Sfanta și Marea Vineri, Denia de joi seara
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere; ele sunt o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor, sau un tren de ultimă oră, ca o chemare stăruitoare pentru cei întârziaţi în hotărârea lor de a se întoarce spre Hristos înainte de marea sărbătoare a Învierii. De aceea noi să împodobim omul nostru cel dinlăuntru, iar ceea ce am auzit în Biserică, sau aici în afară de ea, prin aceste cuvinte de folos, să le punem în lucrare! In fapte, in rugaciune, în multa rabdare de a sta departe de biserică trupește, dar foarte aproape, lipiți de Hrtistos, ca El să fie în noi.
Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii sa aprinda lumanari si sa se aseze in genunchi.
Ce traia in clipele acelea Mantuitorul, de ce Se infricosa si Se mahnea? De ce era intristat pana la moarte sufletul Lui? Pentru că El știa ce avea să se întâmple.Fara indoiala ca I se infatisa privelistea cumplitelor suferinte care se apropiau… Arestarea.. Judecata…Golgota… Crucea… Moartea chinuitoare... Ce drum cumplit avea să urmeze Dumnezeul Iubirii și al Dragostei pentru mânturea neamului omenesc. Ispititorul încerca să-L faca să renunțe. Si atunci, cum trebuie sa fi fost chinul si intristarea sufletului drept, fara de pacat, al Dumnezeu-Omului, care a luat asupra Sa nu un singur pacat oarecare, ci toata marea fara sfarsit a raului adunat in istoria omenirii! Toate faradelegile trecutului, prezentului si viitorului, cu Si totusi, nici macar aceasta priveliste intunecata nu avea cum sa tulbure si sa apese atat de mult sufletul Celui ce toata viata Se pregatise pentru moarte ca pentru momentul de incheiere al slujirii Sale si vedea in aceasta moarte chezasia viitoarei biruinte. Fara indoiala ca inca ceva Il mai tulbura pe Mantuitorul, starnindu-I in suflet intristare si zbucium.
Pentru a intelege cauza ascunsa a acestor suferinte sufletesti, trebuie neaparat sa ne amintim ca Domnul a luat asupra Sa toate pacatele omenirii. Cu cat e mai inalt si mai curat sufletul omenesc, cu atat resimte mai chinuitor orice pacat de care isi da seama. Aceste chinuri provocate de constiinta pacatului sunt uneori insuportabile pana si pentru noi, toata cruzimea lor de necrezut, cu toata murdaria poftei trupesti, cu toata josnicia minciunii si tradarii, toata marsavia viciului, tot ce a intinat vreodata ungherele cele mai ascunse ale pamantului multpatimitor: toate acestea erau traite atunci de Mantuitorul cu un dezgust si o groaza de o putere infricosatoare si cu o intristare de negrait pentru omul cazut. Intristat este sufletul Meu pana la moarte, a spus El, si aceasta intristare era atotcuprinzatoare si nemasurat de adanca, asa incat nici macar ucenicii cei mai de incredere nu au putut s-o inteleaga si s-o incapa. Paharul din Ghetsimani, cu privire la care S-a rugat Domnul si pe care l-a dat Tatal Fiului Sau, era „paharul tuturor faradelegilor savarsite de catre noi si al tuturor pedepselor pregatite noua, care ar fi inecat intreaga lume daca El Insusi nu l-ar fi primit, nu l-ar fi tinut, nu l-ar fi baut pana la fund… Toate aceste suvoaie ale faradelegii s-au unit pentru Iisus in paharul cel unul al intristarii si patimirilor…”
„Nebunule, soptea, pesemne, glasul viclean al ispititorului, ce vrei Tu sa faci si ce hotarare este aceasta? Intelegi toata grozavia a ceea ce Te asteapta, Ţi-ai cantarit puterile? Iti inchipui limpede patimirile la care mergi, puterea lor neomeneasca, durerea si chinul lor de neindurat? Este usor sa Te gandesti la ele atunci cand totul este in viitor, in gand, in inchipuire, dar sa le simti cu adevarat!..Iti dai seama ce inseamna asta? Iata ca Te inconjoara ca pe un talhar soldatii si slujitorii grosolani ai sinedriului, cu sabii si cu lanci. Te inhata si Te leaga, si pentru prima data vei simti durerea legaturilor stranse, ce intra in carne, carceii nesuferiti din madularele amortite si intepenite, pe care nu le poti intinde dupa placul inimii. Prin gloata care huiduie si batjocoreste, esti dus la judecata ca un raufacator prins noaptea la locul faptei.
