Referat 21 Capermaum, Biserica Sfintilor Apostoli,Tabga Imultirea păinilor și peștilor, Biserica Sfantului Petru și Mensa Christi intalnirea apostolilor cu Iisus Hristos după înviere.
Ioan Monahul și un grup de pelerini, având organizator, ghid și conducător pe printele Cristian, cunoscut dv. din multe postari pe fb, merg în Tara Sfântă și Egipt. Prin desfasuratorul pelerinajului, cu 21 de referate privind obiectivele călatoriei pe care le postăm, vă invităm să fiți alături de noi.
Rămânem în Capernaum dar mergem în afara incintei bisericii franciscane. Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost construită de Patriarhia greacă a Ierusalimului în anul 1931 pe malul Mării Galileii din Israel, nu departe de Sinagogă şi de Casa Sfântului Apostol Petru din Capernaum. După tradiţie, în acest loc de pe malul mării Mântuitorul Şi-a ales ucenicii.
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” este aşezată chiar în mijlocul ruinelor oraşului Capernaum. Din cele şase hectare de ruine, două hectare se află în posesia acestei biserici ortodoxe greceşti. Spre deosebire de ruinele sinagogii şi ale clădirilor din jurul ei, nu au fost încă excavate şi cercetate.
Printre arbuștii aleeii se vede turla Bisericii. Vedem hectare intregi de ruine, vechiul Capernaum, inca neescavate și cercetate si ne gândim la credinta si viata celor din Capernaum,când Mantuitorul s-a intristat, caci nicaieri nu facuse El atatea minuni ca in mijlocul lor.
Crestinii proveniti dintre iudei au transformat casa lui Petru si a lui Andrei intr-un locas de cult. Catre sfarsitul secolului al cincilea, pe locul casei Sfintilor Petru si Andrei, bizantinii au construit o frumoasa basilica, de forma octogonala. Despre aceasta scrie pelerinul din Piacenza, in anul 570, zicand: "Am ajuns la Capernaum, la casa Fericitului Petru, care in prezent este o basilica." Recent a fost scos la lumina mozaicul original, care este deosebit: in centru este reprezentat un paun, iar pe laterale apar figuri geometrice si nuferi. Basilica, impreuna cu baptisteriul acesteia, a fost distrusa de arabi, in anul 638.
Dupa ce locul este invadat de arabi, orasul intra intr-un proces de declin, fiind parasit si daramat. Pelerinii care l-au mai vizitat, in decursul timpului, il amintesc drept pustiit, precum spune pelerinul Burchard, prin secolul al XIII-lea: "Din orasul Capernaum, celebru odinioara, nu a mai ramas nimic in prezent. Abia daca mai numara sapte case de pescari saraci."
Fiecare biserică are povestea ei, adevărul sau legendele împletindu-se într-un incredibil tablou. Dar Biserica Sfinților Apostoli din Capernaum (Israel) pare un dar neprețuit al Domnului față de cei care au adus viața sfântă. Așa ne-a apărut imaginea Bisericii ortodoxe ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Coborând printre alei cu arbori exotici și multă, multă mentă și ajungem în oaza de verdeață și lumină, ce înconjura bisericuța ca o mireasă. În lăcașul acela, frumos împodobit cu fresce bizantine, simți pașii Mântuitorului, simți duhul Sfinților Apostoli, simți că Dumnezeu îți ascultă și îți răspunde la toate rugăciunile. Din punct de vedere cromatic, Biserica ” Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Capernaum, este un ”viu” lăcaș de închinare. Biserica este relativ nouă, fiind construită de greci în anul 1931. Construcția este sub formă de cruce, iar spre deosebire de construcțiile standard ale bisericilor ortodoxe, aceasta are șapte turle, de dimensiuni diferite, am pășit în interiorul Bisericii ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde aveam să fim uimiți de izbitoarea asemănare cu bisericile noastre de acasă. Frumos împodobită cu frescă bizantină, biserica este caldă și primitoare. Scenele expuse în altar, în turla cea mare a bisericii, cât și în naos și în pronaos, sunt minuțios pictate, într-o cromatică armonioasă și vie în același timp.
În fața Sfântului Altar atrage atenția o bufniță din piatră, aurită. Bufnița este la ortodocși, simbol al înțelepciunii și al cunoașterii. Această pasăre a nopții este menționată de 8 ori în Vechiul Testament, iar în contextul de față, bufnița reprezintă locul în care s-au adunat înțelepții pustiei”. Interesant!
