Sfanta Mare Mucenită Ecaterina, mireasa lui Hristos
Iubită ai fost de Mirele tău cel ceresc, prea-lăudată Muceniță Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumusețea trupească și sufletească; încă și vas ales te-a făcut, spre întărirea credinței multora. Lupte pentru credință ai dus, întru chinuri, cu dragoste pentru Hristos, Mirele tău, Sfântă Muceniță Ecaterina, Ca o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruințele tale cele mai presus de fire, și cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara credincioșilor; că s-au rușinat prigonitorii văzând slava minunilor tale (codac)
Biserica Sfanta Ecaterina, în care Mirele a așezat pe Mireasa Sa, este impodobita cu picturi murale, de mare valoare, cu foarte multe candele agatate de tavan, aproape ca nu se poate vedea partea de sus pictata a bisericii. Cine saruta sfintele moaste ale Sfintei Ecaterina primeste un inel simbol ce are urmatoarea istorie :
Ecaterina a fost fiica de mare demnitar roman. A crescut intr-un lux despre care nu se poate vorbi in cuvinte. Era foarte inteligenta si de o frumusete nemaiintalnita. La anii casatoriei, cunostea toata intelepciunea vremii respective. Starea materiala, intelepciunea si frumusetea fizica a facut-o sa fie stapanita de o mandrie diabolica.
Multi tineri de rangul ei au voit sa o ia de sotie dar Ecaterina ii umilea pe toti. Asa procedand nu a gasit, din cei multi cati s-au prezentat ca sa o peteasca, pe nici unul demn de a fi logodnicul ei si deci, sot de viata. Sistemul pe care l-a adoptat, a eliminat pe toti candidatii la casatorie, iar pacatul mandriei a stapanit-o si mai mult.
Asa stand lucrurile, ea se gandea la un logodnic ideal dar modelul acestuia nu l-a intalnit inca printre cei care s-au prezentat ca sa o peteasca. Dumnnezeu care pe toate le plineste si da mana de ajutor pacatosilor, nu o lasa prada vicleanului diavol nici pe frumoasa, inteleapta si indestulata Ecaterina, ca intr-o noapte ea are o vedenie. In aceasta descoperire se facea, ca la ea a venit o Doamna, cu chip ceresc, imbracata cu voal de matase, in culori pe care inca nu le mai vazuse pana atunci, cu Fiul ei de mana, un Tanar stralucitor, care se apropie de ea cu o eleganta nemaipomenita, cu pasi lini, parca zburand, purtati de o adiere de vant si se apropie de patul in care dormea, ingropata in puf.
Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare (icos)
O clipa se examineaza reciproc, apoi superba Doamna, o intreaba cu o voce angelica, aratand spre Fiul ei: " Iti place de El ?" Ecaterina vedea in acel tanar, chipul desavarsit al logodnicului ei si fara ca sa stea pe ganduri, zise Slavitei Doamne: "Da imi place!" Maica cea frumoasa se intoarse catre Fiul ei, Caruia ii pune aceeasi intrebare: "Dragul Meu tie iti place de aceasta copila?" La care Fiul raspunse: "Nu!" si Fiul se intoarce cu spatele catre tanara fecioara cu dezgust, adaugand si aceste cuvinte "Ca este mandra! Este plina de mandrie!" si indata petitorii au disparut.
Ecaterina s-a desteptat din somn, foarte mahnita, ranita in orgoliul ei, ca pana atunci n-a infruntat-o, n-a umilit-o nimeni asa cum a umilit-o Acest tanar si s-a pus pe plans toata noaptea cat a mai ramas dupa vedenia ei. A doua zi , cu ochii umflati de plans, s-a sculat din pat si mult s-a gandit si s-a framantat, "ce va sa insemne aceasta". Si pentru ca nu putea sa dezlege singura visul, nici pe Cel ce o petise nu l-a cunoscut, isi aduse aminte de un pustnic, ca fiind foarte intelept, si deci numai acela putea sa-i dezlege enigma.
Fara sa mai astepte raspunsul altora, s-a echipat corespunzator pentru o asemenea vizita si a plecat cu pasi grabiti spre chilia acelui om al lui Dumnezeu, care nu locuia prea departe de palatul in care locuia Ecaterina cu parintii ei. Era distanta de circa o ora de la ea pana la acel batran, care locuia intr-o padure, langa un izvoras cu apa limpede si rece. Ajunsa la chilia batranelului, ii spuse inlacrimata ceea ce visase cerand de la el dezlegarea visului, deoarece nu avea liniste, de cand o vizitase acea Doamna cu Fiul ei. Batranelul cunostea orgoliul tinerei si o linisteste cu cuvinte potrivite, indemnandu-o sa asculte sfatul lui si daca va asculta, totul va fi bine: "Sa te rogi la Dumnezeu - ii spune crestinul - si sa lepezi mandria care te stapaneste, ca Cel care a venit la tine, este impotriva celor mandrii. Sa te socotesti cea mai nevrednica, cea mai de pe urma fiinta si atunci El are sa te iubeasca."
