Referatul 10 Pelerini pe Muntele Maslinilor
Ioan Monahul și un grup de pelerini, având organizator, ghid și conducător pe printele Cristian, cunoscut dv. din multe postari pe fb, merg în Tara Sfântă și Egipt. Prin desfasuratorul pelerinajului, cu 21 de referate privind obiectivele călatoriei pe care le postăm, vă invităm să fiți alături de noi.
Muntele Maslinilor, loc de pelerinaj. Muntele Maslinilor a fost impodobit inca de timpuriu cu numeroase locasuri de cult menite sa marcheze toate aceste evenimente din viata Mantuitorului relatate in Sfintele Evanghelii. Din primele secole ale Bisericii si pana in zilele noastre Muntele Maslinilor constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale crestinatatii. Marturii cu privire la acestea merg pana in primele secole crestine. Pelerina Egeria, la putin timp dupa anul 400, mentioneaza ca a luat parte la serviciile liturgice de pe Eleona, o biserica ridicata de catre Imparateasa Elena, pentru a marca locul unde Mantuitorul a cuvantat; aceasta mentioneaza si locul unde Mantuitorul S-a Inaltat la cer; Egeria aminteste de asemenea despre Ghetsimani si Betania. Pe malul estic al Muntelui Maslinilor se afla Betania, unde intalnim o biserica ce marcheaza locul casei lui Lazar, Mariei si Martei (Ioan 1:11) Parcurgand Muntele Maslinilor dinspre Betfaghi, de pe malul estic, inspre Ierusalim, urmam caii traditionale urmate de Iisus la Intrarea in Orasul Sfant. Pe varful dealului se gasesc vestigii restaurate ale unei biserici octogonale, acum aflata in posesia musulmanilor, ce este situata pe locul de unde se crede ca Domnul S-a Inaltat la cer. Despre alte doua locuri s-a afirmat ca reprezinta locul Inaltarii Domnului. Imparateasa Elena a construit o biserica, pe locul unde se gaseste in prezent Biserica Tatal Nostru pentru a comemora acest eveniment. O alta constructie, de data mult mai tarzie, este Biserica Ruseasca a Inaltarii Domnului.
Un popas il putem face in linistita gradina a capelei Dominus Flevit, ce marcheaza locul unde Iisus a lacrimat pentru Ierusalim (Ioan 12:13-15). Ceva mai jos este biserica si asezamantul surorilor Carmelite, numita Biserica Tatal Nostru construita pe locul un potrivit traditiei Mantuitorul a spus Apostolilor Rugaciunea Domneasca (Luca 11: 1-4).
Un alt loc de pe Muntele Maslinilor deosebit de important este Gradina Ghetsimani. Primii pelerini crestini au localizat Gradina Ghetsimani la baza Muntelui Maslinilor opusa Muntelui Templului. De-a lungul timpului au fost contruite aici o biserica bizantina, una cruciata si una de data mai tarzie, cunoscuta sub numele Biserica Tuturor Natiunilor pe locul unde se crede ca Hristos S-a rugat Tatalui inaintea Rastignirii. Tot pe Muntele Maslinilor se afla un vechi cimitir iudaic, unde cei adormiti asteapta invierea de obste. Multi evrei doresc a fi inmormatati pe Muntele Maslinilor, având credinta, intemeiata pe versetul din Zah. 14:4, potrivit careia la a Doua Venire a Domnului, invierea mortilor va incepe din acest loc.
Muntele Maslinilor nu reprezinta doar o legatura geografica intre desert si dealurile fertile ale Ierusalimului ci, mai ales, legatura spirituala dintre moarte si viata, lucru aratat de invierea lui Lazar in Betania, de o parte a sa, si de Invierea Domnului, in Ierusalim, de cealalta parte a sa.
Ca orice loc sfânt, Muntele Măslinilor constituie şi o vatra monahală. Primul nume care apare în istoria monahismului pe Muntele Măslinilor este acela al Melaniei numită cea Bătrână, care a întemeiat o mănăstire. Exemplul ei a fost urmat de Rufin din Aquileea, care a întemeiat în apropiere o mănăstire de călugări. Muntele Măslinilor a fost loc de nevoinţă si pentru alţi asceţi precum: Paladiu şi Inocenţiu, prietenii Sfântului Vasile cel Mare, un alt Paladiu care avea să scrie Lavsaiconul, Adoliu, originar din Tars, Melania cea Tânără şi alţii.
Când Ierusalimul a căzut în mâinile perşilor în mai 614, cea mai mare parte a aşezămintelor de pe Muntele Măslinilor au fost distruse, iar mai apoi refăcute parţial după eliberarea Ierusalimului de sub dominaţia perşilor (629). Lunga perioadă de dominaţie arabă şi, în special, anii grei pe care i-au cunoscut creştinii sub domnia califului Hakim (996-1021) au dus la ruina totală a mănăstirilor, călugării putând fi număraţi aproape pe degete.
O dată cu cucerirea Ierusalimului de către cruciaţi, în 1099, pe Muntele Măslinilor s-au aşezat mai multe comunităţi monahale catolice.
După căderea Ierusalimului în 1187, Saladin a făcut din pământul Muntelui Măslinilor o proprietate musulmană. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin efortul Arhimandritului Antonin Kapustin şi Egumenul Partenie, pe Muntele Măslinilor a fost ridicată mănăstirea rusească Înălţarea Domnului. Vedem astfel că, din primele secole ale Bisericii şi până în zilele noastre, Muntele Măslinilor constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale creştinătăţii.
