Sfânta Mavra din Poiana Maicilor
Legendele ne povestesc că Ceahlăul a fost loc de rugăciune încă din timpurile străvechi ale geto-dacilor, istoria ne spune cu certitudine că Ceahlăul este muntele unde de secole pustnici sau simpli călugări şi-au dus viaţa duhovnicească.
Traversezi Pârâul Maicilor spre sud şi treci din nou prin rariştea pădurii, care formează acum un decor dantelat. Mai departe, poteca se îndoaie în urcuş spre Poiana Maicilor. Astfel, în mai puţin de o oră şi jumătate de mers, ai străbătut distanţa dintre cabana Izvorul Muntelui şi Poiana Maicilor, situată între muchia de jos a Piciorului Maicilor şi Bâtca Popii.
Impresionant apare peretele Ocolaşului Mic privit din Poiana Maicilor. E plin de lumină şi jocurile de culori fac să scânteieze stânca, mai ales dacă începi ascensiunea într-o dimineaţă de vară, inundată de soare. Razele aurii dau viaţă pajiştilor şi formelor din jurul abrupturilor sălbatice. Înainte de a iar in pădure, dacă priveşti spre nord-vest, distingi clar Jgheabul Armenilor, în priponii Ocolaşului Mic, înghesuit între pereţii falnicului pridvor al masivului.
Din Poiana Maicilor, în imediata apropiere a semnului topografic, privirile cuprind alte peisaje spre nord-vest, în abruptul Ocolaşului Mic, cu nenumăratele balconaşe înverzite, care dau un farmec atât de caracteristic întregului masiv. Pe timp de iarnă, cît şi primăvara, cînd zăpezile nu s-au topit de tot, Poiana Maicilor este foarte des cutreierată de nenumărate turme de mistreţi, care, în goana lor după hrană, scurmă noaptea pământul căutănd rădăcini de plante.
Pe înălţimile muntelui sau la poalele sale au existat de-a lungul timpului sihăstrii a căror amintire n-a putut fi ştearsă. Se ştie încă de sihăstria lui Dragoş (sec. XIV-XV), sihăstria Hangu (sec. XIV-XVII ), sihăstria Poiana Ceahlăului (sec. XVI-XVIII), sihăstria Ceahlău (sec. XV-XVIII), sihăstria Peon (sec. XV-XX), iar dintre pustnicii ce au vieţuit pe aceste locuri Cuviosul Peon şi Cuvioasa Mavra.
Timp de şapte secole, foarte multe lăcaşuri au sfinţit Muntelui Ceahlău, iar denumirile lor, păstrate până în ziua de astăzi, poartă numele unor sfinţi pustnici sau pustniciţe, „doctori fără de arginţi”, bine plăcuţi înaintea Domnului: „Peştera lui Ghedeon”, „Peştera lui Vacol”, „Peştera lui Nicandru”, „Poiana lui Serafim”, „Poiana lui Bucur”, „Obcina Chiliei”, ” Chilia lui Ghedeon”, „Piciorul Maicilor”, „Poiana Serafimei” sau „Poiana Maicilor”, loc unde s-ar fi nevoit Sfânta Mavra, cunoscută drept sfânta cu căprioara.
Potrivit legendei, preoţii băteau toaca înaintea oficierii slujbelor chiar din vârful muntelui, iar strămoşii noştri, dacii, urcau pe culmile Ceahlăului pentru a se ruga, în credinţa că acolo sunt mai aproape de Dumnezeu.
Cuvioasa Mavra. Aceasta fiica duhovniceasca a Bisericii Ortodoxe Romane si odrasla dupa neam a pamantului romanesc, sfintit prin jertfa si rugaciunile atator sfinti si cuviosi iubitori de Hristos, era de loc dintr-un sat de pe Valea Bistritei, nu departe de Muntele Ceahlau. Parintii ei au crescut-o de mica in frica de Dumnezeu, deprinzand-o cu rugaciunea, cu postul si prezenta regulata la slujbele bisericii. Vara, mai ales, o duceau parintii in pelerinaj pe la marile manastiri din tinutul Neamt, iar in sarbatori o lasau sa se inchine la schiturile de maici din jurul Ceahlaului, precum Casiana, Sofia, Schitul lui Silvestru, zis si "Schitisor", si mai ales la Durau, care in secolul XVIII ajunge cea mai vestita sihastrie de calugarite din Moldova.
