Să fim pregătiţi, să fim gata
Pe cine alegi pe Antihrist sau pe Hristos? Cum vei alege? Esti sigur? Semnele vremilor nu sunt de ajuns, dacă nu citești și nu înțelegi adevarul. Dacă vrem să avem o interpretare autentică a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie să-l stăpânim este o cunoaştere ortodoxă temeinică. Adică o cunoaştere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament, dar nu prin constatări lumești ale „bunului simţ”, ci potrivit modului prin care Biserica le-a tâlcuit. Trebuie o cunoaştere a scrierilor Sfinţilor Părinţi, a istoriei bisericeşti, a ereziilor şi a erorilor care au atacat adevărata înţelegere a dogmelor şi mai ales a semnelor vremurilor din urmă, aratate de Biserică. Dacă nu avem o întemeiere pe aceste surse, ne vom afla nepregătiţi, tulburaţi și înșelați de Antihrist. Chiar Domnul ne spune: „să fim pregătiţi, să fim gata”.
Începuturile lui Antihrist sunt cuprinse între ziua naşterii sale şi momentul arătării lui, o perioadă care va trece neştiută. Sfântul Ioan Damaschin spune că „Antihrist este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se răscoală”. Antihrist se va face cunoscut odată cu intrarea sa învederată în rolul de învăţător al lumii sau „prooroc”. Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în împrejurările unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire din dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de rezolvare se vor afla în mâinile unei societăţi secrete care va coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială, anume statornicirea unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume. O globalizare. Ostenită de grozăviile războiului şi fiind oarbă duhovniceşte, omenirea nu va recunoaşte acest proiect ca fiind o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi mai necurmată robie. Dimpotrivă, oamenii vor întâmpina cu osanale manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu ale lui Antihrist. Notorietatea mondială a lui Antihrist drept gânditor de geniu, nou cârmuitor şi salvator al tuturor popoarelor va răzbate ca fulgerul printre toate neamurile, în cel mai scurt răstimp. „Duhurile rele răspândite prin văzduh vor stârni în oameni o părere unanimă, foarte înflăcărată cu privire la Antihrist, o încântare obştească şi o ademenire de neînduplecat”, spune Sfântul Efrem Sirul.
In această perioadă a lucrării sale, Antihrist nu va întrebuinţa nici o metodă silnică (tiranică), ci se va sârgui să câştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii. El „va arunca vălul strălucitor al binelui şi adevărului peste taina fărădelegii”. (Vladimir Soloviov)
Sfântul Efrem afirmă că va veni într-un aşa chip, încât să-i amăgească pe toţi. Va părea smerit, blând, un urâtor, cum va spune despre sine, al fărădelegii, dispreţuind idolii, dând întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip osebit neamul evreiesc, pentru că evreii îi vor aştepta venirea. Va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât oamenii să ajungă iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea o înfăţişare posomorâtă, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea lumii, până ce va fi întronat. Și când va împărăți balaurul pe pământ, cu mare sârguință, toate popoarele îi vor veni în ajutor: Edom și iarăși Moab, încă și fiii lui Amon, ca unui adevărat împărat i se vor închina lui cu bucurie, și ei se vor face cei dintâi apărători ai lui. Apoi împărăția aceluia se va întări și va bate cu mânie pe trei împărați mari. Iar după aceasta se va înălța inima lui, și-i va vărsa amărăciunea lui, punând înainte, din Sion, veninul morții, tulburând lumea, va clătina marginile, va necăji toate, va pângări sufletele. Nu se va arăta ca un cucernic, ci în toate ca unul fără de omenie: mânios, cumplit, nestatornic, înfricoșat, urât, urâcios, sălbatic, pierzător și silindu-se a arunca în groapa păgânătății tot neamul omenesc, prin a sa nebunie. Și acestea așa făcându-se, și popoarele închinându-se lui, lăudându-l ca pe un Dumnezeu, din zi în zi se va mânia Cel Preaînalt în ceruri și își va întoarce fața Sa de la el. Și se vor face cumplite semne: foamete neîntreruptă, cutremur neîncetat, morți necontenite și temeri înfricoșate. Atunci cerul nu va mai ploua, pământul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, râurile se vor usca, iarba nu va mai răsări, verdeață nu va fi, copacii din rădăcina se vor usca și nu vor odrăsli. Peștii și chiții mării în ea vor muri și putoare pierzătoare va trimite marea și sunete înfricoșate, și de huietul valurilor vor muri oamenii de frică. Nicăieri nu vor afla să se sature de mâncare, căci se vor pune peste tot conducători tirani. Și dacă cineva va aduce cu sine pecetea tiranului însemnată pe frunte și pe mâna dreaptă, va cumpăra puține din cele ce se vor afla.
Din bogata experienţă ascetică a marilor nevoitori ai Ortodoxiei cunoaştem că, atunci când duhul întunecat nu-l poate înfrânge pe cel care se nevoieşte duhovniceşte, lovindu-se de împotrivirea lui statornică, vine un diavol mai puternic sub chipul unui „înger de lumină” (2 Cor. 11,14). Acest „înger de lumină” se sileşte să insufle nevoitorului duhovnicesc aplecare şi încredere faţă de arătarea sa de lumină, ademenindu-l astfel către pierzanie. Din această pricină, putem să ne închipuim cât de uşor şi de grabnic va putea imaginea sclipitoare a lui Antihrist să stârnească şi să atragă simpatia generală.
