Sfântul Fanurie
De astazi începem saptamina Sfântului Fanurie, sfant drag mie, care se va încheia pe data de 27.08. cu sărbatoarea stabilită de Biserica Ortodoxă, când voi participa împreună cu toți cei dornici să vină la Hramul Bisericii Sfântul Fanurie din Bucuresti, str Cerceluși 18, sect. 3.
Sfantul Fanurie s-a nascut in insula Rodos din Grecia, insa nu se cunoaste data nasterii sale. Sfantul Fanurie a avut doisprezece frati, iar el a fost cel mai mare. Dupa moartea tatalui sau, mama sa ajunge sa cante si sa joace prin diverse locuri. Cand Fanurie descopera acest lucru, decide sa fuga in pustiu. Primeste botezul si revine dupa un timp in orasul sau natal.
Afla ca mama sa a murit in momentul in care a fost descoperita de el intr-un local si ca fratii sai s-au raspandit prin lume.
Cinstirea sfintilor cunoscuti sau necunoscuti noua dar stiuti de Dumnezeu, și pe care El ni-i descopera atunci când crede ca ne este necesat, ca în cazul Sf. Fanurie, este o mare datorie a crestinilor, pentru că la sfinti întâlnim si de la sfinti învatam râvna pentru cele sfinte si credinta, înfrânarea si rabdarea, viata aspra, postul si rugaciunea. De la ei primim îndemn pentru întoarcerea din ratacire. Noi mergem la locurile sfinte si la sfinti, la biserica, la haramul sfinților, iar prin rugaciunile noastre si prin pelerinaje ne întărim puterile și dorința de a duce o viată plina de credință.
,,Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru si în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
,,Îndrazneste, oare, cineva dintre voi, având vreo pâra împotriva altuia, sa se judece înaintea celor nedrepti și nu înaintea celor sfinti? Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Locurile, lucrurile, persoanele sacre sunt închinate lui Dumnezeu si apartin numai Lui.
Dumnezeu este sfântul lui Israel si al crestinilor si omul se poate împartasii din sfintenia Lui. ,,Am vazut pe Domnul stând pe un scaun înalt si maret si poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stateau înaintea Lui, fiecare având câte sase aripi: cu doua îsi acopereau fetele, cu doua picioarele, iar cu doua zburau Si strigau unul catre altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pamântul de slava Lui!”
Inca de la facere Dumnezeu a facut posibila aceasta comuniune si asemanare, pentru ca Ziditorul ne-a modelat si ne-a daruit ca sa devenim sfinti.
„Vai mie, ca sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate si locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Si pe Domnul Savaot L-am vazut cu ochii mei!” Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un carbune, pe care îl luase cu clestele de pe jertfelnic. Si l-a apropiat de gura mea si a zis: „Iata s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale, si faradelegile tale le va curati”. Si am auzit glasul Domnului care zicea: „Pe cine îl voi trimite si cine va merge pentru Noi?” Si am raspuns: „Iata-ma, trimite-ma pe mine!” Si El a zis: „Du-te si spune poporului acestuia: Cu auzul veti auzi si nu veti întelege si, uitându-va, va veti uita, dar nu veti vedea.
Sfântul Fanurie revine in pustie si duce o viata aspra, manca o data la trei zile. Prin rugaciune a adus tamaduire surzilor, orbilor, botezandu-i si invatandu-i dreapta credinta. Cu toate ca savarsise atatea minuni, este nevoit sa parasesca cetatea, din cauza rautatii oamenilor. Acestia spuneau ca minunile savarsite de el nu sunt facute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare ca ajunge in Egipt, unde o readuce la viata pe fiica regelui. In urma acesti minuni, imparatul si slujitorii sai au primit botezul.
,,Fiti sfinti ca Eu Însumi sunt Sfânt” siliți-va pentru a obtine, a cunoaste și a învăța ce însemna ardoarea, zelul, harnicia pentru pustnicie, viaţa de pustnic; sihastrie; schimnicie; ascetism, a fi izolat de lume si de oameni într-o traire aspra, de om care traieşte retras de lume în post și rugaciuni.
