Referat 14. La Hozeva, apoi la Sf Stefan, Nasterea Maicii Domnului și Antonia, inceputul Patimilor
Pustiul Iudeii. Între Ierusalim şi vechiul Ierihon se află Pustiul Iudeii, care a fost timp de secole leagăn şi inspiraţie pentru eremiţii veniţi aici din lumea întreagă. Pustiul stâncos, cu înălţimi abrupte, care îţi taie repiraţia, este aşezarea perfectă pentru cei care caută împlinirea duhovnicească în sărăcia şi pustia deşertului. Şi astăzi în Pustiul Iudeii trăiesc monahi care au lepădat complet lumea şi se nevoiesc în singurătate desăvârşită pentru a gusta din darurile duhovniceşti ale cerului. Mănăstirile din deşert, ridicate pe cele mai imposibile locuri, atrag mii de turişti din toate părţile, mai ales români şi greci. În timpul secolelor patru şi cinci aici s-au coagulat primele comunităţi de monahi, care au fost atraşi de relatările biblice despre sufletele care l-au găsit pe Dumnezeu în acest pustiu. Ei au trăit o viaţă de lipsuri şi de nesiguranţă, în izolare, în interiorul peşterilor din versanţii stâncoşi şi abrupţi, care nu urcă spre cer, ci coboară în prăpăstii adânci.
Cine vrea să înţeleagă mai bine viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul sau pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să păşească o dată în Pustiul Iudeii, locul unde aceşti oameni sfinţi ai Vechiului şi Noului Testament au trăit şi l-au cunoscut pe Dumnezeu.
În acest loc se află Mănăstirea "Sfântul Gheorghe Hozevitul. Aici trăiesc mai mulţi monahi greci. In urmă cu câțiva ani, drumul spre mănăstire a fost refăcut şi lărgit, astfel că pelerinii pot ajunge mai uşor la Mănăstirea Sfântului Gheorghe, unde a vieţuit şi Sfântul Ioan Iacob de Neamţ, unul dintre cei mai iubiţi şi cinstiţi sfinţi ai vremurilor moderne.
În Pustiul Iudeii se află şi Muntele Ispitirii, unde tradiţia spune că Mântuitorul a petrecut în post patruzeci de zile, iar la final a fost ispitit de diavol. Pustiul Iudeii este, alături de Sinai şi Athos, un reper al Ortodoxiei, un loc al luptei cu patimile şi un izvor de putere pentru cei care vin cu credinţă să-şi liniştească sufletul.
Desertul Iudeii este marginit de Muntii Iudeii la vest și de la Marea Moartă la est. Acesta este considerat un deșert relativ mic, care acoperă doar 1.500 de kilometri pătrați, dar conține multe rezerve fascinante naturale, situri istorice, mănăstiri și panorame primordiale care îl face un loc interesant și unic pentru a fi vizitat.
Desertul Iudeii este plin de priveliști uluitoare, care sunt în continuă schimbare. Munti, stânci, și dealuri de cretă stau alături de platouri și canioane adânci. Desertul este traversat de mai multe râuri care au creat canioane de până la 500 de metri adâncime. Unele dintre aceste râuri au apă pe tot parcursul anului, formand oaze, cum ar fi Nahal Arugot, Nahal Prat, și Nahal David. Desertul Iudeii este aproape de Ierusalim, și relativ slab populat cu câteva așezări care s-au stabilit în perimetrul acesteia. Desertul este cunoscut pentru peisajul său robust, care a oferit refugiu și locul unde s-au ascuns rebeli și fanatici de-a lungul istoriei, precum și singurătate și izolare pentru călugări și pustnici.
In zilele Macabeilor (acum aproximativ 2000 de ani) cetati mari, cum ar fi Massada și Horkenya s-au stabilit în deșert. În timpul perioadei marea răscoală împotriva Romei ultima bătălie a zeloților evrei a avut loc pe Massada.
Rebelii evrei nu au fost singurii oameni care au trăit în deșertul Iudeii. În timpul perioadei bizantine (în urmă cu aproximativ 1.500 de ani), un ordin special de călugări cunoscut sub numele de Laura au trăit acolo și pe stilul lor de viata pe izolare totală și solitudine. Cele mai magnifice mănăstiri care au apartinut calugarilor din acest ordin au fost construite în stânci .
Una dintre acestea este Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit si Wadi Kelt, este o manastire ortodoxa foarte veche, in care se pastreaza Moastele Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, numit si “Hozevitul”. Manastirea se afla la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se indreapta spre Ierihon.
Manastirea este asezata pe panta abrupta a malului vestic al vaii, intr-o regiune mai mult palestinana decat israeliteana. Calugarii crestini au inceput a se aseza in pustiul Iudeii inca din secolul al IV-lea. Intre secolele V si VI, desertul Iudeii a devenit un deosebit de puternic focar monahal, aici fiind intemeiate mai bine de 70 de manastiri si sihastrii calugaresti, care de care mai ascunse si mai greu accesibile.
Complexul monahal dateaza inca din secolul al VI-lea, el pastrandu-si capelele si gradinile, pe care la ingrijesc si in care vietuiesc un grup de calugari greci. Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul este sapata intr-un perete de stanca, pe locul unei stravechi asezari monahale, de la inceputul veacului al V-lea, situata la apus de Ierihon, pe valea paraului Horat – Cherit – din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Proorocul Ilie, in timpul prigonirii lui catre regele Ahab. Potrivit traditiei locului, aici se afla pestera in care Sfantul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani si sase luni, mai inainte de a urca pe Muntele Sinai. In pestera Sfantului Ilie se pastreaza icoana acestuia, in care sfantul este infatisat ca fiind hranit in chip minunat de catre corbi.
