Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și îndată s-a făcut sănătos omul și era acea zi sâmbăta
Noi, fiii Bisericii Ortodoxe, dacă vrem să ne mântuim, suntem datori să ascultăm de ea. Să împlinim cu sfințenie poruncile Domnului din Sfânta Evanghelie, și să nu urmăm sfaturile credincioșilor răzvrătiți, care s-au lepădat de Biserică, de sfânta Duminică, de bucuria Învierii, de preoți, de cruce și de sfintele icoane și cinstesc sâmbăta ca zi de odihnă. Să rămânem în casa Domnului și în mântuitoarea bucurie a Învierii lui Hristos. Căci mai mare este ziua Învierii decât ziua odihnei. Aici în Biserică se află lacul Vitezda, adică Taina Botezului prin care ne facem fii ai lui Dumnezeu după har, nou născuți.
Aici se află apa cea tămăduitoare de boli, adică Taina Spovedaniei, a pocăinței cu lacrimi, prin care ne vindecăm sufletul de rănile păcatelor. Aici se săvârșește Taina Sfântului Maslu, prin care mulți bolnavi se vindecă și se ușurează. Să nu spunem "că nu avem om să ne arunce" în apa aceasta tămăduitoare. Preoții Bisericii sunt cei ce ne botează, ne dezleagă de păcate, se roagă pentru mântuirea noastră și ne conduc pe calea mântuirii. Să cinstim cu vrednicie, cu rugăciuni și fapte bune sfânta zi a Duminicii ca să auzim și noi cuvântul cel mântuitor al lui Hristos: "Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greșești ca să nu-ți fie ție ceva mai rău".
Scaldatoarea Vitezda din Ierusalim, de-a lungul istoriei ! La nord de esplanada Templului din Ierusalim, la circa 50 de metri de Poarta Sfântului Ştefan, în mijlocul grădinii bisericii catolice „Sfânta Ana”, se află ruinele suprapuse ale Scăldătoarei Vitezda. Bazinul a fost construit în perioada Macabeilor. Vitezda este un cuvânt aramaic care înseamnă „casa îndurării”. Bazinul mai purta numele de Scăldătoarea Oilor deoarece se află în apropiere de Poarta Oilor, unde se ţinea un important târg de oi pentru jertfele de la templu. În acest loc Mântuitorul Hristos a săvârşit minunea vindecării paraliticului de la Vitezda pe care o povesteşte Sfântul Ioan (Ioan 5, 1-8). Pe vremea lui Iisus, scăldătoarea avea formă trapezoidală şi avea circa 120 de metri lungime pe 60 de metri lăţime şi adâncimea de 20 de metri. După mărturia Sf. Ev. Ioan, scăldătoarea avea cinci pridvoare, patru de jur împrejurul scăldătoarei, iar un al cincilea era construit pe zidul care împărţea rezervorul în două bazine. Rezervorul colecta apa de ploaie din zona mai înaltă din nordul cetăţii şi servea pentru trebuinţele templului. După tradiţie, în apropiere de Scăldătoarea Oilor s-a aflat şi casa Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi, deci, locul în care s-a născut Maica Domnului.
Când împăratul Adrian a construit noul oraş Aelia Capitolina, la Vitezda a amenajat băi păgâne pentru a şterge amintirea minunii lui Hristos şi pentru a reînvia tradiţia păgână.În anul 333, pelerinul din Bordeaux relatează că bazinul Vitezda era format din două rezervoare alăturate, înconjurate de jur împrejur de porticuri sau pridvoare unde îşi găseau ziua adăpost o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, paralizaţi. În secolul al V-lea, bizantinii au construit pe locul scăldătoarei o minunată biserică lungă de de 45 m, cu trei naosuri. La invazia perşilor din anul 614, biserica a fost distrusă. Mai târziu, cruciaţii au construit două biserici: una mai mică pe locul fostei biserici bizantine şi a doua, mult mai mare, închinată Sfintei Ana.
Săpăturile arheologice care au început la bazinul Vitezda cu mai bine de 100 de ani în urmă, şi s-au continuat în mai multe rânduri până în zilele noastre, au dat la lumină multe elemente din biserica bizantină şi din cea a cruciaţilor. In vremea primului Templu din Ierusalim, conductele pe care apa venea in curtea acestuia, erau foarte bine puse la punct. Rezervoarele de apa din Vitezda asigurau apa necesara la Templu. Prima fantana a fost construita in vremea primului Templu, pe urma unei adancituri in piatra, unde se aduna apa de ploaie, de aici curgand mai apoi in valea de la poalele muntelui. Din acest bazin, apa era dirijata spre Templu printr-un canal deschis. In secolul al III-lea i.Hr, in vremea celui de-al doilea Templu, fantana de la Vitezda a fost reconstruita, spre a asigura mai multa apa trebuintelor de la Templu. De aceasta data, locul a fost impartit in doua, datorita reliefului.
