Rugaciunea lui Iisus – Arhierească – Ioan 17 – partea II
Rugăciunea pentru Biserică. În partea a doua a rugăciunii, Iisus se roagă pentru Apostoli: "Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt" (Ioan 17, 9). Dacă am citi acest verset izolat de text, am avea impresia că Mântuitorul exclude lumea din rugăciunea Sa. Or, ca Dumnezeu, El nu poate face una ca aceasta.
Sfinţii Apostoli, deşi au fost din lume, au fost consacraţi slujirii lui Dumnezeu; de aceea, putem spune că ei au fost daţi de Fiul pentru a fi în slujba Tatălui. Căci toate sunt comune Lui şi Tatălui. El Însuşi a spus: "Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei" (v. 10), aceste "toate" fiind: Fiinţa, Firea, Voia, Sfatul, Stăpânia, Puterea, Înţelepciunea şi Bunătatea.
"Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis." Cunoasterea lui Dumnezeu in viata aceasta pamanteasca aduce inceputul si pregustarea vietii celei vesnice. Cunoasterea lui Dumnezeu: aceasta este semnificatia vietii vesnice cat mai suntem inca pe pamant. Dar viata vesnica ce va sa vina este asa cum, cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit (I Corinteni 2:9). Dumnezeu S-a descoperit prin Duhul Sau in aceasta lume numai celor care sunt cei mai placuti lui Dumnezeu. Dar cea mai mare bucurie a vietii vesnice, in Imparatia cea cereasca, va sta in cunoasterea cea mai mare a lui Dumnezeu - in vederea fetei lui Dumnezeu - caci, vorbind despre copii, Domnul Insusi spune: " Ca ingerii lor, in ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu, Care este in ceruri" (Matei 18:10). Vederea vesnica a lui Dumnezeu, si vietuind neincetat inaintea fetei lui Dumnezeu, intru uimire si bucurie de negrait prin cuvand, intru lauda si bunatate neincetata - nu este aceasta viata ingerilor si a dreptilor din lumea cealalta? Nu este viata aceasta intru cunoasterea lui Dumnezeu? Cata vreme ne aflam aici, pe acest pamant, asa cum spune Apostolul, "caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata" (I Corinteni 13:12). Acum Il cunoastem pe Dumnezeu numai in parte, dar apoi Il vom cunoaste intru totul. Iata ca nu ar trebui sa socotim ca omul ajunge la credinta ca Dumnezeu exista undeva si intr-un anumit fel, judecand toate dupa mintea sa. Omul acela Il cunoaste pe Dumnezeu, care simte respiratia vie a lui Dumnezeu in sine si in tot ceea ce se afla imprejurul sau; acela care, cu inima si cu mintea si cu sufletul, simte prezenta mareata si infricosatoare a singurului Dumnezeu adevarat, in firea si in viata sa personala.
"Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat." Aceasta inseamna: ei erau ai Tai ca zidiri si robi, cunoscandu-Te numai ca Ziditor si Judecator, dar acum ei au invatat de la Mine numele Tau mai dulce si mai drag, si sunt adoptati prin Mine ca fii. Tu Mi i-ai dat pe ei ca robi, ca Eu sa Ti-i aduc Tie ca fii. Acestia s-au aratat vrednici de cinstea aceasta, caci ei "cuvantul Tau l-au pazit". Din iubirea Sa de oameni, Domnul ii lauda aici foarte pe ucenicii Sai Tatalui Sau Celui ceresc. Si El continua laudarea lor:
"Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine." Iudeii cei rai nu voiau sa inteleaga aceasta, ci Il cleveteau pe Domnul, spunand ca El avea o putere minunata de la Belzebul, imparatul diavolilor. Trebuie sa amintim ca era tulburare si impotriviri despre Hristos printre batranii iudei: era de la Dumnezeu sau nu? De aceea putem intelege de ce Domnul ii lauda aici pe ucenicii Sai pentru a intelege ca El este Dumnezeu. "Toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine;" adica: toate cuvintele si toate faptele.
"Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit, si au crezut ca Tu M-ai trimis." Prin "cuvinte" trebuie sa intelegem toata intelepciunea si puterea pe care le-a dat Domnul ucenicilor Sai, si nu numai cuvintele. Lucrarea acestei intelepciuni si puteri a fost deja incercata de ucenici in timpul vietii pe pamant a Mantuitorului, si acestia s-au lamurit ca este cu adevarat intelepciune Dumnezeiasca si putere Dumnezeiasca.
"Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi-ai dat, ca ai Tai sunt." Inseamna aceasta ca Domnul nu Se roaga pentru toata lumea, ci numai pentru ucenici? Ucenicii sunt pamantul cel bun in care Samanatorul Cel ceresc a semanat samanta Lui mantuitoare. Atunci, pentru acest camp, in care a lucrat si semanat Semanatorul Insusi, El Se roaga in primul rand. Domnul face aceasta pentru a ne invata sa ne rugam Lui cu modestie, si sa cerem numai ceea ce este cel mai de pret. In mijlocul pamanturilor pustii, necultivate, ale lumii acesteia, El a imprejmuit un camp mic, in care El a semanat samanta de mare pret. De cum samanta aceasta creste si aduce roada, campul se va largi si se va semana samanta mai bogata. Atunci, nu este firesc pentru Lucratorul, ca sa Se roage numai pentru campul imprejmuit, lucrat si semanat, iar nu pentru toate pamanturile pustii, necultivate? Laudandu-se cu propria lor maretie - multi reformatori din intreaga istorie au incercat prin teoriile lor, sa aduca fericire omenirii dintr-odata, chemand de indata intreaga omenire. Dar incercarile lor au fost grabnic nimicite intru totul, lasand lumea inselata, intr-o nefericire si mai mare. Lucrarile Domnului Iisus au un inceput nevazut si adanc, ca o samanta de mustar care se afla in pamant, care creste incet dar, atunci cand s-a dezvoltat si a ajuns pom, nici un vant nu-l poate zdruncina. Cand vine cutremurul, acesta distruge turnurile inalte care au fost zidite de mainile oamenilor, dar nu distruge pomul. In orice caz, Domnul nu S-a rugat Tatalui Sau numai pentru ucenici, ci - asa cum vom vedea mai tarziu - "si pentru cei care cred in Mine prin cuvantul lor". Totusi, nu pentru toate pamanturile pustii si necultivate ale lumii, ci numai pentru campul acela largit pe care ucenicii vor semana semintele de mare pret ale Evangheliei.
"Si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei." In afara de insusirile Sale personale, Fiul este cu totul deopotriva cu Tatal si cu Duhul Sfant; deopotriva intru vesnicie si nemurire; deopotriva intru putere si tarie; deopotriva intru intelepciune si dreptate. Cu toate acestea, privitor la insusirile lor personale, Tatal este nenascut, Fiul este nascut iar Duhul purcede de la Tatal. Legatura Tatalui cu Fiul este aceea de Parinte, si cu Duhul Sfant este aceea de Izvor. Stapanirea si taria asupra tuturor zidirilor, lumii celei vazute si a celei nevazute, apartin deopotriva si nedespartit Tatalui, Fiului si Duhului Sfant. Esenta si fiinta acestor Trei este o unitate nedespartita, si prin ipostaze formeaza Treimea cea neamestecata. De aici toate cele ce sunt ale Tatalui, sunt si ale Fiului si ale Duhului Sfant - "si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele." Acestea sunt adevarate si pentru urmatorii lui Hristos. Ei sunt ai Tatalui tot asa cum sunt si ai Fiului si ai Duhului Sfant. De ce spune Domnul putin mai devreme: "Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat," iar acum: "si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele"? Pentru ca, fiind Trimisul Tatalui, El le-a primit pe ele de la Tatal ca materie prima, si le-a innobilat si le-a rascumparat din pacat, si acum, din iubire, El le da din nou, innobilate si rascumparate, ca sa fie ale Tatalui. Iata deci ca ceea ce este a Tatalui, este si a Lui; si ceea ce este a Lui este si a Tatalui. Caci este greu sa imparti iubirea a doi oameni care se iubesc unul pe celalalt, asa cum este la fel de greu sa imparti ceea ce este a unuia si ceea ce este a celuilalt. Domnul mai spune: "si M-am preaslavit intru ei". Ca Dumnezeu, El este preaslavit inaintea oamenilor; si ca om El este preaslavit inaintea Sfintei Treimi si a ingerilor. Prin ce este preaslavit pomul daca nu prin roadele lui? Domnul nu cauta slava desarta, ci cauta slava intru roadele Sale - in ucenicii Sai - cei care L-au urmat cu credinta si cu fapte bune, cu iubire si cu ravna. Cauta parintii slava mai mare decat aceea pe care le-o dau copiii lor? Si cea mai mare bucurie a Domnului este aceea de a fi slavit intru copiii Sai, urmatorii Sai credinciosi.
"Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi." De ce spune Domnul ca El nu mai este in lume? Pentru ca lucrarea Lui este savarsita si El mai asteapta numai sa treaca prin ultimele si cele mai mari suferinte, si sa pecetluiasca lucrarea savarsita cu sangele Sau nevinovat. Vedeti cu cata gingasie Se roaga El pentru ucenicii Sai! Nici macar mama nu s-ar ruga astfel pentru copiii ei. "Parinte Sfinte, pazeste-i!" Domnul ii lasa pe ei ca pe miei in mijlocul lupilor. Daca nu ar veghea asupra lor ochiul parintesc cel din cer, ar fi cu totii sfartecati de lupi. "Pazeste-i in numele Tau" - ca Parinte, ca Tata. Fii tata lor, asa cum esti Tu pentru Mine si, in iubirea Ta parinteasca, pazeste-i si apara-i de lupii cei rai, si indruma-i sa "fie unul, asa cum Noi suntem Unul". In aceasta unitate desavarsita se va vedea nu numai puterea atotbiruitoare a credinciosilor, ci si slava lui Dumnezeu; da, si chiar fiinta lui Dumnezeu. Asa cum Tatal este in esenta asemenea cu Fiul, fiind deofiinta, fiind deosebiti numai in Persoana, tot la fel sa fie si intre credinciosi: multi si deosebiti in persoana, dar in esenta sa fie unul in iubire, vointa si minte.
Domnul continua: "Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau;" Eu ii pazeam pe ei ca pe copii in numele Tatalui; "pe cei ce Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura." Nici unul dintre alesii Domnului nu va pieri decat numai Iuda, vanzatorul, dupa cum este scris in Sfanta Scriptura. Cu toate astea, Iuda nu este pierdut pentru ca asa este scris, ci pentru ca el este necredincios lui Dumnezeu si inchinator argintilor. Se prooroceste in Scripturi despre Iuda: "Chiar omul care a mancat painea mea, a ridicat impotriva mea calcaiul" (Psalm 40:9; Ioan 13:18). Si se mai scrie: "Si dregatoria lui sa o ia altul" (Psalm 108:7; cf. Fapte 1:20). Amandoua proorocirile s-au implinit in Iuda. El a mancat paine impreuna cu Domnul Iisus, si a ridicat calcaiul asupra Lui. Dupa vinderea Domnului, Iuda s-a spanzurat, si in locul lui, Matia se numara impreuna cu Apostolii, primind putere Apostolica.
"Si acum, vin la Tine," incheie Domnul, "si aceasta le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei." Inainte de a se desparti de ucenicii Sai si de lumea aceasta, Domnul face aceasta rugaciune catre Tatal Sau Cel ceresc. Domnul stie ca Il asteapta moartea si mormantul, dar nu vorbeste despre aceasta Tatalui fara de moarte, caci moartea si mormantul sunt de nimic in ochii lui Dumnezeu. El vorbeste despre intoarcerea la Tatal Sau - "si acum vin la Tine", la slava cea vesnica "pe care am avut-o la Tine mai inainte de intemeierea lumii". Apoi El Se roaga pentru ca ucenicii Sai sa aiba bucuria Lui in ei. Ce fel de bucurie este aceasta? Aceasta este bucuria pe care o are fiul cel ascultator atunci cand implineste voia tatalui sau. Aceasta este bucuria facatorului de pace, a carui pace launtrica, Dumnezeiasca, nu poate fi tulburata de nebuniile acestei lumi. Este bucuria gospodarului care a curatit campul, l-a arat si l-a semanat, si care se uita cum creste recolta si se coace si se bucura. Este bucuria biruitorului care si-a doborat toti vrajmasii si a dat putere biruitoare prietenilor sai, ca sa fie biruitori pana la sfarsitul veacurilor. In cele din urma, este bucuria inimii curate si cu frica de Dumnezeu - bucuria aceasta este viata, iubire si tarie. In plinatatea ei, asemenea bucurie a dorit Domnul pentru ucenicii Sai inainte de a pleca din lumea.
