Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari

28.10.2019 08:35

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.

Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că nu te-a trecut cu vederea Bunul nostru Dumnezeu, în primejdii şi ispite, şi te-a îngrădit cu ajutorul cel nepreţuit al rugăciunilor multor sfinţi, cuvioşi şi mucenici. Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că te-a binecuvântat Dumnezeu cu câmpii roditoare, cu munţi împodobiţi, cu păduri şi izvoare, cu fii binecredincioşi şi milostivi, cu biserici aşa de frumoase şi cu sfinte moaşte de mare preţ.  Bucură-te astăzi, Ţară Românească, şi te îmbracă în haină de aleasă sărbătoare, căci astăzi a sosit prăznuirea cea de peste an a preacuviosului părintelui nostru Dimitrie, ocrotitorul poporului nostru binecredincios.

Sfintele moaşte ale Cuviosului părintelui nostru Dimitrie strălucesc ca un luceafăr şi ca un mărgăritar de mare preţ în sânul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simţim mai întăriţi în credinţă, ne simţim deşteptaţi la o viaţă mai curată, ne simţim îndemnaţi la rugăciune, la smerenie, la post şi singurătate. Dar într-un chip de taină, parcă ne simţim îndemnaţi spre o viaţă de smerenie în Iisus Hristos, de umilinţă şi înfrânare pe pământ. Că cine a fost mai sărac decât Cuviosul Dimitrie? Cine a purtat haine mai rupte decât el? Cine a dus o viaţă mai lipsită decât el? Cu trudă se ostenea să pască vitele satului, lovindu-şi picioarele de pietre, răbdând frigul, ploaia şi zăduful soarelui, pentru a-şi dobândi pâinea vieţii. Apoi adăugând la aceasta şi celelalte osteneli duhovniceşti, ca rugă­ciunea, viaţa curată şi smerenia, aşa a păşit pe calea desăvârşirii creştine. Şi acest fel de nevoinţă l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu prisosinţă şi în viaţa pustnicească, ajungând să petreacă ca un înger pământesc.

Azi să ne începem ziua cu un pelerinaj  propunându-vă să mergem, cu gândul, acasa, în Bulgaria, la nord de Dumnare, în fostul județ Teleorman pe vremea Basarabilor,  la Sfântul Dimitrie Basarabov.

Mânastirea Basarabov a fost ctitorită de familia Basarabilor chiar inainte de intemeierea Tarii Romanesti. Erau pe atunci foarte multe moaste in Balcani, sa n-o uitam pe sfanta Parascheva. L-au scos de acolo si l-au adus la Tarnovo, capitala Bulgariei, si l-au cinstit cum se cuvine unor asemenea uriase personalitati duhovnicesti. Si a facut Dumnezeu ca, pe cat de necunoscut a fost in viata sa pamanteasca, pe atat de cunoscut sa fie dupa aceea. S-au facut foarte multe minuni, s-au vindecat mai ales multi bolnavi la sfintele lui moaste. In viata lui se spune despre un arhiereu, Ioanichie, greu bolnav. L-au adus pe asternut la Sfantul Dimitrie si, dupa trei ore cat a stat la Sfanta Liturghie, s-a facut bine. Mai tarziu, pe la anul 1769, moastele lui au fost aduse la noi in tara. De atunci vegheaza de acolo de sus, din dealul Mitropoliei, dând multe rasplatiri tainice celor care i se roaga cu credinta.

Multi romani isi fac cumparaturi in Bulgaria, la Russe, se duc seara sa manance si sa se plimbe prin oraselul de la Dunare, dar putini mai merg 10 kilometrii să-si hraneasca si sufletul, cum sunt putini cei care cunoasc amanunte despre istoria romano- bulgara a acestor locuri.

Satul Basarabov se afla la 3-4 kilometri de Dunare, in linie dreapta, insa vatra vechiului sat Basarabov era initial mai aproape de Dunare. Noua asezare s-a mutat putin mai spre Ivanovo, mai aproape de pestera unde s-a nevoit Sfantul Dimitrie. Asezat in pitoreasca vale a Raului Lom, satul Basarabov si raul Lom isi intampina pelerinii cu pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera este cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Basarabov.

Satul, mosia si manastirea au apartinut lui Ioan Basarab I, primul domn al Tarii Romanesti. Cât de mult unea Dunarea cele doua maluri ale sale, se poate vedea chiar si din hartile mai tarzii ale nordului Peninsulei Balcanice; judetul Teleorman exista odinioara atat la nord cat si la sud de Dunare.

