credinţa. Împăratul, când a auzit această declaraţie, s-a întristat mult, pentru că cel mai viteaz general al său era creştin. La început a încercat să-l convingă cu binele, i-a promis până şi cele mai mari onoruri şi funcţii. Dar Gheorghe a respins toate propunerile şi a rămas statornic şi neclintit.Atunci, a început mucenicia lui; o mucenicie din cele mai groaznice. La început l-au aruncat într-o temniţă întunecoasă. L-au pus apoi pe roată, care era o unealtă de schingiuire; prin cuiele ei ascuţite, roata făcea să se sfâşie carnea, să curgă sânge şi omul să moară, dar Hristos prin harul Său l-a ajutat pe mucenic şi acesta a învins toate durerile. Şi nu doar aceasta, ci a făcut şi minuni: a înviat din mormânt un mort. A ucis o fiară mare care mânca oameni, s-a dus în templul idolilor şi prin rugăciunea sa a făcut de s-au dărâmat toţi idolii şi a făcut pe demoni să strige şi să spună că unul este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Gheorghe. Acestea par multor oameni de necrezut, dar Hristos a spus că oricine crede în El va face minuni, va călca peste scorpii şi peste şerpi şi va birui toată puterea vrăjmaşului.
Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este un sfant mare, la care poporul are foarte multa evlavie, un sfant mare care nu a lasat aceasta evlavie nerasplatita cu mari si binecuvantate lucrari, un sfant mare care si astazi, la aproape 1700 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, inca ne mai vorbeste cateva lucruri despre Iisus Hristos, despre ce inseamna sa fii Biserica, despre cum iti arati apartenenta la acest Dumnezeu si la aceasta lucrare pe care El a randuit-o in lume si pe care o numim Biserica si, la urma urmei, despre felul in care se cuvine sa traiasca fiecare crestin de la inceputul si pana la sfarsitul veacului acestuia. Daca ne uitam la chipul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, nu vedem o realitate foarte confortabila: a fost un tanar care a fost ucis. Cand ne aducem aminte de victime, ceva din fiinta noastra parca se razvrateste, parca se ridica impotriva ideii de nedreptate, ceva parca se misca acolo, aratand prin aceasta ca nu ne simtim foarte confortabili in fata acestei persoane. Sfantul Mare Mucenic Gheorghe a fost o victima. O victima a unei intolerante care timp de trei secole a atacat Biserica cu o forta si o furie de banuit. E drept – si am auzit și astazi – ca Domnul Hristos ii avertizase pe ucenicii Sai: “Daca pe Mine M-au prigonit, si pe voi va vor prigoni“.
Este greu sa marturisesti pe Dumnezeu, e greu sa marturisesti pe Iisus Hristos, iata, la 2000 de ani de manifestare sfanta si binecuvantata a credintei crestine. E greu, de asemenea, sa te uiti la acest chip si sa il iei ca model. De ce? Pentru ca noi, viata noastra, o dorim, in general, de cele mai multe ori, randuita dupa cu totul si cu totul alte criterii decat cele intrupate de Sfantul Gheorghe. Un tanar care a preferat sa se duca la Biserica, desi avea o slujire foarte inalta in armata Imperiului Roman din vremea aceea, desi avea in fata o cariera extraordinara, desi avea in fata posibilitatea intemeierii unei familii si a unui trai decent, care sa se incununeze cu o moarte linistita in patul lui, inconjurat de cei dragi, Sfantul Gheorghe sesizeaza ca viata omului trebuie sa fie ceva mai mult decat acestea.
Subiectul credintei a ajuns astazi in tara aceasta un fel de distractie, de mistocareala. Daca avem de ceva de ras, hai sa radem de credinta si de crestini! Pentru ca oameni suntem, si daca vrei sa te legi de oameni, ai de ce te lega toata viata. Doar pentru vremea aceea se punea problema marturisirii, a primirii cununii muceniciei si ca numai odata, pe cand Biserica era prigonita, atunci se cuvenea sa marturisim? Toata cresterea asta minunata la care se afla astazi Biserica a fost posibila datorita marturisirii pietrelor vii, pietrelor vorbitoare: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga. Iata ca pietrele au strigat si Biserica s-a zidit cu “pietrele” acestea, pana astazi, noi, din pricina rusinii, a prejudecatilor si a putinei credinte, nu mai marturisim și de multe ori nici când ne așezam la masa, la pâinea nastră cea de toate zilele, nu ne mai închinam, de cele mai multe ori, rusinea ne face sa-L tagaduim, sa ne lepadam de Hristos, sa ne rusinam de Hristos: “De cel care se va rusina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri“.
