Rugăciune către Maica Domnului Prodromiţa

11.07.2018 06:17

O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înţelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ţi aducem jertfa laudelor dumnezeieşti.

Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt şi străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deşertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei şi de tăria credinţei, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii şi primeşti cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ţi blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta şi ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri.

Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinţei ne lipseşte şi pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele şi cu fulgerul rugăciunii Tale goneşte de la noi toată neînţelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor şi-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.

Iată, eu, cel lipsit de evlavie şi cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta şi Te rog ca să îmi ierţi îndrăzneala întru nepricepere şi Însăţi să zugrăveşti în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înţelepciune închipuie şi în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământeşti spre cele cereşti şi cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viaţa mea Stăpână, cu bogăţia rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii şi în locul neputinţei mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.

Osteneala iconarului Iordache ai primit şi l-ai făcut pe el părtaş minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînţelept, mă primeşte sub acoperământul milei Tale şi măcar că nu ştiu a-Ţi zugrăvi icoana laudelor cereşti ca mulţumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuţinate.

Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simţea apropierea morţii şi ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă şi uşile dreptei credinţe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeieşti. Pe mine, cel ce deşi am fost binecuvântat cu darul dreptei credinţe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale.

Mustrat-ai pe învăţătorul cel întunecat de necredinţă, dar vai, cât mă ruşinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puţinătatea credinţei şi prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învăţătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locaşul Tău, find pustiit de nădejde, credinţă, evlavie, frică şi dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ţi faţa Ta de maică şi spre mine şi fă să învieze şi în sufletul meu credinţa cea tare întru milostivirea Ta.

Sfârşit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăţi că pe robii Tăi, cei ce cu credinţă Îţi slujesc până la apusul vieţii lor nu îi laşi în mâinile vrăjmaşilor nevăzuţi. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credinţă nu am adus Ţie, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar şi mă stropeşte cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune şi să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieţii celei veşnice.

Pe monahul Serghie, cel ce se prăbuşise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de faţă înaintea Cuvântului l-ai ridicat şi i-ai dăruit iarăşi auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos şi cu îngerii să-Ţi aducă Ţie totdeauna jertfa laudelor cereşti. Pe mine, cel ce în toate zilele vieţii mele am mers pe cărările neascultării de părinţii cei duhovniceşti şi adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înţelepţeşte la ascultarea de Fiul Tău, ca să moştenesc şi eu, nevrednicul, partea celor mântuiţi.

Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândeţe prin bogăţia peştelui dăruit la praznicul Tău. Însăţi, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înţelegerile cele dumnezeieşti, care luminează sufletul şi alungă toată negura patimilor.

Potoleşte viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune şi întru ispite ne soleşte răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzeşte unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toţi plecăm genunchii inimii şi căzând înaintea ei cu umilinţă cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmaşului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre.

Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuşi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obştii acesteia, împacă-ne pe noi toţi, cei greşiţi, iarăşi cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile şi întristările noastre şi Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu.

Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilinţă şi suspinurile inimilor noastre de la privirea feţei Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te ştim Maică Milostivă a Cuvântului şi pururea Apărătoare a noastră a credincioşilor, celor gârboviţi de prea multe păcate.

Ştim mulţimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, ştim nevrednicia noastră, dar încă mai ştim că milostivirea Ta este neasemănată şi nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăşi podul împăcării noastre cu Dumnezeu.

Caută cu milă, Împărăteasă Prealăudată, Care stai pe scaunul slavei şi primeşti cununile laudelor îngereşti, şi spre oştea schitului acestuia şi ca o iconoamă înţeleaptă rânduieşte toate spre mântuirea tuturor, căci în mâinile Tale s-a dat cârma mântuirii obştii acesteia, ca pe toţi să-i primeşti cu bunăvoinţă în cămările cereşti.
Celor ce îşi pleacă genunchii sufletelor şi ai trupurilor înaintea icoanei Tale celei de minuni izvorâtoare, cerând grabnică izbăvire din adâncul necazurilor, le răsplăteşte cu bogatele Tale daruri, ca ieşind neruşinaţi din biserica Ta să ne facem şi noi mărturisitori ai minunilor Tale, strigând: Bucură-Te, Împărăteasă a Luminii, Care prin arătarea strălucitului Tău chip în icoana Ta ai voit să ne chemi pe noi cu glasul cel tainic al Duhului la lucrarea cea duhovnicească, spre a preface inimile noastre stricate de păcat în icoane ce oglindesc slava Treimii.Amin

Într-una dintre cantarile bise­ricesti se spune: Nu se pricepe nicio limba a te lauda dupa vrednicie, ci se intuneca si mintea cea mai presus de lume sa cante tie, de Dumnezeu Nascatoare. Insa, fiind buna, pri­meste credinta; ca stii ravna noastra cea dumnezeiasca; ca tu crestinilor esti ocrotitoare, pe tine te marim!

