Referat 15 Pe Drumul Crucii (Via Dolorosa)
Ioan Monahul și un grup de pelerini, având organizator, ghid și conducător pe printele Cristian, cunoscut dv. din multe postari pe fb, merg în Tara Sfântă și Egipt. Prin desfasuratorul pelerinajului, cu 21 de referate privind obiectivele călatoriei pe care le postăm, vă invităm să fiți alături de noi.
După o tradiţie târzie din timpul cruciaţilor, Drumul Crucii (Via Dolorosa) începe de la fortăreaţa Antonia.
De Fortăreaţa Antonia este legat un episod din viaţa Sfântului Pavel, relatat în Faptele Apostolilor, capitolele 21-23. La întoarcerea din a treia călătorie misionară, în anul 58, Sfântul Apostol Pavel a însoţit la templu patru iudeo-creştini care trebuiau să facă o ceremonie de încheiere a unei juruinţe, când s-a văzut înconjurat de iudei fanatici care îl acuzau că ar fi profanat templul. Ar fi fost linşat dacă tribunul Lisia nu ar fi intervenit la timp scoţându-l din mijlocul acuzatorilor şi ducându-l în fortăreaţa Antonia. De aici Sfântul Pavel este trimis noaptea, sub escortă, procuratorului Felix la Cezareea, unde a rămas în temniţă timp de doi ani. Făcând apel la tribunalul cezarului, Sfântul Pavel a fost expediat la Roma.
Fortăreaţa a fost centrul luptelor sporadice între soldaţii romani şi secta fanatică a zeloţilor în anul 66. Iosif Flaviu ne informează că soldaţii lui Titus au cucerit-o şi au distrus-o până în temelii în timp de 7 zile. Astfel a dispărut pentru totdeauna. Împăratul Adrian a construit poarta orientală a oraşului pe locul fostei fortăreţe, după care a ridicat un arc de triumf cu trei arcade, renumitul Arc Ecce Homo de pe Calea Crucii – Via Dolorosa. Astăzi, pe locul unde se înălța altădată mândră Fortăreața Antonia se află o şcoală musulmană construită în vremea turcilor.
Înainte de a ajunge, ca pelerini, la locul judecatii lui Iisus de Pilat, cineva ne-a îndreptat spre o scoală de vizavi, de unde puteam vedea actualul Dom musulman, dar si locul în care își avea casa Caiafa, le despartea acea straduță îngusta spre care vom urca spre Sfântul Mormânt. Am întrat și noi în acestă școală, iar prin ferestrele ei am vazut locul unde aveau casă Ana și Caiafa, iar in spatele cladirii scolii Domul musulman și curtea lui.
Drumul Crucii sau Via Dolorosa (în latină, cu sensul de "Calea durerii", "Calea îndurerată", "Calea suferinței" sau "Calea dureroasă") este o rută aflată în Orașul Vechi din Ierusalim despre care tradiția creștină spune că este drumul pe care Iisus Hristos a umblat, purtând crucea, spre locul sau de răstignire. Traseul de la vestul Fortăreței Antonia, lângă „Poarta Leilor”, actualmente în Cartierul musulman, la nord de Muntele Templului, și până la Biserica Sfântului Mormânt, aflată în așa numitul Cartier creștin, acoperă o distanță de aproximativ 600 de metri și este un loc celebru de pelerinaj al creștinilor.
Traseul actual a fost stabilit din secolul al XVIII-lea, înlocuind diferite versiuni anterioare. Numele „Via dolorosa” a intrat în limbajul comun, ca o metaforă pentru o cale sau o trăire plină de obstacole și suferințe. Pe lângă dimensiunea teologică a Răstignirii Mântuitorului Hristos, Drumul Crucii are şi o dimensiune cronologică şi topografică. Traseul include în sine toate Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu arestarea şi terminând cu punerea Lui în mormânt. Durata şi itinerarul Drumului de astăzi (care nu depăşeşte nici un kilometru ca lungime) nu corespund neapărat cu cel parcurs de Hristos cu două mii de ani în urmă, întrucât oraşul a suportat schimbări radicale în urma sistematizării din secolele II-V. Drumul Crucii (Via Dolorosa) include în traseul său 14 opriri legate de Patimile Domnului. Primele două dintre ele se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt.