Sfantul Gheorghe Hozevitul este praznuit in data de 8 ianuarie. Parasindu-si patria si neamul, cat si toata desfatarea lumeasca, sfantul a venit la Ierusalim, spre a se inchina la Sfantul Mormant, cat si la toate locurile cele sfinte. Cu aceasta ocazie, el intra in manastirea ce se va numi “Hozeva”. Sfantul a stat ani indelungati in Pestera Sfantului Ilie, intru rugaciuni, osteneli si post indelungat. Sfintele sale moaste se pot cinsti in biserica manastirii, prin puterea lui Dumnezeu ele facand mari si multe minuni.
Multe manastiri au fost stabilite în deșertul Iudeii. Unele dintre acestea sunt încă active, iar altele, cum ar fi Manastirea Mar Saba, Mar Jirias și altele sunt goale și au ramas doar ruinele.
Hozeva se afla in Wadi Quelt – un defileu abrupt sapat in stanca de paraul el-Kelt (paraul biblic Cherit sau Chorath). Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce leaga Ierusalimul de Ierihon, drum pe care cobora si samariteanul milostiv (Luca 10, 29-37). Se mai vad si astazi ruinele apeductului construit de romani in Wadi Quelt.
Calugarii crestini s-au stabilit in pustiul Iudeii inca din secolul al IV-lea. Intre secolele V si VI aici au fost intemeiate mai bine de 70 de manastiri si sihastrii calugaresti.
Primii calugari de aici, cunoscuti cu numele, sunt Prono, Ilie, Gannaios, Ainan si Zenon, ei stabilindu-se in vale prin anul 420. O micuta capela, zidita de catre cinci calugari sihastri, a fost transformata in manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan Tebeul, calugar venit din Theba Egiptului.
Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul a fost numita astfel dupa numele celui mai renumit calugar ce a vietuit aici: Gheorghe din Coziba (Hozeva), nascut in Cipru, in jurul anului 550.
Distrusa de persi in anul 614, manastirea a fost reconstruita in perioada cruciatilor. In urma atacului, 40 de calugari au fost martirizati. Dupa alungarea cruciatilor din Tara Sfanta, manastirea a ramas mai mult parasita.
O inscriptie in limbile greaca si araba, asezata deasupra vechii intrari in manastire, aminteste reconstruirea acesteia in anul 1179, de catre imparatul Manuel I Comneanul (1143-1180). In anul 1483, pelerinul Felix Fabri a gasit aici numai o serie de ruine. In anul 1878, un calugar grec, numit Calinic, a restaurat complet manastirea. Lucrarile de reparatii s-au incheiat in anul 1901. Cea mai veche parte din manastire este mozaicul de pe podeaua Bisericii Sfantul Ioan si Sfantul Gheorghe, care dateaza inca din secolul al VI-lea.
Initial, biserica manastirii era inchinata Maicii Domnului. Astazi insa, dupa reconstruiri si renasteri, biserica poarta drept hram pe Sfantul Gheorghe Hozevitul si pe Sfantul Ioan Iacob de la Neamt.
Sfintele Moaste (craniile) ale calugarilor omorati de catre persi sunt pastrate intr-un paraclis de langa biserica centrala, unde se afla si Moastele intregi ale Sfantului Ioan Iacob de la Neamt. Tot aici se pastreaza si mormantul Sfantului Gheorghe Hozevitul.
Potrivit traditiei locului, aici se afla pestera in care Sfantul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani si sase luni, inainte de a urca pe Muntele Sinai. In pestera Sfantului Ilie se pastreaza icoana acestuia, in care sfantul este infatisat ca fiind hranit in chip minunat de catre corbi. “Si a zis Domnul catre Ilie: ”Du-te de aici, indreapta-te spre rasarit si te ascunde la paraul Cherit, care este in fata Iordanului. Apa vei bea din acel parau, iar mancare am poruncit corbilor sa-ti aduca acolo!” Si a plecat Ilie si a facut dupa cuvantul Domnului; s-a dus si a sezut la paraul Cherit, care este in fata Iordanului. Corbii ii aduceau paine si carne dimineata, paine si carne seara; iar apa bea din parau. Dupa o vreme paraul a secat, nemaifiind ploaie pe pamant. Atunci a fost cuvantul Domnului catre Ilie, zicand: ”Scoala si du-te la Sarepta Sidonului si sezi acolo, caci iata am poruncit unei femei vaduve sa te hraneasca!” (III Regi 17, 2-9)
In vechime, mai circula pe alocuri si traditia conform careia Dreptul Ioachim, tatal Maicii Domnului, s-a ascuns in aceste locuri, postind si rugandu-se, vreme de 40 de zile, pana ce un inger al Domnului i-a spus ca Dreapta Ana, sotia lui, va ramane insarcinata si va naste o fata, care va fi Maica a Domnului.
Sfantul Ioan Iacob de la Neamt – Hozevitul. Sfantul Ioan Iacob de la Manastirea Neamt s-a nascut in anul 1913 si a trecut la cele vesnice in data de 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. Ajuns in Tara Sfanta a mers la Asezamantul Romanesc de la Iordan, unde a devenit indrumator duhovnicesc. Cu toate acestea ravnitorul egumen nu era multumit de nevointele sale si dorea o vietuire mai aspra, intr-un loc mai pustiu asemenea marilor anahoreti din epoca de aur a crestinismului. S-a retras in Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul, in care insa a locuit putina vreme, pentru ca in anul 1953 s-a retras intr-o pestera din apropiere. Pestera este sapata in stanca abrupta a muntelui.
