Sfânta Treime
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Intreit Sfinte, revarsa asupra noastra si in noi iubirea Ta negraita si vesnica. Fa-ne sa ne impartasim de iubirea Ta dumnezeiasca, Cel ce esti binecuvantat in veci. Amin.
Iubiți crestini, nu există o altă credinţă ca a noastră, nu există nimic ca măreţia Sfintei Treimi. Credeţi! Şi chiar dacă întreaga lume va îngenunchea şi se va închina treimii diavolului, voi să nu îngenunchiaţi! Şi astăzi, şi mâine, şi în veci să vă închinaţi Sfintei Treimi. Preasfântă Treime, miluieşte lumea. Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, acoperă-i pe copiii Tăi. Amin.
Mereu, în biserică, începem prin a spune: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Asta ne legitinează apartenența și credința. De asemenea, când începem o rugăciune, spunem mai întâi: „Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Prin aceste cuvinte şi prin semnul Sfintei Cruci care le însoţeşte, noi mărturisim credinţa noastră în Dumnezeu-Tatăl, în Dumnezeu-Fiul şi în Dumnezeu-Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în numele căreia am primit şi Sfântul Botez. Şi nu numai prin Sfânta Cruce şi prin cuvintele cu care începem diferitele rugăciuni, ci şi prin toate sfintele slujbe şi mai ales prin Sfânta Liturghie mărturisim noi credinţa noastră în Sfânta Treime şi o preamărim după cuviinţă.
Ba mai mult, sfânta noastră Biserică a rânduit, pentru binecuvântate motive, ca astăzi, a doua zi după marea sărbătoare a Pogorârii Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli, să se aducă cinstire specială Sfintei Treimi şi să se spună cuvânt de lămurire despre dogma Sfintei Treimi, dogmă care constituie specificul religiei creştine şi temelia mântuirii noastre. Vom încerca deci să vorbim, cerând ajutorul lui Dumnezeu, despre această dogmă fundamentală a creştinătăţii și vom încerca numai să vorbim despre dogma Sfintei Treimi, căci, aşa cum nu putem privi cu ochii liberi soarele, în plina lui strălucire, fiindcă ne orbeşte, tot aşa nu putem pătrunde cu mintea această taină de nepătruns: Dumnezeu unul şi totuşi preamărit în trei ipostaze: Tatăl, Fiul şi Sfanţul Duh. Şi totuşi, nimeni nu se poate considera creştin adevărat dacă nu crede şi nu mărturiseşte din toată inima credinţa sa în Dumnezeul cel unic în fiinţă şi preamărit în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Nimeni nu poate nădăjdui în mântuirea sa cea veşnică, dacă nu-şi deschide sufletul pentru primirea acestei învăţături de căpetenie a creştinismului. Căci credinţa într-un singur Dumnezeu au avut-o şi o au şi iudeii, dar ei n-au primit pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, credinţa într-un singur Dumnezeu au avut-o şi o au şi musulmanii, dar nici ei nu cred în dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos şi nu vor să audă despre Dumnezeu-Sfantul Duh. Ba chiar şi unii dintre antici s-au ridicat cu mintea la ideea că nu poate exista decât un singur Dumnezeu, dar nici aceştia n-au socotit dumnezeirea ca unică şi întreită totodată, aşa cum propăvăduieşte sfânta noastră Biserică, pe temeiul revelaţiei divine.
