Referat 18 Pe Tabor și în Canna
Ioan Monahul și un grup de pelerini, având organizator, ghid și conducător pe printele Cristian, cunoscut dv. din multe postari pe fb, merg în Tara Sfântă și Egipt. Prin desfasuratorul pelerinajului, cu 21 de referate privind obiectivele călatoriei pe care le postăm, vă invităm să fiți alături de noi.
Muntele Tabor (sau Thabor) este unul din munţii cei mai celebrii din Galileea, care are 588 de metri şi domină valea din jurul său. Călătorul Green l-a descris astfel, în timpul periplului său în 1854: „Tabor seamănă cu un altar ridicat, pe care Dumnezeu l-ar fi construit pentru propria sa onoare. Prin forma sa aparte şi locaţia sa, pare să recite cu toată puterea sa un cântec plin de sensibilitate. Toţi cei care se apropie de el sunt brusc vrăjiţi.” Semeţ, dominând în mod clar peisajul minunat, muntele Tabor a fost de foarte multe ori menţionat în scrierile sfinte.
De formă semi – circulară, arheologul Robinson l-a comparat în 1838 cu „una din cele două emisfere terestre”. Călătorul Stanley l-a calificat în 1853 drept „o jumătate de sferă perfectă”. Vârful său este totuşi uşor înclinat. Un paradox care i-a surprins pe mulţi vizitatori, şi care le-a permis călugărilor stabiliţi pe culmea sa, de a cultiva o parte din terenuri.Datorită izolării sale de alţi munţi din Galileea, muntele Tabor pare dintotdeauna mult mai înalt decât este în realitate. Călătorul Van Agmon spunea în 1720 că era „cel mai înalt munte din Ţara lui Israel”.
De-a lungul istoriei sale, muntele Tabor a fost rareori ocupat. Dar este foarte important din punct de vedere strategic şi religios. Dovezile istorice fac puţină referire la el, însă numele său este întotdeauna legat de evenimente dramatice şi decisive, uneori legate de războaie şi, desigur de religie. În epoca Primului şi a celui de-al Doilea Templu, apoi în epoca bizantină şi în perioada cruciadelor, când Ospitalierii aveau aici, între 1255 şi 1263 o fortăreaţă. Pe culmea sa au fost descoperite vestigii arheologice surprinzătoare. Printre ele se numără biserici, mânăstiri şi fortificaţii. Nu s-a găsit în schimb nicio locuinţă.
Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.
In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII.
Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858.
Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui
Taborul, ca orice munte are darul lui, are o lumină şi o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricât ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reusesti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vârful acestuia. Acolo sus, orice cuvânt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu nespusă bucurie, cu lumină, cu claritate.
Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.
În lumea ortodoxă există trei munţi consideraţi „munţi sfinţi“. Primul este Muntele Tabor din Israel – unde Iisus Hristos s-a schimbat la faţă, arătându-şi dumnezeirea. Ceilalţi doi sunt Athosul din Grecia şi Ceahlăul din România, care, ca şi Taborul, au acelaşi hram: Schimbarea la Faţă.
Muntele Tabor este menţionat în cele trei principale religii monotiste. În binecuvântarea pe care a făcut-o Moise lui Zabulon şi Isahar, se face referire la muntele Tabor, care reprezintă în ochii triburilor din jur un loc sfânt. Se pare că muntele era deja venerat de cananeeni. În perioada celui de-al Doilea Templu, se aprindeau focuri pe vârful muntelui, în scopul de a se anunţa începuturile lunilor şi zilele de sărbătoare. În tradiţia rabinică, muntele Tabor a fost scutit de Potop. În tradiţia creştină, muntele Tabor este legat de locul Schimbării (la fata a Mantuitorului, dar mai ales duhovnicesca pentru cei ce cred in El). Deşi nu este menţionat în Noul Testament, muntele Tabor este legat de evenimente încă din Antichitate, şi pe culmea lui se găsesc, mai multe ruine ale unor biserici. Acesta a fost locuită de mai mulţi călugări şi pustnici.
În mistica ortodoxă, muntele simbolizează ascensiunea verticală a fiinţei spirituale, urcuşul duhovnicesc, calea omului spre misiunea personală, dorul omului de frumos, de dumnezeire, toate ostenelile, încercările şi ispitirile omului pe calea desăvârşirii spirituale, pe cale mântuirii personale. Mai mult, înălţarea omului pe munte semnifică drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, o “scară către Cer”. În sens metaforic, muntele e nu numai o scară pe care sufletul urcă la Dumnezeu şi Dumnezeu coboară în suflet, ci o nesfârşită reţea de cărări, de legături prin care omul înfăţişează lui Dumnezeu bucuriile, împlinirile, cererile, nădejdile, dar şi necazurile şi durerile acestuia. În plus, această “scară spiritual” are o trimitere şi la dimensiunea orizontală, la multiplele şi complexele legături între fiii unei comunităţi religioase, prin acel fir luminous dumnezeiesc, credinţa.