Cuviosul Parinte Ioan s-a retras in Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul. Aici, au trait in vechime mii de calugari multi dintre ei martirizati in vremea persilor. Poate tocmai de aceea si cuviosul roman a ales pentru nevointa aceasta manastire, in care insa a locuit o vreme scurta, apoi se retrage în peșteră. In aceasta asezare saraca s-a smerit si s-a rugat cuviosul Ioan rabdand frigul, foamea, setea, arsita, boala si lipsurile si ispitele de tot felul. Aici a ramas timp de opt ani, pana la sfarsitul vietii, in cea mai severa schimnicie, odihnindu-se pe o rogojina asternuta pe o scandura si hranindu-se cu putine merinde uscate.
Trupul sfantului a fost asezat in pestera mormintelor, in locul pe care si-l pregatise el insusi, de mai inainte. La moartea lui multimi de pasari s-au adunat la manastire. Timp de douazeci de ani, cinstitul trup al cuviosului s-a odihnit in mormantul din Pestera Sfanta Ana. In luna august 1980, deschizandu-se mormantul sau, trupul cuviosului a fost gasit intreg, neputrezit si raspandind miros de buna mireasma. Moastele sale au fost stramutate, cu mare procesiune, in Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul si asezate in paraclisul acesteia.
Pentru viata sa sfanta, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 20 iunie 1992, a proclamat canonizarea Cuviosului Ioan Iacob si pomenirea lui in randul sfintilor, cu numele de “Cuviosul Ioan cel Nou Romanul”, “Ioan Iacob de la Neamt” sau “Hozevitul”, avand drept data de praznuire ziua de 5 august.
Ierusalim. Poarta Sfântului Stefan. Identificarea locului uciderii cu pietre a Întâiului Mucenic Ştefan (Faptele Apostolilor captitolul 7) este un lucru dificil deoarece sunt vehiculate două variante. Una susţine Valea lui Iosafat sau Pârâul Cedrilor, iar cealaltă un loc de lângă Ghetsimani, lângă poarta Damascului, una dintre porţile zidurilor Vechii Cetăţi a Ierusalimului.
Ne vin in minte cuvintele curajosului apostol: „Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 7:56). Auzim apoi loviturile pietrelor taioase. Dar peste toate acestea, ne amintim rugaciunea de iertare a Sfantului Apostol Stefan: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a murit.” (Fapte 7:60).
Este sigur că fapta abominabilă a uciderii cu pietre a Întâiului Mucenic Ştefan s-a petrecut în afara zidurilor vechiului Ierusalim, foarte probabil într-un loc anume destinat persecuţiilor, ca şi în cazul Golgotei. Nu avem mărturii despre acest loc nici în Noul Testament, nici în alte scrieri istorice. Surse iudaice posterioare localizează spaţiul destinat execuţiilor prin uciderea cu pietre în partea nordică a oraşului Ierusalim, aproape de peştera Proorocului Ieremia, în stânga porţii Damascului.
Moastele sale, cu exceptia mainii drepte, au fost aduse in Constantinopol in vremea domniei Sfantului Constantin cel Mare. Mana dreapta va ajunge in Constantinopol mai tarziu, in timpul domniei lui Teodosie al II-lea. Imparateasa Evdochia, sotia lui Teodosie al II-lea, a daruit Bisericii din Saframpolis parti din sfintele moastele ale Sfantului Arhidiacon Stefan.
În spaţiul respectiv, la nord de poarta Damascului, împărăteasa Evdochia a construit în 460 o biserică închinată Sfântului Ştefan, în care au fost aşezate moaştele acestuia. Ruinele bisericii au fost descoperite în 1881 de nişte preoţi dominicani.
Biserica Sfantul Stefan din Ierusalim este o biserica ortodoxa greceasca aflata imediat in afara zidurilor vechi ale orasului, intre Poarta Leilor si Muntele Maslinilor. Iesind din Ierusalim prin "Poarta Leilor" si coborand in Valea Cedrilor, imediat pe partea dreapta, se afla biserica inchinata Sfantului Arhidiacon si Intai Mucenic Stefan.
Potrivit traditiei locale, aceasta biserica a fost zidita pe locul unde Sfantul Stefan a dat slava lui Dumnezeu prin moarte muceniceasca. Datorita faptului ca prin aceasta poarta a orasului a fost scos sfantul din cetate, aceasta este numita si "Poarta Sfantului Stefan".
Se crede ca prima biserica crestina din acest loc a fost ctitorita de imparateasa Evdochia, candva pe la sfarsitul secolului al V-lea, spre a adaposti cinstitele Moaste ale intaiului mucenic crestin. Obstea monahala ce a luat nastere in jurul acestei biserici era atat de mare incat, pe la inceputul secolului al VI-lea, aceasta aduna aproape zece mii de calugari.
In secolul al XII-lea, biserica zidita de imparateasa Evdochia a fost daramata de cruciati, in planul acestora de a nu oferi lui Salah id-Din nici un loc de refugiu, in afara zidurilor Ierusalimului. Noua biserica inchinata Sfantului Stefan a fost zidita abia in anul 1900, in mare parte pe ruinele celei vechi. In anul 1890, in acest loc avea sa fie infiintata o renumita "Scoala Biblica".
În Ierusalim, imediat după ce intri în cetatea Sfânta prin Poarta Oilor / Poarta lui Ștefan / Poarta Leilor (toate trei, denumiri ale aceleiași porti, aflată nu departe de Gradina Ghetsimani), pe partea dreaptă, la parterul unei case obișnuite, locuită și în prezent, se află locul în care s-a născut Maica Domnului.
Sub bisericuța ruseasca de la parterul clădirii, coborând o scară abia ghicită, foarte stramtă și întunecoasă, ajungi la o locuință din secolul întîi, cu două nivele suprapuse, o grotă etajată cu cămăruțe nu foarte mari, casa Sfinților Părinți Ioachim și Ana.