Urmarea acestei înşelări va fi că în societatea omenească „se va ivi cererea, dorirea lui Antihrist, va răsuna glasul chemător care va arăta stăruitor că este trebuinţă de un geniu al geniilor, care să ducă dezvoltarea şi propăşirea materială la cel mai înalt nivel şi care să aducă o asemenea bunăstare pământească, încât cele cereşti să fie de prisos pentru om” – Sfântul Ignatie Briancianinov.
In vremea acestei perioade, făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe, încât nu numai că va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti. Intru cele din afară, se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind călăuziţi de inţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci mai curând de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista până la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a Doua Sa venire. Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Sfântul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis: „Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul“. Iar acest răspuns este şi mai exact: „Omenirea nu-l va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos… Insă nu va fi nici de trebuinţă, nici cu putinţă ca oamenii să-şi dea de veste unii altora despre Venirea (cea de a Doua) a Fiului lui Dumnezeu. El va veni fără de veste. Va veni întru atotputernicia Sa la toţi oamenii şi în întreaga lume în acelaşi timp“ –Sfântul Ignatie Briancianinov.
Mântuitorul însuşi ne-a avertizat: „Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului” (Mt. 24, 23-27). Pentru a-i amăgi pe oameni, Antihrist va arăta multe minuni năucitoare. Sf. Ap. Pavel spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii” (2 Tes 2,9). Iar Sf. Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl minciunii» (In 8,44), va înşela închipuirea prin lucrări amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nici o tămăduire”.
Întreaga învăţătură despre A Doua Venire a lui Hristos şi semnele ce o vor preceda sunt arătate în mai multe locuri din Evanghelii, cu deosebire în capitolul 24 al Evangheliei după Matei. Înainte de toate, El spune: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi (v. 4, 5). Adică vor veni mulţi hristoşi amăgitori.
Proorocirile arătate în capitolul 24 de la Sfântul Matei, în primul rând, venirea hristoşilor mincinoşi, apoi războaiele, foametea, cutremurele şi prigonirile, sunt greu de explicat, deoarece evenimente de acest fel se tot întâmplă de aproape două mii de ani. Este adevărat că acum sunt la un nivel mai mare decât înainte, dar este de asemenea adevărat că se pot amplifica. Aceste semne sunt începutul semnelor, şi încă nu sunt atât de teribile încât să putem spune că ne aflăm chiar în perioada ultimelor zile. Există totuşi un semn care mi se pare foarte sugestiv pentru vremurile în care trăim: acela ce ni-L prezintă pe Hristos pe scenă. Înainte vreme nu se îngăduia cu nici un chip ca Hristos să fie într-un fel dramatizat pe scenă, deoarece un actor nu poate decât să-şi ofere propria interpretare omenească, iar Hristos este Dumnezeu. Poate că în Ortodoxie nu există un canon precis în acest sens, dar întreaga viziune creştin-ortodoxă este împotriva acestei practici; mai mult, până acum câţiva ani, protestanţii şi catolicii s-ar fi îngrozit la ideea vreunui actor în rolul lui Hristos. Acum a devenit un lucru obişnuit, şi nu numai în contexte religioase, dar şi în contexte aflate departe de tărâmul religios. Toate acestea nu sunt altceva decât parodii blasfemiatoare ce prezintă publicului un hristos în formă seculară. Este deosebit de simptomatic pentru vremurile noastre deoarece prezintă chiar şi celor necredincioşi o oarecare imagine a lui Hristos, astfel încât, în momentul venirii lui Antihrist, ei vor spune: „A, am mai văzut undeva ceva asemănător. Da, el trebuie să fie”.
Acest fenomen a fost remarcat şi în istoria Bisericii: cazul celor ce s-au ridicat împotriva lui Hristos, care au pretins a fi Dumnezeu sau Hristos. Apoi, în versetul următor, El spune: Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul (v. 6). Ştim bine că au fost războaie şi zvonuri de războaie încă de la începutul erei creştine, dar despre timpul nostru ce să mai zicem? Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri (v. 7). Din nou războaie, foamete, cutremure… Şi zice: Dar toate acestea sunt începutul durerilor (v. 8). Apoi vine următorul semn, acela al prigonirilor: Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu( v. 9). Deci întâi avem pe hristoşii amăgitori, apoi războaie, zvonuri de războaie, foamete, prigoniri, iar apoi un semn foarte important pentru vremurile în care trăim, răcirea crescândă a dragostei: iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (v. 12). Acesta este cel mai periculos dintre semne, întrucât semnul creştinilor, după cum ne spune Sf. Ioan, este dragostea pe care o au unii pentru alţii. Când această dragoste se răceşte, înseamnă că inclusiv creştinii încep să-şi piardă credinţa creştină.
