Sânziene. Nasterea Sf. Ioan Botezatorul pe 24 iunie
Sfântul Ioan Botezătorul se naste cu 6 luni înaintea lui Iisus Hristos. Sfântul Luca este cel mai complet din punct de vedere istoric, începându-şi relatarea cu prologul din versetele 1-4, continuând cu vestea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Bunavestire, apoi continuând cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul și abia în capitolul doi trece la relatarea Naşterii Mântuitorului.
Din cuprinsul Sfintei Evanghelii, aflam despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, care au fost: preotul Zaharia şi soţia sa Elisabeta.
ZAHARIA se tâlcuieşte prin POMENIREA DOMNULUI, iar ELISABETA prin ODIHNA LUI DUMNEZEU. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc în timpul regelui Irod cel Mare. Zaharia era preot la Templul din Ierusalim, din ceata preoţească a lui Abia. Soţia sa Elisabeta era rudenie cu Maica Domnului.
Ei au ajuns la adânci bătrâneţe fără să aibă copii, iar la evrei, familiile fără de copii erau considerate blestemate de Dumnezeu. Viaţa lor a fost un şir lung de rugăciuni adresate lui Dumnezeu, precum şi de fapte de milostenie. Rugăciunile lor erau însoţite de numeroase daruri şi milostenii, de jertfe, dar mai ales de lacrimi, de aceea, Evanghelistul spune despre ei că “erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului”
Însă cu toate acestea, se părea că se vor stinge din viaţă fără ca Domnul să se milostivească de a le da un copil pentru mângâierea lor şi spre a li se şterge ruşinea de a nu avea copii, considerată ca o pedeapsă de la Dumnezeu. În această lungă aşteptare plină de nădeşde şi de tristeţe, viaţa lor începe să se apropie de apus, umbrele neputinţelor încep să se facă din ce în ce mai simţite, iar gândul lor se îndrepta spre rudeniile mai apropiate la care trebuiau să apeleze spre a le asigura sprijinul necesar la bătrâneţe.
Şi, iată, că, în acest timp, când toate nădejdile lor se veştejiseră, Zaharia, aflându-se în săptămâna sa de rând de slujire la Templu, intrând pentru cădire în Sfânta Sfintelor, vede lângă altarul tămâierii un înger care îi vesteşte că soţia sa Elisabeta, cea socotită stearpă, va da naştere unui copil.
Zaharia s-a spăimântat foarte tare la vederea îngerului, iar vorbele lui nu le-a crezut, cerând semn de la el, drept care îngerul i-a dat ca semn legarea graiului până la naşterea pruncului.
“Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor către copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit”
O altă cauză a îndoielii lui Zaharia a fost părerea că atât el cât şi Elisabeta se simţeau bătrâni şi îşi pierduseră orice nădejde de a mai avea copii. Bucuria lui Zaharia n-a putut fi exprimată prin cuvinte, auzind că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Era cuprins de fericirea pe care au simţit-o patriarhii poporului ales: -Avraam cu Sarra; -Isaac cu Rebeca; -Iacov cu Rahila; fiindcă Dumnezeu i-a vestit că a ridicat de pe umerii lor ruşinea sterpiciunii, a nerodirii de copii.
Atât Zaharia cât şi Elisabeta se trăgeau din spiţe de strămoşi drepţi, din a căror tulpină au odrăslit ei (părinţii Sfântului Ioan Botezătorul), încununaţi de fapte binepăcute lui Dumnezeu şi de sfinţenie. Mulţi oameni pot părea drepţi înaintea oamenilor, dar e nespus de mare lucru să fi drept înaintea Aceluia pe Care nu-L poate înşela nimeni, Care toate le vede şi toate le cunoaşte. Bucuria lui Zaharia şi a Elisabetei a fost împărtăşită şi de către rudeniile lor, văzând cum i-a cercetat Dumnezeu.
Uimire şi mângâiere i-au cuprins şi la naşterea copilului, când, cerându-i-se părerea lui Zaharia care să fie numele copilului, acesta făcând un semn să i se dea o tăbliţă, a scris: “Ioan să fie numele lui”, împlinindu-se astfel şi dorinţa Elisabetei, care de asemenea voia ca numele lui să fie Ioan, ce înseamnă “Iahve dăruieşte”.
