Referatul 5 La Marea Mortă și Ierihon
Ioan Monahul și un grup de pelerini, având organizator, ghid și conducător pe printele Cristian, cunoscut dv. din multe postari pe fb, merg în Tara Sfântă și Egipt. Prin desfasuratorul pelerinajului, cu 21 de referate privind obiectivele călatoriei pe care le postăm, vă invităm să fiți alături de noi.
Marea Moarta, biblia și legendele ei. Aceasta este o mare continentala, singura ei sursa de alimentare fiind Raul Iordan, ale carui ape le primeste in partea nordica. Iordanul, cat si Marea Moarta, constituie granita naturala dintre Israel si Iordania. Numele acestei mari este atribuit lui Ieronim, un scriitor de prin secolul al IV-lea. Mai inainte de acesta, marea se numea "Marea de Sare" sau "Marea de Asfalt". Aristotel a scris despre valoarea terapeutica a apei sarate din mare. Romanii isi tratau anumite boli de piele in apele sarate ale Marii Moarte, numita de ei "Lacul de Asfalt". În pelerinajul trecut am stat și noi putin cu picioarele în apa marii după o zi lunga de pelerinaj, din Ioardania pâna aici și pot spune ca a ajutat picioarelor și starii noastre de oboseală. Noul nume ale apei se fundamenteaza pe faptul ca, datorita salinitatii excesive, in apele acesteia nu exista viata. Denumirea actuala de "Marea Moarta" a fost data si intarita de grecul Pausanias, cel care a si cercetat-o pentru prima data.
Marea Moarta are o suprafata de 600 de kilometri patrati, fiind unul dintre cele mai joase locuri de pe Pamant. Marea se afla la o altitudine de 396-400 de metri sub nivelul marii planetare. Singura apa mai adancă decat acesta este Lacul Baikal, afla la 794 de metri sub nivelul marii planetare. Marea Moarta are o lungime de aproximativ 80 de kilometri si o latime maxima de 18 kilometri. Nivelul scazut al Marii, cât si salinitatea excesiva, se datoreaza, pe langa alte cauze naturale si evaporarii intense. Continutul de sare al apei este 33 %, numai Lacul afrian Asal avand o salinitate mai mare, anume 35 %. In compozitia ei chimica, pe langa sare, mai intra: potasiu, magneziu, brom. Cu toate ca se spune ca in aceasta apa nu exista viata, au fost totusi descoperite niste bacterii vii, anume acelea care descompun sulful, sarea si celuloza.
Marea Moarta este impartita in doua parti de peninsula El Lisan. Partea nordica este mai mare si mai adanca, in vreme ce cea sudica este mai putin adanca si mai putin intinsa, ca suprafata. In partea sudica, adancimea fiind de numai sase metri, coloane de sare strapung luciul apei din loc in loc. Dupa ce a pierdut o treime din suprafata sa, Marea Moarta e amenintata cu disparitia, preconizata la mijlocul secolului XXI. Un Proiec de salvare sustinut de Banca Mondiala, urmareste construirea unui canal intre cele doua mari, pentru a realimenta Marea Moarta.
Marea Moarta se afla in partea sud-estica a Tarii Sfinte. In partea nordica a Marii Moarte se afla renumitele Pesteri de la Qumran, în care au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moarta, intre anii 1947-1956. Primele cinci sute de tablite de la Qumran au fost descoperite de catre un cioban beduin, din întamplare.In jur de noua sute de manuscrise, scrise in limbile ebraica, greaca si aramaica, datand din secolul al II-lea, au fost scoase la lumina, spre încantarea cercetarorilor. Acum, comunitatea eseniana de la Qumran a fost pusa mai pregnant in lumina, multumita, în primul rand, acestor scrieri. Manuscrisele sunt asezate in doua mari muzee din Ierusalim: Muzeul Rockefeller si Muzeul National
O teorie timpurie despre crearea manuscriselor de la Marea Moartă susţinea că membrii unei secte evreieşti antice, celibate, esenienii, trăiau în Qumran. Teoria susţine că grupul a scris manuscrisele de la Marea Moartă sau a fost păstrătorul documentelor juridice, filosofice şi religioase.În ultimii 30 de ani au fost prezentate multe alte teorii, inclusiv aceea potrivit căreia manuscrisele au fost scrise de păstorii beduini, meşteşugari şi soldaţi romani. Esenienii aratau un mare respect Torei. Ei tineau cu strasnicie la ziua de sabat, trimiteau ofrande la templul din Ierusalim, dar nu participau la cultul de la templu, socotind ca acesta a fost profanat de Ionatan si urmasii sai, ca unii care au uzurpat demnitatea arhiereasca.