Este adevărat că se găsesc şi în alte religii, ca şi la unii antici, oarecare năzuinţe spre înţelegerea dumnezeirii sub forma trinităţii, sub forma unei vagi grupări de divinităţi în aşa-numite „triade”. Dar toate acestea pot fi socotite cel mult ca preînchipuiri ale dogmei creştine despre Sfânta Treime, ele fiind departe de înţelesul pe care îl are Sfânta Treime în biserica noastră. Numai în acest sens putem lua cuvintele unui vechi istoric al Bisericii creştine, Eusebiu de Cezareea, care scrie că marele filozof grec Platon a fost un „profet al Sfintei Treimi”. Prin urmare, tot ce au putut face aceştia fară ajutorul revelaţiei divine n-a fost decât o prefigurare a dogmei Sfintei Treimi din creştinism, dogmă care apare cu toată limpezimea în Sfânta Scriptură şi mai ales în cărţile Noului Testament, de unde aflăm cum, chiar la Bună Vestirea făcută Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Arhanghelul Gavriil i-a vorbit acesteia despre persoanele Sfintei Treimi (Luca I, 35). De asemenea aflăm cum, la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Treime a fost prezentă aievea, Dumnezeu-Tatăl mărturisind despre Fiul Său cel iubit, Fiul primind botezul, iar Sfântul Duh arătându-se în chip de porumbel (Matei III, 16-18; Marcu I, 10-11; Luca III, 22; Ioan I, 35), aşa cum aţi văzut că este reprezentată această sublimă scenă biblică pe icoanele din biserici. De aceea sfânta Biserică, preamărind începutul activităţii pământeşti a Mântuitorului prin primirea Botezului de la Sfântul Ioan Botezătorul, spune că, în această împrejurare, „închinarea Treimii s-a arătat”. De asemenea, în activitatea Sa pământească, Mântuitorul a lămurit cu mai multe prilejuri raportul său cu Tatăl şi cu Sfântul Duh-Mângâietorul (Ioan XIV, 14-17; XV, 26), iar la încheierea activităţii Sale pământeşti El a dat Sfinţilor Săi Apostoli următoarea poruncă: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă” (Matei XXVIII, 19). Mai lămurit ca aşa nici că nu se putea.
La rândul lor, şi Sfinţii Apostoli au vorbit adesea despre persoanele Sfintei Treimi. Astfel, Sfântul Apostol Pavel adresează corintenilor binecuvântarea sa în următoarele cuvinte, care au fost introduse în Sfânta Liturghie a Bisericii noastre: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Cor. XIII,13). Tot astfel, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan scrie, cu deosebită limpezime: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi aceşti trei una sunt” (I Ioan V, 7).
Acestea sunt mărturii clare despre Sfânta Treime, pe care Sfinţii Părinţi ai Bisericii creştine le-au cules din Sfânta Scriptură, le-au comentat cu adâncă înţelepciune şi le-au fixat apoi în Simbolul credinţei, în Crez, cu prilejul Sinoadelor a toată creştinătatea din veacul al IV-lea. Mărturisind deci credinţa într-un singur Dumnezeu, noi mărturisim şi credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi, care au ca însuşire comună dumnezeirea, dar au şi însuşiri deosebitoare. Astfel, Dumnezeu-Tatăl este creatorul lumii, Dumnezeu-Fiul este născut din veşnicie din Tatăl şi s-a făcut om din Sfanta Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt. Dumnezeu-Duhul Sfânt purcede din veşnicie din Tatăl şi este Acela care însufleţeşte toate câte sunt, ajutând pe om să-şi câştige mântuirea prin har, credinţă şi fapte bune. Şi totuşi nu sunt trei Dumnezei, ci Unul singur, preamărit în Trei Ipostasuri.
Dar, afirmând astfel de adevăruri dogmatice şi altele asemenea despre Dumnezeu, pe temeiul descoperirii supranaturale din Sfânta Scriptură, sfanta noastră Biserică nu pretinde că a spus tot ce se poate spune despre Dumnezeu sau că ar cunoaşte deplin ce este Dumnezeu în fiinţa Sa şi cum se face că există un singur Dumnezeu, dar trei persoane ale dumnezeirii. Ea afirmă despre dogma Sfintei Treimi că este o taină, cea mai mare taină a creştinătăţii, pe care mintea noastră n-o poate pătrunde şi pe care noi o primim prin credinţă.
Pe Tatal Cel fara de inceput, pe Fiul Cel impreuna fara de inceput, pe Duhul Cel impreuna vesnic, Dumnezeirea cea una, ca heruvimii a-I slavi indraznind zicem: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi!” (Treimica, Utrenie, glas 3). Dumnezeule in Trei fete, Care ai plasmuit dupa chipul si asemanarea Ta neamul omenesc si din nefiinta la fiinta ai adus toate, Tie ma inchin, pe Tine Te cinstesc si in cantari Te slavesc. Dumnezeule Atotputernic si singur nescris-imprejur, vino si Te salasluieste sub acoperisul meu. Doamne Cel in Trei straluciri, trimite lumina Ta si lumineaza-ma intru negraita iubire a inimii Tale (Duminica Tuturor Sfintilor, Miezonoptica, cantarea 6). Lumina neinserata, Soare in trei straluciri, Unule Dumnezeu necuprins, singurul Domn si Stapan, lumineaza inima mea cea intunecata, ca sa stralucesc cu razele slavei Tale si sa Te cant si slavesc intru toti vecii (Cantarea 8)”.