,,Doamne, cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut. Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut. Ca înca nu este cuvânt pe limba mea Si iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate si pe cele din urma si pe cele de demult; Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mâna Ta.” ,,Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi? De ma voi sui în cer, Tu acolo esti. De ma voi coborî în iad, de fata esti. De voi lua aripile mele de dimineata si de ma voi aseza la marginile marii Si acolo mâna Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta.”
Sfintii sunt prigoniti, închisi, ucisi, dar indiferent de suferinţe şi circumstanţe sprijineau totdeauna pe cei care se clatinau. ,,Si am zis: „Poate întunericul ma va acoperi si se va face noapte lumina dimprejurul meu”. Dar întunericul nu este întuneric la Tine si noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, asa este si lumina ei.
Ca Tu ai zidit rarunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcatuit în pântecele maicii mele. Te voi lauda, ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrurile Tale si sufletul meu le cunoaste foarte. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai facut întru ascuns, nici fiinta mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pamântului. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai si în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor savârsi si nici una din ele nu va fi nescrisa. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tai, Dumnezeule, si foarte s-a întarit stapânirea lor. Si-i voi numara pe ei, si mai mult decât nisipul se vor înmulti. M-am sculat si înca sunt cu Tine. .”
,,Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.”
Dupa o vreme, vrajitorii din Egipt s-au ridicat impotriva lui Fanurie si astfel, sfantul a fost supus la multe chinuri: i s-au taiat mainile si degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost batut cu pietre, ca in cele din urma sa i se taie capul.
Sfintii sunt unii de-ai Lui Dumnezeu, prietenii lui si El le-a ascultat mereu glasul, îi izbaveste de teama si de îndoieli ca sa poata trece orice încercare pe care diovolul o pregateste prin oamnenii rai.
,,O, de ai ucide pe pacatosi, Dumnezeule! Barbati varsatori de sânge, departati-va de la mine! Acestia Te graiesc de rau, Doamne, si vrajmasii Îti hulesc numele. Oare, nu pe cei ce Te urasc pe Tine, Doamne, am urât si asupra vrajmasilor Tai m-am mâhnit? Cu ura desavârsita i-am urât pe ei si mi s-au facut dusmani. Cerceteaza-ma, Doamne, si cunoaste inima mea; încearca-ma si cunoaste cararile mele Si vezi de este calea faradelegii în mine si ma îndrepteaza pe calea cea vesnica.”
,,Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”
Prin lucrarea si jertfa lor sfintii s-au împodobit cu cununa celor neprihaniti. Acesta era scopul zidirii omului, dar noi l-am pierdut. ,,Sfinteste pe cei ce sfintesc podoaba Casei Tale” Nu exista ceva mai maret decât sfintenia pentru ca prin ea putem traii în doua lumii si da posibilitatea fiecarui om de a cauta si constientiza pe Cel care l-a creat.
,,Sa se umple sufletele noastre de lauda Ta Doamne”
Dumnezeu a facut totul simplu, dar omul îsi pierde rostul si reperele vietii si confunda Sistemele de referința pentru o dreapta comuniune spirituala în raporturile cu Dumnezeu, divinul si supremul scop al existentei , cu un sistem de coordinate materiale si lumesti, care nu-l mai conduc la dreapta credinta si la telul vietii acesteia, împreuna trairea cu Dumnezeu în vesnicia Sa.
,,Ca Eu sunt Domnul, Cel ce v-am scos din pamântul Egiptului, ca sa va fiu Dumnezeu. Deci fiti sfinti, ca Eu, Domnul, sunt sfânt”.
Omul vrea sa fie autonom, departe de Dumnezeu, pentru a se dedica trairii si fericirii lumesti, un model dat de satan care este contrar adevarului, mincinos si neîntemeiat, care are numai aparența adevatei înpliniri si autenticitații, un mit imitate si artificial al sensului vietii care duce la nefericire, la permanent neîmplinire, la depresie si la pieire, prin aceasta abandoneaza rolul de adminiatrator autentic al lumii si legatura pe care trebuie sa o realizeze între lumesc si ceresc, între uman si divin, între înomenire si îndumnezeire.