Potrivit Sfintei Scripturi si Traditiei Bisericii, Inaltarea la Cer a Domnului s-a petrecut pe Muntele Maslinilor.
Pe langa Capela Inaltarii Domnului, asezamant situat pe locul de unde se crede ca Domnul S-a Inaltat la cer, musulmana, un alt locas de cult inchinat aceluiasi eveniment biblic este Biserica Inaltarea Domnului, ce apartine Bisericii Ortodoxe Ruse. Biserica ruseasca Inaltarea Domnului se gaseste in satul A-Tur de pe Muntele Maslinilor, servind drept catolicon (biserica principala) a unui asezamant monahal. Biserica este construita in stil neo-bizantin si este insotita de un turn clopotnita impunator, inalt de 64 m. Astfel, manastirea ruseasca a Inaltarii Domnului este usor de recunoscut de catre pelerini, datorita acestui turn ce poate fi vazut de la mari departari. Acest asezamant monahal a luat fiinta in a doua jumatate a secolului al XIX-lea prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin si Egumenul Partenie. Parintele Antonin a fost cel care a cumparat teren pe varful Muntelui Maslinilor iar, in 1870, a construit biserica Inaltarii Domnului impreuna cu un turnul clopotnita. Simultan, au fost construite alte dependinte, au fost plantate gradini etc.
Cel care a intemeiat o obste monahala in acest loc a fost insa Parintele Partenie. Avand aceasta dorinta in inima, acesta a inceput sa slujeasca aici de doua ori pe saptamana. In scurt timp, Dumnezeu i-a randuit oameni care s-au aratat dornici sa urmeze viata monahala in acest asezamant. Astfel, incepnad cu anul 1906 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a recunoscut in mod oficial manastirea. Un an mai tarziu, asezamantul numara 100 de vietuitoare. Noi cladiri au fost construite. Maicile au deschis tot acum doua ateliere, unul de pictat icoane si celalalt de broderie, care se pastreaza pana astazi. In mod tragic, in 1909, parintele Partenie a fost ucis pe cand se afla in chilia sa. Nu au fost descoperite nici criminalul si nici motivul crimei.
In timpul Primului Razboi Mondial comunitatea monahala avea sa treaca prin grele incercari. Soldatii turci au fost cazati in cadrul asezamantului, preotii misionari impreuna cu zece maici, fiind trimisi in Egipt. Pentru maicile ramase aici programul liturgic a incetat. O alta problema intampinata a fost lipsa hranei. Patriarhul Damian a incercat sa le sprijine pe maicile ramase in manastire, trimitandu-le regulat portii de hrana. De asemenea, acesta a stabilit ca maicile sa participe la slujbe la Galileea Mica. Maicile au primit sprijin si din partea consulului Italiei si, ulterior, a delegatului American.
Autoritatile turce au cerut insa ca in trei zile toate maicile ramase sa paraseasca asezamantul intrucat intentionau sa o transforme in spital militar. Datorita intervenitiei Patriarhului Damian, exilul maicilor a durat numai 17 zile. Intorcandu-se, maicile au gasit insa dezordine totala: crucile au fost indepartate, icoanele au fost necisntite, iar iconostasul a fost distrus.
Pe 20 noiembrie 1918, englezii au intrat in Ierusalim si cativa dintre soldati au stat in asezamant. Ei au ajutat maicile, in acele vremuri dificile, cu paine, ceai si zahar. Englezii, de asemenea, le-au ajutat financiar, oferindu-le acestora posibilitatea de a lucra la constructia drumului Ierihonului.
La inceputul anului 1919 s-au intors din Egipt si ceilalti membrii ai comunitatii. In luna iunie a aceluiasi an, biserica a fost redeschisa. Viata din manastirea a revenit, incetul cu incetul la normalitate.
In 1924, Mitropolitul Antonie a mijlocit inaintea Patriarhului de Ierusalim, iar comunitatea ruseasca de pe Muntele Maslinilor a fost recunoscuta oficial ca asezamant monahal.
Frescele manastirii au fost pictate chiar de vietuitoarele din cadrul obstii. Manastirea pastreaza numeroase icoane deosebit de frumoase, precum si moaste ale sfintilor. Icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultatoare” este cunoscuta ca fiind facatoare de minuni.
Programul zilnic al slujbelor se desfasoara in biserica principala (catolicon). Sarbatoarea Inaltarii Domnului este celebrata anual, in mod solemn si strange pelerini din lumea intreaga.
O capela aflata in spatele bisericii principale este inchinata Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit traditiei capul sfantului a fost aflat in acest loc in secolul al IV-lea intr-o biserica armeneasca. Se pastreaza si in prezent mozaicul pavimantar initial sub care au fost descoperite sfintele moaste.
O alta capela a manastirii se gaseste in trapeza si este inchinata Dreptului Filaret cel Milostiv. Slujbele sunt savarsite aici o data pe luna. Ziua hramului este 1 decembrie (14 decembrie).
Terenul manastirii masoara aproximativ 54.000 de metri patrati si este inconjurat de un zid zid ce masoara de 1,5 km lungime. Manastirea Inaltarea Domnului detine si o mare livada de maslini ce asigura obstii necesarul de masline si ulei. In prezent, in acest asezamant monahal vietuiesc aproximativ 50 de maci, originare din tari precum Rusia, Arabia, Romania, Estonia, Australia si Germania.