Cu ajutorul meditaţiei şi al judecăţii sănătoase putem dezvălui şi pricepe şi alte taine din marele adevăr al dumnezeirii creştine. Dogma credinţei creştine învaţă că Fiul se naşte din Tatăl şi Duhul Sfânt purcede din Tatăl mai înainte de toţi vecii, adică din eternitate. Cum se poate aceasta? Nu este cu neputinţă de răspuns: Fiul s-a născut din Tatăl cum se naşte cuvântul din minte şi Duhul Sfânt purcede din Tatăl cum purcede fapta din voinţă. Cuvântul se naşte din minte, nu purcede; şi fapta purcede din voinţă, nu se naşte. La fel se naşte Fiul şi purcede Duhul Sfânt din Tatăl... Dumnezeu Tatăl e soarele universului, care există din veşnicie. Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veşnicie, iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile şi să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina şi căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt — Preasfânta Treime.
Aceasta e, foarte pe scurt, învăţătura creştină despre Dumnezeu, pe care o crede şi o mărturiseşte Biblia întreagă — cea mai importantă capodoperă şi mărturie a adevărului existenţei lui Dumnezeu; învăţătura pe care o cred şi o mărturisesc cei peste opt sute de milioane de creştini, câţi numără astăzi sub aripile lui creştinismul. Dacă adăugăm acest argument, de cea mai mare autoritate, la toate celelalte dovezi şi probe despre existenţa lui Dumnezeu, concluzia generală care se impune minţii şi inimii noastre, cu o impresionantă forţă de convingere, aceasta este: Dumnezeu există. La concluzia, convingerea şi mărturisirea adevărului existenţei lui Dumnezeu ne duc lumea întreagă şi omenirea întreagă, natura şi istoria, judecata logică şi conştiinţa morală, mintea şi inima, raţiunea şi revelaţia, Biblia şi Biserica creştină. Toate sunt monumente şi temple ale credinţei în Dumnezeu, toate ne răspund în cor: Dumnezeu este Creatorul lumii, Dumnezeu este Părintele nostru iubitor!
Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan (381), pe care îl mărturisim în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, la Botez şi la alte slujbe.
În Simbolul credinţei, mărturisim că noi credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit.
În formularea acestei învăţături, Sfinţii Părinţi au pornit de la cele descoperite în Sfânta Scriptură referitor la Sfânta Treime sau la Persoanele Acesteia.
În Vechiul Testament găsim unele texte care mărturisesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”(Facere 1, 26), iar înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 22). De asemenea, la amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”(Facere 11, 7). La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat sub chipul a trei Îngeri lui Avraam (Facere 18), iar în cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori.
În Noul Testament cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi se descoperă în mod vădit. La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturiseşte din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17). Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învăţătura creştină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.
În Bisericile Ortodoxe locale praznicul Preasfintei Treimi este legat, prin tradiţie, de sărbătoarea Cincizecimii (ca în Biserica Rusă) sau de Lunea Pogorârii Sfântului Duh (mai ales în Bisericile greacă şi română). Este sărbătoarea în care aducem în mod deosebit laude şi cântări duhovniceşti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru că toată lucrarea liturgică şi sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe se săvârşeşte în numele şi spre slava Preasfintei Treimi. De aceea, se cuvine să mărturisim întotdeauna pe Sfânta Treime: pe Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să o preamărim şi să I ne închinăm Ei, zicând: „Sfinte Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut şi prin Care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie!”. Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
Revelarea Treimii, prilejuita de intruparea si activitatea pe pamant a Fiului, nu e decat o atragere a noastra dupa har, sau prin Duhul Sfant in relatie filiala a Fiului cu Tatal. Actele de revelare ale Treimii sunt acte mantuitoare si indumnezeitoare, sunt acte de ridicare a noastra in comuniunea cu Persoanele Sfintei Treimi. De aceea Sfintii Parinti iau toate dovezile pentru Sfanta Treime din opera de mantuire realizata in Hristos.
