Rugaciunea tinerilor casatoriți
Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, sfinţitorul nunţii celei de taină, păzitorul nestricăciunii şi chivernisitorul cel bun al celor lumeşti. Cel ce dintru început ai zidit pe om şi l-ai pus ca pe un împărat peste făpturile tale şi ai zis: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ, să-i facem ajutor potrivit.” Şi pentru aceasta ai poruncit: „Să lase omul pe tatăl său şi pe mama sa şi sa se unească de femeia sa şi să fie amândoi un trup”, iar pe cei ce Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă.
Însuţi, Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc şi peste noi, nevrednicii robii Tăi (numele sotului și al soției), binecuvântează căsnicia noastră, îndepărtează orice rău pierzător de suflet, viforul necazurilor îl ridică, pricina răului o înlătură şi ne ajută a birui toate ispitele ce ne învăluie. Curăţeşte toate păcatele noastre, iartă-ne toate fărădelegile, dezleagă toate greşelile noastre cele de voie şi cele fără de voie; uneşte gândurile, cugetele şi inimile noastre în dragoste nefăţarnică şi în credinţă nestrămutată; îndreptează paşii noştri pe cărările Tale, pentru ca să facem pururea voia Ta cea sfântă.
Umple casa noastră de toate bunătăţile şi ne învredniceşte să petrecem împreună vieţuirea noastră fără de păcat, ca să sporim în tot lucrul cel bun şi bineplăcut Ţie. Păzeşte-ne în toate zilele vieţii noastre, ca să plinim cu inimă curată poruncile Tale şi să lăudăm şi să preamărim preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Familia a fost instituită de către Dumnezeu, încă din paradis, și de aceea ne rugam Lui. Sfânta Scriptură notează faptul că, după ce l-a creat pe primul om, pe Adam, "a văzut Dumnezeu că nu este bine ca omul să fie singur" (Facere 2, 18) şi, din acest motiv, i-a făcut ajutor potrivit pentru el" (Facere 2, 18) în persoana Evei, prima femeie, al cărei nume înseamnă în limba ebraică "viaţă", pentru că femeia, soţia, mama este cea care dă viaţă copiilor, îi aduce pe lume.
Prin urmare, familia constituie cea mai veche instituţie umană, leagănul vieţii şi al civilizaţiei, mediul cel mai prielnic al afirmării şi împlinirii de sine, al mântuirii şi desăvârşirii.
Interpretând aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, la început, scopurile generale ale familiei erau: înmulţirea neamului omenesc şi înfrânarea sau împlinirea dorinţelor de natură trupească. La acestea însă se mai adaugă ajutorarea reciprocă a soţilor, în cadrul legăturii create prin căsătorie, şi a copiilor lor; şi sfinţirea sau desăvârşirea lor, prin comuniune şi prin ajutor reciproc.
Cel dintâi scop l-a constituit, aşadar, înmulţirea neamului omenesc, perpetuarea fiinţei umane, iar aceasta nu poate fi concepută la modul deplin în afara cadrului cald şi propriu, pe care îl oferă familia, sub privirea şi grija plină de dragoste şi bunătate a mamei şi prin vegherea şi sprijinul tatălui.
Încercările lumii contemporane de constituire a unor cupluri homosexuale, fie că este vorba de doi bărbaţi, fie că este vorba de două femei, sunt considerate de morala creştină a fi grave abateri şi lovituri la adresa familiei, forme degenerate şi exacerbate ale păcatelor şi patimilor dintre cele mai perverse, în mod special a curviei sau a desfrânării.
Al doilea scop pe care l-a identificat Sfântul Ioan Gură de Aur, în legătură cu familia creştină, îl constituie temperarea pornirilor fizice, naturale, a imboldului spre plăcere trupească.
Un alt scop important al familiei îl constituie ajutorul reciproc al soţilor. Căsnicia este însoţirea acestora "la bine şi la greu", până când moartea îi va despărţi, iar convieţuirea fericită presupune sprijin şi jertfă, ajutor şi îngăduinţă. Din primele clipe ale relaţiei lor şi nu doar din momentul întemeierii căsniciei, prietenii, iar mai apoi soţii, sunt datori să îşi ofere sprijin şi ajutor reciproc, pentru a putea înfrunta toate încercările şi ispitele legate de fiecare dintre ei sau de viaţă în comun şi de familia căreia i-au pus bază. Ajutorul, la care îi obligă Taina Cununiei, este unul atât material, cât şi spiritual, sufletesc şi duhovnicesc.
Şi nu în ultimă instanţă, pentru că acesta le include pe toate celelalte, scopul esenţial şi ultim al familiei îl constituie mântuirea sufletului sau sfinţirea. Familia, spre deosebire de relaţiile păcătoase "deschise" sau "libere", lipsite de perspectivă, moralitate şi responsabilitate, vizează nu doar împlinirea unor plăceri trupeşti şi trecătoare, ci dobândirea fericirii soţilor, unul alături de celălalt, şi a întregii familii, nu numai aici şi acum, adică în lumea aceasta, ci în veşnicie.