Moise, înainte de Tabor, este o figură simbolică şi identitară: singurul om care l-a cunoscut pe Dumnezeu faţă către faţă, primul dintre proroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenţă. El este recunoscut drept întemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, în general.
Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale."
Metaforic vorbind, Taborul este mănăstirea, parohia, comunitatea, familia, sufletul fiecăruia, iar Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decât „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată”.
Așadar, Muntele Tabor este o colină din Țara Sfântă, având altitudinea de 570 m, situată în Galileea biblică, în apropiere de Cana și Nazaret. Conform tradiției, pe acest munte s-a suit Iisus cu trei din ucenicii Lui - Petru, Ioan și Iacov - și S-a schimbat la Față înaintea lor. Primele mărturii scrise despre Muntele Tabor ca muntele Schimbării la Față datează din secolul al IV-lea: Eusebiu de Cezareea, fără să aibă legături directe cu Țara Sfântă, considera că muntele Schimbării la Față este fie Taborul fie Hermonul;în 348 patriarhul Chiril al Ierusalimului, mai bine plasat ca Eusebiu în tradiția locală a Țării Sfinte, considera Taborul ca muntele Schimbării la Față; Epifanie de Salamina, născut și crescut în Palestina și bun cunoscător al locurilor, tot pe la jumătatea secolului al IV-lea, considera și el Taborul ca muntele Schimbării la Față a Domnului.
“Schimbându-Te-ai la faţă, în Tabor, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; străluceasca şi nouă, păcătoşilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie! Amin!”
Muntele Tabor devine încă din secolul al IV-lea un loc de pelerinaj important al creștinilor. Mai multe biserici au fost construite pe Muntele Tabor în perioada bizantină (secolele IV-X). Astăzi pe muntele Tabor se găsesc două mănăstiri. Una franciscană, zidită la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX pe ruinele unei biserici bizantine din secolele IV-VI și a unei mănăstiri benedictine de la anul 1101. În partea de nord-est a Muntelui Tabor, o mănăstire ortodoxă a fost zidită între anii 1859 și 1862, cu banii unui boier român devenit călugăr cu numele de Irinarh. Biserica mănăstirii este de altfel prima ctitorie românească în Țara Sfântă.
În partea de nord-vest a bisericii a muntelui Tabor se găsește peștera unde după tradiție Avraam s-a întâlnit cu Melchisedec, regele Salemului. Şi când se întorcea Avraam, după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. Iar Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melchisedec acesta era preotul Dumnezeului Celui Preaînalt.
Şi a binecuvântat Melchisedec pe Avraam şi a zis: „Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului“. Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam pe când se întorcea de la întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.
După distrugerea unor situri creştine sfinte ale muntelui în sec. XIII, locul este deşertic, dar credincioşii continuă de a urca pe el, printre ruine, pentru a-şi aminti de minunea Schimbării, sărbătorită la 6 august. În sec. XIX, călugării franciscani au intrat în posesia locurilor, unde au construit o mânăstire la care, în 1919, au aduăugat construirea bazilicii actuale. Începând cu perioada bizantină şi până în zilele noastre, muntele Tabor este un important loc de pelerinaj, în ciuda pericolelor şi dificultăţilor întâmpinate de pelerini, în funcţie de sezon. În afară de partea religioasă, mulţi turişti vizitează locul pentru a admira panorama splendidă. În liturghia catolică, altarul Preasfântului Sacrament este asociat cu muntele Tabor.
Bazilica construită de franciscani, între 1919 şi 1924, a fost făcută după planurile arhitectului italian Antonio Barluzzi (1884 – 1960), care a realizat numeroase monumente în Ţara Sfântă. El s-a inspirat din edificii religioase creştine care se găsesc în Nordul Siriei. Bazilica este compusă dintr-un naos central şi două alei laterale, şi este construită pe urma ruinelor bisericii din epoca cruciaţilor, din iniţiativa Prinţului din Galileea Tancred. Cadrul este realizat din lemn de pin. Razele care pătrund în interiorul bisericii şi anunţă ivirea unei noi zile par să fie acolo pentru a reaminti lumina divină care l-a înconjurat pe Iisus în momentul Schimbării, după cum este scris în Evanghelii. Datorită condiţiilor climatice şi a umidităţii prezente pe vârful muntelui Tabor, acoperişul bazilicii a fost acoperit cu un strat de cositor.
Mozaicul central, operă a artistului Vilani, îl reprezintă pe Iisus între Moise şi Ilie, în faţa a trei dintre discipolii săi. Arhitectul a inclus construirea bazilicii moderne în ruinele construcţiilor anterioare.
Cele două turnuri care străjuiesc intrarea sunt şi ele de asemenea construite pe resturile a două capele medievale, fiecare simbolizând pe Moise şi Ilie.
