Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României
La Muți Ani celor ce poartă numele Sfântului Andrei, La mulți ani români !
Numele Andrei nu-i, cum s-ar putea crede, de origine evreiasca, ci greceasca: Andréas sta in legatura cu andreia, "barbatie, indrazneala" (de la anér, andrós, "barbat"). Forma curenta este Andrei (fem. Andreea), cu diminutivul Andi (adeseori grafiat Andy). In vechime, limba romana a cunoscut si alte forme (Andrii, Andruta, Andries, Andreica etc.), unele disparute cu timpul, altele pastrate doar ca nume de familie.
Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit. Ca cel decât Apostolii mai întâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.(tropar) Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole! O, preaminunate Sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealăudate, şi să ne învredniceşti de bucuria raiului(codac)
Sfantul Andrei era originar din Betsaida. Aparţinea unei familii sărace de pescari. Cap al familiei era Iona. Andrei şi fratele său, Simon, împreună cu tatăl lor aveau o barcă pescărească şi pescuiau în lacul Galileii. Trăiau o viaţă smerită şi liniştită. Pentru multă lume erau nişte necunoscuţi. Cei doi fraţi, Andrei şi Petru (aşa s-a numit mai târziu Simon) erau nişte fiinţe nobile. Interesele lor nu se limitau doar la meseria lor. Nu se îngrijeau doar de cum vor pescui, ce vor mânca, cum vor trăi. Aveau şi preocupări mai înalte. Ca iudei, în religia pe care o aveau, credeau în adevăratul Dumnezeu. Credeau în toate câte le învăţau Moise şi profeţii. Mergeau mereu la sinagogă şi prin toate câte auzeau sau citeau, în inima lor înflorea o nădejde vie că se apropie momentul venirii lui Hristos-Mesia, care va mântui pe Israel şi întreaga lume. Așadar, cu această nădejde trăiau aceşti săraci pescari din Galileea. De aceea, când au auzit că la râul Iordan s-a arătat Ioan proorocul, care profeţea că vine Mesia şi chema lumea la pocăinţă, Andrei şi Petru au alergat şi s-au dus la Iordan, devenind ucenicii lui Ioan Înaintemergătorul. Cât de multţumiţi erau că-l ascultă şi că-l văd, pe Ioan Botezătorul și credeau in el! Dar când într-o zi, Hristos, ca un necunoscut, păşea pe ţărm, Ioan, care L-a cunoscut, plin de bucurie şi de veselie Îl arată lui Andrei şi lui Ioan Evanghelistul şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,36) sau precum a zis în altă împrejurare: „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In 1,29). În aceste puţine cuvinte se cuprinde taina dumnezeieştii iconomii. Să fim atenţi. După cum observă Sfântul Ioan Gură-de-Aur, Ioan nu spune simplu „Miel”, nu Îl numeşte simplu „Miel”, ci „Mielul”. Acest articol hotărât „l” înseamnă că Hristos nu este unul dintre mulţii miei pe care evreii îi înjunghiau în fiecare an de Paşti, ci este Unicul Miel. Mielul în comparaţie cu care mieii evreilor erau doar nişte icoane şi nişte umbre. El este Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Ioan Gură-de-Aur, tâlcuind şi cuvântul „Cel ce ridică”, observă că jertfa Sa de pe Golgota a fost unică. Iar prin mijlocirea acestei jertfe unice se iartă păcatele întregii lumi. Întotdeauna Hristos ridică, ia asupra Sa, iartă păcatele lumii, prin mijlocirea credinţei şi a săvârşirii Tainei Dumnezeieştii Euharistii.
Andrei şi Ioan, când au auzit aceste cuvinte ale Înaintemergătorului Ioan, cuvinte care-L prezentau pe Hristos ca Izbăvitor al lumii, au hotărât să se apropie de Hristos şi să-L cunoască de aproape. Ioan Înaintemergătorul nu avea să se întristeze că vor pleca de lângă el şi vor merge după Hristos. Avea să se bucure. Pentru că aveau să-L cunoască pe Acela căruia el Îi era Înaintemergător, precum el însuşi spusese, că nu este vrednic să dezlege „cureaua încălţămintelor” Lui (Mc 1,7). În felul acesta ucenicii aveau să progreseze spre o învăţătură şi spre o cunoaştere neasemănat mai înaltă. Pentru că Hristos este „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apoc 22,13). Andrei şi Ioan se apropie de Hristos. Hristos îi vede că vin după El, se întoarce şi îi întreabă: „Ce căutaţi?”Ei răspund: „Învăţătorule, unde locuieşti?” Iar Hristos le spune: „Veniţi şi vedeţi!” (In 1,39). Ucenicii ajung acolo unde locuia Hristos. Avea casa Lui? Nu. Locuia provizoriu în casa vreunui străin. În acea casă săracă Hristos i-a primit pe Andrei şi pe Ioan şi a deschis o discuţie cu ei, care a ţinut ore întregi. Cât am vrea să ştim şi noi ce au discutat! Evanghelia nu ne zice ce au discutat. Dar nu există nici o îndoială că subiectul dezbaterii a fost Împărăţia Cerurilor, care venea în lume. (iar ei, peste puţin, vor fi chemaţi ca primi predicatori şi învăţători ai acestei Împărăţii). Înaintea ochilor ucenicilor se deschidea o nouă lume. Pentru prima dată, ascultau lucruri care le luminau cugetul, le încălzeau inima şi care pe om îl zguduie, îl îndeamnă spre acţiune. Aceasta a fost prima întâlnire a celor doi ucenici cu Hristos.
