Rugaciune la icoana Maicii Domnului
Maica Domnului este pretutindeni în calea vieții noastre pământești. Lumea creștină este binecuvântată și plină de bisericile închinate Maicii Domnului. De la nenumăratele ei icoane făcătoare de minuni, necontenit își revarsă darurile sale peste credincioșii care îi cer cu credință și evlavie milostivirea și ajutorul, mai cu seamă în această perioadă de post dedicată ei. Cu îndrăzneală putem spune, cele mai frumoase cuvinte rostite de limba omenească au fost adresate Maicii Domnului: Împărăteasa cerului și a pământului, mai cinstită decât heruvimii și mai mărită decât serafimii, Maica luminii, Maica rugăciunii, izvor de milă, grabnic ajutătoare, zid nebiruit și lumii scăpare. Îndeosebi pentru monahi, Maica Domnului este întruchiparea desăvârșită a celor mai înalte împliniri duhovnicești: Maică a curăției, a sfințeniei, izvorâtoare de nesfârșită rugăciune. Din Scriptură aflăm că izvorul oricărei iertări este singur Dumnezeu care este cel mai îndreptăţit să considere păcatele creaturilor Sale ca pe o ofensă contra puterii, a dreptăţii şi a iubirii Sale. Și cel mai mare muljocotor al nostru este Maica Domnului.
Când spunem „Maica Domnului” parcă se întâlnesc laolaltă iubirea de mamă și atotputernicia dumnezeiască, de aici și icoana cea mai răspândită a Fecioarei Maria este cea a Maicii cu dumnezeiescul Prunc în brațele sale. În iconografia ortodoxă întâlnim o altă reprezentare deosebită, icoana Maica Domnului „Rugătoarea”, în stare de rugăciune, cu mâinile ridicate și cerând de la Dumnezeu milă pentru lume. O găsim sus, în mijlocul catapetesmei, unde Mântuitorul are de-a dreapta pe Sfânta Sa Maică, iar de-a stânga pe marele Său prieten, Sfântul Ioan Botezătorul. Aici, Maica Domnului are fața smerită și mâinile întinse către Domnul și parcă ar zice: „Fiul meu, privește la aceste mâini, care Te-au purtat! Le întind către Tine cu smerenie și rugăciune: milostivește-Te spre necăjitul neam omenesc!”. „Cine poate refuza o astfel de rugăciune?! De aceea de-a pururi rugătoare și puternică ajutătoare a neamului omenesc este Maica Domnului”, spune părintele Petroniu Tănase.
Evlavia, cultul credincioșilor de preacinstire a Maicii Domnului, este distinctă de cultul datorat lui Hristos, adorare, și de cel dat sfinților, cinstire. Preacinstirea Maicii Domnului trebuie să fie prezentă în inimile credincioșilor ca o consecință a credinței în Iisus Hristos, fiindcă rugăciunile Maicii se îndreaptă mereu spre Fiul ei. Ea este prezentă în conștiința Bisericii prin rolul și calitățile ei, dacă putem spune așa. Adică prin fecioria, sfințenia și calitatea ei de a fi mijlocitoare către Dumnezeu pentru mântuirea creștinilor. Astfel, Biserica a păstrat în conștiința sa sfântă dintotdeauna adevărul revelat asupra Fecioarei Maria ca Maica lui Dumnezeu și Pururea Fecioară. „Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, căci în aceasta se implică mărturisirea că Cel ce S-a născut din ea nu e o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea, după firea Sa omenească. Persoana care Se naște din Fecioara Maria este identică cu Persoana Cuvântului dumnezeiesc, care prin Întrupare Se face și persoana firii omenești”, spune pr. Dumitru Stăniloae.
Persoana Preacuratei Fecioare este legată de iconomia mântuirii în Iisus Hristos Domnul nostru, așa cum mărturisim la fiecare Sfântă Liturghie în Simbolul de credință: „Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Așadar, preacinstirea Maicii Domnului este fundamental legată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și acest lucru l-au evidențiat cel mai bine Sfinții Părinți de la Sinodul III Ecumenic din 431, de la Efes, când Fecioara Maria a fost recunoscută în mod „oficial”, ca să spunem așa, ca Născătoare de Dumnezeu sau „Theotokos”. Numele acesta, „Theotokos”, arată legătura intimă care există între Mântuitorul Hristos și Maica Sa, iar semnificația profundă a termenului este aceea a maternității divino-umane a Sfintei Fecioare Maria.