Iata ca esti adus inaintea judecatii arhieresti, inaintea judecatii mincinosilor si calcatorilor de juramant, care au uitat demult ce este dreptatea. Ce treaba au ei cu dreptatea? In inima lor este numai rautate si razbunare! In jur nu vei vedea nici o fata prietenoasa, nici un zambet datator de imbarbatare, nici o privire milostiva! Pe aceste fete incruntate, pline de rautate, e dinainte scrisa osanda Ta la moarte, si atunci cand martorii mincinosi Te vor improsca cu noroiul clevetirii si invinuirilor mincinoase, vei fi silit sa taci, fiindca oricum nici un cuvant al Tau nu va fi crezut, fiindca ei n-au nevoie sa fii indreptatit, ci au nevoie de moartea Ta. Ei stiu prea bine ca ceea ce fac se numeste nu judecata, ci omor al unui om nevinovat si ca ei nu sunt judecatori, ci talhari care se ascund ca niste fricosi sub infatisarea judecatorilor, dar temandu-se de popor si de carmuire doresc sa dea omorului planuit chipul unei judecati legiuite. Pentru ei sunt ingaduite si bune toate cate slujesc atingerii scopurilor lor marsave!
Dar aceasta gloata de slugi lingusitoare, ce nu inteleg deloc ce se petrece si cauta doar prilejul de a face placul stapanilor! Ele stiu doar ca a fost dat in stapanirea lor un om lipsit de aparare, care e neplacut stapanilor lor, si ca orice cruzime, orice iesire plina de rautate, cat de neomenoasa ar fi, daca e indreptata impotriva Lui va ramane nepedepsita si poate doar starni zambetul multumit al stapanilor. Si se dezlantuie instinctele crude, incep bataile. Iata ca o mana grea, cruda, se abate cu sete asupra fetei Tale; durerea si puterea loviturii Te zapacesc. Iar dupa aceea vin noi lovituri, tot mai puternice, tot mai dureroase. Ei devin tot mai salbatici, se imbata tot mai mult de propria cruzime, care nu intampina nici o impotrivire, si infatisarea patimitorului lipsit de aparare, care indura in tacere, bland, fara imputare bataile si batjocurile lor, nu face decat sa le starneasca si mai mult turbarea. Ei Te scuipa in fata, iti acopera ochii si, lovindu-Te peste obraz, intreaba cu zeflemea rautacioasa: «Ghiceste, cine Te-a lovit?» Uita-Te mai departe: asupra Ta se savarseste o noua judecata – judecata prefectului roman. Da, judecata Romei este vestita pentru respectul fata de legi, insa acest respect fata de legi nu este pentru Tine. Cum pot fi respectate legile, cum se poate face judecata dreapta in aceasta mare de oameni turbati, in acest vifor de inversunare oarba, necugetata?! Uita-Te la aceste fete intaratate, nadusite de zaduf si inghesuiala, la acesti ochi iesiti din orbite, arzand de ura, in care nu a mai ramas nici gandire, nici simtamant omenesc, ci numai rautate nebuneasca. Uita-Te la aceasta padure de maini ridicate, cu degetele incarligate, ce par a fi gata sa Te apuce de gat si sa Te sugrume, la aceste boturi deschise, din care ies racnete ragusite. Auzi ragetele acestea, urletele acestea? Auzi ce striga? «Rastigneste-L, rastigneste-L!» Si acestia sunt cei care nu demult Iti strigau cu entuziasm: «Osana!» Ce s-a intamplat cu ei? De unde aceasta ura, aceasta rautate turbata?! Pentru ce? Ce rau le-ai facut? Pentru ce fapta buna Te-au urat cu atata inversunare si cer sangele Tau? Ura este intotdeauna greu de indurat pentru un suflet simtitor, pentru o inima iubitoare – insa o ura ca aceasta, ura fara pricina, care nu poate fi potolita prin nici un fel de indreptatiri, prin nici un fel de puteri ale blandetii, smereniei si iubirii, o asemenea ura este cumplita. Iar cand de ea se aprind oameni carora le-ai facut bine, oameni pentru care ai fost gata sa Iti pui sufletul, atunci devine aproape cu neputinta de indurat. Si iata, vestita judecata romana, ce se mandreste cu respectul fata de legi, dupa cateva jalnice incercari de a salva macar cat de cat aparentele si de a-si pastra macar demnitatea exterioara, da inapoi in