Până la înființarea statului Israel, în 1948, toate slujbele se țineau aici. Apoi, biserica nu mai aparținea nimănui, drept urmare, niciun creștin sau pelerin nu mai avea acces, lăcașul fiind uitat și, ușor, ușor, intrat în paragină.
În 1969, la doi ani după Războiul de Șase Zile, armata israeliană a retrocedat biserica Patriarhiei Greco-Ortodoxe a Ierusalimului. Prin grația divină, biserica a început să prindă viață, fiind restaurată de două ori: întâi în 1990, la ordinul călugărului Irinarchos, apoi între anii 1995 şi 2000, prin pensula iconografului de origine greacă Constantine Dzumakis.
Împodobită cu multe și prea frumoase icoane vechi sau mai noi, biserica te uimește, mai ales prin incredibila pictură în frescă înfățișând câteva minuni săvârșite de Iisus Hristos: Vindecarea slăbănogului, Înmulțirea pâinilor, Potolirea furtunii, La pescuit, dar și altele precum Crucificarea și Învierea Mântuitorului, Judecata de Apoi. Uimitoare este și icoana de pe tetrapodul bisericii, care prezintă îmbrățișarea Sfântului Petru, Apostolul iudeilor, și a Sfântului Pavel, Apostolul neamurilor.
Se spune că unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de ștergarele folosite de Sfântul Apostol Pavel
Sfânta Liturghie se ține în zilele de sărbătoare și sâmbăta, în limbile greacă, arabă și slavona bisericească.
Convertirea la creştinism. Simon Petru, Andrei, Iacob, Ioan, Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob (fiul lui Alfeu), Tadeu, Simon Zelotul, Iuda Iscarioteanul. 12 Apostoli și-au abandonat viața și l-au urmat pe Învățătorul care le-a spus: „Veniți și urmați-mă!” Oameni din toate categoriile, de la săraci la bogați, de la curajoși la fricoși, de la tineri la bătrâni, Apostolii au luat exemplul lui Iisus și l-au transmis celor pe care i-au convertit, în final, la creștinism. Unul singur L-a trădat. Iuda. Pentru un pumn cu galbeni. Dar remușcările l-au făcut, în final, să se sinucidă.
"Biserica Inmultirii pâinilor și a peștilor" Tabgha
Muntele Fericirilor este locul in care Iisus a tinut predica despre fericiri. Muntele se afla deasupra Tabgha-ei, la 175 metri deasupra marii Galileii, dar la 35 metri sub nivelul Marii Mediterane. Se poate ajunge aici de pe un drum care urca din Tabgha, pe Vered - Hagalil, spre Rosh-Pina si Galileea de Sus.
O ceremonie interconfesională și o Sfântă Liturghie au semnat, duminică, 12 februarie 2017, redeschiderea bisericii înmulțirii pâinilor și peștilor de la Tabgha. Edificiul fusese închis de aproape doi ani din cauza unui incendiu provocat de extremiștii ebraici, în iunie 2015, din ură față de creștinism.
Oraselul Tabgha - anticul Heptapegon - asezat pe tarmul nord-vestic al Marii Galileii unde Biserica cinsteste locul in care Hristos, din iubire pentru poporul ce L-a urmat, a inmultit cele cinci paini si doi pesti.
Tot lucrul Celui Preainalt este binevenit. Nimic din ce face El nu e fara rost sau de prisos. De ce alearga oamenii intr-una fara nici o tinta, de ce fac atatea lucruri care nu-si au rostul? Pentru ca nu stiu care e tinta lor, pentru ca nu stiu care e rostul vietii lor. De ce se incarca oamenii cu atatea griji zadarnice care-i strivesc, mai-mai sa nu nu se poata misca sub povara atator lucruri de care nu au nevoie? Pentru ca nu cunosc singurul lucru care le trebuie. Ca sa adune mintea omului cea imprastiata, ca sa vindece inima omului cea impartita, ca sa stranga laolalta puterile omului cele risipite, Domnul i-a aratat o singura tinta, numai una: imparatia lui Dumnezeu.