Este impresionant să te gândești în ce condiții umile – pentru lumea de astăzi – a crescut micuța Maria, cea din neamul împărătesc al Regelui David, cea care urma să devină mama Fiului lui Dumnezeu! Mergand mai departe pe straduță în cetate, ajungem imediat pe Via Dolorosa – drumul strabătut de Iisus în timpul Patimilor Sale, purtând crucea grea de lemn în spate – iar mai apoi, la Biserica Sfântului Mormânt, de fapt Biserica Învierii Domnului! Este cale de 15 – 20 minute de la casa Sfinților Părinți Ioachim si Ana până la Biserica Sfântului Mormânt, iar de acolo, continuând drumul în bazarul creștin, în maxim 10 minute se ajunge la casa Bunicii Maicii Domnului, situată pe o straduță mai ferită a actualului bazar. Așadar, în maxim treizeci de minute, pe străduțele strâmte și intortocheate ale cetății, probabil și atunci pline de comercianți, Sfânta Ana cu micuța Maria (care a fost dusă la templu la vârsta de trei ani și jumătate) ajungeau de acasă la bunici, Preotul Mattam și bătrâna Miriam
La mică distanță de Biserica Învierii din Ierusalim, în bazarul din cetatea veche a Ierusalimului, nu departe de sediul Patriarhiei Ierusalimului, exista Manastirea Saydanaya, construita pe locul casei bunicii Maicii Domnului, Miriam / Maria. Aici pelerinul poate găsi o mănăstire de maici, închinată Presfintei Născătoare de Dumnezeu, numită Seidanághia (adică Sfânta Fecioară), un loc plin de liniste umbroasa, aflata sub obladuirea Patriarhiei Ierusalimului.
Manastirea este cunoscuta mai ales datorita icoanei Maicii Domnului Saydanaya, pictata de Sf. Apostol si Evanghelist Luca in timpul vietii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, icoană mare facatoare de minuni mai ales pentru familiile care nu pot avea copii… Conform tradiției, aici a fost mutată în mod miraculos icoana Nașterii Maicii Domnului de la vechea mănăstire cu același nume din Damasc. Biserica principală a mănăstirii, care a fost recent renovată cu mult gust și respect pentru tradiție, este închinată Întâmpinării Domnului. În partea dreaptă a bisericii, se află paraclisul Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare, iar în partea stângă paraclisul Sfintei Maria, mama Sfintei Ana și bunica Sfintei Fecioare Maria
In Manastirea Saydanaya din Ierusalim se pastreaza si o a doua icoana, impresionanta, care infatiseaza patru generatii, genealogia materna a Fiului Lui Dumnezeu: batrana Miriam/ Maria, fiica sa Sfanta Ana, nepoata sa care ii poarta numele, Maria, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si stranepotul sau,l IIsus Fiul Lui Dumnezeu, în sfintele brate ale maicii Sale. In icoana, din biserica mânastirii, de deasupra tronului pe care sta Sfanta Ana, se afla un medalion care reprezinta Intampinarea Domnului (hramul manastirii), momentul in care, la 40 de zile dupa nastere, Iisus este dus la templu pentru botezul evreiesc.
Bunica Maicii Domnului, tot Maria sau Miriam. Bunica Maria a fost casatorita cu marele Preot Matan, cu care a avut trei fete: Maria, Sovi si Ana. Maria a fost mama Salomeei (casatorita apoi cu Zevedeu, mama Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan), Sovi a fost mama Elisabetei (care a nascut pe Sf Ioan Botezatorul), iar Ana a fost mama Maicii Domnului. Rezulta ca Maica Domnului a fost verisoara cu Salomeea si Elisabeta, iar Iisus a fost var de gradul doi cu Sfintii Apostoli Iacov si Ioan si cu Sfantul Ioan Botezatorul.
Mulți pelerini merg pe urmele Bunicii Maicii Domnului la Mănăstirea Saidnaya din Siria se află la 27 km nord de Damasc, capitala țării, în zonă montană, la 1500 metri altitudine, în locul în care tradiția susține că Abel a fost ucis de către fratele său, Cain; de altfel, în perioada elenistică, zona era numită Abilene, de la numele lui Abel. Mănăstirea a fost construită în anul 547 de către Împăratul Iustinian, în urma unor revelații: tabăra împăratului, pregătită de luptă împotriva perșilor, era vlăguită de lipsa apei în deșert; împăratului i s-a arătat o căprioară care, în timp ce o urmărea pentru vânat, l-a dus la un izvor de apă și, transformându-se într-o icoană stralucitoare a Maicii Domnului, i-a spus că nu o va omorî, ci în acel loc va contrui o biserică în cinstea ei. Astfel, pentru armata creștină a Imperiului Bizantin, a fost rezolvată problema foarte importantă a apei, iar Împăratul Iustinian a dat ordin imediat să se conceapă planurile pentru această măreață mănăstire.Mănăstirea, aflată pe vârful unei înălțimi, domină zona ca o coroană, toate celelalte construcții (case și foarte multe biserici – ortodoxe, catolice, siriace) fiind așezate în jurul ei, pe versanții muntelui. Aici este cea mai veche mănăstire ortodoxă din Siria, Saidnaya, este „inima care pulsează sângele creştinismului sirian”. De fapt, este un oraş de biserici, cu 40 de Sfinte Altare. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine. Un loc în care creştinii se roagă de 1500 de ani, un loc unde femeile musulmane vin să se roage, pentru a rămâne însărcinate.