Fata il dorea pe Acel tanar ideal, nu cu patima unei tinere de seama ei, ci cu totul altfel. Ea nu prea stia cum Il dorea si tocmai acest lucru o impingea si mai mult, sa-L doreasca, sa faca orice, pt. a intra in gratia Lui, ca in nici un chip nu-L mai putea scoate de la inima ei.A plecat de la batran hotarata sa-i respecte sfatul, desi nu se prea potrivea cu gandirea ei. Ecaterina a realizat ca intelepciunea batranului se datora faptului ca era crestin.
Bogățiile pământului și mărirea părintească lepădând, viață curată ai trăit, Sfântă Muceniță Ecaterina; și îndeletnicindu-te mai ales în dreapta credință, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat și te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia!(codac)
De cand i-a dat sfaturile acelea, Ecaterina le-a pazit cu multa ravna, a devenit o buna crestina si nu mai era mandra, nu mai avea gandul acela diabolic care o tinea departe de Dumnezeu, se modelase dupa modelul sfintilor si era fericita. Ce mai incoace si incolo, devenise o buna crestina si in aceasta postura se simtea asa cum niciodata nu se simtise. In fiecare seara inainte de culcare, isi facea rugaciunea in taina, sa n-o vada nimeni. Toti ai ei erau impotriva crestinilor. In perioada aceea crestinii erau prigoniti de pagani. Cei care refuzau sa se lepede de credinta erau omorati in chinuri groaznice.
Era constienta Ecaterina de ce o asteapta daca ea devine crestina dar si hotarata in ceea ce facea, de aceea se si ruga si implora pe Acela, sa vina ca nu mai poate rabda intarzierea Lui. Si asa astepta cu ardoare pe mirele ei. Dumnezeu care cunoaste toate, nu S-a lasat mult timp asteptat. Intr-o noapte se arata Marita Doamna, cu Fiul ei, dar de aceasta data totul era mai stralucitor, decat cum fusese prima data si Ecaterina, ca arsa a sarit din pat, cu mult curaj, inflacarata pt. a-L intampina. Fiul o placu de asta data, si dovada ca asa a fost, ii dadu o verigheta pe care El, cu mana Lui, o puse in degetul ei.
Gurile ereticilor ce, mai înainte, huleau Biserica lui Hristos s-au deschis atunci, pentru întâia oară, spre a binecuvânta glasul tău fecioresc, urând capiștile idolești și zicând că unul este Dumnezeu și Lui se cuvine cântare: Aliluia! (codac) Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos (icos)
Ce fericita a fost Ecaterina atunci, este greu a spune in cuvinte, dar a jurat lui Hristos, legatura sfanta, pe viata si pe moarte. Cand s-a desteptat din acest vis, uimirea ei a fost si mai mare, era mai fericita acum decat in vis, vazand ca in deget avea o verigheta. "Deci a fost adevarat !Nu a fost vis ci a fost adevarat! Fiul lui Dumnezeu este Logodnicul meu si acum fac acest legamant inaintea Lui, ca nu ma voi mai desparti de El, chiar daca va fi sa mor!" Mai spusese cineva aceste cuvinte si cand a vazut prin ce suferinte trece Iisus, inainte de cantatul cocosului, cum ii spusese s-a lepadat cu juramant, "ca nu-L cunoaste pe Omul acesta."
Inima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat văzându-te pe tine, fiica lui, una la părinți și așa de frumoasă precum erai, lepădând mulțimea zeilor la care se închina și propovă-duind un Dumnezeu necunoscut. Iar împăratul Maximian a voit să cerceteze credința ta prin cei mai învățați dascăli de atunci. Cât de mare i-a fost însă nedumerirea când i-a văzut și pe aceia înduplecați de cuvintele tale și cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (codac)Judecătorii nedrepți, aflând de credința ta în Hristos, te-au hotărât pedepsei; și răbdând chinurile cele mai amare, până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Fecioare, Maicii Sale, Care s-au arătat ție în vedenie (icos)
Ca sa scurtam povestirea noastra adevarata - ca este cale lunga si frumoasa- cu Ecaterina nu s-a petrecut asa. Ea a fost hotarata si ceea ce a spus aceea a si facut, primeste pentru Mirele Hristos, moarte de martir. Ingerii ii ridica firavul ei trup, in vazul chinuitorilor si il duc la Sinai, asezat de cuviosii de aici intr-o racla. Rar se se afla in lume persoane care sa fie daruite cu atatea daruri lumesti ca si Ecaterina: nascuta in Alexandria in familie de imparat, bogata, frumoasa si mai ales extraordinar de inteleapta (Homer, Aristotel, Platon, Virgiliu, Hipocrat sunt doar cativa dintre cei al caror mestesug Ecaterina il deprinsese si il stapanea deja la varsta 18 ani ).
Cântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea dreptei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! (codac) Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați (icos)
Chiar imparatul pe care il sfideaza public recunoaste ca ei i se cade sa imparateasca alaturi de el, cerand-o de sotie. Si totusi, Ecaterina renunta la nume si bogatie, acceptand sa fie intemnitata si chinuita public, renunta la frumusetea sa ( "eu sunt pamant si cenusa si toata frumusetea ca o floare se vestejeste si ca visul piere prin boala sau batranete; iar dupa moarte cu totul putrezeste"), renunta la intelepciunea lumeasca ( "am invatat tot mestesugul cartilor ritoricesti, filosofice si masurarii pamantului si alte intelepciuni, dar pe toate acestea le-am tecut cu vederea caci sunt desarte si nefolositoare si am voit a ma face mireasa Stapanului Hristos, care graieste prin proorocul sau acestea: Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta stiutorilor o voi lepada").
Soborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; și pe tine, Sfântă Muceniță Ecaterina, ca pe o următoare a lor, cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (codac) Toată făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărârile credinței și mărturisind că unul este Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea una și nedespărțită, și te închini Ei (icos)
Ce anume poate fi cauza unei asemena radicale intoarceri de la lumesc la duhovnicesc? Ce anume poate determina o tanara fata, constienta de calitatile sale neasemuite si care este indreptatita sa ceara orice favoruri lumesti, sa renunte la ele, dandu-si in final drept jertfa suprema, chiar propriul trup? Ce anume a inteles tanara Ecaterina, cea care cu mintea ei stralucita a atins limitele stiintelor vremii ei, de a oferit totul pentru nimic din cele vazute? "Ravniti insa la darurile cele mai bune. Si va arat inca o cale care le intrece pe toate: dragostea si bunurile ei" spune Apostolul! Doar puterea dragostei dumnezeiesti, doar Duhul Sfant pogorat prin Botez, doar atingerea lui Dumnezeu care este iubire puteau sa o transforme pe Ecaterina in Mireasa vesnica a Domnului Iisus. "Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui, iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele simtite si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cu cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns, nestiut" ii spune batranul cel intelept la care ea a fost dusa de mama crestina, pentru alinarea sufletului ei.
Iubită ai fost de Mirele tău cel ceresc, prea-lăudată Muceniță Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumusețea trupească și sufletească; încă și vas ales te-a făcut, spre întărirea credinței multora, cu care necredincioșii s-au luminat și s-au învățat a cânta lui Dumnezeu: Aliluia! (codac)Vindecă rănile sufletelor noastre, mare muceniță, că greu pătimim, și te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește (icos)
Din momentul in care cunoaste, cu mintea si cu inima, invatatura Fiului lui Dumnezeu, Ecaterina devine una dintre cele mai frumoase si mai patetice propavaduitoare ale crestinismului intr-o epoca de mare prigoana, dar si plina dovezi minunate ale prezentei adevaratului Dumnezeu alaturi de fiii Sai.
Participand la o confruntare publica cu primii 50 de intelepti ai imperiului, chemati de imparat sa-i combata argumentele pro-crestine, torturata apoi fizic de catre cei care pot ucide doar trupul, Sfanta Ecaterina reuseste prin stralucita sa pledoarie si prin exemplul sau sa-i aduca la Hristos pe toti carurarii cu care discuta, pe sotia imparatului Maximin - prigonitorul sau, pe bunul si viteazul dregator Porfirie impreuna cu 200 de ostasi, precum si mare parte din poporul care o urma, jelind-o. Moare bucurandu-se ca Il vede pe iubitul sau Mire chemand-o la El, " ca sa imparateasca impreuna cu Dansul si sa se veseleasca in veacul cel fara de sfarsit".
Ca o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruințele tale cele mai presus de fire, și cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara credincioșilor; că s-au rușinat prigonitorii văzând slava minunilor tale și au cântat lui Dumnezeu: Aliluia! (codac) Pământul s-a umplut de bună-mireasmă, primindu-ți trupul, și cerul s-a veselit, văzând duhul tău ridicându-se la dânsul de către puterile îngerești.(icos)
In ultima sa rugaciune, Sfanta Ecaterina spune: " Doamne Iisuse Hristoase... primeste sufletul meu, pe care l-am adus Tie ca jertfa pentru dragostea Ta. Adu-Ti aminte, Doamne, caci trup si sange sunt, si nu lasa greselile mele cele facute din nestiinta, ca sa fie aratate de cumplitii ispititori la infricosata Ta judecata, ci spala-le cu sangele pe care-l vars pentru Tine si randuieste ca trupul acesta, care ranindu-se se taie cu sabia, sa fie nevazut de vrajmasii Tai cei ce ma prigonesc. Cauta dintru inaltimea Ta, Doamne, si asupra poporului acestuia care sta inainte si-l povatuieste la lumina cunostintei Tale. Si acelora care vor chema prin mine numele Tau cel preasfant, da-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toti sa se laude maririle Tale in veci" (Sinaxar)
Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulțumi, Sfântă Muceniță Ecaterina, pentru că nici o sârguință n-am împlinit care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună și blândă ce ești, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotința și păcatele noastre, primind pocăința noastră atunci când cântăm: Aliluia!(codac) Ispitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoști, sfântă, pentru că trup purtând și ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi, cei ce suntem învăluiți în ispite, ca niște neputincioși, rugămu-te să ne întărești cu puterea ta, ca să venim la pocăință și să dobândim iertarea greșelilor noastre (icos)
Manastirea Sfanta Ecaterina a traversat istoria ca oaza de crestinism, manastire libera, independenta, autocefala, nesubordonata nici unei patriarhii ortodoxe si nici unui sinod. Este, practic, cea mai mica patriarhie ortodoxa din lume, conducatorul ei fiind in acelasi timp si egumenul manastirii de calugari. Cu ziduri de fortareata de 10-20 m. inaltime, de aceeasi culoare cu roca arida din zona, manastirea ridicata in secolul al VI-lea, pe locul unei biserici construite de Sfanta Elena, mama Sfantului Imparat Constantin, cuprinde inestimabile valori de arta crestina, dar cele mai impresionante dintre comorile sale sunt moastele Sfintei Ecaterina.