Capela Inaltarea Domnului - Ierusalim aflata pe Muntele Maslinilor, in Ierusalim, este un loc de inchinaciune, atat crestini cat si musulmani. Potrivit traditiei, acesta este locul de pe care Mantuitorul Hristos S-a inaltat la cer. Micuta capela rotunda pastreaza inca o piatra imprimata cu urma piciorului lui Hristos.
Capela Inaltarea Domnului - mentionarea biblica a locului "Si i-a dus afara (pe Apostoli) pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare." (Luca 24, 50-52) "Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe; Care au si zis: Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer. Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sambata." (Faptele Apostolilor 1, 9-12)
Capela Inaltarea Domnului - de-a lungul timpului. Inainte de increstinarea imparatului Constantin cel Mare, in anul 312, crestinii sarbatoreau praznicul Inaltarii Domnului intr-o pestera aflata pe Muntele Maslinilor - probabil si din motive de siguranta. Pana in momentul in care pelerina Egeria a vizitat Ierusalimul, in anul 384, locul Inaltarii Domnului era deja stabilit ca fiind cel pe care se afla astazi capela, putin mai sus decat initiala pestera.
Prima biserica ce a fost construita aici, in jurul anului 390, apartine tinerei Poimenia, o crestina evlavioasa de origine romana. Aceasta prima biserica a fost distrusa in urma atacurilor persane din anul 614, urmand a fi restaurata complet de catre Modest. In anul 680, pelerinul Arculf descria bisericuta de pe acest loc drept "o cladire rotunda deschisa spre cer, cu trei usi-portal pe latura sudica a acesteia. Seara se aprindeau cele opt lampi care se aflau in ferestrele de pe latura dinspre Ierusalim."
In interiorul bisericutei se afla o piatra incadrata pe care se vede imprimata o urma de talpa - conform traditiei, aceasta apartine lui Hristos. Pana la un moment dat, pelerinilor care se inchinau acestui loc li se permitea sa ia cu ei acasa si o bucatica de piatra sau nisip. O mentionare istorica apartinand secolului al XIX-lea, ne spune ca Biserica Inaltarea Domnului din Ierusalim era slujita de trei clerici si presbiteri. In jurul anului 1150, in momentul sosirii aici a cruciatilor, acestia au reconstruit Biserica Inaltarii. Cruciatii i-au dat o forma octogonala, i-au pus acoperis si i-au fortificat exteriorul.
In anul 1198, imediat dupa caderea Imperiului Cruciat, Salah al-Din a oferit biserica la doi dintre succesorii sai. Acestia au adaugat cladirii un acoperis de piatra cu forma de dom si un "mihrab". Inaltarea lui Hristos este recunoscuta in Islamism, cu toate ca aceasta nu este mentionata in Qur'an. Cladirea a fost folosita pe post de moschee timp de mai bine de 300 de ani. Cladirea a ajuns in ruine pana la sfarsitul secolului al XV-lea. In anul 1620, alaturi de aceasta capela a fost ridicata o moschee si un minaret, intregul loc ramanand in posesiunea musulmanilor.
Capela Inaltarea Domnului - arhitectura si podoabe. In dreapta intrarii in curtea capelei se afla o mica moschee ridicata in anul 1620 - Zawiyat al-Adawiyya - de aici se vede foarte bine Capela Inaltarea Domnului si orasul cu imprejurimile sale. Intrand dinspre vest, capela apare ca un "mihrab" ce indica directia spre Mecca, prin peretele sudic.In curtea pavata cu lespezi de piatra se afla si micuta Capela a Inaltarii Domnului. In peretii curtii se afla infipte multe carlige - acestea sunt folosite pentru intinderea corturilor in perioada praznicului Inaltarii Domnului, cand, aici, vin o multime de pelerini. Daca usa de intrare in capela nu este deschisa, langa aceasta se afla un clopot, special pentru a anunta venirea si dorinta de a intra spre inchinare. Cea mai mare parte a cladirii apartine perioadei cruciate; forma octogonala si domul de piatra doar sunt adaugari ale musulmanilor. Peretii octogonali exteriori sunt decorati cu arce si coloane subtiri de marmura - coloane ce sprijina capiteluri apartinand secolului al XII-lea. Acestea sunt bogat impodobite cu flori si ramuri impletite, dar si cu motive animale - patrupede inaripate, cu capete de pasare.
In centrul podelei capelei se afla o forma incadrata asimetric - o lespede de piatra imprimata cu urma talpii drepte a lui Hristos. Bucata de piatra care pastra imprimata in ea urma talpii stangi a lui Hristos a fost dusa in Moscheea Al-Aqsa inca din Evul Mediu.
Capela Inaltarea Domnului si "cripta cu trei istorii" In apropierea Capelei Inaltarii se afla o cripta mica ce este revendicata de toate cele trei mari religii monoteiste din zona - toate trei au o alta istorie despre proprietarul initial al criptei. Evreii cred ca aceasta pastreaza ramasitele profetesei Huldah, care a trait cu sapte secole inainte de Hristos. Aceasta se crede a fi una dintre cele sapte profetese mentionate in Sfanta Scriptura (2 Regi 22, 14-20). Crestinii cred ca aceasta cripta a apartinut unei sfinte din secolul al V-lea - Sfanta Pelaghia. Musulmanii sustin ca mormantul este locul de ingropare al femeii sfinte Rabi'a al-Adawiya - personaj important al secolului al VIII-lea. De la numele acesteia si-a luat numele si moscheea din apropiere.
Astazi, Capela Inaltarii Domnului si Manastirea ruseasca Inaltarea Domnului și Mânastirea Pater Noster sun foarte apropiate una de cealaltă.