Despre esenieni vorbeste si un alt scriitor antic, Pliniu cel Batran, care ii prezinta ca fiind o comunitate situata pe tarmul de Vest al Marii Moarte, undeva la Nord de Enghedi. "Ei au locuit acolo de nenumarate generatii - spune el - au renuntat la femei si la bani; cu toate acestea numarul lor a fost mențnut in permanenta, deoarece multi oameni veneau in mod obisnuit si se alaturau existentei lor solitare, fiind istovip de viata obisnuita". Pliniu se refera de fapt la comunitatea de la Qumran, unde au si fost descoperite importante ruine ale asezarii eseniene. Pe membrii acestei comunitati, Pliniu ii numeste, asadar, "esenieni". De altfel pentru marea majoritate a cercetatorilor contemporani nu exista nici o indoiala ca asezarea de la Qumran adapostea o comunitate de esenieni, desi acest nume nu apare in documentele descoperite aici.
Tot in jurul Marii Moarte se afla și Desertul Iudaic, în care se înalța câteva mânăstiri ortodoxe, cât si renumitele localitati biblice, pesterile de la Qumran, fortareata Masada, care aminteste de teriba lupta dintre romani si evrei, cat si cetatea Sodoma, undeva pe fundul marii, în apropierea celeilalte – Gomora. Acest loc aproape lipsit de viata este locul unde s-a petrecut istoria biblica cu Dreptul Lot si sotia lui, prefacuta in stalp de sare. Acest stalp s-ar vedea pana astazi, pe malul vestic al marii, desprins din stanca muntelui. Unii arheologi considera ca cele doua cetati (Sodoma si Gomora) zac si astazi sub apele putin adanci din zona de sud a marii, iar altii încearca să demonstreze ca le-au gasit deja.
După zece ani de săpături, Collins a anunțat că a descoprit „o mină de aur de structuri monumentale antice și artefacte”. Descoperirea sugerează că situl arheologic era cu siguranță un oraș influent în Epoca Bronzului Timpuriu și Mijlociu, datat între 3500 î.Hr. și 1540 î.Hr. În cadrul sitului Tall el-Hammam arheologii americani au găsit urmele unui uriaș zid de apărare, un sistem complex de portaluri, fundația unui palat regal și un mare număr de turnuri și porți. Aceste descoperiri indică faptul că Tall el-Hammam era probabil cel mai mare oraș din estul „Kikkar-ului” (denumirea ebraică a câmpiilor din Valea Iordanului), această măreție fiind dată și de faptul că Tall el-Hammam era plasat lângă surse importante de apă dulce și la intersecția unor rute comerciale străvechi.
Tall el-Hammam ar fi fost un oraș-stat major din Ghor-ul Mijlociu (sudul Văii Iordanului) și care a dominat alte orașe mai mici – chiar de cinci-zece ori mai mici – din Valea Iordanului (lucru indicat și în Fac.19:19-20). Structura arhitecturală a orașului descoperit „Tall el-Hammam pare să se potrivească în fiecare criteriu cu Sodoma relatată în text”, a afirmat Collins. „Situl cuprinde un oraș inferior și unul superior. Zidul orașului avea 5,2 metri grosime (construit și apoi reconstruit în urma unui cutremur puternic) și o înălțime de 10 metri, fiind construit din cărămizi de pământ, asociat cu porți, turnuri, cel puțin cu un drum principal și cu piețe. Poarta de intrarea în oraș era una monumentală, de tip poartă-casă cu stâlpi.
În timpul Epocii Mijlocii a Bronzului (anii 2000-1540 î.Hr.) s-a realizat o construcție nouă, mai masivă decât cea de la începutul Epocii Bronzului. Pentru a fortifica orașul nou, superior, locuitorii Epocii Bronzului Mijlociu au construit un sistem defensiv format dintr-un val masiv de cărămizi de lut. A fost o întreprindere uriașă care a necesitat milioane de cărămizi și, în mod evident, un mare număr de lucrători. Noul zid cu metereze dispunea de un drum principal de tip centură a orașului superior. Marginea exterioară a meterezei avea o amprentă la sol de aproximativ 250 metri x 400 metri. Exteriorul prezenta o pantă de 36 de grade, acoperită cu lut bătătorit și aflat la o înălțime de 30 de metri față de orașul de inferior.