Scriptura Sfântă ne mai spune de nenumărate ori că Dumnezeu nu a refuzat pe nici unul dintre oameni, oricât de mari păcătoşi ar fi fost, dacă au venit la El cu pocăinţă smerită cerând iertarea păcatelor. Observăm din toată Scriptura că Dumnezeu îl iubeşte pe păcătosul care se căieşte din toată inima de păcatele sale, dar îl şi ceartă uneori pentru ele în ideea de a-l determina să conştientizeze cât mai mult vinovăţia faţă de Domnul şi să nu se mai întoarcă la păcat. O aflăm de la profetul Iezechiel care zice, ca din partea Domnului: Dreptatea dreptului nu-l va scăpa în ziua păcătuirii lui, iar nelegiuitul nu va cădea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua nelegiuirii sale nu va putea rămâne cu viaţă pentru dreptatea sa (cap. 33, 12).
Iisus Hristos, în marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună, mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu moare, mamă care nu ne părăseşte […] Mai puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor, drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii Domnului…
Cuvintele Fecioarei Maria din Sfânta Scriptură, „Faceți orice vă va spune” (In. 2, 5), rostite la nunta din Cana Galileii, putem spune că reprezintă predica și testamentul ei pentru toți creștinii. Aceste cuvinte primesc o autoritate și mai mare prin exemplul dat de Maria, Fecioara care s-a smerit și i-a spus arhanghelului Gavriil, care i-a binevestit zămislirea Fiului lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38) Și în această smerenie și-a trăit toată viața, ca o mamă care a iubit și a suferit pentru Fiul ei când a pătimit pentru noi. Ca aceea peste care S-a pogorât Sfântul Duh, Fecioara Maria este considerată pnevmatoforă prin excelență, adică sfințită și purtătoare de Dumnezeu atât în trup, cât și în suflet. Astfel, din perspectiva pnevmatoforă, Fecioara Maria devine rugătoarea în fața lui Dumnezeu pentru toți creștinii.
Biblia celor două Testamente şi Sfânta Biserică ne învaţă că iertarea păcatelor se poate obţine în şapte feluri sau pe şapte căi, Cea dintâi iertare se realizează în momentul intrării în Biserică prin primirea Tainei Sf. Botez, în numele Sfintei Treimi, şi prin mărturisirea credinţei în Hristos-Dumnezeu, conform poruncii date de Hristos ucenicilor: Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19). O a doua iertare a păcatelor au obţinut-o şi o mai obţin încă martirii adică cei care au dat sau dau mărturie despre Hristos, adică îl propovăduiesc pe El lumii, prin cuvânt şi fapte. De precizat că termenul martir nu înseamnă exclusiv a suferi moarte martirică pentru credinţa în Hristos, ci a-L propovădui până la jertfa supremă, dacă este cazul. Cea de-a treia iertare a păcatelor o dă Dumnezeu omului care face milostenie, după cum ne-a asigurat Mântuitorul când a zis: Daţi încă milostenie din cele pe care le aveţi, şi iată, toate vă sunt curate (Luca 11, 41), adică vă veţi curăţi de păcate. Învăţătura despre binefacerile milosteniei o găsim şi în cartea Tobit care zice: Dă milostenie din cele ce ai şi de la nici un sărac să nu-ţi întorci faţa ta, şi atunci nici de la tine nu se va întoarce faţa lui Dumnezeu. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puţin, dă mai puţin, dar nu pregeta să faci milostenie. Şi îţi vei adăuga prin aceasta vistierie bogată pentru zile grele. Că milostenia izbăveşte de la moarte şi nu te lasă să te cobori în întuneric (cap. 4, 7-10). O a patra iertare a păcatelor o poate obţine omul când este dispus să ierte şi el greşelile confraţilor săi. De aceasta ne asigură Însuşi Domnul Hristos când zice: Dacă veţi ierta fraţilor voştri din inimă păcatele lor, şi vouă vă va ierta Tatăl vostru păcatele voastre. Iar dacă nu veţi ierta fraţilor voştri din inimă, nici vouă nu vă va ierta Tatăl vostru (Matei 6, 14-15). Aşadar se impune să facem după cum Dumnezeu ne-a învăţat să spunem în rugăciune: Ne iartă nouă greşelile noastre (datoriile noastre), precum şi noi iertăm datornicilor noştri (Matei 6, 12). Se poate observa că numai în două fraze cu o structură paralelă apare de patru ori cuvântul iertare, şi respectiv a ierta. Prin urmare, buna relaţie cu Dumnezeu este implicit legată de buna relaţie cu oamenii, iar iertarea de la Dumnezeu devine cu evidenţă dependentă de iertarea pe care suntem dispuşi s-o acordăm noi înşine. Subliniem că anumite traduceri au redat după unele manuscrise mai vechi care zic: Si ne iartă nouă greşelile noastre, după cum şi noi am iertat celor ce ne-au greşit nouă. Prin urmare, nu-i suficient să-i promiţi lui Dumnezeu că vei ierta şi tu, ci trebuie să-i dovedeşti prin fapte că ai făcut-o deja. "Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale îşi va acoperi mulţime de păcate" Ce de-a cincea iertare a păcatelor se obţine de către om atunci când reuşeşte să-l întoarcă pe cel păcătos pe calea cea dreaptă de pe căile păcătoase pe care a apucat-o, după cum ni se făgăduieşte de Dumnezeu Însuşi, prin dumnezeiasca Scriptură: Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale, izbăveşte sufletul de moarte şi îşi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 20). A şasea iertare de păcate se obţine de către omul păcătos, dar credincios care totuşi îl iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, în pofida tuturor slăbiciunilor şi a scăderilor sale morale. De aceasta ne asigură Hristos care a zis despre femeia cea păcătoasă: Amin (adică adevărat) îţi spun că i se iartă ei toate păcatele sale cele multe, pentru că mult a iubit pe Dumnezeu (Luca 7, 47). De altfel şi Sf. Petru grăieşte la fel: iubirea acoperă mulţime de păcate (I Petru 4, 8). În final ce de-a şaptea şi probabil cea mai la îndemâna oricărui om este iertarea ce se obţine prin pocăinţă, numită şi al doilea botez (Ps. 6, 7; 41, 4), când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David plângându-şi până la lacrimi păcatele, şi nici atunci nu se va ruşina a se mărturisi lui Hristos-Dumnezeu, prin mijlocirea preotului, aşa cum grăieşte psalmistul: Am zis: "Voi rosti împotriva mea nedreptatea mea Domnului" şi Tu ai iertat păgânătatea inimii mele (Ps. 31, 5).
„Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului”, spune arhim. Teofil Părăian. Lucrarea Maicii este chemarea la comuniune a tuturor creștinilor, pentru că Biserica reprezintă adunarea celor care cred și laudă pe Dumnezeu. Și tot ea, dacă gândim într-o dimensiune eshatologică, este „înainte-mergătoare” a neamului omenesc, pentru că ne arată calea și sfârșitul la care trebuie să ajungem cu toții.
Când nu îndrăznesc să-şi ridice ochii spre dreptul Judecător, creştinii îşi îndreaptă privirile şi glasul, cu încredere şi umilinţă, către Maica Domnului, aşa cum şi-au îndreptat glasul şi cei de la nunta din Cana Galileii, ce erau gata să cadă în mare ruşine […] Maica Domnului niciodată nu rămâne nepăsătoare, ci, pe toţi cei care îi cer ajutor şi izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de osânda şi de ispita cea rea.
Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! E uşor să spui lucrul acesta, dar când spui şi a cuvântului… Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!
Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a făcut şi pentru altceva, ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie şi veselie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim.
A căzut Adam, Dumnezeu ne-a creat perfecţi, ne-a creat cu mari posibilităţi pentru că umanitatea este superioară angelităţii îngerilor! Domnul Iisus Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinţa de a ne îndumnezei după har.
