Recensamantul populatiei decretat de Cezar Augustus in Iudeea
Exista mulți contestatari pe baza unor materiale superficiale, ori lipsite de toate informațiile, dar informațiile biblice sunt corecte.
„În acele zile”… Evanghelia prezintă fapte istorice întâmplate în acele zile precise. Istoria mântuirii și credința nu sunt o pură invenție umană a unei rețete pentru a trăi fericiți, iar propunându-ți această rețetă, te înșală; nu sunt o tehnică particulară. Mântuirea este istorie, se produce, se întâmplă, se împlinește în istorie. Mântuirea pătrunde în istorie deoarece istoria este locul mântuirii. Nicio speculație nu-l mântuiește pe om: ori mântuirea vine din istorie – așa cum istoria este – și schimbă această istorie, ori nu există nicio mântuire. Există numai iluzie. Cu alte cuvinte, istoria este un fapt concret. Prin istorie înțelegem nu doar realitatea fizică a lumii – aceasta încă nu este istorie deplină – ci și relația ei cu omul care o modifică, care intervine și face binele sau răul, deci include toate problemele care antrenează, implică istoria umană. Mântuirea se întâmplă în istorie, într-o istorie precisă. În care istorie? „În acele zile când Cezar August a dat un decret”.
Cezar Augustus a decretat că toţi locuitorii imperiului roman trebuiau să fie număraţi şi că trebuia să se facă un recensământ de care se puteau servi la îmbunătăţirea prelevării impozitelor. Dar aceasta, împreună cu serioasele dificultăţi interioare ale lui Irod, regele Iudeei, şi cu faptul că iudeii fuseseră întotdeauna foarte ostili oricărei tentative de 'numărare a populaţiei', contribuiseră la întârzierea cu un an a recensământului din regatul iudeu. De la împăratul roman Cezar August a ieşit un edict să se facă un recensământ al întregii populaţii din imperiul său. Acest prim recensământ s-a făcut în timp ce guvernatorul Siriei era Quirinius. Toţi mergeau să se înscrie, fiecare în oraşul din care se trăgea.
„Informaţiile de bază pe care le avem din capitolul 2 de la Luca arată că a existat un recensământ. Se spune că fiecare trebuie să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de census se stabilea o bază de date pentru impozitarea populaţiei şi a terenurilor. Scopul era de a înregistra averi pentru a plăti impozite şi taxe şi realizarea unor restructurări fiscale. Trebuie ştiut că în acea perioadă copiii de la 12 sau 14 ani plăteau statului roman o taxă. O altă informaţie preţioasă este că censul a fost realizat de când Quirinius ocârmuia Siria, în cadrul căreia era inclusă şi Iudeea“, a spus directorul Institutului de Arheologie Iaşi.
Profesorul Alexander Rubel a spus că în cercetarea istorică din secolul al XIX-lea a fost respinsă ipoteza ca Iosif şi Fecioara Maria să fi participat la un recensământ roman şi, mai mult, la îndatorirea de a părăsi oraşul Nazaret unde locuiau, pentru a merge la Betleem. Istoricii puneau acest episod pe seama unei legende prin care se încerca să se facă o legătură între Iisus Hristos şi „oraşul“ lui David, regele iudeilor. Însă profesorul a arătat că, în lumina descoperirilor din secolul trecut, cele consemnate în Biblie sunt veridice. În anul 1961 au fost descoperite mai multe documente administrative din secolul al II-lea, aparţinând unei evreice pe nume Babatha. Din aceste documente aflăm că Babatha era căsătorită cu un evreu pe nume Iuda, fiul lui Eleazar Kethushyon. Relaţiile dintre ei aveau şi o natură economică care trebuia stabilită de statul roman. În anul 127, Iuda a mers împreună cu Babatha în localitatea Rabbath Moab pentru a-şi declara proprietăţile din Mahoza guvernatorului roman al Arabiei. Această declaraţie se făcea în contextul unui recensământ local.
Edificatoare este similitudinea dintre cazul lui Iosif şi Mariei şi cel al lui Iuda şi Babatha. Pentru a nu pierde terenurile din Mahoza, familia lui Babatha a fost nevoiţă să facă o călătorie de 40 km pentru a le declara la Rabbath. Probabil acelaşi lucru l-au făcut şi Iosif şi Maria. Pentru a-şi declara eventualele posesiuni de la Betleem, Iosif şi Maria au fost nevoiţi să facă drumul de la Nazaret spre „oraşul“ lui David, chiar dacă Maria era în apropierea sorocului Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Această informaţie vine să corecteze o ipoteză mai veche a istoricilor şi să arate că relatările Evangheliştilor se bazează pe informaţii istorice corecte.