Langa Scaldatoarea Vitezda din Ierusalim, la intrare pe Via Dolorosa, se afla casa Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, o locuinta rupestra pe doua nivele, sub pamant. Este locul in care, dupa multa rugaciune, s-a nascut Maica Domnului, Sfintii Parinti fiind deja foarte in varsta. Dupa ce, conform promisiunii, au daruit-o lui Dumnezeu ducand-o la Templu pe cand micuta Maria avea trei ani, Sfanta Ana si-a petrecut restul vietii in post, rugaciune si fapte de milostenie si a trecut la Domnul la varsta de 69 de ani, in ziua de 25 iulie. Sfantul Ioachim, sotul ei, a trecut la Domnul la varsta de 80 de ani. Traditia Bisericii mentioneaza ca Preasfanta Maica a lui IIsus Hristos avea doar 11 ani atunci cand a ramas fara parinti si inca se afla in Templul din Ierusalim.
Mănăstirea care, prin excelență, este asociată cu anii copilăriei Preasfintei Fecioare, este cea a Sfinților Părinți Ioachim și Ana, care se află lângă locul în care se spune că era casa acestora. Sub biserica mănăstirii se află trei peșteri. Conform tradiției, în prima s-a născut Sfânta Fecioară, în a doua se ruga Sfânta Ana ca să-i dăruiască Dumnezeu un copil, iar a treia adăpostește mormântul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, ale căror moaște au fost mutate în biserica din grădina Ghetsimani. Această mănăstire a fost recent renovată și restaurată, reprezentând una din cele mai îngrijite biserici din sfântul oraș al Ierusalimului.
Biserica Sfanta Ana din Ierusalim - locul Nasterii Maicii Domnului a fost construita foarte aproape de scaldatoarea Vitezda, pe locul unde s-a aflat casa Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, parintii Maicii Domnului. Rezervoarele de apa din Vitezda asigurau apa necesara la Templu. Vitezda amintită în scripturi are un istoric interesant. Rezervoarele de apa din Vitezda asigurau apa necesara la Templului. Prima fantana a fost construita in vremea primului Templu, pe urma unei adancituri in piatra, unde se aduna apa de ploaie, de aici curgand mai apoi in valea de la poalele muntelui. Din acest bazin, apa era dirijata spre Templu printr-un canal deschis. In secolul al III-lea i.Hr, in vremea celui de-al doilea Templu, fantana de la Vitezda a fost reconstruita, spre a asigura mai multa apa trebuintelor de la Templu. De aceasta data, locul a fost impartit in doua, datorita reliefului. Astfel, cele doua bazine de la Vitezda, amenajate, au fost despartite printr-un dig zidit din piatra. In jurul celor doua bazine se aflau coloane de sustinere. Bazinul cel mare avea o lungime de 120 de metri si o latime de 50 de metri, in vreme ce bazinul cel mic avea o lungime de 120 de metri si o latime de 15 metri. Mai tarziu, intre anii 150-70, locul cu pricina a fost extins si transformat intr-un centru de tratament. In urma excavatiilor efectuate in anul 1956, arheologii au scos la lumina ruinele unor cladiri din perioada respectiva, considerate a fi cele in care s-a amenajat centrul.
In perioada de ocupatie romana, scaldatoarea Vitezda si-a pierdut din importanta de odinioara. Astfel, cand Irod cel Mare a construit un nou sistem de apeducte, putin mai spre nord de Vitezda, aceasta din urma a ramas parasita. Pana in secolul al V-lea, locul a mai fost folosit totusi ca baie publica, apele de aici, putine insa, fiind renumite pentru puterea lor tamaduitoare. Tot in perioada romana a avut loc si minunea savarsita la Vitezda de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos. In cartile Vechiului Testament, scaldatoarea numita de evanghelist "Vitezda", ne apare sub numele de "canalul lacului celui de sus", referindu-se probabil la partea nordica a scaldatorii actuale. Regele Ahaz, pregatit pentru razboi, verifica locul de langa bazinul cu ape, in vederea unui eventual asediu. "Si a grait Domnul catre Isaia, zicand: Iesi intru intampinarea lui Ahaz, tu si Sear-Iasub, fiul tau, la capatul canalului lacului celui de sus, pe drumul tarinii nalbitorului" (Isaia 7, 3). "Si a trimis regele Asiriei din Lachis pe Tartan, pe Rabsaris si pe Rabsache cu ostire mare asupra Ierusalimului si, sosind, s-au oprit la canalul iazului de sus, care se afla langa drumul ce merge spre tarina nalbitorului" (IV Regi 18, 17). In anul 44, Irod Agrippa a construit in apropiere un nou zid, lucru ce a dus la oprirea definitiva a alimentarii cu apa a scaldatorii de la Vitezda. La ceva timp dupa aceea, romanii au construit foarte aproape de Vitezda un templu pagan, inchinat zeului Asclepios, un erou grec, devenit zeu al medicinii si al vindecarii, sau egipteanului Serapis. In vremea de ocupatie bizantina, scaldatoarea de la Vitezda a devenit un mare centru crestin de pelerinaj. In perioada anilor 422-458, cand Iuvenalie era patriarh al Ierusalimului, in apropierea scaldatorii a fost zidita o mareata biserica bizantina. Aceasta structura de piatra era sustinuta de sapte arce, fiind construita peste digul central si peste bazinele de apa.
Bizantinii au construit o biserica avand lungimea de 45 de metri si latimea de 18 metri, cu trei naosuri, adica o capodopera arhitecturala. Absida si o parte din corpul bisericii au fost construite pe locul templului si al bailor tamaduitoare ale paganilor, restul bisericii fiind suspendat pe fosta scaldatoare.
Catedrala bizantina de la Vitezda a fost inchinata Maicii Domnului din "Probatic", adica din "Scaldatoare", aceasta aparand si in renumita harta in mozaic, datand din secolul al VI-lea, pastrata pana astazi in Biserica din Madaba. Basilica a fost distrusa in anul 1010.