Sfantul Mare Mucenic Gheorghe ne arata ca el, care s-a legat de viata Acestui Iisus Hristos, a putut sa treaca peste judecati mari si tari, care s-au lasat, la un moment dat, cu chinuirea si cu moartea Lui. Tu ce esti dispus sa faci pentru Acest Iisus Hristos care este in viata ta? Noi insa, din pricina faptului ca ne-am slabanogit cu totul, pentru ca abia palpaie credinta noastra, pentru ca suntem atat de contaminati si avem disponibilitatea de a ne plia dupa cei ce au puterea, dupa cei ce “conduc destinele” poporului, carmuitorii tarii noastre sau ai lumii si, dintr-o data, suntem dispusi sa acceptam orice, de dragul de a ne pastra linistea, pacea, confortul. Acestea le facem fiindca ne-am invatat cu compromisul, cu dublu-ganditul, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile, cu adevarurile strambate, care sunt stricatoare de minte si de inima; ne-am obisnuit cu ele, le cugetam…Si pentru ca [in plus] il si judecam in fiecare clipa pe aproapele nostru, harul se departeaza, se instaleaza frica si devenim lasi si nemarturisitori.
Aceasta stare in care am ajuns s-a produs din cauza contaminari, a unei infectii care vine pe linia aceasta ideologica, a formarii omului nou. Noi suntem dintre aceia care am fost crescuti, educati in aceasta pepiniera a omului nou – noi si parintii, poate si bunicii nostri. Spun aceasta pentru ca se vede ca una din trasaturile cele mai vizibile astazi, in poporul nostru, care este eroic bimilenar, ca urmare a acestei educatii pe care am primit-o, este frica, lasitatea.
Acestea sunt caracteristicile cele mai vadite. Complianta, disponibilitatea de a ne apleca spatele, de a fi de acord cu ce vine de la centru, cu ideologia oficiala, cu parerea oficiala, chiar daca este in raspar sau impotriva credintei noastre. Si spunem ca astazi nimeni nu ne mai primejduieste viata, asa cum era in timpul lui Diocletian.
Ati auzit in viata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, cum el fiind dregator si un ostas neinfricat si avea doar 20 de ani, auzind ca fratii lui vor fi prigoniti pe nedrept, a stat in fata imparatului si, netinand cont de niciun privilegiu si de niciun risc pe care si-l asuma, el a spus: eu sunt crestin si nu ma pot inchina idolilor tai care toti sunt demoni, iar gandul tau este nedrept si vei fi judecat de Dumnezeu…
Lumea se bucura de ceea ce o avantajeaza, de ceea ce ii place. Lumea iubeste ceea ce este al lumii. Dar noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume! Obisnuiti-va cu ideea! Noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume! Noi, cei ce ne zicem crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este model – si avertisment – pentru noi toti.Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si lumea nu o poate primi, nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa. Lumea il poate accepta doar pe Antihrist, acum sau in orice alta vreme. Nu-i de mirare, atunci, ca este dificil sa fii crestin – nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu buna-stiinta un mod de viata care, cu cat este trait mai autentic, cu atat mai mult duce spre auto-distrugere. Si din aceasta cauza ne razvratim mereu, incercam sa ne usuram viata, incercam sa fim crestini pe jumatate, incercam sa dobandim ce-i mai bun din ambele lumi. Trebuie pana la urma sa alegem – fericirea noastra zace intr-una din cele doua lumi, nu in ambele.
Sfantul Mare Mucenic Gheorghe era un sfant fata de care slavitul Voievod Stefan cel Mare avea mare evlavie si, de aceea, Stefan cel Mare a si construit trei Biserici in cinstea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe – la Baia, la Harlau si la Voronet. La Biserica Voronetului, construita in anul 1488, avem acolo un tablou votiv – o copie, o imagine dupa acest tablou se afla si in muzeul manastirii noaste– si acolo apare Sfantul Mare Mucenic Gheorghe cum il tine dupa umeri pe Sfantul Stefan cel Mare si il aduce in fata Mantuitorului – mijloceste pentru Stefan cel Mare in fata Domnului nostru Iisus Hristos. Si, intr-un fel este firesc – Sfantul Stefan a fost un militar, un soldat –, intr-un fel este firesc ca acest Voievod, acest Sfant al neamului nostru sa aiba evlavie fata de sfintii militari, nu numai fata de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ci si fata de Sfantul Procopie, Sfantul Dimitrie.