Atât de impresionaţi au fost Andrei şi Ioan de această întâlnire, încât unul dintre ei, Ioan, care a scris mai apoi Evanghelia, a consemnat şi ora întâlnirii, că era „ca la ceasul al zecelea” (In 1,40). Ceasul al zecelea după ceasul ebraic, corespunde cu ora 4 după-amiază conform ceasului nostru. Iar că impresia pe care le-a făcut-o această întâlnire a fost uriaşă se vede şi din faptul că Andrei, plin de entuziasm, a alergat şi l-a aflat pe fratele său Petru şi i-a spus : „L-am aflat pe Mesia!” (In 1,46). Pentru că Hristos este izvorul cristalin, „apa cea vie” (In 4,10), copacul cel nemuritor, „pâinea vieţii” (In 6,35), lumina, soarele care luminează, încălzeşte şi viază, mărgăritarul cel de mult preţ. Orice imagine am folosi este inferioară realităţii. Acesta este Mesia şi Izbăvitorul lumii, care ramâne în memoria fratilor Andrei și Ioan. Fara îndoială, pentru Andrei, cel mai important moment din viaţă a fost momentul în care L-a cunoscut pe Hristos. S-a întipărit atât de viu în sufletul său, încât avea să-l ţină minte până în celălalt moment. Ultimul moment din viaţă, în care şi el, răstignit, dar mai mult, răstignit cu capul în jos că nu era vrednic să moară ca Hristos, şi-a dat sufletul său pe cruce.
Oare, care este cel mai important moment din viaţa voastră? Oamenii acestui veac ne vor răspunde la această întrebare potrivit importanţei pe care o dau anumitor persoane sau lucruri. Pentru cel care este dator sume uriaşe, cel mai important moment este cel în care datoria i se şterge. Pentru cel întemniţat, cel mai important este momentul în care închisoarea se deschide şi el iese afară. Pentru cel captiv, momentul eliberării, pentru cel bolnav, care se primejduieşte să moară, cel mai important este momentul în care sănătatea i se restabileşte şi iese din spital. Pentru un student, momentul în care îşi ia diploma. Pentru altul, momentul în care îşi face nunta. Pentru altul, momentul în care i se naşte un copil. Iar pentru altul, momentul în care lozul său a câştigat milioane… Dar din toate aceste momente, neasemănat mai important este momentul în care omul se trezeşte din somnul păcatului şi zăreşte lumina cea dulce a credinţei în Hristos.O, momentul în care cineva Îl cunoaşte pe Hristos, nu formal, ci duhovniceşte, şi Îl simte de acum ca pe Mântuitorul şi Izbăvitorul lui personal. Acest moment este cel mai important. Deoarece nicăieri în altă parte, da, nicăieri în altă parte, omul nu poate să-şi găsească bucuria, pacea, iubirea, izbăvirea şi mântuirea.
Nu după multe zile, Andrei şi Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Iona; voiau să plece pe mare la pescuit peşte. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! (Mt 4,19). Din clipa aceea, Andrei și Simon au lăsat toate şi au urmat lui Hristos până la moarte şi Înviere, fiind martori ai minunilor şi Învierii Lui. Iar după înălţarea Sa la cer, trăgând sorţi unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre, a creştinat Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulţi din Sciţia Mică, adică Dobrogea de azi. El a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constanţa. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire mare cu hramul “Sfântul Apostol Andrei”.
Pestera Sfantului Andrei este prima biserica crestina de la noi. Preotii cultului local, numiti in balada Pestera Sfantului Andrei "sfinti", l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest "pat al Sfantului Andrei". Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi "cel dintai chemat" al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este "casa" despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantului Andrei.
In al doilea deceniu al secolului trecut, dr. Ion Dinu descria astfel prezenta apostolului la pestera ce-i poarta numele: "Ci s-a oprit maritul Andreiu in plaiul dregatorilor Cutusone si Dura, unde este acum satul Ioan Corvin si padurea cu pestera sfintitoare, care a fost schit de odihna sfantului calator si loc de inchinare pentru el si pentru sfintii care au fost cu el, in calatoria de propovaduire. Multimea de trudnici si de daci si de geti si alani si greci si romani de pe tot plaiul au alergat la Sfantul Apostol, iar Andreiu ii invata si ii boteza in apele celor noua izvoare sfintitoare si tamaduitoare, pe langa schitul sau sfant, care izvoare se mai vad si pana acum, oglindind sfintitul schit si dand tamaduire si alinare celor bolnavi si sanatosilor. Si precum se vede si acum, sunt acele izvoare mai mari: Unu-n deal, spre rasarit,/ Ca acolo-i loc sfintit,/ Unu-n jos, catre apus,/ Ca acolo-i loc ascuns". La aproximativ 200 de metri de pestera, pe un alt versant al muntelui, se observa si astazi urmele vechilor chilii sapate in stanca, unde traditia spune ca ar fi locuit ucenicii apostolului. In afara de aceste dovezi ale prezentei Sfantului Andrei aici, nu departe de pestera, se mai vad si astazi urmele celor noua izvoare despre care vorbea Ion Dinu, ale caror ape formau paraul Cuzgun ("Porumbel", in turca veche, o evidenta aluzie la primul botez savarsit aici), in care au fost botezati primii crestini de pe aceste meleaguri: Innul, Rimmul, Pimmul, care i-au cazut in genunchi apostolului, dupa o predica, si care "s-au mirat foarte, si dand toate saracilor, au ramas cu apostolul, care i-a hirotonit preoti si au trait multi ani in pesterile lor". In imediata lor apropiere se mai afla un izvor, numit "Eminescu", amenajat in amintirea poetului national Dupa lungi perioade de pustiire, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, pestera sfanta s-a aratat in vis avocatului Jan Dinu, un om al locului. Asa a fost regasit primul altar crestin de la noi.