Din acest motiv, Biserica Ortodoxă apără unitatea şi indisolubilitatea familiei. În clipa în care fac alegerea pentru viaţă, optând spre întemeierea unei familii, tinerii trebuie să aibă permanent ferma convingere că nu se căsătoresc pentru un ceas sau pentru o noapte, nici pentru o zi, un an sau o viaţă, ci o fac pentru veşnicie, iar căminul sau familia lor trebuie să fie o anticipare a fericirii veşnice din împărăţia lui Dumnezeu.
Dacă vrei să distrugi credinţa unui neam, a unui popor, e nevoie doar să destabilizezi, să desfigurezi conceptul de familie. Dezgoleşte-o de orice semnificaţie creştină, evanghelică şi ai reuşit absolut totul. De ce totul pare aşa de catastrofal? Pentru că prin familia care creşte şi se dezvoltă în credinţa de Dumnezeu se transmite totul: educaţia sănătoasă, valorile creştine, credinţa şi dragostea de neam. Ea este matca unde se plămădeşte fermentul asumării acestor valori. Este „biserica cea mică”, după un cuvânt inspirat al Sfântului Ioan Gură de Aur. De aceea, consider că se impune ca forurile legislative ale ţării noastre să adopte un mecanism onest financiar prin care să sprijine tinerele familii, dar şi pe cele cu copii mulţi, aşa cum acest lucru se întâmplă firesc în Occident, astfel încât nimeni să nu mai fie nevoit să ia calea exilului pentru un trai mai bun, lăsându-şi acasă copiii în grija bunicilor sau a rudelor. Faptul că încă mai sunt familii triste, distruse din cauza divorţurilor, a infidelităţilor conjugale, copii părăsiţi, abandonaţi şi care stau departe de părinţii lor, femei maltratate, este și responsabilitatea noastră, a „familiei celei mari”, a celor care credem în Hristos şi formăm Biserica cea vie, pentru că nu ne rugăm pentru ei, nu îi ajutăm din punct de vedere material, nu îi învăluim cu atenţia noastră, nu reuşim să le arătăm dragostea frumoasă a lui Dumnezeu, nu semănăm în sufletele lor suferinde mângâierea şi năzuinţa după bucuria de a fi împreună, părinţi şi copii, şi pentru că nu avem conştiinţa unităţii tuturor în Dumnezeu. De aceea, rugaţi-vă neîncetat pentru orice lacrimă care cade peste obrazul unui copil şi care este singur, pentru că părinţii lui sunt în străinătate ca să câştige o pâine mai bună; rugaţi-vă pentru orice mamă căreia îi arde sufletul de dor după copilul lăsat acasă, în ţară, în grija bunicii sau a rudeniilor; rugaţi-vă ca familia să trăiască în chip deplin bucuria de a fi tot timpul împreună şi de a spori în credinţă şi în dragostea lui Dumnezeu; rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea puterea de a păstra unitatea familiilor dumneavoastră, aşa cum aveţi grijă ca trupurile dumneavoastră să nu sufere nicio vătămare.
Să nu trădăm autenticitatea familiei o instituție divină. Mergeti la referendum și votați da.
Adevaratul Dumnezeu vrea familie creștină, un barbat și o femeie care să procreeze. Dar câți mai cred că esxistă Dumnezeu? Câți nu spun că ei sunt dumnezei. Și mulţi nu vor şti până la sfârşitul lumii că Iisus este adevaratul Dumnezeu (pentru că nu vor să ştie)- Parintele Arsenie Boca. ,,Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează.”
Când facem din viaţa altora un iad pentru a ne fi nouă bine aici, când perseverăm în lucrurile rele înseamnă tot un soi de consecvenţă şi rezistenţă la schimbare, o consecvenţă şi o rezistenţa în a nu părăsi alipirea de satan. Diavolul ne dă rezistenţă şi consecvenţă spre ne menţine în a urâ, în a fi mândri, în a fi iubitori de sine, în a fura, în a jefui pe cei săraci, în a minţi, în a ne îmbogăţii fraudulos, în a fi desfrânaţi, în a curvi, în a comite adulter, în a consuma vicii pentru poftele rele ale trupuli, în a fi infatuaţi, înfumuraţi, dornici de mărire şi putere, lipsiți de milostenie și de iubire de oameni.
Iată ce ne spune Parintele Arsenie Boca:,,Nu-i de mirare, căci ce deosebire mare este între noi şi Iisus! Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă “lazării” lumii acesteia, neputând răbda suferinţa lor, pentru că suntem incapabili în faţa ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem – n-avem nimic în faţa suferinţei. Deci fugind de “lazări”, fugim de propria noastră nimicnicie.