Biblia afirmă: „Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer” (Fac 19:4). Sodoma și Gomora au fost orașe prospere în timpul vieții patriarhului Avraam și care, din cauza desfrâului care a ajuns la un nivel insuportabil, au fost nimicite de Dumnezeu de pe fața pământului. Sfârșitul brusc al orașului. Împreună cu echipa sa de arheologi, Steven Collins a descoperit și indicii care arată că Tall el-Hammam a avut parte de un sfârșit tragic și brusc, în jurul anului 1540 î. Hr., descoperirile indicând urmele unui mare incendiu, după care orașul părea a fi total abandonat. „Pe baza dovezilor excavate, în gloria Epocii Brozului, orașul își oprește brusc existența, devenind un loc pustiu pentru aproximativ 700 de ani când a existat un vid de locuire umană. Lipsa materialelor din Epoca Bronzului Târziu certifică acest lucru, același model de stopare a existenței fiind indicat și în dreptul micilor localități din apropiere. Este o evoluție ciudată pentru un asemenea mare oraș-stat care a înflorit chiar și în condițiile unor schimbări climatice catastrofale care au dus la prăbușirea marilor orașe ale Levantului în timpul Epocii Bronzului Timpuriu din jurul anului 2350 î. Hr.” În diferite zone de excavare ale orașului superior s-au descoperit straturi de cenușă datate în epoca Bronzului Mijlociu. „Palatul Roșu” prezintă o serie de urme de arsuri fiind un alt indiciu pentru existența unui incendiu de proporții. Cioburile de ceramică recuperate atestă expunerea vaselor la niveluri de temperatură foarte ridicate, mult mai mari decât în cazul normalei încălziri dintr-un cuptor. Collins spune că este ca și cum ar fi existat o uriașă bulă explozibilă în aerul de deasupra orașului sau un meteorit care ar fi distrus prin explozie și ardere acest oraș. Există dovezi arheologice ale influenței lumii miceniene și minoice, ceea ce poate sprijini și sugestia practicării pederastiei în oraș (a atracției sexuale a bărbaților adulți pentru adolescenți și a altor genuri de practici homosexuale masculine), lucru confirmat de Biblie în Facere19:5. Pederastia era o practică documentată printre monoicii cretani, conexiunile locuitorilor din Tall el-Hammam cu culturile vremii din zona Mării Egee fiind foarte probabile. Și alte situri arheologice din zonă (Tel Kabri din Israel și Tel Abu al-Kharaz din Transiordania de astăzi) au indicat dovezi ale asimilării practicilor culturale ale minoicilor (civilizație a Epocii Bronzului apărută în Insula Creta) și ale altor civilizații din zona Mării Egee.„Situl este monstruos” atenționează profesorul Steven Collins. Mai există aproximativ 13.000 de metri pătrați de excavat. Cu toate acestea, „dimensiunile masive și fortificațiile remarcabile, poarta monumentală de acces, prezența cetăților-satelit și distrugerea orașului prin foc violent, toate acestea strigă: Sodoma”.
Biblia e o carte foarte veche, arheologia, vrând- nevrând a fost mereu nevoită să depună mărturie dacă Biblia este adevărată. Arheologia dă grai pietrelor. Domnul Iisus spunea odată duşmanilor Săi, care îi cereau să oprească pe copiii ce cântau laude: „Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Azi, fiindcă mulţi au încetat de a-L slăvi pe Hristos, iar unii chiar dacă îi cântă laude cu buzele, îl tăgăduesc prin traiul lor păcătos, există pietre care îl mărturisesc, care îl proslăvesc pe Dumnezeu. Da, există pietre care vorbesc despre El şi Cuvântul Lui, mai puternic decât cei mai talentaţi marturisitori.
Dovezile pe care le dă arheologia cu privire la Biblie sunt foarte multe. Un alt text din Biblie de care scepticii au râs şi şi-au bătut joc, este cel din Facerea 19:12-29, care descrie nimicirea Sodomei şi a Gomorei, împreună cu alte două cetăţi, din pricina păcătoşeniei. Nimicirea afost prin pucioasă şi foc, iar soţia lui Lot, care n-a ascultat de porunca Domnului, ci s-a uitat înapoi, a fost prefăcută într-un stâlp de sare. Unora li se părea prea de tot această relatare. Cu toate că acest text şi-a primit adeverirea din gura Domnului Iisus (Luca 17:28,29,32), pentru ei n-a avut mare importanţă. Dar iată că descoperirile arheologice au înăbuşit sarcasmul lor.
În anul 1928, Dr. Kyle a condus o expediţie arheologică la locul vechilor cetăţi Sodoma şi Gomora. Regiunea este situată lângă Marea Moartă. Făcând săpături au descoperit un zăcământ de sare. Stratul de sare se întinde pe o lungime de 10 km şi are o grosime în unele locuri de 50 cm. Deasupra stratului de sare este un strat de pucioasă. De notat e că toată partea locului are zăcăminte de asfalt, de smoală la suprafaţă. În Facerea 14:10 citim: Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Valea Sidim era în partea de sud a Mării Moarte, mai jos de peninsula Lisan, parte acoperită azi de apele mării. Arheologul Howard F.Vos spune: „E clar că un belşug de material combustibil era în jurul cetăţilor din câmpie. Şi nu există motive de îndoială cu privire la relatarea din Geneza despre foc, fum gros şi ploaia de pucioasă, probabil ca un rezultat al unei explozii, care a aruncat în aer materialul inflamabil şi l-a aprins. Fie că un fulger a atins această regiune şi a aprins-o provocând explozii, fie că un cutremur a creat o reacţie în lanţ.” Având în vedere că zona era bogată în păcură, smoală şi sulf, nu a fost nici o greutate ca Dumnezeu s-o nimicească prin foc.