Mai presus de fire te-ai făcut, Sfântă Muceniță Ecaterina, întărindu-te în credința lui Hristos și slujind Făcătorului a toate, iar nu făpturii; de la Care, luând darul tămăduirii și cununa îngerească, de tine se cutremură duhurile necurate și le alungi de la tot sufletul creștinesc care aduce lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia! (codac) Toată suflarea dreptcredincioșilor se veselește astăzi de prăznuirea ta, muceniță, că, din neamul păgânesc și dintre închinătorii de idoli, cea mai învățată și înțeleaptă fecioară a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile roții și alte nespuse chinuri de la poporul cel păgânesc, pentru dragostea Mântuitorului lumii (icos)
Numai pentru pelerinii ortodocsi ajunsi aici se obtine aprobarea de inchinare la sfintele moaste, care sunt astfel scoase din altar. Biserica Manastirii Sfanta Ecaterina, o biserica ortodoxa adevarata, toate celelalte biserici si manastiri ale pustiului egiptean preluand masiv influente arabe in arhitectura si ornament, este plina de candele mari, care atarna ca si ciorchinii din inaltul tavanului plat, atasat in secolul al XVIII-lea constructiei care dateaza din anul 551 ! In dreapta altarului se afla, pe iconostas, mare, cunoscuta icoana a Sfintei Ecaterina cu rochie rosie, iar in fata ei preotul binecuvanteaza imbracat in vesmintele cunoscute de noi, preotii bisericii copte au cu totul alt tip de vesminte, tine in maini o punga din care scoate si daruieste fiecarui pelerin care saruta sfintele moaste, cate un inel. Acesta aminteste de inelul pe care Ecaterina l-a gasit pe deget dimineata, trezindu-se din visul in care, dupa primirea Botezului crestin, Stapanul Hristos i-a spus "Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mea vesnica; deci sa pazesti arvuna aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum arvuna de la alt mire pamantesc".
Iubitorilor de mucenici, cinstind pe înțe-leapta Ecaterina, pentru că aceasta înaintea oamenilor pe Hristos a predicat, pe șarpele a călcat și mintea învățaților a rușinat, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (codac) Lupte pentru credință ai dus, întru chinuri, cu dragoste pentru Hristos, Mirele tău, Sfântă Muceniță Ecaterina, ceea ce, prin înțelepciunea ta, pe toți ai luminat ca o bună cuvântătoare (icos)
Surpriza vine și cand ajungi sa vezi sfintele moaste: intr-o racla mica de argint si sticla, mana stanga a Sfintei Ecaterina este... ca vie! Gratioasa ca a unei balerine, fina, delicata, mana este plina de inele subtiri, care parca plutesc pe degetele usor rasfirate... nici urma de trecere a timpului ( 1700 de ani!), este o mana perfecta, care te duce cu gandul la neasemuita frumusete a sfintei... frumusete trupeasca, frumusete sufleteasca, frumusete a spiritului... la moartea sa, indeplinindu-i o ultima dorinta, Mirele sau a trimis ingerii ca sa-i ia corpul martirizat, care a disparut pur si simplu si a fost descoperit datorita unei viziuni a unui calugar, trei secole mai tarziu in Muntele Sinai. Atunci, manastirea care deja exista si era inchinata Sfintei Fecioare Maria a fost redenumita Manastirea Sfanta Ecaterina.
Înțeleaptă și frumoasă Ecaterina, vrednică muceniță a lui Hristos, primește această puțină rugăciune a noastră și te roagă pentru noi, să ne dăruiască Bunul Dumnezeu iertare păcatelor, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, când cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (codac) Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm: Bucură-te, porumbiță cuvântătoare; Bucură-te, dulce privighetoare; Bucură-te, frumusețe netrecătoare; Bucură-te, mielușea încântătoare; Bucură-te, minte înaltă; Bucură-te, tânără preaînvățată; Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă; Bucură-te, inimă tare și neîntinată; Bucură-te, lauda învățaților; Bucură-te, dulceața maicilor; Bucură-te, mângâierea săracilor; Bucură-te, apărătoarea bătrânilor; Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos! (icos)
Rugul Aprins. Capela Rugului Aprins. Tradiţia spune că altarul acesteia a fost ridicat peste rădăcinile rugului din care Domnul i-a vorbit lui Moise. Uimitor este că rugul creşte din altar şi iese afară prin acoperişul capelei, învăluindu-l. Aici se intră desculţ, asemeni Proorocului Moise care şi-a scos sandalele păşind pe pământul sfânt. Capela care datează din secolul al IV-lea are hramul Bunei Vestiri. În fiecare sâmbătă, Sfânta Liturghie se oficiază în capelă. Este o minune: un arbust ca o cascada, verde mereu, cu frunze dar fara flori si fructe, traversand secolele... Acesta este Rugul Aprins, prin care Domnul i-a vorbit lui Moise prin foc. "Descalta-te, caci locul pe care te afli este sfant!" ( Iesirea, 3,5) Acesta este locul cel mai binecuvantat din Manastirea Sfanta Ecaterina... Cu radacina sub altarul capelei, afinul inaltat spre Cer sfideaza legile firii. Este uimitor, ca si minunea "gravarii" pe orice piatra de pe muntele Sinai a desenului acestui rug, caci indiferent cum ai sectiona granitul dur, rosiatic, tot profilul rugului il vei gasi.
