Referatul 2 Patria lui Ioan Botezătorul
Ioan Monahul și un grup de pelerini, având organizator, ghid și conducător pe printele Cristian, cunoscut dv. din multe postari pe fb, merg în Tara Sfântă și Egipt. Prin desfasuratorul pelerinajului, cu 21 de referate privind obiectivele călatoriei pe care le postăm, vă invităm să fiți alături de noi.
Ein Karem. Parcurgând drumul dintre Ierusalim şi Ein Karem, ai impresia că te afli în acelaşi timp în două lumi diferite, cea prin care trecem acum fiind o zonă colinară fertilă, cu multe flori şi multă verdeaţă, dincolo de care începe tărâmul unic al Pustiului Iudeii. Ein- Karem este numit - Patria Sfântului Ioan Botezătorul.
Sf. Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, în satul Orini sau Ein-Kerem, în Israelul de azi, în apropiere de Ierusalim, cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron.
Numele localitatii - Ein Karim - se crede ca a fost primit de la multimea gradinilor si a campurilor cultivate din zona (karm), fertile datorita unui izvor cu debit bun (ain). Semnificatia numelui localitatii nu este insa pe deplin lamurita: "izvorul cu apa multa", "izvorul viei" sau "izvorul Karem-ului". Izvorul din Ein Karem este numit astazi Ain Sitti Maryam, adica "Fantana Mariei".
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, la este prăznuita pe 24 iunie, sărbătoare este cunoscuta în popor si sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Nasterea lui minunata a fost profetita de Ingerul Gavriil intr-o aratare in timpul slujbei oficiate la templu de tatal Sfantului Ioan. Mama sa, Elisabeta, inaintata in varsta si fara copii, deoarece nu putea sa aiba urmasi. Evanghelia ne spune ca Zaharia nu a crezut, de aceea a ramas mut pana la nastetea pruncului. Elisabeta se indoia și ea in sinea ei și nu dorea sa deznaluie nimic păna pruncul nu va misca in pantece. Si afalăm și de vizita Fecioarei Maria la Elisabeta, care știa de la înger și când cele două s-au intâlnit, pruncul s-a miscat în prezența lui Iisus.
Ein Karem este locuit inca din Epoca Bronzului, conducatorul evreu Iosua a repartizat Karem-ul tribului lui Iuda, precum citim in Sfanta Scriptura: "Aceasta este mostenirea fiilor lui Iuda, dupa familiile lor… Maarat, Bet-Anot si Eltecon: sase cetati cu satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleemul, Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Carem (Karem), Galem, Betir si Manah: unsprezece cetati cu satele lor." (Ios. 15, 20 si 59)
Odata cu aparitia crestinismului, in localitatea evreiasca Ein Karem a fiintat o puternica comunitate de crestini, aceasta ocupandu-se in mare parte cu tamplaria si indrumarea pelerinilor. In prezent, cu exceptia a cateva mici comunitati crestine, intreaga populatie din Ein Karem este formata din evrei. Prezenta unei moschei în aceasta localitate tine sa aminteasca de existenta unui sat arab, mai inainte de anul 1948. Inainte de acest an, satul era locuit de 3.000 de arabi, dintre care 300 erau crestini.
Localitatea Ein Karem pastreaza sapte locasuri de închinaciune crestine, biserici si manastiri. Printre acestea, se afla: Manastirea Franciscana, ridicata pe locul unde a avut loc Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul; Biserica Vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta; Manastirea Sfantul Zaharia; Biserica Doamnei din Sahyun, impreuna cu o serie de morminte, iar la 7 kilometrii distantă Biserica Sf. Ioan in Pustiu.
Biserica Vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta, de prin secolul al XII-lea, este a Bisericii Romano-Catolice. O icoană mare - de un realism ce nu are mare lucru în comun cu frumuseţea şi asceza icoanei bizantine - ilustrează momentul întâlnirii providenţiale dintre cele două Sfinte Femei: Preacurata Fecioară Maria şi Sfânta Elisabeta. Pe locul intalnirii dintre Preacurata Maria si batrana Elisabeta, loc in care traditia spune ca Maica Domnului a locuit trei luni, poate si pentru a fi indrumata intru ale maternitatii de catre rudenia sa, este ridicata acum Manastirea catolica a Vizitarii. Pe zidurile acesteia este scris in zeci de limbi imnul de lauda al Maicii Domnului: „Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…”.