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov este o manastire ortodoxa infiintata in pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera si manastirea se afla in localitatea bulgara Basarabovo, la o distanta de aproximativ 80 de kilometri de orasul Bucuresti. Trecand Dunarea prin vama de la Giurgiu, ajungem in orasul Russe, iar de aici si pana in localitatea Basarabovo nu mai sunt decat 10 kilometri.  Aceasta manastire a luat fiinta in pestera iubitorului de nevointe Dimitrie cel Nou si este singura manastire sapata in stanca inca locuita din intreaga Bulgarie.

De la varsarea Lomului in Dunare, urcand spre Ivanovo, se intalnesc peste 300 de chilii sapate in malul stancos al raului. Dintre acestea, 40 au ajuns biserici, in care s-a slujit Sfanta Liturghie mai multe sute de ani. Urme de fresca se vad pe peretii pesterilor pana in zilele noastre. Chiliile si bisericile de la Ivanovo fac parte astazi din patrimoniul UNESCO.

Biserica actuala din Pestera Sfantului Dimitrie a fost construita in anul 1865, cu mai multe ajutoare primite din Romania. Manastirea actuala consta intr-o bisericuta, zidita in Pestera Sfantului Cuvios Dimitrie, si cateva chilii sapate in stanca din apropiere. Manastirea arde in anii 1877-1878, in timpul razboiului ruso-romano-turc. Tot acum sunt furate peste 60 de icoane valoroase din biserica. Probabil ca asa s-a intamplat si in anii 1769-1774, in timpul razboiului ruso-turc, cand satul Basarabovo este complet distrus, iar moastele nu puteau sa mai ramana in biserica pustiita de acolo.

Cele mai vechi marturii istorice in legatura cu Manastirea si Pestera din Basarabov apartin secolului al XV-lea, putand fi gasite in unele dintre registrele de taxe ale Imperiului Otoman. O ampla descriere a proprietatilor detinute in acea vreme de catre liderul valah Ivanko Basarab, socrul tarului Ivan Alexander – descriere numita „timar” – se gaseste intr-unul dintre aceste registre; aceast „timar” este cea mai veche marturie scrisa in care gasim mentionat numele localitatii Basarbov cu „Manastirea Basarab”.

In anul 1911, un Comitet al Vestigiilor Istorice a fost infiintat la Muzeul National de Arheologie din Sofia. Principala sarcina a acestui comitet era de a elabora o mapa arheologica pentru intreaga Bulgarie. Faimosul pelerin ceh Karel Skorpil, care a intreprins mai multe calatorii stiintifice pe teritoriul bulgar in anii 1887 si 1892, a fost chemat pentru a face parte din comitet. In anul 1912, cehul Skorpil a plecat intr-o calatorie pe valea raului Lom; el va vizita si va descrie si faimoasa Manastire Basarbov. Anul in care manastirea a fost parasita de catre cercetatorii arheologi, datorita stapanirii otomane din Bulgaria, este inca necunoscut. Stim doar ca viitorul episcop de Smolyan, parintele Tihon, a ingrijit Manastirea Basarabov in jurul anului 1919, iar in anul 1937, calugarul Hadji Hrisant din Manastirea Preobrazhene s-a asezat intr-o chilie a manastirii, incepand si restaurarea complexului monastic. In acelasi an va fi infiintat si un nou comitet.

Numit cu numele de „Comitetul de Ridicare a Capelei Sfantului Dimitrie Basarabov„ acesta avea principala sarcina de a ridica o cladire de chilii, in chiar curtea din fata pesterii sfantului. Chiliile manastirii au fost terminate si binecuvantate in data de 14 mai 1937, insa nu au supravietuit decat pana in anul 1940, cand o inundatie a distrus intreaga cladire.

Reînnoitorul Manastirii Basarabov a fost ieromonahul Hrisant, care s-a asezat in aceste locuri in 1937 si a trait pana in anul 1961. Dupa retragerea apelor, parintele Hrisant a inceput sa stranga donatii pentru refacerea celor stricate. Astfel, in mai putin de o luna, el a strans suficienta fonduri pentru a ridica doua chilii in apropierea bisericii din pestera. Acestea au fost terminate in data de 30 august 1940. Calugarul Hrisant a fost vizitat de Patriarhul Iustinian in anul 1953, impreuna cu viitorul Patriarh Teoctist, pe atunci vicar patriarhal. Monahul Hrisant si-a sapat timp de 100 de zile mormantul intr-o pestera de aici.