Citind viata și acatistul Sfântului Gheorghe, principalul lucru de care cred ca avem nevoie este o hotarare tare, as zice de o hotarare disperata, intelegand prin asta “nadejdea deznadajduita” de care scrie parintele Sofronie undeva, provenita dintr-o buna “frica a lui Dumnezeu“, dintr-o constientizare a mortii noastre sufletesti si dintr-o scarba de sine, de a lua o data “taurul de coarne” si a ne incredinta cu totul voii lui Dumnezeu, de a ne uri pe noi insine. Trebuie sa ajungem “la limita”, sa avem curajul sa ne confruntam cu iadul care suntem, sa ne privim in fata si… ajunsi in fata haului, sa strigam, sa plangem, sa batem cu toate fortele la poarta aparent ferecata a lui Dumnezeu! Si nu doar o data, nu doar o zi, ci sa reinnoim cat de des, zilnic daca putem, aceasta hotarare si aceasta plangere, aceasta bataie la poarta Cerului!
Fraților, sa privim in fata realitatea tragica a momentului istoric in care traim ca umanitate si ca Biserica. Sa nu ne fie frica sa gandim, sa vedem realitatea fara cosmetizari iluzorii, fara sa ne amagim cu sugestii pozitive imaginare. Sa nu ne fie frica sa spunem lucrurile pe nume – dar sa o facem cu durere, nu cu dispret, nu spre osandire! – si sa spunem minciunii ca e minciuna si sa nu ne prefacem ca o credem, pacatul sa-l numim pacat si sa nu-l relativizam, ratacirii sa-i zicem ratacire, chiar daca e sa parem in ochii “lumii” a fi “intoleranti”; si toate acestea indiferent unde le vedem, la vladica sau la opinca! Sa nu ne fie rusine sa ramanem cu Hristos, cu Adevarul si cu Iubirea evanghelica, nu cu cea “umanista”, sa nu ascultam mai mult de oameni decat de Cuvantul lui Dumnezeu! Sa invatam si lectia lui “Nu!”, lectia fundamentala pe care ne-o predau martirii oricarui veac, sa stim sa refuzam categoric supunerea fata de rau, sa ne impotrivim compromisurilor, sa nu cedam santajelor si chemarilor la o viata tihnita si comoda, intemeiata pe minciuna si lepadare. Fara acestea nu calatorim pe singura cale mantuitoare, pe calea cea stramta, oricat ne-am amagi ca “se poate si altfel”, ca “noi nu suntem sfinti si nu trebuie neaparat sa fim“, ca “traim in lume, nu suntem calugari”, ca “suntem in secolul XXI si sunt alte vremuri“; fara acestea, mereu ne vom complace intr-o viata caldicica, plina de compromisuri si de minciuna, mereu vom amana schimbarile esentiale de facut in noi, niciodata nu vom avea taria sa renuntam la obiceiurile noastre lumesti si vatamatoare, la “tovarasiile rele”, la “neputintele” noastre, la tot ce simtim in constiinta ca e neplacut lui Dumnezeu si piedica in calea harului Sau, fara acestea nu vom iesi niciodata din “caruselul” indreptatirilor de sine si al lamentatiilor fara folos. Sa invatam de la Sfintul Mare Mucenic Gheorghe și sa invatam din curajul nebunesc izvorat din prisos de iubire jertfelnica al unor simple femei cum erau mironositele, de la Sfanta Mucenita Alexandra imparateasa, care nu era alta decat sotia marelui ucigas de crestini Diocletian si care, convinsa de Sfantul Gheorghe, s-a lepadat de toate, alegand moartea si sfidandu-l pe sangerosul ei consort imperial! Si sa ne rugam lor toti sa nu ne lase in lasitatile noastre de tot felul!
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a omorât fiara, aşa cum se vede în icoana lui? Avem şi noi fiara noastră, adică patimile şi răutăţile noastre. Cine este liber de acestea? Înainte! Să ridicăm război împotriva acestor fiare lăuntrice! Cine se războieşte, acela îşi şi învinge cu ajutorul lui Hristos patimile, acela se face un vrednic următor al Sfântului Gheorghe. Acest creştin este o dovadă că Hristos care a înviat şi în zilele noastre trăieşte, biruieşte şi triumfă. Hristos a înviat, fraţilor! Lui Hristos Celui răstignit şi înviat cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin (postat pe fb de ioan monahul)