Astfel, cele doua bazine de la Vitezda, amenajate, au fost despartite printr-un dig zidit din piatra.In jurul celor doua bazine se aflau coloane de sustinere. Bazinul cel mare avea o lungime de 120 de metri si o latime de 50 de metri, in vreme ce bazinul cel mic avea o lungime de 120 de metri si o latime de 15 metri. Mai tarziu, intre anii 150-70, locul cu pricina a fost extins si transformat intr-un centru de tratament. In urma excavatiilor efectuate in anul 1956, arheologii au scos la lumina ruinele unor cladiri din perioada respectiva, considerate a fi cele in care s-a amenajat centrul. In perioada de ocupatie romana, scaldatoarea Vitezda si-a pierdut din importanta de odinioara.
Astfel, cand Irod cel Mare a construit un nou sistem de apeducte, putin mai spre nord de Vitezda, aceasta din urma a ramas parasita. Pana in secolul al V-lea, locul a mai fost folosit totusi ca baie publica, apele de aici, putine insa, fiind renumite pentru puterea lor tamaduitoare. Tot in perioada romana a avut loc si minunea savarsita la Vitezda de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Povestind minunea, Sfantul Ioan Evanghelistul aminteste ca scaldatoarea de la Vitezda avea cinci pridvoare. Aceste pridvoare au fost scoase la lumina de arheologi.
In anul 44, Irod Agrippa a construit in apropiere un nou zid, lucru ce a dus la oprirea definitiva a alimentarii cu apa a scaldatorii de la Vitezda. La ceva timp dupa aceea, romanii au construit foarte aproape de Vitezda un templu pagan, inchinat zeului Asclepios, un erou grec, devenit zeu al medicinii si al vindecarii, sau egipteanului Serapis. In vremea de ocupatie bizantina, scaldatoarea de la Vitezda a devenit un mare centru crestin de pelerinaj. In perioada anilor 422-458, cand Iuvenalie era patriarh al Ierusalimului, in apropierea scaldatorii a fost zidita o mareata biserica bizantina (45/18 metri). Aceasta structura de piatra era sustinuta de sapte arce, fiind construita peste digul central si peste bazinele de apa. Catedrala bizantina de la Vitezda a fost inchinata Maicii Domnului din "Probatic", adica din "Scaldatoare", aceasta aparand si in renumita harta in mozaic, datand din secolul al VI-lea, pastrata pana astazi in Biserica din Madaba. Basilica a fost distrusa in anul 1010. In perioada cruciatilor, dupa cucerirea orasului, in anul 1099, se va dori rezidirea maretei basilici, insa lucrul necesita mari eforturi materiale. Astfel, acesteia i se va adauga numai o smerita si noua capela, avand o lungime de 20 de metri si o latime de 10 metri. Tot acum, locul va deveni manastire. Mai tarziu, prin anul 1140, ei vor ridica o noua si mareata basilica, in partea sud-estica a capelei, inchinand-o Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.
Fantanile de la Vitezda au fost excavate in anul 1956. Despre Bazinul Bethesda din Ierusalim, actuala Videzda. Ruinele bisericii bizantine, adiacente sitului Piscinei din Bethesda. Bazinul Bethesda este un bazin de apă în cartierul musulman din Ierusalim, pe drumul văii Beth Zeta. Capitolul al cincilea al Evangheliei lui Ioan descrie o astfel de piscină în Ierusalim, lângă Poarta oilor, care este înconjurată de cinci colonade acoperite. Este asociat cu vindecarea. Până în secolul al XIX-lea, nu existau dovezi în afara Evangheliei lui Ioan pentru existența acestui bazin; prin urmare, savanții au susținut că Evanghelia a fost scrisă mai târziu, probabil de către cineva fără cunoștință de primă mână a orașului Ierusalim, și că "piscina" avea doar o semnificație metaforică, mai degrabă decât istorică. În secolul al XIX-lea, arheologii au descoperit rămășițele unei piscine care corespunde descrierii din Evanghelia lui Ioan.