O altă mărturie despre nimicirea Sodomei e o tăbliţă scrisă în acadiană, descoperită de arheologi. Ea sună astfel: „Din mijlocul adâncimii cerului s-a pogorât furtuna; din mijlocul tăriei se ivi pedeapsa meritată. Sabia fulgerului a tocat pământul ca pe nişte iarbă. În cele patru vânturi, vâlvăia fulgerul, asemenea focului, distrugând totul. El a lovit pe oameni în oraşele lor, a nimicit trupurile lor. În oraş şi în ţară s-a instaurat jalea. Pe cel liber şi pe rob l-a lovit el deopotrivă. El a umplut pământul de durere; în cer şi pe pământ a bântuit el asemenea unei grozave furtuni şi totul a fost făcut scrum”.
Istoricul evreu Iosif Flaviu, în cartea sa „Războaiele iudaice” spune: „Provincia din preajma lacului Sodomei era cândva o ţară binecuvântată prin rodnicia sa şi se împodobea cu multe oraşe, dar acum este cu totul arsă. Se spune că pentru nelegiuirile locuitorilor ei, a fost distrusă de fulger. Chiar şi până azi se pot vedea unele rămăşiţe ale focului ceresc şi urmele a cinci oraşe. Până şi în fructe se arată cenuşa: după exterior şi culoare, ele par adevărate fructe, dar îndată ce le sfărâmi cu mâna, ele se prefac în cenuşă”. Flaviu face aluzie la aşa numitul „măr al Sodomei”, care pe din afară e ca merele, dar miezul e ca un fel de cenuşă.
Istoricul Tacitus la fel confirmă nimicirea descrisă în Biblie. El zice: „Şesul vecin cu Marea Moartă, cândva roditor şi populat cu oraşe mari, a fost nimicit prin fulger, urmele căruia se vede pe pământul ars, azi cu totul neroditor”. La fel şi geograful Strabo pomeneşte nimicirea Sodomei în lucrarea sa „Geografia” XVII, 2, 44. Pe vremea lui Iosif Flaviu ruinele nu erau acoperite de apă. Pe vremea stăpânirii romane, un drum trecea din apus înspre răsărit, pe la sudul Mării Moarte pe unde e peninsula Lisan, deci aproape pe la jumătatea ei. Cu vremea apele au crescut şi au acoperit partea de teren dinspre sud.
În 1960, Dr. Ralph E.Baney în urma unor cercetări care au durat trei luni, a anunţat că a identificat Sodoma şi Gomora cu rămăşiţele lor sub apele din partea de sud a Mării Moarte”. Aceste confirmări arată că Biblia este adevărată.
La un muzeu din Ierusalim este expusa o tablita care a fost denumita “Piatra lui Gabriel”. Ea a fost gasita langa Marea Moarta si a dat nastere multor teorii referitoare la profetia pe care o face. Tablita are o inaltime de un metru, ea fiind gasita langa Marea Moarta acum 13 ani, prin 2000, scrie Fox News. Tablita are inscriptionate pe ea 87 de randuri care ar fi datate din secolul I inaintea lui Hristos. O profetie a Arhanghelului Gabriel. Aceasta inscriptie este cea mai veche care mentioneaza un arhanghel, pe Gabriel, cel ce a vorbit Sfintei Fecioare despre nașterea lui Messia cel așteptat, pe care evreii îl mai așteaptă și astazi, fiind cel mai important mesaj al documentului. In plus, in el se mentioneaza ca Dumnezeu va veni asupra Ierusalimului cu o armata de ingeri pentru a salva orasul. Acest text a fost gasit de un beduin pe malul Marii Moarte, in estul Iordaniei, in anul 2000. Misterul care inconjoara placuta nu este inca lamurit, specialistii spunand ca vor mai exista neintelegeri intre ei multi ani de acum inainte, mai ales ca Învierea lui Iisus este piatra de temelie a creștinismului, așa cum spunea și Apostolul Pavel că toate sunt în zadar fara înviere.
Am mai putea vorbi si despre Depozitele de cereale descoperite au o vechime de peste 11.000 de ani, fiind construite inaintea asa-numitei Revolutii Agrare. Hambarele au fost descoperite la Dhra', in apropiere de Marea Moarta, fiind asezate printre alte constructii, de forma ovala, in care arheologii au gasit unelte pentru macinarea cerealelor. Intr-unul dintre hambare au fost descoperite fragmente microscopice de pleava de orz salbatic. Construirea hambarelor a precedat, se pare, trecerea la cultivarea unor plante selectionate, de vreme ce aceste constructii au fost ridicate acum 11.300-11.175 ani, cu aproximativ un mileniu inainte ca in aceasta regiune sa fi inceput cultivarea cerealelor, dupa datele adunate de arheologi pana in prezent. Așa ca nu întâmplător Lot, cant s-a desparțit de Avraam a ales acest loc fertil.