Naosul central se sprijinea pe digul central, care separa piscina in doua. Naosul sudic se sprijinea pe sapte mari contraforti care aveau capetele pe fundul bazinului. Pentru a sustine naosul de nord s-a construit o bolta deasupra rezervorului nordic. Tot in partea de nord se afla "martyrium", in care erau venerate moastele sfintilor. Catedrala se arata a fi fost mai mult o biserica suspendata.
Pardoseala bizantina era zidita din lespezi de marmura si din mozaicuri. Bazilica a fost construita, cu siguranta, mai inainte de anul 427, deoarece s-au gasit resturi de pardoseala avand pe ele cruci; or, se stie ca in anul 427, imparatul Teodosie al II-lea a interzis sa se mai faca cruci pe pardoseala, pentru ca acest semn sfant sa nu fie calcat in picioare.
In descrierile pelerinilor, biserica de la Vitezda este numita Biserica Paraliticului, deoarece comemora minunea infaptuita in acel loc de Hristos. Totodata insa, biserica era inchinata si Maicii Domnului.
O traditie, despre care vorbeste deja in secolul al II-lea, Evanghelia apocrifa a lui Iacob, situeaza aici, in apropierea templului, casa parintilor Fecioarei Maria, Ioachim si Ana, si deci locul in care s-a nascut Maica Domnului.
In anul 614, armatele persane vor incendia biserica ctitorita de patriarh. Mai tarziu, aceasta va fi insa iarasi reparata si infrumusetata. In anul 1010, basilica va fi distrusa in intregime de conducatorii arabi.
Cruciatii vor cuceri orasul in anul 1099, cand vor si rezidi biserica cea mare, acesteia adaugandu-i si o micuta capela, avand o lungime de 20 de metri si o latime de 10 metri. Tot acum, locul va deveni manastire. Mai tarziu, prin anul 1140, ei vor ridica o noua si mareata basilica, in partea sud-estica a capelei, inchinand-o Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.
Pe locul bisericii celei mari, de factura bizantina, cruciatii au zidit alte doua: una mai mica, servind drept capela unei manastiri de barbati, si a doua, mareata, care este actuala Biserica Sfanta Ana, una din cele mai frumoase biserici romane care au ramas pana astazi in Tara Sfanta. In jurul acesteia functiona o a doua mare manastire, de femei. Aici s-au retras Alda, sotia lui Baudouin I, si Iudita, fiica lui Baudouin II.
In anul 1119, odata cu alungarea latinilor din Tara Sfanta, otomanul Saladin va cuceri din nou orasul, transformand biserica in scoala de Coran. Mai apoi, in vremea mamelucilor, scoala musulmana a capatat un deosebit renume.
Astfel, in secolul al XV-lea, calugarii franciscani au reusit sa cumpere de la musulmani un drept, in urma caruia li se dadea voie sa savarseasca Sfanta Liturghie in Biserica Sfanta Ana, de doua ori pe an (8 septembrie si 8 decembrie). Otomanii au lasat insa in paragina cladirea, abia in anul 1878 biserica fiind inapoiata crestinilor. In urma razboiului din Crimeea, biserica a fost cedata, de catre sultanul Abdul Megid, francezilor, iar acestia au incredintat-o Parintilor Albi, comunitate intemeiata de cardinalul Lavigerie. Parintii Albi au amenajat in incinta acesteia un seminar greco-catolic. Cladirile au fost de mai multe ori reparate, cele mai insemnate lucrari fiind insa cele ce au urmat anului 1967, cand israelitii au bombardat locul.
Deasupra usii de intrare, biserica cruciatilor pastreaza o placa de piatra, datand din anul 1192, pe care stau scrise, pe cinci randuri, cele despre Saladin, care a cucerit orasul Ierusalim, transformand locul in scoala. Biserica mai are o usa de acces, pe langa cea principala, anume pe una dintre laterale.
Interiorul bisericii cruciate este impartit in trei mari hale, egale ca dimensiuni si despartite intre ele prin doua randuri de coloane, fiecare avand cate o baza in forma de cruce. Bazele zidurilor dinspre nord si sud sunt parti din vechea biserica bizantina, restul fiind adaugiri cruciate din secolul al XII-lea. Altarul este zidit intr-o absida rotunda, mai inaltata, de o parte si de alta fiind zidite alte doua altare mai mici. Pe fatadele acestor altare mici sunt infatisati Apostolii Matei si Luca, cei care vorbesc de inceput vietii celei dupa trup a Mantuitorului. In partea sudica a halei se afla o scara ce coboara in cripta subterana. Cripta e formata din mai multe pesteri vechi. Initial, aici s-a aflat o pestera care, potrivit traditiei crestine locale (catolice), a fost folosita drept loc de nastere pentru Fecioara Maria. In partea nordica a pesterii este asezata o statuie catolica. Pestera din mijloc este inchinata copilei Maria.
Sfanta Ana era din semintia lui Levi si a fost fiica Mariei si a preotului Natan din neamul lui Aaron. Acestia au trait in timpul reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 i.Hr.) Sfanta Ana a fost bunica dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Dupa moartea lui Ioachim, Sfanta Ana s-a dus la Ierusalim langa Sfanta Fecioara Maria. Ea si-a petrecut restul zilelor in rugaciune, post si fapte bune.
Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgîndu-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.
Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfânta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblînd în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atît au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.
Moastele Sfintei Ana au fost aduse, din Tara Sfanta in Constantinopol, in anul 710, acestea fiind pastrate in biserica in Biserica Sfanta Sofia, pana in anul 1333. Moastele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului si bunica Mantuitorului Iisus Hristos, se afla pastrate in Schitul Sfanta Ana, in Sfantul Munte Athos.