Izvorul Maicii Domnului, este în centrul localităţii Ein Karem, Ein Sitti Maryam – Izvorul Maicii Domnului, mulţime de pelerini se opresc în fiecare zi pentru a se răcori la apa acestui izvor. In jurul acestui izvor s-a format nucleul orașului canaanit în perioada bronzului, iar de atunci apa izvorului a fost utilizată ca sursă principală de alimentare timp de mii de ani. De altfel, numele localităţii Ein Karem înseamnă izvorul îmbelşugat sau izvorul vieții.
În timpul celui de-al doilea Templu, un tunel de 30 de metri a fost săpat în stâncă, pentru a crește capacitatea izvorului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deasupra izvorului, musulmanii au construit o moschee cu un minaret. Potrivit tradiției creştine, la acest izvor s-a oprit Maica Domnului pentru a bea apă, sfințind acest izvor, atunci când s-a întâlnit cu Elisabeta.
In centru localitatii se afla izvorul de la care locuitorii luau apa si pe care l-a folosit si Maria in perioada sederii sale la sora mamei sale, Elisabeta; de secole se numeste Izvorul Maicii Domnului ( in prezent insa apa sa nu mai este potabila).
„Biserica Sfintei Vizite“, din Ein Karem este amplasată în peisajul unei coline stâncoase, umbrită de chiparoși, cunoscută și sub numele de „Biserica Preamăririi“, în memoria întâlnirii Fecioarei Maria, venită din Nazaret, cu rudenia sa - Elisabeta. Edificiul actual este un lăcaș de cult franciscan construit între anii 1938 și 1955, după un proiect al arhitectului italian Antonio Barluzzi.
Ordinul Franciscan cumpărase aceste terenuri încă din secolul al XVII-lea. în timpul lucrărilor au fost descoperite vestigiile unei vechi bazilici din perioada bizantină și ale altei biserici, ridicată de către cruciați în secolul XII. Biserica Sfintei Întâlniri are două părți: așa numita Biserică Superioară, unde sunt oficiate slujbele religioase, și cripta, unde se află o grotă în care se găsește izvorul Sfintei Elisabeta. Printre alte curiozități, se află aici o piatră încastrată într-un zid, pe care se află urma corpului unui copil. Conform tradiției, această urmă a fost lăsată de micuțul Ioan, în momentul în care Elisabeta l-a ascuns de soldații lui Irod, în timpul uciderii pruncilor. Din fântâna Elisabetei beau apă foarte multe femei care doresc să aibă prunci, aceasta fiind considerată o apă binecuvântată. Alături de fântâna din interior, într-o nişă, se păstrează piatra după care, potrivit tradiţiei, Sfânta Elisabeta l-ar fi ascuns pe pruncul Ioan în timp ce soldaţii trimişi de Irod căutau copii pentru a-i ucide. Episodul e relatat de Evanghelia apocrifă a Sf Iacob (secolul al II-lea). Lângă peretele exterior al bisericii, în partea de vest, de-a dreapta intrării, se află o piatră adusă din locul unde, conform tradiţiei, a avut loc prima predică a Sf. Ioan Botezătorul. Deasupra primei biserici, cruciaţii au construit o a doua biserică. După ce a fost distrus de arabi, locașul a fost abandonat şi transformat în locuinţă. În anul 1679, franciscanii l-au răscumpărat. Biserica actuală a fost construită în anul 1939.
De îndată ce ajunge la Ein Karem, locul natal al Sfântului Ioan Botezătorul, orice pelerin va remarca cupolele aurite ale catedralei Mănăstirii Muntele ce aparţine Misiunii Bisericeşti Ruse la Ierusalim.
Acest locas din Ein Karem: Biserica cu hramul Icoanei Maicii Domnului din Kazan nu este de mari dimensiuni. Partea altarului are o formă pentagonală, iar în faţeta centrală are o fereastră dublă. Înălţimea absidei este puţin mai mică decât cea a ansamblului. Cupola absidei esti polifaţetată la exterior. În această biserică este aşezată spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan, pictată în secolul al XX-lea de monahia Serghia de la Mănăstirea Muntele.