În Evanghelie Maica Domnului spunea la Sfânta Elisabeta că mare dar mi-a dat, de acum mă vor bucura toate neamurile pământului, a căutat spre smerenia roabei Sale! Ce-o să zică duşmanii Maicii Domnului, care zic că-i o simplă femeie, măcar că şi chiar femeia simplă înseamnă viaţă, înseamnă nădejde! Dar cum să vorbeşti aşa de Maica Domnului? E îngrozitor de vinovat! Şi totuşi acestor oameni la judecata cea din urmă, Maica Domnului le va arăta această nebănuită pedeapsă: „Vă iert, dar, fraţi creştini! Domnul Dumnezeu poate să facă orice dar un lucru nu poate, să-şi calce cuvântul!” Şi dacă este vorba aşa şi nu se va pocăi, în focul iadului zice că o să se ducă! Ne aşteaptă clipă de clipă, veacuri întregi, ne aşteaptă să ne îndreptăm inima către El, pentru că o simplă suspinare e o rugăciune mare!
Nu vă descurajaţi! Am spus că e nevoie de cruce, de jertfă, pentru că trebuie să dărâmăm în noi tot ce a creat păcatul şi tot cu darul lui Dumnezeu vom face şi această nebunie. Pentru că nu este ruşine să mori strivit de dureri! E ruşine să mori istovit de plăceri!
Ne-a creat cu atâta putere, cu atâta dragoste dar ne-a făcut liberi ca să avem, zice-se, şi noi meritul că suntem în Împărăţia Cerului. Dar şi aici ne ajută pas cu pas, ne spune Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia mea!“. Dacă nu se mişcă fir de păr, nu se mişcă nici fir de iarbă, nici o frunză nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu.
Fraţilor, nu este lucrul mic în viaţă și nici răul cel mai mic! E foarte mare păcatul! Adam n-a făcut decât că a muşcat dintr-un măr dar a răsunat cerul şi pământul, pentru că făcuse o neascultare, pentru că se despărţise de Dumnezeul lui!” Pentru lucrul acesta a trebuit, pentru că a fost jignită Sfânta Treime, Dumnezeirea, să Se întrupeze Cineva din Sfânta Treime şi aşa S-a întrupat Mântuitorul, aşa cum ştiţi. Dar pentru ca noi să străbatem, deşi suntem guvernaţi de El, cu multe ajutoare, avem înger păzitor, pe care l-aţi cam uitat! Şi spune aşa într-un loc: „E cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea in adevărata lui lumină!“. Îngerul păzitor nu e singur, are alte miliarde de îngeri care sunt o mare unitate. Sunt extrem de puternici pentru că sunt extrem de curaţi!
Avem pe Maica Domnului, dacă este atât e destul! Maica Domnului este o nouă lume, Maicii Domnului îi place să stea la căpătâiul dureroşilor, la capătâiul suferinzilor, deşi stăpâneşte întreg cerul şi pământul. Este o enorm de mare greşeală aşa cum spuneam, să nu-i ceri nimic! E foarte supărată pe acei care nu-i cer nimic. Ne rugăm încontinuu să mai trăim, dar cu o condiţie, să purtăm crucea. A trebuit să vină Mântuitorul ca să ne salveze în urma unei căderi care a făcut-o Adam, v-am spus, a muşcat dintr-un măr.
Toate minunile pe care le-a făcut Mântuitorul, pe care le ştiţi, ne stă mintea în loc! Învia morţii ca şi cum era treaz. Dar n-a văzut lumea minunile pe care le-a făcut, numai atunci când a fost pe cruce, pentru că necesita această suferinţă cu orice chip. Când Mântuitorul era pe cruce, acum se văita Satana, a fost răpus! Nu putea în iubirea Dumnezeiască care stăpâneşte totul. Nu există gând şi mişcare de păr să nu ştie! Dracul, e un tolerat, n-are nici o putere! „Îndrăzniţi“, a spus Mântuitorul, „Eu am biruit lumea!” şi ce alta doresc decât să aprindeţi focul pe care Eu l-am aprins.
Nu este timp de şagă la căpătâiul de morţi: plânset, vaiet, răcnet, muget, mii de glasuri fremătătoare. Vedeau păcatele pe care le-au făcut! Nu se puteau repara nimic, iar inapoi nu se mai putea, că venise moartea. Moartea e o realitate, iadul e o realitate, raiul e o realitate – mereu auzim lucrurile acestea, mereu fiecare dintre noi spune ceva, bate un clopot în inima noastră: „Trezeşte-te!“.