9 Decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria.Troparul praznicului: ,,Astazi legăturile nerodirii de fii se dezleagă, că pe Ioachim si pe Ana auzindu-i Dumnezeu, mai presus de nădejde a naște pe Maica lui Dumnezeu, arătat s-a făgăduit lor. Din care Însusi S-a nascut Cel necuprins, om facându-Se, Ingerului poruncind să strige ei: “Bucura-te, ceea ce esti plină de har, Domnul este cu tine!”
Patimile și Drumul Crucii. Patimile încep in Ghetimani, pe piartra agoniei și apoi din momentul arestării.A fost dus la casa lui Anna, apoi trimis de Anna la Caiafa, unde erau strânsi o parte din shinedriști ca să-L omoare. Biserica Pocăinței Sfântului Apostol Petru. Este o biserică franciscană mai nouă, cu o construcție caracteristică. Se înalță chiar la marginea Muntelui Sion, cum coborâm în Valea lui Iosafat, pe numeroase ruine vechi. Sub biserică se află o criptă și o peșteră mare, numită în tradiția Ierusalimului „Peștera Pocăinței lui Petru”, unde a intrat marele apostol să plângă cu amar după întreita sa lepădare de Hristos. Peste această peșteră, atât de necesară pentru fiecare dintre noi, creștinii au înălțat o mică biserică, încă de la începutul secolului al IV-lea. În anul 614 perșii au dărâmat biserica, în timpul marii lor invazii asupra Locurilor Sfinte. Cruciații au refăcut biserica sub numele „Sfântul Petru de la cântatul cocoșului”. Biserica actuală este deservită de călugări franciscani și poartă numele specific de „Biserica Sfântului Petru Galicani”. Scrieri stavechi mentioneaza ca pe locul actualei biserici s-ar fi aflat casa lui Ana si deci locul judecatii sumare a lui Iisus. Sub biserica sunt o serie de grote, chiar din timpul celui de-al doilea templu si poate in una din acestea Iisus Hristos a fost intemnitat, cum se sustine de cei din această biserică.
,,Iar facandu-se dimineata, toti arhiereii si batranii poporului au tinut sfat impotriva lui Iisus, ca sa-L omoare. Ps 2:1-2, Mi 2:1, Mt 12:14, Mc 3:6, Mc 15:1, Lc 22:66, Lc 23:1, In 18:28 Si, legandu-L, L-au dus si L-au predat guvernatorului Pontiu Pilat. Mt 20:19, Mc 15:1, Lc 23:1, In 18:28. Atunci Iuda, cel care-L vanduse, vazand ca a fost osandit la moarte si cuprins fiind de cainta, le-a inapoiat arhiereilor si batranilor cei treizeci de arginti, Mt 10:4, Mt 26:14-15, Mc 3:19, 2Co 7:10 zicand: "Gresit-am vanzand sange nevinovat". Iar ei i-au zis: "Ce ne priveste pe noi? De-acum e treaba ta!...". Sol 2:13, Mt 27:24, 2Co 7:10. Si el, aruncand argintii in templu, a plecat de acolo; si ducandu-se, s'a spanzurat. 2Rg 17:23, Za 11:13, Fa 1:18-19, 2Co 7:10 Iar arhiereii, luand argintii, au zis: "Nu se cuvine sa-i punem in vistieria templului, deoarece sunt pret de sange".Fa 1:18-19 Si tinand sfat, au cumparat cu ei Tarina Olarului, pentru ingroparea strainilor.Fa 1:18-19. Pentru aceea i s'a spus acelei tarine, pana'n ziua de astazi, tarina Sangelui. Fa 1:18-19 Atunci s'a plinit cuvantul spus prin Ieremia profetul care zice: Si au luat cei treizeci de arginti, pretul Celui Pretuit, pe care l-au pretuit fiii lui Israel, Fa 1:18-19, Ir 32:7-9, Za 11:12-13 si i-au dat pe tarina Olarului, dupa cum mi-a randuit mie Domnul. Fa 1:18-19, Ir 32:7-9, Za 11:12-13”
Toate Evangheliile consemnează trădarea lui Iisus de către Iuda, Marcu și Luca redând oferta lui Iuda a-L vinde pe Iisus preoților (Luca 22, 4), față de care ei se arată bucuroși, promițându-i bani (Marcu 14, 10-11; Luca 22, 4 -6; cf. Ioan 13, 18-30). Numai Matei îl înfățișează pe Iuda întrebându-i pe arhierei cât de mult erau dispuși să-i ofere pentru acest lucru: Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi (Matei 26, 14-15).
Sunt scrise multe carti și lucrari despre Procesul lui Iisus. Procesul Mântuitorului are două aspecte: unul pe linie religioasă, o judecată a unor presupuse culpe religioase, şi unul pe linie politică, o vină politică inventată, pentru că Pilat nu-i gasea vină. Mulți s-au adresat chiar astăzi Israelului să redeschidă acest Proces nedrept. Profețiile au scris despre acestea:
Tradat de un prieten Profetia [Psalmi 40:9] Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul.Implinirea [Marcu 14:10] Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus. [Marcu 14:20] Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid. [Marcu 14:21] Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.
Vandut pe treizeci de arginti Profetia [Zaharia 11:12] Şi le-am zis: “Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi. Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi.”Implinirea [Matei 26:14] Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, [Matei 26:15] A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi.
Acuzat de martori mincinosi Profetia [Psalmi 34:10] S-au sculat martori nedrepţi şi de cele ce nu ştiam m-au întrebat. Implinirea [Marcu 14:56] Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau.
Tacut in fata invinuirilor Profetia [Isaia 53: 7] Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.Implinirea [Marcu 15:4] Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. [Marcu 15:5] Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira.
Scuipat si batut Profetia [Isaia 50:6] Spatele l-am dat spre bătăi şi obrajii mei spre pălmuiri, şi fata Mea nu am ferit-o de ruşinea scuipărilor.Implinirea [Matei 26:67] Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme.
