Sfânta Mironosită și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena

22.07.2020 09:31

Lui Hristos al tău, pe care duhovniceşte L-ai iubit, I-ai urmat, cea pregătită de Domnul spre propovăduire, Sfântă Maria-Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te lăudăm în cântări şi te rugăm pe tine, ca ceea ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile cu rugăciunile tale să ne izbăveşti, ca pururea bucurăndu-ne să strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Maria-Magdalena, care cu credinţă apostolească L-ai propovăduit pe Predulcele Iisus!...Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor, mai înainte cunoscând voinţa ta cea bună, Sfântă Mironosiţă, te-a ales din cetatea Magdalei, din laţurile diavoleşti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai arătat credincioasă slujitoare a Domnului, sârguindu-te a-L preslăvi pe El cu viaţa şi cu osteneala.(Acatist)

Ortodoxia a păstrat pe Magdalena, cea dintâi Mironosiță și întocmai cu Apostolii, la înălțimea greu accesibilă care i se cuvine. O cinstește ca pe „cuvioasa Uceniță a lui Hristos”, ca pe o fecioară curată și ca pe cea dintâi femeie întocmai cu apostolii. Sfânta Mironosită și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena este sărbătorită  în Biserica Ortodoxă și în cea Catolicăla 22 iulie.

Miruri ai adus lui Hristos, Care s-a pus în mormânt, şi a insuflat înviere tuturor morţilor, şi tu văzându-L pe El întâi, te-ai închinat Lui lăcrimând, Marie purtătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă… Văzând pe Hristos pironindu-Se pe Cruce Magdaleno, plângeai şi strigai : Ce lucru este aceasta ce se vede ? Cum moare viaţa ? Şi zidirea văzând se cutremură, şi luminătorii se întunecă. Drept aceea roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă…. Fiind dimpreună cu Ziditorul tău, Marie mărită, te-ai umplut de multă minte şi de cunoştinţă adevărată, şi ai propovăduit noroadelor patimile Lui şi smerirea. Drept aceea roagă-te pururea pomenită, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă…Întâi tu Magdaleno Marie ai văzut învierea cea dumnezeiască a pricinii celei dintâi a bunătăţilor, a Celui ce cu milostivire a îndumnezeit firea noastră. Întâi te-ai arătat şi evanghelistă, strigând Apostolilor : Luaţi veselie, şi veniţi de vedeţi pe Hristos, că a înviat şi dă lumii mare milă… Urmând urmelor lui Hristos Celui ce S-a arătat, şi slujind Lui foarte cu osârdie prin cuget drept, cinstită mironosiţă, nici după moarte nu l-ai lăsat pe El; ci mergând ai adus miruri cu lacrimi, prealăudată. Drept aceea prăznuim preasfinţită pomenirea ta…. Tu prealuminată Marie dorind a vedea în mormânt pe viaţa cea omorâtă, ai venit noaptea, şi auzind pe îngeri zicând că S-a sculat Hristos, precum mai-nainte a zis, degrab ai alergat spunând Apostolilor, şi lepădând posomorârea de la sufletul tău, în loc de plângere, ai luat bucurie negrăită, cinstită…. Astăzi credincioşii bucurându-ne, întru pomenirea ta purtătoare de mir slăvim pe Domnul Cel Preabun, care te-a mărit acum pe tine. Pe care neîncetat roagă-L preacinstită, ca ceea ce pururea ai îndrăzneală către Dânsul, ca să câştigăm şi noi slava cea veşnică şi luminarea sfinţilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită.(mineiul din 22 iulie)

Maria, femeia din Magdala, este aceea din care Mantuitorul Iisus Hristos a scos sapte diavoli. In urma izbavirii de diavoli, Maria i-a urmat toata viata, alaturi de ucenicii Sai, ea fiind una dintre femeile mironosite (purtatoare de mir). "Iisus umbla prin cetati si prin sate, propovaduind si binevestind imparatia lui Dumnezeu, si cei doisprezece erau cu El; si unele femei care fusesera vindecate de duhuri rele si de boli: Maria, numita Magdalena, din care iesisera sapte demoni" (Luca 8, 1-2). Acesta a fost începutul chemarii Mariei, la apostolie, o altfel de chemare față de întâii apostolic.

Această fericită era din Magdala, aproape de hotarele Siriei, foarte bogată și încă și mai frumoasă la chip. Avea un tată pe nume Siros și mama ei se numea Evharistia, cu nume bun și slăviți întru toate și în privința neamului bun și a bogăției. Iar Maria Magdalena, aflând despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, că locuiește în Ierusalim și învață și face minuni multe, îi luminează pe orbi, pe leproși îi curățește, pe morți îi înviază, pe demonizați îi tămăduiește, părăsind Magdala, vine la Ierusalim, căutându-L pe Domnul. Și aflându-L pe El, Îi urmează Lui cu sufletul și cu trupul și devine ucenița Lui și află mult har de la Însuși Domnul.