Numele bazinului se spune că derivă din limba ebraică și/sau aramaică. Beth hesda, înseamnă fie casa de milă, fie casa harului. În ambele ebraică și aramaică, cuvântul hesda ar putea însemna și "rușine, rușine". Acest sens dual a fost considerat potrivit, deoarece locația a fost văzută ca un loc de rușine din cauza prezenței invalizilor și ca un loc de har datorită acordării vindecării. Testarea alternativă a denumirii Βηστειά (Bethesda), care apare în manuscrisele Evangheliei lui Ioan, include: Βηθζάτα (derivat de Bezetha și Bethsaida) confuză cu Bethsaida, un oraș din Galileea, deși acesta este considerat o corupție metatetică de către cercetătorii biblici. Franz Delitzsch a sugerat că numele provine dintr-un cuvânt de credință ebraică mișnaică din greacă, estiv/estava, care se referă în mod corespunzător la stoa. Piscina din Bethesda a fost o zonă de controversă atât pentru istoricii creștini, cât și pentru arheologi. Potrivit Evangheliei lui Ioan, Bethesda a fost o baie, bazin de înot cu cinci porti. Evanghelia lui Ioan. În Noul Testament nu e amintit decât tatăl Mariei numit pur și simplu "Eli". După o tradiție atestată încă din secolul al II-lea, părinții acesteia au fost Ioachim și Ana. Cultul Sf. Ana exista în Răsărit în secolul al VI-lea și s-a răspândit în Occident în secolul al X-lea. Cultul Sf. Ioachim este de dată mai recentă (secolul al XVI-lea). Biserica Sf. Ana din Ierusalim se găsește în apropierea Porții Leilor și a Lacului Bethesda, pentru că se presupune ca Ana și Ioachim ar fi locuit aici. Biserica a fost construită în anul 1142, din inițiativa văduvei Avda a lui Balduin I (rege al Ierusalimului între anii 1100-1118).
Bazinul Bethesda este un bazin de apă în cartierul musulman din Ierusalim, pe drumul văii Beth Zeta.
Arheologie. Înainte de începerea săpăturilor arheologice aici, piscina din Bethesda a fost identificată de specialiști cu presupusa Fântână a Fecioarei, în Valea Kidron, nu departe de piscina din Siloam și alternativ cu Birket Israel, o piscină lângă gura văii, care se intră în Kidron la sud de Poarta Sf. Ștefan . Alții l-au identificat cu piscinele duble, numite apoi Souterrains(franceză pentru "Subterranean"), sub Conventul Surorilor Sionului; Ancheta arheologică ulterioară a zonei le-a determinat să fie efectiv Poolul Strouthion. În săpăturile efectuate în secolul al XIX-lea, Conrad Schick a descoperit un tanc mare situat la aproximativ 30 de metri nord-vest de biserica Sf. Anna, pe care el a susținut-o ca Bazinul Bethesda. În 1964, s-au descoperit rămășițele bisericilor bizantine și cruciaților, Templul lui Hadrian din Asclepius și Serapis, puțurile mici de vindecare din Asclepieion, celelalte două bazine mari și barajul dintre ele. S-a descoperit că, construcția bizantină a fost construită în inima construcției lui Hadrian și conținea bazinele de vindecare. Primul bazin (nordic), piscină, biblic scăldatoare Istoria bazinului a început în secolul al VIII-lea î.Hr când a fost construit un baraj peste valea scurtă a Beth Zeta, transformându-l într-un rezervor pentru apa de ploaie; o bară de baraj așezată în baraj a permis ca înălțimea să fie controlată și un canal tăiat de rocă a adus un curent constant de apă din rezervor în oraș. Rezervorul a devenit cunoscut sub numele de Pool Upper. Al doilea bazin, sudic. În jurul anului 200 î.en în perioada în care Simon II era marele preot Evreiesc, canalul a fost închis, iar pe partea de sud a barajului a fost adăugată o a doua piscină. Legenda populară susține că această piscină a fost folosită pentru spălarea oilor, acest lucru este foarte puțin probabil datorită utilizării bazinului ca sursă de apă și a adâncimii sale extreme (13m).
Biserici elene și romane, la Vitezda. În secolul I î.Hr., peșterile naturale la est de cele două piscine au fost transformate în băi mici, ca parte a unui asclepieion; totuși, Mișna presupune că cel puțin una dintre aceste noi bazine a fost sacră a Fortunei, zeița norocului, mai degrabă decât bazin a lui Asclepius, zeul vindecării. Cercetătorii cred că această dezvoltare a fost fondată de garnizoana romană din Cetatea Antonia din apropiere, care ar fi putut, de asemenea, să o protejeze de un atac , fiindcă amplasarea asclepieionului, în afara zidurilor orașului, ar fi făcut ca prezența sa să fie expusă și accesibilă pentru de evreii, care altminteri ar fi putut să se opună, să se razvratească împotriva unei prezențe religioase ne-evreiești în orașul lor sfânt. La mijlocul secolului I d.Hr., Irod Agrippa a extins zidurile orașului, aducând asclepieionul în oraș. Când Hadrian a reconstruit Ierusalimul ca Aelia Capitolina, a așezat un drum de-a lungul barajului și a extins asclepieionul într-un templu mare către Asclepius și Serapis. Biserica bizantină. În perioada bizantină, asclepieul a fost transformat într-o biserică. Împărăteasa Eudocia (cca. 401-460) a construit o imensă bazilică peste Piscinele din Bethesda, numită "Maria – locul- unde s-a născut". Această biserică a fost distrusă în 614 de către persi.