Sa începem să parcurgem și noi acest drum, nu inainte de a citi, spre aducere aminte, Sfintele Evanghelii pentru a vedea ce scriu Sfinții Apostoli și Evanghelisți: Si sculandu-se toata multimea acestora, L-au dus in fata lui Pilat. Si au inceput sa-L pârasca, zicand: "Pe acesta l-am gasit razvratind neamul nostru si impiedicandu-l sa dea dajdie cezarului si zicand ca el este Hristos Imparat". Iar Pilat L-a intrebat, zicand: "Esti tu imparatul Iudeilor?" Iar El, raspunzand, a zis: "Tu o spui". Iar Pilat a zis catre arhierei si catre multime: "Nu gasesc nici o vina in omul acesta". Dar ei staruiau, zicand ca El intarata poporul invatand prin toata Iudeea, incepand din Galileea pana aici. Iar cand Pilat a auzit aceasta, a intrebat daca omul este galileean.Si afland ca este sub stapanirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era si el in Ierusalim in acele zile. Iar Irod, vazandu-L pe Iisus, s-a bucurat foarte, ca de multa vreme dorea sa-L vada, fiindca auzise de El si nadajduia sa vada vreo minune savarsita de El. Si I-a pus intrebari in vorbe multe, dar El nu i-a raspuns nimic. Si arhiereii si carturarii erau de fata, invinuindu-L cu inversunare. Iar Irod, impreuna cu ostasii sai, batjocorindu-L si luandu-L in ras, L-a imbracat cu o haina stralucitoare si L-a trimis inapoi Pilat. Si in chiar ziua aceea Irod si Pilat s-au facut prieteni unul cu altul, ca mai înainte erau dusmani unul altuia. Iar Pilat, chemand arhiereii si capeteniile si poporul, a zis catre ei: "Pe omul acesta l-ati adus la mine ca pe unul ce razvrateste poporul; si iata ca eu, cercetandu-l in fata voastra, in omul acesta n'am gasit nici o vina din cele pe care voi le aduceti impotriva-i. Și nici Irod, caci l-a trimis indarat la noi. Si iata, El n-a savarsit nimic vrednic de moarte. Asadar, dupa ce-i voi da o pedeapsa, il voi elibera". Si el trebuia ca de praznic sa le elibereze un vinovat. Dar ei cu totii au strigat, zicand: "Ia-l pe acesta si elibereaza-ne pe Baraba!" – care era aruncat in temnita pentru o rascoala facuta in cetate si pentru omor. Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau, zicand: "Rastigneste-l! Rastigneste-l!...". Iar el le-a zis a treia oara: "Ce rau a facut acesta? N'am gasit in el nici o vina vrednica de moarte. Asadar, dupa ce-i voi da o pedeapsa, il voi elibera". Dar ei staruiau, cerand cu strigate mari sa fie rastignit; si strigatele lor au biruit. Si Pilat a hotarat sa li se'mplineasca cererea, s-a spalat pe mâini și eu au zis ca sângele lui să fie asupra noastră. Si le-a eliberat pe cel aruncat in temnita pentru rascoala si omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor.
Pe locul numit in Evanghelie Gavata, acolo unde a fost judecat Mantuitorul de catre Pilat, se afla o capela de rugaciuni pentru pelerini. In acest loc statea Pilat si asculta pricinile poporului. Aici in fata iudeilor, a strigat guvernatorul: "Iata Omul!" "Iata Imparatul vostru!". Iar multimea infuriata , a raspuns intr-un glas: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L!". Nicaieri nu s-a smerit Domnul mai mult ca in locul acesta. Ucenicii Lui L-au parasit, soldatii pagani L-au batut, poporul care in duminica Floriilor il primise cu osanale s-a lepadat de El,iar Pilat neputincios, s-a spalat pe maini zicand "...eu nu aflu in el nici o vina. Nevinovat sunt de sangele Dreptului acestuia!" sotia sa îl implorase să nu se atingă de Iisus că este nevinovat
Cine a fost Claudia Procula? Claudia Procula a fost cea de-a doua soție a lui Ponțiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii între anii 26-36. Aceasta a fost nepoata împăratului Augustus Cezar și fiica nelegitimă a celei a treia soții a lui Tiberius, numită Julia (care a murit nu după mult timp de la nașterea Claudiei). Tiberius a înfiat-o însă pe Claudia iar căsătoria ei cu Ponțiu Pilat se spune că a fost aranjată de Sejanus, prietenul și confidentul lui Tiberius.
Dacă în mod normal soțiile guvernatorilor nu obișnuiau să își însoțească soții în diversele teritorii ale Imperiului Roman (preferând confortul și siguranța Romei), Claudia Procula se remarcă drept o soție care are o relație aparte cu Ponțiu Pilat și acceptă pericolelele provinciilor romane îndepărtate.
Claudia Procula a fost menționată fără nume în Evanghelia după Matei în contextul judecării lui Iisus Hristos: „Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.” (Matei 27:19). În arhiva Vaticanului există scrieri istorice aparținând lui Pilat în care acesta a menționat că în timpul judecării lui Iisus Hristos i-a atenționat pe acuzatorii lui Iisus: „”Știți că soția mea vă simpatizează în ceea ce privește iudaismul”. „Da, știm Pilat”. „Ei bine, soția mea a trimis să mi se spună: să nu faci nimic acestui om drept în această noapte”. Claudia Procula, a murit ca și creștină. Acest aspect este confirmat și de Sinaxarul grecesc unde scrie: „Procula s-a făcut uceniță (…) și a primit sfântul botez”.
Intr-o cladire ridicata deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera si biserica se numesc "Pretorion". În arestul pretoriului din Palatul lui Irod se mai aflau depuse cel puţin alte 3 persoane (Baraba şi cei doi tâlhari care vor fi răstigniţi alături de Iisus). Tradiţia ortodoxă situează aici locul unde a stat închis Domnul. La subsolul clădirii, într-o serie de grote, se găseşte „închisoarea celor 12 tâlhari”, acolo unde a fost ţinut şi Baraba, cel eliberat în locul Mântuitorului. Locul de pelerinaj a fost amenajat în anul 1911, apartinând Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului, la intrarea căreia e scris: „Închisoarea lui Hristos”.
„Capela Condamnarii” Biserica Surorilor Sionului pastreaza o serie de pietre originale din Curtea de Judecata .Aceste placi de piatra au pe ele striații adancite, facute fie pentru scurgerea apei, fie pentru a nu aluneca potcoavele cailor soldatilor care intrau aici calare. Ceea ce este sigur este faptul ca "patratele si triunghiurile" de pe ele au fost facute de soldatii romani. Podeaua dateaza din vremea imparatului (117-138) si aduce la viata Evanghelia, care aminteste despre soldatii care aruncau sortii pentru hainele lui Hristos, sus pe golgota la cruce.