În prima, cea din stânga, este reprezentat Moise ţinând Tablele Legii de pe muntele Sinai. În a doua, cea din dreapta, se vede reprezentat profetul Ilie în timpul confruntării sale cu urmaşii zeului Baal pe muntele Carmel. La intrare, acum acoperită cu grilaj, se remarcă paşi săpaţi în piatră, care, în epoca cruciaţilor, duceau la criptă, pe zidurile căreia au fost găsite inscripţii în greacă şi desenată crucea. Ruinele situate pe ambele părţi ale drumului care duc la intrarea în bazilică sunt ruinele mânăstirii Sf. Salvador, construită în epoca cruciaţilor de călugării benedictini în 1101. Astăzi este dificil de a se data ansamblul acestor ruine.
Mânăstirea situată pe muntele Tabor a fost construită în 1873. Ea adăposteşte camerele călugărilor franciscani, cât şi o sală de mese comună rezervată pelerinilor. De pe terasele laterale, din afara bazilicii, se poate admira panorama din Valea Izreel, Valea Iordanului, munţii Samariei şi muntele Carmel.
Pe lângă bazilica romano – catolică, pe muntele Tabor se mai găseşte o biserică ortodoxă, care a fost, de asemenea, construită pe ruine din epoca crucială. Conform mărturiilor istorice, ştim că benedictinii de epoca medievală cohabitau cu o comunitate greco – catolică. La nord – vest de biserica ortodoxă, se găseşte o grotă pe care tradiţia o leagă de întâlnirea dintre Avraam şi regele Melhisdec.
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - scurt istoric Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii. Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie.
Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.
Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.
Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.
In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.
In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.
Irinah Roseti. Mănăstirea Horaiţa şi Muntele Tabor (1771-1859). Acest cuvios arhimandrit, stareţ, duhovnic şi sihastru a fost unul din marii călugări ai monahismului românesc din secolul XIX.
Cuviosul Irinarh s-a născut în anul 1771 în oraşul Focşani, din vestita familie de dregători moldoveni, numită Roseti. Părinţii săi, Nicolae şi Pelaghia, l-au crescut în frică de Dumnezeu şi l-au dat să înveţe carte românească şi elinească, după obiceiul vremii. La vârsta de douăzeci de ani, părinţii voiau să-l căsătorească; dar el, pe ascuns, s-a dus la Mănăstirea Neamţ să se facă monah. După trei ani de ascultare este călugărit şi apoi rânduit ca ucenic la tipografia mănăstirii, de curând înfiinţată. Aici ajunge tipograf iscusit şi lucrează la tipărirea Vieţilor Sfinţilor.
Dorind să sporească în nevoinţa călugărească şi să urmeze părintelui său duhovnicesc, ieroschimonahul Iosif Pustnicul de la Văratec, a plecat din Mănăstirea Neamţ şi s-a făcut sihastru în pădurile din jurul Schitului Nechit, ţinutul Neamţ. Aici petrece în linişte 12 ani de zile, ajungând un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus. În anul 1823 pleacă spre Sfântul Munte, dar este oprit la Bucureşti de prietenul său, mitropolitul Grigorie, ca să-i organizeze tipografia. După trei ani de ascultare la Mitropolia Ungrovlahiei, în anul 1826 pleacă la Muntele Athos, unde stă numai doi ani din cauza răscoalelor balcanice.
În anul 1829 se întoarce în Moldova şi ajunge pustnic în Muntele Horaiţa. În anul următor este făcut preot şi arhimandrit la Iaşi, de mitropolitul Veniamin Costachi. În anul 1831 întemeiază Mănăstirea Horaiţa şi devine primul ei stareţ, păstorind această mănăstire până în anul 1843 şi formând un sobor de peste 70 de călugări. Apoi, lăsând stareţ pe unul din ucenici, pleacă la Locurile Sfinte cu ierodiaconul Nectarie Banul şi se stabilesc pe Muntele Tabor.
Acolo petrec împreună 16 ani de zile în desăvârşită sihăstrie şi dorire de Dumnezeu, răbdând multe ispite de la oameni şi de la diavoli. În anul 1859 începe construcţia unei mari biserici de piatră pe Tabor, în cinstea Schimbării Domnului la Faţă, dar nu reuşeşte s-o termine.
La 26 decembrie 1859, cuviosul arhimandrit, stareţ şi duhovnic Irinarh se mută la cele veşnice, regretat de fiii săi duhovniceşti, şi este înmormântat în biserica începută de el şi terminată de ucenicul său. După câţiva ani, osemintele sale au fost strămutate în partea de miazăzi, alături de ctitoria sa.
Incepând construcţia bisericii pe Muntele Tabor, arhimandritul Irinarh Roseti n-a avut bucuria s-o vadă terminată. În toamna anului 1859, când zidăria era pe la jumătate, s-au isprăvit banii adunaţi şi piatra pentru zid. Tot atunci a venit ordin de la autorităţi să oprească lucrarea, până va obţine firman de la Constantinopol.