Urât fara temei Profetia [Psalmi 34:11] Răsplătit-au mie rele pentru bune şi au vlăguit sufletul meu. [Psalmi 34:18] Să nu se bucure de. mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii. Implinirea [Ioan 15:24] De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. [Ioan 15:25] Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: “M-au urât pe nedrept“.
Moare pentru mantuirea noastră Profetia [Isaia 53:5] Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Implinirea [Romani 5:6] Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. [Romani 5:7] Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. [Romani 5:8] Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi.
Inceputul Drumului pe care l-am așteptat cu atâta emoție are loc de aici din vechea cetate Antonia, o cazarmă militară mare situată la Ierusalem, construită de Irod cel Mare pe locul unei vechi cetăţi, fortărețe ptolemeice și hasmoneene, la capătul estic al marelui zid al orașului (al doilea zid), la Nord Vest de Templu, între anii 37 şi 335 i.H. Ea a fost ridicată pe locul unor fortărețe, în apropiere de Muntele Templului și Scăldătoarea Bethesda. Se numeşte astfel în semn de omagiu faţă de Marc Antoniu, căruia regele îi datora tronul. A fost palatul şi reşedinţa regală a lui Irod care a rămas aici, probabil, înainte de a decide de a construi un alt palat pe cealaltă parte a oraşului. A făcut alegerea deoarece şi-a dat seama că acest monument care domina Templul putea să întristeze și să irite clasa preoţească și poporul care venea aici. Cu toate că reconstituirile moderne prezintă adesea cetatea ca având un turn la fiecare din cele patru colțuri, istoricul Josephus se referă în mod repetat la ea ca turnul Antonia și afirmă că a fost construită de Ioan Hyrcanus pentru a păstra veșmintele utilizate în Templu. Cu toate acestea, Iosephus precizează: „Aspectul general al ansamblului era acela al unui turn cu alte turnuri la fiecare din cele patru colțuri; trei dintre aceste turnuri erau înalte de cincizeci de coți, în timp ce turnul de la sud-est a fost înălțat până la șaptezeci de coți și așa a permis o vedere a ariei integrale a templului.”
Înaintea Primului Război Iudeo-Roman, Antonia a adăpostit o parte a garnizoanei romane din Ierusalim. Romanii au depozitat acolo veșmintele marelui preot.
În timpul apărării Templului lui Irod, se presupune că războinicii evrei au demolat Turnul Antonia. Iosephus precizează că evreii nu au avut nici o șansă de a distruge un imens fort roman cu ziduri groase de 60 de picioare, apărate de mii de militari romani. Soldații romani s-au grăbit apoi să construiască bănci de asediu împotriva zidului de nord al Templului. Bătălia a durat până când a fost capturat sanctuarul.
Irod a înţeles puterea religiei în sânul evreilor şi a transferat locul puterii, încercând de fapt să concilieze cu elita religioasă din Ţara lui Israel. Se crede că ea a devenit mai târziu locul Pretoriei. Este probabil locul unde Iisus a fost adus în faţa lui Pontius Pilatus, prefectuul provinciei Iudeea în sec. I (între anii 26 şi 7 e.n.). Conform Noului Testament, el ar fi ordonat crucificarea lui Hristos. Istoricul evreu Josephus Flavius descrie clădirea Antonia ca fiind o fortăreaţă flancată de patru turnuri la fiecare colţ. El localizează pe aceasta din urmă la unghiul de nord – vest al coloanelor care înconjurau Templul. Imaginile moderne o situează des de-a lungul părţii de nord a incintei Templului. Cu toate astea, descrierea lui Josephus Flavius sugerează că Antonia a fost despărţită de incinta Templului. Un spaţiu strâmt separa probabil cele două clădirii care erau conectate prin două rânduri de coloane.
În anul 70, armata lui Titus a distrus fortăreaţa în timpul asediului Ierusalemului. Trupele lui au atacat oraşul din nord la 30 mai şi au pus mâna pe primul puţ al celui de-al doilea zid. La 6 august, sacrificiile care aveau loc zilnic în Templu au încetat. Mai întâi, Titus a cucerit fortăreaţa, pentru ca apoi să se concentreze asupra Templului. Şi-a consolidat poziţia în fortăreaţă după care a distrus Templul şi l-a incendiat.Cea mai amănunţită descriere a fortăreţei Antonia o face istoricul Iosif Flaviu în lucrarea „Războiul iudaic”: În exterior avea aspect de fortăreaţă, era înconjurată de un şanţ de apărare, dar în interior era un adevărat palat regal cu apartamente, curţi interioare, băi, spaţii rezervate trupelor. La fiecare colţ era câte un turn, cel din colţul sud-estic fiind cel mai înalt. Din vârful acestui turn se putea supraveghea toată aria templului. Mai multe scări făceau legătura cu templul.O cohortă romană staţiona permanent în fortăreaţă. Când se ivea o dezordine la templu, soldaţii romani coborau de îndată şi restabileau liniştea. Asemenea dezordini se întâmplau des cu ocazia marilor sărbători, în special de sărbătoarea Paştelui, sărbătoare ce amintea de eliberarea de sub stăpânirea egipteană.
După ce Arhelau, care urmase la tron tatălui său, Irod, a fost exilat de către August, fortăreaţa a fost ocupată de garnizoana romană. Când procuratorii romani, care îşi aveau locuinţa obişnuită la Cezareea Maritimă, coborau la Ierusalim, de regulă, preferau palatul lui Irod de lângă actuala Citadelă, care, fiind mai departe de cartierele populare, era mai tihnit. Însă se poate presupune că în momentele de tensiune mai mare, cum erau zilele de sărbătoare ale evreilor, se deplasau la fortăreaţa Antonia, locul ideal de supraveghere a esplanadei înţesate de lume.(postat pe fb de ioan monahul)