De ce Domnul nu le-a dat semn din cer fariseilor la cererea acestora? N-a dat El atatea semne din cer in alte imprejurari? N-a savarsit minuni nemaiauzite asupra bolnavilor, leprosilor, nebunilor, mortilor? In acele randuri minunea era binevenita, potrivita, necesara. Dar semn din cer pizmasilor farisei, iata o fapta necuvenita, lipsita de noima zadarnica! De ce n-a mutat Domnul muntii din loc in loc, ori sa-i arunce in mare? Putea face lucrul acesta, nici nu incape vorba. De ce n-a facut-o? El, care poruncea marii sa se linisteasca si vanturilor sa stea, putea si sa zvarle muntii in mare. Dar avea rost sa faca una ca asta? Nu. Si nici nu a facut. Marea insa trebuia potolita, vantul insa trebuia sa stea pentru ca oamenii se inecau si strigau dupa ajutor.
Biserica are o structura relativ noua, moderna, insa aceasta este asezata peste vestigiile unor bisericute din secolele IV-V. Aceasta pastreaza inca parti de splendid mozaic crestin, alaturi de piatra pe care, conform traditiei, au fost asezate painile si pestii inmultiti de Hristos.
Inmultirea Painilor si a Pestilor - fundamentare biblica Inmultirea minunata a painilor si a pestilor, alaturi de saturarea a 5.000 de oameni, afara de femei si copii, este descrisa de catre Sfantul Evanghelist Marcu (6, 30-44). Evenimentul a avut loc imediat inainte de mergerea pe mare a lui Hristos.
Evanghelia nu mentioneaza locul exact in care a avut loc acest eveniment, rezumandu-se a aminti doar faptul ca a era "un loc retras, pustiu" (Marcu 6, 32) de pe malurile Marii Galileii. Vedem ca Hristos a mers cu ucenicii Sai intr-un loc retras pentru a se odihni, insa multimile "din toate orasele" nu L-au slabit, tinandu-se dupa El tot drumul. Facandu-se seara, iar orasele fiind departe, Hristos a savarsit minunea amintita - cu cinci paini si doi pesti a saturat 5.000 de oameni, afara de femei si copii.
Dumnezeu este Drept şi-Şi ţine făgăduinţa. Celui ce caută cu tot dinadinsul cele ale împărăţiei Cerurilor nu-i lipsesc nici cele pământeşti. Cei ce-L caută pe Domnul nu sunt lipsiţi de nici un bine. Vieţile Sfinţilor sunt pline de astfel de pilde, care ne arată cum Dumnezeu a înmulţit cu prisosinţă puţinul omului
Biserica Inmultirii Painilor de-a lungul vremii. Conform traditiei locului, acesta este "locul retras" in care Hristos a mers cu ucenicii si unde a savarsit minunea saturarii celor 5.000 de oameni, insa informatia nu poate fi certificata in intregime.
Istoricul Jerome Murphy O'Connor considera ca locul a fost ales doar datorita legaturii acestuia cu marea si cu obiceiul pelerinilor bizantini care obisnuiau sa se opreasca din drum si sa manance pranzul aici. Prima Biserica a "Saturarii celor 5.000 de oameni" a fost ridicata aici in jurul anului 350. Biserica era relativ mica (15.5 metri - 9.5 metri) si pozitionata putin diferit fata de cele ulterioare ei.
Pelerina Egeria, de origine spaniola, vizitand aceasta biserica in jurul anului 380, spune urmatoarele: "In apropierea marii se afla o pajiste verde cu o multime de palmieri. Intre acestia se afla sapte izvoare - heptapegon - fiecare izvorand puternic.
Acesta este locul in care Hristos a saturat multimile cu cinci paini si doi pesti. Drept marturie, piatra pe care Mantuitorul a asezat painile a fost facuta altar. Pelerinii care vin aici iau cu ei mici bucatele din piatra pentru a le aduce prosperitate." Biserica a fost semnificativ largita in jurul anului 480 - o inscriptie atribuie aceasta lucrare patriarhului Matryrios (478-86) - acum lucrandu-se si splendidul mozaic ce acopera podeaua.
Mozaicurile au fost reparate in cursul secolului al VI-lea. Aceasta biserica a fost distrusa in jurul anului 685. Intregul loc a fost cumparat de catre "Deutsche Verien vom Heilige Lande" fiind excavat in anul 1932. Un invelis protector a fost asezat peste mozaicuri in anul 1936. In anul 1982 vechiul locas a fost inlocuit cu o biserica moderna a "Inmultirii Painilor si a Pestilor". Aceasta este o copie fidela a celei originale si poate si vazuta si astazi.