Astfel, bătrânul, simţindu-şi sfârşitul apropiat, aştepta cu bucurie slobozirea din legăturile trupului. Pe când Cuviosul Irinarh era bolnav, s-a apropiat ucenicul de el şi l-a întrebat, plângând: Cinstite părinte, dacă te vei duce din viaţa aceasta, ce să fac eu? Nu voi putea şedea singur fără de sfinţia ta în pustia aceasta. Dar ce socoteşti să faci? i-a zis bătrânul. Socotesc să mă duc la Sfântul Munte sau în patria noastră, la mănăstire.
Fiule, eu te sfătuiesc să nu laşi acest Sfânt Munte, că Însuşi Hristos l-a sfinţit, arătându-şi din parte puterea şi lumina dumnezeirii Sale. Să nu socoteşti că am venit noi de voia noastră aici. Ci El ne-a trimis şi pe mine şi pe tine, că aşa a binevoit ca prin noi, străinii şi săracii, să-şi arate dumnezeiasca Sa putere, să zidească sfânta Sa biserică şi mănăstire pe Tabor şi să le aducă la starea lor cea dintâi.
Cinstite părinte, eu nu am darul sfinţiei tale. Sfinţia ta ai avut dar de la Dumnezeu, că te iubeau şi te respectau creştinii, iar arabii se înfricoşau şi se temeau să-ţi facă rău, văzând minunile pe care le făcea Dumnezeu prin sfinţia ta.
Fiule, minunile le-a făcut Dumnezeu nu pentru mine, că eu sunt om păcătos, ci pentru acest loc sfânt al Său, ca să astupe gurile păgânilor şi să-i înfricoşeze să nu ne supere, ci să ne lase în pace să lucrăm în via Lui.
După aceste scurte cuvinte, limba Cuviosului Irinarh a încetat să mai grăiască. Mai trăind puţine ceasuri, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 26 decembrie, 1859. Spunea ierodiaconul Nectarie că, îndată ce a răposat stareţul, s-a auzit vestea aceasta peste tot. Atunci credincioşii din Nazaret şi Cana Galileii, fiii săi duhovniceşti de prin sate, bărbaţi şi femei, alergau pe Muntele Tabor să sărute moaştele Cuviosului Irinarh şi să ia ultima binecuvântare.
Spunea iarăşi că la prohodirea arhimandritului Irinarh a venit mitropolitul Nazaretului cu preoţi şi mult popor din Galileea. Iar când să-l îngroape, unii rupeau, din evlavie, bucăţi mici din rasa bunului lor sfetnic, stareţ şi părinte. Apoi a fost îngropat în biserica ctitorită de el. Aceasta este viaţa şi acestea sunt câteva din faptele Cuv. Arhim. Irinarh Roseti din Muntele Tabor.
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - arhitectura locului. Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui. Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor.
Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil
Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche. In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici.
Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.
Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.
Aici ne întâmpina Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu masajele celor ajutați. Să ne rugam si noi si cantam Cuvine-se cu adevarat.
Pelerinii și maicile ne vorbesc despre Norul a coborât chiar deasupra mânăstirii şi deodată, din nor, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, la praznicul Schimbarii la Față.
In pavimentul Manastiri este marcat locul in care Domnul Iisus a stat la Schimbarea la Față și apoi ne închinam la icoana Schimbarii la Fată. Privim Catapeteasma bisericii. Admiram frumusetea și maiestria lucrarii. Fotografiem imaginea de pe turnul Mânastirii cu Schimbarea la față. Maicuțele ne îndeamna sa admiram icoanele cu ctitorii si sfinți. Ne închinam și la coanele Împaratești. Petru spunea Sa facem trei colibe, le vedem în saptele Bisericii. Frumusetea Bisericii lui Hristos pe vârful muntelui, fara apa, cu arșită, departe de lume, dar loc plin de har, dar este plin de minunate flori și plante.
Pelerinul grec Fokas, vizitand Locurile Sfinte in jurul anului 1185, lauda frumusetea acestuia: "Muntele Tabor, cerul pe pamant, bucuria sufletului si desfatarea ochilor dreptcredinciosilor, caci aici a fost prezent harul cel dumnezeiesc, umbrind muntele, care inspira atata bucurie duhovniceasca." Dintre pelerinii mai noi, Kortes spune: "Daca exista ceva frumos in natura, acesta este Muntele Tabor. Desi am trecut prin multe tari muntoase, nicaieri n-am gasit un munte atat de incantator si de unde se ofera o vedere minunata, care nu poate fi comparata, atat de plina de har, ca Muntele Tabor". Aici, orice pelerin este stapanit de o pioasa amintire, ca pe locul unde sta acum, cu aproape 20 de veacuri inainte, "...a luat Iisus pe Petru, pe Iacob si pe Ioan, fratele lui, si i-a dus pe dansii intr-un munte inalt, si S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au facut albe ca lumina..."