,,Sfintiti-va si veti fi sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt; sa nu va pângariti sufletele voastre”
Noi avem germenii sfinteniei, dar mai trebuie si vointa omului, fara de care Dumnezeu nu poate actiona si nu ne poate ajuta sa ne sfintim.
,,Grait-a Domnul cu Moise si a zis: „Vorbeste la toata obstea fiilor lui Israel si le zi; Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt. Sa cinsteasca fiecare pe tatal sau si pe mama sa si zilele Mele de odihna sa le paziti, ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sa nu alergati la idoli si dumnezei turnati sa nu va faceti, ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. De veti aduce Domnului jertfa de izbavire, sa o aduceti de bunavoie”.
Noi suntem împreuna cetateni cu sfintii în lucrarea pe care o facem pentru a dabândi mântuirea, sa ne luăm darul sfinteniei deja trecut asupra noastra de Mântuitorul nostru din harul divin trecut asupra noastra prin prezenta Duhului Sfânt care lucreaza în noi.
Sfintii lui Dumnezeu
„Stai lângă mormântul mucenicului, dă drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobeşte-ţi inima, ia binecuvântare de la mormânt ! Ia binecuvântarea aceasta apărătoare în rugăciunile tale! Ai în minte necontenit istoria pătimirilor mucenicului ! Îmbrăţişează coşciugul mucenicului ! Stai lipit de racla lui ! Izvorăsc multă binecuvântare nu numai osemintele mucenicilor, ci şi mormintele lor!” ( Sfântul Ioan Gură de Aur)
Moastele Sfantului Fanurie au fost descoperite de cativa pastori, in jurul anului 1500, intr-o pestera. Alaturi de moastele sale, au gasit si o piele de animal pe care era scrisa viata Sfantului Fanurie.
Sfantul, nu se stie cand s-a dus spre Domnul, caci nu se stie cand i s-a taiat capul si nici numele cetatii nu s-a retinut. In anul 1500 d. Hr. niste pastori pasteau turmele in valea unor munti prapastiosi, in tot acest timp, varful celei mai grozave rapi era luminat de o lumina care nu s-a stins tot timpul.
Cand pastorii si-au facut bani suficienti, s-au gandit sa se intoarca la casele lor, din mare departare fiind fiecare, dintre cei mai curajosi, banuind ca in varful acelui munte era o comoara, s-au legat cu franghii groase si ceilalti i-au ajutat si s-au suit la acea inaltime. Era acolo o pestera, in care erau sfintele moaste, si ardea o faclie mare, aceea pe care o vazusera tot timpul pastorii, iar pe pieptul sfintelor moaste era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toata viata Sfantului Mare Mucenic Fanurie.
În apropierea marilor sărbători şi a sfinţilor importanţi, peste tot auzim discuţii ce ating problema cinstirii sfinţilor, a icoanelor şi a sfintelor moaşte. Evlavia credincioşilor şi dragostea pentru sfinţii lui Dumnezeu însufleţesc Biserica, făcând-o vie.
Însă, cu tot norul de mărturii şi de minuni care curg sub ochii noştri, încă mai există unii care se întreabă: „De ce ne închinăm sfintelor moaşte? De ce sunt importanți sfinții, nu putem să ne rugăm direct lui Dumnezeu? Pelerinajele şi cinstirea Sfintelor Moaşte nu înseamnă, oare, lipsă de cultură şi rezultat al îndoctrinării religioase?”
Creştinii ortodocşi îi cinstesc pe sfinţi pentru că ei sunt „cetăţeni şi casnici ai lui Dumnezeu”.
Sfinţii aud rugăciunile noastre şi le poartă către Dumnezeu, fiind mijlocitori pentru noi înaintea Tronului Ceresc.
Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii purtători de Dumnezeu, şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuţi lui Dumnezeu, împăratul tuturor.( Sinodul al VII-lea Ecumenic Niceea 787)
Protestanţii, neoprotestanţii şi unele denominaţiuni religioase resping cu desăvârşire cultul sfinţilor, negând posibilitatea acestora de a mijloci pentru noi. Pe baza textului din I Tim. II, 5 Pentru că unul este Dumnezeu, unul şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni; omul Iisus Hristos, ei susţin că nimeni altcineva, deci nici sfinţii, nu pot mijloci la Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Dar în textul de mai sus este vorba de Mijlocitorul împăcării dintre om şi Dumnezeu, omul Iisus Hristos, care prin Jertfa Sa a săvârşit mântuirea obiectivă, răscumpărarea sau împăcarea omului cu Dumnezeu. Această mijlocire a împăcării într-adevăr n-a putut-o face nimeni în afară de Iisus Hristos, şi ea fost realizată odată pentru totdeauna numai de către El. Prin ea s-a dat posibilitatea fiecărui om să se mântuiască personal sau subiectiv, adică să-şi poată împropria mântuirea obiectivă.
Sfinții pe care zilnic îi cinstim și le pomenim faptele au fost oameni, asemenea nouă. Ce îi deosebește față de noi, oamenii de astăzi? Viața lor curată, în care au pus iubirea de Dumnezeu mai presus de iubirea de tată, de mamă, mai presus de iubirea de pământ, iubirea de lumea aceasta.
Sfinţii, așadar, sunt oameni care au urmat întocmai Mântuitorului, iubindu-L pe El mai presus de lucrurile trecătoare ale lumii.
Sfintii sunt oameni care înca în viata lor pamânteasca au bineplacut lui Dumnezeu, iar dupa moarte au fost învredniciti sa se bucure d eo parte din fericirea vesnica, pe care o vor primi în mod deplin numai dupa judecata de apoi.
Pentru viata lor virtuoasa, pentru suferintele îndurate pentru Hristos, pentru dragostea lor fata de oameni si Dumnezeu, ei sunt numiti în Biblie « prieteni ai lui Dumnezeu » ( Ioan 15, 14 ), « casnici » ai lui Dumnezeu (Efeseni 2,19) ori « judecatori ai lumii » (Matei 19,28).
Înca din viata pamânteasca sfintii au fost înzestrati de Dumnezeu cu anumite daruri, fapt pentru care oamenii le-au dat o cinste deosebita. Ex. : sfântul Pavel, dupa vindecarile facute, s-a bucurat de o cinste deosebita din partea locuitorilor insulei Malta (Fapte 28,9) ; în V.Testament, proorocul Ilie era venerat pentru minunile facute, la fel si Elisei (3 Regi 18,7 ; 4 Regi 9,15).
Poporul roman nu a fost crestinat intr-un anumit an, la comanda cneazului, regelui sau imparatului, cum a fost cazul la unele popoare vecine, ci crestinarea romanilor s-a facut de jos in sus, incepand cu oamenii simpli si cu soldatii crestini din legiunile romane veniti in Dacia, iar apoi prin lucrarea unor misionari crestini, in special rasariteni vorbitori de limba greaca si latina.
Crestinismul primit si cultivat de romani s-a dovedit in timp indelungat a fi un crestinism cu radacini adanci in sufletul poporului roman, intrucat a rezistat in timpul invaziilor popoarelor migratoare ca: gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, tatarii si turcii, astfel incat a ramas acelasi crestinism ortodox latin rasaritean al tarii noastre si dupa invaziile popoarelor migratoare necrestine. Iar prin sfintii nostri straromani si romani, cunoscuti si necunoscuti pe nume, Crucea lui Hristos Cel Rastignit si Inviat a devenit lumina botezului si vietii poporului roman.
Sfintii au existat insa in mod real si au fost recunoscuti ca atare de evlavia populara, cu toate ca Biserica nu i-a canonizat formal si nu le-a dedicat anumite zile in calendar si de aceea faptele lor nu au fost laudate prin imne bisericesti inchinate lor, timp indelungat sfintii s-au facut cunoscuti ca atare prin cinstirea pe care si-au castigat-o in evlavia populara.