Văzându-se pe sine Maria-Magdalena de şapte demoni izbăvită, cu toată inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu, biruitorul iadului, învăţând pe toţi oamenii că nu numai cu gura, ci şi cu toată viaţa să slujească lui Dumnezeu, cântându-i Lui: Aliluia! Mintea omenească, cugetând, nu pricepe cum dintru aşa tulburare, cu darul lui Hristos, te-ai suit la înălţimea vieţii celei asemenea îngerilor, vrednică de laudă, Maria-Magdalena (Acatist)

Dar era tulburată Maria de șapte demoni. Cu harul lui Hristos, este izbăvită, este slobozită și se tămăduiește.  Dar auzind că Maria Magdalena avea șapte demoni, adică mulți, – căci Scriptura înțelege numărul șapte în loc mulțime, cum amintește și David că cea stearpă a născut șapte fii . Dar când auzi șapte demoni, înțelege cele contrare celor șapte virtuți : duhul nefricii de Dumnezeu, duhul nepriceperii, duhul necunoștinței, duhul minciunii, duhul slavei deșarte, duhul mândriei, duhul frumuseții. Și acestea toate sunt potrivnice și dușmane tuturor virtuților celor bune, fiindcă orice păcat are demonul lui, un duh care le lucrează. Din toate aceste duhuri pe care le avea Maria Magdalena Domnul și Dumnezeul tuturor a izbăvit-o și a tămăduit-o pe ea. A fost izbăvită de toate relele și îmbrăcată în cele bune. Și l-a urmat pe Hristos și a devenit ucenița Lui. Și era slujindu-L pe El până la patima Lui, apoi și-a continat misiunea de propovaduire.

Maria Magdalena, ca o următoare slujind cu credinţă lui Hristos Dumnezeu, Celui ce de voia Lui, din prisosul milostivirii S-a sărăcit cu a mea sărăcie, văzându-L pe lemn întins, şi în mormânt închis, strigă vărsând lacrimi : Ce vedere străină este aceasta ? Cel ce înviază morţii, cum se socoteşte mort ? Ce miresme voi aduce, Celui ce m-a mântuit de putoarea cea rea a dracilor ? Ce lacrimi voi vărsa, Celui ce a primenit de lacrimi pe strămoaşa mea ? Dar Împăratul a toată lumea, arătându-i-se ei ca un păzitor grădinii, cu roua cuvintelor Lui pierde arsura ei, zicând către dânsa : Mergând către fraţii mei, strigă bune vestiri de bucurie; sui-mă-voi către Tatăl meu şi Tatăl vostru, şi Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru, ca să dau lumii mare milă…Cele cereşti te laudă pe tine cea plină de Dar, Maică ceea ce nu ştii de mire, şi noi slavoslovim naşterea ta cea neurmată, Născătoare de Dumnezeu; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre…Lui Hristos Celui ce pentru noi S-a născut din Fecioară, cinstită Magdaleno Marie ai urmat, ale Aceluia îndreptările şi legile păzind. Pentru aceasta astăzi preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste… Dumnezeu cel mai presus de fiinţă, umblând în lume cu trup, mironosiţă, adevărat următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ţi-ai avut către Dânsul. Pentru aceasta şi tămăduiri preamulte ai făcut, şi după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea…. Lumina lumii Hristos, neadormită văzând căldura credinţei tale, şi iubirea dragostei cea nedezlipită, înţeleaptă, întâi ţie S-a arătat pe Sine înviat din mormânt, de noapte aducând miruri cu lacrimi Celui nepipăit, şi El ţie răsplătindu-ţi, îţi dăruieşte lucrarea cea întocmai Duhului, şi-ţi arată suirea către Părintele Său Cel fără de început, sfat înfricoşat ! Şi te trimite cu dumnezeieşti bune-vestiri către înţelepţii Săi tăinuitori, cei cuprinşi de frică, ca să propovăduieşti scularea Lui. Pentru aceasta preamare îndrăzneală către Dânsul având, pentru lume te rogi pururea… Cu pipăiri materialnice, Hristoase al meu de tine se atinge, Aceea către care ai zis. Marie de mine nu te atinge. Maria Magdalena întru a douăzeci şi doua zi, Din viaţa aceasta se săvârşi. .(mineiul din 22 iulie)

Maria Magdalena era din seminţia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret, între oraşele Capernaum şi Tiberiada. Evangheliile nu menţionează nimic despre anii tinereţii fragede a Mariei, dar Tradiţia consemnează că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită. Evanghelistul Luca notează că Iisus Hristos a izbăvit-o de şapte demoni, moment din care a început o nouă viaţă, alăturându-se celor ce-L urmau în propovăduirea Sa. Şi-a împărţit averea săracilor şi s-a alăturat grupului Mântuitorului, urmându-L în cetăţile din Iudeea şi Galileea şi ascultând cuvintele despre împărăţia lui Dumnezeu.