Biserica Tatal Nostru, precum este cunoscuta in toata lumea, este o biserica crestina din apropierea Ierusalimului, fiind aflata pe Muntele Maslinilor, mai inspre nord de Mormintele Profetilor si de celelalte locuri sfinte din apropierea Gradinii Ghetsimani. Potrivit traditiilor crestine locale, in pestera pastrata si astazi in incinta, ucenicii s-au adunat in jurul Mantuitorului, spre a-i invata rugaciunea domneasca "Tatal nostru". Rugaciunea aceasta, numita si "domneasca", dupa calitatea de Domn a Celui care a rostit-o intaia oara, este una dintre cele mai puternice rugaciuni crestine.
Ansamblul eclesial Tatal Nostru, numit si "Pater Noster", este ridicat pe ruinele unei vechi basilici bizantine, construita de Sfantul imparat Constantin cel Mare. Basilica bizantina, numita "Eleona", adica "a Maslinilor", dateaza deci inca din secolul al IV-lea, ea fiind zidita chiar deasupra pesterii marturisite de traditia mai-sus amintita.
Actuala biserica, avand statut de manastire, se afla in purtarea de grija a surorilor carmelite, apartinatoare de Biserica Romano-Catolica. In curtea manastirii, pe toti peretii laterali ai curtii, cat si in interiorul bisericii celei mari, se afla placi de ceramica alba inscriptionate cu rugaciunea "Tatal nostru", in mai bine de 70 de limbi.
Oriunde te uiti vezi rugaciunea Tatal nostru. Indiferent cine esti, de unde vii esti întâmpinat în limba materna de acesta frumoasa si universala rugaciune. Daca vii din Romania o s-o poti citi pe perete din interiorul bisericii din dreapta sfantului altar. Acolo, atat de departe de casa, esti îmbiat sa te rogi în limba pe care o stapânesti cel mai bine. Pentru moment te simti acasa. Cu un pic de efort esti, poate, chiar acasa.
Locul si rugaciunea numita "Tatal nostru" - marturia din Sfanta Scriptura Marturia pastrata in Evanghelia dupa Sfantul Apostol Luca este una dintre cele mai puternice, in favoarea autenticitatii locului. Astfel, citim: "Si pe cand Se ruga Iisus intr-un loc, cand a incetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, invata-ne sa ne rugam, cum a invatat si Ioan pe ucenicii lui. Si le-a zis: Cand va rugati, ziceti: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta. Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua in fiecare zi. Si ne iarta noua pacatele noastre, caci si noi insine iertam tuturor celor ce ne gresesc noua. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau" (Luca 11, 1-4).
Nefiind amintit numele locului cu pricina, traditia crestina a ales acest loc drept loc autentic si in baza unui alt cuvant al aceluiasi Apostol. Astfel, vorbind despre programul de peste zi al Mantuitorului Iisus Hristos, el spune: "Si ziua era in templu si invata, iar noaptea, iesind, o petrecea pe muntele ce se cheama al Maslinilor." (Luca 21, 37). Cele doua fragmente evanghelice de la Sfantul Luca au fost puse in comun, identificandu-se astfel Muntele Maslinilor drept alt loc al rostirii rugaciunii "Tatal nostru", de catre Mantuitorul.Rugaciunea domneasca "Tatal nostru" este amintita si de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, insa ca fiind incadrata in Predica de pe Munte. "Voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi; Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin!" (Matei 6, 9-13).
Biserica Tatal Nostru din Ierusalim - scurt istoric. Prima biserica de pe acest loc este de factura bizantina, dupa cum am amintit si mai sus, ea fiind construita de catre Sfantul imparat Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea, pe un loc hotarat de Sfanta Elena, mama imparatului ctitor, pe Muntele Maslinilor, undeva foarte aproape de Capela Inaltarii Domnului. Numita cu numele de "Basilica Eleona", adica "a Maslinilor", aceasta este una dintre cele patru mari basilici crestine, zidite de Sfantul Constantin cel Mare, in Tara Sfanta.
Impresionanta structura a fost zidita pe trei nivele, intre livezile de maslini; intre cele trei nivele (biserica, atrium-ul, curtea) au fost construite scari mari, de piatra. Biserica a fost construita pe cel mai inalt loc dintre cele trei, avand o lungime de 30 de metri si o latime de aproape 19 metri. Aceasta era de fapt o hala rectangulara sustinuta in interior de doua randuri de coloane. In capatul estic, mareata biserica se termina cu o deosebita absida.
Nivelul al doilea, situat putin mai jos decat primul, numit in arhitectura vremii drept "atrium", era de fapt o curte mai mica, imprejmuita de coloane, de forma patrata, cu latura de 25 de metri.
Nivelul inferior se afla in partea vestica a ansamblului eclesial, fiind un portic, sprijinit pe sase coloane. In urma excavatiilor efectuate in secolul al XIX-lea, s-au scos la lumina doar ruinele porticului si pestera (cripta subterana), care se afla initial sub marginea estica a bisericii.
In perioada de dominatie persana si araba, aceasta biserica a avut mult de suferit. Astfel, mareata biserica bizantina a fost distrusa, de catre persi, in luna mai a anului 614, dupa un asediu de 21 de zile asupra Ierusalimului. In urma victoriei, persii au distrus o mare parte dintre bisericilor crestine din Ierusalim, omorand (martirizand) zeci de mii de crestini, in oras, si alti o mie, pe Muntele Maslinilor. In anul 638, arabii i-au alungat pe persi, ramanand in locul lor, la conducerea zonei. Multa vreme, Biserica Tatal Nostru a ramas intr-o dureroasa ruina.