La începutul secolului al XX-lea, la Mănăstirea Muntele, biserica purtând hramul Icoanei Maicii Domnului din Kazan devenea tot mai strâmtă pentru cei care veneau să se roage aici. De aceea s-a luat hotărârea de a construi o biserică mai mare, a cărei piatră de temelie a fost aşezată în anul 1910, în prezenţa şefului Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Leonid (Senţov). La început, construcţia a întârziat din cauza unor probleme financiare. Cu toate acestea, construcţia mănăstirii a continuat, însă cu mari eforturi. Construcţia a fost întreruptă definitiv în anul 1914 pentru mai multe decenii. Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate, sub jurisdicţia căreia a trecut Mănăstirea Muntele după revoluţia bolşevică, nu deţinea mijloacele necesare continuării construcţiei. Revenirea mănăstirii în grija Patriarhiei Moscovei în anul 1948 nu a modificat cu nimic situaţia.
În anul 1997, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Alexie II, în timpul unei vizite pastorale în Ţara Sfântă, a binecuvântat reluarea construcţiei. Iar la 28 octombrie 2007, la peste 97 de ani de la aşezarea pietrei de temelie, catedrala din Mănăstirea Muntele a fost sfinţită cu hramul Tuturor Sfinţilor care au luminat pământul rusesc. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad (în prezent Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii), alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La încheierea Liturghiei, la Mănăstirea Muntele a venit Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului şi al întregii Palestine. Biserica este construită în stil pseudorus, care domina în arhitectura rusă de la începutul secolului al XX-lea. Clădirea are trei nave, după un plan dreptunghiular, partea centrală este încununată cu un timpan masiv luminos şi cu o cupolă. Timpanul central este înconjurat de alte patru timpane acoperite de cupole de dimensiuni mai mici. Unul dintre acestea este clopotniţă. Spaţiului de sub cupole se alătură dinspre est o absidă, iar dinspre vest, o trapeză.
Istoria și începuturile Mănăstirii Muntele din Ein Karem sunt legate de crearea Misiunii Bisericeşti Ruse din Ierusalim în anul 1847 şi numirea Arhimandritului Antonie (Kapustin) ca şef al misiunii în anul 1869. Arhimandritului Antonie – ctitorul mănăstirii. Încă din momentul numirii sale în postul de şef al Misiunii Spirituale Ruse, Arhimandritul Antonin s-a gândit să achiziţioneze o proprietate la Ein Karem. Cu sprijinul ministrului cumunicaţiilor, P.P. Melnikov, în anul 1869 la Petersburg s-a organizat un comitet pentru adunarea de mijloace, care au fost trimise apoi în Palestina. Din lista donatorilor fac parte nume importante, personalităţi ale Rusiei din perioada respectivă, întreprinzători şi a binefăcători, dar şi simpli credincioşi ruşi. Banii au fost adunaţi, iar la 16 februarie 1871 s-a întocmit actul de vânzare-cumpărare, confirmat oficial în luna octombrie 1873. Ulterior, arhimandritul Antonin a mai achiziţionat câteva terenuri, care au intrat treptat în teritoriul Mănăstirii Muntele. Achiziţionarea de pământuri în Ein Karem nu a fost decât un prim pas în organizarea aici a unei mănăstiri ruseşti, deoarece era necesară rezolvarea seriei de probleme de natură canonică şi diplomatică.
