Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iași
Voi merge astazi și mâine la sărbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Dascalu, la parintele Cristian parohul Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cu mulți alți fii duhovnicești ai bunului nastru parine, pentru că de peste 15 ani suntem împreună la marile sarbatori ale bisericii noaste si ne-a fost bine atâția ani, mergem să ne bucuram și anul acesta de comuniunea care ne aduce liniște, pace, iubire și lumină în sufletele și viața de fiecare zi, avem o comunitate minunată, suntem o biserică vie, iar cei care ajung aici vor primi, cu siguranță dragostea și frațietatea noastră.
Praznuim astazi pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfanta Balcanilor, dar, in acelasi timp, sfanta fecioriei, sfanta curatiei, sfanta ostenelii, a unei stradanii exceptionale si a unui suflet arzator de mica, model si chip al vietuirii in Hristos. Intr-un fel, sfanta, ne face de rusine pe toti cei care gasim justificare a lipsei noastre de ravna, a faptului ca nu suntem ca cei convertiti, care au avut un moment special de trezire, de intalnire cu Hristos, ci, noi, fiind nascuti si crescuti de mici in credinta, nu putem fi decat aplatizati, blazati, plictisiti, obositi, mai mult sau mai putin smintitori si atunci credinta noastra este slaba, neputincioasa.
Noi zicem ca n-am avut nici un moment al intalnirii personale cu Hristos, ceva viu pe care sa-l simtim sau zicem, ca sa ne motivam “pleosteala” si oboseala noastra in credinta, ca am fi fost altfel daca am fi trait pe vremea Mantuitorului sau in preajma unui mare sfant sau daca am fi avut un duhovnic vazator cu duhul sau facator de minuni… Dar asa, nu pot sa fiu altceva decat ceea ce sunt si ma linistesc in micile mele rautati, in micile mele patimi si pacate si in multa mea tristete, si… raman asa. Si sa stiti ca pentru acest fel de a vedea lucrurile, Sfanta Parascheva este o palma pe obrazul nostru, al lenii noastre.
Pentru ca o fetita care, poate, nici nu stia carte la varsta aceea, invatata de mica in duhul credintei, cand s-a aprins de dragul lui Hristos, fara sa aiba niste parinti neaparat peste masura de ravnitori, cum au avut altii, niste parinti ei insisi sfinti, dimpotriva, o certau de multe ori pentru ravna ei prea mare pentru Hristos, pentru a face poruncile lui Dumnezeu. Si ea, intrand in biserica, asemenea lui Antonie cel mare, pe la varsta de 10 ani, a auzit cuvantul: “Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie”. Si ea s-a cutremurat de cuvantul acesta si a inceput sa se lepede de sine, de voile sale, de putinatatea sufletului, de rautate, de zgarcenie, de individualism, a luat-o “voiniceste” spre Imparatia lui Dumnezeu, a luat in serios cuvantul lui Dumnezeu. Ea a auzit și l-a urmat pe Hristos.
Așa, fara sa aiba vreo revelatie deosebita, fara sa traiasca vreo descoperire, fara sa vada ingeri coborand din cer, a luat in seama cuvantul lui Dumnezeu. Toate aceste scuze de care noi ne prevalam, din lene si din viclenie, cum ca n-am avea/n-am fi avut anumite conditii sau anumite minuni sunt “palmuite” de exemplul Cuvioasei Parascheva, care nici ea n-a avut nimic din toate acestea, dar a avut ravna multa!
Si mai era si fata, pe deasupra, si stim cat de greu le era fetelor atunci pe calea aceasta a cunoasterii, învataturii, dar chiar si a monahismului: in Constantinopol, pe vremea aceea, erau doua sute de manastiri de barbati si numai cateva zeci de femei, si, in general, in imperiu, erau mult mai putine manastirile de femei. Si era mult mai grea calea de a invata carte, ca fata, si de a merge mai departe pe aceasta cale. Si era mult mai periculos pentru o fata sa mearga de una singura, cum a fost ea, ca o pelerina, incepand de la Constantinopol. Dar a luat aceasta cale cu osardie mare, a crezut in Hristos, a crezut desavarsit. Si cu adevarat a fost si este un exemplu pentru noi si, mai ales pentru cei care, nascandu-ne in credinta aceasta, ne plangem ca suntem mai aplatizati, mai obositi, mai plicitisiti, mai lumesti decât cerești.
Dumnezeu a cinstit-o pe mireasa sa, datorita ravnei sale. Fiecare suflet de crestin care se osteneste pentru Hristos si-L alege ca Mire, devine mireasa lui Hristos. Barbati sau femei, suntem mirese ale lui Hristos, pe care Dumnezeu vrea sa ne impodobeasca spre marea nunta la care suntem chemati. Dar unii se lasa impodobiti, vor sa fie impodobiti si ajuta la aceasta impodobire, iar altii “se pleostesc”, se plictisesc, nu vor, dau din maini, stau deoparte, nu vor sa fie imbracati cu aceste haine de pret cu care Dumnezeu vrea sa ne imbrace. Sfanta Parascheva a fost cu adevarat mireasa lui Hristos.
Evanghelia care se citeste la Utrenie, a celor 10 fecioare, se potriveste foarte mult Sfintei Parascheva. Pentru ca ea cu adevarat a fost fecioara si a fost lucratoare in via lui Hristos de mica si s-a ostenit sa stranga acest untdelemn de mica, nu a lasat strangerea acestui untdelemn pe sfarsit. In lenea, in viclenia si in asa-zisa noastra oboseala duhovniceasca, lasam stradania de a aduna untdelemnul dragostei si al poruncilor lui Hristos pe final: “Las` c-o sa-l strangem noi… la batranete“. Sau: “Daca va veni prigoana, atunci o sa-mi arat eu adevarata fata de crestin. Acuma… cu chestiile astea mici, cu rugaciuni, cu facerea poruncilor in fiecare zi, asta e foarte greu, ma plictisesc. Dar atunci cand va veni prigoana, atunci o sa-mi umplu candela cu untdelemn…”. Si, in șiretenia noastra, si cei tineri pot sa-si pastreze de acum un fel de semi-disponibilitate pentru Dumnezeu, restul o pastram cu multa viclenie pentru mai tarziu, nu ma implic cu tot cu sufletul pentru El, nu ne daruim cu totul lui Hristos.