Cu puterea dumnezeiescului dar, dimpreună şi cu a ta bunăvoinţă, fără şovăire, precum Avraam de demult ai lăsat casa părintelui tău şi cu bucurie ai urmat lui Hristos Dumnezeu. Deci rugămu-te, pe tine, ucenică a lui Hristos, slăvită Maria-Magdalena, luminează prin rugăciunile tale şi inimile noastre cu dragostea cea către Dumnezeu, ca şi acum şi pururea să-I strigăm Lui: Aliluia!...Având puterea înţelepciunii dăruită ţie de Dumnezeu, Maria-Magdalena, bărbăteşte ai lepădat cele frumoase ale lumii acesteia şi, ca o ucenică bună, cu dreptate ai slujit Cuvântului, Care pentru multă milostivirea Sa a sărăcit pentru noi.(Acatist)

Aceasta venind către Hristos, a urmat după dânsul. Ea era de la Magdala, în hotarele Siriei. Şi fiind bântuită de şapte draci, cu Darul lui Hristos se mântui de dânşii. Şi urmând după dânsul până la patima sa, se făcu și mironosiţă, şi întâi ea văzu Învierea, şi împreună cu cealaltă Marie, adică cu pururea Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, când târziu, întru aceea ce lumina spre una din Sâmbete, a văzut pe înger, precum scrie Matei Evanghelistul. Iar dimineaţa văzu doi îngeri cu veșminte albe şezând. Şi iarăşi pe singur Domnul, care părându-i-se ca este grădinarul, auzi de la dânsul cuvântul ce i-a zis : Nu te atinge de mine. Deci după dumnezeiasca şi Sfânta Înălţare, mergând la Efes la Sfântul Apostol Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, răposă acolo cu cuviinţă. Şi se îngroapă la intrarea peşterii în care au adormit sfinţii și fericiţii şapte tineri. Iar după aceea în zilele fericitului întru pomenire împăratului Leon aducându-se moaştele ei, se puseră în mânăstirea ce a făcut el Sfântului Lazăr, în care i se face şi soborul în toţi anii. Şi în curator aproape de Tavru.

Viaţa ta s-a arătat luminată, o Magdaleno ! Fiind strălucită cu luminile faptelor celor îmbunătăţite ale Dumnezeieştii propovăduiri, şi aplecării tale către Dumnezeu, şi cu razele dragostei către Ziditorul tău, Căruia dimpreună cu îngerii cânţi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii….Pe lângă Cruce ai stătut mărită, văzând junghierea cea fără dreptate, a Celui ce S-a smerit pe Sine pentru nespusa Sa milostivire, şi fiind revărsată de lacrimi, strigai Mario : Ce este această minune străină? Cum, fiind din fire viaţă, se omoară ? Şi moare Cel ce a omorât moartea….Toţi cu un cuget te slăvim pe tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu, şi mai aleasă decât toate făpturile Preacurată, că prin tine a pierit osânda cea din Adam, şi fiinţa oamenilor cea lepădată s-a unit cu Dumnezeu, cântând : Preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii…. Către dumnezeiască bucurie te-ai mutat acum, către lăţimea Raiului cea desfătată, către lăcaşuri înţelegătoare, şi mai presus de lume, unde sunt cetele cuvioşilor, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc, luminată Marie mironosiţă. Pentru aceea toţi te fericim…. Nimic n-ai cinstit mai mult din cele de pe pământ, decât dragostea lui Hristos Dumnezeu. Ci rănindu-te numai de frumuseţile Lui, şi de razele cele ce fără mijlocire se trimit de la Dânsul, şi urmând după urmele Lui preacinstită, strigai : Pe Tine Te slăvesc mult-Milostive…. Nimerind îndumnezeire făcătoare de Dumnezeu, şi desfătându-te din pârâul Darului şi primind răsplătirile ostenelilor, după dumnezeiasca cuviinţă, şi numărându-te dimpreună cu ceata Apostolilor, Magdaleno următoare a Cuvântului, păzeşte cu rugăciunile tale, pe cei ce te cinstesc cu dragoste…. Ca o Maică a Celui ce a pătimit pentru noi, mântuieşte-mă pe mine de patimi pierzătoare de suflet, ca o milostivă rupe lanţurile greşelilor mele. Ca una ce eşti bună îmbunează-mi acum sufletul meu cel necăjit de supărările dracilor, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ca să te laud pe tine Preacurată…. Spăimăntatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare, de Dumnezeu, cu  începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim. Marie cea cu nume de doamnă, şi următoare a lui Hristos, dimpreună cu celelalte mironosiţe, şi cu Fecioara Maria, ceea ce singură este Maică a lui Dumnezeu, roagă neîncetat pe Domnul, Care s-a răstignit pentru noi, cei ce te cinstim cu dragoste pe tine mironosiţă.