Primele construcţii. În perioada 1880-1883 s-a constituit treptat centrul spiritual din Ein Karem. La început, s-a deschis o capelă provizorie, care a funcţionat un timp într-un cort din grădină, în timpul iernii aceasta fiind mutată în clădirea Misiunii Spirituale Ruse. Odată cu începutul activităţilor lăcaşului provizoriu, a început căutarea unui loc pentru construirea unei biserici permanente. Arhimandritul Antonin a găsit acest loc pe terasa inferioară de pe una din pantele abrupte ale muntelui care se afla pe pământurile cumpărate de el. El a realizat personal planul viitoarei biserici şi al clopotniţei. Construcţia a fost încredinţată unui grup de zidari sub conducerea de Ilias Djiries. Ridicarea lăcaşului a durat timp de trei ani. Clopotniţa a fost aşezată separat, ceva mai sus pe panta dealului. La 14 februarie 1883, noua biserică a fost sfinţită de arhimandritul Antonin cu cinul mic, în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Kazan. Arhimandritului Antonin voia ca toată panta colinei să fie populată de monahiile rusoaice care doreau să rămână în Ţara Sfântă până la sfârşitul vieţii lor. Mănăstirea fusese gândită în chilii, adică unul care să nu fie legat de un tipic sever de viaţă de obşte, „fără stareţă, fără trezorerie, fără formalităţi de rang şi altele asemenea”. Deja la sfârşitul anilor 1880 la Mănăstirea Muntele erau 14 asemenea case, iar la mijlocul anilor 1890 existau treizeci de case, cu peste 80 de vieţuitoare. . Înfiinţarea oficială a Mănăstirii Muntele a avut loc după moartea arhimandritului Antonin (†1894), odată cu instalarea noului şef al Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Rafail (Truhin). Cu anumite amendamente, regulile mănăstirii au fost confirmate prin hotărârea Sfântului Sinod din 24 iulie 1898. Această dată se consideră data de înfiinţare a mănăstirii.
Secolul al XX-lea a început pentru mănăstire cu multe speranţe. În perioada arhimandritului Leonid (Senţov), au apărut peste 20 de căsuţe-chilii, destinate să fie locuinţe pentru surorile din mănăstire, un arhondaric pentru două sute de pelerini, clădirea trapezei, precum şi construcţii cu destinaţie gospodărească: un grajd, o presă de ulei, o hulubărie şi o prisacă. Tot atunci au fost create ateliere proprii de pictură de icoane şi de broderie cu aur. S-au păstrat până astăzi icoanele pictate de surori sau broderiile cu perle şi mărgele. Arhimandritul Leonid a susţinut energic construcţia unui lăcaş mai încăpător la Mănăstirea Muntele, şi a făcut mai multe eforturi în acest sens. Noul lăcaş din Mănăstirea Muntele a fost început în anul 1910, în numele Sfintei Treimi. Însă viitorul aşteptat în primii ani din secolul al XX-lea nu s-a adeverit.
Mănăstirea Muntele, asemenea întregii Palestine ortodoxe şi Bisericii Ortodoxe Ruse, urma să treacă prin grele încercări. Activitatea de construcţie susţinută şi scăderea numărului de vieţuitoare din Mănăstire au dus mănăstirea la o criză financiară gravă. Însă acesta nu a fost decât începutul. În anul 1914, toate instituţiile ruseşti din Ţara Sfântă au fost închise, iar cei care slujeau acolo au fost fie evacuaţi, fie internaţi, încăperile fiind ocupate de trupele turceşti. Monahiile de la Mănăstirea Muntele, cu excepţia celor bătrâne şi neputincioase, au plecat în Alexandria, unde au rămas până la sfârşitul războiului. La scurt timp după aceasta, fostele domenii canonice ale Sfântului Sinod al Imperiului Rus din Palestina au ajuns în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate. Mănăstirea a revenit sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei în anul 1948, însă nu a existat posibilitatea de a încheia construcţia noii biserici. Abia pe 28 octombrie 2007, la peste 97 de ani de la aşezarea pietrei de temelie, catedrala din Mănăstirea Muntele a fost sfinţită. Biserica rupestră a Sfântului Ioan Botezătorul de la Mănăstirea Muntele Eim Karem a fost sfinţită în anul 1987, de către mitropolitul Filaret al Minskului şi al Bielorusiei. Lăcaşul este lipit de teritoriul mănăstirii franciscane dedicate Vizitei Maicii Domnului, căreia îi aparţine majoritatea peşterii naturale în care se află casa Sfântului Proroc Zaharia şi a Sfintei Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul. O scară lată din piatră duce de la biserica cu hramul Icoanei Maicii Domnului din Kazan spre mica biserică rupestră. La intrarea în biserică se află trei icoane de mari dimensiuni: una cu întâlnirea dintre Sfânta Elisabeta şi Maica Domnului, iar celelalte două cu Mântuitorul, respectiv Sfântul Ioan Botezătorul
Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este cunoscuta si sub denumirea de "Sfantul Ioan cel din Munti". Acest al doilea nume vine de la cuvintele "tinut muntos", mentionate de Sfantul Apostol si Evanghelist care nu precizeaza cum se numeste cetatea spre care a plecat în graba Maria, dar traditia crestina, confirmata si de sapaturile arheologice, ne spune ca e vorba de Ein Karem.