Legendele spun că Marc Antoniu a cucerit teritoriul de la Marea Moartă pentru Cleopatra, care observase deja beneficiile pe care le avea apa aceea asupra pielii ei. Așa că și-a construit un fel de spa primitiv ca să vină aici la tratamente de frumusețe, când probabil i se apleca de atâtea băi cu lapte. Mai târziu specialiștii au stabilit că apa de aici conține cele mai multe minerale la un loc de pe toată planeta: cam 26. Despre câteva ei spun că nu se găsesc în ală mare sau în alt lac. Dincolo de efectele de înfrumusețare, apa și nămolul de aici (sub stratul de sare s-a făcut un nămol miraculos) tratează câteva boli de circulație, de piele, disfuncții metabolice, reumatism și întăresc sistemul imunitar. Dovedit!
În nordul Mării Moarte, se află Parcul Național Ein Gedi. Acest parc conține o serie de trasee turistice cu apă rece, care îți permite să te răcorești în mod natural și sănătos, când te simți depășit de căldură. Ein Gedi are, de asemenea, o plajă și un centru spa care este foarte aproape de Ierusalim.
Noi nergem la Ierihon
Ierihon. Ierihon cel mai vehi oras din lume. Când mergi spre Ierihon, situat la nord-est de Ierusalim, pe drumul ce coboară spre Marea Moartă pe valea Iordanului, ai să vezi un oras care este una dintre cele mai vechi aşezări umane din lume, chiar cel mai vechi oras cunoscut din lume, aici datorită terenurilor fertile şi apei care se găsește din abundență, gasești un oraş care arată ca o splendidă grădină cu vegetaţie tropicală, fiind mărginit de Muntele Nebo la est, Munţii Centrali la vest şi Marea Moarta în partea de sud.
Ierihon 9000 î.e.n. Palestina. Byblos 5000 î.e.n.Liban Fondat sub numele de Gebal de către fenicieni. Alep 4300 î.e.n. Siria. Aflat la intersecția unor importante rute comerciale. Damasc 4300 î.e.n. Siria. Capitala siriană Damasc este considerată de unii specialiști drept cel mai vechi oraș din lume, cu așezări umane ce datează din 10.000 î.e.n. Totuși, cele mai vechi descoperiri arheologice documentate aici datează din anul 4300 î.e.n. Susa 4200 î.e.n. Iran. Susa a fost capitala imperiului elamit, fiind cucerit apoi de asirieni, perși, dar și de Alexandru cel Mare. Al Fayyum 4000 î.e.n. Egipt. Aflat la aproximativ 100 de kilometri de Cairo, numit de greci orasul crocodililor fiindcă locuitorii venerau zeul crocodil. Sidon 4000 î.e.n Liban. Orașul Sidon, fenician, aflat pe coasta Mediterană, la mai puțin de 50 de kilometri de Beirut. Plovdiv 4000 î.e.n Bulgaria. Cel mai vechi oraș din Europa, initial o așezare tracă. Gaziantep 3650 î.e.n.Turcia. Beirut 3000 î.e.n.Liban
Arheologii sunt de părere că Ierihon, această oază ascunsă în valea râului Iordan este cel mai vechi oraș din lume. Primele așezări descoperite în Ierihon sunt vechi de peste 11.000 de ani, iar arheologii au găsit urmele a 20 de așezări omenești succesive. De-a lungul istoriei sale lungi, Ierihon s-a aflat sub suveranitatea celor mai importante imperii ale lumii, dar orașul are o importanță deosebită și în lumea creștină, fiind supranumit ”grădina Domnului” sau ”Eden”. De asemenea, Biblia spune că Iisus a trecut de mai multe ori prin acest oraș, iar în apropiere se află Muntele Ispitei, locul unde Iisus a fost ispitit de diavol. Această locație este și cel mai important obiectiv turistic din Ierihon, aici fiind construită o mănăstire ortodoxă greacă unde turiștii pot ajunge cu funicularul. Despre Ierihon se spune că a fost amenajat de împăratul roman Marc Aureliu în cinstea Cleopatrei.
Ierihon este numit Orasul palmierilor. Orasul Ierihon se înfațișează ca o adevarata fortareata naturala, este irigat in abundenta de râul Iordan, aflat la doar 7 km spre vest, dar si de izvoarele ce coboara de pe pantele Muntilor Centrali. Zona are o vegetatie abundenta, predominând palmierii. Ierihonul mai este cunoscut si drept orasul aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 m sub nivelul marii. Denumirile date orasului au fost numeroase. Datorita abundentei unei plante pitice agatatoare, a fost numit Wadi as-Sesban. Numerosii palmieri au inspirat numele de Orasul Palmierilor, Madinat an-Nakhil. Dupa numele unui izvor ce curge in apropiere, căruia proorocul Ilie i-ar fi indulcit apa, a fost numit Ain Alisha, Izvorul lui Ilie. Ierihonul este vechi de 12.000 de ani, dupa cum apreciaza unii istorici. Dupa Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc din Tara Sfanta. Cea mai veche asezare a fost identificata la Tell es-Sultan, o colina („tell“) joasa aflata la cam 2 km de Ierihonul de astazi. Colina s-a format de fapt peste ruinele vechiului oras, al carui nume, de origine semita, inseamna „luna“ (atat calendaristica, „yerihu“, cat si astrul in sine, „Yarah“). In limba siriaca, „riha“ înseamna „parfum“.