" Bucura-te, piatra scumpa a Bisericii crestinesti; Bucura-te, grabnica izbavire a celor cuprinsi de suparari; Bucura-te, vindecatoare tare a celor plini de rani si dureri; Bucura-te Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!"
Sfantul Ioan Scararul s-a nascut pe la sfarsitul secolului al VI-lea, candva intre anii 570-580, in partile Siriei. Nu se stiu decat prea putine informatii despre viata acestui sfant. Avand in vedere educatia si cunostintele Sfantului Ioan, se crede ca a facut parte dintr-o familie instarita, care i-a putut facilita accesul la scolile de seama ale vremii. Sfantul Ioan a imbratisat viata monahala inca de la varsta de 16 ani, in manastirea din Muntele Sinai. Vreme de aproape douazeci de ani, Sfantul Ioan a fost ucenic al Cuviosului Martirie. Apoi, dupa trecerea la cele vesnice a duhovnicului sau, Sfantul Ioan Scararul s-a retras intr-o pestera din locul numit Tolas, unde s-a nevoit pustniceste vreme de peste patruzeci de ani. In anul 639, Sfantul Ioan a fost chemat de obstea manastirii din Sinai, pentru a fi numit staret. El a primit cu multa greutate aceasta chemare. Dupa cativa ani, Sfantul Ioan a inmanat altui monah vrednic carma manastirii si s-a retras iarasi in pestera sa, unde s-a indeletnicit cu rugaciunea si nevointele pana la sfarsitul vietii sale. Sfantul Ioan este autorul cartii numita "Scara", de la care isi trage si numele, in care viata duhovniceasca este prezentata sub forma unei scari cu treizeci de trepte. El a scris aceasta carte la indemnul prietenului sau Ioan, egumenul manastirii din Rait. Aceasta scriere a fost tradusa in limba romana de parintele profesor Dumitru Staniloae, ea fiind inclusa in volumul noua, din seria "Filocalia". Sfantul Ioan Scararul a trecut la cele vesnice in anul 649. El este praznuit de doua ori pe an, in ziua de 30 martie si in Duminica a patra din Postul Mare.
Sfântul Nil Sinaitul ( dupa unii Ascetul sau Nil Pustnicul, parintele Staniloaie și allții spun ca sunt diferiți) este un ascet creștin care a trăit în secolul al V-lea. A fost stareț al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai și autor al unor tratate de spiritualitate. Prăznuirea sa se face pe 12 noiembrie. Originar din Ancira, în Galatia (Asia Mică), sfântul Nil a fost în lume prefect (eparh) al Constantinopolului în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (401-450). S-a căsătorit cu o creștină binecredincioasă, și a avut doi copii, un băiat și o fată. După câțiva ani, când copiii au crescut, cei doi soți s-au hotărât de comun acord să plece la pustie într-o viață de isihie. Au trăit ca pustnici în regiunea Muntelui Sinai, mergând la priveghere și la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai doar în duminici și sărbători, după cum era obiceiul vieții pustnicești. Când barbarii au atacat și jefuit mănăstirea, mulți monahi au fost omorâți, dar fiul sfântului Nil, Teodul, a fost cruțat din cauza tinereții lui și luat în sclavie. După aceasta, sfântul Nil s-a stabilit la mănăstire, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Aici și-a continuat ostenelile și luptele duhovnicești, dar a și scris mai multe tratate de ascetică, printre care "Filosofia Duhului Sfânt". Din scrierile sale se desprind și unele aspecte ale vieții lui și a familiei sale. De asemenea, prin scrierile sale a fost un apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, al cărui ucenic a și fost. Dumnezeu i-a dat bucuria să-și revadă fiul spre sfârșitul vieții. A fost cleric și stareț al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai. Potrivit tradiției, moaștele sfântului Nil, dimpreună cu ale fiului său Teodul și dimpreună cu moaștele altor pustnici au fost aduse de împăratul Iustin al II-lea (565-578) sub masa altarului din biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel a marelui orfelinat (Orfanotrofion) întemeiat de acesta la Constantinopol, în zona Acropolei orașului.