In secolele IV-V, bizantinii au folosit aceasta zona pe post de cimitir, datorita mormintelor a doi martiri necunoscuti, amintiti si in inscriptia de la poarta bisericii.
In secolele V-VII, bizantinii au construit aici o bisericuta in amintirea Sfintei Elisabeta.
O scriere in limba georgiana, datand din secolele VII-VIII, marturiseste ca Biserica din Ierusalim celebra o mare sarbatoare la data de 28 august: "In orasul Encharim, în biserica în care este pomenita Dreapta Elisabeta." Acest lucru reiese si din Calendarul Bisericii din Ierusalim. Exista obiceiul ca in fiecare an, comunitatea din Ierusalim, să mearga in pelerinaj la "Sanctuarul Sfanta Elisabeta de la Encarim".
Cruciatii au gasit la Ein Karem doua sanctuare pe care le-au reconstruit.
De la pelerinul rus Daniel Staretul, de la inceputul secolului al XII-lea, ni se pastreaza cea dintai descriere detaliata a locului: "Casa lui Zaharia se afla la poalele unui munte, putin mai la vest de Ierusalim. La aceasta casa a lui Zaharia a venit Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pentru a o vizita pe verisoara ei, Elisabeta. In aceasta casa s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul. Acum, pe acest loc se inalta o biserica foarte mare. Pe partea stanga, dupa intrarea in biserica, sub un mic Altar, se afla o micuta pestera. In aceasta pestera a fost nascut Sfantul Ioan."
O mare si frumoasa biserica se înalta pe acest loc înca din perioada cruciatilor. Biserica cruciatilor a fost distrusa de Saladin sau, mai exact, a fost transformata intr-un mare han. In orice caz, imediat dupa caderea Imperiului Latin, in anul 1187, cladirea bisericii a fost mult redusa de catre localnicii musulmani, din aceasta ei facand grajd pentru adapostit vitele, mai bine de patru secole.
Mai multi pelerini scriitori au marturisit despre situatia grea a Bisericii Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din Ein Karem, pana in momentul in care franciscanii au recuperat acest loc sfant, in secolul al XVII-lea. Odata cu venirea acestora, cladirea bisericii si anexele acesteia au inceput a fi curatate si folosite potrivit scopului lor initial. Astfel, Biserica din Ein Karem a fost redata cultului crestin.
Arhitectura Bisericii Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din Ein Karem pastreaza capele si morminte foarte vechi, alaturi de aportul mai nou al cruciatilor. Planul bisericii este urmatorul: 1. Cripta in care s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul; 2. Biserica din secolele XI-XII; 3. Capela Martirilor, cu inscriptii si morminte, din secolul al V-lea; 4. Capela de Sud, din secolul al VII-lea; 5. Locul in care se faceau spalarile rituale, din primul secol; 6-7. Sala Cruciatilor, din secolul al XII-lea. Partea cea mai consistenta a bisericii a fost zidita in secolul al XI-lea, exceptie făcând domul acesteia, care a fost terminat in secolul al XII-lea. Cripta ce aminteste locul in care a avut loc Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul se afla in partea stanga a Altarului. Cateva trepte de piatra conduc spre o grota naturala, considerata ca facand parte din locuinta lui Zaharia.
In timpul lucrarilor de restaurare a fost descoperita, sub actualul portic al bisericii, o capela din secolul al V-lea sau al VI-lea, cu doua morminte săpate in piatra din epoca romana. Inscriptia greceasca de pe unul din mozaicurile capelei dă marturie ca este vorba de mormintele unor martiri.
Mai tarziu, catre secolele VII-VIII, evlavia crestina a vazut in aceste morminte locul de ingropare a pruncilor nevinovati masacrati din porunca lui Irod. Alaturi de aceasta capela a fost descoperita o alta capela, tot din epoca bizantina, iar in micuta curte din fata bisericii a fost descoperita o statuie din marmura a lui Venus Pudica (sau Afrodita). Fragmentul dintr-o statuie a lui Venus, gasit pe acest loc, indica posibilitatea ca aici sa fi existat si un antic templu pagan al romanilor.