chip rusinos in fata acestor strigate turbate, acestor amenintari, acestei inversunari. Esti osandit la biciuire. Stii Tu ce inseamna aceasta biciuire? Ai vazut vreodata biciul roman cu bucati de os si gheare de fier, cu care sunt pedepsiti raufacatorii? Fiecare lovitura despica pielea si smulge bucati de carne vie, lasand in urma rani adanci, care nu se vindeca toata viata. Dar chinuitorii Tai nu se multumesc cu atat. Ei sporesc cruzimea chinului prin batjocuri. Te imbraca intr-o haina veche si rupta ce trebuia sa inchipuie purpura imparateasca, fiindca in ochii lor esti un impostor care s-a declarat imparat al iudeilor. In loc de sceptru Iti pun in maini o simpla trestie, iar in loc de coroana imparateasca Iti asaza pe cap o cununa din spini si Ţi se inchina: «Bucura-te, imparatul iudeilor!» – si in acelasi timp Te lovesc peste cununa de spini, drept care zecile de varfuri ascutite se infig in trupul Tau si peste fata Iti curg siroaie subtiri de sange fierbinte! In cele din urma vine osanda revoltatoare, nedreapta: «Sa fie rastignit!» Dupa toate aceste chinuri, in spate Iti este pusa crucea grea pe care se va savarsi executia Ta. Garbovit, poticnindu-Te si cazand sub aceasta povara peste puteri, trebuie sa o duci pe strazile prafuite, prin mijlocul gloatei care ranjeste cu rautate, pana la locul mortii Tale. Iata si sfarsitul… Chinuitor, apasator, de neindurat. Moartea de ocara prin rastignire, careia ii sunt supusi robii si a carei suferinta nici nu Ţi-o poti inchipui. Durerea ascutita pe care o pricinuiesc piroanele infipte in cele mai simtitoare locuri ale mainilor si picioarelor; durerile din muschii si vinele care se rup sub greutatea trupului ce atarna de ele; durerea arzatoare a cumplitelor rani inflamate, din care parca s-ar revarsa foc in trup… Nu, nu poti sa-Ţi inchipui toate acestea… Nu poti sa-Ţi inchipui nici nesuferita durere surda, ce Te secatuieste, din jurul inimii, carceii din madularele pironite, setea arzatoare dinaintea mortii!..
Gandeste-Te: unde Te duci si ce Te-ai hotarat sa faci? Iti ajung puterile ca sa rabzi toate acestea pana la capat? Daca nu-Ţi ajung? Cu ce rusine Iti vei acoperi lucrarea daca in ultima clipa Te vei clinti din hotararea Ta, Te vei lasa biruit de slabiciunea omeneasca si vei trada scopul pentru care ai trait si caruia i-ai slujit! Si ce dreptate vor avea slabii Tai ucenici sa se indoiasca de Invatatorul lor si sa fuga de la El care incotro la prima incercare grea! Si atunci, nu ar fi mai bine sa Te lasi dinainte pagubas, sau nici macar sa nu Te lasi pagubas, ci doar sa Te abati putin, sa Te feresti de chinuri – sa Te feresti din prevedere, din chibzuinta, din dorinta de a aduce folos lucrarii Tale?! Si pentru cine sa patimesti? Pe cine vrei Tu sa mantuiesti? Pe oamenii acestia indraciti, care Te-au osandit la rastignire? Pe mincinosii acestia, pe calcatorii acestia de juramant, care au grait clevetiri impotriva Ta? Pe acesti nebuni plini de rautate, care Te-au urat pentru simplul fapt ca propovaduiesti dragostea? Dar merita ei aceasta? Oare merita ei macar o singura picatura de sange nevinovat, macar un singur suspin smuls din pieptul unui om care sufera pentru ei? Nu… Nu merita asa ceva, si sa nu astepti de la ei recunostinta. Lasa-i in pace! Lasa aceasta turma de porci indracita! Oricum este totuna, nu pot fi mantuiti… Mai degraba s-ar arunca intr-o prapastie, la pierzare sigura, dar dupa Tine nu vor merge…
Vei spune: «Nu sunt toti asa!» Ba toti sunt asa! Tot neamul omenesc este asa. Pana si ucenicii Tai iubiti! Du-Te si uita-Te la ei, vezi ce fac si cum indeplinesc rugamintea Ta de a priveghea impreuna cu Tine! Ei stiu ca acum Iti este nespus de greu si ca ai atata nevoie de sprijinul lor, de rugaciunea lor, de compasiunea lor! Dar du-Te si uita-Te la ei, sa vezi cum privegheaza si cum se roaga pentru Tine!”