În Evanghelia după Luca (8:2), Maria Magdalena este menționată ca prima femeie vindecată de Iisus Hristos, pe care apoi l-a urmat. Se mai spune că stătea lângă Crucea lui Iisus (Marcu 15:40-41), că era la mormântul lui Iisus (Marcu 15:47), iar în dimineața Paștilor s-a dus la mormânt cu celelalte femei (Marcu 16:1-8). Domnul înviat i s-a arătat mai întâi ei și a trimis-o să ducă vestea Învierii ucenicilor (Marcu 16:9, In. 20:14-18).

În Biblie mai apare scris despre ea în Noul Testament în următoarele versete: Tot în prima zi, a Învierii, Domnul s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni! (Marcu 16:9). Ea stătea afara lângă mormântul gol și plângea și plecându-se spre mormânt a văzut doi îngeri în veșminte albe, unde a fost trupul Lui Iisus. Îngerii au întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea a răspuns: Că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus! Apoi întorcându-se înapoi a văzut pe Iisus, care a întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea crezând ca este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi ridica! Iisus iarăși i-a zis: Marie! Ea întorcându-se și văzând ca este Iisus, a exclamat în evreiește: Rabuni! (adică Învățătorule). Apoi Iisus a trimis-o la propovăduirea Evangheliei și Maria Magdalena a mers și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul. (Ioan 20:11-18).

Biblia nu susține nicăieri că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată, acesta fiind un mit inventat de slujbașii bisericii pentru a limita rolul femeilor în biserică. Maria Magdalena a fost confundată cu femeia păcătoasă care i-a spălat picioarele lui Iisus, iar aceasta cu Maria, sora Martei, din Evanghelia după Ioan. Papa Grigore I cel Mare a preluat aceste zvonuri, declarând-o într-o predică din secolul al VI-lea pe Maria Magdalena drept posedată de șapte demoni, păcătoasă care în cele din urmă s-a pocăit.  Începând din vremea Papei Grigore cel Mare, în Occident se presupunea că este aceeași persoană cu păcătoasa care i-a spălat picioarele lui Iisus (Luca 7:36-50) și cu sora Martei și a lui Lazăr (Luca 10:18-50; In. 12:1-8), dar Biblia susține că Mariiile respective proveneau din orașe diferite, deci nu puteau fi aceeași persoană. În 1969, Biserica Catolică a retractat zvonul că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată.

Conform evangheliilor canonice, Maria Magdalena îndeplinește toate criteriile pentru a fi considerată apostol: a fost împreună cu Iisus în timpul activitții lui, a fost martoră la moartea și învierea lui Isus și i-a învățat pe alții evanghelia (ceilalți apostoli au aflat de la ea de învierea lui Iisus, conform Evangheliei după Ioan). Dr. Tal Ilan consideră că Maria Magdalena a fost fondatoarea creștinismului, fiind prima persoană care a susținut că Iisus a înviat. Bart Ehrman este de acord, susținând că ea a fost primul apostol și menționând printre altele titlul ei medieval apostola apostolorum.Documente apocrife. În anul 1896, lângă localitatea Nag Hammadi din Egipt, au fost descoperite trei papirusuri în limba coptă. Unul dintre ele era documentul apocrif „Evanghelia după Maria Magdalena“, o lucrare gnostică, redactată în jurul anului 160 d.h. Ulterior, două copii în limba greacă ale acestui document au fost descoperite și în nordul Egiptului, alături de o copie a Evangheliei apocrife a lui Toma. Aceste evanghelii nu au fost incluse în Noul Testament, deoarece conțineau relatări contrare ideologiei taberei proto-ortodoxe. Conform Evangheliei după Filip, Maria Magdalena a fost discipola preferată a lui Iisus. Cultul Mariei Magdalena s-a răspândit în Biserica apuseană, mai ales începând din secolul al XII-lea. Basilica „Sf. Maria Magdalena“ din Vézelay, Franța, este dedicată acestei sfinte. În cripta de sub altar se păstrează presupusele sale relicve.

Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

Viforul urgiei drăceşti cu putere pe mare s-a ridicat asupra casei sufletului tău, Sfântă Marie, dar a o surpa pe aceasta până în sfârşit nu a putut, că ai aflat mântuire pe piatra cea tare a credinţei în Hristos, şi pe aceasta tu, preaînţeleaptă femeie, stând neclintită, îi înveţi pe toţi ca Preabunului Dumnezeu să-i cânte cântare: Aliluia!...Auzind noi, de Dumnezeu înţelepţită Marie, că urmând lui Hristos ai aflat veselia cea adevărată a inimii, dreptatea, pacea şi bucuria întru Duhul Sfânt, ne sârguim să ne aflăm în ceata părtaşilor la Împărăţia lui Dumnezeu.(Acatist)

Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : " Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! "( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

Ca o stea cu dumnezeiască mergere urmând lui Hristos, slăvită Maria, te-ai arătat între mironosiţe. Împreună cu acelea stând acum şi pururea înaintea Sfintei Treimi, adu-ne şi pe noi împreună cu cetele cele sfinţite, prin rugăciunile tale, luminându-ne calea cea întunecată a vieţii noastre, pentru a-I striga cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!...Văzând, Sfânta Maria, pe Hristos Dumnezeu pe cruce răstignindu-Se, minunată bărbăţie ai arătat ; că mulţi dintre ucenici au lăsat pe Învăţătorul lor, iar tu, cu dumnezeieştile Lui învăţături neîncetat aprinzându-ţi sufletul şi cugetul, ai biruit neputinţa firii femeieşti şi aşa ai fost părtaşă patimii celei mântuitoare a lui Hristos.(Acatist)

Totul fiind de-acum indeplinit si sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamântul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea  sapase nu departe un mormânt nou in stânca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormânt pentru a-l ingropa pe cel omorât pe Cruce. Incurajat de credinta hotarâta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormânt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cântat atunci un imn de inmormântare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). Dupa ce mormântul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pâna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormântului, pâna târziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarâra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mântuitorului (Mc 16 :1).

Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si " cealalta Marie " (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, " cealalta Marie " nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), " cealalta Marie " fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : " Bucurati-va ! ". Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei.

Cu darul Tău, Hristoase Împărate, cele neputincioase se vindecă şi vasele cele slabe se fac tari. Că mironosiţele femei lângă crucea Ta cu bărbăţie stau şi darul Crucii fără de frică tuturor îl vestesc; şi iară cete de femei înţelepte, sârguindu-se a se asemăna cetelor îngereşti, cu trezvie de-a pururea strigă Sfintei Treimi: Aliluia!...Căutând a te lumina cu lumina cunoştintei de Dumnezeu celei adevărate, când ai văzut pe Dumnezeu pe cruce răstignit, minunată Maria, lăcrimând ziceai: cum Viaţa acum de voie moarte primeşte?(Acatist)

Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pâna la mormânt si, aplecându-se vazu numai niste fâsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : "Maria", recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : " Rabbuni ! (Invatatorule) ! " si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : " Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal ! ". Si o trimise sa vesteasca " fratilor " Sai ceea ce vazuse.

Devenita pentru a treia oara " apostol al Apostolilor ", Maria Magdalena ramase cu discipolii si cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezenta si pe Muntele Maslinilor, la Inaltare, precum si in foisor, in ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ in forma de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).

Maria Magdalena a fost cea dintâi dintre mironițite care a ajuns în locul acela; și, văzând că mormântul este gol, a fugit să le spună ucenicilor.

Între timp, au venit și celelalte femei. Deasupra mormântului strălucea o lumină, dar trupul lui Iisus nu era acolo. Pe când zăboveau prin jurul mormântului, deodată au văzut că nu erau singure. Un om tinerel îmbrăcat în veșminte strălucitoare stătea lângă mormânt. Era îngerul care îndepărtase piatra. Luase înfățișarea de om ca să nu le sperie pe aceste prietene ale lui Iisus. Dar asupra lui încă mai strălucea lumina slavei dumnezeiești și femeile s-au înspăimântat. S-au întors să fugă, dar cuvintele îngerului le-au oprit pașii. “Nu vă temeți”, le-a zis el, “căci știu că voi căutați pe Iisus, care a fost răstignit. Nu este aici, a înviat după cum a zis. Veniți de vedeți locul unde a fost pus Domnul și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre morți.” Au privit din nou în mormânt și au auzit din nou vestea aceasta minunată. Un alt înger în chip de om era acolo și le-a zis: “Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învie!” A înviat! A înviat! Femeile rosteau mereu aceste cuvinte. Acum nu mai era nevoie de miruri de uns. Mântuitorul este viu, nu este mort. Ele își amintesc acum de cuvintele Lui când, vorbind despre moartea Sa, zicea că va învia. Ce zi era aceasta pentru omenire! Repede, femeile au plecat de la mormânt, “cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui”.