Fortificatiile excavate indica faptul ca orasul vechi a fost construit acum aproximativ 12.000 de ani, deci undeva spre sfarsitul perioadei mezolitice (circa 10000 i.d.Hr.). Este astfel primul oras cu ziduri de aparare din lume (cunoscut pana in prezent). Ceea ce este interesant este ca zidurile au fost ridicate inainte de descoperirea agriculturii in zona orientala cu cel putin 1.000 de ani (doar la egipteni s-au descoperit urme mai vechi privind cultivarea sporadica a unor boabe).
Contributia Ierihonului la civilizatie este unica. Practicarea agriculturii (cultivarea plantelor si domesticirea animalelor) precum si folosirea ceramicii au avut loc in Ierihon, ca o constanta, cu 1.000 de ani inaintea Mesopotamiei si Egiptului. Iar constructiile sunt anterioare piramidelor cu 4.000 de ani. În Ierihon s-au gasit marturii din perioada neolitica. La prima vedere, colina de doar 20 m inaltime, facuta de om, un amestec de ruine construite peste altele anterioare, acoperite de praf si aluviuni, este dezamagitoare. Dar arheologii au descoperit, in urma excavatiilor din 1952-1958, o adevarata comoara, un turn masiv, din piatra, cu un diametru de 8 m, inalt de 8 m, legat in partea interioara de un zid gros de 4 m. El a fost datat in perioada neolitica, fiind distrus in jurul anilor 8000-7000 i.d.Hr. De asemenea s-a demonstrat ca orasul a fost distrus si reconstruit succesiv, descoperindu-se peste 23 de straturi.
La inceput, oamenii depindeau de plantele salbatice, pe care nu le plantau, ci doar le coseau cu obiecte ascutite, din cremene, strivindu-le cu pietre. S-a trecut apoi la plantarea semintelor, irigarea fiind facuta prin canale sapate, ce porneau de la izvorul din apropiere. Pentru a se apara, au construit ziduri inalte de 2 m in jurul locuintelor, precum si turnul de aparare. Accesul in varful lui se facea pe o scara cu trepte taiate in piatra.
Cu timpul, locuitorii au evoluat, practicand constant agricultura (cultivau in special grau, orz si legume), vânarea animalelor, dar și cresterea animalelor domesticite, sau impletirea de rogojini si plase. S-a mai descoperit si o nișă intr-un perete, ce a fost interpretata drept altar. Zidul de aparare a fost extins in timp si inaltat, fiind in cele din urma alcatuit din caramizi de pamant arse, captusit in exterior cu blocuri masive de piatra. Aceste constructii monumentale reflecta organizarea sociala si centralizarea autoritatii din acea perioada. La Ierihon arheologia confirma, prin cercetari, uneori contradictorii, istoria biblica a cuceririi Ierihonului. In perioada regilor-pastori (1750-1580 i.d.Hr.), Ierihonul era unul dintre cele mai puternice orase ale hicsosilor (populatie semita). Se crede ca ei sunt cei care au introdus caii si carele in Palestina si Egipt. Ca si celelalte orase din Canaan, Ierihonul a fost distrus in mai multe randuri, identificandu-se 15 episoade distructive diferite. Acest lucru ingreuneaza datarea lor exacta. Descrierea biblica privind distrugerea Ierihonului de catre israeliti este intalnita in cartea lui Iosua. Cei care dateaza exodul in in sec. XVI-XV i.d.Hr. sunt sustinuti de descoperirile arheologice, desi primele asezari Israelite (descoperite) sunt datate mult mai tarziu, cca. 1230 i.d.Hr. Astfel, in Biblie se spune ca zidurile s-au prabusit in urma asediului de 7 zile al israelitilor, care au inconjurat zidurile sunand din trambite si strigand. Ei au luat doar obiectele din aur, argint, alama si fier, apoi au trecut orasul prin foc.
Faptul ca pietrele si caramizile descoperite erau innegrite sau inrosite confirma ipoteza incendiului devastator. La fel si vasele carbonizate continând cereale, care ar fi ajuns populatiei să reziste la un asediu îndelungat al armatei lui Ioasua. Se crede ca prabusirea zidurilor a fost provocata de un cutremur, dar acesta a fost unul neobisnuit caci, desi a afectat cu consecinte dezastruoase tot orasul, o mica portiune din zid, pe latura de nord, a ramas in picioare. Este exact ce este scris si in Biblie, ca locuinta femeii Rahab, care i-a ajutat pe spionii israeliti, aflata in partea de nord, lipita de zid, a fost crutata. In plus, faptul ca in 1997 s-au descoperit resturi de caramizi (aflate in partea superioara si pe interior) la baza zidului de piatra adanceste ipoteza prabusirii instantanee a zidurilor Ierihonului, confirmand povestirea biblica.