Acest semn deosebit de simptomatic al vremurilor noastre este cel menţionat de Matei: că dragostea multora se va răci, pare a fi o caracteristică distinctivă a vremurilor noastre, dar într-o măsură mult mai mare decât în orice altă perioadă a istoriei. Aceasta se poate vedea în ceea ce poate fi numit nihilism. Oamenii comit crime fără nici un motiv anume, nu pentru câştig, ci doar pentru senzaţia pe care o pricinuiesc, şi aceasta deoarece nu-L au pe Dumnezeu înlăuntrul lor. Acum, în locuri dintre cele mai diverse, crima se poate vedea în lipsa unor relaţii normale în familii, fapt de natură să creeze oameni insensibili, reci. Într-o societate totalitară, acest tip de oameni sunt folosiţi ca sclavi care lucrează în lagăre de concentrare sau în altă parte.
Avem apoi un alt semn, în următorul verset din capitolul 24: Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (v. 14). Vedem că Evanghelia este tradusă în sute de limbi, la aproape toate neamurile pământului, iar Creştinismul ortodox este propovăduit în aproape fiecare ţară a lumii. Apoi dăm de un loc mai dificil: Domnul vorbeşte despre urâciunea pustiirii: Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă (v. 15). Dar nu vom înţelege acest semn decât referindu-ne la alt loc, care se leagă, desigur, de Templul din Ierusalim şi de un fel de profanare a lui.
Urmează acum semnul urâciunii pustiirii şi toate cele legate de Templul din Ierusalim. Pentru prima dată în istorie, reconstruirea Templului a devenit o posibilitate reală. Ea a mai fost încercată o singură dată, în secolul IV. Cunoaşterea acestui aspect este un foarte bun exemplu al modului cum ne poate lumina lectura istoriei Bisericii. În secolul IV avem mai multe izvoare care o menţionează: Sfântul Chiril, precum şi alţi istorici ai timpului. Iulian Apostatul, ca unul care şi-a făcut o pasiune din a răsturna Creştinismul, a hotărât ca, deoarece Hristos a profeţit că nu va rămâne piatră pe piatră din Templu, dacă el ar reconstrui Templul, ar dovedi că Hristos este un impostor şi, astfel, păgânismul ar fi revigorat. Astfel că a purces cu tot dinadinsul la invitarea iudeilor înapoi în Ierusalim, aceştia începând reconstruirea Templului cu „binecuvântarea” lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, iar a doua zi dimineaţa, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Au încercat din nou, iar din pământ au început să iasă mingi de foc. Istoricii s-au pus de acord în privinţa acestui episod. Numai istoricii raţionalişti moderni, văzând că nu se pot nega cu nici un chip textele şi că ceva tot s-a întâmplat, au început să afirme lucruri de genul: „Trebuie să fi dat de petrol sau de vreo pungă de gaze”. Era limpede că a fost o minune a lui Dumnezeu care se împotrivea construirii templului, deoarece nu era timpul, Templul urma să fie construit numai la sfârşitul lumii. Oricum, încercările lor au eşuat, ei renunţând în cele din urmă la această lucrare. Din cele câteva pietre care au rămas, nici una n-a rămas pe cealaltă. Astfel că proorocia s-a împlinit în vremea lui Iulian Apostatul. Dar acum, începând cu 1967, locul pe care a fost aşezat Templul este în mâinile evreilor. De aceea, pentru prima dată devine foarte posibil ca Templul să fie construit. Singurul lucru care stă în calea evreilor este marea moschee a musulmanilor de acolo. Dacă aceasta va fi distrusă, este foarte probabil că după aceasta va urma un război. Numai începând cu anul 1948 a putut exista un stat separat al evreilor în łara Sfântă. Venirea lui Antihrist se va datora evreilor necredincioşi. El se va apropia întâi de evrei, apoi de întreaga lume prin evrei; iar rămăşiţa credincioasă a evreilor se va converti la sfârşit la Creştinism numai după ce vor avea loc toate acestea. Astfel că acest semn al Templului este unul foarte mare. Când vedem că Templul este pe cale de a fi construit, atunci vom şti că timpul este aproape, fiindcă acesta este hotărât a fi chiar unul dintre semnele sfârşitului.
Un protestant de rit evanghelic din Texas, într-un stil destul de superficial, în cartea lui, oferă un fel de interpretare a semnelor vremii. El e convins că vremurile în care trăim sunt cele de pe urmă. Dacă citiţi cărţi ca acestea şi dacă le luaţi pe toate ca adevăruri, veţi vedea că în locul descoperirii lui Hristos,care este singurul motiv al demersului nostru de înţelegere a semnelor vremii, vă veţi trezi că-l primiţi pe Antihrist. Luaţi de pildă doar problema Templului din Ierusalim. Este adevărat că, potrivit dreptelor profeţii ortodoxe, Templul va fi reconstruit în Ierusalim. Dacă vă uitaţi la oameni de genul lui Hal Lindsay, veţi observa că ei vorbesc despre construirea Templului, dar ei se referă la el de parcă noi ar trebui să-l construim ca pentru întoarcerea lui Hristos, Care vine să domnească asupra lumii timp de o mie de ani. Ei vorbesc de fapt despre Antihrist. Conform interpretării protestante, mileniul, înţeles ca o domnie specială de o mie de ani la sfârşitul lumii, este de fapt domnia lui Antihrist. De fapt, deja au fost oameni care s-au ridicat proclamând împărăţia de o mie de ani ce va continua până la ultimul sfârşit al lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeaşi idee hiliastă, adică interpretarea mileniului într-o manieră seculară. Miile de ani ai Apocalipsei reprezintă de fapt viaţa Bisericii de acum, adică viaţa Harului; şi oricine trăieşte în el poate vedea limpede că, în comparaţie cu viaţa exterioară a oamenilor, el este raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârşitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata şi veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu.