Or, aceasta pilda ne loveste in acest fel de a gandi, pentru ca ni se spune ca la un moment dat va fi o strigare: “Iata, Mirele vine, iesiti in intampinarea Lui!”. Ce inseamna aceasta “strigare”? In primul rand inseamna bolile, necazurile, suferintele si, mai ales, batranetea care ne striga: “Vremea este pe sfarsite, viata ta s-a apropiat de sfarsit, e vremea sa te pregatesti, ca a venit Mirele”. Si, citind aceasta pericopa, noua ni se poate parea ca li se facea cumva in ciuda fecioarelor, care a venit tocmai cand erau ele plecate, ca Dumnezeu este prea iute, manios si aprig pedepsitor. Nu ca lui Dumnezeu nu-i e drag de om si nu-i da timp destul. Nu! Ce vrea sa ne spuna Dumnezeu prin aceasta? Ca oamenii sa nu-si puna nadejdea ca vor putea sa-si stranga untdelemn atunci, la batranete, fiindca nu mai este vreme.
Dar Sfanta Parascheva: n-a pierdut vremea! Ar fi putut sa zica: “lasa, ca am timp pana la 80 de ani! Dar iata ca n-a avut decat pana la 27!”. Dar ea a fost o fecioara inteleapta care, in acele zile a facut tot ce putea face si a strans pret mare, a vandut toate pentru perla aceea care-l inchipuia pe Hristos, “margaritarul de mare pret”, ca o perla mai valoroasa decat toate micile perle ale desertaciunii omenesti, toate le-a dat ca sa o cumpere pe Aceea. A gasit-o si a facut cu ea avutie mare: Imparatia cerurilor.
In fiecare zi Dumnezeu ne trimite semnul Sau, lucrarea Sa si daca n-o facem atunci, nu o mai putem recupera sau foarte greu se mai poate recupera. Mult mai usor strangi la vremea cuvenita decat cand lasi pentru mai tarziu. Dumnezeu iti mai da sansa sa te apropii de El prin boli, suferinte si necazuri, dar nu sunt de valoarea a ceea ce faceai cand puteai face liber. Iar atunci strangi cu mult mai multa greutate. Sa o luam pe Maica Parascheva ca model si sa facem asemenea ei!
“Inca de mica tu ti-ai inchinat viata lui Hristos Dumnezeu si El ti-a dat puterea sa-ti stapanesti patimile si de aceea ti-a daruit cununa.” Iata una din cantarile de preaslavire, pe care o inaltată Biserica astazi Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. In ea se cuprinde, in putine cuvinte, intregul fel de trai al aceleia pe care astazi o sarbatorim. Caci dupa cum intr-o picatura de apa putem vedea apa nemarginitelor oceane si a maretelor talazuri, si dupa cum avand numai o raza de lumina, putem sti daca ea face parte din soarele cel mare si stralucitor, la fel si din aceste putine cuvinte ale acestei cantari bisericesti, putem cunoaste viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Putem sti felul deosebit in care si-a trait viata, si deci cum a ajuns la perfectiunea sfinteniei, pentru care ii aducem toate inchinaciunile si rugile noastre din aceste clipe, si in acele de naprasna ori de bucurie din viata noastra de toate zilele.
Inca de mica si-a inchinat viata lui Hristos. Pentru a ajunge cineva pe inaltimi e nevoie sa se porneasca de cu vreme, din partile de jos ale muntelui… Pentru a vedea un rasarit de soare de pe varful unui munte, e nevoie sa te urci pe culmile lui cu mult mai inainte de zorii zilei. Si numai dupa aceasta truda, te vei bucura sa vezi un minunat rasarit de soare, neobisnuit de frumos, pentru cei ce traiesc pe campii si pe domoalele dealuri ale tinuturilor noastre. Pe acele inaltimi ale muntelui, vei fi si tu invaluit de lumina si stralucirea parca cu mult mai curata a razelor de aur ale soarelui.Te vei simti inaltat in fiinta ta deasupra tuturor celor pamantesti… si mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu… La fel si Cuvioasa Parascheva, inca din copilarie, s-a pornit la drumul sfant al inaltarilor sufletesti, pentru a vedea de pe cele mai inalte culmi ale vietii morale pe Soarele credintei, care e Hristos Domnul. Pe vreme ce anii treceau ea se tot inalta pe treptele vietii virtuoase, pana ce a ajuns pe culmile anilor si pe piscurile cele mai inalte ale vietii crestinesti, unde soarele Hristos e cu mult mai aproape. Si astfel inaltata, cu numarul anilor si cu inaltarile duhovnicestii, si-a petrecut viata Cuvioasa Parascheva inca de mica.
Si iata ca, dupa cum pe inaltimile muntilor vedem in chip mai minunat stralucirea soarelui si apoi vedem si zapada albelor sclipiri, la fel si pe cel ce se ridica pe inaltimile morale il vedem imbracat cu zapada albelor nevinovatii si a stralucirilor scanteietoare in care il invaluie razele de aur ale Soarelui. In aceste lumini ale inaltimilor ne apare si viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Ea e imbracata cu aceeasi haina a nevinovatiilor, si e invaluita de stralucirea luminii lui Hristos. Intr-adevar, pentru a ajunge pe aceste culmi ale vietii crestinesti ea s-a harazit vietii virtuoase inca din frageda copilarie. Ea nici n-a gandit si nici nu si-a facut planul de viata cu acei care zic ca se vor pocai la batranete, iar tineretea sa si-o piarda in petreceri si placeri pline de pacate. Nu. Ea nu si-a luat drept exemplu pe talharul care si-a dobandit iertare pe cruce, inainte de a muri, caci se putea sa nu ajunga la batranete, si apoi, nu tuturor le e dat ca ultimele clipe sa si le petreaca cu Domnul. Ea si-a luat drept pilda pe Maica Domnului, care inca de la varsta de trei ani a fost harazita Bisericii. Cata intelepciune in alegere! Si cu cat sunt mai mari bucuriile unei nevinovatii innascute, decat ale unei ultime iertari pe patul suferintelor!