Ierihonul din vremea lui Iisus Hristos. Dupa o perioada de mai bine de 5 secole, orasul a fost reconstruit, in timpul domniei lui Ahab (873-851 i.d.Hr.), si a cunoscut o istorie zbuciumata. In perioada Noului Testament, Irod cel Mare a reconstruit orasul, drept capitala estica, la aproximativ 2 km de vechea locatie, in locul numit Tulul Abu el-aAlaiq, unde canionul Wadi Qelt se deschide pentru a intra in Valea Iordanului. Datorita temperaturilor mai ridicate (aflandu-se intr-un fel de depresiune), Irod a construit un magnific „palat de iarna“, dotat cu apeducte, un hipodrom si un teatru. Acesta este Ierihonul in care Iisus a venit de mai multe ori, facand numeroase aluzii la acest oras.
Astfel, in Pilda Samarineanului milostiv, Iisus se refera la drumul extrem de periculos prin canionul Wadi Qelt, adevarat cuib de talhari in vremea sa. In timpul ultimei calatorii, Iisus a vindecat doi orbi, intre care se remarca insistentul Bartimeu. Faptul ca Matei si Marcu spun ca vindecarea a avut loc dupa iesirea din Ierihon, in timp ce Luca mentioneaza ca se apropiau de Ierihon, poate fi explicat in doua moduri. Fie orbii l-au rugat să îi vindece la intrarea in Ierihon, dar rugaciunea lor a fost implinita abia cand a iesit din oras, fie vindecarea a avut loc dupa ce Iisus a iesit din vechiul Ierihon pentru a intra in Ierihonul irodian.
In Ierihon se petrece si convertirea vamesului Zaheu la pocainta. Se presupune ca si rostirea Pildei celor 10 mine a fost motivata de trecerea lui Iisus prin fata palatului de iarna a lui Irod cel Mare. Dupa moartea lui Irod, fiul sau Arhelau, primind de la Cezar dreptul de a stapani Iudeea si Samaria, s-a răzbunat crunt pe inamicii sai, iar celor credinciosi lui le-a rasplatit cu marinimie loialitatea. Orasul a recăzut in ruina in sec. III-IV, fiind refacut de arabi. In sec. al XII-lea este cucerit de cruciati. Parasit de acestia, a devenit un mic sat arab.
Ierihonul de astazi a reînceput sa infloreasca in secolul al XX-lea. In anul 1995, datorita afluentei pelerinilor români, s-a decis construirea unui nou asezamant românesc la Ierihon, sub conducerea arhim. Ieronim Cretu, Superiorul asezamintelor romanesti de la Locurile Sfinte. Lucrarile au demarat in 1999, construindu-se un paraclis si biserica mare (altarele au fost sfintite la 8 ianuarie 2000), apoi o casa de pelerini. Astazi, in mare masura finalizat, Sfantul Asezamant romanesc din orasul biblic Ierihon asteapta contributiile financiare necesare pentru terminarea instalatiilor, finisajelor si pentru dotare.
Bogatiile si potentialul zonei au atras in timp mai multe neamuri de diferite confesiuni care au incercat sa si-l revendice in exclusivitate. Astfel ca cetatea Ierihonului a cunoscut in timp multe distrugeri si suprapuneri de civilizatii si constructii zidite dupa specificul oriental.Potrivit traditiei prin secolul 2-3 dupa Hristos in orasul Ierihon exista o populatie in majoritate crestina si chiar o episcopie ortodoxa, in jurul ei au aparut multe biserici ortodoxe, iar in pustiu și pesterile din apropiere a crescut numarul monahilor.
Istoria spune că Împaratul Constantin cel Mare impreuna cu mama sa Elena au construit in zona mai multe locasuri pentru inchinare, iar in imprejurimi existau foarte multe lavre si pesteri in care traiau mari calugari si pustnici. Acest fapt l-a determinat pe imparatul Justinian sa construiasca sau sa intemeieze aici alte locasuri ortodoxe pentru inchinare si case de gazduire pentru pelerini. În secolele urmatoare asezamintele crestine de aici au fost întretinute cu mari sacrificii, intrucat regiunea binecuvantata si bogata de aici era deseori pradata de navalitorii din rasarit.
Iata, începând cu venirea persilor prin anul 614, iar mai tarziu a musulmanilor in anul 638, au facut ca toate aceste asezari bisericesti sa fie distruse, iar populatia crestina sa fie omorata si in mare parte alungata.
Este important de mentionat și faptul că pe valea Hozevei din apropierea Ierihonului persii au omorat numai in anul 614 peste trei mii de calugari, martirizati pentru credinta lor in Hristos. Desi prin secolul XII cruciatii au incercat sa restabileasca faima crestina a orasului Ierihon, totusi tinutul a ramas in scurt timp izolat si supus musulmanilor până dupa primul razboi mondial, cand Ierihonul a inceput sa recapete oarecum gloria de altadata.