Antihristul îi va aduna pe toţi cei care au fost înşelaţi să gândească despre el că este Hristos, iar această mulţime îi va cuprinde şi pe toţi aceia a căror înţelegere a Creştinismului a ajuns într-un punct critic. Când întrebi pe cineva care nu este ortodox „De ce confesiune eşti?” El va raspunde „O, acesta nu-i un lucru important. Suntem cu toţii creştini. Singurul lucru important este să fim creştini”. Antihristul se numeste și el creștin. „Ei, nu, nu, trebuie să fim mai exacţi în privinţa aceasta. De pildă, dacă tu eşti baptist şi eu ortodox, eu cred că noi ortodocşii avem parte de Trupul şi Sângele Domnului, pe când voi nu aveţi”. Trebuie să fim mai stricţi, căci există multe deosebiri. Este bine să avem următoarea atitudine: „Eu vă respect şi nu vreau să mă amestec cu credinţa voastră, dar cu toate acestea există o singură cale adevărată de a crede, în ciuda altor căi care se îndepărtează de adevăr. Eu trebuie să fiu conform adevărului”. Aceste greşeli îi determină pe oameni, în momentul în care îl văd pe Antihrist, să creadă că el este Hristos. În prezent există foarte multe secte care afirmă că Hristos va veni să împărăţească timp de o mie de ani în Templul din Ierusalim. De aceea, atunci când evreii vor începe să construiască Templul, aceste secte nu vor mai putea de bucurie deoarece, pentru ele, acesta este semnul venirii lui Hristos. Dimpotrivă, ştim foarte bine că acesta este semnul venirii lui Antihrist, căci Hristos nu va mai veni la Templu. Templul a fost distrus. Hristos va veni la sfârşitul vremurilor doar pentru a deschide veşnica împărăţie a cerurilor. Singurul care va veni la Templu va fi Antihrist. Aşadar, iată de ce sunt absolut necesare o înţelegere creştin-ortodoxă şi o pregătire bazată pe această înţelegere. Cu cât ne apropiem mai mult de vremurile din urmă, cu atât mai necesare devin această înţelegere şi pregătire. Haideţi să repetăm primul punct: priveghem asupra semnelor vremii pentru a-L recunoaşte pe Hristos în momentul venirii Sale, din pricină că au fost mulţi hristoşi mincinoşi, mai mulţi vor veni, iar la sfârşitul efectiv al lumii va veni cineva numit Antihrist.
Un alt semn este faptul că atunci când va veni, Antihrist trebuie să fie şi conducătorul lumii, iar acest lucru s-a făcut posibil numai în vremurile noastre, acela ca un singur om să poată conduce întreaga lume. Toate imperiile de până acum au putut domni doar asupra unei părţi din lume, iar înaintea dezvoltării mijloacelor de comunicare moderne era cu neputinţă ca un singur om să domnească peste o lume întreagă. Mai mult decât atât: odată cu dezvoltarea comunicaţiilor, cu bombele atomice şi cu armamentul sofisticat, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine acum mai mare ca niciodată. Este evident că următorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii şi probabil că va pricinui, în primele lui zile, mai multe stricăciuni decât au fost în toate războaiele din istorie. Pe lângă bombele atomice mai sunt diferitele arme bacteriologice, utilizate în răspândirea epidemiilor printre oameni, gazele otrăvitoare şi alte tipuri de invenţii fantastice ce pot fi folosite într-un război total. De asemenea, faptul că toţi locuitorii lumii se află într-o legătură mai strânsă ca niciodată, înseamnă că în momentul în care într-o ţară va veni o catastrofă de proporţii – o strâmtorare sau ceva de acest gen – atunci tot restul lumii va fi afectat. După care, în versetul 21 avem un semn al unei mari strâmtorări: Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Adică va fi momentul de suferinţă cel mai rău şi cel mai dificil din toată istoria lumii. Citiţi cărţile de istorie şi veţi vedea că au fost multe momente în istorie când a existat multă suferinţă. Şi totuşi, marea strâmtorare de la sfârşit va fi mult mai teribilă. Bineînţeles că va avea loc la scară mondială şi va implica pe toată lumea, nu numai un popor, fiind ceva cu caracter impresionant. Se va numi: o astfel de strâmtorare cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Am văzut ceva asemănător în anii 1930, la Marea Cădere Economică din America, ale cărei urmări s-au resimţit şi în Europa și în lume, este evident că în viitor se va întâmpla ceva mult mai rău. Dacă o ţară va suferi de foame sau se pierde o recoltă în cele acele ţări care asigură hrana multor populaţii imaginaţi-vă prin ce suferinţă va trece o lume întreagă.