Biserica Inmultirii Painilor si podoabele acesteia. Sub Sfanta Masa se afla blocul de piatra (1 x 0.6 x 0.14 metri) cinstit ca fiind cel pe care Hristos a asezat painile si pestii. Acesta este posibil sa fie acelasi pe care pelerina Egeria l-a vazut in secolul al IV-lea, insa, bineinteles, pelerinii nu mai au voie sa ciopleasca din acesta bucatele de piatra.
In fata Sfantului Altar se afla un mozaic foarte bine restaurat care infatiseaza doi pesti de o parte si alta a unui cos cu paini. Pe langa cinstea de a fi locul in care Hristos a inmultit painile si pestii, aceasta biserica este foarte apreciata si pentru podeaua acesteia, acoperita cu mozaic apartinand secolului al V-lea. Acesta este cel mai vechi pavaj cu modele din intreaga arta crestina palestiniana - descoperit pana acum.
Mozaicul central acopera cele doua abside si spatiul dintre coloane. Restul bisericii este pavata cu un mozaic mult mai simplu din punct de vedere geometric. Mozaicul central este evident lucrat de un maestru al acestei arte, in intreaga biserica nerepetandu-se vreun model. Noutatea te surprinde la fiecare pas, nefiind folosita o schema fixa sau vreun sablon.
Mozaicul infatiseaza pasari si plante, intre acestea, un loc deosebit fiind ocupat de catre floarea de lotus, infatisate cu forma de clopot. Aceasta floare, nefiind specifica zonei, ne arata influentele peisajelor nilotice, populare la acea vreme in arta elenistica si romana.In orice caz, cea mai mare parte a imaginilor infatiseaza flora si fauna specifica Galileii.
Minutiozitatea cu care au fost lucrate mozaicurile permite ochiului sa identifice fiecare specie de floare si animal. In noua biserica sunt incadrate si pastrate si cateva parti din biserica bizantina a secolului al V-lea - parti ale intrarii in atrium, pietre din pavajul de bazalt al atriumului si parti dintr-o friza aflata in absida. Temelia bisericii originale din secolul al IV-lea poate fi vazuta sub sticla protectoare care o acopera. In curtea bisericii sunt pastrate si alte piese de bazalt ale vechilor biserici, alaturi de o fantana.
Evanghelia, citita în Biserica Îmnulțirii pâinillor și peștilor, din Tabcha ne infatiseaza o astfel de minune: inmultirea painii in pustie. Dar nu o pustie fara suflare de om, nu o pustie cu doar Satana; ci o pustie cu peste zece mii de oameni flamanzi (pentru ca se spune ca erau cinci mii de barbati, fara a mai socoti femeile si copiii).
Faptul ca Hristos a impartit multimilor paine si peste, precum si numarul painilor, al pestilor si al cosurilor
ramase, toate au un talc anume, un inteles tainic. Inainte de moartea Sa, Domnul a numit painea pe care o binecuvantase: Trupul Sau. Aici nu o numeste astfel prin cuvinte, ci inchipuie lucrul acesta prin numarul painilor. Cinci paini pentru cele cinci simturi, iar cele cinci simturi inchipuie intreg trupul. Pestele e semnul vietii. in primele veacuri ale Bisericii se zugravea pestele ca semn al lui Hristos, simbol ce se poate vedea inca in vechile catacombe si adaposturi crestine. Hristos da asadar oamenilor spre mancare Trupul Sau si viata Sa.
De ce pestii sunt doi? Pentru ca Domnul S-a dat si Se da pe Sine in jertfa atat in vremea vietii Sale pamantesti cat si, dupa inviere, in Biserica pana astazi. Si ce inseamna faptul ca a frant painea El Insusi? Inseamna ca Se jertfeste de bunavoie pentru mantuirea oamenilor. Si de ce le da Apostolilor painea si pestele, ca ei sa dea mai de parte multimilor? Pentru ca ei aveau sa-L duca pe Hristos in toata lumea, ei aveau sa-L dea noroadelor spre mancare a vietii. Ce inseamna cele douasprezece cosuri de paine ramase? Inseamna rodul imbelsugat al stradaniei apostolice. Recolta stransa de Apostoli va fi neasemuit mai mare deci samanta semanata, dupa cum fiecare cos cuprindea mai multa paine decat cele cinci paini mancate de multimile flamande care s-au saturat.