Iar Mantuitorul S-a sculat si, cu mersul incet al omului istovit de chinuri; S-a dus la ucenici. Dumnezeule mare! Ispititorul are dreptate. Da, ucenicii dorm adanc – dorm intr-o clipa atat de groaznica!.. Simone, se aude glasul lin si trist in care rasuna un repros bland, dormi? N-ai avut tarie ca sa veghezi un ceas? Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita, caci duhul este osarduitor, dar trupul neputincios. Si Domnul S-a dus iarasi sa Se roage, iar Si-a plecat genunchii, si iarasi a rasunat glasul ispititorului:
„I-ai vazut acum?..Si acestia sunt cei mai buni, cei mai alesi, cei mai devotati… Doar gandeste-Te: pot continua lucrarea Ta oamenii acestia slabi si fricosi, care nici macar intr-o asemenea clipa hotaratoare nu-s in stare sa faca fata unei simple picoteli? Ce urmasi pot sa-Ţi fie ei? Ramasa pe mana lor, in ce se va preschimba lucrarea Ta si ce vor face din ea? Pentru asa ceva este nevoie de eroism, de barbatie neclintita, de hotararea deplina de a merge pana la capat, chiar daca asta inseamna chinuri si moarte! Iar daca pana si puterile Tale de a face asta se afla sub semnul indoielii, cu privire la adormitii acestia nici nu mai este cazul sa Te indoiesti. Ei nu vor indura povara slujirii puse asupra lor, si daca nu Te vor trada ca niste fricosi de la primele ciocniri cu vrajmasia lumii, fara indoiala ca vor face in propovaduirea lor atatea concesii lase, incat nu-Ţi vei mai recunoaste ideile, nu-Ţi vei mai recunoaste invatatura… Iar despre ceilalti oameni, despre masa omenirii, ce sa mai vorbim: acestia pur si simplu nu Te vor intelege… Vor prinde cateva fraze de-ale Tale razlete, neobisnuite ca inteles, vor tine minte cateva parabole frumoase, o sa le tina o vreme ca pe un talisman magic, in stare sa schimbe in bine viata, dar sa traiasca potrivit poruncilor Tale nici prin cap nu o sa le treaca, deoarece este greu… Iar cand vor vedea ca simpla declamare a adevarurilor crestine nu poate sa le aduca Raiul pe pamant (neaparat pe pamant!), o sa se lepede de Tine si o sa declare crestinismul un esec… intelege ca printre asemenea urmatori, printre oamenii slabi ai acestui veac, lucrarea Ta este cu neputinta, si chiar daca vei reusi sa strabati pana la capat calea crucii, ei nu Te vor putea urma, se vor istovi, nu vor putea tine piept in lupta si vor trada… Nu este pentru ei calea Ta, calea ingusta a patimirilor si necazului! Uita-Te: esti singur de tot! Nu este nimeni in urma Ta! Ucenicii Tai dorm linistiti si se odihnesc… In lumea vrajmasa se aduna furtuna impotriva Ta… Esti parasit de toti, chiar si de Tatal Tau! Cerul s-a inchis inaintea Ta, si tot iadul e impotriva Ta! Opreste-Te, nebunule! Te duci la pieire sigura, la o pieire fara folos, fara scop, de care n-are nevoie nimeni! Da, n-are nevoie nimeni!.. Ai gresit, ai ales o cale nepotrivita! La patimiri, la ocara in numele bunatatilor indoielnice ale veacului viitor nu o sa mearga nimeni. Cine are nevoie de asa ceva? Nimeni nu vrea sa sufere. Oamenii nu vor decat placeri. In cununa Ta de patimitor vei ramane, negresit, singur, si nimeni nu Te va numi indrumator al sau! Gandeste-Te: ce rost are nevointa Ta? Ţie Iti trebuie ca oamenii sa vina dupa Tine, altfel cum ai putea sa-i mantuiesti? Ţii minte ca Ţi-am aratat candva alte cai? Dar le-ai respins cu nechibzuinta. Ţi-am aratat calea bunatatilor pamantesti, calea gloriei, calea puterii… Ehei, atunci s-ar fi luat dupa Tine atatia oameni! Ţi-aduci aminte? Sigur ca n-ai uitat… Nu puteai sa uiti. Gandul acesta Te-a urmarit intotdeauna, otravind cu veninul amar al indoielilor viata Ta si slujirea Ta. Spune si Tu acum, n-am avut eu dreptate? Numara-i pe cei care Te urmeaza sincer, care vor merge dupa Tine peste tot. Oare sunt multi la numar? Si n-ai nici un temei sa crezi ca in continuare, dupa moartea Ta, o sa stea altfel lucrurile! Crede-ma, vor fi ai Tai numai o mana de entuziasti zanatici, la fel ca Tine. Si merita sa Iti dai viata pentru asta? Pentru aceasta mana de oameni?.. O idee atat de mare, si un rezultat atat de neinsemnat… Ce nereusita! Si asta numai pentru ca n-ai ascultat de mine si ai ales calea gresita!