In Noul Testament nu este mentionat Muntele Tabor, dar o foarte veche traditie fixeaza ca evenimentul Schimbarii la Fata a Domnului a avut loc pe acest munte, si din secolul al IV-lea traditia se intrupeaza in biserici inchinate evenimentului. Desigur, Mantuitorul Iisus Hristos trebuie sa fi vazut Taborul mai des decat oricare munte, cand urca pe inaltimile din jurul Nazaretului si in calatoriile Sale in Galileea. Pe infatisarea lui rotunda ca o cupola s-au oprit adesea privirile Sale.
In secolul al IV-lea, Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, venind pe Muntele Taborului, a construit o biserica, pe care a inzestrat-o cu multe odoare si bani pentru intretinere. Aceasta biserica este mentionata si de Fericitul Ieronim. In secolul al VI-lea, Antonie din Placentia descrie trei biserici pe munte, corespunzand, cum spune el, cu cele trei colibe pe care le-a propus Sfantul Apostol Petru. Mai tarziu, pe la 696, vizitand Locurile Sfinte, Arkulfos a gasit pe munte trei biserici si o manastire, cu multe chilii.
O descriere mai pe larg a Muntelui Tabor ne-a lasat in anul 1113 egumenul rus Daniel: "Muntele Tabor este minunat, foarte maret, un colos in mijlocul campiei, izolat, neconstituind o parte dintr-un sir de munti. Un rau curge la poalele lui pe campie. Poalele lui sunt pline de maslini, smochini, cactusi uriasi si alti arbusti. Muntele e abrupt si urcusul greu. Pe varful lui se gaseste, la rasarit, o inaltime deosebita, pe care a avut loc Schimbarea la Fata a Domnului. Aici se vede biserica consacrata acestui eveniment. Tot aici se afla o biserica inchinata Profetului Moise, si alta inchinata Profetului Ilie. Pe acest munte exista apa din abundenta si e imposibil sa nu recunoasca cineva mana Celui Atotputernic, care duce apa la asa o inaltime. Aici sunt pomi fructiferi, citrice si alte legume necesare".
Cand a cobotât Iisus de pe Tabor, la poalele muntelui, a văzut mulține, ucenicii și un tata cu fiul său lunatic, pe care Iisus îl vindecă. Să spunem si noi: Cred Doamne, ajută necredinței mele.
Cana Galileii, numita astazi "Kafr Kanna" sau "Khirbet Cana", este o localitate din regiunea Galileea, aflata la numai sapte kilometri inspre nord-est de Nazaret. Localitatea este locuita astazi de aproximativ cinci mii de locuitori, aproape toti de origine araba, o treime fiind musulmani, iar doua treimi fiind crestini
Intre Cana Galileii si Nazaret, pelerinii strabat valea numita "Merj Sembil", adica "Campul Spicelor". Acum doua mii de ani, pasii Mantuitorului au sfintit aceasta cale, in drumul Sau spre Nunta din Cana, la care a fost chemat.
Inca din cele mai vechi timpuri, acest loc este cinstit de catre crestini drept locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit prima Sa minune, fiind invitat la o Nunta, la care a participat impreuna cu Maica Sa si cu ucenicii Sai.
Cana Galileii si marturia Sfintei Scripturi – despre cele doua minuni:"Si a treia zi s-a facut nunta in Cana Galileii si era si mama lui Iisus acolo. Si a fost chemat si Iisus si ucenicii Sai la nunta. Si sfarsindu-se vinul, a zis mama lui Iisus catre El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne priveste pe mine si pe tine, femeie? Inca n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceti orice va va spune. Si erau acolo sase vase de piatra, puse pentru curatirea iudeilor, care luau cate doua sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleti vasele cu apa. Si le-au umplut pana sus. Si le-a zis: Scoateti acum si aduceti nunului. Iar ei i-au dus. Si cand nunul a gustat apa care se facuse vin si nu stia de unde este, ci numai slujitorii care scosesera apa stiau, a chemat nunul pe mire, si i-a zis: Orice om pune intai vinul cel bun si, cand se ametesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai tinut vinul cel bun pana acum. Acest inceput al minunilor l-a facut Iisus in Cana Galileii si Si-a aratat slava Sa; si ucenicii Sai au crezut in El".