Pe langa cinstea de a fi locul in care Hristos a înmulțit painile si pestii, aceasta biserica este foarte apreciata si pentru podeaua acesteia, acoperita cu mozaic apartinand secolului al V-lea. Acesta este cel mai vechi pavaj cu modele din intreaga arta crestina palestiniana - descoperit pana acum.
Mozaicul central acopera cele doua abside si spatiul dintre coloane. Restul bisericii este pavata cu un mozaic mult mai simplu din punct de vedere geometric. Mozaicul central este evident lucrat de un maestru al acestei arte, in intreaga biserica nerepetandu-se vreun model. Noutatea te surprinde la fiecare pas, nefiind folosita o schema fixa sau vreun sablon.
La privegherile dinspre duminici şi sărbători, slujba Vecerniei se încheie cu rânduiala binecuvântării pâinilor. Pe o masă în mijlocul bisericii se află 5 pâinişoare, pe care preotul le binecuvântează cu rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, care ai binecuvântat cele cinci pâini în pustie şi ai săturat cu ele cinci mii de bărbaţi…”
Era în vremea când Irod ucisese pe Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul, auzind de aceasta, S-a retras în pustie să se roage, învăţându-ne că întotdeauna, dar mai ales în vreme de încercare, să alergăm cu rugăciune stăruitoare către Dumnezeu. Nu s-a putut, însă, tăinui de oameni, pentru că o mare mulţime s-a luat după Dânsul. Văzându-i, Mântuitorului I s-a făcut milă de ei, că erau ca o turmă fără de păstor, şi le-a vindecat pe toţi bolnavii lor. Iudeii nu vor putea înţelege îndată taina acestei învăţături; se vor sminti şi poticni. Minunea înmulţirii pâinilor însă era o icoană, o pregătire pentru înţelegerea învăţăturii despre Pâinea Vieţii.
Ucenicii, vazind poporul obosit, flamind si insetat, si soarele asfintit, au cerut Mintuitorului sa inceteze cuvintul de invatatura si sa lase multimea sa se intoarca in satele lor ca sa manince si sa se odihneasca. Oare au gresit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai ca ei cugetau mai mult omeneste decit duhovniceste. De aceea Mintuitorul a respins propunerea ucenicilor Sai prin aceste cuvinte: Nu trebuie sa se duca!, adica: Nu indepartati oamenii de la voi, ca nu au unde se duce. Iata, sint ca niste oi fara pastori. Sint obositi, bolnavi, flaminzi si insetati trupeste si sufleteste si au nevoie de pastori buni, de cuvinte de mingiiere, de hrana duhovniceasca. Nu trebuie sa se duca de la voi! Dati-le voi ca sa manince!
Omul fiind format din doua parti, adica trup si suflet, are in viata si bucurii sufletesti si bucurii pamintesti, are si ispite sufletesti si ispite trupesti. Are nevoie pe pamint de hrana sufleteasca pentru mintuire si de hrana trupeasca materiala pentru a-si mentine viata in trup. Pentru hrana materiala avem parinti care se ingrijesc de copii si le asigura cele necesare vietii. Iar pentru hrana duhovniceasca necesara mintuirii sufletelor, avem parinti duhovnicesti, episcopi, preoti si duhovnici care se ingrijesc de mintuirea credinciosilor incredintati lor de Hristos.
In acest pustiu si in acest suspin se aflau atunci multimile in jurul lui Iisus. Ucenicii evoca pustiul (“locul e pustiu”); ucenicii evocă si timpul (“vremea e tarzie”). Sunt evocate deopotriva cele doua categorii existentiale – spatiul si timpul. Si in acest spatiu pustiu si timp tarziu ucenicii se intreaba ce sa faca, ce sa raspunda suspinului multimilor?
Mantuitorul le raspunde: “Nu trebuie sa se duca”; poate mai adanc: nu trebuie sa plece; sa nu plece nici de langa Mine, nici de langa voi. Cand cineva pleaca de langa Dumnezeu sau pleaca de langa un om al lui Dumnezeu, ce se poate petrece! Daca pleaca de langa Dumnezeu inseamna ca omul vrea sa ramana in pustiu; caci fara Dumnezeu n-ai alternativa. Nu exista alternativa la Dumnezeu. Cineva a spus: “Sau Dumnezeu sau neantul”. Daca pleaca de langa mine, cauza poate sa fie dubla: pleaca poate pentru ca eu nu-i dau paine. Dar, cum spune Mantuitorul: “Care este omul acela care, de-i va cere fiul lui paine, oare ii va da piatra?”.