“ În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască…”
Înscrierea din Faptele Apostolilor 5:37, a fost marcată și de insurecţia condusă de Iuda din Galilea. În acel an Iudea era încorporată în sistemul de provincii romane, şi s-a ţinut un recensământ, pentru a se stabili cantitatea de tribut pe care îl avea de plătit noua provincie vistieriei imperiale.
Recensământul relatat în Luca 2:1 ş.urm., în cursul căruia S-a născut Hristos la Betleem, ridică un număr de probleme. Oricum există un consens general cu privire la următoarele posibilităţi:
Că este posibil ca un asemenea recensământ ca şi cel descris de Luca să fi avut loc în Iudea spre sfârşitul domniei lui Irod (37-4 î.H.). Că acesta putea să fie o parte dintr-un recensământ general, efectuat în tot imperiul, după cum indică Luca 2:1; (3) că este posibil ca acest recensământ să impună întoarcerea fiecărui cap de familie la domiciliul lui originar, după cum se afirmă în Luca 2:3.
Recensâmântul s-a făcut sub conducerea lui P. Sulpicius Quirinius, care în timpul acela avea funcţia de legat imperial al Siriei. Ideea ca Israelul să plătească tribut unei supraputeri păgâne a fost considerată intolerabilă de Iuda şi de către gruparea zeloţilor a căror formare datează din acea perioadă.
În anii ai lui Irod, Cezar August l-a tratat ca pe un supus; toată Iudea a trebuit să depună un jurământ de loialitate lui Cezar August precum şi lui Irod (Josephus, Ant. 16.290; 17.42). Compară recensământul impus în anul 36 d.H. în regatul lui Arhelau (Tacit, Anale 6.41). Există dovezi cu privire la activităţi de recensământ în diverse părţi ale Imperiului Roman între anii 11 şi 8 î.H.; cea referitoare la un recensământ din Egipt din 10-9 î.H. (primul dintr-o serie în care aveau loc din 14 în 14 ani) este deosebit de convingătoare. Obiceiul descris în Luca 2:3 (evident, ca fiind ceva familiar) este atestat în Egipt, în anul 104 d.r. În ceea ce priveşte relaţia dintre Quirinius şi acest recensământ timpuriu.
Quirinius (Qui · rin'i · ne). Guvernator roman al Siriei, în momentul "înregistrării" comandate de Cezar Augustus, care a dus la nașterea lui Iisus în Betleem (Lu 2: 1, 2). Numele său complet a fost Publius Sulpicius Quirinius. În Chronicographus Anni CCCLIIII, o listă a consulilor romani, numele lui Quirinius apare în 12 î.Hr., alături de cel al lui Messala.(Chronica Minora, editat de T. Mommsen, München, 1981, vol. I, p. 56)
Istoricul roman Tacitus povestește pe scurt istoria lui Quirinius, spunând: "El s-a nascut în Lanuvium; dar ca un soldat și un slujitor activ, el a câștigat un consulatul sub Augustusul divin și, mai târziu, prin capturarea fortărelor omonadensiene dincolo de granița cu Cilicia, a câștigat insignele triumfului, a fost consilier al lui Gaius Caesar în timpul comandamentului său în Armenia."( Annals, III, XLVIII) Moartea sa a avut loc în 21 d.H). Nu este menționat de Tacitus privind relația lui Quirinius cu Siria. Istoricul evreu Josephus relaționează misiunea lui Quirinius din Siria ca guvernator în legătură cu atribuirea simultană a lui Coponius ca domnitorul roman al Iudeii. El afirmă: "Quirinius, un senator roman care a trecut prin toate magistraturile până la consul și un om care a fost extrem de distins în alte privințe, a sosit în Siria, trimis de Caesar ca guvernator al națiunii și pentru a face o evaluare a lor pentru a plati taxe. Coponus, un om de rang și remaecabil calareț, a fost trimis impreuna cu el pentru a domni peste evrei cu autoritate deplina.
"Josephus continua sa relateze faptul ca Quirinius a venit in Iudea unde și-a extins autoritatea si a ordonat o impozitare acolo. Acest lucru a adus multă resentimente și o încercare nereușită de revoltă, condusă de "Iuda, a Gaulanită. "( Antichitățile evreiești, XVIII, 1, 2, 3, 4) Este evident revolta menționată de Luca la Fapte 5:37. Conform afirmației lui Iosif, a avut loc în "cel de-al treizeci și șaptelea an după înfrângerea lui Anthony de la Cezar la Actium" ( Antichitățile evreiești, XVIII, 26).