In prezent, Manastirea din pestera Basarabov functioneaza si se afla in buna stare de pastrare. In manastire, slujbele se tin in special sambata si duminica. Pelerinii ce vin sa se inchine si sa calce pe sfintele locuri de nevointa ale lui Dimitrie, intra intr-o curte cu cativa copaci plantati si cu o cladire cu chilii. In curte se afla si o fantana, sapata chiar de catre parintele Dimitrie, care are grija de manastire. Doua camere si o sala de mese sapata in stanca, construite in anul 1956, se afla asezate la poalele muntelui de piatra. Din curte si pana la biserica amenajata in Pestera Sfantului Dimitrie Basarabov , pelerinul trebuie sa urce o serie de 48 de trepte de piatra. In capatul scarii de piatra ne asteapta o bisericuta si un pangar.

Bisericuta, sapata in partea dreapta a stancii, inca pastreaza iconostasul sculptat in lemn in anul 1941. O icoana de mari dimensiuni il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabi , stand in picioare, iar de jur-imprejur 10 scene din viata acestuia ne descriu minunile si faptele sale deosebite. Icoana pastreaza o inscriptie in limba romana, scrisa cu litere chirilice, si una in limba greaca. In partea stanga a pesterii se afla un pangar sapat in piatra si pictat in exterior.

De la bisericuta din pestera porneste o alta serie de trepte sapate in piatra, acestea ducand la o a doua pestera naturala, chilie si loc de inmormantare al parintelui calugar Hrisant. Mai tarziu, aceasta pestera va pastra si ramasitele altor calugari ai manastirii. Acum cativa ani, osemintele calugarilor au fost luate si puse in cimitirul manastirii.

Unii cercetatori sunt de parere ca Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a trait in perioada de maxima inflorire a isihasmului, in timp ce altii cred ca a trait in secolul al XII-lea.

Paisie de la Hilandar consemneaza ca Sfantul Dimitrie inca mai traia in anul 1685, fiind un sfant recent al vremii. Intr-o copie a Istoriei slavo-bulgare facuta la Russe, de catre ieromonahul Pantelimon, se spune ca Sfantul Dimitrie a trait in secolul al XVII-lea si a fost ingropat la Manastirea din Basarabov.

Nici in ceea ce priveste nationalitatea sfantului lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate aveau populatie mixta; or, in perioadele de restriste, locuitorii lor se mutau pe celalalt mal al Dunarii, in Tara Romaneasca. Acest lucru s-a intamplat si cu satul Basarabov, in secolul al XVIII-lea, cand, in urma distrugerii lui, localnicii se muta in satul Slobozia de langa Giurgiu, insa se reintorc, in parte, spre sfarsitul secolului, formand actualul sat Basarabov.

Sfantul Dimitrie cel Nou, al carui nume il poarta si manastirea din pestera, este mentionat de catre Sfantul Paisie de la Hilandar in renumita sa carte „Istoria slavo-bulgara”.

Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a dus o viata simpla de mirean. Aflam din insemnarile scrise, în 1898, de invatatorul Nicolae Nemtov din Basarabov, printre altele, despre casa natala a sfantului, despre biserica Sfantului Ioan, la care acesta mergea in fiecare duminica si sarbatoare, despre faptul ca, pazind vacile satului, el nu primea decat paine si sare, iar aceasta numai de la oamenii instariti. “Intr-o zi, pe cand umbla prin iarba inalta, in urma vitelor satului, a strivit din graba si din nevedere toti puii golasi dintr-un cuib de pasare. Si s-a simtit vinovat, in inima lui, ca pentru o mie de morti si si-a pedepsit piciorul cu care gresise, neincaltandu-se trei ani intregi, nici vara, nici iarna, in chip de ispasire“. In legatura cu aceasta intamplare din viata sfantului si cu ceea ce are mai specific duhul Cuviosului Dimitrie – pe care multi si mai ales cei din Bucuresti il simtim ca pe un prieten drag – anume simtul evlaviei si sensibilitatea sa duhovniceasca extraordinara. Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Acum, mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor. Dupa un timp a lasat turma si a alergat in pustnicie. A ramas undeva langa apa Lomului, ducand o viata aspra, cu mult post, cu rugaciune neincetata, culcandu-se pe pamantul gol si asuprindu-si trupul in tot chipul, ca sa-l poata stapani, cum spune sfantul Pavel.

Sfântul Dimitrie s-a calugarit și s-a retras la Mânastirea din apropierea satului său.

În obştea mănăstirii de pe valea Lomului, fericitul Dimitrie întrecea pe toţi cu rugăciunea curată a inimii şi cu darul lacrimilor. Căci nu era altul mai iubitor de Dumnezeu şi de nevoinţă duhovnicească decât el în această sihăstrie. Mânca o dată la două sau trei zile, dormea noaptea foarte puţin; nu avea nici un fel de avere pământească, decât trupul obosit de post şi metanii, două haine vechi călugăreşti şi Psaltirea. Pentru o nevoinţă aspră ca aceasta, toţi se foloseau de viaţa lui şi se sileau să-i urmeze exemplul.