Toate aceste semne ale vremurilor sunt deosebit de negative. Sunt semne care vestesc colapsul acestei lumi, ne indică faptul că sfârşitul lumii este aproape şi că Antihrist este pe cale să vină. Este foarte uşor să stăm şi să privim la ele, căzând într-o stare care ne îndeamnă la căutarea exclusivă a semnelor negative. De fapt, oricine şi-ar putea dezvolta o întreagă personalitate, un tip negativ de personalitate, întemeiată pe aceasta. Ori de câte ori apare vreo ştire, auzim spunându-se: „A, da, bineînţeles, asta e şi va fi şi mai rău”. Vine o altă ştire, şi altcineva spune: „Da, da, este clar ce se va întâmpla, dar acum o să fie mai rău decât înainte”. Orice constatare a cuiva poate fi privită apoi ca o împlinire a vremurilor groazei. Din pricina faptului că veştile din vremea noastră sunt rareori bune, este de dorit să le conştientizăm cum se cuvine pe toate, fără a afişa vreun optimism nechibzuit. Deşi, în acelaşi timp, trebuie să avem în vedere scopul precis al privegherii noastre. Urmărim semnele vremurilor nu pur şi simplu pentru a afla timpul venirii lui Antihrist. Acesta e mai degrabă un amănunt secundar. Urmărim semnele vremurilor ca să cunoaştem când va veni Hristos. Este un lucru de căpetenie pe care trebuie să-l reţinem pentru a nu fi doborâţi de întunecime, depresie ori de vreo tendinţă de retragere, în scopul adunării de hrană pentru o mare catastrofă. N-ar fi un lucru chibzuit. Trebuie să fim mai degrabă tot mai creştini, adică să ne gândim la aproapele nostru, încercând să-i ajutăm pe alţii. Dar dacă noi înşine suntem insensibili, întunecaţi şi pesimişti, participăm astfel la această răceală ca semn al sfârşitului. Trebuie să ne unească un duh plin de căldură prin care să ne ajutăm reciproc. Acesta este un semn al Creştinismului.
Dacă priviţi în istorie, un alt motiv de a citi istorie bisericească, veţi vedea că de-a lungul întregii istorii a omenirii, în tot Vechiul Testament, în Noul Testament şi în toate împărăţiile creştine de după aceea, şi dacă priviţi la lumea păgână, aceeaşi poveste, veţi observa un timp de suferinţe neîncetate. Acolo unde creştinii sunt implicaţi, avem ispite şi prigoniri, dar prin toate acestea creştinii au dobândit împărăţia cerurilor. De aceea, o dată cu venirea prigonirilor, nu avem decât pricină de bucurie.
Vor avea importanţă hotărâtoare forţele care pregătesc venirea lui Antihrist. Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat. Cuvântul „anti” înseamnă „vechi” sau „în loc de” sau „împotrivă“. Acel om doreşte să fie în locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar trebui să aibă Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de fascinaţie şi aceeaşi stăpânire asupra întregii lumi. El va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El îl va avea ca ajutor pe un mag care prin puterea falselor minuni îi va împlini voia şi-i va ucide pe cei ce nu recunosc stăpânirea lui Antihrist.
Înainte de moartea lui Antihrist vor apărea doi drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî şi timp de trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate. Aceasta va fi cea mai mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor slujitorilor lui. Dar, deodată, acei drepţi vor învia şi toată oştirea lui Antihrist va fi în mare tulburare şi se va îngrozi, iar Antihrist va cădea deodată mort, omorât de puterea Duhului.
Dar ce se ştie despre omul-Antihrist? Originea lui exactă nu se cunoaşte. Tatăl este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie stricată care se dă drept fecioară. El va fi evreu din seminţia lui Dan. Pentru aceasta avem semn că Iacov, murind, a spus că printre urmaşii săi “Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul” (Fac. 49,17). Aceasta ne indică că el va acţiona prin viclenie şi răutate. Sf.Ap. Ioan vorbeşte despre mântuirea fiilor lui Israel, că înainte de sfârşitul lumii o mulţime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul seminţiilor mântuite lipseşte seminţia lui Dan.
Antihrist va fi foarte inteligent şi va şti cum să se poarte cu oamenii. Va fi fermecător şi prietenos. Filozoful V. Soloviov a lucrat mult ca să-şi închipuie venirea şi personalitatea lui Antihrist. El a folosit minuţios toate materialele existente pe această temă, nu numai ale Sfinţilor Părinţi, ci şi textele musulmane, şi a creionat acest tablou tulburător. Venirea lui Antihrist în lume este deja pregătită. „Taina lucrează deja” şi forţele care-i pregătesc apariţia se luptă, în primul rând, împotriva împărăţiei legiuite. Sf.Ap. Pavel spune că Antihrist nu poate apărea până nu va fi îndepărtat „cel care o împiedică” (II Tes. 2, 7). Sf. Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că „cea care o împiedică” este stăpânirea legiuită cinstitoare de Dumnezeu. Această stăpânire se luptă cu răul. „Taina” care lucrează în lume nu doreşte aceasta, nu doreşte lupta cu răul prin mijloacele forţei: dimpotrivă, ea doreşte stăpânirea fărădelegii şi când o va obţine, nimic nu va mai împiedica venirea lui Antihrist.