Si, de fapt, ce lauda putem aduce dupa vrednicie cu buzele noastre slabe si pacatoase Celei mai cinstite decat toate fapturile, mai marite decat ingerii si Arhanghelii, Preabinecuvantatei Fecioare Maria, care s-a in­vrednicit a fi Maica Dumnezeului celui Preainalt – Ocrotitoarea neamului crestinesc? Totusi, pentru a fi crestini vrednici trebuie totdeauna sa o laudam (si sa nu fim totodata neascultatori fata de voia lui Dumnezeu!) pe Pricinuitoarea mantuirii noastre, avand in vedere iubirea ei fata de noi.

Preasfanta Fecioara Maria este si se numeste Maica lui Dumnezeu si Maica tuturor crestinilor.

 Ea este Maica lui Dumnezeu, pentru ca din ea S-a nascut in chip firesc Dumnezeu Cuvantul, Domnul nostru Iisus Hristos, si este Maica tuturor crestinilor datorita harului infierii. Caci, daca Domnul nostru Iisus Hristos i-a numit pe toti cei ce cred in El fratii Sai (Matei 12,49-50; Luca 8,21), si daca El Se afla printre credinciosi ca Cel dintai nascut intre multi frati (Romani 8,29), noi suntem, prin urmare, fiii Nascatoarei de Dumnezeu.

Ca Maica a lui Dumnezeu, dupa vrednicia de mama, ea trebuie sa aiba la Dumnezeu acel har si acea cinste pe care se cuvine a le avea o mama fata de fiul ei; pe de alta parte, ca Maica a crestinilor, in virtutea iu­birii de mama, ea trebuie sa le arate crestinilor aceeasi mila pe care o mama trebuie sa o arate copiilor ei. Insa harul, pe care il are Preasfanta Fecioara de la Dumnezeu, trebuie sa corespunda vredniciei Maicii lui Dumnezeu, iar aceasta vrednicie este nemarginita; prin urmare, si harul pe care ea il primeste este nemarginit.

La fel si mila pe care ea o arata crestinilor, trebuie sa corespunda iubirii unei mame fata de copiii ei, iar aceasta iubire este, de asemenea, nemarginita. Punand fata in fata harul nemarginit pe care il primeste ca Maica a lui Dumnezeu de la Dumnezeu si iubirea si mila nemarginita, pe care ea, ca Maica a crestinilor, le arata acestora, trebuie sa recunoastem ca Preasfanta Fecioara Maria este un adanc nemasurat de puteri si daruri binecuvantate.

Si, intr-adevar, Biserica dupa vrednicie o lauda si o preamareste pe Preacurata Fecioara prin multe cantari si laude duhovnicesti, alcatuite in cinstea ei, stiind ca alt ajutor, atat de grabnic si credincios, dupa Dumnezeu, la nimeni nu mai gasim. Ca Maica a lui Dumnezeu, ea are mai mult decat toti sfintii si toti in­gerii indraznire la Fiul si Dumnezeul ei, iar ca Maica a crestinilor, mai mult decat sfintii si ingerii ne arata noua, fiilor ei, binefaceri. De aceea, Sfanta Biserica, nu­mind-o pe Maica Domnului, Ocrotitoarea si Mijlocitoarea noastra inaintea Fiului ei si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ne porunceste sa alergam in chip deosebit in rugaciune la Preasfanta Fecioara.