Ajungand ca de 20 de ani si ranindu-i-se inima pentru dragostea lui Hristos, a renuntat la cele trecatoare si, parasind casa parinteasca, a ales pe cele vesnice, adica viata smerita calugareasca, de rugaciune si despatimire, care ajuta cel mai mult la mantuirea sufletului. Mai intai s-a nevoit in obstea de maici a Schitului Silvestru, numit si "Schitisor", unde se osteneau cateva suflete iubitoare de Hristos, sub povatuirea unei egumene blande si smerite.
Dupa cativa ani a luat schima monahala, primind numele de Mavra, in locul celui de botez, Maria. Si era maica Mavra foarte nevoitoare, blanda si smerita, iubind cel mai mult tacerea, biserica si neincetata rugaciune. Dormea cateva ore pe scaun, facea sute de metanii, manca o data pe zi, seara, si se multumea cu cativa pesmeti muiati in apa si cu putine legume.
Dorind mai multa liniste, fericita Mavra si-a facut in apropiere o mica chilie din lemn si pamant. Ziua lua parte la biserica si facea ascultare in schit, iar noaptea se nevoia aici cu nestiute osteneli duhovnicesti.
Si a sporit Cuvioasa Mavra atat de mult in acest rai al rugaciunii si linistii, incat si pasarile cerului si animalele padurii o iubeau si se imblanzeau in fata ei. Cel mai mult o cinsteau caprioarele. Spun batranii din jurul Ceahlaului ca fericita Mavra mergea totdeauna pe cale, pe potecile muntelui si chiar prin sate, cu o caprioara dupa ea. Intre sihastrii romani cunoscuti, Cuvioasa Mavra este singura careia ii slujeau animalele salbatice, ca si Sfanta Teodora de la Sihla, careia ii aduceau de mancare pasarile cerului.
Vazand calugaritele de la Ceahlau nevointa Cuvioasei Mavra, s-au adunat mai multe suflete langa bordeiul ei si au rugat-o sa le fie povatuitoare spre Hristos si mama duhovniceasca. Si erau toate un suflet si un cuget. Nevointa lor era aceasta: neincetata rugaciune in dragoste si smerenie, desavarsita ascultare in bucuria Duhului Sfant, mancare o data pe zi, seara; indelungata priveghere de noapte si citirea Psaltirii si a altor carti sfinte.
De la Schitul lui Silvestru, Cuvioasa Mavra s-a retras la si mai aspra nevointa, intr-o poiana sub varful Ceahlaului, numita Ponoare. Aici era singura cu Dumnezeu. Numai iubita ei caprioara, ca o ucenica vrednica ce-i era, o insotea, iar mana Domnului o acoperea de tot raul.
Si se nevoia fericita, ca o adevarata mireasa a lui Hristos, pe Muntele Ceahlau, rabdand cu tarie frigul iute, vanturile si zapezile mari, ca si focul ispitelor de tot felul, caci aici se lupta fata in fata cu diavolul, cu gandurile si cu neputintele firii. Ucenicele ei, cautand-o peste tot, au aflat-o pe munte si s-au adunat una cate una in jurul Cuvioasei Mavra.
Apoi, rugandu-se si plangand impreuna, cu ajutorul credinciosilor de prin sate, au facut in poiana mai multe chilii pustnicesti si o mica biserica de lemn cu hramul Taborului - Schimbarea la Fata. De la ele, poiana aceasta se numeste pana astazi "Poiana Maicilor". In aceasta oaza de liniste si rugaciune |S-a nevoit Cuvioasa Mavra pana la sfarsitul vietii, rabdand necazurile cu bucurie si multumind lui Dumnezeu pentru toate.
Dadea inca si sfaturi intelepte ucenicelor si credinciosilor care urcau pe munte sa le ceara cuvinte de mantuire si sa le aduca hrana si cele de nevoie.
Simtindu-si aproape obstescul sfarsit, a cerut Preacuratele Taine, apoi, chemand in jurul ei toate ucenicele, le-a dat multe sfaturi duhovnicesti si sarutarea cea mai de pe urma, varsand multe lacrimi.
Dupa putin timp au aflat-o in chilie adormita in Domnul si, plangand-o toate calugaritele de sub Ceahlau, au ingropat-o in Poiana de la Ponoare. Moastele ei, ca si ale atator nevoitoare, se afla tainuite aici in "Poiana Maicilor" pana la sfarsitul veacurilor, iar sufletul ei se desfateaza cu ceata Sfintilor in Cer.