Capela „Incoronarea cu spini”, cupola este o coroană de spini, a fost complet refacuta intre anii 1927-1929, pe fundatiile bizantine, dupa planurile arhitectului Antonio Barluzzi. Vitraliile redau scene din timpul patimilor, iar cupola lucrata in mozaic reprezinta o coroana de spini. Altarul din dreapta este inchinat Sfantului Pavel, care a fost si el inchis in Fortareata Antonia, protejat de romani, inainte de a fi scos din Ierusalim, când arihiereii vroiau să-l omoare.
De la Pretoriu, Drumul Crucii coboara spre Valea Tyropeon, care trece prin mijlocul vechiului Ierusalim. Arcul de piatra, numit si el "Eecce homo!",aminteste de locul unde Mantuitorului i s-a pus pe cap o coroana de spini si a fost impins pe Drumul Crucii. Arcul de piatra face parte dintr-o poarta de pe vremea imparatului Hadrian, numele actual fiindu-i dat in secolul al XVI-lea.
Arcul Ecce Homo face parte din intrarea estica a cetatii romane Aelia Capitolina, construita de imparatul Adrian sub forma de intrare triumfala cu trei porticuri. Acesta este locul unde „… a iesit Iisus afara, purtand cununa de spini si mantia purpurie. Si le-a zis Pilat: Iata Omul!” (Ioan 19:5). Astazi, arcul mai mic din stanga face parte din Capela Ecce Homo din Conventul Maicilor din Sion. Arcul cel mare se intinde peste o parte din Via Dolorosa.
În apropierea Mănăstirii Ecce Homo se află prima dintre cele 14 opriri de pe Drumul Crucii (Via Dolorosa), Partea originala a arcului de triumf a lui Adrian din Aelia Capitolina, sta bolta arcului care continua in Basilica Ecce Homo, Sub capela Ecce Homo se afla o intreaga serie de culoare, tunele si pesteri, multe dintre ele inchisori sau celule ale fostilor prizonieri
Ce au făcut iudeii? Când au văzut că judecătorul se spală pe mâini şi spune: „Nevinovat sunt“, au strigat:
„Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri (Matei 27, 25)”. Atunci le-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus, dupa ce L-a biciuit, L-a dat sa fie rastignit. Atunci ostasii guvernatorului, ducandu-L pe Iisus in pretoriu, au adunat asupra-I toata cohorta; si dezbracandu-L de haine, I-au pus o hlamida rosie; si impletind o cununa de spini, I-au pus-o pe cap, si trestie in dreapta Lui; si ingenunchind inainte-I, isi bateau joc de El, zicand: "Bucura-te, imparat al Iudeilor!"... Si, scuipand asupra Lui, au luat trestia si-L bateau peste cap. Iar dupa ce L-au batjocorit, L-au dezbracat de hlamida, L-au imbracat in hainele Lui si L-au dus sa-L rastigneasca.Tot la Pretoriu are loc Punerea Crucii pe umerii Domnului si pornirea spre Golgota
Ne vin în minte în această clipa Omiliile Împotriva Iudeilor ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Din Cronologia derulării evenimentelor hristice în Evanghelia după Matei şi Marcu:
– vineri, 3 aprilie, 33, în jurul orei 6: Sinedriul se întruneşte a doua oară şi confirmă pedeapsa cu moartea.
– vineri, 3 aprilie, 33, în jurul orei 7: Sinedriul îl predă pe Iisus lui Pilat ca să-i confirme pedeapsa cu moartea.
– vineri, 3 aprilie, 33, în jurul orei 8-9: Iisus acceptând titulatura “regele iudeilor” este condamnat la moarte de Pilat; spălarea pe mâini a lui Pilat
Aici a tinut Pilat judecata asupra Domnului şi de aici s-a început drumul Crucii. Acum alaturi de ea se afla o cladire mare, cu Sali de meditatie si o capela de rugaciune. Aici, in locul numit pe vremuri Gavata – “pardosit cu pietre”, în faţa acestei clădiri pe vremea Mântuitorului era o piaţă largă aşa-numită Gabbata. Aici se afla şi palatul lui Irod. In această piaţă se stânsese gloata iudeilor şi cerea moartea Domnului. Azi însă această piaţă nu mai este. In faţa pretoriului rămas numai strada. Restul pieţei s-a umplut de clădiri noi, în vremea de dinaintea războiului, când Palestina era stăpânită de turci, în această clădire era o cazarmă turcească. Azi e o clădire de stat. Pe locul unde a fost bătut Mântuitorul capela, se păstrează până în ziua de azi coloana de piatră pe care s-a săpat sentinţa de moarte adusă lui lisus, de asemenea Scara sfântă în Italia, adusă de la Pretoriu. Credincioşii urcă în genunchi cele 28 de trepte ale scării pe care acum 2000 de ani a urcat Domnul nostru Iisus Hristos spre a fi judecat de Pilat. Treptele sunt de marmură și sunt acoperite de lemn pentru a fi protejate. Ea a fost amplasată în fostul palat papal, vizavi de biserica San Giovanni in Laterano, astăzi Biserica „Santa Scala”.
”Și-L scuipau în față și-I dădeau palme și-L băteau cu trestia peste cap”… Înainte de crucificare, Iisus a fost lăsat fără mâncare şi apă timp de cel puţin 12 ore, de la Cina cea de Taină până vineri, a fost supus unui tratament fizic inuman. Biciuirea.Conform cu relatările evanghelice, după condamnare, Iisus a primit 39 de lovituri de bici, de la soldaţii romani. Aceştia au folosit un instrument de tortură specific epocii, numit în latineşte flagrum: de mâner erau prinse trei curele de piele cu mici greutăţi de plumb la capete, iar uneori erau adăugate bucăţi tăioase de os pentru a amplifica suferinţa. Biciuirea a provocat pe trupul lui Iisus nouăzeci de răni, cele mai multe fiind pe umeri şi pe spate. Dar soldaţii lui Pilat l-au lovit cu armele şi peste faţă şi frunte, provocându-i răni deschise şi o umflătură sub ochiul drept. Evaghelistul Matei vorbeste şi de lovituri cu trestia. O altă serie de răni pe frunte, tâmple şi ceafă a fost provocată de coroana de spini. Experiențele și investigaţiile medicale, bazate pe mai multe dovezi, printre care şi Sfântul Giulgiu din Torino, au ajuns la concluzia că 28 dintre răni erau sângerânde în clipa morţii. Piatra de care a fost legat si biciuit Mantuitorul inainte de a fi rastignit. Piatra se afla asezata in Biserica Sfantului Mormant si este inconjurata cu un geam de sticla, iar deasupra se afla asezata o piatra din marmura.
Biserica ce se află pe locul capelei biciurii Cruciaţilor a fost transformată de musulmani mai întâi în grajd, apoi în atelier de ţesătorie, în cele din urmă ajungând un morman de ruine. În anul 1838, Ibrahim-Paşa a donat biserica ruinată călugărilor franciscani. Cu ajutorul ducelui Maximilian de Bavaria, Biserica Biciuirii a fost restaurată întâia dată în anul 1939, apoi a fost refăcută complet între anii 1927-1929, după planurile arhitectului Antonio Barluzzi. Manastirea, care este acum, in acelasi timp, Centrul de Studii Biblice al franciscanilor
În cadrul Mănăstirii Flagelarii, care marchează locul unde s-ar fi petrecut biciuirea și punerea crucii pe umerii lui Iisus și pornirea spre Golgota. Ambele mănăstiri se afla pe strada care pornește de la Poarta Leilor din estul cetății Ierusalimului și însoțește zidul de nord al Muntelui Templului.
Am trecut pe lângă locuri sacre, marcate ca atare, ale momentelor patimilor lui Iisus: Palatul lui Pilat, locul locul unde a fost judecat si condamnat la moarte, locul biciuirii, in prelungirea carora se afla Arcul lui Adrian, pe platforma caruia a fost scos Iisus Hristos purtand o coroana de spini cu inscriptia: "Iisus Nazariteanul, Rege al Iudeilor" spre a fi aratat multimii de catre Pilat, ce a rostit atunci celebrela cuvinte "Iata omul". Ieșim din fosta cetate a Antoniei, pe strazile vechiului oraș.
Ajungem la cateva zeci de metrii mai încolo, de la locul unde a primit crucea sa o poarte. Înainte de a părăsi curtea pretoriului soldaţii au pus crucea pe umerii lui Iisus. De regulă obiceiul cerea ca respectivul condamnat să poarte traversa crucii sale până la locul crucificării. Condamnatul nu purta toată crucea, ci numai braţul scurt orizontal. Bucăţile de lemn verticale ale cruci să fie deja transportate înaintea sosirii soldaţilor şi a prizonierilor lor și ele să fie bine înfipte în pământ.
Conform obiceiului, căpitanul conducea procesiunea purtând mici tăbliţe albe pe care erau înscrise numele criminalilor şi natura crimelor pentru care fuseseră condamnaţi. Pentru cei doi tâlhari, centurionul avea notiţe, având dedesubtul lor scris un singur cuvânt: „hoţ”. După ce victima era bătută în cuie pe traversă şi ridicată pe bârna verticală, obiceiul spunea ca inscripţia respectivă să fie agăţată pe parte de sus a crucii, chiar deasupra capului criminalului, pentru ca toţi martorii să poată şti pentru ce crimă a fost condamnat cel răstignit. Inscripţia purtată de centurion pentru a fi pusă pe crucea lui Iisus a fost scrisă de Pilat însuşi în latină, în greacă şi în aramaică şi pe ea scria: „Iisus din Nazareth - Regele Iudeilor”.
Prima cadere. În timp ce Hristos mergea îndurerat la răstignire, el a simţit o oboseală extremă. Era aproape epuizat. El nu a primit nici hrană, nici băutură de la cina ultimă cu ucenicii. Nu i s-a permis nici măcar să se bucure de câteva clipe de somn. Altfel interogatoriile s-au succedat fără întrerupere până la ora condamnării sale, fără a mai pune la socoteală şi biciuirile abuzive succesive însoţită de suferinţe fizice şi de pierderi de sânge. Peste toate acestea, era şi agonia lui mentală extremă, o tensiune spirituală acută şi un teribil sentiment de solitudine umană, atunci are loc Prima cadere. Atunci când Iisus Și-a luat crucea, căra mai mult decât un lemn. Lucrul necunoscut de numeroșii spectatori din acea zi este că Iisus purta păcatele omenirii, înfruntând pedeapsa cuvenită acelor păcate, pe care urma să o sufere în locul omului. Astazi locul apartine Patriarhiei Armenilor Catolici și vedem placuta cu numărul 3. Al treilea popas prima cadere. de pe Drumul Crucii. In acest loc, traditia consemneaza ca Hristos a cazut sub povara Crucii, pentru prima oara. Aici s-a ridicat o capela poloneza, cu un basorelief marcand acest moment dureros. De aici se porneste spre stanga, pe strada Damascului ajungandu-se in mijlocul Cetatii Sfinte.