După cucerirea cruciaților din Ierusalim, o biserică mult mai mică a fost construită între ruinele perioadei bizantine pe digul de piatră care separă cele două bazine, cunoscută sub numele de Biserica Paraliticului "Mănăstirea"; a fost urmată de o biserică nouă mai mare ridicată în apropiere. Această biserică mai mare, finalizată în 1138, a fost construită pe locul unei grote crezută și aflată de cruciați ca fiind locul de naștere al Mariei, mama lui Iisus și a fost numită cu numele mamei Mariei, Sfânta Ana. După cucerirea Ierusalimului de către Saladin, a fost transformată într-o școala de drept islamică. Treptat, clădirile au căzut în ruină, devenind un loc pentru depozitarea de deșeuri. Timpuri moderne. La începutul secolului al XIX-lea, Imperiul Otoman, ca act de recunoștință, i-a oferit Reginei Victoria alegerea de a poseda situl Bethesda sau Cipru; Biserica anglicană a făcut lobby pentru site-ul Bethesda, dar regina Victoria a ales Cipru, deci în 1856, otomanii au dat site-ului ei. Francezii au renovat și rededitat biserica Sf. Anne, mama Sf. Marie, la colțul sud-estic al piscinelor, lăsând celelalte ruine neatinse.
Hristos a facut multe din minunile sale sâmbata, e bine să țineți minte, că sâmbăta nu s-a dat pentru toate popoarele lumii să se țină ca sărbătoare, ci numai evreilor, ca amintire de binefacerile cele mari ale lui Dumnezeu, prin care El i-a scos din robia Egiptului. Acest adevăr îl arată Sfânta Scriptură, zicând: “Adu-ți aminte că ai fost rob în pământul Egiptului și Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț înalt, și de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzești ziua odihnei și să o ții cu sfințenie” (Deu. 5,15).Deci celelalte neamuri nu au acest așezământ dat lor de la Dumnezeu de a serba ziua sâmbetei. Legea Veche a fost dată pentru un timp limitat, adică până era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat făgăduința (Gal 3, 19). Deci sâmbăta n-a fost dată ca sărbătoare tuturor neamurilor, nici pentru toate timpurile. Legea cea Veche, împreună cu Sâmbăta, au încetat de a mai fi întru totul valabile în Legea Darului. Acest adevăr îl arată Sfântul Apostol Pavel, zicând: “Trecut-a umbra Legii și Darul a venit” (Ev 8,5;Col. 2,6-17); “Cele vechi au trecut, iată toate sunt noi” (Ev 8,13). Această încetare a Legii Vechi a fost proorocită de sfinții prooroci. Despre aceasta spune marele prooroc Ieremia: “Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat deși Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul. Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor și pe inimile lor voi scrie și le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor” (Ier.31, 31-33).
Să vedem acum în ce fel Iisus Hristos și Sfinții Apostoli au desființat Sâmbăta Legii Vechi prin învățătură și fapte. Auzim pe Mântuitorul, zicând: “Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez” (In 5,17). Când a zis Hristos aceste cuvinte? Când “căutau iudeii să-L omoare, că dezlega sâmbăta” (In 5,16).Deci, dacă Mântuitorul lucra sâmbăta, arăta că și Tatăl Său lucrează sâmbăta. Atunci care ar fi vina celor ce urmează lui Hristos care lucrează și nu țin sâmbăta? Dacă cineva ne-ar învinui că lucrăm sâmbăta, să audă unii ca aceștia, că și “iudeii căutau să-L omoare pe Iisus că dezleagă sâmbăta” (In 5,18). Auzim pe Mântuitorul zicând: “Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze” (In 12,26). Și dacă Tatăl și Fiul lucrează sâmbăta, cine poate învinui pe Dumnezeu că dezleagă sâmbăta?
Cine poate să învinuiască pe creștini că urmează lui Hristos, adică dacă lucrează sâmbăta și fac ceea ce a făcut Hristos Domnul? Câtă orbire au mințile acelea, care nu văd ce a făcut Hristos sâmbăta! Oare nu sâmbăta a vindecat Mântuitorul pe slăbănogul din Evanghelia de azi? Dar nu numai că l-a vindecat, ci l-a pus și la lucru, poruncindu-i să-și ia patul și să meargă cu el la casa sa (In 5, 8-9). Vechiul Testament nu dădea voie să facă acest lucru (Ier. 17, 21; Ne. 13, 15). Dar și orbul din naștere a fost vindecat în zi de sâmbătă (In 9,14), și omul cu mâna uscată a fost vindecat în ziua sâmbetei (Lc 6,6-10; Mt 12, 10-13; Mc 3,1-5). Și femeia cea gârboavă de 18 ani tot sâmbăta a fost vindecată de Mântuitorul (Lc 13, 14). Ucenicii Domnului, urmând pilda Învățătorului Lor, mergând sâmbăta prin lanurile de grâu, smulgeau spice și le frecau în palme spre a le mânca (Mc 2,23-24; Lc 6,1-3). Când fariseii și cărturarii Îl învinuiau pe Iisus că nu păzește sâmbăta, El le răspundea că “Fiul Omului este Domn și al sâmbetei” (Lc 6,5) și le zicea: “Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2,27). Iată de ce marele Apostol Pavel zice: „Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos” (Col 2, 16-17).