Cuvioasa Parascheva, din copilarie, pe cand nu avea nimic al ei decat ceea ce ii dadeau parintii, inca de atunci rupea in doua bucata de paine si de multe ori isi dadea si haina, pentru a imbraca pe cel sarman si a potoli foamea celui flamand. Si pentru aceasta adesea parintii o certau si o si bateau, dar ea toate acestea le indura ca pe niste suferinte placute pentru Hristos, care ne invata sa fim milostivi. Si, cu cat cresteau anii, si milostivirea ei de cei saraci era mai mare, iar viata ei prea imbunatatita in faptele cele crestinesti. Dar numai pentru aceasta deosebita ravna in implinirea cu jerfelnicie a invataturii crestine a ascultat Domnul cererea ei si i-a ajutat sa invinga patimile si sa-si incununeze viata precum spune partea a doua a cantarii bisericesti de la care mi-am pornit vorbirea. Caci iata ce spune profetul Isaia: Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge inaintea ta iar in urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga si Domnul te va auzi, la strigatul tau El va zice: iata-Ma! Daca tu gonesti din mijlocul tau asuprirea, aratarea cu degetul si vorba fara rost. Daca dai painea ta celui flamand, si tu saturi sufletul amarit; lumina ta va rasari in intuneric si bezna ta fi-va ca miezul zilei... (Is.1,7-10). Iata acest program de viata l-a urmat Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva: a ajutat si a miluit si atunci Dumnezeu i-a auzit glasul rugaciunii, dandu-i putere ca sa-si stapaneasca patimile, si astfel sa ajunga sus pe inaltimele eroismului crestin, unde apoi i-a rasarit Soarele Hristos. Desigur, ca in aceasta cale a luptei de a invinge intunericul si a ajunge in imperiul luminii, nu putine i-au fost sfortarile. A avut de luptat cu toate momelile unei vieti pacatoase, cu toate parutele placeri ale vietii si cu toate patimile, insa ea avand atintite privirile spre Hristos le-a biruit pe toate pentru ca Insusi Dumnezeu i-a dat aceasta putere.
E de-ajuns din partea noastra ca sa voim sa nazuim catre o viata sfanta si sa incepem lupta, pentru ca apoi Insusi Dumnezeu este Acela care ne ajuta. El ne respecta libertatea voii noastre, de aceea nu intervine El mai intai. Dar din moment ce ne-am indreptat viata noastra catre Dumnezeu, ajutorul de a ajunge la perfectiune, tot timpul ne va fi acordat de Dumnezeu iar apoi ne daruieste insasi cununa. Si aceasta ne-o spune Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos: “Adevar graiesc voua: Nu este nici unul care a lasat casa ori femeie, ori frati, ori parinti, ori copii, pentru imparatia lui Dumnezeu, si care sa nu ia inmultit in vremea de acum, iar in veacul ce va sa vie viata vesnica”. (Lc 18, 29-30).
Iata, in viata Cuvioasei Parascheva gasim aceasta lupta si aceasta jertfelnicie pentru Hristos. Ea a fost de multe ori infruntata si chiar batuta de parinti, pentru marea ei milostivire si viata inchinata numai Domnului. Si atunci i-a parasit pe parinti si pe frate si pe toate rudele si s-a harazit cu totul numai Domnului, plecand la Locurile Sfinte, unde s-a si calugarit. A intrat in viata calugareasca, pentru ca mai mult sa poata ajuta pe aproapele si mai mult sa poata aduce lauda lui Dumnezeu. Si iata, precum Moisi prin pustie a avut de luptat cu atatea patimi si cu atatea razvratiri contra lui Dumnezeu, la fel si Cuvioasa Parascheva in pustiul singuratatii a avut de luptat cu multi si nenumarati vrajmasi ai Crucii lui Hristos, pe care i-a biruit prin taria credintei ei si a vietii nevinovate. Si iarasi, precum Moisi a inchis ochii pe muntele Nebo, privind spre Tara Fagaduintei, la fel si Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva a adormit intru Domnul, privind cu ochii si trimitandu-si sufletul in tara de peste veac unde nu-i murmur, nici suspin, si nici durere, ci viata fericita fara de sfarsit.
Si astfel, ca una care-si inchinase viata Domnului, Care e viata insasi, n-a murit ci a trecut prin moarte la viata, iar trupul fiindu-i pus sub brazda mormantului, nici el n-a suferit prefacere, ci el si astazi se pastreaza intreg, asa precum l-a gasit cel ce l-a dezgropat in urma unei porunci, pe care a avut-o prin vis, ca sa o dezgroape. Iata, prin urmare, ca si trupul este dat vietii celei vesnice…
Iata cum Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva, prin viata curata si milostenii, si-a strans nu comori pe care moliile le mananca si furii le fura, ci si-a agonisit comoara nestricaciunii, care este Hristos. Ea de mica inchinandu-si viata lui Hristos, cu Hristos e si acum si va fi si in vecii vecilor. Iata cum si in aceasta privinta s-au implinit cele spuse de Mantuitorul ca: “Acolo unde este comoara voastra, acolo este si sufletul vostru“ (Mt,6 21). Comoara Sf. Cuv. Parascheva a fost in Hristos, apoi in Hristos e si viata ei.