Aici se dezvaluie o taina negrait de adanca: in ziua Invierii, Mantuitorul, intrand la ucenici, le va spune, intre altele: “Precum M-a trimis pe Mine Tatal, si Eu va trimit pe voi. Si acestea zicandu-le, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, li se vor ierta, carora le veti tinea, tinute le vor fi”. Retinem cuvantul care mereu se savarseste sub alte chipuri in Evanghelie. Acum Mantuitorul priveste la cer, Isi inalta ochii si se roaga; binecuvinteaza, frange si da ucenicilor, iar ucenicii – multimilor.
Biserica Sfantului Petru – lânga Tabgha
Părăsind biserica Înmulţirii pâinilor şi continuând călătoria pe şoseaua care duce la Cafarnaum, la circa 300 de metri, pe dreapta, pe ţărmul lacului se află bisericuţa franciscanilor construită pe locul tradiţional unde Isus a apărut după Înviere apostolilor şi a încredinţat, după o pescuire minunată, lui Simon Petru păstorirea întregii Biserici.
Locul se pretează, într-adevăr, foarte bine la o pescuire excepţională: peştii sunt atraşi în număr mare de apele calde ale izvoarelor care se varsă în lac în acest loc.În primele secole ale erei creştine zona era utilizată drept carieră de calcar. O dată cu pacea lui Constantin, extracţia de piatră a încetat brusc în locul tradiţional unde Isus a apărut apostolilor după Înviere.
Eteria nu vorbeşte despre vreo biserică în acest loc; în schimb vorbeşte despre treptele de piatră pe care Domnul a stat când a apărut pe ţărmul lacului după Înviere. Aceste trepte pot fi văzute şi astăzi în partea sudică a bisericii. Nu se cunoaşte vârsta lor: poate datează din secolele II-IV, adică din perioada când aici funcţiona cariera de calcar.
În continuarea treptelor pot fi văzute şase blocuri de piatră în formă de inimă, aliniate de-a lungul ţărmului. Când debitul lacului creşte, acestea sunt acoperite de apă. Ele au fost destinate să servească la unghiurile unei colonade ca baze ale unor coloane duble. Ele provin probabil de la un edificiu abandonat
Creştinii le-au aşezat aici în amintirea celor 12 apostoli şi a cuvintelor adresate lor de Hristos: „Vă pregătesc împărăţia după cum Tatăl meu mi-a pregătit-o mie ca să mâncaţi şi să beţi la masa mea şi să şedeţi pe tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel" (Lc 22,29-30).
Mai important este blocul de stâncă din interiorul bisericii numit în antichitate Mensa Christi unde, potrivit tradiţiei, Hristos le-a pregătit apostolilor masa după pescuirea miraculoasă.
Pe acest bloc de stâncă unde Hristos i-a conferit lui Petru cheile imparatiei, a îngenuncheat şi s-a rugat papa Paul al VI-lea cu ocazia pelerinajului său din anul 1964 în Ţara Sfântă.
Locul mai era cunoscut, după cum aminteşte acelaşi document din secolul al IV-lea, cu numele de ,,Locul cărbunilor,, nume provenind din descrierea evanghelică: „au coborât pe ţărm şi au găsit acolo jăratic de cărbuni".
Prima biserică închinată Sfântului Petru a fost construită în secolul al IV-lea şi reconstruită în mai multe rânduri: în secolul al V-lea, în secolul al VII-lea după invazia perşilor, în secolul al XII-lea de cruciaţi şi încă o dată în secolul al XIII-lea. Distrusă din nou în anul 1263 de Baibars, biserica a rămas abandonată până în 1933. Acestă capela franciscana a fost construita in anul 1933. Capela franciscana, inchinata Sfantului Apostol Petru, este micuta si zidita din piatra locala, de culoare foarte inchisa. In capatul ei estic, capela isi inalta un micut turn.
În apropierea bisericii mai pot fi văzute o construcţie din perioada cruciaţilor şi două turnuri de apă din epoca bizantină, care asigurau debitul necesar irigaţiei şi punerii în funcţiune a unor mori de apă.
Aceasta biserica, a Sfantului Petru, este zidita pe locul unde Mantuitorul s-a aratat ucenicilor, dupa Inviere, acolo unde Petru s-a aruncat in apa si a inotat pana la mal, nemaiavand rabdare sa ajunga odata cu barca. Potrivit traditiei, bisericuta isi inalta zidurile in jurul pietrei pe care Mantuitorul asezase jar aprins, deasupra avand pește.