Maria nu auzise vestea cea bună. Ea s-a dus la Petru și Ioan cu solia tristă: “Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus”.

Ucenicii s-au dus repede la mormânt și au descoperit că lucrurile erau așa cum le spusese Maria. Au văzut pânza și ștergarul, dar pe Domnul nu L-au găsit. Dar tocmai acestea dovedeau că El înviase. Hainele de înmormântare nu erau aruncate cu nepăsare, ci erau împăturite cu grijă, fiecare separat. Ioan “a văzut și a crezut”. El încă nu înțelesese textul care zicea că Hristos trebuia să învie dintre cei morți; dar acum își aduse aminte de cuvintele Mântuitorului care prevestise învierea Sa. Însuși Hristos a fost Acela care așezase veșmintele de îngropăciune cu atâta grijă la locul lor. Când îngerul cel puternic a coborât la mormânt, el s-a unit cu altul care împreună cu tovarășii lui păziseră trupul Domnului. Când îngerul din cer rostogolise piatra, celălalt intră și desfăcu legăturile de pe trupul lui Iisus. Dar însuși mâna lui Isus fusese aceea care le-a împăturit, pe fiecare în parte, și le-a pus la locul lor. Înaintea Aceluia care călăuzește atât steaua, cât și atomul, nu e nimic fără însemnătate.

Ordinea și desăvârșirea se văd în toate lucrările Lui. Maria îi urmase pe Ioan și pe Petru la mormânt; când ei s-au întors la Ierusalim, ea a rămas acolo. Pe când privea la mormântul gol, inima ei a fost umplută de durere. Privind înăuntru, i-a văzut pe cei doi îngeri, unul la căpătâiul și altul la picioarele locului unde fusese așezat Isus. “Femeie, pentru ce plângi?” o întrebară ei. “Pentru că mi-au luat pe Domnul”, răspunse ea, “și nu știu unde L-au pus.” Apoi ea a plecat de la îngeri, gândind că trebuie să găsească pe cineva care să-i poată spune ce s-a făcut cu trupul lui Iisus.

Voind a cunoaşte puterea cea atotbiruitoare a Crucii, până la sfârşitul patimilor lui Hristos ai stat lângă crucea Mântuitorului, dimpreună cu alte femei, preaslăvită Maria. Iar durerea împreună pătimind cu Maica Domnului, cu nedumerire strigai: Ce minune străină este aceasta? Cel ce ţine toată făptura a voit a pătimi. Deci noi, Celui ce de voie pe Cruce S-a înalţat, de-viaţă-purtătoare făcând-o, cu dragoste Îi strigăm: Aliluia!...Minunată femeie te-ai arătat tu, fericită Maria, cu dragostea ta către Hristos pe care ai arătat-o cu tânguirile cele amare, căzând către Cel luat de pe Cruce şi cu lacrimi spălând preacinstitele Lui răni. Incă şi lui Iosif celui cu bun chip şi lui Nicodim celui iubitor de dreptate urmând, la mormântul Mântuitorului cu celelalte sfinte femei ai alergat şi, plângănd, şi pe cea nevinovată Maica Lui, care nemângâiat plângea, ai mângâiat-o, că sabia cea cumplită, sufletul ei pătrunsese (Acatist)

O altă voce i se adresă: “Femeie, pentru ce plângi? Pe cine cauți?” Printre lacrimi, Maria a văzut chipul unui om și, crezând că este grădinarul, a zis: “Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau”. Dacă mormântul acestui om bogat ar fi fost considerat o onoare prea mare pentru Iisus, ea însăși ar fi găsit un loc pentru El. Era un mormânt pe care însuși glasul Lui îl eliberase, mormântul unde fusese așezat Lazăr. Nu s-ar fi găsit acolo un loc de înmormântare pentru Domnul ei? Se gândea că pentru ea ar fi fost o mare mângâiere, în întristarea ei, să poarte de grijă scumpului trup răstignit.

Dar iată că, pe tonul cunoscut de ea foarte bine, Isus îi zise: “Marie!” De astă dată, ea știu că nu un străin i se adresa și, întorcându-se, văzu în fața ei pe Hristos cel viu. În bucuria ei, a uitat că El fusese răstignit. Sărind către El ca și cum ar fi vrut să-I îmbrățișeze picioarele, ea zise: “Rabuni!”