Pe la 1935, preotul Stefan Vasilescu pastra o istorioara referitoare la acest loc, pe care o auzise de la batranii satului, care si ei o stiau de la alti batranii. Ei vorbeau despre existenta a doua pesteri care au servit ca biserici primilor crestini. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, Pestera Sfantului Andrei a devenit un reper important pe harta crestina a Dobrogei. Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare. Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu. La Pestera Sfantului Andrei au fost ridicate doua biserici.Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La Pestera Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.
Sfântul Apostol Andrei dupa ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis a trecut prin Tracia prin Macedonia, prin Grecia şi a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras. Aici a creştinat pe mulţi închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiştile idolilor şi a mărturisit pe Hristos cu multă putere.Văzând aceasta ighemonul cetăţii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare şi l-a aruncat în temniţă cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulţi credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe o cruce în formă de X, dându-şi sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero.
Mareată a fost lucrarea de propovaduire a Sfinților Apostoli, minunată și mareață a fost lucrarea Sfântului Apostol Andrei, care a adus creștinismul în România și este Ocrotitorul României, chiar daca numele Sfantului Andrei nu este amintit in Faptele Apostolilor si in Epistole, asa cum nu este amintit nici al altora dintre cei doisprezece, cel dintai chemat la apostolie este prezent si activ in randul propovaduitorilor Evangheliei. In toate etapele dezvoltarii si progresului Sfintei Evanghelii, Sfantul Apostol Andrei s-a aflat, alaturi de ceilalti Apostoli, contribuind in mod substantial la propovaduirea Evangheliei, atat intre iudei, indeosebi in prima etapa a lucrarii misionare a Bisericii, cat si la neamuri, dupa Sinodul de la Ierusalim, cand nu va mai exista nici un fel de obstacol in calea predicarii noii credinte in lumea pagana.
Autoritatea Sfintilor Apostoli era uriasa, nu numai in Biserica primara a Ierusalimului (Fap. 2,42;5,11-12), ci si in Bisericile intemeiate in lumea pagana, unde misionari, precum Sfantul Apostol Pavel si Sila, "cand treceau prin cetati, invatau sa pazeasca invataturile randuite de Apostolii si de preotii din Ierusalim" (Fap 16,4). Aceasta autoritate a Sfintilor Apostoli ii va indatora pe acestia la o lucrare misionara intensa, depusa pe o arie cat mai intinsa. Ar fi fost, deci, cu neputinta ca Sfintii Apostoli ai Domnului sa nu valorifice in avantajul propovaduirii Evangheliei aceasta autoritate unica pe care intreaga Biserica le-o recunoastea (Gal.1,17;2,2;I Cor.12,28;15,7; II Cor.11,5;12,11) si le-o acorda. De aceea, trebuie sa privim pe orice Apostol, nu numai ca pe un misionar cu mandat incredintat, ci ca pe un conducator si organizator al marilor misiuni crestine din epoca. Daca, in Noul Testament, informatiile si datele privind propovaduirea Evangheliei de catre cei doisprezece Apostoli raman la afirmatii cu caracter general, dar din traditia bisericeasca patristica si aghiografica, pentru ca rolul acestei traditii consta tocmai in completarea acelor date si informatii care, in Noul Testament, au un caracter general, dar care cheama, prin logica lor, la cercetare in vederea completarii si situarii lor istorice.
Textul fundamental pe care se intemeiaza afirmatiile privind propovaduirea Evangheliei de catre Sfantul Apostol Andrei in Scitia ramane, indiscutabil, cel intalnit in Istoria bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea, cartea a treia I,1-3: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea; lui Toma, dupa traditie, i-a cazut la sorti tara partilor, lui Andrei, Scitia, lui Ioan, Asia, unde si-a petrecut viata pana ce a murit la Efes. Petru pare sa fi predicat iudeilor raspanditi in Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia si Asia, pentru ca, pana la urma, sa ajunga la Roma, unde, la dorinta lui, a fost rastignit cu capul in jos. Ce sa mai spun de Pavel, care, dupa ce plinise Evanghelia lui Hristos, din Ierusalim si pana in partile Iliriei, a suferit martiriul la Roma, sub Nero? Acestea sunt aratate de Origen in Cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei". "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea". Afirmatia de mai sus este intocmai cu aceea cu care se incheie Evanghelia dupa Marcu: "iar ei (Sfintii Apostoli), plecand au propovaduit pretutindeni" (16,20).
Eusebiu sustine ca "invatatura mantuirii a putut straluci asemenea razelor soarelui in toata lumea". In scurta vreme, glasul de Dumnezeu pazitilor evanghelisti si Apostoli a rasunat, cum zice Sfanta Scriptura, "in toata lumea si pana la marginile lumii au ajuns cuvintele lor" (Ps.18,4). "Intr-adevar, in scurt timp, au rasarit in toate orasele si satele, ca niste "arii" (Mt 3,12) pline, o multime de Biserici puternice si pline de credinciosi". Afirmatiile lui Eusebiu sunt sustinite si de textele pauline Evanghelia "a fost propovaduita la toata faptura" (Cor.1,23;II Tim.4,17), inca din epoca apostolica. Aceasta e o realitate pe care se intemeiaza in buna masura sustinerile Parintilor apostolici potrivit carora Sfantul Apostol Pavel "a fost propovaduitor atat in rasarit, cat si in apus, invatand dreptatea (Evanghelia) in toata lumea si ajungand pana la marginile Apusului".Tertulian († dupa 240), numeste printre popoarele din antichitate care au primit invatatura crestina pe sarmati, pe daci, pe germani si pe sciti, adica populatii care au trait pe teritoriul Romaniei de azi, alaturi de gali, si de britanici si de alte neamuri cu precizari privind propovaduirea Evangheliei la neamuri si provincii, in numerose insule, care nu pot fi numarate, se inscriu ca argumente pentru raspandirea si extinderea credintei crestine in primele doua secole.