Totusi, ai timp sa indrepti lucrurile: lasa-Te pagubas de patimiri! Patimirile nu dau rezultate, patimirile nu vor aduce nici un folos real pentru Tine si pentru oameni! O fi un lucru nobil, dar cine si de ce ar avea nevoie de asa ceva? Renunta la toate astea, nechibzuitule! N-ai decat sa doresti, si douasprezece legiuni de ingeri Te vor pazi si Te vor feri de toata primejdia! Si atunci, de ce nu Te-ai folosi de asta? Si, principalul, nu ai neaparata nevoie de patimiri! Daca ar veni asupra Ta cu neinduplecarea ursitei, cu puterea neabatuta a ceva ce nu depinde de Tine, de care nu poti si n-ai unde sa Te ascunzi, atunci, bineinteles, n-ar mai ramane altceva de facut decat sa le primesti ca pe o cruce cu neputinta de ocolit, sa recunosti in ele voia Tatalui si sa Te pleci cu supunere inaintea acestei voi… Dar Tu nici macar nu stii sigur daca aceasta este voia Tatalui, fiindca mergi la moarte de bunavoie! Este voia Ta, alegerea Ta, si cine stie daca Tatal nu va respinge jertfa Ta inutila, daca nu Te va parasi pentru ca provoci cu atata infumurare soarta! Asadar, razgandeste-Te… inca ai timp: ascunde-Te! Nu trebuie sa Te aperi, nu trebuie sa Te lupti. Pur si simplu ascunde-Te, pleaca din acest loc… Tatal Tau nu Te va condamna fiindca ai ascultat de glasul intelepciunii! Pleaca din Ierusalim, pleaca din Iudeea, si o sa mai traiesti multi ani de acum inainte, spre folosul marii Tale lucrari si spre binecuvantarea oamenilor. Ei au nevoie de Tine si nu trebuie sa-i parasesti! Ascunde-Te acum, si o sa-i mai inveti, o sa-i mai vindeci, o sa-i mai odihnesti mult timp pe cei osteniti si impovarati, o sa aduci lumina si fericire in viata lor grea si lipsita de bucurie… Ascunde-Te, pleaca! Insa grabeste-Te, pentru ca acest loc e cunoscut de tradator, si gloata slugilor arhieresti vine deja incoace ca sa Te prinda. Daca mai taraganezi cateva minute, va fi prea tarziu!..” Asa soptea ispititorul, si Mantuitorul Se ruga in intristare de moarte, in chinul insuportabil al indoielilor si sovaielilor!
Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta (Mt. 26,42). Cu cat mai grea si mai incordata era lupta launtrica, cu atat mai inflacarata era rugaciunea Lui, si sudoarea Lui, care cadea pe pamant, era ca picurii de sange. Si rugaciunea fierbinte a savarsit lucrarea sa minunata: I s-a aratat un inger din Cer si L-a intarit. S-au risipit norii indoielilor, s-a terminat cu nehotararea, a incetat chinul de nedescris al sovaielilor. Nadejdea in ajutorul Tatalui nu a inselat. O cale dreapta si limpede se intindea inaintea ochilor, si Mantuitorul a apucat pe ea cu pas sigur. El stia de acum ca alta cale nu-i, ca singura cale sigura, care duce la tinta, este calea crucii si a patimirilor. Stia si ca aceasta e voia Tatalui si ca nu ispiteste soarta nadajduind in Sine, ci implineste datoria ascultarii de Fiu.