În sinaxare sunt multe categorii de sfinţi. Sunt unii care s-au botezat la o vârstă adultă, alţii care, deşi botezaţi din fragedă pruncie, după o viaţă plină de păcate, s-au pocăit şi au dobândit în partea a doua a vieţii cununa sfinţeniei. O categorie aparte de sfinţi o reprezintă cei care încă de la naştere s-au arătat a fi plini de Duhul Sfânt. Pentru unii (mai ales pentru cei şovăielnici în credinţă) pare un lucru greu de crezut că ar putea să existe copii cu viaţă sfântă încă de la concepere. Sfintii sunt remarcabili nu ca niste eroi sau specialisti pe care este greu sa ii inlocuiesti, ci prin aceasta forta spirituala, prin forta iubirii, a rugaciunii pentru oameni care este in ei, mai mult decat prin faptele lor. Nu fapta umana in sine, ci puterea lui Dumnezeu care straluceste in faptele lor si din ei insisi, ii face transparenti lui Dumnezeu, Care face sa iradieze capacitatile lor umane inradacinate in lumina dumnezeiasca.
Sfintenia este manifestarea indumnezeirii omului. Importanta minunilor tine de faptul ca ele sunt semne ale transparentei, ale luminii, ale bunatatii lui Dumnezeu aratate in sfinti. Bunatatea este o forta penetranta care depaseste forta legii. Sfantul iradiaza lumina lui Hristos Cel inviat. Sfintenia este totdeauna o iradiere a lui Dumnezeu Care S-a aratat pe Sine mai presus de legi in Cel inviat si care este si cu noi intr-o lepadare de Sine, intr-o participare la suferintele noastre. De aceea, aceasta participare isi gaseste sensul culminant in bucuria Invierii. Sfintii traiesc in viata lor pamanteasca transparenta Invierii care desavarseste legile naturii. Sfintii arata in viata lor sfintenia lui Dumnezeu. Ei sfintesc in ei insisi numele lui Dumnezeu prin rugaciune, apoi il arata in mod transparent prin purtarea lor…
Exista trei aspecte ale acestei cinstiri: le suntem recunoscatori pentru ceea ce ne-au transmis, pentru starea lor de indumnezeire si pentru rugaciunile lor pentru noi. De aceea spunem totdeauna: “Sfinte… roaga-te pentru noi!” Nu le cerem mântuirea. Doar Maicii Domnului i-o cerem, spunand: “Mântuieste-ne pe noi.” Nu este vorba de mântuire in sensul in care ne-a dat-o Hristos, dar in viata noastra exista atatea greutati, incat o rugam sa ne ajute, sa ne dea posibilitatea sa lucram pentru mantuirea noastra. Ea ne mantuieste in virtutea unirii ei desavarsite cu Fiul Sau, Mantuitorul nostru.
In aceasta consta cultul sfintilor care iradiaza, fiindca iradierea lor ajunge pana la noi. Nu credem ca exista doua Biserici, o Biserica pamanteasca si o Biserica cereasca. Exista o singura Biserica care se prelungeste de pe pamant in cer. Nu suntem rupti de viata pamanteasca pentru ca avem privirile indreptate, concentrate spre cer. Inaintam spre lumea de dincolo luptand aici pentru a ajunge acolo incununati de prezenta lui Hristos, a Duhului sfant in noi. Aici crestem, aici trebuie sa lucram, chiar si in viata sociala, in perspectiva vietii de dincolo. Fara viata pamanteasca nu putem creste. Este ceea ce fac sfintii. Facand voia lui Dumnezeu, ei traiesc “pe pamant ca in cer“.
Am venit la Sărbătoarea cea mare a Sfintei Parascheva. Duhul Cuvioasei, prezent tot timpul anului pentru cei ce au inimă în sens deplin, se arată acum din ce în ce mai evident. „Pastrati credinta cea dreapta, traiti credinta cea dreapta, marturisiti credinta cea dreapta“ ne striga, ne cere, ne porunceste cu glas de tunet Sfantul Maxim Marturisitorul, “Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii. Te-a blestemat cineva? Sa nu-l urasti pe el, ci blestemul si pe dracul care a pus la cale blestemul. Caci daca urasti pe cel ce te-a blestemat, ai urat un om si ai calcat porunca. Si ceea ce a facut acela cu cuvantul, tu faci cu fapta. Iar de pazesti porunca, arata semnele dragostei; si de poti face ceva ajuta-l, ca sa-l izbavesti de rau…. Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul in niciun chip si pentru niciun lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii.
Aveți viață de rugăciune, îmbrăcați-vă cu smerenia, viețuiți frumos și adânc în familie, în biserica sau în mănăstire, ne spune, ne roagă, ne sensibilizează cu glas de lumină lină Sfânta Parascheva.Să le ascultăm glasul, să le urmăm chemarea, să le simțim rugăciunea! Credința lor cea dreaptă, nădejdea lor mântuitoare, iubirea lor cea așezătoare să fie veșmânt, pavăză, binecuvântare pentru sufletele noastre înfometate după pâinea cea spre ființă, însetate după apa cea vie. Către Sfânta Parascheva să alergăm cu durere și cu dragoste! Să-i mărturisim durerea și dragostea noastră!
Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu si Lui sa-I slujim din toata puterea. Cata vreme ne sustine El, umbla in jurul nostru toti prietenii, si dusmanii nu au nicio putere impotriva noastra. Cand insa ne paraseste El, ne ocolesc prietenii, si dusmanii capata putere impotriva noastra. Prietenii lui Hristos iubesc din inima pe toti. Dar nu sunt iubiti de toti. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toti, nici nu sunt iubiti de toti. Prietenii lui Hristos pastreaza dragostea neintrerupta pana la sfarsit; ai lumii, pana ce se ciocnesc intreolalta din pricina lucrurilor lumii. Inteleptul, fie ca invata pe altii, fie ca primeste invatatura, vrea sa invete pe altii si sa invete el insusi numai cele de folos. Multi au spus multe despre dragoste. Dar numai cautand-o intre ucenicii lui Hristos o vei afla. Caci numai ei au avut Dragostea adevarata ca invatator al dragostei. Ei ziceau despre ea: “De as avea darul proorociei si de as cunoaste toate tainele si toata cunostinta, iara dragoste nu am, nimic nu sunt”. (I Cor. 13,2). Cel ce a dobandit dragostea, a dobandit pe Dumnezeu insusi, intrucat “Dumnezeu iubire este” (I In 4, 16). Cine seaman în suflet dragoste și samanta ei rodește, va culege dragostea care nu moare niciodată.