Spiritualitatea sinaită a fost, întotdeauna, una viguroasă, plină de duhovnicie, dar şi de un realism pregnant. Sfântul Ioan Scărarul, Cuvioşii Isihie şi Filotei au reprezentat numele cele mai importante din istoria creştinismului. Despre Filotei Sinaitul avem o singură informaţie biografică notată de el însuşi în debutul scrierii sale principale, Capete despre trezvie: „Filotei, monah al mânăstirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a Rugului din Sinai“ (Trezvia minţii şi cerul inimii, Editura Deisis, p. 51). O prezentare scurtă găsim în introducerea semnată de monahul Raffaele Ogliari, publicată în lucrarea citată anterior. Astfel, „puţinătatea informaţiilor nu trebuie să ne mire. Nu e deloc rar, atât în Răsărit, cât şi în Occident, ca autorii monahi să aplice un fel de autocenzură care derivă din practica uitării de sine şi a smereniei totale, tipice monahismului autentic din toate timpurile. Tot ce putem spune deci e că autorul nostru a fost monah al mânăstirii Maicii Domnului a Rugului Aprins de la Muntele Sinai. Monah, iar nu egumen, cum scriu două manuscrise din veacul XIV (…) Vorbind de Cuviosul Filotei, egumenul din Sinai, timpul vieţuirii şi sfârşitul căruia nu ne este cunoscut, dar despre opera căruia se spune în Filocalie că e „ca o mare luare aminte; dacă cineva ar fi numit-o tâlcuire exactă şi pravilă dreaptă de trezvie, de paza minţii şi de curăţia inimii, apoi n-ar fi păcătuit împotriva adevărului.“
Sfântul Anastasie Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, prăznuit pe 20 aprilie, nu trebuie confundat cu Sfântul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Anastasie din Sinai (sau Anastasie Sinaitul), un sfânt monah din secolul al VII-lea, care a părăsit lumea și toate ale ei, considerat unul din Sfinţii Părinţi ai Bisericii, prăznuit tot pe 20 aprilie şi împreună cu soborul cuvioșilor Părinți din Sinai, în Marţea Luminată. În al 35-lea an al împărăţiei lui Iustinian cel Mare, săvârşindu-se patriarhul Antiohiei, Domnin cel mai tânăr, a venit după dânsul Anastasie, cel cu numele de „Sinait”, ca unul ce a fost luat de la muntele Sinai la arhierie. În acea vreme s-a ivit în Biserică o nedreaptă credinţă despre dumnezeiescul Trup al lui Hristos, ca şi cum în vremea petrecerii Sale cu oamenii, mai înainte de patima cea de voie, acesta ar fi fost nestricăcios, nesupunându-Se trebuinţelor fireşti ce vin din nevoile firii şi ca şi cum Domnul nostru Iisus Hristos, cu chipul cu care primea hrană şi băutură mai înainte de patima şi învierea Sa, cu acelaşi chip mânca şi după înviere, când S-a arătat Apostolilor Săi. Şi acea socotinţă rău credincioasă s-a început în Constantinopol şi s-a scris despre ea mai pe larg în viaţa Sfântului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, în şase aprilie. Şi Împăratul Iustinian se lipise de acea socotinţă şi voia să o pună între dogmele credinţei, fiind amăgit de eretici până a înţeles adevărul. Şi a fost tulburare în Biserică, căci şi Preasfinţitul Eutihie pentru aceea a fost izgonit de la scaunul său, de vreme ce se împotrivea eresului aceluia şi mulţi aveau să se amăgească cu acea nedreaptă socotinţă, dacă n-ar fi căutat la Preasfinţitul Anastasie Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, cum socoteşte adevărul. Pentru că Atanasie era bărbat foarte iscusit în dumnezeiasca Scriptură, tare în dogmele credinţei celei drepte şi sfânt cu viaţa. Pe acela, ca pe un stâlp nemişcat, încercau ereticii să-l înduplece spre socotinţa lor cu multe meşteşugiri, nădăjduind că dacă pe acela l-ar îndupleca, cu înlesnire vor trage toate părţile acelea la un gând cu dânşii. Şi-l îndemnau asupra lui şi pe împăratul, însă nimic n-au reuşit.
Căci fericitul Anastasie a scris împăratului cu îndrăzneală, vădindu-l pentru acea rătăcire. Apoi a scris şi în toate părţile Siriei, la toată rânduiala duhovnicească şi monahicească, învăţând pe toţi să se ferească de eresurile acelea. Iar în Antiohia, învăţând în toate zilele în biserică, propovăduia acest cuvânt al Apostolului Pavel: „Dacă cineva ar propovădui vouă mai mult decât ceea ce aţi primit, chiar şi înger în cer de ar fi, anatema să fie”. Deci s-a mâniat împăratul Iustinian asupra preasfinţitului Patriarh Anastasie şi voia să-l izgonească de pe scaun, precum şi pe Eutihie al Constantinopolului. Însă a sosit sfârşitul împăratului. Iar când era să moară împăratul, s-a pocăit de eresul acela şi a scris aşezământ ca preasfinţitul Eutihie Patriarhul să se întoarcă din exil la scaunul său. Şi a murit în pocăinţă Iustinian şi cu dreptcredincioşii împăraţi s-a numărat. Apoi s-a făcut pace Bisericii. Iar după el a luat împărăţia Iustin cel Tânăr, nepotul lui, care prin îndemnarea oamenilor celor învrăjbitori, a izgonit fără de vină de pe scaunul Antiohiei pe arhiereul lui Dumnezeu, Anastasie Sinaitul, nu pentru dreapta credinţă, ci pentru alte pricini nedrepte, zicând, mai întâi, că nu cruţă visteria bisericească, ci o cheltuieşte în deşert. Al doilea, cum că ar fi grăit de rău pe împăratul. Căci s-a zis despre dânsul că, întrebându-1 odată cineva pentru ce nu cruţă visteria bisericească el ar fi răspuns: „Ca să nu fie luată de Iustin, pierzătorul a toată lumea”.