De-a lungul peretelui vestic, in exterior, cat si pe celelalte laterale, se pot observa ruinele vechii biserici, zidite in secolul al IV-lea. Ca si veche biserica, actuala capela incorporeaza o mare parte din stanca numica "Mensa Christi", adica "Masa pusa de Hristos". Aceasta isi inalta piatra chiar inaintea Altarului.
Desi pelerina Egeria nu mentioneaza nici o bisericuta pe acest loc, se stiu cu certitudine ca pana la sfarsitul secolului al IV-lea, aici se va fi inaltat deja una. Aceasta avea aproximativ aceleasi dimensiuni cu Biserica din Tabgha, a Painilor si a Pestilor.
In secolul al IX-lea, locul este mentionat cu numele de "locul carbunilor"., pentru prima data in anul 808. Biserica de aici a suprvietuit mai mult decat oricare alta de varsta ei, insa si aceasta si-a primit daramarea, in anul 1263.
Pe partea cu marea, langa biserica, se afla acele trepte de piatra mentionate de pelerina Egeria, pe care se spune ca a stat Hristos, privindu-i si chemandu-i la Sine pe ucenicii pescari. Nu se stie exact cand au fost sapate aceste trepte in piatra, insa este posibil ca ele sa dateze inca de prin secolele II-III, cand aici functiona o cariera de piatra de tip local.
Mensa Christi si marturia Sfintei Scripturi ! "Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si S-a aratat asa: Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Ma duc sa pescuiesc. Si i-au zis ei: Mergem si noi cu tine. Si au iesit si s-au suit in corabie, si in noaptea aceea n-au prins nimic.
Iar facandu-se dimineata, Iisus a stat la tarm; dar ucenicii n-au stiut ca este Iisus. Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveti ceva de mancare? Ei I-au raspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti afla.
Deci au aruncat-o si nu mai puteau s-o traga de multimea pestilor.
Si a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind ca este Domnul, si-a incins haina, caci era dezbracat, si s-a aruncat in apa. Si ceilalti ucenici au venit cu corabia, caci nu erau departe de tarm, ci la doua sute de coti, tragand mreaja cu pesti.
Deci, cand au iesit la tarm, au vazut jar pus jos si peste pus deasupra, si paine. Iisus le-a zis: Aduceti din pestele pe care l-ati prins acum. Simon-Petru s-a suit in corabie si a tras mreaja la tarm, plina de pesti mari: o suta cincizeci si trei, si, desi erau atatia, nu s-a rupt mreaja.
Iisus le-a zis: Veniti de pranziti. Si nici unul din ucenici nu indraznea sa-L intrebe: Cine esti Tu?, stiind ca este Domnul. Deci a venit Iisus si a luat painea si le-a dat lor, si de asemenea si pestele. Aceasta este, acum, a treia oara cand Iisus S-a aratat ucenicilor, dupa ce S-a sculat din morti.
Deci dupa ce au pranzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia? El I-a raspuns: Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc. Zis-a lui: Paste mieluseii Mei. Iisus i-a zis iarasi, a doua oara: Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Pastoreste oile Mele. Iisus i-a zis a treia oara: Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti? Petru s-a intristat, ca i-a zis a treia oara: Ma iubesti? si I-a zis: Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc. Iisus i-a zis: Paste oile Mele.
Adevarat, adevarat zic tie: Daca erai mai tanar, te incingeai singur si umblai unde voiai; dar cand vei imbatrani, vei intinde mainile tale si altul te va incinge si te va duce unde nu voiesti. Iar aceasta a zis-o, insemnand cu ce fel de moarte va preaslavi pe Dumnezeu. Si spunand aceasta, i-a zis: Urmeaza Mie."
Reintorsi in Galileea" asa cum le poruncise Domnul" apostolii au revenit pe malul Marii Tiberiadei" apucandu-se din nou de vechea lor indeletnicire" pescuitul. Aici va avea loc una din aratarile cele mai bogate in semnificatii tainice" consemnata numai de Ioan. La ea nu vor asista decat sapte dintre apostoli" si anume: Petru" fiii lui Zevedeu" Toma" Natanael" cel din Cana Galileii" si alti doi ucenici" al caror nume Ioan nu il da. Este posibil sa fi fost Andrei si Filip.