Temându-se de prăpastia slavei deşarte şi dorind să urmeze marilor sihastri din pustie, Cuviosul Dimitrie, luând binecuvântare de la egumen, a ieşit noaptea din obşte şi s-a tăinuit pe valea stâncoasă a râului Lomul, într-o peşteră mică şi umedă. Acolo s-a nevoit fericitul mulţi ani în neştiute osteneli pustniceşti, în foame, în lipsuri, în sete şi chin, răbdând grele ispite de la diavoli.

Asa a trait el, retras de lume, in rugaciune neintrerupta, ca un mare necunoscut. Si omul, cu cat se roaga mai mult, cu cat duce o viata mai atenta, mai fara pacat, mai umila, cu cat se lumineaza mai mult mintea lui – harul lui Dumnezeu il face sa poata privi departe. Asa s-a intamplat si cu sfantul Dimitrie, incat si-a cunoscut clipa sfarsitului, clipa mortii lui. Si cand a fost sa moara, a intrat in pestera si s-a asezat acolo, intre doua pietre, ca intr-un sicriu, s-a retras între două pietre mari şi acolo rugându-se, s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri si acolo a adormit somnul cel de veci,  numărându-se în ceata Cuvioşilor Părinţi.

Nimeni nu stia de el, decat numai Bunul Dumnezeu…

Uitat de fraţii săi din mănăstire, trupul Cuviosului Dimitrie a fost tăinuit multă vreme între cele după pietre de pe malul Lomului. Apoi, venind râul mare, au căzut în apă pietrele cu moaştele întregi şi nestricate ale sfântului.  Moaştele au zăcut în apă şi prundiş mulţi ani de zile. Au trecut anii si s-au revarsat apele Lomului si cu vremea, pietrele s-au rasturnat, apele au venit deasupra si un strat gros de mal, de aluviuni, s-a asezat pe sfantul trup al acestui mare nevoitor, acoperindu-l cu nisip si pietris. A ramas ingropat in acest loc salbatec, noroiul venea navala pe el…

Si a stat mai bine de o suta de ani sub aceasta povara a pamantului adus de ape, până când Dumnezeu le-a descoperit într-un chip minunat.

Ma gandeam de multe ori la acest mormant al sfantului Dimitrie in care s-a ingropat el insusi. Si in loc sa putrezeasca, stralucea de acolo, plin de lumina si har, in acel mal, in acel noroi! Invers de cum facem noi. Noi ne gandim la cavouri frumoase, pline de fala si podoaba pe deasupra si inauntru zac oase pline de putrejune, punem acolo, de fapt, niste putregai…

Sfântul Dimitrie a stat acolo mai bine de o suta de ani. S-a intamplat ca in satul acela era o femeie crestina, cu multa frica de Dumnezeu, care avea o fetita cuprinsa de duhul cel rau. Si intr-o noapte, sfantul se arata in vedenie acestei copilite si-i spune: „Daca parintii tai ma vor scoate din locul acesta unde ma aflu, am sa te vindec”.

Invatatorul Nicoloae din Basarabov, în 1898, descrie si felul in care s-au descoperit moastele Sfantului Dimitrie Basarabov.

Se spune ca o tanara fecioara din satul Cerven Voda si-a pierdut vederea. Intr-o noapte, viseaza ca a mers la Manastirea Basarabov, unde s-a spalat pe fata cu apa din fantana Sfantului Dimitrie, dupa care si-a recapatat-o. Tanara povesteste visul parintilor sai si hotaraste sa mearga la Basarabov, cale de 17 kilometri. Ajungand aici pe inserat, ramane peste noapte, impreuna cu parintii sai, dorind sa se spele cu apa din fantana a doua zi dis-de-dimineata.  Noapte i s-a arătat Sfântul Dimitrie în vis şi i-a zis: Copilă, de mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui pe tine! Avand dureri ingrozitoare de ochi, merge la fantana, se spala si isi recapata astfel vederea.

Privind spre apa Lomului, ce trece prin fata manastirii, vede, deasupra râului, mai multe candele si faclii aprinse. Se aproprie si zareste in apa moastele Sfantului Dimitrie stralucind. Tatal fetei este chemat, insa nu zareste nimic.