Şi încă sunt unii care zic şi aceasta, că atunci când Anastasie s-a ridicat la scaunul Antiohiei, Iustin fiind la împăratul Iustinian, unchiul său, cu boieria de la palat, a poftit de la Anastasie un dar de aur, dar Anastasie nu i-a dat nimic, zicându-i că este nedrept lucru să dea aur pentru vreo rânduială duhovnicească, care nu cu aur se vinde, ci se dă prin darul Duhului Sfânt. Din acea vreme Iustin s-a mâniat asupra lui Anastasie şi luând el împărăţia după unchiul său, căuta pricini asupra nevinovatului arhiereu Anastasie şi aflând lucruri mincinoase, 1-a izgonit de pe scaun.
După izgonirea lui Anastasie, a orânduit chiar şi fără voie, la patriarhia Antiohiei, pe fericitul Grigorie, egumenul lavrei Faranului, bărbat asemenea împodobit cu cuvântul, cu viaţa şi cu dreapta credinţă, care este pomenit şi lăudat în Limonar de Preasfinţitul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Şi acest Grigorie ducându-se din viaţă, iarăşi fericitul Anastasie Sinaitul s-a întors la scaunul Antiohiei, după 23 de ani de izgonire, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie. În vremea aceea era papă în Roma Sfântul Mare Grigorie, care se numea Dialog sau Grăitor. Acel sfânt petrecea cu fericitul Anastasie în mare dragoste duhovnicească şi scriau unul către altul, pentru că după ce a auzit Sfântul Papă Grigorie, că s-a întors Anastasie Patriarhul la scaunul său, îndată a trimis la dânsul, bucurându-se de întoarcerea lui. Şi spunea în acea scrisoare astfel: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire; căci râul cel mare, care odată lăsase uscate pietrele Antiohiei, acum iarăşi s-a întors la a sa matcă şi văile ce se află pe lângă dânsul le adapă”.
Şi iarăşi într-altă scrisoare zice: „Mă înştiinţezi, preasfinţia ta, preaiubitule, că de ar fi fost cu putinţă, ai fi voit fără hârtie şi fără trestie să vorbeşti cu mine şi pătimeşti de durere, că depărtarea cea mare a Răsăritului de Apus ne opreşte pe noi. Însă adevărul zic, că şi în hârtie îmi vorbeşte gândul vostru, că în cuvintele preasfinţiei tale este arătată dragostea voastră către noi şi nu suntem despărţiţi cu locurile, noi cei ce cu darul Atotputernicului Dumnezeu suntem uniţi prin legătura dragostei. Deci, pentru ce căutaţi să luaţi aripile porumbiţei celei aurite, de vreme ce acum le aveţi? Că aripi sunt dragostea cea către Dumnezeu şi către aproapele. Cu acelea zboară Sfânta Biserică, cu acelea pe toate cele pământeşti le covârşeşte; deci acele aripi de nu le-ai fi avut preasfinţia ta, n-ai fi zburat la mine cu atât de mare dragoste prin scrisoare. Ci, vă rog pe voi, rugaţi-vă pentru mine, neputinciosul, ca Domnul, scoţându-mă dintr-atâtea de multe învăluiri şi primejdii de la longobarzii cei ce au năvălit asupra Romei, mai degrabă să mă treacă la limanul odihnei celei veşnice. Cu mulţumire am luat binecuvântările voastre cele îndurate, pe care mie, omule al lui Dumnezeu, fiind sărac cu duhul, mi le-ai trimis, zicând: Ce are să dea săracul, decât numai cele ce sunt ale săracului? Dar de nu v-aţi fi făcut săraci cu duhul pe voi singuri, binecuvântările voastre n-ar fi fost atât de îndurate. Atotputernicul Dumnezeu cu al Său acoperământ să vă acopere de tot răul. Şi de vreme ce viaţa voastră este de foarte mare trebuinţă la toţi cei buni, deci după îndelungate vremi, să vă mute pe voi Domnul la veşnicele bucurii ale cereştii moşteniri”.