Odată cu scrierea numelui pe tăbliţă, lui Zaharia i-a revenit graiul, apoi a început să dea slavă lui Dumnezeu şi umplându-se de Duhul Sfânt, a rostit următoarea profeţie: -“Iar tu pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui
Ne punem întrebarea: Oare cât a ţinut această bucurie în familia lui Zaharia? Mai puţin de un an – este răspunsul la această întrebare, deoarece, născându-Se Iisus Hristos şi venind magii să-L caute, au cercetat tot Ierusalimul, întrebând unde S-a născut Noul Împărat, iar Irod, temându-se pentru tronul său, a dat poruncă să fie ucişi toţi pruncii mai mici de doi ani din hotarele Betleemului.
În mod deosebit, a fost urmărită şi familia preotului Zaharia, întrucât mulţi ştiau de minunile care au însoţit naşterea pruncului Ioan.
Familia preotului Zaharia locuia în Hebron, cale de 8 ore până la Ierusalim, această cetate aflându-se la poalele unui munte. Auzind cei din Hebron de cele întâmplate cu uciderea pruncilor din hotarele Betleemului, s-au înspăimântat foarte, încât multe mame au fugit la munte împreună cu copiii lor, printre care, fiind şi Elisabeta cu pruncul Ioan.
Văzându-se urmărită de către ostaşi, i-a s-a rugat lui Dumnezeu să-i ocrotească pruncul. Tradiţia ne spune că Dumnezeu i-a apărat într-o peşteră ce se afla în stânca muntelui. Ostaşii, negăsind pe Elisabeta şi pe copil, s-au întors la Zaharia care se găsea în Templu şi, crezând că el l-a ascuns, l-au ucis în mijlocul Templului, după cum zice Mântuitorul:
“De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei ve-ţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar”
În timpul cât Elisabeta şi Ioan au stat ascunşi, Dumnezeu a rânduit ca în apropierea acelui loc să se găsească pomi, din fructele cărora şi-au potolit foamea. Nu după multă vreme a murit şi Elisabeta, sfârşindu-se astfel viaţa părinţilor Sfântului Ioan Botezătorul, iar el a rămas sub ocrotirea lui Dumnezeu, crescând într-un mod tainic, necunoscut de oameni, după cum relatează Sfântul Evanghelist Luca:
“Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel”
"Dati curaj Ierusalimului si strigati-i ca munca de rob a luat sfârsit, faradelegea sa a fost ispasita si ca a luat pedeapsa îndoita din mâna Domnului pentru pacatele sale".
Un glas striga: "În pustiu gatiti calea Domnului, drepte faceti în loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strâmbe, drepte si cele colturoase, cai netede Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait".
,,Un glas zice: "Striga!" Si eu zic: "Ce sa strig?" Tot trupul este ca iarba si toata marirea lui, ca floarea câmpului! Se usuca iarba, floarea se vestejeste, ca Duhul Domnului a trecut pe deasupra. Poporul este ca iarba. Iarba se usuca si floarea se vestejeste, dar cuvântul Dumnezeului nostru ramâne în veac!”
Bethabara, localitatea din Pereea, este locul unde si-a inceput propovaduirea Ioan Botezatorul si a fost botezet Domnul Iisus Hristos ,,Suie-te pe munte înalt, cel ce binevestesti Ierusalimului, ridica glasul tau cu putere, cel ce binevestesti Ierusalimului, înalta glasul si nu te teme, zi cetatilor lui Iuda:
"Iata Dumnezeul vostru!" Ca Domnul Dumnezeu vine cu putere si bratul Lui supune tot. Iata ca pretul biruintei Lui este cu El si rodul izbânzii merge înaintea Lui. El va paste turma Sa ca un Pastor si cu bratul Sau o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Sau si de cele ce alapteaza va avea grija.
Cine a masurat apele cu pumnul si cine a masurat pamântul cu cotul? Cine a pus pulberea pamântului în banita si cine a cântarit muntii si vaile cu cântarul? Cine a cautat în adânc Duhul Domnului si cine L-a sfatuit pe El?
"Iata, Eu trimit pe îngerul Meu si va gati calea înaintea fetei Mele si va veni îndata în templul Sau Domnul pe Care Îl cautati si Îngerul legamântului pe Care voi Îl doriti. Iata, vine!", zice Domnul Savaot. Relatarea din scriptura nu este ascultata de conducatorii lui Israel. Înteleg, vad, dar nu accept. El însa vine înainte de sosirea lui Iisus Hristos, vine sa pregatesca calea, asa cum este îngerul, asa va veni si Dumnezeu. Mesajul lui: Pocaiti-va!