In anul 1885, la poarta intrarii in curtea bisericii, in partea stanga, s-a descoperit o inscriptie in limba greaca, lucrata in mozaic; aceasta indeamna astfel: "Bucurati-va, O, Martiri ai Domnului!" In urma sapaturilor efectuate in anii 1941-1942, in curtea bisericii din Ein Karem s-au descoperit unele ramasite de cladiri din perioada romana.
In secolul al V-lea, Patriarhia Ierusalimului a ridicat pe locul nasterii Sf Ioan Botezatorul o bazilica maiestuoasa, cu pardoseala in mozaic, refacuta apoi de catre cruciati in secolul al XII-lea, dupa care locul a fost pangarit de musulmani. Manastirea catolica Sfantul Ioan Botezatorul, asa cum arata ea astazi, este o constructie relativ noua, din a doua parte a secolului al XIX-lea, dar care pastreaza in stanga altarului o grota considerata a fi parte din locuinta Preotului Zaharia si locul in care s-a nascut Inaintemergatorul Domnului, cel mai mare om nascut din femeie.
Stam chiar la locul naşterii sfântului Ioan Botezatorul, unde se ridică această maiestuoasă bazilică, care a fost construită iniţial în secolul al V-lea, apoi consolidată de cruciaţi în secolul al XII-lea, pângărită apoi de musulmani şi refăcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În pofida acestui zbucium, lăcaşul de închinare este ca un pocal, susţinut de o impresionantă pardoseală de mozaic, pe care paşii ne-au dus undeva în stânga altarului. Acolo se conturează o grotă atipică. O grotă sfântă și draga nouă. Se spune că aici a fost locuinţa Preotului Zaharia, tatăl Botezătorului, iar locul acela, străjuit de două candele care nu se sting niciodată, este cel în care Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Îți tremura genunchii când pășești, gândul se înaltă spre cer, ochii se umezesc, te cuprinde smerenia, simți cum te înalți cu duhul. Mare este Sfântul Ioan. Pentru a putea atinge locul acela sfânt, trebuie obligatoriu să te apleci, să te micșorezi, să ai sufletul înfrânt și smerit, acest suflet pe care-l iubește dumnezeu, de care se bucura Sfântul Ioan cel care stă acum lânga scaunul lui Iisus, împreună cu Maica Domnului, acest suflet care-și aduce aminte cine este omul, cine ești tu și pune în fată pacatele. Ioan ne spune Pocaiți-va! Iar după ce îngenunchezi, simţi nevoia să-ţi lipeşti tâmplele de cercul imaculat.
Istoricul evreu Iosephus Flavius a scris că un preot care purta numele Zaharia a fost ucis chiar în Templu de către zeloți, și, apoi, aruncat în Valea Kidron din Ierusalim.
Conform tradiției creștine, Elisabeta si Zaharia ar fi înmormântați în localitatea Sebastia,(Ein Karem) la cca 15 km nord-vest de Nablus. Orașul vechi Sebastia – Sabastiya cu Moscheea Nabi Yahya, fosta Catedrală a Sfântului Ioan Botezătorul - clădită în 1165 pe urmele unei bazilici bizantine, a fost la vremea respectivă una din cele mai mari și mai frumoase biserici cruciate din Țara Sfântă.
Cea mai mare parte a construcției este descoperită în aer liber, în timp ce o mică parte din aria posterioară a catedralei a devenit ulterior moschee, fiind resfințită de către Husam ad Din Muhammad, nepotul lui Salah ad Din, în anul 1187. Catedrala arăta pe vremuri ca o fortăreață. Unele detalii, ca de pildă, capitelurile gotice în formă de frunze de acantă au fost extrase și duse în 1897 la Muzeul Arheologic din Istanbul. În incinta vechii catedrale se mai pot vedea câteva statui din vremea cruciaților. În nava originală se află două structuri mai moderne, una din ele acoperind o criptă despre care tradiția zice că este mormântul lui Ioan Botezătorul.
Cu toate acestea, tradiția musulmană spune că mormântul lui Zaharia se află în Marea Moschee din Alep, Siria. O inscripție în limba greacă referitoare la Zaharia a fost descoperită nu demult la poalele Muntelui Măslinilor din Ierusalim: "Acesta este mormântul lui Zaharia, martir, preot foarte pios, tatăl lui Ioan". Cercetătorii care au făcut descoperirea nu pot însă să afirme cu certititudine că tatăl personajului biblic este cu adevărat înmormântat în acel loc, deasupra căruia se ridică un monument funerar înalt de 18 m.