Unele dintre ramasitele complexului bizantin pot fi vazute si astazi, in curtea exterioara a bisericii.
In anul 1868, in urma lucrarilor de reconstruire, a fost scos la lumina un mozaic din secolul al V-lea, apartinand Basilicii Eleona. Mozaicul de podea pastreaza doua inscriptii grecesti, din Psalmi: "Domnul va pazi iesirile si intrarile lor. (...) "Aceasta poarta a Domnului, prin care vor intra cei drepti."
In perioada de dominatie cruciata, biserica va fi repusa in stare de functionare. Cruciatii au cucerit orasul in anul 1099, reconstruind o mare parte dintre cladirile ruinate de persi si arabi. In anul 1152, o noua biserica a fost construita pe locul celei vechi, insa cu mult mai mica decat cea anterioara.
Ctitorii acesteia au fost doi frati danezi, din Jutland, anume episcopul Svein si admiralul Eskill Sveinsson. Cei doi frati au fost inmormantati in biserica nou-zidita, pietrele lor funerare fiind recuperate abia in anul 1869. Acestea au fost, mai apoi, incorporate in noua biserica (actuala).
Biserica a inceput a fi numita "Tatal Nostru" inca din vremea cruciatilor, mai ales in baza cuvintelor Sfantului Apostol Luca si a traditiilor crestine deja existente la acea vreme.
Capela Inaltarii Domnului a fost si ea reamenajata, putin mai sus de aceasta, peste drum.
O noua perioada grea avea sa vina peste Biserica Tatal Nostru - Pater Noster, odata cu invazia arabilor si a mamelucilor. Biserica cruciatilor a fost distrusa, imediat dupa victoria trupelor lui Saladin, in anul 1187. In anul 1345, biserica a fost complet nivelata, de catre mameluci, care au condus Ierusalimul intre anii 1267-1480. Abia dupa mai bine de 500 de ani, crestinilor si evreilor li s-a permis sa ridice noi cladiri. Astfel, orasul se va extinde rapid peste zidurile vechi. Spre sfarsitul perioadei de dominatie otomana, biserica va fi si ea rezidita.
In anul 1872, pe locul fostei biserici Tatal Nostru, a fost inaltata o manastire romano-catolica.
Terenul fusese achizitionat, cu ceva timp mai inainte, de catre Bossi Aurelia, printesa de Tour d'Auvergne, de origine franceza. Mormantul printesei, care a murit in anul 1889, se afla si astazi in interiorul bisericii, intr-un sarcofag de marmura.
Actuala biserica a fost zidita in anul 1874, in partea nordica a vechilor ruine. In jurul bisericii celei noi a fost zidita o intinsa manastire, cu toate cele de trebuinta. In anul 1873, biserica si manastirea au fost daruite ordinului catolic al surorilor carmelite.
In perioada de dominatie britanica, o noua biserica va ramane neterminata. Astfel, in anul 1920, o biserica inchinata Sfintei Inimi (erezie romano-catolica) a inceput a fi zidita peste pestera cea veche, insa construirea acesteia a fost intrerupta, datorita schimbarilor politice ale vremii, numai baza cladirii si o parte din ziduri putand fi terminate.
Biserica Tatal Nostru - Pater Noster - este alcatuita astazi din urmatoarele cladiri: biserica cea mare, cladirile monahale, curtea superioara, curtea inferioara, pestera subterana, curtea cu ruine si biserica neterminata.
La începutul secolului al II-lea, Sfântul Policarp (Scrisoarea către Filipeni, 6) aminteşte de ea ca parte din ritualul cultului creştin. Didahia (cap. 8) recomandă să se rostească de trei ori pe zi de către fiecare creştin. Din secolul al IV-lea a intrat în ritualul Liturghiei, şi până astăzi se cântă de adunarea credincioşilor. Alături de alte „rugăciuni începătoare“ este nelipsită din cultul creştin public. Didahia, sau Invatatura celor doisprezece Apostoli, este documentul cel mai important al perioadei din imediata apropiere a Apostolilor si izvorul cel mai vechi al legislatiei bisericesti, pe care il avem. Didahia confirma pentru intreaga Biserica serbarea duminicii, iar pentru Biserica Ortodoxa, botezul prin cufundare, impartasirea crestinilor sub cele doua forme si folosirea painii dospite pentru Sfanta Euharistie.
Didahia seste una dintre cele mai importante descoperiri ale celei de-a doua jumatati a sec. al XIX-lea. Acest document a fost descoperit in 1873 de catre Mitropolitul Filotei Vrieniu, intr-un manuscris-pergament din Biblioteca Sfantului Mormant din Constantinopol. Manuscrisul a fost scris in limba greaca la anul 1056 de Leon "notarul si pacatosul”. Mitropolitul Filotei publica descoperirea la Constantinopol 1883. In plus, au supravietuit fragmente ale unor versiuni ale Didahiei in limba copta si etiopiana.
Odata cu descoperirea textului Didahiei, teologii au mai descoperit ca antichitatea crestina a cunoscut Didahia, a pretuit-o, socotind-o chiar inspirata, a citit-o si a folosit-o, fara sa-i spunsa numele, textual sau prelucrat. Totodata, descoperirea acestei scrieri fundamentale a dat nastere la o intreaga literatura de specialitate dar si la o serie de controverse.