Pentru a vă încredința mai bine că Iisus Mântuitorul nostru și sfinții Săi ucenici și Apostoli, au desființat sărbătoarea sâmbetei, citiți Sfânta Scriptură în următoarele locuri: Porunca I – Mt.12,1-3; 10-18; Porunca a 2-a, la I Cor. 10,14 și I In 5,21; Porunca a 3-a, la Ia Iv 4,12; Porunca a 5-a la Mt 15,4;19,18; Mc 7, 10; Ef. 6, 1-2; Porunca a 6-a la Mt 19,18; Mc 10,19 și Rom 13,9; Porunca a 8-a, la Mt 19, 18; Mc 10,9 și Rom 13, 9 și Porunca a 9-a Mt 19,18; Mc 10, 9 și Rom 13,9 și Porunca a 10-a, la Rom 13,9. Vedeți că nici într-o parte a Sfintei Evanghelii sau în vreo epistolă a Sfinților Apostoli, nu găsim lămurire sau măcar aluzie la porunca a 4-a, despre ziua sabatului?
Acestea ne dovedesc clar că nu era obligatorie pe vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli serbarea sâmbetei pentru cei ce credeau în Hristos. Iar ca să înțelegeți că Duminica, ziua cea dintâi a săptămânii, a luat locul sâmbetei în Biserica creștină, să citiți în Sfânta Scriptură în aceste locuri: In 20,1-15 și 26 și veți vedea că Duminica, ziua întâi a săptămânii, a înviat Domnul; Duminica, a 8-a zi după înviere, s-a arătat Mântuitorul Sfinților Apostoli fiind ușile încuiate, și a fost pipăit în coastă de Toma (In 20,27); Duminică, în drum spre Emaus, Luca și Cleopa au călătorit cu Domnul (Lc 24,13-31) Duminică la Cincizecime s-a pogorât Duhul Sfânt (Lev 23,15-16; Fap 2,1-4); Duminica frângeau Apostolii pâinea, adică se împărtășeau cu Sfintele Taine (Fap 2,46; 20,7- 12); Duminica s-a descoperit Apocalipsa Sfântul Ioan Evanghelistul (Apoc 1,10). În Duminici adunau creștinii ajutoare pentru sfinți, după porunca marelui Pavel (I Cor 16,1-2). Dar spune undeva că Dumnezeu va lăsa altă zi de sărbătoare poporului Său? Auzi ce scrie Sfânta Scriptură: “Drept aceea a lăsat Dumnezeu altă sărbătoare de odihnă poporului” (Ev 4, 9; 4, 11; 8, 13; Apoc 14,13). Așadar în Noul Testament altă zi de odihnă este rânduită de Dumnezeu creștinilor, adică Duminica sau ziua întâia a săptămânii. După cum vedem, multă orbire sufletească era pe vremea Mântuitorului la farisei, cărturari și legiuitori, care, văzând atâtea minuni și semne care se făceau de către Mântuitorul nostru în ziua sâmbetei nu cunoșteau că Hristos este Dumnezeu, care le dăduse poruncă să serbeze sâmbăta în pustie și care acum a venit să dezlege și să desființeze sâmbăta, Legea Veche, și să așeze altă zi de sărbătoare neamului omenesc care va crede în El. Această orbire și întunecare sufletească o au toți sectarii, care, nevrând a ține ca zi de odihnă Duminica, ziua în care a înviat Domnul, se țin de umbră și defaimă Harul Noului Așezământ.