Aşa şi ucenicii, delegaţii noştri de lângă Dumnezeu, îl întrebau pe Iisus: “Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Când nu poţi nimic, faci “ştiinţă”, întrebi de cauză, iar când cauza e un păcat, faci morală. Oricum, chiar încercuiţi în neputinţă, încercăm o măsură preventivă. Ceea ce au păţit alţii, tu poţi să nu păţeşti dacă ocoleşti greşelile lor. Se vede că Iisus vorbea cu ucenicii despre puterea dezastruoasă pe care o au păcatele, greşelile împotriva vieţii, tendinţa de a schimonosi viaţa omului şi a o chinui în întunericul orbirii şi a altor suferinţe.
Acum să vedeţi deosebirea dintre noi şi Dumnezeirea lui Iisus. Iisus era şi este Dumnezeu. Mulţi n-au ştiut; şi mulţi nu vor şti până la sfârşitul lumii că Iisus este adevaratul Dumnezeu(pentru că nu vor să ştie). ” Râmânem noi consecvenţi drumului celor nelegiuiţi? ,,Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată, Şi n-a cruţat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptăţii, când a adus potopul peste cei fără de credinţă, Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor; Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiţi, l-a izbăvit, Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite.”
Vedem însă că nu acest fel de consecvenţă a caracterizat hotarârea Fiului lui Dumnezeu de a lăsa Slava Sa din cer pentru o iubire jertfitoare, spre a salva de la moartea veşnică un om, care nici măcar să-l înţeleagă nu se oboseşte să o facă, nu pentru Dumnezeu, care nu are nevoie de acestea, ci pentru el însuşi. Omul care caută mediocritatea, nonvaloarea şi simplificarea drumului de succes rapid spre plăceri şi pofte, fără a apela spre a le realiza prin cele mai corecte mijloace de obţinerea lor, se osândeşte la nimicire. Ipocrizia, faţărnicia, linguşeala, curvia, violenţa, răzbunerea, ura, sunt mijloacele cu care ne setăm noua noastră conştiintă lumească, ca ea să nu ne mai mustre, pentru că ne-am deturnat consevenţa.
Scopul şi ţelul pentru care am fost creiaţi: îndumnezeirea noastra şi a lumii în care trăim şi care ne-a fost încredinţată să o stapânim şi să o administrăm în morala dreaptă a lui Dumnezeu, Creatorul şi Ziditorul ei. Provocarile şi presiunile lumii, care să ne abată de la această misiune firească, sunt din ce în ce mai mari. Eşti ispitit permenent să-ţi încalci principiile, să devii inconsecvent, să cazi în starea de inconştientă în care eşti tentat continuu să-ţi amanetezi valorile adevarate, să-ţi vinzi fireştile repere ale stării de om şi de creştin. Iar toate le facem pentru ceeace ni se pare că ne duce rapid la o viaţă mult râvnită, la pofte, la trăirea din plin a vieţii de păcat, la împliniri vremelnice cu eforturi minime, dar toate, absolut toate le realizăm prin abandonarea şi sacrificarea raporturilor sfinte cu Dumnezeu.
Renunţăm la ce avem sfânt în noi pentru prostituţie, pentru curvie, pentru desfrânare, pentru avere şi bogăţie, pentru titluri şi onoruri ale slavei deşarte, pentru a face faptele rele prin care să obţinem cât mai multe bunuri şi plăceri. Ne folosim de fapte urâte precum jaful, furtul, înşelătoria, falsificarea, falsitatea, minciuna, viclenia, care devin falsele noastre mijloace, arme şi repere orientative pentru ca să ne asigurăm fericirea lumească în dauna celei veşnice.
Trădăm autenticitatea familiei, facem din ea un surogat, contrafacere şi falsificare, o spoială exterioară, în timp ce interiorul este putred. Trădăm noțiunea de soţ ori soţie, cei care fac ca viata pe pamânt să fie posibilă și ne trădăm copiii şi părinţii, ajungem trădătorii prietenilor şi prieteniilor adevărate. Ne trădăm morala, devenim trădătorii propriei noastre conştiinţe, ne trădăm scopurile nobile pentru care ne-am născut şi am crescut, trădăm tot, omenire și omenie. Prin ele Îl trădăm, aşa cum L-am mai tradat, pe Domnul Iisus Hristos, Îl trădăm pe Dumnezeu, numai şi numai pentru satisfacerea poftelor şi dorinţelor noastre egoiste.
Să ne rugam la Dumnezeu pentru toți pacatoșii, să ne lipim de Crucea Lui, să luăm jugul Lui, ca e ușor și să-l urmam pe Hristos acum și pururea și-n vecii vecilor Amin. (publicat pe f.b de Ioan Monahul)