De mult timp se cunoștea că aceasta a fost singura guvernare a Siriei de către Quirinius, pentru care istoria seculară a furnizat confirmarea. Cu toate acestea, în anul 1764, în Roma a fost găsită o inscripție cunoscută sub numele de Lapis Tiburtinus, care, deși nu a dat numele, conține informații pe care majoritatea savanților le-ar putea recunoaște doar lui Quirinius.( Corpus Inscriptionum Latinarum, editat de H. Dessau, Berlin, 1887, vol. 14, p. 397, nr. 3613) Ea conține afirmația că atunci când a plecat în Siria a devenit guvernator (sau legat) pentru a doua oară. Pe baza inscripțiilor găsite în Antiohia care conțin numele lui Quirinius, mulți istorici recunosc că, Quirinius era, de asemenea, guvernator al Siriei în perioada acestui recensâmânt. Există însă o incertitudine din partea lor, cu privire la locul în care Quirinius se încadrează printre guvernatorii romani din Siria. Josephus îl numește pe Quintilius Varus ca guvernator al Siriei în timpul și ulterior morții lui Irod cel Mare. (Antichitati evreiești, XVII, 89; XVII, 221 ) Tacitus se referă, de asemenea, la Varus ca guvernator în momentul morții lui Irod. (Istorii, V, IX) Josephus afirmă că predecesorul lui Varus a fost Saturninus (C. Sentius Saturninus).
Mulți cercetători, având în vedere dovezile unei guvernări anterioare de către Quirinius, sugerează anii 3-2 î.H. pentru guvernarea sa. În timp ce aceste date s-ar armoniza în mod satisfăcător cu înregistrarea biblică, baza pe care acești savanți le selectează este în eroare. Asta este faptul că ei numesc Quirinius ca guvernator în acei ani, deoarece își pun locul după cel al lui Varus și, prin urmare, după moartea lui Irod cel Mare, pentru care folosesc data populară, dar eronată din 4 î.H.; [Data morții sale]. (Pentru același motiv, adică folosirea datei nedeclarate la 4 î.H. pentru moartea lui Irod, ele dau guvernării lui Varus între 6 și 4 î.H., însă lungimea domniei sale este conjectural, pentru că Josephus nu specifică data începutului său sau a sfârșitului său.) Cele mai bune dovezi indică spre 2 î.H pentru nașterea lui Iisus. Prin urmare, guvernarea lui Quirinius trebuie să fi inclus în acest an sau o parte a acestuia.
Unii oameni de știință atrag atenția asupra faptului că termenul folosit de Luke, și de obicei tradus "guvernator", este hegemon. Acest termen grecesc este folosit pentru a descrie legații, procuratorii și proconsulii romani și înseamnă, în principiu, un "lider" sau un "înalt ofițer executiv". Prin urmare, unii sugerează că, în momentul în care Luca se referă la " prima înregistrare, "Quirinius a servit în Siria în calitate de legator special al împăratului exercitând puteri extraordinare. Un factor care poate ajuta la înțelegerea acestei chestiuni este referirea clară a lui Iosif la o conducere dublă a Siriei, deoarece în contul său el vorbește despre două persoane, Saturninus și Volumnius, care servesc simultan ca "guvernatori ai Siriei" ( Antichități evreiești, XVI , deci, dacă Josephus este corect în lista sa de Saturninus și Varus ca președinți succesivi ai Siriei, este posibil ca Quirinius să fi slujit simultan fie cu Saturninus (ca și Saturninus) Volumnius a făcut-o) sau cu Varus înainte de moartea lui Irod (care a avut loc probabil în 1 î.Hr.). Noua enciclopedie a cunoașterii religioase Schaff-Herzog prezintă această viziune: "Quirinius a stat exact în aceeași relație cu Varus, guvernatorul Siriei, așa cum a făcut mai târziu Vespasian lui Mucianus. Vespasian a condus războiul în Palestina, în timp ce Mucianus era guvernator al Siriei; și Vespasian a fost Legatus Augusti, deținând tocmai același titlu și rang tehnic ca Mucianus. "-1957, voi. IX, pag. 375, 376. O inscripție găsită în Veneția ( Lapis Venetus ) se referă la un recensământ condus de Quirinius în Siria. Cu toate acestea, nu oferă niciun mijloc pentru a determina dacă acest lucru se întâmpla în guvernarea lui anterioară sau ulterioară. - Corpus Inscriptionum Latinarum, editat de T. Mommsen, O. Hirschfeld și A. Domaszewski, 1902, vol. 3, p. 1222, nr. 6687 -