Mai întâi voi arăta că de la Adam și până la Moise, timp de 4108 ani, nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au ținut sâmbăta ca sărbătoare. Ca să ne dăm seama de acest mare adevăr, vom apela la mărturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arăta, că Dumnezeu făcând pe om, nu i-a dat poruncă de la început, să serbeze vreo zi, ci numai l-a așezat în grădina Edenului, adică în Rai, ca să-l lucreze și să-l păzească (Fac 2,15). Apoi i-a dat prima poruncă, de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului (Fac 2,17). Ba, mai mult. După ce Adam a călcat porunca lui Dumnezeu și a fost izgonit din Rai, nu a primit nici o poruncă de la Dumnezeu să serbeze vreo zi. Dimpotrivă, toată viața lui de acum devine o muncă continuă sub forma blestemului și i se dă poruncă și canon de la Dumnezeu care îi zice: “În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Fac 3,19). Nici o mărturie nu avem în Biblie care să ne arate că Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacov și ceilalți patriarhi aleși de Dumnezeu până la Moise, ar fi serbat sâmbăta. Dar poate va zice cineva că Avraam a păzit poruncile lui Dumnezeu. Da, le-a păzit cu mare sfințenie, de aceea a și fost binecuvântat de Dumnezeu să fie tată a multor neamuri. Dar nu porunca sâmbetei, ci iată care porunci a auzit Avraam: “Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu” (Fac 12,1); “altă poruncă: Iar legământul dintre Mine și tine și urmașii tăi de după tine din neam în neam, pe care trebuie să-l păziți, este acesta: toți cei de parte bărbătească ai voștri să se taie împrejur” (Fac 17,10). Altă poruncă dată lui Avraam este aceasta: “Să nu ți se pară grele cuvintele cele pentru prunc și pentru roabă: toate câte-ți va zice Sarra, ascultă glasul ei” (Fac 21,12), adică să izgonească pe roaba Agar cu fiul ei. Altădată poruncește Dumnezeu lui Avraam: “Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, și du-te în pământul Moria și adu-l acolo ardere de tot, pe un munte pe care ți-l voi arăta Eu” (Fac 22,2). Așadar, după cum vedem din cele arătate până aici, nici una din poruncile pe care le-a primit Avraam de la Dumnezeu nu se referă la serbarea sâmbetei. Primul loc unde se vorbește în Sfânta Scriptură despre Sabat, ca zi de odihnă, este la Ieșire, unde Moise vorbește poporului în pustie, zicând: “Iată ce a zis Domnul: Mâine este odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului; ce trebuie copt, coaceți, ce trebuie fiert, fierbeți astăzi, și ce va rămâne lăsați să rămână pe a doua zi” (Ieș 16,23). Dacă vor zice vouă că în Decalog în porunca IV-a se scrie: Adu-ți aminte de ziua Sâmbetei, ca să o sfințești pe ea, și prin aceasta, vor zice că sâmbăta a existat și mai înainte de Moise ca sărbătoare, și de aceea zice: "Adu-ți aminte", apoi să le spuneți că evreii, când au ajuns în pustia Sin au primit porunca cea pentru ținerea Sâmbetei, Moise, pe muntele Sinai, le aduce aminte de această poruncă a Sabatului, pe care o primise înainte în pustia Sin, și nicidecum că sâmbăta a fost de la Adam până la Moise. În cele ce urmează, vom arăta și mai luminat cele despre sâmbătă și despre rătăcirea celor ce țin de sâmbăta Legii Vechi, care a fost umbră și închipuirii din Legea Harului. Acest adevăr îl arată marele Apostol Pavel când zice: “Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbra celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos” (Col 2,16-17). Iată ce doresc să vă spun în această privință. Cuvântul "sabat", "sâmbătă", din evreiește, înseamnă "odihnă". După ieșirea din Egipt, Dumnezeu a poruncit evreilor să prăznuiască ziua aceasta ca zi de amintire despre ziua a șaptea în care Dumnezeu S-a odihnit de faptele Sale după zidirea lumii (Fac 2, 2-3; Ieș 35,2-3) și îndeosebi pentru a le aminti evreilor despre izbăvirea lor din robia Egiptenilor (Deut 5,13-15).
Noi creștinii, asemenea prăznuim ziua a șaptea din săptămână, însă nu sâmbăta cea veche, evreiască, ci pe cea nouă, creștină, adică ziua Învierii, când s-a săvârșit înnoirea neamului omenesc. “Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă” (II Cor 5,17; Gal 6,15); “că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune” (Ef 2,10). Prăznuim nu sâmbăta, ci Duminica, pentru că în această zi am fost izbăviți, nu din robia egipteană, în care nici noi, nici părinții noștri nu au fost vreodată; ci dintr-o robie generală și mult mai grea, din robia diavolului de care scăpăm, după cum ne învață Sfântul Ap Petru, prin Învierea lui Iisus Hristos (I Pt 3,21). În ziua aceasta și nu sâmbăta sau în altă zi, Hristos “a surpat prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul, și a izbăvit pe acei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața” (Ev2,14-15). În ziua aceasta și nu în alta, Hristos S-a sculat “pentru îndreptarea noastră” (Rom 4,25). “Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre” (I Cor 15,17). Iată, pentru ce noi creștinii prăznuim ziua Învierii, ca zi a noii zidiri a omului, ca ziua izbăvirii noastre și a întregii noi lumi din robia diavolului, de păcate, de blestem și de moartea cea duhovnicească. Dar poate vor zice unii sectanți că “a binecuvântat Dumnzeu ziua a șaptea și a sfințit-o pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială” (Fac 2,2-3). Dar în acest loc al Sfintei Scripturi nu ne spune că Dumnezeu a poruncit oamenilor să cinstească sâmbăta. Se spune că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de faptele Sale, adică El a încetat a zidi. Că El a binecuvântat și a sfințit ziua aceasta pentru a aminti oamenilor despre sfârșitul creației și atât. În Rai pentru oameni toate zilele erau la fel, toate zile de fericire, fiind totodată și zile de muncă pentru a lucra și a păzi grădina Edenului (Fac 2,15). Iar după căderea în păcat a primilor oameni și alungarea lor din Rai, ei trebuiau, ca pedeapsă, să lucreze și să se hrănească cu necazuri în toate zilele vieții lor (Fac 3,17), prin urmare și în ziua sâmbetei.
