Răsărit-a lumii lumina cunoştinţei prin nașterea Ta, Iisuse Hristoase!
Existată multe profeții care făceau referire la viața celui ce avea să se nască din Fecioară. Este important pentru noi creștinii să știm care sunt rădăcinile creștinismului ortodox, pentru a ne întări și mai mult în credință. Mai jos puteți citi profețiile din Vechiul Testament despre Mesia, împărțite pe subiecte. La fiecare subiect veți putea vedea profeția și împlinirea profeției prin texte ale cărților din Sfânta Scriptură scrise la sute de ani diferență unele de altele.
01. Samanta femeii care va zdrobi capul sarpeluiProfetia. [Facerea 3:15] Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul. Implinirea [Galateni 4:4] Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, …
[Evrei 2:14] Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, … [Evrei 2:15] Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.[Coloseni 1:13] El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, [Apocalipsa 20:10] Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor.
02. Urmasul lui Avraam: samanta in care toate neamurile vor fi binecuvantate Profetia. [Facerea 12:3] Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului [Facerea 22:18] Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu. [Facerea 26:4] Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului, … Implinirea [Matei 1:1] Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. [Evrei 2:16] Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat.
03. Urmasul lui Isaac. Profetia [Facerea 17:19] Iar Dumnezeu a răspuns lui Avraam: “Adevărat, însăşi Sarra, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu, legământ veşnic: să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui …Implinirea [Luca 3:34] Fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, …
04. Urmasul lui Iacov. Profetia. [Numerii 24:17] Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. [Numerii 24:19] Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni cu putere şi va pierde pe cei ce vor rămâne în cetate. Implinirea. [Matei 1:2] Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; …
05. Vine din tribul lui Iuda. Profetia [Facerea 49:10] Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele. Implinirea. [Luca 3:33] Fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda.
06. Urmas pe tronul lui David. Profetia. [Isaia 9:6] Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta. Implinirea [Luca 1:32] Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.
07. Uns si Vesnic. Profetia. [Daniel 9:25] Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns – Cel-Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. [Ps. 44:9] Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi. [Ps. 44:10] Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale;
[Psalmi 101:25] Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam. [Psalmi 101:27] Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. [Psalmi 101:28] Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina. Implinirea [Luca 1:33] Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. [Evrei 1:9] Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi. [Evrei 1:12] Şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
08. Nascut in Betleem. Profetia [Miheia 5:1] Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei. Implinirea. [Luca 2:4] Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. [Luca 2:5] Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. [Luca 2:7] Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.
09. Vremea Nasterii Lui. Profetia [Daniel 9:25] Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns – Cel-Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Implinirea [Luca 2:1] În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. [Luca 2:2] Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria.
10. Nascut din Fecioara. Profetia. [Isaia 7:14] Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. Implinirea. [Luca 1:26] Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, … [Luca 1:27] Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. [Luca 1:30] Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. [Luca 1:31] Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Iată locul unde s-au întâlnit Cerul cu pământul, Dumnezeu, îngerii şi omul. Oare de ce, aici, în peşteră, în staulul oilor?! Se pare că acesta era cel mai nepătat loc de pe pământ. Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pământ. Ieslea a fost şi altarul la care a slujit Fiul lui Dumnezeu mai întâi omului. Aici au primit binecuvântare cete de îngeri care au adus vestea naşterii Fiului lui Dumnezeu păstorilor şi întregii lumi. Tot de la acest altar au primit binecuvântare păstorii şi magii care au adus daruri Pruncului Iisus şi le-au pus pe acest sfânt altar – ieslea din peştera Betleemului.
Câte altare nu erau în acea vreme în Egiptul antic sau în Mesopotamia?! Câte temple măreţe, care azi sunt declarate minunile lumii şi la niciunul n-a vrut să slujească Hristos?! …Peştera a fost cel mai sfânt loc de pe pământ, iar Golgota a devenit mai apoi locul cel mai sfinţit prin Sângele lui Hristos. De ce ieslea şi nu templu!? Răspunsul la această întrebare se află la marginea minţii de unde vedem, din când în când, razele stelei care i-a călăuzit pe magi.