Luke a dovedit acuratețea în problemele istorice, dând un motiv bun pentru a accepta ca referință la Quirinius ca guvernator al Siriei în perioada nașterii lui Iisus. Se poate aminti că Josephus, practic singura sursă de informație, nu sa născut până în anul 37 d.H, deci aproape patru decenii după nașterea lui Iisus. Luke, pe de altă parte, era deja un medic care călătorea cu apostolul Pavel la aproximativ 49 de ani, când Josephus nu era decât un băiat de 12 ani. Din cele două, Luca, chiar și în mod obișnuit, este cea mai probabilă sursă de informații fiabile despre materie a guvernării siriene chiar înainte de nașterea lui Isus. Justin Martyr, un palestinian al celui de-al doilea secol d. H, a citat înregistrările romane ca dovadă a acurateței lui Luke în ceea ce privește guvernarea lui Quirinius în momentul nașterii lui Iisus. ( Comentariu catolic despre Sfânta Scriptură, editat de B. Orchard, 1953, p. 943). Nu există nici o dovadă că relatarea lui Luca a fost vreodată provocată de istoricii timpurii, chiar și de criticii timpurii precum Celsus.
Recensământul, corect menționat de Evanghelii, a fost cerut de împăratul Romei, Octavian Augustus (63 î.H.- 14 d.H.) iar proconsul peste Iudeea şi Siria era Quirinius. Cum se desfăşura? Simplu. Fiecare om trebuia să meargă în “cetatea sa” (era vorba de localitatea în care s-a născut) şi sa se “înscrie” în registrele administraţiei romane. Şi toţi oamenii de prin provinciile romane mergeau să se înscrie, aşa era porunca, chiar dacă străbăteau uneori distanţe mari (cei care nu mai locuiau acolo unde s-au născut) şi chiar dacă erau nevoiţi să stea la coadă zile bune până le venea rândul “la înscris” Cercetătorii au plasat eronat acest recensământ în perioada anilor 7-6 î.H., fara a tine seamă de multi factori cere i-au indepartat de evaluarea perioadei.
Mult timp informaţiile din Noul Testament au fost ridiculizate şi discreditate de sceptici şi de atei. Primul lor motiv, în acest context, era că pe vremea aceea nu ar fi existat un recensământ al oamenilor. Al doilea motiv era neconcordanţa între datele istorice cunoscute ca fiind sigure şi datele din Noul Testament. Adică, potrivit informaţiilor istorice, Quirinius a fost guvernator al Siriei în perioada anilor 6-7 d.H, nicidecum pe vremea regelui Irod cel Mare a cărui moarte e stabilită istoric la anul 4 î. d. H. Potrivit Noului Testament, Iisus s-a născut când Irod cel Mare trăia şi a ordonat uciderea pruncilor din Betleem şi din împrejurimi, care aveau vârsta de doi ani şi sub doi ani, cu scopul de a-L ucide pe Pruncul Iisus.
Limpezirea situaţiei cu privire la Quirinius a venit după Răzbiul II Mondial, din partea lui Sir William Ramsay, arheolog şi profesor la Universitatea Oxford şi la Cambridge, din Marea Britanie. El a descoperit un monument în Antiohia Pisidiei, în Asia Mică, care arată că Quirinius a fost de două ori guvernator al Siriei. Prima dată a fost guvernator militar, între anii 10-7 î.H, perioadă în care guvernator civil era Saturninus. Aşa stând lucrurile, e necesar să afirmăm că Hristos S-a născut în perioada anilor 7- 6 î. d. Hr., ceea ce este o contradicţie logico-cronologică evidentă, cum adică Hristos S-a născut înainte de Hristos ? Totuşi, istoricii folosesc această exprimare, dat fiind faptul că ei presupun a fi cunoscute explicaţiile de mai jos. Numărarea anilor de la naşterea lui Hristos, sau înfiinţarea erei noastre creştine, s-a făcut în sec. VI d. H., de către Dionisie Exiguus, un călugăr originar din Scythia Minor (Dobrogea de azi) şi trăitor la Roma începând cu anul 500 d.H. Ca membru al Curiei Vaticanului, el a primit sarcina „să conceapă o metodă pentru a determina data Paştilor, după Regula alexandrină, aşa cum s-a reglementat de Sinodul de la Niceea.”