Dominus Flevit – Biserica din Ierusalim Dominus Flevit este p biserica din Tara Sfanta, zidita pe Muntele Maslinilor, langa Gradina Ghetsimani, Pestera Ghetsimani, Biserica Tuturor Natiunilor, Mormantul Maicii Domnului si alte multe locuri sfintite. Biserica numita "Domnul a plans" este o biserica zidita in forma de "lacrima", pe locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a plans lipsa de pocainta a celor din Ierusalim. Dominus Flevit este o biserica unde slujesc romano-catolicii.
Cunoastem din Sfanta Scriptura ca Mantuitorul a plans in momentul in care a vazut ca Lazar este mort si pus in mormant. Plansul Sau ne arata ca moartea nu este o stare fireasca, ca omul nu a fost adus la existenta pentru a muri, ci pentru a trai vesnic. In Evanghelii se mentioneaza de doua ori ca Hristos a plans. Prima data, atunci cand S-a aflat in fata mortii prietenului Sau, Lazar, iar a doua oara, atunci cand venea spre Ierusalim (Luca 19, 41). Şi, când S-a apropiat, văzând cetatea (Ierusalimul), a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.
Dominus Flevit - marturie din Sfanta Scriptura: (Luca 19, 37-44) În loc să fie impresionat de strigătele mulțimii în sărbătoare sau de zidurile uimitoare ale Ierusalimului, Domnul plânge pentru cetate. Este momentul crucial al viitorului milenar al unei națiuni. Așteptau un războinic și li s-a dat un miel. Doreau un împărat falnic și a venit un învățător smerit. Îi ofereau palate și pământuri, iar El cerea inimi.
O mare problemă a Israelului de atunci era criza de identitate. Se credeau fiii lui Avraam, iar El le spunea că îl au ca tată pe diavolul. Apoi, criza realității. Se credeau robi ai romanilor, dar El spunea că sunt robi ai păcatului. Ei vedeau cohortele romane, El le arăta lumea spirituală.În fine, Domnul Iisus îi confrunta cu criza eternității lor. Ei vedeau prezentul în vreme ce El le oferea veșnicia. Lumea de azi se confruntă cu aceleași crize. Răspunsul este același: Împăratul blând și smerit care vine în Numele Domnului!
Intrarea triumfală a Mantuitorului a fost o ultimă șansă pentru Ierusalimul de atunci. Avea de ales între pacea divină și pacea romană. Prima le-ar fi adus cerul. Cea de a doua le-a adus moartea. Domnul Iisus a avut de ales între tron și cruce, între coroana de aur și cununa de spini, între aplauze și insulte… Între aceste alternative, se află o grădină.Grădina unde s-a rugat. Acolo, în Ghetsimani, a ales voia lui Dumnezeu de dragul tău. Ce alegi tu? Pentru că El vine iar. De data aceasta, vine ca Împărat încununat cu slavă și putere absolută. Este rândul Lui! Astăzi, alegi între viață și moarte, între bine și rău. Acum două mii de ani, Iisus a ales moartea pentru ca astăzi, tu, să alegi viața. Viața este Iisus! Osanna!
Biserica Dominus Flevit din Ierusalim - de pe Muntele Maslinilor, a fost construita in forma de lacrima, amintind înca și astazi de lacrimile Mantuitorului, vărsate pentru inimile impietrite ale evreilor din Ierusalim. Plânge și astazi pentru sufletele noastre rătacite. Vedem aceasta in (Luca 19, 37-44)
Mântuitorul lumii că intră, biruitor, în Ierusalim, însoțit de toată rânduiala și de vârsta omenească. Dintre care, unii, mergeau înainte, pe când alții îi urmau. Unii tăiau ramuri de copaci, pe când alții își așterneau hainele lor pe pământ. Unii Îl lăudau, iar alții îi aduceau măriri: Osanna, Fiul lui David! Și când văd acestea, de bucurie, tot sufletul mi se înveselește.
Însă, pe de altă parte, Îl văd pe același Mântuitor Hristos că se apropie de Ierusalim și că varsă lacrimi amare pentru el, din ochii Lui cei dumnezeiești. Căci, ne spune Evanghelistul: „Și… văzând cetatea, a plâns pentru ea” (Lc. 19, 41). Și de multă întristare mi se amărăște inima. Și stau de mă minunez și mă întreb, cum de pot să se unească aici lumina cu întunericul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuria cu întristarea, cântările cu lacrimile? Cum Își amărăște dulcele Iisus, cu plânsul, bucuria biruinței Sale? Cum de nu Se veselește împreună cu poporul, care Îl lăuda? Cum de nu se bucură cu cei care Îl propovăduiesc Împărat pretutindeni și Îi spun: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israil?
Oare plâge întru bucurie? Domnul nostru Iisus Hristos plânge, pentru că intră întru cetatea cea nemulțumitoare, cu totul blând, pentru ca să o mântuiască de păcatele ei. De aceea se zice aici: „Spuneți fiicei Sionului!”… Și în loc să afle în ea pocăință și umilință, El află ocări și necinstiri, află inimi gata să-L osândească spre moarte. Și acest fel de plată sunt obișnuiți oamenii să Îi dea lui Dumnezeu, când El, cu milostivirea Lui cea fără de margini, îi cheamă la pocăință și dorește să-i mântuiască.Și e cu putință ca și azi să găsească motiv pentru ca să se întristeze și să plângă pentru noi, cei care cu stâlpări și cu ramuri ați venit la Biserică, cu toții veseli, întru întâmpinarea Lui.