Întoarcerea de la pacate, schimbarea mintii. Când pacatuim ne abatem de la tinta, avem o directie gresita. Sa fim atenti, sa priveghem, sa pastram atent calea, sa privim cu sârguinta la tinta si când gresim sa ne întoarcem pocaiti. ,,Crede în Domnul Iisus si te vei mântui tu si casa ta”.
Credinta în Iisus Hristos înseamna întoarcere, pocainta, a face ce ne spune El, înseamna a ne darui Lui si al urma pe Dumnezeu. Pace si prietenie cu Domnul, asa începe relatia cu Mântuitorul. Ce ne spune Ioan Botezatorul, mesagerul lui Dumnezeu: ,,Împaratia Cerurilor este aproape !
Regele ei era acolo. Deveniti cetateni ai regatului Lui, la început în suflet, apoi în fapt. Glasul celor care striga în pustie, acesta era rostul lui. Un mesager ciudat ca înfatisare care constituie o atractie.
Veneau multi la el, iar el îi spovedeste si îi boteaza, dar cel mai mult îi atragea existenta unei constiinte deosebite, el ete total dedicate lui Dumnezeu, nimeni nu-i putea contesta acest lucru, dar expunerea exterioara, tinuta si viata lui trupeasca nu placea conducatorilor din Israel.
Mesagerului nu-i pasa, era credincios misiunii lui încredintata de la nastere de Dumnezeu. Pentru el era important ca oamenii sa fie preocupati de pacatul lor si nu-l interesa cum ,,da” la clevetitori, era interest de soarta poporului si nu de popularitate, de a fi iubit, de a fi aplaudat, de a fi adulat.
El avea o misiune dura, de a-si pune semenii sa se gândeasca serios la pacat, sa se pocaiasca, sa se întoarca la Dumnezeu.
Roadele acestui fel de a fi pe care-l transmitea el însemna ca fiecare sa gândeasca sa devina pomul potrivit, cu roada bineplacuta lui Dumnezeu, el spune ca toporul se va înfige în radacina pomului neroditor, ca acesta va fi taiat. El boteza cu apa, dar îl anunta pe Cel care va boteza cu duh sfânt si cu foc, de Cel care va judeca.
,,Si când a sosit ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, împartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei.
Si s-au umplut toti de Duhul Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai”.
Botezul cu foc, judecata, nu înseamna atât duh cât pedeapsa pentru cei nevrednici. Mesagerul îsi recunostea public limitele.
Iisus vine sa fie botezat, “asa se cade”, trebuie sa împlinim planul misiunii punct cu punct, sa facem ce trebuie sa fie împlinit. Hristos încearca sa se identifice cu noi, un Rege care se identifica cu supusii Lui.
Apa, moarte, renasterea omului îmbracat în Hristos, botezul crestin. Când ucenicii cer sa ia cupa lui le spune: nu stiti ce cereti, vreti sa fiti botezeti cu moartea. Izbavirea prin moarte, prin botez, recunoastem unirea, identificarea cu moartea Lui.
,,Asa se cade” este singura cale aleasa de Mântuitorul nostru, mesageru Ioan o accepta si el, eu ma micsorez, chiar mor, ca El sa creasca, dificila si mareata misiune. Moartea,Dumnezeu Fiul o accept iar Dumnezeu tatal o aproba.
Izbavirea, planul lui Dumnezeu, Ioan si Iisus Hristos nu ocolesc acest plan mântuitor pentru omenire si nimeni din noi nu are dreptul moral de a face altfel, nimeni nu poate face altfel.
,,El a zis: Eu sunt glasul celui ce striga în pustie: "Îndreptati calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul. Si trimisii erau dintre farisei.
Si l-au întrebat si i-au zis: De ce botezi deci, daca tu nu esti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a raspuns, zicând: Eu botez cu apa; dar în mijlocul vostru Se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care înainte de mine a fost si Caruia eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua încaltamintei.
,,Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi a vazut Ioan pe Iisus venind catre el si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: Dupa mine vine un barbat, Care a fost înainte de mine, fiindca mai înainte de mine era, Si eu nu-L stiam; dar ca sa fie aratat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apa.
Si a marturisit Ioan zicând: Am vazut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se si ramânând peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfânt. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
A doua zi iarasi statea Ioan si doi dintre ucenicii lui. Si privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu !