Referat 16 Pe Golgota
Ioan Monahul și un grup de pelerini, având organizator, ghid și conducător pe printele Cristian, cunoscut dv. din multe postari pe fb, merg în Tara Sfântă și Egipt. Prin desfasuratorul pelerinajului, cu 21 de referate privind obiectivele călatoriei pe care le postăm, vă invităm să fiți alături de noi.
Printre mănăstirile Orașului Sfânt se numără și mănăstirea de maici Megáli Panaghía, care se află vis-a-vis de vechiul han coptic. Tradiția spune că această mănăstire a fost zidită pe locul de unde Sfânta Fecioară și mironosițele urmăreau Patimile după Golgota. Biserica mănăstirii este o basilică sub formă de arcadă, sub care se află paraclisul cuvioasei Melánia, zidit în anul 1834. În ultimii ani, pe pereții clădirilor mănăstirii au fost descoperite rămășițe de picturi bizantine. În afară de o frumoasă icoană de minuni a Maicii Domnului, aici se mai găsește piatra pe care se ruga sfânta Meláni, întemeietoarea acestei mănăstiri, precum și mormântul ei, lanțul cu care se nevoia și moaștele emirului Toúnom.
Povestea acetuia este una extrem de interesantă: cuvioasa Melánia s-a convertit la creștinism ca urmare a minunii petrecute în anul 1549, în timpul păstoririi patriarhului Ghermanós, când din coloana aflată la intrarea principală de la Biserica Învierii a țâșnit sfânta lumină. Sunt multe bisericile și mănăstirile, in Ierusalim și imprejurimi, legate de momentele cele mai importante ale vieții Sfintei Fecioare. Conform tipicului locului, cinstea acordată acesteia a influențat în mod direct și tradiția cultică și populară ortodoxă. E de ajuns să pomenim numai de Prohodul Maicii Domnului, care provine din aceste locuri sfinte și care se răspândește tot mai mult în întreaga lume a ortodoxiei.
Golgota (căpățână) era un loc în afara zidurilor Ierusalimului din secolul I AD în care Iisus Hristos a fost răstignit. Cuvântul Golgota este transcrierea în greacă din Noul Testament din denumirea în limba aramaică, în aramaică cuvântul fiind Gûlgaltâ; Biblia spune că este un loc al oaselor în greacă, și Calvariae Locus în latină - Locul Calvarului, după alte surse, "Calvariae Locus" are exact același înțeles ca și grecescul "Kraniou Topos", anume "locul craniilor" ("calva" în latină însemnând "craniu", "țeastă", explicația numelui fiind după Sfântul Ieronim datorată craniilor dezgropate care punctau peisajul; o teorie tardivă, secolul al XIX-lea, pune mai degrabă numele pe seama formei dealului pe care se află acest loc al execuției criminalilor în Ierusalimul perioadei romane. Istoricii subliniază totuși că pentru evrei termenul aramean "Golgota" desemna nu numai un singur astfel de loc de execuție a condamnaților, ci orice astfel de loc situate, conform legilor biblice ale purității, în afara orașului Ierusalim. Chiar și pe timpul Sfântului Ieronim existau mai multe astfel de locuri de execuție în afara Ierusalimului. Goglota nu și-a căpătat numele din cauza craniului lui Adam, ci din cauza faptului că desemna în jargonul local "locul de execuție", sau "locul de decapitare". El, Ieronim, explica faptul că în afara porții Ierusalimului existau mai multe locuri unde criminalii erau executați, și că toate aceste locuri erau numite "Golgota", chiar și în vremea lui. Întrucât Ieronim era familiar cu Ierusalimul și împrejurimile lui, cunoștințele lui directe în materie de limbă a populației locale ne furnizează dovezi care cântăresc greu când e vorba să înțelegem numele "Golgota". Dacă existau și alte "locuri de execuție" în afara Ierusalimului, asta ar explica limbajul lui Chiril din Ierusalim care folosește în scrierile lui pentru "Golgota creștină" adjectivul "proeminent", un "double entendre" al unui termen care pare să se refere atât la înălțimea fizică a locului, cât și la importanța lui.Aici, pe Golgota, s-a mântuit neamul omenesc de urmările cumplite ale păcatului și ale morții.
Golgota, potrivit relatarilor din cele patru Evanghelii, era locul aflat in imediata apropiere a Ierusalimului, unde Iisus Hristos a fost rastignit. Potrivit evanghelistilor, acest loc se afla atat de aproape de poarta Ierusalimului incat cei care ieseau din oras sau intrau in acesta puteau citi inscriptia asezata deasupra crucii: "Iisus din Nazaret, regele iudeilor". In timp, insa, odata cu extinderea orasului, locul numit Golgota a fost cuprins in interiorul zidurilor acestuia. Numele acestui deal-munte - Golgota - inseamna "locul capatanii", acest lucru intarind traditia potrivit careia in acest loc ar fi fost inmormantat Adam. Se crede ca ebraicul "golgota" ar veni de la aramaicul "gol goatha", care inseamna "muntele executiei". Este posibil ca acest nume sa fi venit si de faptul ca locul era unul de executie publica, iar oase umane mai puteau fi zarite inca imprastiate. O traditie larg raspandita între crestini este aceea conform careia Golgota este locul in care a fost inmormantat Adam. Se crede ca Sem si Melchisedec au mers in locul in care s-a oprit arca lui Noe si au luat trupul lui Adam, care se afla in aceasta. Apoi, ingerii i-au condus spre Golgota, loc aflat in centrul Pamantului si descris ca fiind asemanator unui craniu. Tot aici ar fi fost sfaramat capul sarpelui celui intelegator, adica al diavolului, prin jertfa pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu intrupat. O traditie asemanatoare apare consemnata si in scrierile patriarhului Eutihie al Alexandriei. Și dupa o veche traditie ebraica, pe Golgota s-ar fi aflat ingropat craniul lui Adam, credinta de natura sa sugereze numeroase conexiuni. Tot aici ar fi vrut Avraam sa-l jertfeasca pe Isaac, personaj biblic in care exegetii au intrezarit prefigurarea lui Hristos. Ierusalimul constituie de altfel axul in jurul caruia graviteaza toate religiile abrahamice si, dupa spusele profetilor, tot aici va avea loc Judecata de Apoi si va incepe transfigurarea finala. Numai la Ierusalim putea deci Fiul lui Dumnezeu sa patimeasca si sa invinga moartea.
La început, dealul Golgota se afla în colțul sudic al complexului interior construit de Marele Constantin, unde a fost așezată o cruce mare de aur împodobită cu pietre scumpe, în amintirea evenimentului mântuitor pentru întreaga lume. Potrivit izvoarelor istorice, această cruce a fost oferită de către împăratul Teodosie II (420) și, potrivit mărturiei unui pelerin anonim din Placentia, în anul 570 crucea aceasta era așezată pe o stâncă deschisă și era împrejmuită de un grilaj din argint aurit. Odată cu restaurarea sfintelor lăcașuri de închinare de către Patriarhul Modest, s-a construit prima oară pe Golgota un edificiu acoperit, care s-a păstrat astfel până în secolul XI, când s-a înălțat și un zid în partea lui de răsărit.
Toti cei patru evanghelisti amintesc de Golgota.(Mt.27, 33;Mc 15, 22;Lc 23, 33-34;In 19, 17-20) Prorocii anunțasera, iar evangheliile au relatat și ele moartea lui Iisus, iar piata Golgotei pastrează tradiția și memoria, pentru că ceea ce unii oemeni au încercat să ascundă ori să minimalizeze piatra a pastrat: Si venind la locul numit Golgota, care inseamna Locul Capatanii. Iar dupa ce L-au rastignit, si-au impartit hainele Lui prin aruncare de sorti, ca sa se plineasca ceea ce s-a spus prin profetul: Impartit-au hainele Mele lorusi, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti. Si sezand, Îl pazeau acolo. Si deasupra capului I-au pus vina Lui scrisa: Acesta este Iisus, imparatul Iudeilor. Atunci au rastignit impreuna cu El doi talhari, unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Iar trecatorii Il defaimau, clatinandu-si capetele. Și zicand: "Tu, cel ce dărâmi templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-te pe tine insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-te de pe cruce!" Asemenea si arhiereii, batandu-si joc de El impreuna cu carturarii si cu batranii, ziceau: Pe altii i-a mantuit, dar pe sine nu poate sa se mantuiasca! Daca este imparatul lui Israel, coboare-se acum de pe cruce si vom crede in el. Fiul lui S-a increzut in Dumnezeu: sa-l scape acum, daca-l vrea; ca a zis: Sunt Dumnezeu. In acelasi chip Il ocarau si talharii cei rastigniti impreuna cu El. Iar de la ceasul al saselea, intuneric mare s'a facut peste tot pamantul, pana la ceasul al noualea. Iar in ceasul al noualea a strigat Iisus cu glas mare, zicand: Eli, Eli, lama sabahtani? Adica: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M'ai parasit?" Iar unii dintre cei ce stateau acolo, auzind, ziceau: "Pe Ilie il striga acesta". Iar ceilalti ziceau: "Lasa, sa vedem daca vine Ilie sa-l scape!" Si unul dintre ei, alergand indata si luand un burete, umplandu-l cu otet si punandu-l intr'o trestie, Ii da sa bea. Iar Iisus, strigand iarasi cu glas mare, Si-a dat duhul. Si iata, catapeteasma templului s'a sfasiat in doua, de sus pana jos, si pamantul s'a cutremurat si pietrele s'au despicat. Mormintele s'au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti au inviat. Și iesind din morminte dupa invierea Lui, au intrat in Cetate si s'au aratat multora. Iar sutasul si cei care-L pazeau pe Iisus impreuna cu el, vazand cutremurul si cele intamplate, s'au infricosat foarte, zicand: "Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!"
Marcu este singurul evanghelist care consemneaza ora cand a avut loc rastignirea: "Iar cand L-au rastignit, era ceasul al treilea" (Marcu 15,25).
Golgota. Dupa înfrangerea ultimelor revolte iudaice, imparatul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei si nici pe crestini, a hotarat ca toate edificiile crestine si iudaice sa fie profanate si transformate in edificii păgâne. Astfel si pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu pagan. Pe la inceputul secolului IV, din porunca, templul pagan a fost daramat si in locul sau a fost construit un vast ansamblu de edificii menit sa permanentizeze in memoria credinciosilor crestini ultimele momente din viata Mantuitorului. Abia dupa Sinodul Ecumenic de la Niceea, in anul 325, Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului sa distruga templul zeitei Venus si pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat porunca sa se cladeasca nu numai o bazilica mai frumoasa decat toate celelalte din lume, dar inca si alte constructii, care sa depaseasca tot ceea ce exista mai deosebit in celelalte orase, si le-a pus constructorilor la dispozitie marmura si coloanele cele mai de pret.
Biserica Sf. Învieri. Biserica Sfantului Mormant este numita de ortodocsi Biserica Invierii, pentru ca nu moartea, ci Invierea Domnului este temelia, cununa, biruinta crestinilor. Biserica Sfantului Mormant este o constructie mareata din secolul al XI-lea, inaltata de cruciati, in locul altei biserici vechi, zidita de Sfanta Elena in secolul IV, in Ierusalim, Israel. Ea adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor: Muntele Golgota si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in stanca de piatra, se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de catre Sfanta imparateasa Elena. In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar in general, majoritatea oamenilor, o numesc , pentru ca aceasta biserica a fost construita pe locul in care Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat intr-un mormant sapat in piatra. Altii o numesc Biserica Invierii pentru ca aici a inviat Domnul. Biserica are o importanta deosebita pentru crestinii ortodocsi, dar si pentru cei de alte confesiuni crestine, care vin aici sa se inchine si sa aduca slava lui Dumnezeu pentru toate cate a facut El pentru noi.
Datorită biruintei politice a crestinilor si a afirmarii Ierusalimului drept capitala lor religioasa. In anul 335, reuniti in Sinodul de la Tyr, episcopii au venit sa sfinteasca noua bazilica care va purta numele de Biserica Sfantului Mormant. Biserica Ortodoxa face pomenirea inceperii construirii Bisericii Sfantului Mormant la data de 13 septembrie. Incepand cu secolul IV si pana in al VII-lea, Sfantul Mormant, gigantic complex monumental, cunoaste vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al crestinatatii, el e slavit in toate relatarile calatorilor. Perioada sa intunecata incepe in veacul al VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de catastrofe distrugatoare, urmate doar de niste restaurari sumare.
Incepand cu secolul IV si pana in al VII-lea, Sfantul Mormant, gigantic complex monumental, cunoaste vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al crestinatatii, el e slavit in toate relatarile calatorilor. Perioada sa intunecata incepe in veacul al VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de catastrofe distrugatoare, urmate doar de niste restaurari sumare.
In anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de catre persii lui Chosroe, Sfantul Mormant a fost incendiat si Sfanta Cruce furata. Insa imparatul Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refacut partile deteriorate, intocmai ca cele dinainte. De acum inainte in repetate randuri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricaciuni nu numai , dar si conducatorilor si slujitorilor de aici, multi dintre ei fiind omorati in chinurile cele mai groaznice. Cucerirea araba din 632 a pus capat prezentei bizantine in aceasta regiune. Toleranta era o regula, si califul Omar s-a multumit sa se roage in afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, daca m-as fi rugat in aceasta biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii), deoarece credinciosii v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar. Dar era oricum amenintata de ruina: un cutremur in secolul al IX-lea a precedat distrugerea ordonata de califul Hakim, in 18 octombrie 1009. Cronicarul Ioan din Antiohia povesteste cum executantii poruncii califului au ras la pamant intreaga biserica, in afara de acele parti imposibil de daramat sau prea greu de miscat din loc, adica rotonda Anastasis, care mai exista, pana la primul etaj, si astazi.
La inceputul secolului XI ansamblul crestin de aici este complet distrus, dar imparatii bizantini au reconstruit-o imediat. In vremea cruciadelor crestine Bisericii Sfantului Mormant i-au fost adaugate in imediata apropiere noi paraclise si biserici reunite sub acelasi acoperis. Reconstruirea bisericii a fost initiata de cavalerii, in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa renoveze biserica in stil romanesc si ii adauga o clopotnita. Aceste renovari care reunifica locurile sfinte sunt finalizate in timpul domniei Reginei Melisende, in anul 1149. Aceasta constructie a fost sursa de inspiratie pentru bisericile din Europa. Calugarii franciscani o renoveaza mai tarziu, in anul 1555, dar biserica este neglijata, in ciuda numarului in crestere de pelerini. In anul 1808, un incendiu ii afecteaza grav structura, provocand caderea domului Rotondei si sfaramarea decoratiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda si Edicula au fost reconstruite in anul 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei si nici decoratiile din marmura ale Mormantului care, majoritatea, datau de la restaurarea din anul 1555. Domul actual dateaza din anul 1870. Restaurari ample au inceput in anul 1959, incluzand si redecorarea Domului, in perioada anilor 1994-1997. Desi uneori cu sacrificii materiale, de acum inainte, a fost posibil ca biserica sa fie frecventata de toti crestinii. In timp, intregul complex a cunoscut generozitatea unor printi si domnitori, chiar si a celor romani.
Biserica Sfântului Mormânt, care formează inima Creștinismului mondial și centrul spiritual al Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim, s-a bucurat de-a lungul secolelor de cea mai mare grijă și evlavie din partea Țărilor Române: ajutoare pentru întreținerea așezămintelor Sfântului Mormânt o formează metocurile și mănăstirile așa-zise „închinate”, din veniturile cărora se întrețineau Locurile Sfinte aflate sub ocupație arabă sau otomană; contribuțiile bănești și materiale ce se colectau din Țările Române de către delegați ai Patriarhiei de Ierusalim, această practică, intrată în tradiție, se repeta uneori destul de des, știut fiind marea evlavie a românilor pentru Țara Sfântă și mai ales pentru Mormântul Domnului; donațiile de obiecte prețioase de cult, precum: Evangheliare cu miniaturi și ferecături în aur și argint de mare valoare, cruci, sfinte vase, potire, artofoare, chivote, icoane, epitrahile, epitafe, acoperăminte de sfinte vase etc. Aceste obiecte sfinte au îmbogățit Tezaurul Sfântului Mormânt, dintre care cele mai multe se păstrează și astăzi; documentele de danie și înzestrare, dintre care unele se păstrează încă. Prin aceste hrisoave se acordau metocuri, ajutoare bănești și materiale de întreținere către Sfintele Locuri; așezâmintele ortodoxe din Țara Sfântă o constituie daniile și ajutoarele de tot felul ale numeroșilor pelerini români care mergeau la marile sărbători de Nașterea și Învierea Domnului, să se închine la Mormântul Domnului. Și aceste danii individuale la Sfintele Locuri erau destul de importante.
Aceste ajutoare banesti au permis in timp intretinerea bisericii si renovarea pe rand a Rotondei, a iconostasului, sau a altor lucrari de reparatie si intretinere. Din pricina unui devastator incendiu, la inceputul secolului XIX, biserica a fost refacuta. Au urmat apoi repararea stricaciunilor produse in urma unui cutremur, precum si a altor stricaciuni pricinuite de razboi, sau de trecerea timpului.
Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta si catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de sfesnice uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona principala in care stau credinciosii la slujba si care a fost inconjurata cu ziduri si este folosita de ortodocsi. Pentru a evita discutiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecareia asupra zonei, precum si un statut de functionare a bisericii si a locurilor pentru inchinare din Tara Sfanta.
Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii - arhitectura bisericii. Masiva cladire e pusa ca un clopot deasupra Golgotei. Pe deasupra tuturor bisericutelor de aici s-a zidit si ridicat o singura imensa biserica, ce poarta numele de Biserica Sfantului Mormant. Ar fi fost mai nimerit numele de Biserica Golgotei sau Biserica Invierii.
În perioada cruciaților, s-a deschis o intrare înspre sud, care apoi a fost transformată în fereastră. Atunci s-au construit două paraclise paralele, alungite, arcuite, cu bolta în formă de cruce. Cel din partea de nord aparține ortodocșilor, iar cel din partea de sud a intrat în stăpânirea latinilor.
Intre o capela si alta distantele sunt mici, caci toate pregatirile Rastignirii si Rastignirea s-au petrecut in jurul aceluiasi loc. In partea din fata a bisericii se afla o curte spatioasa in care se aduna pelerinii, in timpul marilor sarbatori si procesiuni crestine de peste an, dar si pentru a asculta indicatiile ghizilor despre istoria bisericii si a evenimentelor sfinte petrecute in aici. Din aceasta curte cu forma patrata de pot vedea imprejur mai multe manastiri si paraclise ale ortodocsilor, armenilor si coptilor. Spre nord se deschid, sub forma unor arce, doua intrari, una zidita, iar alta care permite accesul in biserică. Pe aceasta usa numita "poarta sfanta" se pastreaza doua inscriptii adresate pelerinilor: "Inchinatorule, intra intru bucuria Domnului, in cerul plin de lumina." si "Intrati, in curtile Domnului, in mormantul datator de viata, unde salasluieste Harul si stapaneste lumina cea binecuvantata."
Coloanele de marmura alba din stanga intrarii sunt fisurate in partea de jos. Traditia ne spune ca intr-un an, credinciosii ortodocsi, neavand cu ce sa achite taxele impuse de turci pentru intrarea in Sfantul Mormant au ramas afara pentru a primi din cer . Atunci, in chip minunat, focul dumnezeiesc, care coboara in fiecare an in Sambata Mare la Sfantul Mormant, a lovit aceste coloane lasand aceste urme vizibile si astazi.
Locul Rastignirii. La cativa metri de piatra ungerii spre rasarit se inalta o stanca incadrata astazi intr-un paraclis mai spatios cu doua altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. In dreapta Crucii se afla primul altar si marcheaza locul in care Iisus a fost dezbracat de hainele Sale si pironit in cuie pe lemnul crucii. In mijlocul altarului principal, numit Sfanta Golgota, este fixata in crapatura stancii o cruce care ne aminteste de rastignirea Domnului. In imediata apropiere este o icoana a Sfintei Fecioare Maria, prin inima careia a trecut durerea ca si o sabie vazand pe Fiul ei preaiubit rastignit intre talhari.
Rastignit impreuna cu raufacatorii Profetia [Isaia 53:12] Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Strapunse mainile si picioarele Profetia [Zaharia 12:10] Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut. [Psalmi 21:18] Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.Este chinuit de sete Profetia [21:16] Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât. Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind Iov 30:16. Viaţa ta va fi mereu în primejdie înaintea ochilor tăi; vei tremura ziua şi noaptea şi nu vei fi sigur de viaţa ta. Deut 28:66 Ii este dat otet sa bea Profetia [Psalmi 68:25] Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet Se roaga pentru dusmani Profetia [Psalmi 108:3] În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam. Si cu vorbe de ura m'au impresurat si fara pricina s'au razboit cu mine; in loc sa ma iubeasca ma cleveteau, iar eu ma rugam; in locul binelui m'au rasplatit cu rau si cu ura, in locul iubirii mele. Ps 108:3-5. Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar Ps 119:7. Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sinul meu se va întoarce.Ps 34:12. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea.Ps 37:20. Se cuvine oare a răsplăti cu rău pentru bine? Ei însă sapă groapă sufletului meu. Adu-ţi aminte că stau înaintea feţei Tale, ca să grăiesc bine de ei şi ca să abat de la ei mânia Ta. Ier18:19. Aşadar ostaşii acestea au făcut. Profetia Psalmi [21:20] Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.Ps 21:17 Parasit de Dumnezeu Profetia [Psalmi 21:1] Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea; Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit Ps 106: 5-7. Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în desert Ps 24:1-3 A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoşătoare! Şi El sălăşluieşte pacea în locurile preaînalte. Cu cât mai puţin omul, care nu este decât putreziciune, cu atât mai puţin născutul din om, care nu este decât un vierme! Iov 25:2,6 Nu va avea nici un os zdrobit. Domnul le pazeste oasele toate, nici unul din ele nu va fi zdrobit. De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face! De la răsărit chem o pasăre de pradă, dintr-un ţinut depărtat un om care să împlinească planul Meu. Am vorbit, voi împlini; am hotărât, voi înfăptui! Ascultaţi-Mă voi, oameni cu inima împietrită, voi cei care staţi departe de mântuirea voastră! Apropia-voi mântuirea Mea, căci ea nu este departe şi izbăvirea Mea nu va zăbovi. Atunci voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea pentru Israel! Is 46: 10-13. trupul sau sa nu ramana peste noapte pe copac, ci in chiar ziua aceea sa-l ingropati, de vreme ce blestemat este de Dumnezeu tot cel spanzurat pe lemn; in felul acesta nu veti pangari pamantul pe care Domnul, Dumnezeul tau, ti-l da sa-l mostenesti. Det 21: 23
Murind cu braţele întinse pe Cruce, Iisus a cuprins în îmbrăţişarea Sa pe toţi oamenii şi întreaga creaţiune. El Însuşi a murit în forma Crucii. Principalul sanctuar latin a fost construit pe locul unde Mântuitorul a fost bătut în cuie, pe cruce, sub ochii mamei Sale. Deasupra primului altar se află un mozaic ce reprezintă pironirea Mântuitorului pe cruce. Un imens mozaic care înfățișează această dureroasă scenă, a Mamei sfâșiată de durere, cu sabia profețită de batrânul Simeon, care acum sprăpunge inima ei, a Iubirii răstignite.
Potrivit traditiei locale, Manastirea Sfanta Cruce din Ierusalim a fost zidita pe locul de unde a fost taiat copacul din care a fost facuta Sfanta Cruce a Mantuitorului. În fața zidurilor roase de vremuri, dar inexpugnabile ale unei maiestuoase mănăstiri fortificate, pe care o identificăm după numele străduței care ne duce până în pragul intrării: Șota Rustaveli. Este Mănăstirea georgiană (astăzi grecească) a Sfintei Cruci. Pomul Sfant, potrivit traditiilor locale, care au si fost infatisate in icoanele zugravite in capela manastirii amintite, a avut la origine trei seminte (maslin, chiparos si cedru) pe care Avraam i le-a dat-o lui Lot. Luand semintele, Lot le-ar fi plantat langa cortul sau, udandu-le numai cu apa din Iordan. Din aceste seminte ar fi crescul un capac cu trei tulpini, care a fost folosit mai apoi pentru facerea Sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Mantuitorul. Pe pereții capelei și deasupra portalului de intrare în biserica mănăstirii, icoane vechi reprezentând: Lot fugind din Sodoma; Lot primind de la unchiul său, patriarhul Avraam, trei lăstari; Lot plantând lăstarii, apoi udând copacul numai cu apă din Iordan, cum spune legenda; tăierea copacului și cărarea lemnului spre Golgota; pironirea pe Cruce a Mântuitorului și Răstignirea.
Locul exact al radacinii Pomului celui Sfant, se zice că se afla in incinta manastirii, intr-o capela subterana, fiind incadrat cu marmura si bronz. Prin partea stanga a bisericii, o usa conduce, printr-un culoar stramt, la camera cu pricina, capela sunt asezate mai multe icoane ce infatiseaza istoria Copacului.
Aceasta traditie, prezenta astazi in Ierusalim, si-ar avea inceputul prin secolul al XIII-lea, cand episcopul romano-catolic Jacopo de Voragine, din Geneva, o consemneaza in cartea "Legenda de Aur". Acesta, in legenda numita "Viata lui Adam", spune ca Set ar fi asezat trei seminte diferite in gura lui Adam, mai inainte de a-l ingropa, iar din acestea ar fi crescut acei un pom cu trei tulpini, una de cedru, una de chiparos si alta de maslin, din care a fost confectionata Crucea Mantuitorului. Set ar fi avut cele trei seminte de la un inger care pazea portile raiului.
In alta legenda, acelasi autor apusean spune ca Sfanta Cruce ar fi fost confectionata dintr-un lastar provenit din "pomul cunoasterii binelui si a raului", din care a mancat Adam. Acest lastar ar fi fost plantat de catre Set pe mormantul tatalui sau, Adam, unde ar fi ramas pana in vremea regelui Solomon. In vremea regelui Solomon, din copacul cu pricina s-ar fi construit un pod deosebit, pentru a permite trecerea peste o mlastina a reginei din Saba. Traditia mai spune ca regina, simtind un fior in inima ei, cand a pasit pe acel pod, ar fi ingenuncheat si l-ar fi sarutat. Mai apoi, i-ar fi spus regelui ca prin acel lemn se va intari o noua imparatie, profetind astfel Imparatia lui Hristos. Neintelegand ce inseamna aceasta, regele ar fi luat lemnul si l-ar fi ingropat pe un munte, in apropiere de Ierusalim. In vremea Mantuitorului, acel lemn a fost ales pentru Sfanta Cruce, caci parea al nimanui si foarte rezistent.
Astazi, pe acest loc se afla Sfanta Masa a altarului pe care se slujeste zilnic Sfanta Liturghie. In partea de jos a Sfintei Mese niste panouri transparente protejeaza stanca Golgotei, crapata de cutremur. Credinciosii pot atinge aceasta stanca printr-un orificiu al unui disc din aur, impodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfantului Mormant de catre domnitorul roman Serban Cantacuzino. Locul este cunoscut in Evanghelie ca "Locul Capatanii". Prin panourile protectoare ale stancii laterale se poate vedea si astazi stanca inrosita de sangele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste capatana lui Adam, parintele neamului omenesc, al carui pacat a fost rascumparat prin jertfa lui Hristos.
Coborand scarile de la Altarul Golgotei, ne intoarcem iarasi spre Piatra Ungerii, in partea de apus a bisericii si inaintam spre Sfantul Mormant, in care a fost pus trupul lui Hristos.
Locul femeilor, din care sfintele femei şi Ioan au privit Răstignire. La picioarele crucii se aflau - spune Sfantul Ioan - Maica lui Iisus si "sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena" (19, 25). Un imn al Bisericii ortodoxe ii atribuie Sfintei Maici cuvintele: "Mare taina vad, insa ma inchin Patimilor Tale care de buna voie ai rabdat". Vazandu-l deci pe "ucenicul iubit" alaturi de Sfanta Sa Maica, Iisus ii spuse Mariei: "Femeie, iata fiul tau!" (Ioan 19, 26), iar catre Ioan grai: "Iata mama ta!" (19, 27), si din acel ceas - precizeaza evanghelistul - "ucenicul a luat-o la sine". In pragul mortii, Domnul o incredinteaza pe Sfanta Fecioara apostolului care I-a fost cel mai apropiat.
Stâlpul Biciuirii – Capela Catolică, în centrul căreia s-a păstrat cea mare parte a coloanei de care, după tradiţie, a fost legat Hristos înainte de răstignire. Inchisoarea lui Iisus şi Capela Plângerii – se află în adâncul arcadei Bisericii Sfântului Mormânt, unde, după tradiţie, Hristos a fost ţinut un timp. Altarul Impartirii Vesmintelor este foarte aproape de Golgota. In acest loc soldatii romani au aruncat sortii (zarurile) pentru hainele lui Iisus: "Iar ostasii, daca au rastignit pe Iisus, au luat hainele Lui, si le-au facut patru parti, fiecare ostas o parte, si camasa. Si era camasa necusuta, de sus tesuta peste tot. Si au zis ostasii intre dansii: sa nu o sfasiem, ci sa aruncam sortii pentru dansa, a caruia va fi, ca sa se implineasca Scriptura, ce zice: Impartit-au hainele Mele lor si pentru camasa Mea au aruncat sorti. Deci ostasii acestea au facut." (Ioan 19, 23-24) Paraclisul Cununii de Spini se afla in imediata apropiere a locului rastignirii, la numai cativa metri de paraclisul lui Adam. In centrul paraclisului este un stalp de granit incadrat sub o sfanta masa din marmura imprejmuita cu sticla. Pe aceasta coloana rupta, traditia ne spune ca a fost asezat Domnul in pretoriu, cand soldatii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care impodobesc paraclisul sunt reliefate cateva scene ale judecatii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu si astazi din lemnul icoanelor se poate observa cum sangele inca mai curge din picioarele si fruntea lui Iisus. In vinerea de dinainte de Pasti multi credinciosi isi alipesc urechea de sfanta masa de marmura, care incadreaza stalpul de granit si pot auzi sunetul suferintelor. Multi crestini aud aici loviturile biciului, precum si bataile ciocanului care au batut cuiele in mainile si in picioarele lui Iisus.
Să luăm aminte la cele sapte cuvinte pe care le-a grait Domnul pe Cruce: “Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac” (Luca 23,34). “Amin, zic tie, astazi vei fi cu mine in rai” (Luca 23,43). “Femeie, iata Fiul Tau! Apoi spuse ucenicului: Iata mama ta!” (Ioan 19,26) “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parăsit!” (Matei 27,46) “Mi-e sete!” (Ioan 19,28) “Savarsitu-s-a!” (Ioan.19,30). “Parinte, in mainile Tale imi dau duhul” (Luca 23,46)
In biserica, la numai cativa metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Aici trupul Domnului a fost asezat si uns cu mirodeni, inainte de a fi coborat si inchis sub lespedea grea de stanca. Conducătorii iudeilor plănuiseră să arunce corpul lui Iisus într-una din gropile comune deschise ale Gheenei, în sudul oraşului. Aşa era obiceiul să se descotorosească de victimele răstignirii. Dacă acest plan ar fi fost urmat, corpul Hristosului ar fi fost expus animalelor sălbatice. Dar trupul muritor a lui Iisus s-a odihnit în mormântul lui Iosif. El a atârnat pe cruce un timp, ar fi fost coborât mai devreme dacă nu ar fi fost întârzierea cu aplicarea ultimei lovituri celor doi tâlhari. „Si a venit Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la o suta de litre de amestec de smirna si aloe. Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei.” (Ioan 19:39-40).
Piatra Ungerii Este de fapt o lespede din piatra rosiatica care protejeaza locul in care Iosif din Arimateea si Nicodim au asezat trupul Domnului dupa ce l-au coborat de pe cruce. Conform tradiţiei, un fragment din piatra originală a fost trimis la Efes şi apoi la Constantinopol unde împăratul Manuil I Comnenul l-a aşezat alături de monumentul său funerar de la Mănăstirea Pantocrator.
Piatra Ungerii apare menţionată în perioada cruciadelor. Până în secolul XIX, peste Piatra Ungerii se înălţa un paraclis, însă a fost îndepărtat în urma incendiului din anul 1808. Tot atunci a fost aşezată actuala piatră roşiatica, iar în spatele Pietrei a fost adăugat un perete de sprijin pentru arcul de deasupra, slăbit în urma incendiului. În anul 1993, peretele a fost împodobit cu un deosebit mozaic de mari dimensiuni ce înfăţişează coborârea lui Iisus de pe Cruce, aşezarea pe lespedea de piatră, pentru ungerea cu miresme, înfăşurarea în giulgiu şi aşezarea Sa în mormântul din grădină.
Despre acest loc, citim in Sfanta Evenghelie: "Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Acolo l-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape". "Iar facandu-se seara, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care si el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducandu-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit sa i se dea. Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in,si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus." (Matei 28, 57-60)
Deasupra placii de marmura atarna frumos mai multe candele. Pe mozaicul din fata este prezentat, in culori foarte vii, acest eveniment cutremurator. Imprejurul acestei lespezi din marmura, acoperita cu mir si petale de trandafir, in , multimile canta prohodul Domnului.
În Vinerea Mare, la slujba Prohodului, soborul preoţilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului porneşte din faţa Sfântului Mormânt, înconjoară baldachinul Sfântului Mormânt, urcă la Golgota, unde se închină, înconjoară Biserica Învierii şi, când se termină de cântat starea întâi a Prohodului, soborul se opreşte la Piatra Ungerii. Aici se aşterne pe piatră Sfântul Epitaf, se cădeşte, se zice ectenia mică şi se începe, în aceeaşi ordine, starea a doua a Prohodului. Apoi, se reia procesiunea amintită. La fiecare sfârşit de stare se pune Sfântul Epitaf pe Piatra Ungerii, cădindu-se şi rostindu-se ectenia. După terminarea Prohodului, slujitorii se aşază în faţa Sfântului Mormânt şi continuă slujba Utreniei, după rânduială. Deoarece mulţi pelerini varsă pe această piatră, untdelemn de măsline, miruri şi arome curate, făcând pomenire de ungerea Trupului lui Iisus, această Piatră răspândeşte întotdeauna o bună mireasmă. Multi ortodocși citesc prohodul.
Iosif din Arimatea a fost suficient de important ca să fie pomenit în toate cele patru Evanghelii! Este prima surpriză când vrem să aflăm ceva despre acest om. Puse cap la cap, pasajele din Evanghelii completează cu câte o ,,tușă“ portretul lui. Le vom lua pe rând: Matei ,,om bogat“ și că ,,era și el ucenic al lui Isus“.El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Iisus, și l-a pus untr-un mormant care-i apartinea. Pilat a poruncit să i -l dea. De la Marcu aflăm că Iosif din Arimatea a fost ,,un sfetnic cu vază al soborului (Sinedriului)“ care ,,aștepta Împărăția lui Dumnezeu“.După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in, şi L -a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului. Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau. Luca ,,un om bun și evlavios, care nu luase parte la sfatul celorlalți“ (În semn de protest!?), ,,Aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu“. A pus trupul într-un ,,mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni“.era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns ,,de frica Iudeilor“.Tot de la el aflăm și că împreună cu Iosif a participat la înmormântarea trupului lui Iisus și ,,Nicodim, care la început se dusese la Iisus noaptea“. Acest Nicodim ,,a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în făşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.“
Iosif din Arimatea era un om între două lumi. Ca ,,om al sistemului“, Iosif a fost bogat, influent și cu trecere la autoritatea romană. Ca ,,ucenic al Domnului Iisus“, Iosif a fost un om fascinat de predicile, minunile și speranța pe care o propovăduia Nazarineanul. Paradoxal, Iosif a ales să se auto-demaște ca ,,simpatizant“ al Învățătorului tocmai atunci când totul părea pierdut. A făcut-o însă pentru că trebuia s-o facă! Conștiința lui nu i-a lăsat nici o altă alternativă. Prin aceasta, Iosif a ales, în sfârșit, a ales! Mai bine cu un Iisus mort, decât cu un sobor viu! Pentru prima dată în viața lui, Iosif s-a așezat alături de Ioan, de Maria și de celelalte femei care-l urmaseră pe Domnul Iisus la cruce. El a fost gata să piardă totul. Ce l-a determinat s-o facă? Crucea și atingerea trupului lui Iisus au fost hotarâtoare. Ce a câștigat Iosif din Arimateea ? De două mii de ani se vorbește pe pământ despre el! Nici un alt membru al sinedriului nu este pomenit astăzi pe nume și mai presus Certitudinea Învierii. Iosif din Arimatea devine un ,,tată“ de împrumut pentru ,,fiul lui Iosif și al Mariei“, așa cum se spune pentru că Iosif din Arimatea i-a ținut atunci locul lui Iosif din Nazaret, tâmplarul care L-a văzut crescând în casa lui. Potrivit traditiei, Iisus l-ar fi facut pe Iosif ca pe unul dintre Apostolii Sai si ar fi activat in aceasta calitate in Bretania, prin anul 63 d. H., unde ar fi intemeiat cea dintai comunitate crestina din acele locuri. In Biserica Ortodoxa, Sfântul Iosif din Arimateea este pomenit in Duminica Femeilor Mironosite - a doua duminica dupa Sfintele Pasti - si pe 31 iulie .(postat pe fb de ioan monahul)