Dar, poate va intreba cineva: Pentru ce trebuie sa alergam la mijlocirea ei cand Hristos, Mantuitorul nostru ne-a rascumparat din pacat si primeste El Insusi rugaciunile noastre in chip nemijlocit? Da, intr-adevar, noi, credinciosii, avem indraznire catre Domnul, dar numai in cazul in care constiinta noastra nu este impovarata de pacate, cand inima noastra nu ne osan­deste (1 Ioan 3, 21). Dar cine se poate lauda ca are inima curata? Cine nu isi da seama ca nu numai dupa botez, dar si dupa multe spovedanii, foarte adesea L-a maniat si Il manie pe Rascumparatorul sau prin incal­carea poruncilor Lui? Gresim in fiecare zi, in fiecare ceas si in fiecare clipa; sa spuna aceasta constiinta fie­caruia. Vai noua! Cu cat de multe si felurite pacate s-a intinat viata noastra si se infatiseaza ca un sir ne­intrerupt de faradelegi dintre cele mai grele! Cata necuratie este in gandurile noastre, cate vorbe rusinoase sunt pe limba noastra! Cata viclenie vede in faptele noastre Fiul lui Dumnezeu! Vede si rabda, pentru ca este indelung-rabdator.

Dar, atat timp cat noi, nepriceputii, vom ramane nepocaiti, neindreptati, si vom starui in rautatea noas­tra, prin nerecunostinta noastra Il vom mania pe El si vom starni mania Lui cea dreapta asupra noastra. Si atunci El nu ne va mai rabda, ci fiind gata sa ne pedep­seasca, ne va ameninta cu chinul vesnic si cu durerea, cu moartea trupeasca si cu alte nenorociri. Sabia Sa o va luci, arcul Sau l-a incordat si l-a pregatit si in el a gatit unelte de moarte (Psalmi 7, 12-13). Unde, dar, vom fugi noi, pacatosii si nenorocitii, de la dreapta manie a Fiului lui Dumnezeu? Alta scapare nu avem decat sa ne pocaim si sa cadem la picioarele Dumne­zeului nostru, Celui iubitor de oameni. Dar, pentru ca am incalcat poruncile Mantuitorului nostru, ne pier­dem indraznirea catre El, si dupa pacatele noastre nu indraznim sa strigam la Dumnezeu, ci avem nevoie de mijlocire inaintea Lui.

Iar aceasta mijlocire o gasim in persoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Noi cerem ocrotirea ei, si ea il indupleca spre noi pe Fiul ei prin mijlocirea ei, ce este mai puternica decat mijlocirea tuturor sfintilor si a tuturor ingerilor, pentru ca ea, ca Maica a lui Dumnezeu, este mai presus decat toti sfintii, ea este mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii. Si, cand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Il roaga pentru cineva pe Fiul ei si Dumnezeu, Domnul nu ii lasa cererea fara raspuns. Cu dragoste mijloceste ea inaintea lui Dumnezeu pentru toti cei ce cred in El, cand ei hotarasc sa renunte la faradelegile lor, si sa fie crestini adevarati si ravnitori. Cu dragoste, spunem, pentru ca ea este din neamul nostru; ea stie neputintele noastre, ispitele noastre, si cat de greu este sa luptam cu ele fara ajutor de sus.

Preasfanta Fecioara ii iubeste pe crestini cu iubire de Maica, si, de aceea este cu neputinta sa nu-i ajute pe cei ce, chiar daca din neputinta gresesc, totusi se caiesc si doresc sa se mantuiasca, in pofida tuturor piedicilor intalnite pe calea mantuirii. Iar aceste piedici le stie oricine a inceput sa traiasca crestineste, cu dorinta de a dobandi fericirea vesnica sau Imparatia Cerurilor, cea gatita dreptilor. Insa il purtam mereu cu noi pe vrajmasul vietii crestinesti – trupul, care lupta impotriva duhului si ne trage spre pamant. Iar in afara noastra – avem lumea pacatoasa cu nenuma­ratele ei sminteli si pe cel mai rau potrivnic al mantui­rii noastre – diavolul, care umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5, 8).

Asupra celor ce se ingrijesc putin de mantuirea lor, putin navaleste si el cu ispitele lui, insa cei ce doresc a dobandi desavarsirea in viata crestineasca, se afla in neincetata lupta cu el, cu cursele lui viclene, care sunt fara de numar. Si unde, dar, sa aflam puteri pentru izbanda in lupta cu piedicile aratate? — In harul lui Dumnezeu si in rugaciunile catre Maica Domnului. Ca de nu ai fi statut Tu inainte rugandu-Te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi? Amin. (postat pe fb de ioan monahul)