Despre larga raspandire a invataturii crestine ne vorbeste si Sfantul Ignatie Teoforul al Antiohiei († 107) cand afirma ca episcopii erau randuiti "pana la marginile lumii". Acest text ne vorbeste, totodata, si despre organizarea Bisericii in epoca, lucrare deosebit de importanta, pentru ca o Biserica lipsita de organizare n-ar fi putut nici atunci si nici acum sa dainuiasca, de atunci ortodoxia pastrează traditia bisericii noastre. Apostolii si ucenicii Mantuitorului "s-au imprastiat peste intreg pamantul" si precizarile care urmeaza cu privire la ariile misionare ale unor Apostoli ai Domnului. Traditia potrivit careia lui Toma i-a cazut, in vederea evanghelizarii, tara partilor, lui Andrei, Scitia, iar lui Ioan, Asia, pe care Eusebiu o invoca in textul sau, isi are originele in memoria Bisericii si in constiinta pe care aceasta institutie o are si o pastreaza asupra evenimentelor in baza carora ea si-a dobandit fiinta istorica. Insasi existenta sa este dovada si consecinta lucrarii apostolice. Cand Eusebiu evoca pe Origen si face o sinteza a datelor privind activitatea misionara a unor Apostoli ca Toma, Andrei, Ioan, Petru sau Pavel, care ne trimit la descrierile Faptelor Apostolilor cu privire la felul in care se desfasura o calatorie si o lucrare misionara sub calauzirea unui Apostol. Activitatile misionare in general ele erau asemanatoare in ce priveste continutul predicii, administrarea Tainei Sfantului Botez, randuirea slujitorilor hirotoniti, asigurarea structurilor organizatorice necesare functionarii Biserii locale nou infiintate dupa plecarea Apostolului intemeietor etc.
Cand Eusebiu trimite la Origen, el are in vedere, nu datele privindu-i pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel care sunt integral preluate din Noul Testament, ci pe Sfintii Apostol Ioan, a carui prezenta in Asia si la Efes e subinteleasa din Apocalipsa (1, 4-3, 19). Cand ne informeaza despre activitatea Sfintilor Apostoli Toma si Andrei, Eusebiu subliniaza ca sursa informatiilor sale o constituie "traditia". Aceasta traditie este, inaintea lui Eusebiu, intalnita la Origen. Deci, traditia intalnita la Origen si preluata de Eusebiu nu este traditie, decat in cazul definirii ariilor misionare ale lui Toma si Andrei, pentru ca, in cazul Apostolilor Petru, Pavel sau Ioan, Noul Testament ne ofera dovezi si date privind activitatea lor misionara, singura ratiune a lui Eusebiu de a cita Comentariile lui Origen la Geneza, ca sursa a propriei sale scrieri, se refera in exclusivitate la repartizarea Partiei si a Scitiei ca arii misionare ale Sfintilor Apostoli Toma si Andrei.
Ce trebuie sa intelegem prin Scitia. In general, se admite ca exista o Scitie Mare prin care se intelegea regiunea de stepa din sudul Ucrainei. Este, de asemenea, bine cunoscuta in antichitate, Scitia Mica (Scytia Minor), provincia care se intindea pe teritoriul Dobrogei de astazi. Numele de Scitia este dat provinciilor delimitate mai inainte de la unii din locuitorii acestora, adica de la sciti, popor migrator, care in Scitia Mica, Dobrogea de astazi, au format mici statulete in anumite parti, termenul de Scitia era mai curand denumirea geografica a unei provincii, decat indicatia unei regiuni locuite de sciti. Aceasta subliniere este valabila mai cu seama in ce priveste Scitia Mica, cand Sfintii Apostoli au impartit provinciile intre ei prin tragere la sorti, Scitia a insemnat partea cea mai indepartata spre nordul european al Imperiului Roman, un reper geografic care se inscria in programul misionar al Celor doisprezece, care traiau cu ardoare si cu un profund simt al datoriei, poruncile Mantuitorului privind propovaduirea Evangheliei la "toate neamurile" si "pana la marginea pamantului" (Mt 28,19; Fap 1,8).
In consecinta, cand se stabileste un obiectiv misionar in sarcina unui Apostol, acest obiectiv trebuie inteles in sens maximal. Prin Scitia trebuie, deci, inteles in sens misionar, toata provincia(iile) care purta(u), in epoca acest nume. Prin urmare, Sfantul Apostol Andrei caruia i-a cazut la sorti sa evanghelizeze Scitia, si-a indeplinit mandatul in mod integral, adica a propovaduit, atat in asa-zisa Scitie Mare, cat si in Scitia Mica. În textul de bilant misionar, al Sfantului Apostol Pavel, la inchierea celei de-a treia calatorii misionare (Rom. 15,19) se face precizarea, ca Apostolul neamurilor nu s-a multumit sa propovaduiasca, pe traseul sau, numai in anumite centre sau chiar provincii, ci el a extins aceasta lucrare si imprejurul acestor centre sau provincii, astfel incat, "teritoriul parcurs de dansul nu se extinde in linie dreapta pana in tara Iliricului, ci in lung si in lat sau, cum bine zice Apostolul, "in cerc". Tot din acest text (Rom. 15,20) rezulta ca un Apostol nu parasea spatiul sau misionar pana nu-si incheia defintiv misiunea. In aceasta lucrare se cuprindea si organizarea Bisericilor locale intemeiate de Apostol: randuirea slujitorilor hirotoniti si a structurilor organizatorice locale - diaconite, vaduve, presbitere etc., Fap 14,23; Tim.3, 11; 5 sa., acesta este sensul exact al expresiei: "Am implinit Evanghelia lui Hristos" (Rom. 15, 19).