Un dumnezeu monopersonal nu ar avea in sine iubirea sau comuniunea eterna, in care sa voiasca sa ne introduca si pe noi. El sau nu s-ar intrupa, ci ne-ar trimite o invatatura cum sa traim in mod drept, sau, daca s-ar intrupa, nu s-ar aseza ca om intr-o relatie cu Dumnezeu ca si cu o persoana deosebita, ci si-ar da si ca om constiinta ca e suprema realitate; iar constiinta aceasta sau ar da-o tuturor oamenilor, sau s-ar infatisa pe sine si in calitate de om ca lipsit de smerenia omului in relatia cu Dumnezeu, ca si cu unul care nu e ipostasul propriu, ci un ipostas deosebit.
Dar in Hristos suntem mantuiti, intrucat in El avem relatia dreapta si intima cu Dumnezeu. In Hristos suntem mantuiti intrucat in El si, din El avem toata inaltimea si toata smerenia, toata caldura comuniunii si pastrarea vesnica a fiecarei persoane. Hristos e Fiul egal in fiinta cu Tatal, dar intr-o relatie de Fiu fata de Tatal si, in acelasi timp, Omul care Se roaga si Se jertfeste Tatalui pentru fratii Sai intru umanitate, invatandu-i si pe ei sa se roage si sa se jertfeasca.
Un dumnezeu intrupat care n-ar fi Fiul unui Tata nu s-ar mentine ca persoana prin relatia fata de alta persoana egala cu ea. Umanitatea asumata de el s-ar scufunda in el ca intr-un abis impersonal, neparticipand la iubirea Fiului fata de Tatal.
Simbolul Credintei sau Crezul este infatisarea pe scurt a invataturii pe care crestinul trebuie s-o creada si s-o marturiseasca. Acest Simbol de Credinta a fost alcatuit de primele doua Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, in anul 325 si cel de la Constantinopol in anul 381. Cel dintai, prin cei 318 Sf. Parinti cati au luat parte la el, a statornicit primele sapte articole, care se ocupa cu invatatura despre Dumnezeu-Tatal si despre Dumnezeu Fiul si erau indreptate mai ales impotriva ratacirii ereticului Arie si a partizanilor lui, care sustineau lucruri defaimatoare si umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu. Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sf. Parinti a statornicit ultimele cinci articole, care se ocupa cu invatatura despre Dumnezeu-Sf. Duh, Sf. Biserica, Sfintele Taine, invierea mortilor si viata vesnica; aceste din urma cinci articole erau indreptate mai ales impotriva ereticului Maceoonie si partizanilor lui, care sustineau lucruri batjocoritoare despre Sf. Duh. Simbolul de Credinta Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, intarit si recomandat ca cea mai inalta autoritate si norma de credinta in Biserica, de toate Sinoadele ecumenice urmatoare.
Inaintea Simbolului de Credinta Niceo-Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de Credinta? Aproape fiecare Biserica din orasele mari isi avea Simbolul ei de Credinta, fiindca Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul Credintei, care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionara, inlauntru si in afara. Nu se puteau inchipui candidati la Botez fara sa stie pe de rost Simbolul Credintei. Se cunosc: Simbolul de Credinta Apostolic sau roman, Simbolul de Credinta al Bisericii din Neo-Cezareea Pontului, Simbolul de Credinta al Bisericii din Cezareea Palestinei, Simbolul de Credinta al Bisericii din Alexandria si altele. Aceste Simboluri de Credinta se deosebeau putin intre ele, dupa cum aveau sa apere credinta Bisericii respective de o gresala sau alta, a ereziilor; dar ele erau identice in privinta ideilor principale pe care le sustineau despre Sf. Treime, despre planul de mantuire, despre Biserica si Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 si 381, au, contopit aceste simboluri de credinta locale, le-au intregit si desavarsit, facand din toate unul singur, pe care l-au daruit Bisericii crestine, comoara pretioasa pentru totdeauna.
Simbolul da Credinta are 12 articole, pe care crestinii ortdocși le cunosc și le marturisesc: Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.,, Unul Nascut, carele din Tatal s.-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat nascut, nu facut, cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin carele toate s-au facut. Carele pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire: S-a pogorat din ceruri si s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om. Si s-a rastignit pentru noi in zilele lui Pilat din Pont a patimit si s-a ingropat. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. Si s-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a caruia imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, carele din Tatal purcede, cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci. Si intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.Marturisesc un Botez, intru iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin.