Auzind de acest vis, clericii şi poporul au mers la locul unde se nevoise sfântul, cu făcliile aprinse în mâini, şi au scos din apă odorul cel de mult preţ, adică moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, pe care le-au aşezat cu cinste în biserica satului Basarabov, trupul este scos din rau de catre preotii din Russe. Moastele Sfantului Dimitrie sunt luate mai intai pentru a fi duse in orasul Russe, insa boii care trageau carul se opresc in fata casei parintesti a sfantului. Aici se va construi biserica ce ii va purta mai apoi hramul.

Din ziua aceea alergau, cu credinţă, mulţi bolnavi la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi primeau sănătate şi mângâiere. Cea dintâi care s-a vindecat de duh necurat a fost însăşi copila care l-a visat cu o zi înainte pe doctorul ei minunat.

Auzind domnii Ţării Româneşti de minunile Sfântului Dimitrie de la Basarabov, au trimis preoţi şi boieri să aducă sfintele lui moaşte în pământul ţării, dar n-au putut, căci sfântul nu voia să părăsească pământul natal. Atunci au înjugat la car doi juncani neînvăţaţi şi i-au lăsat liberi, să vadă unde doreşte Sfântul Dimitrie să meargă. Astfel, juncanii s-au întors repede la Basarabov, unde au rămas moaştele încă două secole, vindecând nenumăraţi bolnavi şi alinând multe suferinţe omeneşti. Iar Domnitorul Tarii Românești trimise alti oameni si puse sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat. Asezat acolo, Sfantul facu, de-a lungul vremii, multe alte minuni.

Evlavia creştinilor faţă de Sfântul Dimitrie, păstorul din Basarabi, era mare. Numeroşi credincioşi de pe ambele sale maluri se îndreptau spre satul Basarab pentru a se închina cinstitelor moaşte şi a cere marelui sfânt ajutor şi mijlocire în faţa Părintelui ceresc.

Vestea despre aflarea cinstitelor moaşte ale Sfântului Dimitrie Basarabov s-a răspândit curând atât în localităţile din sudul Dunării, cât şi în cele din nordul ei. Numeroşi credincioşi de pe ambele sale maluri se îndreptau spre satul Basarab pentru a se închina cinstitelor moaşte şi a cere marelui sfânt ajutor şi mijlocire în faţa Părintelui ceresc.

Se împlineau astfel cuvintele Sf. ap. Pavel care scria corintenilor că „Dumnezeu a ales pe cei nebăgaţi în seamă ai lumii acesteia ca să biruiască pe cei tari, a ales pe cei de jos ca să ruşineze pe cei trufaşi”. Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit păstor şi apoi pusnic, neluat în seamă de nimeni, ca el să fie cunoscut apoi de toţi şi să-i ceară ajutor şi ocrotire în nevoi. S-a învrednicit şi el de aceeaşi cinstire ca şi păstorul Amos care a ajuns prooroc, ca şi David care din păstor a ajuns rege în Israel, ca şi păstorii din jurul Betleemului care au aflat de naşterea dumnezeiescului Prunc şi au venit să I se închine.

Iată câteva din faptele minunate săvârşite la moaştele Sfântului Dimitrie, în satul Basarabov.
Două surori, Aspra şi Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaştele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruţă, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc şi şi-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie. Altădată un monah cu numele de Lavrentie, închinându-se, a rupt o părticică din mâna sfântului şi a fost pedepsit pe loc, rămânând cu gura căscată şi pierzându-şi graiul. Numai după multe rugăciuni cu lacrimi a fost iertat şi vindecat. Un episcop evlavios, paralizat, a fost adus la Basarabov şi aşezat lângă racla cuviosului. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a mai multor rugăciuni de sănătate, episcopul Ioanichie s-a sculat desăvârşit sănătos şi a dat laudă binefăcătorului său.

Dumnezeu inzestreaza cu un anumit dar, chiar si dupa moarte, persoanele care au o viata spirituala inalta, dar nu insist in privinta aceasta, vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le veneram.

Este bine sa le cinstim. Neîndoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Insusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie. Sunt oameni care fac si lucrul asta.

In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: “Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?”. Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor.

Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare.

In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare și la noi mai sunt astfel de căutori, aceasta este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neîngaduit.Sunt oameni care fac si lucrul asta.

Dragi creștini, Dumnezeu prin sfinții lui ajută. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal.

Parintele Staniloae se intreba: “Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?”. Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia dintre ele si de a le da ajutor tuturor.

Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare.

La Sfintii cuviosi care au pustnicit si au trait viata dupa voia lui Dumnezeu, vedem in fapt cum „s-a mantuit cel dupa chip” cum spune cantarea pe care ma bucur ca o spuneti cu atata evlavie. Acest indemn la cantare, frati crestini, picura in suflet ravna pentru cei care si-au mantuit chipul lui Dumnezeu din ei. Acest chip al lui Dumnezeu din noi, daca-l mantuim atingem desavarsirea, ideal pe care il recomanda Hristos tuturor, cu glas puternic, pe muntele Fericirilor: „Fiti desavarsiti precum Tatal vostru cel ceresc desavarsit este!”.  A fost spus nu numai pentru multimile de atunci, ci si pentru noi cei de astazi.