In textul din 3,11 al Epistolei, Pavel ne ofera o lista a tuturor neamurilor care au primit Botezul: "Nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si, intru toti, Hristos". Ar fi gresit sa se creada ca lista neamurilor care, dupa autorul Epistolei, au primit Botezul, este intamplatoare sau hiperbolica (Rom. 15,18). Termenul de barbar denumeste pe toti cei care vorbeau o limba necunoscuta celui care-l folosea ( I Cor. 14,11). Deci toti cei ce nu vorbeau limba greaca erau pentru Apostolul neamurilor barbari (Fapte 28, 2), practic toate popoarele care locuiau pe fata pamantului. Inscrierea ca primitori ai Evangheliei in mod special, alaturi de iudei si elini, a scitilor, care ar fi putut sa fie subintelesi in termenul de barbar, devine deosebit de importanta, pentru ca ne ofera un temei noutestamentar pentru afirmarea tezei crestinarii scitilor inainte de epoca scrierii Epistolei catre Coloseni. Se poate sustine ca Apostolul nominalizeaza in mod special pe sciti, ca unii care locuiau la marginea de nord-est a Imperiului Roman, vrand, prin aceasta, sa puna in evidenta cat de departe au ajuns misionarii crestini cu lucrarea lor de propovaduire.
E posibil ca scitii sa fie amintiti in Col 3, 11 de Apostolul neamurilor, pentru a fi subliniata in mod special lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, numit uneori Apostolul scitilor. Prin lucrarea Apostolului Andrei, a fost evanghelizata, practic, Peninsula Balcanica si provincii din Asia Mica, precum Bitinia si Pontul. Acest fapt a creat Sfantului Apostol Pavel conditia de a merge la Roma, unde dorea cu ardoare sa ajunga, dar era impiedicat de obligatia de a propovadui pretutindeni in partea orientala a Imperiului (Rom. 15, 22-23). Prin mentionarea scitilor ca primitori ai Evangheliei, devine clar cititorilor Epistolei catre Coloseni ca propovaduirea Evangheliei in aceste parti de est si de nord ale Imperiului fusese incheiata. Continuarea propovaduirii Evangheliei in acele regiuni in care Apostolii puneau inceput unor Biserici locale revenea ca o obligatie a acestor Biserici si slujitorilor acestora randuiti sacramental (Tit 1,5), pentru ca orice Biserica era un centur de iradiere si de propovaduire crestina (I Tes. 1,7).
Cu privire la sfantul Apostol Andrei, izvoarele aghiografice sunt cu deosebire generoase, si se incadreaza intru totul traditiei intalnite la Origen, la Eusebiu de Cezareea si in alte surse care vorbesc despre activitatea sa misionara, cum ar fi de pilda, Ipolit Romanul (nascut pe anul 175, mort ca martir in anul 235). Ipolit ne spune: "Andrei a vestit (Evanghelia) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Ahaia"
Cand apreciem ca izvoarele aghiografice privitoare la lucrarea Sfantului Andrei sunt intru totul conforme cu documentele patristice amintite, avem in vedere constatarea ca aria misionara a Apostolului cel dintai chemat se inscrie in traseul parcurs de acesta din Ierusalim si pana in Scitia, obiectivul cel mai indepartat al indatoririlor sale misionare. Urmarind itinerariul misionar al Sfantului Apostol Andrei, asa cum ne este prezentat de literatura aghiografica, vom constata o intensa activitate a acestuia in Asia Mica.
Astfel, in Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, o scriere care ar putea fi datata in secolul al X-lea, citim ca "dupa Inaltarea Domnului la cer s-a tras la sorti, unui Apostol cazandu-i o tara, altuia alta spre propovaduirea Evangheliei, astfel incat lui Andrei i-a cazut toata regiunea Bitiniei si Pontului, provinciile romane Tracia si Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (in Crimeea)". O alta versiune mai lunga a aceluiasi Sinaxar completeaza lista oraselor si provinciilor evanghelizate de acest Apostol scriind: Lui Andrei, celui intai chemat, i-au cazut la sorti Bitinia, partile Pontului Euxin si ale Propontidei (Marea de Marmara cu cetatile Calcedon si Bizant), Macedonia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, Tesalia, Elada, Peloponezul si cetatile Amissos, Trapezunt, Heraclea Pontului si Amartris".Informatiile pe care le primim din Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae sunt din punctul de vedere al prezentarii de fata mai importante, pentru ca afirma tragerea la sorti ca temei al repartizarii ariei misionare a Sfantului Andrei si propovaduirea Evangheliei in provincii ca Bitinia, Pontul, Tracia si Scitia.
Potrivit traditiei bisericesti indeosebi aghiografice, in Asia Mica a propovaduit cuvantul si Sfantul Apostol Andrei. La marturiile traditiei privind activitatea Sfantului Apostol Andrei in Asia Mica, vedem că un Apostol al Domnului nu strabate provincii si cetati in care sunt Biserici, fara sa le viziteze si sa le intareasca. El va asigura si extinderea propovaduirii Evangheliei in acele provincii invecinate, in care primul Apostol nu ajunsese dintr-un motiv sau altul. In cazul Asiei Mici, provinciile in care Apostolul neamurilor fusese oprit sa mearga (Fap 16,7), cum erau Bitinia, Pontul si Capadocia. Tocmai in aceste provincii il vom afla pe Sfantul Andrei conform traditiei aghiografice, în plină misiune apostolică. Desigur ca aceste informatii n-ar fi fost transcrise in operele mentionate, daca autorii lor n-ar fi dispus de documente, traditii si indicii clare in sensul sustinerii lor.