Duminică aceasta s-a citit la Sfânta Liturghie, din Evanghelia după Luca, Parabola Semănătorului. Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că Semănătorul a ieșit să semene sămânța sa. Și semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. (Lc 8,5). Această sămânță, de lângă drum, sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască (Lc 8,12). O altă sămânță a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală (Lc 8,7)… Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă (Lc 8,13). Și altă sămânță a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o (Luca 8, 7). Sămânța căzută între spini, ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc (Lc 8,14). Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit (Lc 8,8). Aceasta de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare (Lc 8,15).
Semănătorul își aruncă semințele cu mare râvnă și generozitate. Noi suntem cei care hotărâm, cei care decidem ce facem cu aceste semințe de viață veșnică sădite în inimile noastre. Le lăsăm furate de grijile vieții, le îngrijim doar superficial, ducând o viață creștină la suprafață, fără a ne schimba viața adânc, radical? Sau aceaste semințe le facem roditoare? Aceste semințe noi le putem face roditoare cu adevărat, ducând o viață deplin duhovnicească, o viață integral dedicată lui Dumnezeu, fiindcă astăzi sau mâine sau în altă zi sămânța cea bună, chiar dacă uneori cade pe drumul bătătorit și plin de buruieni, uneori ajunge pe minusculul petec de sol fertil al inimii noastre și poate să dea rod spre mântuire.
O avem ca pildă, pe Sfânta Parascheva, pe care o sarbatorim, era o copiliță și se afla la biserică și auzea în Evanghelie citindu-se îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mc 8, 34). Și cu o dragoste adâncă față de Mirele Bisericii, a lăsat cele trecătoare pentru cele netrecătoare și s-a dedicat integral Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Urmând-o pe Maica Domnului care este floarea fecioriei și care este asemenea lunii între stele, Cuvioasa Parascheva a devenit una dintre stelele strălucitoare de pe bolta cerească. Ea se află în ceata fecioarelor înțelepte care, în frunte cu Maica Domnului, îl urmează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A strălucit și strălucește în Domnul Sfânta Cuvioasă Parascheva, arătându-ne că, iată, Cuvântul poate să cadă pe pământul cel bun și să dea rod spre viață veșnică.
Cuvioasa Parascheva, pe care noi o numim și Sfânta Vineri – deoarece Paraschevi, în limba greacă, înseamnă vineri. Noi românii o numim pe românește: Sfânta Vineri, fiind una dintre Sfintele atât de dragi nouă, românilor, și pentru faptul că moaștele sale au fost aduse în anul 1641, de evlaviosul domnitor Vasile Lupu, în cetatea Iașilor, Sfânta devenind nu doar ocrotitoarea Iașilor și a Moldovei, ci protectoarea tuturor românilor și tuturor ortodocșilor depretutindeni, toți ortodocșii au mare evlavie la Sfânta Cuvioasă Parascheva, mulți dintre noi, chiar și bărbați, poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva. S-a născut un copilaș, tot în apropierea sărbătoarei Cuvioasei, și părinții au hotărât să-l numească Paraschiv, acest nume fiind întâlnit frecvent în onomastica românească.
Sfintei Parascheva sau Sfintei Vineri. Vineri, vinerea Doamnă tinerea, La inimă frumușea, Sfântă Vineri, Cădelnița lui Hristos, Să-mi fii mie de folos! Rogu-mă cu rugă, rugată, Cu inima plecată, Către Sfânta Vineri Și Maica Preacurată, Doamne, ajută Și mă iartă! Ce frumos o numeau bătrânii, în cuvintele lor simple, pe Sfânta Vineri, Doamnă tinerea, fiindcă ea de copiliță s-a închinat Mântuitorului Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Și mai spunea că avea inima frumușea, fiindcă L-a primit în inima ei și L-a zăvorât acolo pentru totdeauna pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, alăturându-se fecioarelor înțelepte ale Bisericii. Și noi, asemenea bătrânilor din vechiul sat românesc, ar trebui să avem mai multă simplitate a inimii și să căutăm cu mai multă ardoare la fața Domnului, cerând ocrotirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor Sfinților. Sfânta preacuvioasa Maica noastră Paraschiva este una dintre cele mai distinse ,,Doamne cereşti”, din acelea care fac parte din alaiul sfintelor fecioare, apropiate Maicii lui Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Ea se aseamănă Împărătesei cereşti, fiind mult-milostivă şi în acelaşi timp mult iubită şi venerată de către credincioşii creştini. Sfânta Cuvioasă Paraschiva păzeşte şi ocroteşte cetatea Iaşilor de peste trei sute şaizeici de ani (1641-2020)] şi adună în capitala Moldovei sute de mii, şi chiar milioane de închinători în cursul unui an calendaristic şi bisericesc.Dar ea este nu numai ,,grabnic ajutătoare” şi ,,mult folositoare” celor ce i se roagă şi îi cer ajutorul, ci şi un model de viaţa sfântă în toată plenitudinea ei. Gândirea şi trăirea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi ne-a lăsat această scurtă învăţătură, mult repetată parintele Cleopa Ilie, anume că pentru a te mântui, neexcluzând învăţătura Bisericii ortodoxe trebuie ,,credinţă, har şi fapte bune”. În Sfânta Paraschiva se oglindeşte desăvărşit această învăţătură atât de profundă de sintetizatoare şi cuprinzătoare în acelaşi timp a Sfinţilor Părinţi.