Desavarsirea nu este un indemn, o porunca numai pentru anumite categorii de oameni pe care ii numim “sfinti”, desavarsirea a fost rostita si poruncita pentru toti, frati crestini: barbati, femei, copilasi, toti suntem chemati sa ne desavarsim, ca sa atingem acest ideal, adica sa mostenim Imparatia lui Dumnezeu. Sa nu uitam acest ideal frati crestini. Suntem lasati pe pamant ca sa castigam cerul.

Acolo, in cer, in Imparatia lui Dumnezeu, nu intra nimic necurat. Asa ne spune Sfantul Pavel: „Nu va amagiti fratilor, nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor”.

Nimic necurat… Dar noi cat de necurati suntem? Avem sfintele taine cu care ne putem curati, dar cati dintre noi colaboram cu harul lui Dumnezeu, ca sa putem arunca afara din fiinta noastra tot ce este necurat, spurcat, tot ce este uraciune inaintea lui Dumnezeu? Noi ne spovedim, ne impartasim, iar cand iesim afara [din biserica], facem lucruri mult mai rele ca inainte. Noua, oamenilor, ne-ar fi foarte greu sa pornim pe acest drum al desavarsirii, daca nu ne-ar sta Mantuitorul in fata, spunandu-ne: „Urmati-Ma!” Cum sa-L urmam? Luand crucea Lui. Iisus ne spune: „Eu sunt calea, adevarul si viata”.

Calea sfinților este calea  modelului nostru Hristos Iisus. „Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima”. „Eu sunt usa” prin care se intra la Tatal. El este exemplul nostru, ghidul, calauza noastra. Dar poate ca ne-ar fi greu sa pornim pe acest drum, daca ne-ar sta in fata numai Mantuitorul Hristos.

Mai avem nevoie si de alte exemple care au pasit pe acest drum al desavarsirilor. Acestia sunt sfintii, frati crestini. Acesti sfinti care, plini de curaj, L-au urmat pe Hristos cu toata fiinta lor, asa cum spune sfantul Pavel: „Urmati-mi mie, precum si eu urmez pe Hristos”. Din aceasta Imparatie plina de lumina a tuturor sfintilor care populeaza cerul lui Dumnezeu, se desprind zilnic acesti sfinti, care ni se ofera ca modele de viata. Si iata ca ne intalnim și astazi mari sfinti a caror viata este scoasa la lumina cu toata smerenia, pentru ca ei au implinit acea porunca grea a Mantuitorului: „Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru din cer, desavarsit este”.

Traditia din zona Basarobov, spune ca turcii, in vremea unui atac, din ispita diavoleasca, il dezgroapa  pe Sfântul Dimitrie dupa o vreme, in cautarea unei inchipuite comori. Afland sfintele moaste, le arunca in raul Lom, unde stau ascunse intre mal si pietre timp de 33 de ani, pana ce sunt descoperite de un crestin evlavios. Dupa aflarea acestora, ele au fost duse in satul Basarbov, unde au savarsit nenumarate minuni. Intr-o minune consemnata mai inainte ca moastele sa fie stramutate la Mitropolia din Bucuresti se vorbeste despre un turc care a vrut sa fure intr-o noapte candelele de argint din biserica Sfantului Dimitrie. Acestuia ii paralizeaza picioarele si este gasit dimineata de catre preot cazut in fata raclei cu sfintele moaste.

Spre sfarsitul razboiului ruso-turc (1774), armata rusa ajunse in preajma satului Basarabov. Generalul Piotr Saltikov porunci ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, ii ceru acestuia sa lase romanilor moastele sfantului lor compatriot, pentru că Basarabov a fost mosia Domnitorului Basarab, spre mangaiere dupa toate durerile pricinuite de razboi. Generalul Saltikov fu de acord si a luat numai o mana a Sfantului pe care a trimis-o la Lavra Pecerska de la Kiev.

Trupul Sfantului Dimitrie, intampinat cu mare alai, a fost asezat, in zilele Preasfintitului mitropolit Chir Grigorie, in biserica cea mare a mitropoliei de la Bucuresti. De indata se petrecura unele minuni: razboiul inceta, iar ciuma ce bantuia conteni. De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, el este cinstit ca protector al orasului si al intregii Romanii

În timpul Războiului de Independenţă, din anul 1877, un colonel bătrân din Bucureşti avea şapte feciori care au fost duşi pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaştele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viaţă din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor şi a aşezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toţi cei şapte feciori s-au întors sănătoşi la casele lor.