Din Cronologia derulării evenimentelor cristice în Evanghelia după Matei şi Marcu: joi, 2 aprilie, anul 33, după ora 19 –până în jurul orei 23: Cina cea de Taină; Iisus mănâncă Paştele; joi spre vineri, din jurul orei 23 până la arestare: Iisus este în grădina Ghetsimani şi lângă grădină, pe Muntele Măslinilor și se roagă; vineri, 3 aprilie, 33, între orele 0:00 – 1: arestarea lui Iisus în grădina Ghetsimani.
Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoştea locul. Iuda luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mulţime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus: «Pe cine căutaţi?». Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte, i-a zis: «Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar aţi venit să Mă prindeţi cu săbii şi cu beţe».Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul - şi aveau la ei cuţite, căci erau după cină - a lovit pe Malh, sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă că arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuţitul, şi vindecă urechea lui Malh.
Mă întreb acum, în numele lui Hristos, oare nu cumva şi eu ai trădat pe Hristos? Oare nu am trădat Biserica şi, părăsind-o, m-am dus în sărbători la cârciumi sau la adunările sectarilor? Oare nu cumva cinstesc pe Dumnezeu şi Sfânta Cruce numai cu buzele, iar cu limba îl trădez, înjurând de cele sfinte? Păstrez eu taina semenului tău? N-am pârât, în mânia mea, pe vrăjmaşul meu? Ma întreb și te întreb și pe tine frate creștin nu te-ai făcut martor mincinos numai ca să arunci pe duşmanul tău în necazuri sau temniţă? Ai păstrat tu cinstea casei tale? Nu ai trădat demnitatea şi credinţa soţiei tale? Nu ai răpit prin trădare avutul, cinstea şi soţia aproapelui tău? Nu ai trădat pe Hristos, asemenea lui Iuda, ca să dobândeşti un salariu mai mare şi cinste mai multă între oameni? Dă răspuns lui Hristos, frate, pentru tot ce ai făcut. Dacă nu ai făcut niciodată păcatul acesta, fericit vei fi în veci, iar de l-ai făcut vreodată, mărturiseşte-ţi păcatul la preot, ca să nu primeşti aceeaşi osândă ca şi Iuda.
In vechile icoane si fresce bisericesti ale infricosatoarei Judecati, in iad este infatisat pe locul cel mai de frunte Iuda. El sade pe genunchii satanei, tinand in maini nenorocita punga cu cei treizeci de arginti, iar stapanul taramului de dedesubt il imbratiseaza cu drag, strangandu-l la piept. Acesta este cel mai iubit copil al sau, alesul sau, si de-abia in planul al doilea sunt infatisati toti pacatosii ceilalti, trasi de lantul fatal al pacatului. Intelesul compozitiei e limpede: Iuda este cea mai dezgustatoare odrasla a iadului, si pacatul lui este cel mai cumplit din toate cate le gasim in istoria faradelegilor omenesti: in fata lui palesc toate viciile si caderile, tot raul savarsit de catre alti oameni.
Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; Aici a fost scuipat în faţă şi au fost trimişi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis Ia Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Pastile».
Expresia „a fi purtat de la Ana la Caiafa“ este o formă de refuz care se ascunde sub masca unei tergiversări fără rost, a unei amânări care de cele mai multe ori nu se soluţionează favorabil. ”A fi purtat de la Ana la Ciafa”, cu sensul de a fi purtat cu vorba, a fi purtat pe drumuri fără rost, este o expresie eminamente biblică. Originea expresiei utilizate de români, mai ales atunci când se lovesc de birocraţia din instituţiile publice, o găsim în Vechiul Noul, unde se relatează că Iisus, pentru a fi judecat, a fost trimis de către Anna, mare preot iudeu, care ezita să facă acest lucru, la Caiafa, alt preot-judecator (între anii 18-37 d.Hr.), ginerele lui Anna, prigonitor al apostolilor. Procesul s-a desfăşurat în casa comună a lui Anna şi Caiafa, situată undeva la sud de zidul Ierusalimului, loc în care s-au adunat, pentru judecată, învăţătorii Legii şi bătrânii. ”Trădat de Iuda, Iisus este adus în faţa lui Ana, care nu ia nicio hotărâre cu privire la soarta lui, preferând să-l trimită în faţa lui Caiafa. Cum însă nici acesta nu poate hotărî soarta lui Iisus, el alege, de comun acord cu Ana, să-l trimită pe Iisus în faţa lui Pilat din Pont, procurorul Iudeii, urmând să-i revină lui sarcina de-a decide dacă Iisus va fi sau nu crucificat, nu înaite ca și Pilat să încerce o tergiversare, o amânare care să-l scoată din impas, de a-L trimite la Irod, regele iudeu din vremea acceia.