Viata Prea Sfintei Cuvioase Parascheva. Tânără copilă şi-a descoperit vocaţia de fiu (fiică) duhovnicească a Părintelui ceresc, aprinzându-şi iubirea faţă de Fiului Său, dulcele Mire ceresc, Iisus Hristos. S-a născut la anul 1025, într-o familie evlavioasă şi bogată, dintr-un sat de pe malul Bosforului, numit Epivat, astăzi Selim-Paşa. La numai opt anişori aflată în biserica satului la Sfânta Liturghie, din citirea Sfintei Evanghelii, a reţinut cuvintele Mântuitorului: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc8,34), şi ea a înţeles că i se adresează personal, trecând la aplicarea lor practică în viaţa sa de zi cu zi.
A început a se ruga lui Dumnezeu ore în şir, unindu-se duhovniceşte cu El, dar mai ales a început să arate mila şi iubirea Lui faţă de cei săraci cu care Atotputernicul se identifică, împărţindu-şi săracilor şi scăpătaţilor hainele ei frumoase şi luminoase. De fiecare dată pleca de acasă îmbrăcată ca o prinţesă şi se întorcea înapoi îmbrăcată în zdrenţe murdare, spre marea supărare şi dezamăgire a iubitorilor săi părinţi. Aceştia au ameninţat-o, au pedepsit-o şi au bătut-o, dar totul a fost în zadar.
La treisprezece-paisprezece ani a fugit de-acasă la o mănăstire, fară ca părinţii să o mai afle vreodată. Atât de mult s-a aprins în inima şi-n sufletul ei iubirea dumnezeiască încât avea un singur gând şi un singur dor arzător, care îi stăpânea fiinţa: acela de a urma lui Iisus Hristos, Fiului lui Dumnezeu, în simplitate, în sărăcie, în suferinţe şi în sfinţenie, şi aceea de a fi o fiică ascultătoare Părintelui Său.
Uitând cu totul de casa părintească, de părinţii care ar fi vrut să o căsătoarească şi de fratele său Eftimie, care mai târziu şi el s-a călugărit şi ajuns episcop, s-a dedicat unor nevoinţe uimitoare pentru vârsta ei. Postea aspru, gustând păine şi apă doar la două–trei zile; priveghea toată noaptea făcând rugăciunii cu lacrimi şi multe metanii până la pământ; dormea pe jos şi practica multe alte nevoinţe pusniceşti pe care le practică bărbaţii sfinţi, îmbunătăţiţi.
De acolo, la vâsta de douăzeci de ani a mers în Ţara Sfântă şi a mai trăit vreme de patru-cinci ani pustnică în pustia Iordanului. Aici a suportat frigul, foamea, arşiţa dogoritoare din Orient, dar mai ales multele ispite aduse de către draci. Stim ce înseamnă aceasta din vieţile multor sfinţi, cu ce îndârjire îi loveşte satan pe acei care se dedică postului şi rugăciunii neîncetate în locuri izolate. Stim cum pe un mare sfânt cuvios contemporan, Gheron Iosif Isihastul din sfântul munte Athos, ani de-a rândul demonii îl băteau fizic, cu bâte şi ciomege, provocându-i răni foarte dureroase pentru timp îndelungat. În aceste dureri sfinţii sunt mângâiaţi doar de Dumnezeu sau Maica Domnului.
Sfânta Paraschiva a suportat şi ea cu tărie aceste răni, dureri şi lovituri, din marea ei iubire pentru Domnul. Iar El o mângâia cu harul Său şi o iubea pentru curăţia, înţelepciunea şi iubirea ei jertfelnică. La doar douăzeci şi patru de ani i-a trimis veste printr-un înger luminos că o cheamă la Sine, spre a-I fi mireasă în cămara de nuntă cea cerească. Îngerul i-a spus să se întoarcă în locurile natale şi acolo să-şi dea sufletul. Aşa a făcut!
A mai trăit un an acolo, unde altădată fusese prinţesă, ca o străină cerşetoare. Apoi a murit şi a fost îngropată în cimitirul străinilor. După un timp oarecare sfintele ei moaşte au fost descoperite în chip minunat în urma unei vedenii pe care un creştin milostiv cu numele Gheorghe a avut-o. Acesta a îngropat în acelaşi cimitir un marinar în acelaşi mormânt, neştiind despre trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Paraschiva, iar noaptea a văzut-o în vedenie pe sfântă în chipul unei împărătese plină de strălucire cerească, spunându-i: “Să duci moaştele mele la loc de cinste în biserică”.
Aşa s-a întâmplat, sfintele ei moaşte au stat în biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Epivat o sută şaptezeci şi cinci de ani, unde au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli. În anul 1235 au fost mutate la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar unde, de asemenea, au făcut multe minuni.
Dupa o sută şaiezeci de ani au fost mutate la Belgrad, unde au stat o sută douăzeci şi cinci de ani, de unde în anul 1520 au fost duse la Constantinopol.
De aici ele au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu la anul 1641. Acesta tocmai isprăvise în anul 1639 frumoasa sa ctitorie ,,Biserica Sfinţii Trei Ierarhi” şi pe propria sa cheltuilă a plătit datoriile Patriarhiei Ecumenice către Înalta Poartă, o sută cinzeci de pungi de galbeni şi, apoi, încă cinzeci către Sultan, primind moaştele sfintei Paraschiva de la Patriarhie şi permisiunea de la Înalta Poartă pentru a le aduce în Moldova.
Primirea Sfintei Paraschiva la Iaşi a fost făcută cu multă evlavie de către domnuitor, mitropolitul Varlaam, şi întreg clerul şi poporul din Moldova. Aici, la Iaşi, Cuvioasa stă de trei sute şaizeci doi de ani, devenind ocrotitoarea Moldovei şi cea mai iubită sfântă de pe cuprinsul Ţării noastre. Aici a făcut şi face cele mai multe minuni, dintre care cea mai mare este desigur cea de la 26-17 dec. 1888, cand, în urma unui incendiu, a fost ars Paraclisul, unde se păstrau sfintele moaşte, de la Mânăstirea Sfinţii Trei Ierarhi.
O mare minune: flăcările au mistuit totul din biserică, s-au topit candelabre, sfeşnice, cădelniţe, chiar şi racla de argint, dar moaştele au rămas neatinse. Ele, spre marea minune şi spre întărirea credinţei credincioşilor, stăteau învăluite în jăratec şi neatinse. Doar lemnul, perna şi veşmintele de sub sfântul ei trup au fost puţin atinse de fum. Martori oculari spun că Sfânta stătea pe jăratec în mijlocul flăcărilor ca o împărăteasă pe tron.
Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Paraschiva este grabnic ajutătoare şi mult folositoare celor ce îi cer ajutorul. Ea este fecioara cu inimă de mamă, care a iubit desăvâşit pe Dumnezeu, închinându-i fecioria ei, dar şi pe oameni, ca o mamă bună. Acelaşi lucru îl face şi din cer, de aproape o mie de ani. La Iaşi, ea uneşte cerul cu pământul.
De atunci, an de an, milioane de oameni se întâlnesc acolo cu Dumnezeu şi îşi împacă sufletul cu El, prin mijlocirile ei. Sfinţii aceasta fac: duc lumea la cunoştinţa lui Dumnezeu şi o împacă cu El, iar pe Dumnezeu îl fac milostiv, blând şi iertător, şi-L împacă cu lumea. Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Paraschiva a chemat şi alţi mari sfinţi în această lucrare a ei spre o mai mare bucurie a credincioşilor.
De aceea, cu recunoştinţă, ne îndreptăm gândurile noastre spre Sfânta Paraschiva, şi ne rugăm ei cu bucurie şi mulţumire să mijlocească iertarea păcatelor noastre, să vindece, cu darul ei primit de la Hristos, bolile noastre sufleteşti si trupeşti, să ne călăuzească pe calea curăţiei şi a fecioriei mult plăcută lui Dumnezeu, să ne călăuzească pe calea răbdării, a bunătăţii, a milosteniei şi a blândeţii, să sporim prin mijlocirea rugăciunilor ei şi prin plida vieţii ei credinţa noastră şi iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Ca şi în cer, când o vom vedea să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Paraschiva mult folositoare!
Mult folositoare, pentru că în viaţa noastră suntem pusi cateodata in dificultate. Ştim care este voia lui Dumnezeu, cunoastem legea Lui, stim ce ar vrea Domnul sa facem intr-un moment sau altul, dar stam la indoiala cateodata, sovaim cateodata, ne gandim de doua ori inainte cateodata, pentru ca nu stim ce va spune cel din jurul nostru. Ce va spune, oare, vecinul? Ce va spune prietenul meu? Ce va spune cel cu care mă cunosc? Ce va spune societatea? Ce vor spune cei care sunt purtatorii de cuvând ai acestei societăţi într-un fel, mentorii acestei societăti, ideologii de serviciu? Oare nu imaginea mea va fi sifonata?
Ei bine, şi el, şi Natanail, şi Petru şi toţi ceilalţi, n-au mai stat pe gânduri atunci cand Domnul Hristos i-a chemat. Ar fi putut oamenii din jur, care nu cunosteau pe Acest străin, pe Iisus din Nazaret, să-i arate cu degetul şi pe Andrei, şi pe Filip, şi pe Ioan, şi pe Bartolomeu: Voi sunteţi în toate mintile?! Sunteti pescari aici, aveti o meserie! Lasati totul de izbeliste si va duceti dupa Acest necunoscut? N-au gândit asa.
Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, la un moment dat au fost opriţi să mai vestească pe Domnul Hristos, era la foarte scurt timp după ce Domnul înviase, Se înălţase la cer şi trimisese pe Duhul Cel Sfânt. Şi au fost prinşi, închişi, iar li s-a dat drumul, din nou au început să vorbească, şi li s-a spus: Au oare nu v-am spus cătrebuie să vă opriţi? Şi atunci cuvantul care a venit a fost acesta şi vă rog să-l ţineţi minte: Se cade să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! O, daca am avea acest cuvant ca linie, ca far al vietii noastre, ca lumina hotararilor noastre. Se cuvine sa ascultam de Dumnezeu mai mult decât de oameni.
Uitati-va la Sfanta, Preacuvioasa Maica noastra Parascheva: era tanara, intr-adevar, dar a auzit un cuvant in sfanta biserica ce a miscat-o, a pus-o pe ganduri. Şi iesind ea din biserica si avand o haina mai buna, a dat-o cuiva care era mai sarac decat ea. Si, când s-a întors acasa, a primit mustrare din partea parintilor. Deci n-a stat pe gânduri ce să facă! … O, mă duc acasă şi mă ceartă mama, mă ceartă tata… Nu! Imboldul ei a fost să facă acest gest de milostenie.
Asta înseamnă să fii credincios. Asta înseamnă să ai credinţă. Nu există credinţă pe jumătate sau pe un sfert. Eşti cu totul credincios, eşti cu totul dăruit, Hristos este totul pentru tine, nu mai stai la îndoială atunci când trebuie să-ţi mărturiseşti credinţa. Credinţa nu se cenzurează. Omul care astăzi vă înjură, care astăzi vă dispreţuieşte, va muri şi el precum vom muri şi noi, dar cu Dumnezeu ne vom întâlni după ce vom trece din viaţa aceasta şi în faţa Lui, nu în faţa oamenilor şi a televiziunilor şi a presei – nu toţi dintre ei, căci sunt şi oameni cuminţi care lucrează aici – dar nu în faţa acestora dăm socoteală, ci în faţa lui Dumnezeu. De ce? Pentru că se cade să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Să respectăm mai mult legea lui Dumnezeu şi nu pe cea a oamenilor, nu pe cea păcătoasă, bineînţeles, căci legile statului trebuie să le respectăm. Să fim atenţi la ceea ce vrea Dumnezeu.
Puneţi-vă mai des întrebarea, cât mai des, şi atunci când sunteţi puşi în faţa unui fapt important, decisiv din viata dvs, si in aspectele mai marunte ale vieţii, vă rog, puneţi-vă întrebarea: Ce vrea Dumnezeu de la mine? Dacă ar fi Dumnezeu aici, lângă mine, cum S-ar bucura El să procedez eu? Pentru că asa si este: Dumnezeu este aici si ne vede dorinta, vointa, purtarea, gandul, cuvantul, pe toate le citeste, pe toate le stie! Ganditi-va mai des si asa luati hotarari in viaţă, mai mari sau mai mici: Ce vrea Dumnezeu să fac în momentul acesta? Cu sinceritate întrebaţi-vă! Şi veţi primi răspuns în inimile dvs.
Nu vă ganditi atat de mult ce va spune lumea cand luati o hotarare sau alta, nu va ganditi atat de mult ce va spune lumea pentru ca postiti miercuri si vineri la serviciu, nu va ganditi ca poate, pe viitor, cineva o sa rada de dvs cand, trecand prin dreptul unei biserici, va veti face semnul Crucii. Nu va ganditi la ce va spune lumea, gândiţi-vă la ce spune Dumnezeu.
In aceasta zi a Sfintei Parascheva, am avut la Evanghelia aceasta de la Luca, istorisirea intamplarii ce s-a petrecut in casa lui Simon Leprosul, cand o femeie pe care oamenii o stiau ca fiind pacatoasa, a venit, a luat mir de pret si cu acesta L-a atins pe Hristos si L-a spalat pe picioare, si I-a spalat cu parul capului ei, si a sters cu parul capului ei picioarele Mantuitorului si a spalat cu lacrimile ei picioarele Mantuitorului. Aceasta Evanghelia de la Liturghie pe care ati auzim si, in general, o auzim la marile sfinte cuvioase, cele care si-au pus viata lor pentru Hristos, cele care si-au plans pacatele, dar care nu doar au ramas ca sa isi planga pacatele, dar si-au daruit viata cu totul lui Dumnezeu si s-au socotit nebune pentru lume, si s-au facut ca nebune pentru lume, si oamenii le-au dispretuit. Cei mai multi dintre oamenii obisnuiti au dispretuit acest fel de a te darui cu totul lui Dumnezeu si a da tot ce-i mai bun, de la mirul de nard de mare pret pana la lacrimile, pe care nu le dai oricum si pana la parul capului, care e podoaba cea mai vizibila si clara a femeii, cu care a sters picioarele Mantuitorului.
Aceasta a daruit tot ce avea mai frumos si mai bun lui Hristos, ce avea ea mai de pret a daruit lui Hristos, si in fata lumii aceasta a fost socotita cumva deplasata, daca nu cumva a fost socotita o greseala ca Mantuitorul a ingaduit aceasta, era socotita poate de unii nebuna, sau se gandeau ca nu se face asa ceva, sau ca nu e bun, nu e normal felul asta de a iubi si de a-ti arata dragostea, si de a-ti arata recunostinta. Si, de fapt, toate marile cuvioase – si in general cuviosii – au facut acelasi lucru: au spalat cu lacrimile lor picioarele Mantuitorului, adica pana la urma, daca am putea intelege mai adanc, urmele trecerii lui Dumnezeu prin istorie, prin viata oamenilor, acele urme ale trecerii lui Dumnezeu, pasii lui Dumnezeu prin viata noastra care sunt intinate de mintea noastra, sunt intinate de gandurile noastre, care prin acesti sfinti, prin acesti cuviosi si cuvioase s-au spalat si se vad mai bine, se vad mai bine urmele pasilor Lui in viata noastra si in istorie.
Toate Evangheliile care se citesc, se citesc cu o randuiala, si aceasta care s-a citit in aceasta zi s-a citit in mod special pentru Sfanta Parascheva, pentru ca asa a facut si ea, a dispretuit parerea lumii, vorbele lumii si a lasat toate ale lumii, a dispretuit de cand era inca din vremea parintilor si isi randuia cele ale ei altfel, ascultand de cuvantul lui Dumnezeu. Si pana la urma nu ca a dispretuit in intelesul pe care il avem noi acum, cu o privire superioara si ironica asupra oamenilor, ci a dispretuit in sensul ca le-a socotit mult mai prejos toate sfaturile si cuvintele lumii si ale parintilor pana la urma, si a socotit mult mai presus, mai inalte si mai valoroase sfaturile lui Dumnezeu si cuvintele Lui.
Si dupa aceea, acest lucru s-a vazut din nou atunci cand a lasat toate ale lumii si si-a daruit toata tineretea ei, si frumusetea ei, si lumina ochilor ei lui Hristos. Ostenindu-se sa-l dobandeasca pe Dumnezeu si straduindu-se sa-I daruiasca tot ce avea ea mai bun, a ars ca o lumanare si a murit la o varsta foarte tanara. Si in fata lumii acesti oameni sunt ratati: «Uite, si-a daruit tineretile si si-a pierdut sanatatea cu asemenea excese. Uite, a murit poate pentru ca si-a dat hainele totdeauna saracilor si poate a fost neingrijita, si nemancata, si neimbracata si uite, s-a imbolnavit si a murit!
Vezi! Ce folos? Dar in fata lui Dumnezeu este folos desavarsit. Si se implineste cuvantul acela care zice: Si se va intampla sa fiti dati, veti fi dusi in fata dregatorilor si a mai marilor, a regilor si a imparatilor, si veti da marturie despre Mine, zicea Mantuitorul, si se va intampla ca unii dintre voi sa fie dati la moarte, dar va spun voua: nici un par din capul vostru nu se va clinti, prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre. Adica spune ca vor muri si in acelasi timp zice ca nici un fir de par din capul vostru nu se va clinti, dar imediat parca da de inteles in ce sens, ce fel nici un fir de par din capul nostru. Zice: Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre. Inchei cu o rugaciune:
,,Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adancul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci” Amin.(postat pe fb de ioan monahul)