Sigur că de asta e nevoie de jertfă! Oriunde ai fi, chiar în iubire, în familie, peste tot e nevoie de armonie. Ca să faci armonia e nevoie să ştii să jertfeşti! Ce ţi se cere? De ce vă speriaţi? Se zice: „Doamne, Doamne!“. Dumnezeu e bucuros de numai atât! Nu trebuie o mare meşteşugire, şi în sfârşit, tehnică neapărat a rugăciunii! Pune-ţi inima în mişcare! I-am spus lui Dumnezeu, şi cu cât i-am spus mai mult cu cât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus putinţa de a fi dumnezei, ne-a dat putinţa să iubim duşmanii! Suntem mereu şi-n situaţia să repetăm că putem orice, dar să iubim vrăjmaşii nu putem, dar ce vi se pare aşa de mare povară? Să zici: „Doamne, Doamne!“.
Iadul e o realitate care nu poate fi dezminţită, o confirmă: „mergeţi în focul cel de veci“. Focul veşnic e fără lumină! E de mii de ori mai tare în calorii decât asta de aici! Cât stai acolo? “O mie de ani“. Nu! O veşnicie! Pentru că nu i-ai spus ăluia: „Iartă-l Doamne!“. M-a înjurat, m-a lovit, m-a furat… Ce puţin! Vă daţi seama ce se poate întâmpla dacă Mântuitorul Dumnezeu refuză să ne mai iubească?! Pentru că suntem cu gânduri frumoase, nu vă descurajaţi niciodată, este omeneşte să greşeşti, îngereşte să te ridici şi drăceşte să rămâi în groapă!
Acesta-i timpul, nu amânaţi cu nici un chip pe mâine! Nu vreau să fac istorie în tot ce vreau să vă spun, dar vreau să vă spun că este cel mai preţios. Ne spune Mântuitorul că atunci vei trece de la moarte la viaţă… Moartea-i o realitate, iadul de asemenea, Dumnezeu nu poate să facă un lucru, să-şi calce cuvântul. A spus aşa, aşa va judeca! A apărut iadul care este cea mai mare durere a lui Dumnezeu. Vă amintesc, să nu vă îngrijoraţi, nici să vă înspăimântaţi. La biserica batem clopotele, ne luptăm să fim prezenţi, şi nu ni se cere nimic decât atât, să fii prezent şi să spui: „Maica Domnului, nu mă lăsa!“. Credeţi că e puţin? Nu e puţin unde e dragoste desăvârşită. Acolo unde e dragoste desăvârşită totul este posibil. Încercaţi să vă iubiţi! Iubirea este criteriul judecăţii de apoi. Nu faceţi pofta acestui drac, că iar spun: e cu neputinţă să nu mori dacă dai în adevărata lui răutate, urâciune. Dar nu vă speriaţi! Dumnezeu ne-a ascultat, ne-a dat înger păzitor, ne-a dat pe Maica Domnului, avem toate cetele de îngeri. Un părinte, îi citea ucenicul rugăciunea, părintele a făcut aşa şi a zis fratele: „Ce e părinte?“, „Ai greşit că am văzut îngerul dând din aripi!” Orice gând îl ia şi-l duce la Dumnezeu că-i înger păzitor, nu doarme în post! Nu vă temeţi de judecată dacă aveţi pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului! În noi stă toată fericirea veşnică. Luaţi lucrurile aşa cum sunt şi încercaţi să vă iubiţi! Dacă nu se poate, cel puţin să nu vă omorâţi, să nu vă duşmăniţi!
„Moarte sau viaţă!” Ce e viaţa: „Viaţa e moarte continuă!“, pentru că e mereu jertfă. Nu contează celelalte, ce spune lumea şi ce latră satan! Contează ce spune Dumnezeu despre mişcarea inimii noastre, sub oblăduirea, mângâierea, bucuria, nespus de marea veşnicie fericită a Maicii Domnului!
Aşa să vă ajute Dumnezeu!”(postat pe fb de ioan monahul)