Toti sfintii, cu exceptia apostolilor si a misionarilor, si-au castigat aceasta calitate lucrand pentru credinciosi sau remarcandu-se prin viata lor de curatie si jertfelnicie intre credinciosii dintr-un anumit loc sau tinut.
Cinstirea lor a inceput inca in timpul vietii, sau dupa moarte, intre credinciosii din acel loc, pentru ca treptat ea sa se intinda tot mai departe. Astfel, din sfinti locali ei au devenit sfinti universali. Dar au ajuns la aceasta cinstire pentru curatia dobandita de ei intr-un anumit loc, sau mucenicia lor, sau faptele lor de ajutorare pentru dreapta credinta marturisita pretutindeni, putand fi imitate de credinciosii din orice loc.
Ei aplicau intr-un anume loc sau tinut invataturile dreptei credinte universale. Ei slujeau si ilustrau credinta universala in locul in care vietuiau.
Astfel, toti sfintii sunt locali prin faptul ca lucreaza intr-un anumit loc, dar sunt universali pentru credinta universala pe care o slujesc in acel loc. Din acest punct de vedere nu exista sfinti locali si universali. Toti sunt locali pentru oamenii dintr-un anumit loc carora le slujesc in cursul vietii prin faptele si pilda lor, dar toti sunt universali pentru ca aceasta pilda e valabila pentru credinciosii de pretutindeni si ea se impune spre unitate tuturor celor care ajung sa-i cunoasca.
Toti se umplu de Acelasi Hristos care straluceste prin fiinta lor si toti sunt purtatorii Aceluiasi Duh Sfant, chiar daca Duhul Sfant Care li se comunica lor a fost comunicat de ei prin alta limba. Toti apartin prin Acelasi Duh Sfant Bisericii universale, care a inceput la Cincizecime si continua de-a lungul secolelor, cuprinzand diferite neamuri (Fapte 2, 3).
Limbile sunt diferite, dar sufletele sunt umplute de Acelasi Duh si simt in Acelasi Hristos.
Noi venerăm pe sfinţi, pentru că ei sînt prieteni ai lui Dumnezeu, după mărturia Mîntuitorului care a zis către sfinţii Săi ucenici: Voi sînteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14). Şi în alt loc al dumnezeieştii Scripturi ni se arată că sfinţii sînt prietenii lui Dumnezeu, zicînd: A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob 2, 23; Romani 4, 3; Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8).
Noi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu şi cerem ajutor lui Dumnezeu prin ei, căci: Sfinţii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2).
Prin sfinţi nu înţelegem pe cei ce se numesc creştini doar cu numele; ci pe cei care s-au desăvîrşit prin fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Căci Mîntuitorul numai Apostolilor şi celor asemenea lor a zis: Adevărat grăiesc vouă, că voi cei ce aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, cînd Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecînd cele douăsprezece seminţii al lui Israel (Matei 19, 28).
Ascultă ce zice Dumnezeu lui Abimelec, regele Gherarei, cînd acesta, din neştiinţă, voia să ia de soţie pe soţia lui Avraam: Dă înapoi femeia omului aceluia, că este prooroc şi se va ruga pentru tine, şi vei fi viu. Iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să mori şi tu şi toţi ai tăi (Facere 20, 7).
Cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari preaslăvite, după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror fapte şi minuni arată Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.
Cinstim pe sfinţi şi le cerem ajutor în necazuri căci ei se roagă pentru noi şi rugăciunea lor este primită de Dumnezeu.
Să rugăm, aşadar, pe Bunul Dumnezeu să ne sfinţească şi pe noi şi să ne dăruiască ceea ce ne este de folos pentru viaţa aceasta, dar mai ales pentru cea viitoare. Sfinte Mare Mucenic Fanurie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi ! Amin.(postat pe f.b de Ioan Monahul