Și într-adevăr, din Sfânta Scriptură nicăieri nu se vede că strămoșii noștri: Noe, Avraam, Isaac, Iacob și alții ar fi prăznuit ziua sâmbetei. Numai pe timpul lui Moise după ieșirea evreilor din Egipt, Dumnezeu dă evreilor în pustie, pentru prima dată poruncă despre sâmbătă (Ieș16,23-26). Și aceasta, pentru că evreii erau întotdeauna nemulțumiți, să-și amintească și să mulțumească în ziua aceasta lui Dumnezeu, Care i-a scos din robia egiptenilor (Deut.5, 12-15).Dacă scrie în Sfânta Scriptură că Dumnezeu zice prin Moise: „Adu-ți aminte de ziua odihnei” (Ieș 20,8) să nu creadă cineva că serbarea sâmbetei a fost de la începutul lumii. Nu, cu adevărat. Ci de această poruncă le aduce aminte pe Sinai, că porunca Sâmbetei a fost dată puțin mai înainte evreilor în pustiul Sin, când erau tot sub conducerea lui Moise (Ieș16,23-30) și le-a repetat pe muntele Sinai porunca pe care le-o dăduse mai înainte, în pustiul Sin, cum am arătat mai sus. De aceea a zis Dumnezeu: "Adu-ți aminte!" Trebuie să înțelegem că evreii erau obligați să prăznuiască sâmbăta. Altfel, ei cădeau sub blestemul legii (Deut 26; 27). Noi creștinii nu mai suntem sub lege, ci sub Harul lui Hristos, Care ne-a răscumpărat din acest blestem (Rom 6, 14). Sfântul Ap. Pavel învață că: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se pentru noi blestem”. Ce este legea? Pentru călcările de poruncă s-a adus legea, până când era să vină Sămânța căreia i s-a dat făgăduința. Pentru aceea ne-a fost nouă legea învățătoare spre Hristos, ca din credința în Hristos Iisus să ne îndreptăm. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub Învățător, căci pe toți fii ai lui Dumnezeu ne-a făcut, prin credința în Iisus Hristos (Gal 3,19-26). „Domnul a desființat vrăjmășia în Trupul Său, legea poruncilor și învățăturile ei”... (Ef.2,15). De ar zice cineva că sâmbăta este numită lege veșnică și legătură veșnică (Ieș 31, 16-17) și de aceea trebuie a se ține ca sărbătoare veșnică, unul ca acela să știe că Dumnezeu, fiind Creator și Legiuitor, poate să strice nu numai toate legile Sale ci și legăturile Sale, deși a spus că le dă până în veac (I Rg 2,30). Legătura nu este un contract între om și Dumnezeu. Căci contractează ceva numai cei egali între ei. Legătura este manifestarea milei lui Dumnezeu și a bunei Sale voințe către om. Iar făgăduințele, legile, legăturile, poruncile, așezămintele Sale, Dumnezeu le poate schimba sau chiar nimici cu totul, dacă oamenii nu sunt vrednici de ele. Așa de pildă: "Legătură veșnică" au fost numite jertfele și alte așezăminte din Vechiul Testament (Levi7,30; Ieș 21,6; 40,15) dar în Noul Testament toate sunt înlăturate.
N-a fost legătură mai mare decât legătura prin tăierea împrejur, aceasta fiind superioară sâmbetei, nu numai după timp, fiind mai veche, ci și după însemnătate. Însuși Mântuitorul a spus că ea este mai importantă decât sâmbăta: „Moise, zice Hristos, v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinți, și sâmbăta tăiați împrejur pe om. Dacă omul primește tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniați pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?” (In 7,22-23). Astfel, pentru tăierea împrejur se calcă sâmbăta. Și ea, de asemenea, se numește "legătură veșnică". Călcătorii ei se condamnau la moarte: „Veți tăia împrejur, a spus Dumnezeu încă lui Avraam, marginea trupului vostru și va fi semn de legătură între Mine și voi... Și va fi legătura Mea peste trupul vostru întru legătură veșnică. Și partea bărbătească ce nu-și va tăia împrejur marginea trupului său în ziua a opta, pierde-se-va sufletul acela din poporul său, pentru că a călcat legământul Meu” (Fac 17,11-13). Și, iată, această "legătură veșnică" despre tăierea împrejur ce a fost mai mare decât sâmbăta este înlăturată de Sfinții Apostoli la sinodul lor, când creștinii din iudei au început să ceară la creștinii din păgâni ca dânșii să păzească tăierea împrejur și legea lui Moise. Apostolii, adunându-se împreună, au hotărât, zicând: „Pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus afară de cele ce sunt necesare: să vă feriți de cele jertfite idolilor și de sânge și de (animale) sugrumate și de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veți face” (Fp 15,28-29). Prin această hotărâre, Sfinții Apostoli au înlăturat nu numai tăierea împrejur, care era mai mare decât sâmbăta, ci și toată legea ceremonială a lui Moise, cu sărbătorile, lunile noi, sâmbetele și altele ale ei (Col 2,16-17; Gal 5,6; 6,15).