Deci în simbolul credinței, prin cred, marturisim Sfânta Treime, Biserica ortodoxă, Sfintele Taine, încheind cu mântuirea și viata vesnică. Cuvantul "cred" inseamna ca primesc si marturisesc ceea ce invata Biserica despre Dumnezeu. El are acelasi sens ca si cuvantul "credinta". Sa vedem ce inseamna "credinta"-? Exista o credinta, pe care se bazeaza legaturile dintre oameni si exista o credinta care intretine legatura omului cu Dumnezeu. Intre ele e o inrudire, dar si o deosebire. Credinta pe care o are un om in ceea ce-i spune alt om, e o incredere, careti poate gasi intarirea in dovedirea sau aratarea vazuta a lucrului care a fost sustinut de unul si crezut de altul. Credinta in Dumnezeu nu-si poate gasi in viata pamanteasca o astfel de intarire, prin dovedire sau aratare vazuta. Dar are si ea o intarire printr-un fel de aratare tainica, nevazuta, in fata ochilor sufletului. Deci, credinta in Dumnezeu e primirea de catre noi ca adevarate, pe baza de incredere in Dumnezeu si pe baza unei vederi sufletesti, a tuturor adevarurilor pe care le avem prin Descoperirea mai presus de fire, in vederea mantuirii noastre. Sf. Apostol Pavel ne spune despre credinta ca "este adeverirea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute" (Evr. XI, 1). Dupa Teodoret al Cirului, credinta crestina este invoirea libera a sufletului, vederea sufleteasca a unui lucru nevazut, statornicia in ceea ce este adevarat, intelegerea celor nevazute potrivit firii. " Sf. Chiril al Alexandriei leaga credinta de cunoastearea lucrurilor credintei prin textul din Ioan: "Si noi am crezut si am cunoscut ca Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu" (Ioan VI, 69). Credinta este inaintea cunoasterii, dupa cuvantul proorocului: "Daca. nu veti crede, nici nu veti intelege" (Isaia V'II, 9). Prin dreapta credinta se cladeste cunoasterea si tot prin credinta ne ridicam "la masura varstei" (Efes. IV, 13) in Hristos, si la starea desavarsita si duhovniceasca. La cunoastere se ridica omul inaintat in credinta si viata duhovniceasca, inca de aici, de pe pamant, dar desavarsita cunoastere se dobandeste numai in viata viitoare.
Nu putem cunoaste fiinta lui Dumnezeu nici pe calea firii, nici pe calea mai presus de fire. Fiinta lui Dumnezeu este "ascunsul" tainic, la care nu ne putem ridica cu mintea si cu care nu putem intra in legatura. Ea e mai presus de orice nume cum spune Pseudo-Dionisie Areopagitul. Dar noi cunoastem lucrarile acelei fiinte, care coboara la noi, cum zic Sf. Parinti. Toate numele ce le dam lui Dumnezeu, privesc aceste lucrari; intelepciunea lui Dumnezeu, vazuta in lume, este o astfel de lucrare; puterea Lui creatoare la fel. Aceste lucrari le mai numim si insusiri ale lui Dumnezeu, sau pe baza acestor lucrari îi dam lui Dumnezeu asa numitele insusiri. In cunoasterea fireasca aceste lucrari sau insusiri ale lui Dumnezeu le aflam prin analogie de la lucrarile create; in cunoasterea mai presus de fire aveam o vedere, mai directa a lor.