Intalnirea lui Iisus cu Mama Sa. Puțin mai în față vom întâlni a patra plăcuță, ce amintește de întâlnirea lui Hristos cu Maica Sa îndurerată. Aici a fost ridicată o capelă armenească, fiind dedicată tuturor mamelor care și-au pierdut copiii. Intalnirea lui Iisus cu Mama Sa ne amintește de aducerea lui Iisus la templu și cuvintele batrânului Simeom, acum îngenunchiat sun cruce Iisus își priveste mama. O capelă dedicată mamelor îndurerate se află acum pe acest loc, iar într-un loc dosit, două urme de sandale despre care se spune ca ar fi urmele Maicii Domnului. La aceasta oprire avem Biserica Sfintei Fecioare Indurerate, biserica ce apartine armenilor. Aceasta a fost reconstruita in anul 1881 pe fundatiile bizantine ale Bisericii „Sfanta Sofia”. Frontonul ce reda intalnirea lui Iisus cu Mama Sa este realizat tot de catre sculptorul polonez T. Zieliensky. Mozaicul numit „sandalele Mariei”, aflat la subsol, se mentine la fel de frumos ca in secolul al VI-lea, cand a fost realizat. Aici, spune tradiția, a întâlnit Hristos pe Maica Sa, „care plângea și se tânguia”. O mama care plângea vâzăndu-și fiul pe drumnul rastignirii. Lacrimile îi curgeau pe obraji, dar se incorda să apuce acest moment, oare îl va mai putea atinge, oare îl va mai reuși să-l mângâie, să-l strânga în brațe, să-l mângâie. Există atingeri care vindecă orice rană, cum este mângâierea unei mame. Există prezenţe care tămăduiesc cu gingăşie trecutul. Există întâlniri care te ajută să mergi mai departe! Cât de duioasă este această imagine a Fiului cu crucea în spate care primeşte îmbrăţişarea mamei sale!
Părăsim strada Damascului și apucăm la dreapta pe o uliță îngustă, cu trepte de piatră care urcă la Sfântul Mormânt Pe colțul străzii se află o inscripție: „Al cincilea popas” Micuța intersecție este mereu aglomerată, și asta deoarece aici se află pe un perete, la o înălțime de aproape 1,80 cm, locul unde Mântuitorul s-a sprijinit de zid. Tradiția spune că piatra este cea atinsă de Mântuitor, iar forma sa anatomică vine parcă să confirme acest lucru.
Căpitanul ştia ce a îndurat Iisus şi văzând aceasta a ordonat soldaţilor să îl lase în pace. Apoi a poruncit unui trecător, un anumit Simon din Cyrena, să ridice traversa crucii de pe umerii lui Iisus şi să o poarte întregul drum până la Golgota. Simon Cirineanul ridica Crucea Domnului, spre a-L ajuta. A cincea stationare este insemnata cu un paraclis franciscan, acesta fiind locul in care Simon din Cirene a fost silit sa-L ajute pe Hristos sa-si duca Sfanta Cruce.
Se spune, de unii, că acest Simon a parcurs întregul drum de la Cyrena, în Africa de nord, pentru a asista la Paşti. El rămăsese împreună cu alţi cyrenieni chiar în afara zidurilor oraşului şi mergea la templu pentru a asista la slujbe, când căpitanul roman i-a ordonat să poarte traversa crucii lui Iisus. Simon a rămas lângă Hristos pe parcursul orelor morţii sale pe cruce conversând, auzind, vazând pe mulţi dintre prietenii şi dintre duşmanii lui Iisus care se aflau acolo. După înviere şi înainte să părăsească Ierusalimul el a devenit un brav credincios în evanghelia împărăţiei şi când s-a întors acasă, el şi-a făcut familia să devină crestină. Cei doi fii ai săi, Alexandru şi Rufus, au propovăduit foarte bine noua evanghelie în Africa. Însă Simon nu a ştiut niciodată că Iisus, căruia i-a purtat povara, şi samarineanul iudeu care l-a ajutat odinioară pe fiul său căzut între tâlhari, rănit și vindecat erau una şi aceeaşi persoană.
Omul nostru era atât de grăbit să ajungă acasă, la familie, la fiii săi, Alexandru şi Rufus (cf. Mc 15,21), încât sigur nu a fost prea încântat de întâlnirea cu Domnul. Nici nu-l cunoştea. Tot ce îşi dorea Simon din Cirene, atunci când soldaţii l-au constrâns să poarte crucea Mântuitorului, era să fi ales alt drum spre casă, să fi avut o zi normală ca cea de ieri, de alaltăieri… La început Simon din Cirene nu s-a simţit deloc încântat să se abată de la drumul spre casă ca să ajute un condamnat la moarte. Dimpotrivă, s-a considerat tocmai omul nepotrivit în cel mai nepotrivit timp şi loc. Însă purtarea crucii l-a făcut nu doar să intre în istoria mântuirii, ci să-l cunoască pe Mântuitorul. Simon din Cirene este cel care a învăţat ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni tocmai pe acest parcurs Înficoșetor, de la „Omul” cu trupul însângerat, sfâşiat de dureri şi istovit de purtarea crucii. Oare există vreo catedră mai potrivită de unde se pot ţine lecţii despre iubire decât Drumul Crucii? Oare există vreun învăţător mai potrivit să arate iubirea decât Învațătorul biciuit, încoronat cu spini şi batjocorit? Oare există vreun semn care să arate iubirea mai mult decât o face Crucea şi chipul Celui Răstignit? Astfel, primul purtător de Cruce în lume este Simon Cirineanul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, chiar pe acest loc unde este o Capelă franciscană, care comemorează evenimentul opririi lui Iisus.
Intalnirea lui Iisus cu Veronica, oprirea a șasea. Drumul Crucii coteste apoi la dreapta, spre locul in care mahrama Veronicai aminteste de prima icoana a Mantuitorului. Numele Veronicai se crede ca poate veni de la cuvintele latine "vera icon", care se traduc prin "icoana adevarata". În timp ce procesiunea funebră trecea pe străzile strâmte ale Ierusalimului un mare număr de iudei mai buni la inima care auziseră cuvintele de încurajare şi de compătimire ale lui Iisus şi care cunoscuseră revărsarea iubirii lui, reprezentată prin viaţa sa, nu şi-au putut stăpâni plânsul când l-au văzut condus către o moarte atât de puţin nobilă.
La Intalnirea Domnului cu Veronica, Hristos isi sterge chipul cu mahrama. De la paraclisul franciscan se urca pe o straduta ingusta, pavata cu mari lespezi de piatra, parca uitate de vreme, si se ajunge la Biserica Sfintei Veronica. Aceasta biserica pastreaza multe dintre ramasitele unei manastiri cruciate - Manastirea Sfantul Cosmos. După restaurarea de catre Barluzzi, in anul 1953, biserica pastreaza o serie de arce cruciate, ale vechii mânăstiri. Sub aceasta biserica se afla o cripta inchinata Sfantului Chip al lui Hristos. Acest popas la Manastirea micilor surori ale lui Iisus (rit grecesc) se inalta astazi lânga noi, aici unde Veronica a sters sudoarea de pe fata Mantuitorului.
Nu ne este greu să ne imaginăm reacţiile celor din jur: marii preoţi, soldaţii romani, mulţimea care urmarea venirea lui Iisus, pe drumul spre rastignirea pe care ei o ceruseră plini de ură. Strigăte, injurii, batjocorire s-au îndreptat furtunos spre ea, Veronica, o femeie plimă de iubire pentru Hristos, primea alături de El mânia mulțimii, ea însă nu avea frică și nimic din toate acestea nu au oprit-o din drumul ei spre Hristos, așa cum nu o oprise la Ierihon să se atingă de haina Lui ca să se vindece. Un lucru i-a fost atât de clar Veronicăi: când iubeşti şi doreşti binele celuilalt, nu te opreşti, decât atunci când ești cuprins de iubire, când simţi că ai făcut tot ce puteai, chiar dacă fapta ta e mica, față de rasplata Lui. Iubirea ta pentru Iisus dă faptelor mici valori inestimabile. In pilda Sfintei Cuvioase si Mironosite Veronica. În viata sa, de sfântă, se arata ca ea este femeia despre care ne relateaza Evanghelia, care avand de 12 ani scurgere de sange, a fost tamaduita doar atingandu-se de poala hainei Mantuitorului. La putina vremea, Cuvioasa avea sa aiba ocazia sa-I “intoarca” acest dar minunat si, mai degraba, siesi sa-si sporeasca Darul – si apoi sa-l imparți mai departe omenirii, prin ceea ce numim prima Icoana nefacuta de mana – printr-un gest care avea sa implice, si el, legatura tamaduitoare cu aceeasi substanta a vietii, sangele, de aceasta data al Dumnezeului-Om.
Auzit-a Veronica pe noroade hulind pe Iisus și, alergând înainte și văzându-L, L-a cunoscut că este Dumnezeu și Om, prin Taina întrupării.(Acatist)
Văzându-te pe tine, fecioară, tatăl tău, alergând înaintea lui Iisus și cu mahrama stergându-I Fața, s-a mâniat și te-a închis, ca nu cumva să mergi după Iisus; iar tu, având pe Iisus, Cel dorit și dulce în mahramă, la El uitându-te, cu dragoste cântai: Aliluia! (Acatist)
Studiile ştiințifice arată la unison că Giulgiul de la Manoppello provine din Ierusalim. Imprimarea imaginii Chipului s-a produs în mormântul lui Iisus în momentul Învierii Lui. Se pare că atât Giulgiul de la Torino, cât şi „Marama Veronicăi” au ajuns la Edessa în sec. al V-lea şi acolo au fost păstrate în continuare. Cea mai veche legendă numită camuliană, provenită din sec. al VI-lea, vorbeşte despre portretul feţei lui Hristos care a ajuns la Constantinopole în anul 574 în mica localitate camuliană de lângă Edessa.
Totuși, Marama Veronicăi a ajuns la Roma în secolul al VIII-lea şi a fost păstrată în Capela Sf. Veronica din Bazilica Sf. Petru. În anul 735 este menţionat în cronica papală că în timpul unei procesiuni Papa Stefan al II-lea a purtat desculţ Chipul lui Hristos, nepictat de mână omenească. Această relicvă s-a numit „prima icoană”, „Giulgiul de la Camulia”, „Medalionul din Edessa”. Toţi erau convinşi că portretul Chipului lui Hristos nu a fost pictat de mână omenească, de aceea l-au numit acheiropoietos. Cu siguranţă aceasta este cea mai cunoscută relicvă care s-a păstrat în Bazilica Sf. Petru. Marama Veronicăi a adus la Roma o mulţime de pelerini, iar semnul lor de recunoaştere erau mici portrete cu Chipul Divin asemănător celui de pe Voal.
Papa Inocenţiu al III-lea a introdus în anul 1208 obiceiul de sărbătorire, a Maramei Sf. Veronica, printr-o procesieune purtată în prima duminică după Epifania de la Bazilica Vaticanului la Biserica Sf. Duh din Sassia. Ceremonia se termina cu împărţirea pomenii de câte 3 denari (pentru pâine, vin şi carne) pentru cei mai săraci locuitori ai Romei. Dante Aligheri (1265-1321) scrie în Vita nuova că o mulţime de oameni veneau să vadă imaginea Chipului lui Iisus de pe Voalul Veronicăi. Importanţa acestei mari relicve o relevă şi faptul că noua construcţie a Bazilicii Sf. Petru în 1506 a început în locul în care a fost depusă piatra de temelie, de la construirea unei puternice coloane în interiorul căreia şi-a găsit locul cel mai important tezaur al Vaticanului – dedicat păstrării „Adevăratului Chip al lui Hristos”. Pe această coloană numită „Sfânta Veronica de la Ierusalim” şi astăzi se găseşte inscripţia latină: „Pentru cinstirea vrednică a maiestuozităţii portretului Mântuitorului, întipărit pe Marama Veronicăi, Papa Urban al VIII-lea a construit şi a decorat acest loc în Anul Jubiliar 1525.” Apoi dupa disparitie și o istorie interesantă ajunge la la Manoppello în anul 1638. Astazi Mahrama, cu chipul Domnului Iisus imprimat pe ea, este păstrată în Bazilica Sf. Petru din Roma.(sursa cretin ortodox)
Vrând Iubitorul de oameni să dea har, mărturie ne-a dat Preasfântul Său Chip, ca, văzându-L, să ni se pară că suntem înaintea lui Dumnezeu și cuviincioasă închinăciune să aducem, cântând cântarea: Aliluia! Având înaintea noastră Chipul lui Hristos, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și al tuturor Sfinților, ne bucurăm, noi păcătoșii, de rânduiala lui Dumnezeu și pe Sfânta Veronica, cea care a îndrăznit întâi a se apropia de Dumnezeire, o lăudăm, zicând: Bucură-te, rugătoarea noastră către Domnul nostru Iisus Hristos (Acatist)
"Folositoare calda castigandu-te pe tine, ne rugam tie, noi, nevrednicii, si ca ceea ce ai aratat chipul lui Iisus Hristos, daruieste-ne sa-L vedem si noi, in viata cea vesnica, ca sa te cinstim si sa-ti cantam: Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos! O, preamilostiva Sfanta Veronica, care te-ai invrednicit de minunea cea nespusa a primirii Sfintei Mahrame, primeste acum si aceasta rugaciune ce-ti aducem tie si aprinde intru noi flacara iubirii de Dumnezeu, Mantuitorul nostru, ca impreuna cu tine sa ne invrednicim a canta in Imparatia lui Dumnezeu: Aliluia!"(Acatist)
Șapte. A doua cadere la pamant a Mantuitorului. „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!” In interiorul capelei franciscane se afla un stalp roman pe care a fost scrisa osanda lui Iisus, in vremea lui Hristos, cam pe aici se termina orasul Ierusalim. Aflam, ca aici, la ieșirea spre Golgota ar fi fost Poarta Judecatii prin care Iisus a parasit cetatea in drumul spre Golgota. Astăzi poarta se află expusă la Misiunea ortodoxă rusă „Sfântul Alexandru”.
„Şi El le-a fost izbăvitor în toate strâmtorările lor. Şi n-a fost un trimis şi nici un înger, ci faţa Lui i-a mântuit. Intru iubirea Lui şi întru îndurarea Lui, El (Mesia Hristos ce avea să vină), i-a răscumpărat, i-a ridicat şi i-a purtat în toată vremea de demult” (Isaia 63:9). Așa vestea proorocul Isaia, cu mult înainte, despre Drumul Crucii lui Mesia.
Intalnirea lui Iisus cu femeile care Îl plângeau. A opta oprire. În acest loc, pe zidul de piatră al Mănăstirii greco- ortodoxe Sfântul Haralambos (Haralambie), se află o inscripție în greacă: NIKA, Iisus Hristos Biruitorul. O cruce latina, asezata pe zidul manastirii grecesti, aminteste de acest popas. Acesta este locul unde Hristos a mangâiat- o pe Maica Sa, pe femeile mironosițe și pe toate femeile credincioase care plângeau pentru El Întărindu-le sufletește pe femei, El le spune să nu mai plângă pentru El, ci mai ales pentru ele și pentru copiii lor, adică pentru păcatele întregii lumi: „Nu ma plângeti pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri."