"Iarasi a mers in Cana Galileii, unde prefacuse apa in vin. Si era un slujitor regesc, al carui fiu era bolnav in Capernaum. Acesta, auzind ca Iisus a venit din Iudeea in Galileea, s-a dus la El si Il ruga sa Se coboare si sa vindece pe fiul lui, ca era gata sa moara. Deci Iisus i-a zis: Daca nu veti vedea semne si minuni, nu veti crede. Slujitorul regesc a zis catre El: Doamne, coboara-Te inainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tau traieste. Si omul a crezut cuvantului pe care i l-a spus Iisus si a plecat. Iar pe cand cobora, slugile lui, l-au intampinat spunandu-i ca fiul lui traieste. Si cerea, deci, sa afle de la ele ceasul in care i-a fost mai bine. Deci i-au spus ca ieri, in ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile. Asadar tatal a cunoscut ca in ceasul acela a fost in care Iisus i-a zis: Fiul tau traieste. Si a crezut el si toata casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a facut-o iarasi Iisus, venind din Iudeea in Galileea". "Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si S-a aratat asa: Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti doi din ucenicii Lui".
Citind Evanghelia a patra pe care Sfântul Ioan, ucenicul iubit și nevinovat al Mântuitorului a scris-o într-un mod rezumativ și cu un scop bine definit “acestea toate s-au scris ca să credeți că Iisus este Fiul lui Dumnezeu și crezând să aveți viață în numele Lui“ , descoperim că minunile săvârșite de Iisus Domnul nostru, pe lângă prezentarea faptică istorică de unde nu lipsesc și elementele geografice, descoperă în relatarea lor importante învățături dogmatice care ne-au revelat nouă taina dreptei credințe, care ne asigură calea spre viața cea veșnică, spre împărăția fără final a lui Dumnezeu. Chiar în capitolul al doilea al Evangheliei, primul început al minunilor pe care Domnul și Mântuitorul nostru îl face la rugămintea Preasfintei Sale Maici, se desfășoară la o nuntă în localitatea Cana din Galileea, orașul în care se născuse Natanael (Bartolomeu) cel fără vicleșug. Conform relatării evanghelice, dialogul dintre Hristos și Preasfânta Fecioară Maria a grăbit acest început al minunilor. Terminându-se vinul, mama Lui, I-a spus: “Nu mai au vin“. În textul grec al Sfintei evanghelii, răspunsul Mântuitorului nu a întârziat: “ce aștepți de la Mine femeie? Ceasul Meu nu a sosit!“, Mama Lui s-a îndreptat către cei ce slujeau spunând: “Ceea ce vă spune El faceți !“ Minunea s-a petrecut la cuvântul Lui când cele șase vase de piatră s-au umplut cu apă, iar apa, spre bucuria celor prezenți s-a prefăcut în vin, lucru apreciat cum se cuvine de către ucenici.
Nunta este imaginea împărăției lui Dumnezeu. Adesea ascultăm această minune când participăm la bucuria unei nunți sau când citim din Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Ioan. Fiecare ascultându-o își face o imagine proprie asupra minunii, alții care au avut fericirea vizitării Țării Sfinte o localizează geografic prin imaginația memoriei, gândindu-se la ea.
Însă scopul propus aici este de a descoperi sensul minunii și mesajul transmis în Evanghelie către noi.
La început, Sfântul Ioan vorbește despre nunta din Cana Galileii. Ce însemna atunci o nuntă și care era impactul asupra vieții obișnuite, a unui astfel de eveniment ? Înainte de nunta propriu-zisă exista logodna; aceasta se făcea timpuriu, după ani, mirele (logodnicul) ducea logodnica în casa părinților lui, adesea pe un asin, însoțiți de un convoi în care dominantă era starea de bucurie exprimată prin muzică și cântece specifice momentului.
Când logodnica era în casa părinților lui, acesta (logodnicul) mergea și se bucura împreună cu prietenii lui de acest eveniment. Târziu în noapte se întorcea acasă la părinții lui. Pilda celor zece fecioare, dintre care cinci erau înțelepte, iar cinci fără minte, dezvăluie partea acestui ritual, când trebuiau să aștepte până la miezul nopții, venirea mirelui. După logodnă urma o perioadă de timp în care se pregătea nunta. Punctul central îl constituia masa de nuntă. În acest sens, amintim căsătoria regelui Solomon care a închinat acestui eveniment Cântarea cântărilor: “Ieșiți fetele Sionului, priviți pe Solomon încoronat, cum a lui maică l-a încununat, în ziua sărbătorii nunții lui, în ziua bucuriei inimii lui“. Oaspeții (nuntașii) cântau în cinstea mirilor dansând de bucurie.“Marea nu poate să stingă dragostea, nici râurile s-o potolească. Adesea Mântuitorul Iisus Hristos S-a folosit de imaginea nunții pentru a exprima frumusețea și bucuria de negrăit a imaginii împărăției lui Dumnezeu . “Împărăția cerurilor S-a asemănat unui împărat care a făcut nuntă fiului său“
“Faceți ceea ce vă va spune!“ Pe de altă parte, atunci ca și astăzi în unele cazuri, o nuntă presupune multă cheltuială și mult sacrificiu, provocând financiar pe cei ce o organizau. Multe familii nu-și puteau
permite anumite cheltuieli, alții se îndatorau pentru mulți ani după trecerea fericitului eveniment.