Antihrist va fi doar inteligent şi fermecător, dar va fi milostiv, va face acte de caritate şi fapte bune pentru întărirea stăpânirii sale. Iar când şi-o va întări într-atât, încât îl va recunoaşte întreaga lume, atunci îşi va arăta adevarata faţa, ura împotriva lui Iisus. Capitala pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru că aici Mântuitorul Şi-a descoperit învăţătura dumnezeiască şi Persoana, aici întreaga lume a fost chemată să guste fericirea binelui şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a răstignit la Ierusalim.
În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii, care i-a recunoscut stăpânirea. Atingând culmile puterii, Antihrist le va cere oamenilor să-l recunoască drept cel ce a obţinut ceea ce nici o altă putere pământeană şi nimeni nu a mai obţinut vreodată şi va pretinde închinare ca unei fiinţe supreme, ca unui dumnezeu. Vladimir Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii lui Antihrist, ca a unui conducător de rang înalt. El le va face pe plac tuturor, cu condiţia ca aceştia să recunoască supremaţia puterii sale. El va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca lumea să i se închine.
Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică. Va fi o apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare, vor arăta spre starea strălucită a Bisericii. Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii compromisului şi a păcatului.
Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzând în faţa lui, să i se închine“. Nu este o atitudine nouă faţă de oameni: şi împăraţii romani erau gata să le redea libertatea creştinilor cu condiţia ca ei să le recunoască divinitatea şi suprema putere divină şi îi chinuiau doar pentru că ei mărturiseau că „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui Singur să-i slujeşti” (Matei 4, 9-10). Întreaga lume i se va supune şi atunci el îşi va descoperi faţa şi ura faţă de Hristos şi de creştinism.
Sfântul Ioan Teologul spune că toţi cei ce i se vor închina vor avea un semn pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu adevărat un semn pe trup sau este o exprimare simbolică a faptului că oamenii vor recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la Antihrist şi că întreaga lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei astfel de supuneri totale a întregii lumi – şi cu voinţa, şi cu conştiinţa – vor apărea cei doi drepţi de care am amintit, care vor propovădui fără teamă credinţa şi îl vor da în vileag pe Antihrist. Sfânta Scriptură spune că înainte de venirea Mântuitorului vor apărea două „sfeşnice“, doi „măslini arzători“, „doi drepţi“. Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu puterile magului.
Cine sunt drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei doi drepţi care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh. Există o proorocire că aceşti drepţi Care nu au gustat moartea o vor gusta pentru trei zile, iar peste trei zile vor învia. Moartea lor va fi o mare bucurie pentru Antihrist şi pentru slugile lui. Învierea lor de peste trei zile îi va aduce într-o stare de nespusă groază, de înfricoşare şi tulburare. Atunci va veni sfârşitul lumii. Iar mai înainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul și pe Enoh, ca un milostiv ca să propovăduiască cu îndrăzneală cunoștința de Dumnezeu tuturor, ca să nu creadă lui Antihrist. Că vor striga și vor zice: Înșelator este, o, oamenilor! Nimeni să nu creadă lui nicidecum, sau să-l asculte pe acest luptător de Dumnezeu! Nimeni din voi să nu se înfricoșeze, că degrab se va surpa. Iar Domnul cel Sfânt vine din cer, să judece pe toți cei ce s-au plecat semnelor lui. Însă puțini vor fi cei ce vor asculta și vor crede propovăduirea proorocilor.
Toată această statură a lui Antihrist – învăţătura şi faima lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă făţarnică şi plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel: să ia în stăpânire cârmuirea întregii lumi, asupra tuturor neamurilor. Dobândirea popularităţii în rândul evreilor va fi cea dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfârşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomon[6]. După aceea „va fi silit de oameni şi va fi proclamat împărat, Iar mulţimile evreilor îl vor iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul“ (Sinaxarul din Duminica Infricoşătoarei Judecăţi).
Cu toate acestea, sforţările lui Antihrist de a fi socotit drept adevăratul Mesia se vor lovi de o împotrivire neaşteptată şi totodată minunată, în persoanele a doi Prooroci ai Vechiului Legământ. Chiar acei doi Prooroci care prin voia lui Dumnezeu negustând moartea, au fost luaţi la Cer până la o vreme[8], vor veni pe pământ înainte de sfârşitul lumii pentru a-şi împlini lucrarea şi a suferi moartea. Numele acestor Sfinţi Prooroci sunt Enoh şi Ilie. Domnul îi va trimite în Ierusalim pentru a le da oamenilor din acele zile de pe urmă un ultim şi minunat avertisment împotriva înşelării care îi împresoară. Ei vor osândi fără oprelişte toată înşelarea lui Antihrist vreme de trei ani şi jumătate, cât va dura cea de-a doua perioadă a lui (Antihrist), în care se va pregăti să pună mâna pe puterea mondială. Neputând în acea perioadă să lepede înfăţişarea sa de blândeţe şi de bunăvoinţă până şi faţă de vrăjmaşii săi, lui Antihrist nu-i va fi cu putinţă să-i împiedice ori să ia nici un fel de măsură aspră împotriva Proorocilor. In zadar se silesc unii să tâlcuiască în chip alegoric această venire minunată a Sfinţilor Prooroci Enoh şi Ilie. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii vorbesc cu precizie atât despre venirea lor reală pe pământ, cu şapte ani înainte de sfârşitul lumii, cât şi despre învierea şi luarea lor la Ceruri.