În ce priveşte expresia „a fi plimbat de la Ana la Caiafa” sau „a fi trimis de la Ana la Caiafa”, ea înseamnă a tergiversa cu bună ştiinţă rezolvarea unei probleme importante”, „a purta pe cineva de colo până colo” sau „a pune pe cineva pe drumuri”.
Mai trebuie spus că, la fel ca Iuda, şi Caiafa a ajuns să fie folosit şi ca substantiv comun. Dacă o iudă înseamnă un om gata să trădeze, o caiafă înseamnă un om făţarnic sau ipocrit.
Despre Caiafa se mai spune că i-ar fi mituit pe ostaşii care păzeau mormântul lui Iisus ca să mintă că ucenicii Săi i-au furat trupul. Pe atunci, guvernator (procurator) al provinciei romane Iudeea era Pilat din Pont, care a şi hotărât răstignirea lui Iisus Hristos, temându-se că, altfel, va fi acuzat că nu este prieten al Cezarului, deşi se spune că Pilat îl considera pe Iisus “neprihănit” şi ar fi dorit să îl elibereze. În realitate, Ana şi Caiafa sunt doi preoţi iudei, dintre care primul este socrul celui de-al doilea, care înceacă mișelește să-l omoare pe Dumnezeul care spune adevaruri despre modul în care pretind ca iubesc Legea, și care din iubirea Sa pentru oameni și-a trimis pe Fiul Său să mântuiescă lumea.
Înainte de arestare evanghelistul spune: „Dar Petru, răspunzând, a zis: „Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti“. Ce spui, Petre? Profetul a spus că se vor risipi oile, Hristos a întărit cele spuse şi tu spui: „Nu!” Nu-ţi sunt de ajuns cuvintele dinainte, prin care Hristos ţi-a închis gura, atunci când ai spus: „Milostiv fii Ţie, Doamne! (Matei 16, 22)”. Lepadarea lui Petru este deci gradata si lașă. El reneaga pe Domnul și mai apoi se leapada de El cu juramant. De acum, Petru nu mai este Apostol.
Sf. Luca ne informeaza ca, dupa cea de a treia lepadare, Domnul, pe cand era dus de la Ana la Caiafa, s-a intors spre Petru si l-a privit, mustrandu-l si amintindu-i de prezicerea ce-i facuse si de fagaduinta lui. Iar cand a auzit cocosul, Petru s-a strecurat afara, s-a umplut de intristare si a plans cu lacrimi de pocainta.
Desfăşurat acum 2.000 de ani în Iudeea, provincie romană locuită de evrei şi guvernată de o dictatură teocratică evreiască, procesul lui Iisus este cel mai cunoscut din istoria omenirii. Nici un alt proces nu a pătruns mai adânc în conştiinţa oamenilor, n-a emoţionat mai multe inimi.
Acuzarea și judecarea lui Iisus de sinedriu are loc în casa fostului arhiereu Ana, apoi trimis Caiafa la arhiereul in functie, casele lor erau în apropiere una de alta. Procesul lui Iisus este cel mai controversat proces din istorie. Revizuirea lui nu este posibilă. Dar este posibilă și necesară rememorarea acestui proces, pentru a înțelege suferințele Mântuitorului.