În timpul ocupaţiei germane din primul război mondial, câţiva bulgari cu o maşină au furat moaştele Sfântului Dimitrie din Catedrala Mitropoliei din Bucureşti, cu scopul să le ducă peste Dunăre, în ţara lor. Dar sfântul n-a voit să părăsească România. De aceea, toată noaptea bulgarii, prin minune, au înconjurat străzile capitalei, dar n-au nimerit şoseaua care duce la Giurgiu, ca să treacă Dunărea. Dimineaţă au fost prinşi, iar sfintele moaşte au fost aduse în catedrală.

În anul 1955, o femeie din jurul Bucureştilor avea soţul paralizat şi bolnav de nervi. Nemaiputând ea suferi, a venit la Sfântul Dimitrie şi a cerut sfatul unui preot. El i-a dat să citească acatistul cuviosului şi să se închine cu credinţă la sfânta raclă. Femeia s-a întors acasă. Pe la miezul nopţii a strigat-o soţul bolnav şi i-a zis: Ai chemat vreun doctor din Bucureşti la mine? Nu! i-a răspuns femeia.
– Cum nu? a zis soţul. Acum câteva clipe a fost la mine doctorul şi m-a consultat. De ce n-ai venit să-i plăteşti? S-a urcat într-o trăsură cu cai albi şi a plecat spre Bucureşti. Şi te-a consultat? întrebă femeia. M-a uns cu untdelemn sfinţit pe mână şi pe piciorul paralizat şi mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să mai înjur, că mă vindec. Te rog, iartă-mă, Mărie, că de acum înainte nu te mai supăr! Dar nu uita, du-te dimineaţă şi plăteşte-i doctorului, că tu l-ai chemat şi ştii unde locuieşte!
Dimineaţă, bolnavul s-a sculat din pat complet sănătos, iar soţia a mers plângând la moaştele Sfântului Dimitrie şi cu multe lacrimi a mulţumit binefăcătorului ei.

În vreme de secetă, la cererea credincioşilor se scoteau moaştele cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârşea Sfântul Maslu pe câmp, sărutau cu toţii sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toţii pe iarbă şi porneau în procesiune spre satele vecine.  În fruntea procesiunii mergea un tânăr purtând Sfânta Cruce. Apoi, doi tineri purtau drapelul naţional, lat cât şoseaua. În urmă, bătrânii purtau prapuri, cruci şi steaguri, urmaţi de sfintele moaşte; iar masa credincioşilor, în sunetul clopotelor, purta în mâini lumânări aprinse, busuioc şi flori. După terminarea slujbei de ploaie, alteori în timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternică şi adăpa brazdele pământului lovit de secetă pentru păcatele noastre.  Sa mergem, așadar si noi, bolnavi cu trupul si cu sufletul la moastele Sfantului Dimitrie, iar in timpul in care zabovim pe Dealul Mitripolie sa citim acatistul Sfantului, sa ne inchinam cu credinta la sfanta racla si sa zicem: Sfinte Cuvioase Dimitrie, roaga-te pentru noi pacatosii!

Mergeti sa va intalniti cu Sfantul Dimitrie cel Nou, acum, la ziua lui. Sa-i aduceti prinos si omagiu, recunostinta si multumire, pentru ca el se roaga cu adevarat pentru noi. Ingenuncheati inaintea lui si plecati-va fruntea pe mana lui uscata de post si ganditi-va mai adanc la viata lui, la osteneala lui, la roadele cu care Duhul Sfant l-a daruit pentru ostenelile lui. A murit ca un mare necunoscut, dar a ajuns mai cunoscut decat toti cei mari din lumea aceasta, care se misca numai prin puterile si prin forta lor – si care apoi sunt uitati de toti, pentru ca nu lasa nici o dara de lumina in urma lor, asa cum au lasat acesti luceferi mari: sfantul Dimitrie, sfantul Gheorghe, sfantul Nicolae…

Cititi vietile acestor sfinti si cititi Scriptura, frati crestini. Cititi si subliniati cu creionul, ca sa tineti minte – dar sa o subliniati mai ales cu faptele. Nu uitati: facem bine, mostenim binele. Traim in lumina, intram in lumina. Traim in murdarie, intram unde e murdar. Sa ne gandim mereu la noi insine, ca sa tinem in frau trupul acesta indaratnic, care zburda: „Sunt tanar, trebuie sa-mi traiesc viata – ce, sunt baba?!” Ca si cum tinerii n-ar muri! Mor si tinerii. Sa nu uitam ca ne vine si noua sfarsitul si in ceea ce ne va gasi, in aceea ne va judeca Dumnezeu. Nu ne jucam cu propria noastra existenta. Suntem lasati pe pamant sa implinim un rost al nostru, un rost precis. Suntem lasati ca niste negustori, sa agonisim inca de aici viata cea vesnica. Sa nu risipim viata zadarnic si pe urma sa auzim acel cuvant ingrozitor: „Plecati de la Mine, netrebnicilor!”