Si-L urmau multime multa de popor si femei care se bateau in piept si-L plangeau.Si intorcandu-Se catre ele, le-a zis: "Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, ci pe voi plangeti-va si pe copiii vostri. Ca iata, vin zile'n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe si pantecele care n'au nascut si sanii care n'au alaptat! Veseleşte-te, cea stearpă, care nu năşteai, dă glas şi strigă tu care nu te-ai zvârcolit în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei părăsite, decât ai celei cu bărbat, zice Domnul. Is 54:1, Dă-le lor, Doamne, ceea ce trebuie să le dai! Dă-le lor pântece sterp şi sâni fără lapte! Toate răutăţile lor şi-au luat naştere în Ghilgal, că acolo am început să-i urăsc. Din pricina gândurilor celor rele, îi voi alunga din templul Meu; nu-i voi mai iubi nicidecum. Toate căpeteniile lor sunt oameni răzvrătiţi! Os 9:14, 15, Femeile lor sunt fără de minte şi copiii lor sunt stricaţi şi spiţa lor este blestemată. Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit şi care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor. Sol 3:12,13, Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Mt 24:19.
Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea! Mc 13:17, Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. Lc 21:23,24
Atunci vor incepe sa spuna muntilor: Cadeti peste noi! si dealurilor: Acoperiti-ne! Iar oamenii vor intra în scorburile stâncilor, în prăpăstiile şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea slavei Lui, când va veni El ca să lovească pământul. Is 2:19, Pustiite vor fi înălţimile de la Aven, păcatul lui Israel; spini şi ciulini să crească deasupra altarelor lor! Atunci vor grăi către munţi: "Acoperiţi-ne!", iar colinelor: "Cădeţi peste noi!" Os 10:8. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci Ap 6: 14, 15;9:6 Ca daca fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?" Toţi aud suspinul meu, dar nimeni nu mă mângâie! Toii duşmanii, aflând de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut aşa. Să vină peste ei ziua pe care ai făgăduit-o şi să ajungă şi ei ca mine! Toată fărădelegea lor să vină înaintea Ta şi să le faci lor precum mi-ai făcut mie, pentru toate păcatele mele! Căci suspinele mele sunt fără de număr, iar inima mea boleşte Pl 1:21,22
Aceste femei ale Ierusalimului erau într-adevăr curajoase, manifestând simpatie pentru Iisus, deoarece legea interzicea cu stricteţe să se arate sentimente amicale unui condamnat care era condus la răstignire. Populaţiei îi era îngăduit să huiduie, să îl ia în zeflemea şi să îl ridiculizeze pe condamnat, însă nu era permis să se exprime nici un fel de compătimire.
Iisus a apreciat această manifestare de simpatie în ceasul acesta întunecat în care prietenii săi se ascundeau însă nu a vrut ca aceste femei bune la inimă să fie ameninţate de autorităţi pentru a fi îndrăznit să-i arate compătimire. Chiar într-o astfel de clipă, Iisus nu se gândea la el însuşi ci doar la nefericitele zile de tragedie care aşteptau Ierusalimul şi întreaga naţiune iudaică.
Îi iubeam cu dragoste părintească, eu iubirea fără de margini. Am fost pentru ei ca unul care le ridică jugul de pe grumajii lor, şi mă plecam către ei şi-i hrăneam. Sabia să pustiiască cetăţile lui şi să dărâme întăriturile lui, din pricina punerii lor la cale! Dar poporul Meu este hotărât să se despartă de Mine. Îl strig, dar el nici nu ridică ochii spre Mine. O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Os 11, 4-8
Stația a noua. A treia cadere a Mantuitorului la pamant. Biserica „Sfantul Antonie”. La mică distanță de al optulea popas se află locul ce amintește de a treia cădere a Mântuitorului sub povara Crucii. În arhivele Bisericii Ortodoxe Grecești, stă scris că cele trei căderi ale Domnului nostru Iisus Hristos înseamnă cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt. Cea de-a treia cădere a lui Hristos este amintită de o veche colană romană la intrarea într-o mică capela, deschisa pelerinilor de Patriarhatul Copt din Ierusalim, și cu o cisterna pentru acumularea apei, extrem de veche. Hristos a căzut a treia oară. Noi înșine am fost scufundați de trei ori în apa dătătoare de viață și botezați în numele Sfintei Treimi. De trei ori apa s-a revarsat peste noi pentru a fi purificați și ridicați la demnitatea de fii ai Tatălui ceresc. De trei ori ai căzut și tu, Domnul meu și Dumnezeul meu, și de trei ori te-ai ridicat pentru ca, curățirea noastră, să fie desăvârșită prin suferințele căderilor tale, prin jertfa crucii tale. Hristos a căzut a treia oară. Hristos s-a ridicat a treia oară. Tot trei sunt pașii prin care ne ridicăm din păcatele noastre. Mai întâi ne cercetăm cugetul și ne hotărâm să ne apropiem de taina spovedaniei. Apoi ne spovedim. Și apoi îndeplinim canonul de pocăința rânduit, cu smerenie și ascultare, astfel încât ridicarea noastră să fie vrednică de numele de creștin. Hristos a căzut a treia oară și s-a ridicat tocmai ca să acopere cele trei mari lipsuri ale vieții noastre: mila, rabdarea, statornicia. Așadar, căderea lui Iisus simbolizează căderea omenirii în păcat, iar ridicarea Domnului înfățișează ridicarea pe care a înfăptuit-o Iisus omenirii, a fiecărui suflet, din moartea păcatelor și robia diavolului, după Scriptura care zice: „…Ca să surpe prin moartea Sa (Iisus) pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2:14) .(postat pe fb de ioan monahul)