De cu seara" Petru le spusese apostolilor ca se duce pe lac sa pescuiasca. Ceilalti i-au raspuns: "Mergem si noi cu tine" (Ioan 21" 3) si" suindu-se cu totii in corabie" au ramas toata noaptea pe apa" fara sa prinda nimic. In zori" Iisus Se iveste pe tarm" dar ucenicii nu Il recunosc.
Este ciudat ca" dupa Inviere" Hristos poate fi confundat cu alti oameni; iar" pe de alta parte" de atunci incoace orice chip ti-L poate revela. De pe mal" unde Se afla" Iisus ii intreaba pe ucenicii care mai erau in corabie: "Fiilor" nu cumva aveti ceva de mancare?" (21" 5)" la care ei raspund negativ.
Atunci El ii indeamna: ""Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti afla" (21" 6). Si facand intocmai" navodul li s-a umplut pana intr-atata ca nu mai puteau sa-l traga afara de multimea pestilor. Abia in acea clipa" Ioan - care si de data aceasta se desemneaza drept ucenicul "pe care-l iubea Iisus" - intelege cine era acel necunoscut si ii spune lui Petru: "Domnul este!" (21" 7). Auzind aceasta" Petru se grabeste sa-si puna haina - "caci era dezbracat"" dupa cum precizeaza evanghelistul - si apoi se arunca de pe corabie in apa" spre a ajunge cat mai repede la mal" aflat la departare de numai vreo doua sute de coti.
Ceilalti apostoli venira cu barca la tarm" tragand dupa ei mreaja incarcata cu pesti. Aici Il gasira pe Iisus; pe pamant ei vazura jar si peste pus peste el" iar alaturi paine. Domnul le pregatise masa inainte chiar ca ei sa fi adus cele de trebuinta" iar indata ce ajunsera la mal El le porunci: "Aduceti din pestii pe care i-ati prins acum" (21"10).
Atunci Petru se urca din nou in corabie si trase navodul la tarm" iar acesta nu se rupse" in ciuda greutatii" caci prinsesera o suta cincizeci si trei de pesti mari. Iisus" vazandu-i pe apostoli" ii pofti: "Veniti de pranziti. Si nici unul din ucenici - subliniaza in continuare evanghelistul-nu indraznea sa-L intrebe: Cine esti Tu?" stiind ca este Dorrmul".
Hristos lua painea si le-o imparti" de asemenea si pestele. Era a treia oara dupa Invierea Sa" dupa cum observa Ioan" cand Iisus venea in mijlocul ucenicilor" de fiecare data luand parte la masa lor si binecuvantand-o.
Ca si la aratari le precedente" ucenicii nu Il recunosc indata pe Domnul. Ceea ce contribuie la recunoastere este din nou un semn care le reaminteste modul Sau de a Se purta.
Ioan si apoi Petru stiu ca este Domnul atunci cand asista la repetarea minunii ce precedase chemarea lor la apostolat. Ei recunosc nu pe omul Iisus" "ci misterul de nepatruns al persoanei lui Hristos.
Doua minuni similare insotesc atat chemarea ucenicilor" ce a avut loc in primul an al propovaduirii Mantuitorului" cat si definitiva lor consacrare" indeplinita dupa Invierea Sa din morti.
Ultima lucrare indeplinita de Hristos inainte de Inaltare este deci pregatirea acestui pranz ce anticipeaza fericirea vesnica" dar care" in ciuda caracterului sau simbolic" presupune cateva notiuni extrem de concrete: Domnul asaza pestele pe jar" il frige" imparte painea.
De aici mergem la Aeroport… fiecare încarcat, cu mici cadouri, dar și cu mari daruri duhovnicești… mai trec câtiva ani și când spiritul pelerinajului se va mai diminua … vom urmari fotogafiile și poate și cele peste 10000 de pagini din Pelerinajul Sfintei Liturghii o lucrare a lui ioan monahul… titlul și binecuvântarea pentru a începe să scriu, apartine duhovnicului meu minunatul Prarinte Cristian, caruia îi mulțumim și îi dorim sănatate și putere ca sa ne conducă in multe alte călatorii duhovnicești.
Pentru cei ce ne urnaresc pe fb ultimul referat, 22, am să-l scriu la intoarcerea in țară, în functie de modul în care a-ți fost interesati.(postat pe fb de ioan monahul)