În anul 525 Dionisie a introdus în tabelul său de Paşti numărarea anilor de la Naşterea lui Iisus Hristos, eliminând atunci obiceiul de a număra anii de la începutul domniei împăratului Diocleţian, persecutor al creştinilor. Dionisie arăta că a început numărarea anilor „de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca să ne fie mai cunoscut începutul nădejdii, iar pricina mântuirii omeneşti ( adică Patimile Mântuitorului nostru ) să lumineze cu mai multă strălucire.” Acest sistem cronologic a fost adoptat în Italia încă din timpul lui Dionisie, apoi mai târziu în Franţa şi treptat în toată lumea. Era creştină sau Anno Domini devine dominantă în Europa Apuseană după ce Beda Venerabilul a folosit-o în Istoria Eclesiastică a Poporului Englez, 731 d.H. Cercetătorii de mai târziu au constatat că Dionisie a calculat cu o eroare de 4-5 ani, sau chiar 6-7 ani, anul în care S-a născut Hristos. Cei care susţin că eroarea este de cel puţin 6 ani argumentează că el a uitat să pună anul zero pe axa timpului între anul 1 d. H şi anul 1 î. d. H., şi de asemenea nu a luat în seamă o perioadă de patru ani în care împăratul August a domnit cu numele de Octavian. Dionisie a pus Naşterea Domnului în anul 753 de la întemeierea Romei (ab Urbe condita) - atunci când s-a arătat steaua Betleemului după care au fost călăuziţi magii din Răsărit, ajungând astfel la Ierusalim şi întrebând despre regele iudeilor care s-a născut atunci.
„În acele zile”… Evanghelia prezintă fapte istorice întâmplate în acele zile precise. Istoria mântuirii și credința nu sunt o pură invenție umană a unei rețete pentru a trăi fericiți, iar propunându-ți această rețetă, te înșală; nu sunt o tehnică particulară. Mântuirea este istorie, se produce, se întâmplă, se împlinește în istorie. Mântuirea pătrunde în istorie deoarece istoria este locul mântuirii. Nicio speculație nu-l mântuiește pe om: ori mântuirea vine din istorie – așa cum istoria este – și schimbă această istorie, ori nu există nicio mântuire. Există numai iluzie. Cu alte cuvinte, istoria este un fapt concret. Prin istorie înțelegem nu doar realitatea fizică a lumii – aceasta încă nu este istorie deplină – ci și relația ei cu omul care o modifică, care intervine și face binele sau răul, deci include toate problemele care antrenează, implică istoria umană. Mântuirea se întâmplă în istorie, într-o istorie precisă. În care istorie? „În acele zile când Cezar August a dat un decret”.
Iosif și Maria merg la recensământ în Betleem. Nu era necesar ca Maria să meargă la Betleem pentru înregistrare - Iosif fiind autorizat să-şi înregistreze familia. Dar Maria, care era o persoană aventuroasă şi foarte dinamică, a insistat să-l însoţească. Ea se temea să rămână singură, de frică ca copilul să nu se nască în absenţa lui Iosif; în plus, Betleem nu era departe de Oraşul lui Iuda, iar Maria prevedea posibilitatea unei întâlniri cu ruda sa Elisabeta. De fapt, Iosif i-a interzis Mariei să-l însoţească, dar a fost inutil; în momentul împachetării hranei pentru călătoria de trei sau patru zile, ea a pregătit porţii pentru două persoane şi a fost gata de plecare. Dar, înainte de a porni efectiv la drum, Iosif fusese de acord cu plecarea Mariei, şi au părăsit voioşi Nazaretul în zorii zilei.
Iosif şi Maria erau săraci şi, cum nu aveau decât un singur animal de povară, Maria, fiind însărcinată, călărea animalul care purta proviziile, în timp ce Iosif mergea pe jos, conducând animalul. Construcţia şi aranjamentul unei case reprezentaseră o serioasă micşorare a resurselor lui Iosif, dat fiind că el trebuia totodată să contribuie la întreţinerea părinţilor lui, tatăl său devenind invalid nu de multă vreme. Astfel încât, acest cuplu iudeu şi-a părăsit umilul său domiciliu pentru a pleca spre Betleem.
Să mergem și noi cu ei în zilele următoare, va fi o călatorie biblical minunată. Va aștept cu materiale noi și interesante.Amin (postat pe fb de ioan monahul)