Orasul Ierihon a intrat în primul rând in istorie, datorita relatarilor biblibe din Vechiul și Noul Testamnet odata cu sosirea poporului evreu in pamantul fagaduintei, desi recentele cercetari arheologice confirma ca Ierihonul este una dintre cele mai vechi cetati din lume avand o vechime de aproape zece mii de ani. Vechimea dar mai ales Istoria biblica i-au adus faima și interesul de care se bucură, desi a avut perioade în care a fost parasit sau chiar uitat în praful istoriei. Iosua care trece Iordanul după 40 de ani, prin minume Dumnezeiască, cu chivotul legii, Rahav desfrânata care prin credință ajunge în Genealogia lui Iisus, cele 12 pietre, curatirea poporului la Ghilgal, descoperirea Dumnezeiască a Căpeteniei oştirii Domnului, caderea Ierihonului prin putere Dumnezeiască cu zidurile care se prabușesc și în jurul anului 1190, inainte de Hristos, vechea cetate cananita a Ierihonului a fost cucerita de Iosua dupa ce acesta impreuna cu tot poporul lui Israel au inconjurat de sapte ori cetatea in sunet de trambite. Dupa ocuparea cetatii povestita pe larg in cartea lui Iisus Navi, din Sfanta Scriptura; in vremea regelui Ahab, evrei reconstruiesc cetatea de-a lungul raului Horat, rau ale carui ape amare au fost indulcite in chip minunat de prorocul Elisei, ucenicul Sfantului Ilie Tesviteanul.
Pe vremea Mantuitorului, Ierihonul era locul de întalnire al evreilor care veneau din Pereea si din Galileea, și impreuna mergeau spre Ierusalim la templu, pentru a sarbatorii Pastele. Sfanta Evanghelie ne marturiseste ca si Domnul Iisus Hristos a trecut de mai multe ori prin acest oras in drumul sau spre Iordan sau Ierusalim.
Parca si astazi il vedem pe Domnul impreuna cu ucenicii Sai mergand descult pe drumul care urca din Ierihon spre Ierusalim incrcâna să-și pregateasca ucenicii, iata ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi osandit la moarte, dar va invia a trieia zi. De cele mai multe ori drumul acesta era parcurs pe jos si ne putem imagina ca multi oameni veneau la Iisus pentru a asculta cuvintele Sale dumnezeiesti sau pentru a se vindeca.
Asa s-a intamplat si cu orbul Bartimeu care sedea pe marginea drumului din Ierihon si auzind ca Iisus Nazarineanul trece pe acolo a inceput sa strige: "Fiul lui David miluieste-ma! si multi il certau ca sa taca, el insa, cu mult mai tare striga, si vazand Iisus credinta lui l-a intrebat: "Ce voiesti sa-ti fac? Iar orbul a zis: Doamne sa vad! si Iisus i-a zis: Vezi! Credinta ta te-a mantuit" si indata orbul a vazut si mergea dupa El slavind pe Dumnezeu. Lc.18, 41-43.
Sfanta Evanghelie ne istoriseste ca in acest oras Mantuitorul l-a intalnit si pe vamesul Zaheu, un om mic de statura, care s-a urcat intr-un sicomor pentru a-l putea vedea din multime pe Iisus. "si cand a ajuns in locul acela Iisus a privit in sus si a zis catre el: Zahee, coboara-te de graba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman"… Iar Zaheu, care era considerat de ceilalti ca fiind foarte pacatos pentru ca era vames, "stand, a zis catre Domnul: Doamne, iata, jumatate din avutia mea o dau saracilor si de am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit". si a zis catre el Iisus: "astazi s-a facut mantuire casei acesteia… caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut".
Oraşul cananeenilor, Ierihonul a fost ruinat prin puterea lui Dumnezeu, după ce Iosua îl înconjoară de şapte ori, cu tot poporul lui Israel în sunet de trâmbiţe (Iosua 6, 20-24). Apoi, iudeii îl rezidesc alături de ruinele cananeenilor, de-a lungul pârâului Horat. Irod cel Mare, zis „Idumeul“, şi-a făcut din Ierihon reşe-dinţa sa de iarnă - a doua capitală după Ierusalim - din cauza climei calde. Tot aici a murit tiranul rege care a voit să ucidă pe Iisus Pruncul!
Ierihonul a mai fost refăcut de împăraţii bizantini prin secolul al Vl-lea şi de cruciaţi în secolul al Xl-lea.
În epoca bizantină, în împrejurimile oraşului, existau mai mult de 20 de mănăstiri şi biserici, hanuri pentru primirea pelerinilor şi a diferitelor societăţi filantropice pentru cei săraci şi bolnavi. (postat pe fb de ioan monahul)