Aceasta rugaciune pe care a rostit-o Domnul Iisus inaintea mortii Sale, a fost ascultata de Tatal cu toata purtarea de grija, si roadele s-au vazut indata. La vremea muceniciei Sale, intaiul mucenic pentru credinta Crestina, Sfantul Arhidiacon Stefan, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7:55). Si inteleptul Apostol Pavel scrie ca Dumnezeu L-a asezat pe El (pe Hristos) de-a dreapta Sa, in ceruri, mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia si decat tot numele ce se numeste, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor. Si toate le-a supus sub picioarele Lui (Efeseni 1:20-22). Aceasta este despre slavirea Domnului Iisus. Cu privire la unitatea duhovniceasca a urmatorilor Sai, aceasta s-a intamplat chiar atunci cand El se rugase Tatalui Sau. In Fapte se spune despre Apostoli ca toti acestia, intr-un cuget, staruiau (1:14), iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una (4:32)
Aşadar, după ce Iisus S-a rugat pentru Apostoli ca să-i păzească Dumnezeu-Tatăl în credinţă, urmează partea a treia - rugăciunea pentru credincioşi: "Dar nu numai pentru aceştia Mă rog - spune Iisus -, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei" (Ioan 17, 20-26).
Prin urmare, Mântuitorul Hristos cuprinde, printr-o viziune de ansamblu asupra viitorului, întreaga Biserică, pe toţi cei ce vor crede în El, până la sfârşitul veacurilor, prin predica Apostolilor şi a urmaşilor lor, membrii ierarhiei bisericeşti, pentru ca toţi să se facă părtaşi de slava Lui.
Rugăciunea Fiului a fost ascultată de Tatăl. De unde ştim? O spune Sfântul Arhidiacon Ştefan: "Iar Ştefan, fiind plin de Duhul Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!" (Fapte 7, 55). Însă acest loc "de-a dreapta lui Dumnezeu" nu este doar apanajul sfinţilor, ci şi al celor care cred în Hristos şi în Evanghelia Sa. Toţi ne vom face părtaşi stării celei de-a dreapta; adică cei cărora Fiul lui Dumnezeu le va zice: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii" (Matei 25, 34).
Sfântul Apostol Pavel spune efesenilor: "Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi, cei ce credem! Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri. Mai presus decât toată începătoria, şi stăpânia, şi puterea, şi domnia, şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii" (Efeseni 1, 19-22).
Hristos, în rugăciunea Sa, vrea ca Tatăl să-i iubească pe oameni întocmai ca pe Fiul Său. Şi aceasta, întrucât suntem "moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos" (Romani 8, 17).
Interesantă este remarca părintelui Stăniloae, care spune că Fiul este Fiu al lui Dumnezeu în mod ontologic, pe când oamenii primesc calitatea aceasta prin voinţa lui Dumnezeu, prin har; noi suntem, prin Hristos, fii ai lui Dumnezeu, dar numai prin harul Duhului Sfânt. Desigur, Hristos, Care este Acelaşi, ieri, azi şi în veci (Evrei 13, 8), va continua să ne descopere în veşnicie taina Sa, care este taina împărăţiei lui Dumnezeu, adică taina zilei celei neînserate.
Rugăciunea arhierească este un model de rugăciune pentru noi toţi.
Dupa cum am mai spus, rugaciunea lui Iisus nu este numai pentru Apostoli - desi in primul rand pentru ei este - ci este si pentru toti cei care au venit si vor veni la credinta in Hristos prin cuvantul lor. Deci, aceasta rugaciune mai era si pentru Sfintii Parinti ai Primului Sinod Ecumenic, pe care il sarbatorim astazi. "Pazeste-i!" - S-a rugat Domnul Tatalui Sau. Si Tatal i-a pazit pe ei de ereziile lui Arie, si i-a insuflat, luminat si intarit prin Duhul Sfant ca sa apere si sa intareasca credinta Ortodoxa. Aceasta rugaciune este pentru noi toti care suntem botezati in Biserica apostoleasca si care, de la Apostoli si urmasii lor, am ajuns sa cunoastem numele mantuitor al Mantuitorului Hristos.
Dumnezeu Însuşi ne-a învăţat să ne rugăm: "Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Îl va trimite Tatăl, Acela vă va învăţa toate" (Ioan 14, 26; cf. Isaia 1, 10). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: "El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel Ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia Sa" (Evrei 5, 7).
O, fratii mei, ganditi-va cum Domnul Iisus, chiar inainte de moartea Sa, cu doua mii de ani in urma, S-a gandit la voi, si S-a rugat lui Dumnezeu pentru voi! O, aceasta rugaciune atotputernica sa va pazeasca si sa va curateasca de toate pacatele, sa va umple de bucurie si sa va uneasca inimile si sufletele! Sa fim cu totii una in slavirea Tatalui, si Fiului si Duhului Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea, si-n vecii vecilor. Amin. (postat pe fb de ioan monahul)