Născut prin puterea rugăciunii, ca dar târziu al unei vieţi sterpe, aspre, din preotul Zaharia şi din soţia sa Elisabeta (a se vedea Luca 1, 5-25 şi 57-80), Ioan a fost fiul minunat al binecuvântării dumnezeieşti, hărăzit să vestească şi să deschidă calea mântuirii prin Hristos. Ein Karem şi Even Sapir au fost leagănul naşterii şi copilăriei sale, în inima Ţării Sfinte…
Nu departe de Ein Karem, dar intr-o zona colinara cu versanti abrupti, se afla astazi mosavul Even Sapir, o localitate de tip cooperativa agricola, cu doar 650 locuitori, fondata in anul 1950 de catre emigrati din Kurdistan. Aici cei ce ajung în pustia de la Even Sapir se trezesc în faţa unor versanţi abrupţi, printre care maşina cu greu îşi făce loc spre obiectivul de la Even Sapir. Pelerinii care merg acolo constată ca autocarul abia trece pe drumul ingust de pe panta muntelui, oprindu-se apoi la capatul pădurii prin care trebuie sa coboare pret de cateva minute, pe jos, pe o potecuţă care ducea la Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Se ajunge astfel la mânăstirea franciscană a Sfântului Ioan din Pustiu, construită chiar peste stînca despre care se spune că i-a ocrotit pe Elisabeta şi pruncul ei. După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, şi-a dat sfârşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie până la ziua arătării sale către Israel. Se pare că Ioan a vieţuit în acest pustiu singur, de la vârsta de doi ani, hrănindu-se cu lacoste – un soi de fructe, iar nu lăcuste (insecte), aşa cum s-a tradus – şi miere sălbatică. Pestera adaposteste mormantul Sfintei Elisabeta, ceea ce atesta, o data in plus, autenticitatea locului. Izvorul Sfantului Ioan Botezatorul are apa tamaduitoare, rece si buna – foarte apreciata in zilele caniculare de pelerinaj – iar daca cobori treptele abrupte, sub nivelul bisericii si al izvorului, ajungi pe un platou cu un mic bazin cu pesti colorati, decorativi, in dreapta caruia se afla pestera in care a vietuit copilul Ioan.
Se crede ca pestera numita "a Sfantului Ioan Botezatorul" este locul din "pustie" in care sfantul a vietuit pana sa iasa la propovaduire si la botezare. Locul pietros, ce pastreaza inca si astazi vechea pestera, se afla pe pamanturile kibbutz-ului Tzuba. In cadrul secolelor IV-V, calugarii bizantini au sfintit pestera si au folosit-o ca loc sfintit, inchinat Sfantului Ioan Botezatorul. Pe peretii interiori ai pesterii se afla unele dintre cele mai vechi desene crestine (scene din viata sfantului, un trup de barbat, un cap fara trup, cruci si alte simboluri crestine). Trupul de barbat sta in picioare, cu un brat ridicat si cu un toiag de pastor in mana, avand niste haine saracacioase - acesta se crede ca este Sfantul Ioan Botezatorul. Desenele aghiografice pastrate inca si astazi pe peretii de stanca ai pesterii indica existenta aici a unui mare predicator crestin.
In anul 800, pestera a fost folosita pentru prima data drept rezervor de pastrare a apei. S-a descoperit cum ca si spre sfarsitul primului secol, pestera a fost folosita ca loc de imbaiere si curatire rituala. Aceasta este una dintre cele mai mari de acest gen din intregul Israel. Legat de autenticitatea acestui loc si legatura lui cu persoana Sfantului Ioan Botezatorul sunt pareri pro si contra printre specialisti. Astfel, sunt si unii care spun ca locul este o foarte veche cisterna de apa, datand inca din Epoca Fierului, care mai tarziu a fost locuita de sihastri și că pana la legatura acestui ,,lui" cu persoana Sfantului Ioan mai e cale lunga, mai zic acestia. Altii spun inca și mai direct cum ca orice loc legat de vreo persoana biblica este o sursa inestimabila de venit. (postat pe fb de ioan monahul)