Acum, Dominus Flevit, Domnul plângea, este una dintre cele mai noi biserici zidite in Ierusalim care isi inalta zidurile deasupra unui loc antic. In momentul in care s-au inceput sapaturile, pentru a se turna temeliile bisericii in forma de lacrima, arheologii au scos la lumina obiecte si temelii datand inca din perioada canaanita, precum si morminte din vremea celui de-al doilea Templu si din perioada bizantina. Locul unde, potrivit traditiei locului, Hristos s-a oprit si a plans pentru istoria Ierusalimului, nu a fost niciodata marcat, pana in perioada cruciatilor. Incepand din aceasta perioada insa, crestinii au inceput sa pașeasca in numar tot mai mare in curtea bisericii in forma de lacrima. In cele din urma, o micuta capela se va inalta pe acest loc.
Dupa cucerirea Ierusalimului, in anul 1187, bisericuta a cazut in ruina, fiind parasita si in ea nemaiținându-se slujbe. La inceputul secolului XVI, o moschee a fost construita pe ruinele vechii capele crestine, cu intentia de a indeparta pe crestini din acest loc. Locul a capatat numele de "Mansouriyeh", adica "Triumfatorul".
Calugarii francicani nu au avut puterea de a obtine dreptul de proprietate asupra ruinelor de pe acest loc. In anul 1891 insa, ei au cumparat un mic locsor din apropiere, reusind sa zideasca acolo o micuta capela. In anul 1913, o casa privata a fost construita in fata capelei franciscane. Se spune că aceasta casa a ajuns, in cele din urma, in posesia "surorilor Dreptului Iosif" care, mai apoi, l-au vandut unei femei din Portugalia.
In anul 1953, cu ocazia construirii unui zid de piatra in jurul locului, zidarii au scos la lumina vechi morminte sapate in piatra. Locul cu pricina a fost excavat si arheologii au aparut la fata locului. Pe locul cu pricina s-a construit o biserica, intre anii 1953-1955.
Un vechi mormant, datand inca din epoca bronzului, perioada canaanita, cat si o necropola datand din anii 136i.Hr - 300d.Hr, au fost scoase la lumina. Necropola infatiseaza doua perioade clare de timp, fiecare avand propriu stil de contruire a mormintelor.
Ruinele unei manastiri bizantine din secolul al V-lea au fost si ele scoase la lumina. Mozaicuri din aceasta manastire se pastreaza inca si astazi in bisericuta de pe Muntele Maslinilor.
Actuala biserica se afla in custodia franciscanilor din Tara Sfanta. Biserica moderna a fost proiectata de arhitectul Antonio Barluzzi, pentru ordinul monahal franciscan, intre anii 1953-1955. Barluzzi este arhitect al mai multor sanctuare construite in prima parte a secolului al XX-lea, este cunoscut si pentru alte asemenea lucrari, din Ierusalim: Biserica Tuturor Natiunilor, din Gradina Ghetsimani; Biserica Intalnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta, din Ain Karem; Biserica Flagelarii, de pe Drumul Crucii; Biserica Sfantul Lazar din al- Eizariya.
Gradina Ghetsimani, este cea mai renumita gradina din Tara Sfanta, aceasta fiind locul in care Mantuitorul venea adesea. Gradina este asezata in partea de rasarit a Ierusalimului, langa Muntele Templului, in partea de est a Paraului Chedron - Paraul Cedrilor sau Valea lui Iosafat - si pe partea de vest a Muntelui Maslinilor. Ea se intindea la inceput de o parte si de alta a Paraului Cedrilor, care in timpul verii nu are nici un pic de apa. Paraul Cedrilor curge numai in lunile de iarna, cand ploua si uneori chiar ninge. Ghetsimani inseamna “presa de ulei", termen inpamantenit probabil de la prezenta pe acest munte sadit cu maslini a unei prese care producea ulei.
Evanghelia dupa Marcu (14,32) numeste acest loc “chorion", adica "un loc" sau "o proprietate", in timp ce Evanghelia dupa Ioan (18,1) vorbeste despre “kepos", "o gradina" sau "o plantatie". Gradina de pe Muntele Maslinilor este incadrata in actuala curte a Bisericii Tuturor Natiunilor, cunoscuta si sub denumirea de Biserica Agoniei, construita pe ruinele unei biserici distruse in anul 614, si ale unei alte biserici, cruciate, distruse in anul 1219. Foarte aproape de acest loc se afla Biserica Sfanta Maria Magdalena, a rusilor, cu turlele ei specific moscovite, construita de catre tarul Alexandru al III-lea, in memoria mamei sale
Gradina Ghetsimani se intinde pe circa 20 de hectare de teren, plantat in special cu maslini. Cea mai mare parte din gradina o stapaneste Biserica Ortodoxa, iar a doua este in posesia Bisericii Romano-Catolice. In Gradina Ghetsimani se afla patru locuri de inchinare, dintre cele mai importante pentru toata lumea crestina: Mormantul Maicii Domnului (potrivit traditiei crestine, acesta este locul in care Apostolii au inmormantat trupul Maicii Domnului), Pestera Ghetsimani (unde S-a rugat Iisus Hristos cu sudori de sange - Luca 22, 44), Piatra prinderii lui Iisus (aici se inalta astazi o biserica catolica), si biserica Sfantului Arhidiacon Stefan, mai putem adăuga o biserica din locul unde se afla casa lui Caiafa și unde a fost adus Iisus după arestare, cu temnița in care a stat inchis și locul unde Petru se leapada de Hristos la cântarea cocoșilor.