In cartea Apocalipsei este scris: „Şi voi da putere celor doi martori ai Mei şi vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Dumnezeului pământului. Şi de va vrea cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi de va vrea cineva să-i vatăme, acela trebuie tot aşa să fie omorât. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu plouă ploaie în zilele proorociei lor, şi stăpânire au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei si-i va birui si-i va omorî” (Apocalipsa 11, 3-7).
In cartea Proorocului Maleahi, unul dintre martori este numit în chip limpede: „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” (3, 23).Sfinții Efrem Sirul şi Ioan Damaschin ne învaţă lămurit că acei „doi martori” (Apocalipsa 11,3) care vor veni înainte de sfarşitul lumii, sunt Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh. Tradiţia Sfintei Biserici Ortodoxe, exprimată în cartile noastre de slujbă, vorbeşte de asemeni de înţelegerea literală a proorociei Sfintei Scripturi cu privire la arătarea lui Ilie şi Enoh înainte de sfârşitul lumii, nedând nici un temei, de nici un fel, pentru o înţelegere alegorică. In Sinaxarul citit în Duminica lăsatului sec de carne se spune: „Cu şapte ani înainte (de sfârşitul lumii), după cum a proorocit Daniil, vor veni Enoh şi Ilie propovăduindu-le să nu-l primească (pe Antihrist). Antihrist îi va chinui şi le va tăia capetele” (cf. Triodul). Iarăşi, în slujba Sfântului Prooroc Ilie, în stihira de la „Doamne, strigat-am”, cântăm: „Ilie Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi moartea, până ce vei propovădui tuturor sfârşitul”, iar în tropar, Proorocul Ilie e numit „al doilea înaintemergător al Venirii lui Hristos“. In sedealna după polieleu cântăm: „Proorocul şi Inaintemergătorul Venirii lui Hristos, Ilie prealăudate“ (cf. Mineiul pe iulie, ziua a douăzecea). Tot în Minei citim: „Sfântul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu până acum, păzit de Dumnezeu în locaşurile raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ a Domnului. In acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci şi ca Mucenic, şi va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu“. In „Prologul” aceleiaşi zile se spune: „Ilie va veni dimpreună cu Enoh înainte de a Doua Venire a lui Hristos, pentru a osândi nelegiuirea cea fără de margini a lui Antihrist şi a însufleţi evlavia credincioşilor“.
Totuşi, în ciuda tuturor acestor avertismente, marea majoritate a oamenilor, din pricina firii şi a cugetării trupeşti, nu doar că nu vor reuşi să priceapă deplina înşelare din purtarea exterioară a lui Antihrist, ci îl vor înconjura cu lauda şi preamărirea lor. Sfântul Efrem Sirul spune că atunci când popoarele şi seminţiile pământului vor vedea virtuţi şi puteri atât de mari în Antihrist, toate dimpreună se vor uni într-un cuget ca să-l proclame ocârmuitor, zicându-şi unii altora: „Oare se va mai găsi vreun alt om atât de bun şi drept?”
Atât de profund va impresiona Antihrist lumea cu purtarea lui dinainte chibzuită, arătându-se pe sine pretutindeni drept trimisul dumnezeiesc, Mesia cel adevărat, încât poporul evreu, înaintea altora, îl va proclama drept cârmuitor al lor, dispreţuind cu totul prihănirile rostite împotriva lui de către Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh. Enoh este unul dintre cei doi barbati care nu au cunoscut moartea, alaturi de Sfantul Ilie. Dupa cum citim in cartea Facere, dreptul Enoh "a umblat inaintea lui Dumnezeu", adica a vietuit drept si bineplacut Domnului. Enoh a fost luat in mod tainic de pe pamant, de catre Dumnezeu, atat cu sufletul, cat si cu trupul: "Enoh, bine placut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul si este pilda de pocainta neamurilor" (Sirah 44, 16). Enoh este cel de-al saptelea patriarh biblic, dupa cum aflam tot din cartea Facere. Astfel, din stramosul Adam s-a nascut Set, din Set s-a nascut Enos, din Enos s-a nascut Cainan, din Cainan s-a nascut Maleleil, din Maleleil s-a nascut Iared, iar din Iared s-a nascut Enoh. Mai apoi, din dreptul Enoh se va naste Matusalem, din Matusalem se va naste Lameh, iar din Lameh se va naste dreptul Noe. "Enoh a trait o suta saizeci si cinci de ani, si atunci i s-a nascut Matusalem. Si a umblat Enoh inaintea lui Dumnezeu, dupa nasterea lui Matusalem, doua sute de ani si i s-au nascut fii si fiice. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu" (Facere 5, 21-24). Enoh este adesea dat ca exemplu de pocainta si viata curata, ca oricine urmeaza acestuia, sa creada ca va fi "mutat" de Dumnezeu intr-un loc mai bun. "Enoh, bineplacut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul si este pilda de pocainta neamurilor" (Sirah 44, 16).Acelasi lucru il face si Sfantul Apostol Pavel, dandu-ni-l pe Enoh drept exemplu de credinta. "Prin credinta, Enoh a fost luat de pe pamant ca sa nu vada moartea, si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase, caci mai inainte de a-l stramuta, el a avut marturie ca a bineplacut lui Dumnezeu" (Ev. 11, 5). Dreptul Enoh ramane insa un semn timpuriu al invierii mortilor, intarind inca dinainte cuvintele Mantuitorului, rostite la mormantul lui Lazar: "Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac" (Ioan 11, 25-26). In toata vremea, inca de la inceputul lumii, Dumnezeu a vorbit oamenilor despre toate tainele vietii, insa pentru o vreme ca prin oglinda, ca numai cei in stare sa inteleaga sa le poata asculta si urma. Enoh este inaintemergatorul celei de-a doua veniri a lui Hristos. Astfel, se marturiseste ca Enoh si Ilie, acesti doi drepti care nu au cunoscut moartea, se vor pogora pe pamant, spre a infrunta pe Antihrist, la sfarsitul lumii, vreme de trei ani si jumatate. Cei doi vor savarsi nenumarate minuni in lume si in Ierusalim, unde ii vor ajuta pe evrei sa-L recunoasca pe Iisus Hristos ca Mesia. Cand vor predica acestia vor auzi toate popoarele, iar minunile savarsite prin ei se vor vedea de catre toti.