În Cana Galileii, nunta s-a desfășurat în sensul celor mai sus menționate. Oameni sărmani au epuizat vinul, vasele erau goale, bucuria celor prezenți era amenințată de lipsă, de final neprevăzut, de tristețe.
Istoria minunii biblice are ceva foarte demn de sesizat și bine menționat. Scurtul dialog dintre Iisus și mama Sa, pare mai degrabă un răspuns negativ la cerere. “Ce am eu și tu“, dând o întreagă serie de păreri și interpretări. În limbajul nostru obișnuit care evoluează din timp în timp, cuvintele Mântuitorului se pot adapta astfel “ce este așa de important?“ sau “ce ne privește pe noi“ sau “aceasta nu-i problema noastră. “Subtil, Sfântul Ioan redă îndemnul celei ce L-a născut și crescut pe Cel veșnic venit în lume pentru mântuirea ei. Cuvintele ei reprezintă mesajul ei către lume, către noi, către fiecare mamă, Apostol, slujitor “Faceți ceea ce vă va spune!“ sau “împliniți ceea ce auziți de la El“ sau “aceasta este calea spre viață, împlinirea celor auzite de la El“. În aceste cuvinte, predica Maicii Domnului sintetizează toată datoria noastră de creștini în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
De ce tocmai la o nuntă a săvârșit Hristos prima Sa minune? Apariția în creație a unui nou element, apa; dintru început, apa era semnul vieții, a existenței, elementul care întreține viața. Apa servește la curățirea și întreținerea corpului uman, ferește de boală și moarte (mai ales în epoca temutelor epidemii) care au secerat viața a milioane de oameni. Cele șase vase erau pline cu apă pentru spălarea de praful roșu al străzilor galileene, se pare că în timpul nunții se goliseră, apa fiind folosită, iar acum trebuiau din nou umplute. Ritualurile spălărilor aveau și au aspect de strictă necesitate igienică, mai ales în zona foarte caldă, toridă în care furtunile de nisip sunt o realitate mereu prezentă, aducând cu ele neplăcerile specifice. Acum la această nuntă, din elementul esențial al vieții, apa, prin minunea cuvântului “umpleți vasele până sus, scoateți acum și duceți nunului“, izvorăște vinul cel bun, ca semn al nesfârșitei bucurii al vindecării și al înnoirii. Nunta aceasta, trăind bucuria prezenței Mirelui celui veșnic, descoperă în minune gustul cel bun al vinului bun, tainic știut de unde provine doar de Prea Sfânta Sa Maică, slujitorii prezenți și cei câțiva ucenici ai Săi.
Sfantul Simon Zilotul, mirele cel din Cana Galileii, este "sfantul cel din Cana". Traditia crestina spune ca Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii, un om simplu si nu foarte instarit. Cutremurat de puterea dumnezeiasca a lui Mantuitorului, mirele din Cana I-a devenit mai apoi ucenic, slujindu-L si propovaduindu-L pentru tot restul vietii. El este numit "Zilotul" pentru a-l deosebi de Simon Petru si de un alt Simon, succesor al Sfantului Iacob, la Episcopia Ierusalimului. Dupa trimiterea la propovaduire si Pogorarea Sfantului Duh, Sfantul Simon Zilotul a strabatut mai intai Egiptul si Mauritania, iar dupa aceea a calatorit pana in Britania. Din regiunea Britaniei, sfantul s-a intors catre Persia, unde va fi prins si crucificat, in cetatea Snanir.
De ce tocmai la o nuntă a săvârșit Hristos prima Sa minune ? Contextul istoric al legăturii dintre Dumnezeu și poporul Său, de-a lungul a secole întregi, realizează o legătură tainică asemenea unei nunți. În limba noastră pământească, această legătură este imaginea fidelității întemeiată pe dragoste, “în ce chip se însoțește mirele cu mireasa, Cel ce te-a zidit Se va însoți cu tine, și în ce chip se veselește mirele de mireasă, așa Se va veseli de tine Dumnezeul tău!“.
Acest început al minunilor la nunta din Cana Galileii, descoperă sensul unei alte bucurii, a unei alte împliniri, a unui alt sens al existenței. Primii Apostoli prezenți la nuntă erau obișnuiți cu viața lor destul de obositoare a pescuitului, a greutăților zilnice, a asupririi celor mai puternici, a celor străini ocupanți ai țării lor, a așteptării venirii unui timp nou în care să domnească adevărata fericire și dreptate.
Scoaterea apei din vase, deci ascultarea de cuvântul Domnului, a arătat puterea minunii, bunătatea vinului și perpetuarea bucuriei nunții. Iisus Domnul a vorbit adesea despre “apa cea vie“, despre vinul din “roada vieții“, despre nuntă și toate acestea au avut mesajul unei bucurii biruitoare asupra lipsurilor suferințelor și a morții.