Pentru ca, trebuie mentionat ca izvoarele aghiografice nu sustin o precizare, o afirmatie, daca acestea nu apar in traditia si memoria Bisericilor locale, care, in lipsa temeiurilor exprese din Noul Testament, raman singurele surse asupra circumstantelor in care ele si-au luat inceput. Datele astfel obtinute nu au caracter legendar, pentru ca legenda nu apare in legatura cu fapte istorice sustinute de Bisericile locale despre intemeierea lor. Legenda, nu numai ca nu poate avea un suport istoric, dar ceea ce o caracterizeaza este tocmai lipsa oricarei legaturi cu istoria si cu realitatea acesteia. Aceste informatii aghiografice nu trebuie confundate cu alte prezentari pe care le intalnim in scrierile cu caracter apocrif care sunt, intr-adevar, scrieri cu caracter legendar, iar Biserica a purtat de grija ca aceste scrieri sa nu devina izvoare ale sustinerilor sale. Dar, ceea ce impune adevarul informatiilor din scrierile aghiografice este, mai presus decat orice si inainte de toate, dinamica si logica intrinseca descoperite noua de acele pagini din Noul Testament privind lucrarea misionara din epoca. In acestea ne sunt infatisate numai modele in domeniu care nu pot sa epuizeze uriasele activitati de aceasta natura din epoca.
Aceasta pentru ca Noul Testament nu este o istorie a raspandirii Crestinismului in epoca apostolica, ci o carte care ne ofera temeiuri si argumente pentru intelegerea si aprofundarea fenomenului raspandirii Evangheliei, oferindu-ne înțelegera geografiei raspandirii Evangheliei, texte de o claritate si precizie care nu lasa loc la nici o indoiala, daca ne referim la rezultatele exceptionale ale lucrarii misionare din epoca apostolica (Rom 15,17-23; Col. 1, 23). Apostol Pavel cand scrie ca Evanghelia "a fost propovaduita la toata faptura de sub cer", ne informeaza in mod la fel de clar ca, in anul 58, luase sfarsit lucrarea de propovaduire a Evangheliei in rasaritul si nordul Imperiului Roman (Rom. 15,23), subliniind ca, pentru mantuire, era suficienta primirea Botezului, fara obligativitatea circumciziunii, cum sustineau iudeii. Or, prezenta unor Apostoli ca Petru si Andrei in Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor constituia cea mai buna dovada ca ei il sustin pe acesta si Evanghelia propovaduita de Pavel. Acesta era un mod de afirmare a solidaritatii apostolice in scopul consolidarii unitatii bisericesti.
Din Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor, Sfantul Apostol Andrei va fi mers in Bitinia si Pont, unde a propovaduit ca misionar Sfanta Evanghelie, intemeind Biserici locale, in primul rand, in centrele urbane, de unde, ca pretutindeni, credinta crestina s-a extins in toate partile (I Tes.1,7-8). Din Bitinia, Sfantul Apostol Andrei a venit apoi, la Troa, de unde, ca si Sfantul Pavel in calatoria a doua misionara (Fap. 16, 11), a trecut in Macedonia, dupa cum aflam din varianta mai lunga a "Patimirii Sfantului Apostol Andrei". Chiar contactul cu populatiile din Bitinia si Pont au prilejuit, fara indoiala, Sfantului Andrei informatii asupra populatiilor din Scitia Mica si Mare, asupra religiilor, culturilor si traditiilor acestora. Cu atat mai mult, trecand in Europa, in Macedonia, cel dintai chemat a agonisit date si informatii mai amanuntite asupra acestor populatii, asupra disponibilitatii acestora de a primi Evanghelia. Caci Macedonia era una din cele mai intens crestinate provincii din epoca apostolica, Bisericile sale fiind oricand gata sa sprijine material (Filip. 4,15-16) si, prin iradiere (I Tes. 1,7-8), propovaduirea Evangheliei. Aici Apostolul Andrei, cel dintai chemat a putut sa cunoasca pe unii locuitori ai Scitiei Mici, unde isi aflasera o noua patrie foarte multi greci si, desigur, multi macedoneni. Din Macedonia, Sfantul Apostol Andrei a trecut, fara indoiala, in Tracia, Moesia si, in final, in Scitia Mica (Dobrogea actuala). De la istoricul Nichifor Calist aflam ca, "dupa ce Apostolul Andrei a predicat in cetatile Pontului stang locuit de greci, romani si geto-daci, trecand prin Tracia, a venit la Bizant, de aici, coborand prin Macedonia si Tesalia, a ajuns in orasul Patras din Ahaia (Grecia), aproape de golful Sepanto, unde avea sa moara de moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X, care, pana azi se numeste Crucea Sfantului Andrei.
Aria misionara a Sfantului Andrei a fost foarte intinsa, comparabila cu aceea a Sfantului Apostol Pavel. Dar mai cu seama este deosebit de important, ca Cel dintai chemat la apostolat a propovaduit Evanghelia inaintea multor neamuri, ceea ce este caracteristic si Sfintilor Apostoli Pavel si Petru, dar si celorlalti Apostoli ai Domnului, care nu au pregetat sa aduca un numar cat mai mare de neamuri la Hristos. Sfantul Andrei a adus la Hristos insa un mare numar de popoare care, pentru ca nu vorbeau limba greaca, erau numiti de cei ce stiau aceasta limba, barbari. Evenimentul este consemnat de Sfantul Pavel in Epistola catre Coloseni (3, 11) cand scrie ca, in Biserica, "in Hristos", au venit nu numai iudei si elini, ci si barbari si sciti. Afirmatii ca cel de mai sus sunt exprimate de Sfantul Apostol Pavel in legatura cu activitatea Sfantului Apostol Andrei, in Peninsula balcanica si pe tarmul Marii Negre, in Scitia Mica si Scitia Mare.