Era noapte, păstorii îşi păzeau turmele şi s-a făcut arătare de îngeri. Locuitorii Betleemului dormeau, o lume întreagă dormea, treji erau doar neadormiţii îngeri şi păstorii; ei privegheau, doar ei Îl aşteptau pe Mesia. Aceasta a fost cea mai luminoasă noapte de pe pământ, de la Facere şi până la Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Păstorii au văzut pentru prima oară albastrul infinit al cerului, unde şi-au înălţat şi ei mintea o clipă, însă nu şi-au putut scutura aripile de umbra timpului şi au rămas pe mai departe anonimii păstori din Betleem. După cucerirea Daciei, la Roma a fost sărbătoare o sută douăzeci şi trei de zile, dar la Betleem, la Naşterea lui Hristos, niciuna.
Azi, aici la Betleem, frate creştine, eşti chemat să fii alături de îngeri şi de păstori, să te bucuri că a venit în lume Hristos Domnul şi pentru tine. Peştera şi ieslea sunt în Altarul bisericii unde ai fost dus şi tu ca prunc în braţe, de maica ta, ca dar Pruncului Iisus. Când te-a dus spre a fi botezat, maica ta a luat atunci chipul magilor care I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Maica ta te-a dus pe tine dar lui Hristos, să fii pe veci al Lui şi să trăieşti în veşnicie întru bucuria sfinţilor în Cerescul Rai. Privim cu evlavie interiorul bisericii. Este cu totul divin şi măreţ, pe măsura credinţei marilor împăraţi bizantini. În total, lungimea bisericii este de 60 metri şi lăţimea de 30. Prima biserică a fost construită, aici, de Sfânta Împărăteasă Elena, în anul 326. După două secole, în anul 531, marele împărat Iustinian a modificat şi înfrumuseţat această biserică, păstrând în cea mai mare parte primul lăcaş. Biserica zidită de Sfânta Elena se compunea dintr-un atrium (pronaos), un naos, compus din cinci nave longitudinale sprijinite pe stâlpi de marmură, şi altarul poligonal, ridicat chiar deasupra Sfintei Peşteri. Pardoseala era împodobită cu mozaicuri de mare calitate artistică, cu motive florale creştine.
Biserica Nasterea Domnului din Betlehem este unul dintre cele mai importante locuri crestine de inchinare. Aceasta biserica a fost ridicata pe locul pesterii in care S-a nascut Mantuitorul Hristos. De asemenea, Biserica Nasterea Domnului este si una dintre cele mai vechi biserici crestine din lume pastrate pana astazi. Biserica Nasterea Domnului din Tara Sfanta se afla in partea de rasarit a orasului Betleem, la opt kilometri de orasul Ierusalim. Complexul ce o inconjoara, acoperind aproximativ 12.000 metri patrati, include in afara de basilica propriu-zisa, o manastire ortodoxa, una catolica si una armeana.
Nasterea Mantuitorului Hristos este relatata in Evangeliile Apostolilor Matei si Luca. In pofida micilor diferente, care intaresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amandoi Evanghelistii afirma faptul ca Hristos S-a nascut in Betleem si a crescut in Nazaret. Evanghelistii mentioneaza doar faptul ca Fecioara Maria L-a nascut pe Hristos intr-o „iesle”. Nu se afirma clar daca locul acesteia era intr-o „pestera” sau intr-un „staul”. Insa, la mai putin de un secol distanta, Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, cat si Protoevanghelia lui Iacov mentioneaza cuvantul „pestera”. Aceasta nu este nici o contrazicere, caci, dupa cum era obiceiul in acea vreme, casele sa ridicau in fata pesterilor care se gaseau in zona, astfel incat pestera sa poata fi folosita drept staul pentru animale.