Vinul cel nou este învățătura Mântuitorului. Acest moment înălțător, sublim, unic, îl arată pe Iisus Domnul ca Cel ce veșnic poartă grijă de propria creație pe care a venit s-o izbăvească din moarte prin bunătate, îngăduință, iertare și mângâiere. Slava Lui începe a se arăta la acest eveniment, vinul cel nou era și este învățătura Sa, cuprinsă în sfintele evanghelii, și pentru ca ea să rămână mereu actuală având capacitatea și misiunea de a schimba radical și definitiv viața noastră, a fost transformată din apă în vinul cel nou și bun care se dă tuturor celor ce cred, ca pahar al binecuvântării spre împărtășirea cu Sângele Lui care este “adevărata băutură“. Istoria minunii din Cana Galileii nu este singura ce ne atrage atenția în mod deosebit, ci ea este una dintre cele șapte care suscită interes și abordare, în această Sfântă Evanghelie.
Cana, de altfel o localitate pierduta din Galileea, este locatia in care a avut loc Nunta la care a fost invitat si Mantuitorul, numita cu numele de "Cana Galileii", apare uneori ca incerta.
Actuala localitate, numita "Kafr Kanna", este cea mai oportuna varianta, in sprijinul acesteia stand mai multe dovezi. Astfel, aceasta se afla pe unul dintre marile drumuri ale regiunii, care leaga intre ele localitatile Seforis si Tiberias, fiind destul de aproape de Nazaret. Ruinele locului, scoase la lumina de arheologi, arata ca pe acest loc exista o asezare umana inca din vremea Mantuitorului Iisus Hristos, asezare datata ca intinzandu-si existenta undeva intre perioadele de ocupatie persana si bizantina. Locul cu pricina nu are nici o sursa de apa curgatoare, precum nu a avut nici in vechile timpuri. Astfel, locuitorii acestei asezari erau nevoiti a cara apa din cisterne sau din valea de la baza dealului, pastrand-o mai apoi in vase mari, confectionate din piatra, asemanatoare celor mentionate in Sfanta Scriptura.
Crestinii au cinstit acest loc inca din cele mai vechi timpuri, ei neavand nici o indoiala cum ca acesta nu ar fi locul original al savarsirii primei minuni, de catre Mantuitorul. Vechi inscriptii crestine pot fi vazute si astazi pe peretii de piatra ai unora grote stravechi. Ultimele excavatii din zona, savarsite pe unul dintre dealurile aflate la nord de Nazaret, au scos la lumina o localitate evreiasca din secolul intai. Exista pareri conform carora acest loc ar fi autentica localitate biblica numita "Cana", asezat fiind la un kilometru mai spre est de locul amintit mai sus.
Cana Galileii de-a lungul istoriei crestine. Prima biserica crestina din Cana Galileii ar fi fost construita de catre Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea. In timp, vitregiile istoriei au dus la ruinarea acestei biserici bizantine. Astazi, biserica ortodoxa din Cana Galileii este inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, fiind ingrijita de crestinii ortodocsi greci. In curtea manastirii se pastreaza doua fragmente de coloane vechi, datand din secolul al XIII-lea, iar in biserica se pastreaza doua vase mari, din piatra, deosebit de vechi, asemanatoare celor folosite pentru pastrarea apei, in vremea Mantuitorului.
Localitatea pastreaza si alte doua biserici: una franciscana si una greco-catolica. In anul 1254, conducatorul politic din Sidon a vandut o bucata de pamant din Cana, pe care se aflau urmele unei biserici, unor cavaleri din ordinul "hospitalierilor". Franciscanii s-au asezat in aceasta biserica in anul 1641. In secolul al XVII-lea, pelerinii care vizitau localitatea Cana - Kafr Kanna, inca puteau gasi aici o biserica mare.
In anul 1879, franciscanii vor incepe ridicarea unei noi biserici, aceasta fiind inaugurata in anul 1883. Sub pardoseala bisericii franciscane poate fi vazut un mozaic cu o inscriptie in limba aramaica, care zice: "Binecuvantata sa fie amintirea lui Iosif, fiul lui Talhum, fiul lui Butah si a fiilor sai, care au facut acest mozaic. Binecuvantarea sa coboare asupra lor." Probabil ca mozaicul cu inscriptia facea parte dintr-o sinagoga. In cripta bisericii e pastrata cu sfintenie, in amintirea minunii infaptuite de Isus, o amfora antica.
In biserica greco-catolica se pastreaza doua vase mari de piatra, despre care se spune ca ar fi chiar cele in care s-a efectuat minunea. In realitate insa, acestea sunt doar doua vase baptismale antice.
Ultimele excavatii din zona au scos la lumina ruinele mai multor case datand din secolele I-IV, a unui atrium cu portic, datand din secolul al V-lea, a unei cladiri crestine funerare, de prin secolele V-VI, si a unei alte cladiri medievale. (postat pe fb de ioan monahul)