Gradina Ghetsimani - istoria si pelerinajul. La picioarele Muntelui Maslinilor se afla Valea Cedrilor - Chedron, identificata cu aceea numita in Biblie "Valea lui Iosafat", unde, dupa traditie, va avea loc , a tuturor neamurilor. Tot acolo unde Dumnezeul intrupat va invinge ispita si teama de moarte, va da seama omenirea pentru toate caderile ei, increzatoare totusi in indurarea fara de margini a Aceluia Care a fost "ispitit intru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat" (Evrei 4, 15).
Gradina Ghetsimani a fost vazuta drept loc de pelerinaj inca din primele secole crestine. Aceasta a fost vizitata de catre pelerinul anonim "din Bordeaux", in anul 333, ale carui note de calatorie sunt considerate a fi cele mai vechi marturii ale pelerinajelor in Tara Sfanta.
In cartea “Onomasticon", a lui Eusebiu de Cezareea, gasim notat faptul ca Gradina Ghetsimani este asezata "la poalele Muntelui Maslinilor", aici "venind multime de oameni spre a se ruga".
Atunci, urcarea pe Muntele Maslinilor se facea prin coborarea si urcarea a unei intregi serii de trepte, sapate in piatra. Podul zidit peste Valea lui Iosafat, care trecea peste Paraul Cedrilor, se afla si astazi tot in acelasi loc ca acum doua milenii. Acest lucru reiese din prezenta treptelor de piatra, sapate in munte, care coboara din oras si urca pe munte.
Petronius, episcopul de Bologna, in jurul anului 420, si Sofronie, Patriarhul de Ierusalim, vorbesc despre aceste trepte imense de piatra, doi pelerini ai vremii dand marturie si asupra numarului treptelor. Urme ale acestor trepte se mai vad si astazi, mai putin in partea dinspre oras, insa foarte vizibil putin mai sus de Gradina Ghetsimani.
La o distanta de aproximativ 40 de metri de Pestera din Ghetsimani, se afla actuala gradina, de forma patrata, cu fiecare laterala masurand aproximativ 60 de metri lungime. In interiorul acesteia se pastreaza pana astazi o serie de sapte maslini, uitati de vreme, martori ai mileniilor. Cel mai gros maslin masoara 8 metri in circumferinta. Se crede despre acestia ca au participat la rugaciune lui Iisus din noapte prinderii si judecatii. Chiar daca acestia nu sunt exact copacii din acea vreme, cu siguranta ei sunt urmasii directi ai acelora, crescuti in coaja si din radacinile lor.
Ce liniste era odinioara in aceasta tainica gradina, unde venea Domnul sa se roage. Astazi au mai ramas doar cativa maslini uriasi, care se crede ca au fost martori ai rugaciunii si prinderii lui Iisus Hristos. Prin mijlocul gradinii trece soseaua asfaltata ce duce la Betania, Ierihon, Marea Moarta si la Marea Tiberiadei. Circulatia masinilor este asa de intensa, incat cu greu te poti aduna si reculege un ceas sau doua in timpul zilei.
Gradina Ghetsimani a fost locul de rugaciune si liniste cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot Ierusalimul. Dupa Cina cea de Taina, Hristos si ucenicii Sai, s-au retras in aceasta gradina spre a face rugaciune - . Acesta este locul in care Mantuitorul s-a rugat cu lacrimi de sange, parasit de ucenicii care adormisera, si tot acesta este locul in care ucenicul Iuda isi va vinde Invatatorul cu acel sarut mincinos. Ajuns in gradina, Iisus le-a spus ucenicilor: "Sedeti aici, pana ce Ma voi duce acolo si Ma voi ruga" (Matei 26, 36), apoi, luandu-i cu Sine numai pe Petru si pe fiii lui Zevedeu, S-a retras cu ei mai departe. Fata de cei mai apropiati dintre apostoli, Domnul nu Se sfieste sa-Si arate tulburarea: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte", le marturiseste El (26, 38). Niciodata nu a fost Iisus asa de abatut si nu a facut o asemenea destainuire.
La Ghetsimani, teama de moarte si de durerea fizica - sporita fara indoiala si de gandul ca chinurile Sale nu vor cruta nici lui Israel, nici omenirii atatea suferinte - a atins o culme. De aceea atunci a avut loc lupta suprema, din care vointa omeneasca a iesit invingatoare, fara ca totusi Hristos sa ramana impasibil la gandul mortii. Atunci, cum spune asa de frumos , "Iisus s-a cununat in duh cu moartea".
Pascal observa ca Adam l-a pierdut pe om intr-o gradina, sedus de ispita placerii, iar Hristos il va mantui tot intr-o gradina, acceptand de buna voie sa Se impovareze cu durerea, consecinta a pacatului primului om. Ca in toate imprejurarile hotaratoare din viata Sa, Iisus Se afla in mijlocul naturii, pe care a venit sa o izbaveasca de stricaciune .
Ghetsimani înseamnă, în ivrit, „tescuirea măslinelor”. De altfel, după tradiţie, măslinii care înconjoară zona dăinuie din timpul Mântuitorului. Ghetsimani se află la est de Ierusalim, pe albia râului Chedron, cunoscută şi sub numele biblic de Valea Iosafat. Pornind din Ierusalim, râul curge prin pustiul Iudeii, ocoleşte Lavra Sfântului Sava şi se varsă în Marea Moartă.
Potrivit tradiţiei creştine, în râul Chedron, chiar în zona Ghetsimani, se va petrece Judecata de Apoi. Această tradiţie este legată de numele Iosafat, provenind din Iahve-Shafot, care înseamnă Dumnezeu judecă (Ioil 3, 2) .(postat pe fb de ioan monahul)