Din Cronologia derulării evenimentelor cristice în Evanghelia după Matei şi Marcu:vineri,3 aprilie,33, în jurul orei 1: Iisus este la Caiafa unde-i întrunit şi Sinedriul; vineri,3 aprilie,33, cel târziu în jurul orei 4: Iisus este condamnat la moarte de Sinedriu pentru blasfemie. Presupuse culpe religioase şi o vină politică inventată. Condamnat pe nedrept la moarte mai întâi pentru presupusa vină de a Se numi pe Sine Fiu al lui Dumnezeu, iar mai apoi pentru culpa inventată de a Se fi substituit autorităţii romane, deşi Hristos afirmase clar că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta, Iisus este executat în urma unui act juridic care nu respectă prescripţiile în materie de drept existente la vremea aceea.
Si sculandu-se toata multimea acestora, L-au dus in fata lui Pilat. Si au inceput sa-L pârasca, zicand: "Pe acesta l-am gasit razvratind neamul nostru si impiedicandu-l sa dea dajdie cezarului si zicand ca el este Hristos Imparat". Iar Pilat L-a intrebat, zicand: "Esti tu imparatul Iudeilor?" Iar El, raspunzand, a zis: "Tu o spui". Iar Pilat a zis catre arhierei si catre multime: "Nu gasesc nici o vina in omul acesta". Dar ei staruiau, zicand ca El intarata poporul invatand prin toata Iudeea, incepand din Galileea pana aici. Iar cand Pilat a auzit aceasta, a intrebat daca omul este galileean.Si afland ca este sub stapanirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era si el in Ierusalim in acele zile. Iar Irod, vazandu-L pe Iisus, s-a bucurat foarte, ca de multa vreme dorea sa-L vada, fiindca auzise de El si nadajduia sa vada vreo minune savarsita de El. Si I-a pus intrebari in vorbe multe, dar El nu i-a raspuns nimic. Si arhiereii si carturarii erau de fata, invinuindu-L cu inversunare. Iar Irod, impreuna cu ostasii sai, batjocorindu-L si luandu-L in ras, L-a imbracat cu o haina stralucitoare si L-a trimis inapoi Pilat. Si in chiar ziua aceea Irod si Pilat s-au facut prieteni unul cu altul, ca mai înainte erau dusmani unul altuia. Iar Pilat, chemand arhiereii si capeteniile si poporul, a zis catre ei: "Pe omul acesta l-ati adus la mine ca pe unul ce razvrateste poporul; si iata ca eu, cercetandu-l in fata voastra, in omul acesta n'am gasit nici o vina din cele pe care voi le aduceti impotriva-i. Și nici Irod, caci l-a trimis indarat la noi. Si iata, El n'a savarsit nimic vrednic de moarte. Asadar, dupa ce-i voi da o pedeapsa, il voi elibera". Si el trebuia ca de praznic sa le elibereze un vinovat. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau. Mt 27:15. Iar la sărbătoarea Paştilor, le elibera un întemniţat pe care-l cereau ei.Mc 15:6. Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? In 18:39 Dar ei cu totii au strigat, zicand: "Ia-l pe acesta si elibereaza-ne pe Baraba!" – care era aruncat in temnita pentru o rascoala facuta in cetate si pentru omor. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba. Mt 27:21. Şi era unul cu numele Baraba închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere.Mc 15:7Dar arhiereii au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Mc 15:11. Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar In 18:40. Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaş. FA 3:14. Căci mergea după el mulţime de popor, strigând: Omoară-l! FA 21:36. Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau, zicand: "Rastigneste-l! Rastigneste-l!...". Iar el le-a zis a treia oara: "Ce rau a facut acesta? N'am gasit in el nici o vina vrednica de moarte. Asadar, dupa ce-i voi da o pedeapsa, il voi elibera". Dar ei staruiau, cerand cu strigate mari sa fie rastignit; si strigatele lor au biruit. Si Pilat a hotarat sa li se'mplineasca cererea, s-a spalat pe mâini și eu au zis ca sângele lui să fie asupra noastră. Si le-a eliberat pe cel aruncat in temnita pentru rascoala si omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor.
Și s-au împlinit profețiile Ocarat, Dispretuit, hulit si batjocorit
Profetia [Psalmi 68:9] Că pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a batjocura obrazul meu. [Psalmi 21:7] Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând: Psalmi 21:8] “Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el”. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Spatele l-am dat spre bătăi şi obrajii mei spre pălmuiri, şi fata Mea nu am ferit-o de ruşinea scuipărilor. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu (Is 53)
Implinirea [Matei 27:44] În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. [Romani 15:3] Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: “Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”. [Luca 23:35] Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.[Matei 27:39] Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele.Amin (postat pe fb de ioan monahul)