Sfantul Andrei a predicat, conform modelului misionar pe care-l cunoastem din activitatea Sfantului Pavel. Acest model presupune, in primul rand, o prima proclamare a Evangheliei (Fap 13, 16-41; 17, 22-31), cu chemare insistenta la credinta (Fapte 13, 39) si, pe acest temei, la Botez (Fap 2, 38). In acest fel, ia fiinta Biserica locala care primeste, in cel mai scurt timp, pe slujitorii hirotoniti; acestia provin, de regula, din randul celor ce au primit cei dintai Botezul: "Predicand, deci, in tari si in cetati, ne spune Sfantul Clement Romanul, (Apostolii) au pus episcopi si diaconi pentru cei ce aveau sa creada, pe cei ce au crezut intai, persoanele prin care Evanghelia a ajuns la unele neamuri si in anumite provincii ca si o cronologie, chiar aproximativa, a lucrarii acestora, in aceasta privinta, de mare folos ne sunt informatiile cuprinse in traditia bisericeasca, inclusiv in scrierile aghigrafice care sunt transmitatoarele cele mai fidele ale datelor din memoria Bisericilor locale; acestea dovedesc astfel o constiinta de sine in care problema intemeietorului si a inceputurilor sunt factori de cea mai mare insemnatate. In ce priveste raspandirea Crestinismului in Scitia Mica, informatii ca cele cuprinse in istoria Bisericeasca (III, I, 1) a lui Eusebiu, preluate de la Origen, ca si cele cuprinse in izvoarele aghiografice etc. ne arata in mod limpede pe Sfantul Andrei ca Apostol intemeietor al Bisericii de aici. Unui Apostol i se stabilesc, in mod clar, limitele cele mai indepartate ale ariei sale misionare, dar aceasta nu exclude dezvoltarea unei activitati misionare in provincii prin care acesta a trebuit sa treaca, pentru a ajunge la destinatia cea mai indepartata a misiunii sale.
Sfantul Apostol Andrei nu va fi calatorit, in mod cert, singur. Chiar in acea misiune de proba in care Mantuitorul i-a trimis pe cei saptezeci de ucenici ai Sai, acestia au calatorit doi cate doi in indeplinirea lucrarii lor (Luca 10, 1; cf. Marcu 11, 1; 14, 13 etc.). Sfantul Apostol Pavel a avut, de fiecare data, insotitori in calatoriile sale misionare. La inceput, a calatorit impreuna cu Barnaba si Ioan Marcu (Fapte 13, 2-14, 26). E drept ca Ioan Marcu a parasit pe cei doi Apostoli la Perga Pamfiliei (Fapte 13, 13; 15, 37-38), dar oricum, Pavel si Barnaba au mers, permanent impreuna. In calatoria a doua misionara (Fapte 15, 40-18, 22), Apostolul neamurilor a fost insotit de Sila si Timotei, pe parcurs sporind numarul insotitorilor, in masura in care acest lucru era posibil si necesar. Sfantul Apostol Andrei a calatorit pentru a-si indeplini indatoririle sale misionare, in mod sigur, inconjurat de insotitori si colaboratori. Epifanie Monahul (sec. IX) scrie in "Viata, faptele si sfarsitul Sfantului, laudatului Apostol Andrei" ca "luandu-si discipolii sai, Andrei a mers in Frigia Pacatiana, iar, de aici, a mers in Misia (Moesia) la Odyssopolis (Varna de astazi) si, dupa cateva zile, le-a pus episcop pe Apion".
Informatiile oferite de Epifanie Monahul cu privire la ucenicii Sfantului Apostol Andrei se inscriu in modelul nou testamentar al Apostolului misionar, care calatorea, de fiecare data, in grup, alaturi de colaboratorii si ucenicii sai. In consecinta, trebuie sa li se acorde tot creditul. Informatia oferita de acelasi Epifanie Monahul, potrivit careia Sfantul Apostol Andrei a randuit pe Apion, un ucenic al sau, desigur, ca episcop la Odyssopolis, Varna de astazi, este, de asemenea, una care se inscrie in cadrul modelului apostolic misionar, deoarece, in ultimii ani ai vietii sale, Sfantul Apostol Pavel si-a asigurat succesiunea in Biserica locala, prin randuirea lui Tit si Timotei ca episcopi in Bisericile din insula Creta (Tit 1,5) si, respectiv, din Efes (I Tim. 1, 3-4). Sfantul Apostol Pavel le-a adresat lui Tit si Timotei doua scrisori deschise, pentru ca ele trebuiau citite in Bisericile unde acestia fusesera randuiti episcopi (I Tim. 6, 21; Tit 3, 15). In aceste scrieri sunt infatisate, pe de o parte, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce doresc sa primeasca harul preotiei intr-una din cele trei trepte ierarhice ale acesteia, iar, pe de alta parte, indatoririle speciale si generale ale episcopului preotului si diaconului.
O data cu randuirea lui Apion (Apian), ca episcop la Odyssopolis, Sfantul Apostol Andrei isi asigura, la randul sau, succesiunea intr-una din Bisericile locale pe care le intemeiase prin truda sa misionara. Cu siguranta ca Apostolul Andrei se va fi asigurat de buna pregatire crestina a celui asezat episcop, caruia ii va fi facut cunoscut intregul cod al comportamentului si lucrarii episcopului, asa cum a procedat si Sfantul Apostol Pavel prin Epistola intai catre Timotei si Epistola catre Tit.