Dar Hristos Își înălță mâna, zicând: “Nu Mă ține, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru”. Martora Învierii. Dar fiindcă a urât toate, bogăție, slavă, frumusețe și toate celelalte stricăcioase ale lumii și le-a socotit ca nimic și I-a urmat lui Hristos și a devenit ucenița Lui și a slujit Lui până la patima Lui, a devenit mironosiță împreună cu celelalte femei. Și pe aceasta a iubit-o Hristos, dar și Născătoarea de Dumnezeu a făcut-o însoțitoare și călătoare împreună cu ea la mormânt. Dar tot ea, cea dintâi dintre celelalte mironosițe, a văzut Învierea Domnului pe care a vestit-o împreună cu Născătoarea de Dumnezeu. Și picioarele Domnului le-a sărutat și le-a pipăit. Dar și la vremea Învierii a văzut un înger la miezul nopții ca fulgerul care a prăvălit piatra de la mormânt. Și ucenicilor și apostolilor le-a vestit Învierea Domnului zicând și lui Petru. Dar și de mai multe ori în această zi a venit la mormânt cu celelalte femei, arătându-le mormântul gol. Dar a venit la mormânt și cu Petru și cu Ioan. Și iarăși a văzut doi îngeri în ziua aceea la mormânt unul la cap și altul la picioare. Și ei i-au grăit îngerii, zicând : „Pe cine cauți ?” Dar și pe Domnul L-a văzut și credea că El este grădinarul. Și Domnul a certat-o pe ea când L-a recunoscut și i-a zis ei : „Nu Mă atinge”. Și era cu celelalte femei în Ierusalim,  până la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfintele Evanghelii relatează cum femeile mironosiţe, în grupuri, revin de mai multe ori la mormânt, unde primesc vestea Învierii. Dintre toate, Sfânta Maria Magdalena este singura care s-a întors la mormânt de patru ori, situaţii prezentate succesiv de evanghelişti. Evanghelistul Ioan descrie cum, în ziua cea dintâi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, Maria Magdalena a venit la el şi la Sfântul Apostol Petru, mărturisindu-le că a găsit piatra ridicată de pe mormânt. Însoţită de cei doi ucenici, au observat că mormântul era gol, giulgiurile erau puse jos, iar mahrama era înfăşurată. Întorcându-se Petru şi Ioan la ai lor, Maria Magdalena a rămas singură în faţa mormântului, tânguindu-se. Motivul lacrimilor reiese din răspunsul dat îngerilor în veşminte albe ce şedeau deasupra mormântului, întrebând de ce plânge: „Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“. Şi întorcându-se, înaintea ei stătea Însuşi Hristos Domnul cel Înviat, punându-i aceeaşi întreabre. Iar ea, crezând că este grădinarul acelor locuri, L-a întrebat dacă nu cumva L-a luat, să-i spună unde L-a pus, ca ea să-L ridice. Milostivindu-se Iisus de suferinţa ei, a chemat-o pe nume, iar ea, recunoscându-L, a căzut la pământ, numindu-L Învăţător. Şi îndată a primit porunca misiunii de a deveni „apostol al Apostolilor“, vestind ucenicilor Săi ceea ce văzuse. După ce, prin căderea Evei în ispită, a intrat păcatul în lume, şi prin păcat, moartea, biruinţa asupra morţii a fost rânduită a fi vestită pentru prima dată de o femeie.

Maria Magdalena a ajuns cu putin inaintea celorlalte. Spre marea ei mirare, a vazut ca piatra fusese rasturnata, ca mormantul era gol si ca golul mormantului era strajuit de doi ingeri.

De necuprins cu cugetul, de Dumnezeu înţelepţită Maria, ţi s-a părut ţie îngroparea Celui ce dă viaţă tuturor, dar rănită fiind cu dragostea Aceluia, încă de cu noapte ai adus mir la mormântul Lui şi lacrimi ai vărsat în loc de aromate. Pentru aceasta şi petreci acum în lăcaşurile cele bine mirositoare ale Raiului, cu cetele îngereşti strigând pururea lui Dumnezeu: Aliluia!...Toată dulceaţa, bucuria şi viaţa ti-a fost ţie Iisus, Sfântă Maria-Magdalena, pentru aceasta, văzând piatra cea grea luată de pe mormânt şi pe El neaflându-L, plângănd ai alergat la Simon- Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Iisus, cu durere vestindu-le lor că au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştii unde L-au pus. Acum, slobodă fiind de suferinţa aceea, veşnic în ceruri cu Hristos te veseleşti, iar noi, pe pământ, nădăjduim ca prin rugăciunile tale să intrăm întru aceeaşi bucurie, cu umilinţă(Acatist)