Luati la inima acest indemn al Bisericii. Sa ne traim viata asa cum se cuvine, cu intelepciune, nu ca cei neintelepti”

Toti sfintii, cu exceptia apostolilor si a misionarilor, si-au castigat aceasta calitate lucrand pentru credinciosi sau remarcandu-se prin viata lor de curatie si jertfelnicie intre credinciosii dintr-un anumit loc sau tinut. Cinstirea lor a inceput inca in timpul vietii, sau dupa moarte, intre credinciosii din acel loc, pentru ca treptat ea sa se intinda tot mai departe. Astfel, din sfinti locali ei au devenit sfinti universali. Dar au ajuns la aceasta cinstire pentru curatia dobandita de ei intr-un anumit loc, sau mucenicia lor, sau faptele lor de ajutorare pentru dreapta credinta marturisita pretutindeni, putand fi imitate de credinciosii din orice loc. Ei aplicau intr-un anume loc sau tinut invataturile dreptei credinte universale. Ei slujeau si ilustrau credinta universala in locul in care vietuiau. Astfel, toti sfintii sunt locali prin faptul ca lucreaza intr-un anumit loc, dar sunt universali pentru credinta universala pe care o slujesc in acel loc. Din acest punct de vedere nu exista sfinti locali si universali. Toti sunt locali pentru oamenii dintr-un anumit loc carora le slujesc in cursul vietii prin faptele si pilda lor, dar toti sunt universali pentru ca aceasta pilda e valabila pentru credinciosii de pretutindeni si ea se impune spre unitate tuturor celor care ajung sa-i cunoasca. Toti se umplu de Acelasi Hristos care straluceste prin fiinta lor si toti sunt purtatorii Aceluiasi Duh Sfant, chiar daca Duhul Sfant Care li se comunica lor a fost comunicat de ei prin alta limba. Toti apartin prin Acelasi Duh Sfant Bisericii universale, care a inceput la Cincizecime si continua de-a lungul secolelor, cuprinzand diferite neamuri.

Limbile sunt diferite, dar sufletele sunt umplute de Acelasi Duh si simt in Acelasi Hristos.

Noi venerăm pe sfinţi, pentru că ei sunt prieteni ai lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului care a zis către sfinţii Săi ucenici: Voi sunteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14). Şi în alt loc al dumnezeieştii Scripturi ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, zicând: A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob 2, 23; Romani 4, 3; Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8). Noi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu şi cerem ajutor lui Dumnezeu prin ei, căci: Sfinţii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2). Prin sfinţi nu înţelegem pe cei ce se numesc creştini doar cu numele; ci pe cei care s-au desăvârşit prin fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Căci Mîntuitorul numai Apostolilor şi celor asemenea lor a zis: Adevărat grăiesc vouă, că voi cei ce aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii al lui Israel (Matei 19, 28).

Cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari preaslăvite, după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror fapte şi minuni arată Sfânta Scriptură şi Sfînta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.

Cinstim pe sfinţi şi le cerem ajutor în necazuri căci ei se roagă pentru noi şi rugăciunea lor este primită de Dumnezeu. Ascultă ce zice Dumnezeu lui Abimelec, regele Gherarei, când acesta, din neştiinţă, voia să ia de soţie pe soţia lui Avraam: Dă înapoi femeia omului aceluia, că este prooroc şi se va ruga pentru tine, şi vei fi viu. Iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să mori şi tu şi toţi ai tăi.

Puterea dumnezeiasca ce lucreaza prin trupurile Sfintilor dupa moartea lor e o continuare, dar si o intensificare a puterii ce lucra prin trupurile lor cat au fost in viata. De aceea, cei ce se roaga lânga osemintele sfântului nu se adreseaza propriu zis acestor oseminte, ci per­soanei sfântului. Cinstirea trece la persoana, ca si in cazul cinsti­rii icoanelor. Moastele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de dupa inviere. Cultul sfintelor moaste pastreaza vie in constiinta credinciosului ideea ca trupul n-a fost facut sa moara, ci sa invieze si sa se invesniceasca in Hristos.

Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! Amin (postat pe f.b de Ioan Monahul)