Traditia primelor trei veacuri marturiseste fara sovaiala credinta in existenta Sf. Treimi. Au marturisit cu caldura despre Sf. Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Justin, Atenagora, Sf. Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novatian. Sf. Parinti ai veacurilor IV si V s-au rezemat neintrerupt pe aceasta traditie, in toiul luptelor lor, contra arianismului. Se pot cita in aceasta privinta, mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Ilarie si Fer. Augustin. "In unitatea firii sunt trei persoane", zice Teurian. "O singura Dumnezeire si un singur Dumnezeu in trei ipostasuri", declara Sf. Atanasie. Cele trei persoane dumnezeesti nu se inteleg ca persoanele omenesti, ci in felul in care ne arata Mantuitorul in Evanghelia dupa Ioan, cand zice: "Eu si Tatal una suntem" (Ioan X, 30). Legatura Tatalui cu Fiul si a Fiului cu Mangaietorul (Sf. Duh) uneste pe cei trei unul cu altul. Acesti trei sunt una, nu unul dupa cuvantul: "Eu si Tatal una suntem" una dupa unitatea fiintei, nu dupa unitatea numarului. Cele trei ipostase, zice SF. Gr. Teologul, sunt o singura Dumnezeire si "O singura Fire in trei proprietati, intelegatoare, desavarsite, existand prin ele insele; deosebite in numar, dar nu deosebite in Dumnezeire". Acelasi Sfant Parinte explica felul unirii ipostaselor astfel : "Se deosebesc fara sa se imparta, ca sa zic asa, si se unesc deosebit. Unul in trei este Dumnezeirea si trei fac una". Nu sunt, deci, trei Dumnezei. Desi mare taina, lucrul acesta a fost lamurit pe larg de Sf. Parinti. Sf. Chiril al Alexandriei ne spune ca Firea dumnezeiasca, simpla si necompusa, e largita de insusirile ipostasurilor si de deosebirile de persoana si de nume. In fiecare persoana se intelege intreaga Fire impreuna cu insusirea ei, adica cu ipostasul. Ramane fiecare ceea ce este, avand in sine si pe celelalte, prin unirea fireasca cu ele. Tatal este in Fiul si in Sf. Duh. De asemenea si Fiul si Sf. Duh. se afla in Tatal si in ceilalti doi. Sf. Ioan Damaschin spune ca fiecare din cele trei ipostasuri nu voiesc si nu lucreaza aparte, separat si deosebit, ci impreuna, Sf. Treime e o singura fire, o singura vointa, o singura lucrare, o singura putere, o singura autoritate, pentru ca e o singura Dumnezeire. Tatal, Fiul si Sf. Duh au impreuna insusirea de a fi nefacuti si Dumnezeirea. Fiul si Sf. Duh au impreuna insusirea ca sunt din Tatal. Tatal este nenascut, Fiul este nascut, Sf. Duh este purces.
Tatal este nenascut. El nu primeste existenta de la nimeni, nu are cauza. El e izvorul celorlalte doua persoane. Dumnezeu e Tata din veci. El nu este insa tata in felul omenesc. El n-a inceput sa fie Tata in timp, dupa implinirea varstei, odata cu aparitia puterii de a naste, asemenea oamenilor si celorlalte vietuitoare. Dumnezeu e Tata deodata cu vesnicia. El e, deci totdeauna Tata. Fiul este nascut, este Unul-nascut, fiind impreuna vesnic cu Tatal si deofiinta cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului si de totdeauna. El nu si-a inceput candva existenta, ci de cand e Tatal e si Fiul. Si cand gandim la Tatal, gandim si la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e nascut din Tatal, dar nu printr-o nastere omeneasca, nici constransa, ci printr-una voita si fireasca. E o nastere necuprinsa de mintea omeneasca. Fiul si Tatal sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca vesnicie, ca vointa, ca lucrare, ca bunatate etc, dar se deosebesc ca ipostase : unul e nascut, pe cand celalalt e nenascut; in aceasta privinta, Tatal este izvorul si cauza Fiului. Fiul se deosebeste, apoi, si de Tatal si de Sf. Duh, prin aceea ca El si-a luat asupra-si lucrarea mantuirii. Numele propriu al Fiului este Cuvintul. El se numeste si intelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvintu!, Stralucirea si Chipul Tatalui ". Pentru ca Dumnezeu a facut cerul si pamantul si tot ce exista, cum ne spune Sf. Scriptura: "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Facere I, 1). Psalmistul il lauda pentru puterea atottiitoare: "In mana Lui sunt marginile pamantutui si inaltimile muntilor ale lui sunt. Ca a Lui este marea Si El a facut-o si uscatul mainile Lui l-au zidit" (Ps. XCIV, 4-5). Dumnezeu a facut totul din nimic. La creatie iau parte toate cele trei persoane ale Sf. Treimi. Despre participarea Cuvantului la facerea lumii, ne marturiseste Sf. Apostol Pavel, zicand: "Ca intru Dansul (Fiul) s-au zidit toate cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute" (Coloseni I, 16). Despre partasia Duhului marturisesc cuvintele Sf. Scripturi: "Si Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apei" (Fac. 1,2). Dumnezeu a facut lumea in timp, dupa o anumita ordine, cu scopul de a fi fericita si de a slavi pe Dumnezeu.
Şi astăzi, şi mâine, şi în veci să vă închinaţi Sfintei Treimi. Preasfântă Treime, miluieşte lumea. Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, acoperă-i pe copiii Tăi!” ,,Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.” „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane întru noi si dragostea Lui în noi este desăvârșită.” ,,Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie slava Domnului în veac! ” Amin. (publicat pe f.b de Ioan Monahul)