In lupta cu Antihrist, ei vor fi rapusi si omorati, dar dupa trei zile si jumatate vor invia, iar peste cei ce s-au bucurat de moartea lor va cadea frica mare, dupa cum citim in cartea Apocalipsa. "Si voi da putere celor doi martori ai mei si vor prooroci, imbracati in sac, o mie doua sute si saizeci de zile. Acestia sunt cei doi maslini si cele doua sfesnice care stau inaintea Domnului pamantului. (...) Iar cand vor ispravi cu marturia lor, fiara care se ridica din adanc va face razboi cu ei, si-i va birui si-i va omora. Si trupurile lor vor zacea pe ulitele cetatii celei mari, care se cheama, duhovniceste, Sodoma si Egipt, unde a fost rastignit si Domnul lor. Si din popoare, din semintii, din limbi si din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile si jumatate si nu vor ingadui ca ele sa fie puse in mormant. Iar locuitorii de pe pamant se vor bucura de moartea lor si vor fi in veselie si isi vor trimite daruri unul altuia, pentru ca acesti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pamant. Si dupa cele trei zile si jumatate, duh de viata de la Dumnezeu a intrat in ei si s-au ridicat pe picioarele lor si frica mare a cazut peste cei ce se uitau la ei" (Apocalipsa 11,3-11). "Dar si Enoh, al saptelea de la Adam, a proorocit despre acestia, zicand: Iata, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Lui, ca sa faca judecata impotriva tuturor si sa mustre pe toti nelegiuitii de toate faptele nelegiuirii lor, in care au facut faradelege, si de toate cuvintele de ocara pe care ei, pacatosi, netematori de Dumnezeu, le-au rostit impotriva Lui. Acestia sunt cârtitori, nemultumiti cu starea lor, umbland dupa poftele lor si gura lor graieste lucruri trufase, desi, pentru folos, dau unor fete mare cinste" (Iuda v. 14-16).
Cârmuirea mondială a lui Antihrist va dura trei ani şi jumătate. „Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii, vor fi o mie două sute nouăzeci de zile” (Daniil 12,11; cf. 12, 7). E acelaşi răstimp dat şi în Apocalipsa pentru ocârmuirea lui Antihrist: „şi s-a dat ei stăpânire să lucreze vreme de patruzeci şi două de luni” (13,5).
Imediat după aceasta, va începe ceva şi mai înfricoşător, iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.(v.29) Desigur că un eveniment ca acesta nu a mai fost niciodată şi este evident că se referă la vremea sfârşitului lumii, când întreaga creaţie va fi nimicită pentru a fi remodelată. În sfârşit, următorul verset: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (v. 30), adică va apărea semnul Crucii pe cer. Şi atunci vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Adică însăşi venirea lui Hristos va fi din ceruri, alături de semnul Crucii – şi atunci va fi sfârşitul a toate. După ce ne-a spus toate despre semnele sfârşitului, Domnul ne dă o poruncă finală, spunând: Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru … fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni (v. 42, 44).
Absolut nici o putere omenească nu va fi în stare să se ridice împotriva lui Antihrist. Numai Domnul Insuşi, venind a doua oară întru toată slava Sa, îl va înfrânge. Atunci va veni Infricoşătoarea Judecată a lui Hristos şi sfârşitul lumii (Matei 24, 30-31; 25, 31-46; Apocalipsa 1, 7; 20, 11-15; 21, 1-8). „Şi fiara a fost răpusă, şi cu ea proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care i-a amăgit pe cei ce au primit semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Vii au fost aruncaţi amândoi în iezerul cel de foc care arde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea pe cal… ” (Ap. 19, 20-21). „Şi diavolul cel ce-i înşela pe ei a fost aruncat în iezerul cel de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul cel mincinos, şi se vor munci ziua şi noaptea în vecii vecilor” (Ap. 20,10). Amin (postat pe fb de ioan monahul)