De va cugeta cineva la cuvintele lui Hristos care a zis: „Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii, nu am venit să stric, ci să împlinesc” (Mt 5,17), va înțelege că El a ținut și sâmbăta. La aceasta trebuie să știm că Hristos a ținut sâmbăta pentru că era iudeu după trup și trebuia să se supună legii ceremoniale a lui Moise până la înlăturarea acestei legi; până la încheierea cu oamenii a Legăturii noi din Sângele Lui (Lc 22 20), adică până la vremea suferințelor Lui și a strălucitei Sale învieri, când a venit sfârșitul Vechiului Testament, prezis încă de marele prooroc Ieremia (Ier 31,31-32). Atunci Hristos a stricat legea poruncilor cu dogmele Sale (Ef 4,15). Pe temeiul că Hristos a ținut sâmbăta, nu putem susține că și creștinii trebuie s-o cinstească. Hristos, ca iudeu, prăznuia sărbătorile evreiești. Hristos, ca iudeu, a primit tăierea împrejur; sectanții, însă, nu se taie împrejur. Pentru ce și până când a cinstit Hristos sâmbăta s-a lămurit mai sus. Din textele aduse din Sfânta Scriptură nu se vede că și creștinii sunt datori să prăznuiască ziua sâmbetei. În ele se vorbește despre faptul că Hristos a învățat pe evrei de obicei sâmbăta în sinagogile lor, și atât. Învăța însă sâmbăta, fiindcă atunci se adunau evreii în sinagogile lor pentru rugăciuni și Hristos putea să aibă ascultători.
Poate cineva ar zice că Hristos spunea ucenicilor Săi: „Rugați-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta” (Matei 24, 20) și că prin aceasta Hristos ar fi arătat sfințenia sâmbetei. Trebuie să înțelegem că cuvintele acestea ale Domnului nu obligă deloc pe creștini să prăznuiască sâmbăta. Altfel, ar trebui să cinstim și să serbăm și iarna. Cuvintele acestea arată numai apropiata dărâmare a Ierusalimului și greutatea pe care puteau s-o îndure ucenicii lui Hristos, dacă această dărâmare s-ar întâmpla iarna pe neașteptate, când ei ar fi putut să moară de frig pe drumuri curând, până la patimile și învierea lui Hristos, când încă nu era pe deplin înlăturată sâmbăta cea veche și în vremea când era greu să fugi din Ierusalim pentru că sâmbăta porțile orașului se închideau. Iată, deci, de unde se vede că Hristos a înlăturat sâmbăta. Căci Legea lui Moise a avut „umbra bunătăților viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor” (Ev 10, 1). Pentru aceasta Hristos-Mesia, venind și îndeplinind toată Legea (Matei 5, 17) și poruncile Vechiului Testament (In 15, 10), El însuși a completat unele din ele și pe altele le-a schimbat. În general, a înlăturat legea poruncilor prin învățătura Sa (Ef 2, 15), iar sâmbăta cu totul a înlăturat-o prin cuvânt și prin fapte. Așa, de pildă, El însuși a călcat-o, vindecând sâmbăta bolnavii și pe cel cu mâna uscată (Mt 12, 10-13), pe slăbănogul din Evanghelie (In 5, 5-16), și pe orbul din naștere, făcând sâmbăta pentru el tină (Ioan 9, 1-16). Toate acestea erau oprite de Legea Veche să se facă sâmbăta (Ieș20, 10-13; Num 16, 32-36). Călcând sâmbăta, Hristos impunea și altora să o calce. Vindecând pe slăbănogul sâmbăta, Iisus îi spunea: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și îndată s-a făcut sănătos omul, și-a luat patul și umbla și era acea zi sâmbăta”. Întrucât unii din creștini s-au rupt de Biserica lui Hristos și cinstesc sabatul Legii vechi, în loc de Duminică, ziua Învierii lui Hristos, am căutat să vă explic la Evanghelia de astăzi ce însemnătate a avut sabatul iudaic, cât a fost respectat, când și de ce a fost schimbat cu ziua Duminicii de Însuși Hristos și Sfinții Săi Apostoli.Sâmbăta evreiască este numită de Sfântul Apostol Pavel "umbră", adică ceva ce nu înseamnă nimic, fără nici un folos, pentru că, cuvântul "umbră" în Sfânta Scriptură, când se vorbește despre Vechiul Testament, înseamnă ceea ce e destinat spre înlăturare (Ev 10-1, 4-5, 13). Amin (postat pe fb de ioan monahul)