Dupa Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, numele episcopului randuit de Sfantul Andrei la Odyssos este Amplias. Acest nume este intalnit in Epistola catre Romani, cel pe care il desemneaza, fiind astfel salutat de Apostolul neamurilor: "Imbratisati pe Amplias, iubitul meu in Domnul" (16, 8). Nu este exclus ca Amplias, sarbatorit la 31 octombrie ca Apostol alaturi de Stahie, Urban, Aristobul, Narcis si Appeles (Rom. 16,9;10,11) si considerat cu acestia ca facand parte din randul celor saptezeci si doi de ucenici ai Domnului (Lc 10,1), sa se fi numarat, la inceput, printre acei misionari care au propovaduit Evanghelia in Orient, alaturi sau paralel cu Sfantul Apostol Pavel, salutul atat de cald pe care i-l adreseaza "iubitul meu in Domnul", sunt dovezi ale pozitiei sale importante in Biserica din Capitala Imperiului
Traditia bisericeasca ne-a pastrat si alte stiri privind randuirea de catre Sfantul Apostol Andrei a unor episcopi in aria sa misionara. Astfel Nichifor Calist ne aduce la cunostinta ca Sfantul Apostol Andrei l-a asezat episcop la Bizant pe Stahis, un alt ucenic al sau amintit, prin salutul pe care I-l adreseaza, de Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani: "Imbratisati... si pe Stahis, iubitul meu" (16, 9). Stahis este sarbatorit ca si Amplias, la 31 octombrie. Este numarat intre cei saptezeci de ucenici ai Domnului, semn cert al pregatirii si lucrarii sale misionare. In Mineiul lunii Octombrie, ziua 31, este amintit si Urban, salutat de Apostolul neamurilor in Epistola catre Romani (16, 9) ca impreuna lucrator cu el "in Hristos". Ca si Amplias si Stahis, Urban este intalnit in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului si, ca si acestia, s-a numarat printre insotitorii Sfantului Apostol Andrei, care, dupa Sinaxarul din ziua de 31 octombrie, a fost randuit de acesta ca episcop in Macedonia.
Pastrarea in memoria Bisericii a activitatii Sfantului Apostol Andrei, ca cel ce randuieste si aseaza episcopi, este dovada unei ample lucrari misionare, o lucrare, nu numai inceputa sau in parte realizata, ci ca una dusa pana la capat, incheiata prin asezarea succesorului sau cel mai inalt in Biserica locala si anume, asezarea episcopului. Aceasta ne duce cu gandul la afirmatia foarte importanta a Sfantului Apostol Pavel si anume, aceea ca el a "implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos" (Rom. 15, 9) in cetatile si provinciile prin care a trecut ca misionar, ceea ce insemna ca a oferit Bisericilor intemeiate si acele structuri prin care se asigura continuarea lucrarii crestine la fata locului, conducerea vietii crestine, desfasurarea oricaror activitati misionare, filantropice si de ajutorare crestina. Lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei ne apare astfel ca o componenta deplin conturata a intregii activitati misionare desfasurate in epoca apostolica. Amintirea unor insotitori ai Sfantului Apostol Andrei care sunt citati in Epistola catre Romani ca misionari cu o deosebita experienta si activitate si ca impreuna-lucratori cu Apostolul neamurilor se inscrie deci ca o caracteristica a modelului noutestamentar al Apostolului misionar, colaboratorii altui Apostol, cum s-a aratat mai sus (I Petru 5, 12 si Fapte 15, 40; I Petru 5, 13 si II Tim. 4, 11). In general, toti acesti misionari, colaboratori ai Sfintilor Apostoli, se numara in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului, din randul carora au provenit primii slujitori ai Bisericii din Ierusalim si care s-au instruit, sub calauzirea celor doisprezece, in scoala misionarilor din Cetatea Sfanta, devenind, cu timpul, ei insisi misionari incercati si destoinici sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia.
Daca am incerca o cronologie a activitatii Sfantului Apostol Andrei, pe care n-o putem concepe decat in paralel cu alte evenimente din Noul Testament, indeosebi cu evenimente din activitatea Sfantului Pavel, am putea afirma doar ca predicarea Evangheliei de catre cel dintai chemat la apostolat in Asia Mica a avut loc la scurt timp dupa Sinodul din Ierusalim (anii 49-50), dupa inceputul calatoriei a doua misionare a Sfantului Apostol Pavel, deoarece, in general, cei doisprezece se vor folosi, in misunea lor la neamuri, de Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor ca baze de pornire si de sprijin. Tinand seama ca, in anii 57-58, la data scrierii Epistolei catre Romani, propovaduirea Evangheliei era incheiata in linii generale in Orient si in partea nordica a Imperiului (Rom. 15, 23), consideram ca Sfantul Apostol Andrei isi incheiase, pana la aceasta data, o parte din lucrarea misionara in provinciile si la neamurile care-i fusesera incredintate spre evanghelizare si o continua acolo unde nu ajunsese inca. Oricum, la anul 62 cand este scrisa Epistola catre Coloseni, avusese loc propovaduirea Evangheliei in Scitia, deoarece autorul Epistolei, Sfantul Pavel, face precizarea ca, si scitii alaturi de iudei, de elini si de barbari erau "intru Hristos", adica in Biserica (3, 11).
Mulţumim ţie, mărite Apostole Andrei, noi, neamurile cele de tine luminate şi de pe pământ la ceruri de tine ridicate, că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună locuitori cu sfinţii îngeri şi părtaşi ai slavei Domnului (icos)
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin. (postat pe fb de ioan monahul)