Uluita, si-a intors capul, si iata ca-n aburul diminetii a zarit statura unui barbat; ea a crezut ca e gradinarul locului si l-a intrebat daca nu cumva stie cine anume luase din groapa trupul Domnului si unde anume il dusese, pentru ca ea sa mearga sa-l afle. In clipa urmatoare Omul a chemat-o pe nume si de-ndata ea si-a dat seama ca se afla chiar in fata Invatatorului Insusi, pe Care L-a recunoscut mai intai dupa voce si apoi dupa chip. Trimisa de Domnul, ea a alergat in cetate sa le dea de veste ucenicilor.

Petru si Ioan au dat fuga la gradina sa se incredinteze de spusa femeilor. Mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar n-a cutezat sa intre singur in mormant ; mai batran si mai greoi, Petru a sosit al doilea, tragandu-l si pe Ioan inlauntru; amandoi au vazut giulgiurile pe care trupul Celui mort le parasise si care se odihneau in locul unde insusi trupul Domnului se odihnise.  Dar pe Domnul nu L-au vazut atunci, nici in gradina, precum Maria Magdalena, nici pe drum, precum celelalte Femei, ci numai dupa ce s-au intors acasa, inlauntru, in odaia cu usile incuiate, impreuna cu ceilalti apostoli.

Maria Magdalena închipuie pe fie­care suflet făptuitor, care se curăţeşte, prin cu­vântul poruncilor evanghelice, de ataşamentul pătimaş faţă de viaţa aceasta (simbolizată de numărul şapte), ca de nişte demoni; Salomeea, care se tâlcuieşte pace, închipuie pe acela care, supunându-şi trupul sufletului şi primind înșine prin vederea raţiunilor duhovniceşti cu­noştinţa tuturor celor câte există, va avea astfelpacea desăvârşită; Salomeea, care se tâlcuieşte porumbiţă, închipuie sufletul lipsit de răuta­te şi rodnic în virtuţi, care a lepădat cu ajutorul blândeţii toate patimile şi e stăruitor spre a naşteraţiunile duhovniceşti cu ajutorul discernămân­tului.

Dacă sufletul tău,  va ajunge una ca acestea, mergi asemenea Mironosiţelor cu râvnă şi sârg (căci «dis de dimineaţă» aceasta înseam­nă: silire şi grabă), la mormânt, adică în străfun­dul lucrurilor, acolo unde sunt ascunse raţiunile celor cereşti şi pământeşti, adică în inima ta (căci spune de Dumnezeu purtătorul Maxim că ini­ma este «pentru fiecare dintre credincioşi mormântul Stăpânului» [cap. 81, Capetele teologice]), şi caută cu lacrimi materiale şi nematerialnice să înveţi dacă va învia în tine Logosul virtuţii şi al cunoştinţei; şi dacă vei căuta în felul aces­ta, mai întâi vei vedea ridicându-se în inima ta piatra, adică împietrirea nedesluşirii Logosului, şi, odată ce se va ridica aceasta, îi vei vedea pe îngeri, adică mişcările conştiinţei tale care pro­povăduiesc că a înviat în tine Logosul virtuţii şi cunoştinţei omorât din pricina răutăţii[scil. a lipsei virtuţii], pentru că în sufletul omului ca­re are o viaţă necurată Logosul nu lucrează, ci e într-un anume chip mort; şi apoi în restul vre­mii ce urmează vei vedea chiar şi pe Dumnezeu Logosul Însuşi arătându-Se în cugetul tău aşa cum e El, fără a recurge la tipuri şi prefigurări, şi umplându-ţi puterile nematerialnice ale sufletu­lui de har duhovnicesc”.

Tot soborul îngeresc s-a mirat, Hristoase Împărate, de taina cea mare a slăvitei Învierii Tale; iadul s-a cutremurat, văzând că te-ai pogorât, Hristoase, în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care îi ţineau pe cei legaţi; iar noi, cu bucuria femeilor mironosiţe dimpreună bucurăndu-ne, cu veselie strigăm: Aliluia!...Ritorii cei mult vorbitori nu pot de ajuns să spună durerea ta cea mare, slăvită Maria, când şedeai plângănd lângă mormânt. Că ce cuvânt ar putea spune durerea sufletului tău, când nu L-ai aflat în groapă pe Domnul, Cel decât viaţa ta mai iubit ţie? În inima ta cea plină de durere nici strălucirea, nici mângâierea îngerilor nu a putut să încapă(Acatist)

 (continuare mâine) (postat pe fb de ioan monahul)