Dintr-o scrisoare ca aceasta a Sfântului Grigorie, Papă al Romei, către fericitul Anastasie, Patriarhul Antiohiei, se vede dragostea amândurora cea întru Duhul Sfânt şi se mărturiseşte sfinţenia cea aleasă a Sfântului bărbat Anastasie. Şi vieţuind Sfântul Anastasie încă şase ani după întoarcerea sa la scaun, s-a mutat către Domnul în al 14-lea an al împărăţiei lui Mavrichie,în anul 599. După acest preasfinţit Anastasie Sinaitul, a venit la patriarhie alt Anastasie, însă fără denumirea de Sinait şi a fost ucis de evrei în timpul împărăţiei lui Foca tiranul şi ca un mucenic al lui Hristos a fost cinstit de credincioşi. Cel între sfinți părintele nostru Grigorie Sinaitul a fost un călugăr isihast, duhovnic și teolog care a trăit la sfârșitul secolului al XIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIV-lea. A fost unul din practicanții și teoreticienii isihasmului și ai rugăciunii lui Iisus în lumea monahismului atonit. A fost duhovnicul sfântului Grigorie Palama începând cu perioada retragerii acestuia în schitul Glossia (către 1320). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă (după data adormirii sale) se face la 27 noiembrie; în Biserica Greciei şi în Biserica Ortodoxă Română este prăznuit la 6 aprilie, iar în Biserica Rusă la 8 august[
Sf. Grigorie Sinaitul s-a născut în jurul anului 1265 la Kukulos, lângă Clazomene, în vestul Asiei Mici. A fost capturat de turci în jurul anului 1292 şi dus la Laodiceea. După ce a fost răscumpărat, Grigorie a călătorit în insula Cipru, unde a fost tuns în monahism ca rasofor. Mai târziu, Grigorie a călătorit până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, unde ajunge să primească Marea Schimă. După o perioadă petrecută în Sinai, unde a îndeplinit mai multe ascultări, între care cele de bucătar, brutar şi copist, Grigorie a plecat la Ierusalim. De acolo, a plecat mai departe în Creta, unde a învăţat practica isihastă a rugăciunii inimii de la un monah pe nume Arsenie. Pe la începutul secolului al XIV-lea, Grigorie s-a mutat din nou la Muntele Athos, unde s-a aşezat la schitul Magula, în apropiere de Mănăstirea Filotheu. Timpul petrecut în toate aceste mănăstiri i-a permis să asimileze îndelungata experienţă duhovnicească păstrată în aceste locuri, astfel încât Grigorie s-a aşezat în cele din urmă într-o chilie singuratică, un loc de isihie (de „liniştire” duhovinească), petrecând timpul în tăcere, muncă şi în rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus. Împreună cu contemporanul său, Sf. Grigorie Palama, a ajutat la consacrarea Muntelui Athos ca centru al isihasmului. Îngrijindu-se de răspândirea monahismului, Sf. Grigorie a întemeiat mai multe chilii la Muntele Athos şi patru mănăstiri în Tracia (în nordul Greciei). Despre ultimii ani de viaţă ai Sf. Grigorie nu avem informaţii sigure. Unele surse afirmă că ar fi trecut la Domnul la Muntele Athos în anul 1310. Potrivit altor surse, ar fi rămas în Sfântul Munte până când turcii otomani şi-au început raidurile în zonă, în deceniul al treilea al sec. al XIV-lea, după care se spune că s-ar fi refugiat mai întâi la Salonic, iar de acolo în Bulgaria, unde ar fi întemeiat o mănăstire în ţinuturile sălbatice din Paroria, în munţii Stranţa, pe coasta occidentală a Mării Negre, unde ar fi trecut la Domnul pe 27 noiembrie 1346.
Sfântului Ştefan Sinaitu. Paraclisul Sfântului Trifon se află în incinta Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai, în mijlocul grădinii mănăstirești. Acesta a fost construit în 1888. Se distinge prin simplitate şi prin stilul arhitectural neoclasic. Zidăria este încercuită de o cornişă orizontală şi parapet, în timp ce capetele de apus şi răsărit prezintă proptele decorative. Sub paraclis se află osuarul mănăstirii. Ca peste tot în lumea monahală răsăriteană, când călugării mor, mai întâi sunt înmormântaţi în cimitir, apoi, după descompunerea trupului, la şapte ani, sunt dezgropaţi şi osemintele sunt depuse într-o criptă, aflată sub Capela Sfântului Trifon. Osemintele stareţilor care sunt şi arhiereii locului sunt păstrate în nişte nişe speciale. În exterior se găsesc numai şase morminte. Într-o raclă de lemn cu vitrine se păstrează moaştele întregi ale Sfântului Ştefan Sinaitul, aşezat şi astăzi pe scaunul spovedaniei. În timpul vieţii, acest sfânt stătea la poarta de intrare către vârful Muntelui Sinai, unde asculta spovedaniile pelerinilor, astfel încât cei care urcau pe munte să fie pregătiţi din punct de vedere duhovnicesc. Este amintit de Sfântul Ioan Scărarul. Prăznuirea se face la sărbătoarea Tuturor Sfinţilor Sinaiţi.
Ne desparțim de Manastirea Sfanta Ecaterina, cu un cântec din Acatistul Sfintei Mare Mucetițe Ecaretina:
Ispitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoști, sfântă, pentru că trup purtând și ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi, cei ce suntem învăluiți în ispite, ca niște neputincioși, rugămu-te să ne întărești cu puterea ta, ca să venim la pocăință și să dobândim iertarea greșelilor noastre, lăudându-te:
Bucură-te, smerenie înaltă; Bucură-te, podoabă prealăudată; Bucură-te, vistierie nedeșertată; Bucură-te, îndurare nestrămutată; Bucură-te, blîndețe neschimbată; Bucură-te, lumină neînserată; Bucură-te, dragoste nevinovată; Bucură-te, răbdare neîncetată; Bucură-te, dărnicie neasemănată; Bucură-te, speranță nebiruită; Bucură-te, vindecătoare binecuvântată; Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!
Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Mare Muceniță a lui Hristos, Ecaterina slăvită, mireasa Stăpânului, izbăvește-ne pe noi de toată patima și de toate nevoile, de dureri și de boală și toată-nșelăciunea vicleanului vrăjmaș, Sfântă purtătoare-de-chinuri, că ai câștigat îndrăznire înaintea Mântuitorului. Amin (postat pe fb de ioan monahul)