Prima mentionare a pesterii din Betleemn, cinstita drept loc al Nasterii Domnului Hristos, apare in scrierile Sfantului Iustin Martirul si Filosoful, datand din jurul anului 160. El a identificat intaia oara grota ce se afla sub biserica drept pestera sfanta, locul Nasterii lui Hristos. Spre intarirea acestuia vine si traditia, cu mentionarile gasite in scrierile lui Origen si ale lui Eusebiu, acestea datand din secolul al III-lea. In anul 326, Sfantul Imparat Constantin si maica sa, Sfanta Elena, au hotarat ridicarea unei biserici deasupra pesterii. Aceasta prima biserica a Nasterii Domnului, inchinata la data de 31 mai 339, avea un plan octogonal si era pozitionata chiar deasupra pesterii. In centrul acesteia, o gaura larga de 4 metri, inconjurata cu o balustrada, oferea o privire de ansamblu a pesterii. Din aceasta perioada se pastreaza inca bucati impresionante si insemnate din mozaicul ce acoperea in intregime podeaua bisericii. Fericitul Ieronim a trait si lucrat in Betleem din anul 384, iar mai apoi a fost inmormantat intr-o pestera de dedesubtul bisericii. Biserica ridicata in perioada Sfantului Constantin cel Mare a fost distrusa de catre imparatul Justinian in anul 530, pentru a putea ridica, in locul ei, o biserica mult mai incapatoare. Biserica ridicata de imparatul Justinian este cea care se vede si astazi.
Persii au crutat Biserica Nasterii in timpul invaziilor din anii 614 deoarece, conform legendelor, acestia au ramas profund impresionati de o reprezentare a Magilor care s-au inchinat Pruncului, aducand daruri. Reprezentati in scena Nasterii Domnului, magii de la rasarit erau imbracati in haine persane – magii erau calatori tot de origine persana. Acest lucru a fost mentionat si in cadrul unui Sinod tinut la Ierusalim in secolul al IX-lea. Mentionarea a fost folosita de catre participanti in demonstrarea utilitatii si folosului reprezentarilor religioase. Musulmanii nu au indeplinit decretul lui Hakim, dat in anul 1009 privind daramarea tuturor monumentelor crestine, deoarece, din vremea lui Omar (639), acestora li s-a oferit si permis, spre slujire, folosirea unuia dintre transeptele Bisericii.
Era prima noapte din univers în care strălucea Soarele dreptăţii – Hristos. Un Soare Care nu va mai apune, ci doar asfinţeşte. Bucuria îngerilor şi a păstorilor a fost stinsă nu după multă vreme, căci Soarele, ce abia răsărise, scotea la lumină fărădelegile unei lumi întregi. Irod a fost primul care, pus în faţa Luminii celei de Sus, s-a văzut pe sine şi apoi a căzut în sine şi din sine a căzut în adânc, în râul de sânge al nevinovaţilor prunci pe care i-a ucis vrând să stingă Soarele. Irod nu s-a luptat cu pruncii, ci cu Soarele Hristos. A vrut să stingă lumina Soarelui cu sângele pruncilor, lovind cu sabia, fără milă, grumazul lor. Irod deschide poarta unei noi galaxii în univers, galaxia martirilor. Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero şi au intrat în noaptea minţii. Ei nu pot gândi ce se întâmplă dincolo de apusul soarelui şi nu au nicio amintire din viitor. Pendula timpului pentru ei se opreşte deasupra mormântului. Oare şi în spaţiul mental al neamului nostru mai sunt mulţi oameni care se luptă şi azi să stingă Soarele?! Azi se taie, nu capul pruncilor, ci li se taie mintea. De nu le vom păzi mintea, iubite mame, vom deveni în curând un neam cu capul tăiat. Apăraţi mintea pruncilor aşa cum îşi apără pasărea puii în cuib, cu aripile ei, de păsările răpitoare. Mutaţi minţile pruncilor din această lume în lumea Pruncului Iisus. Este singura lume unde vom trăi întru bucuria Duhului Sfânt….
Cruciatii au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Imparatii Baldwin I si Baldwin II au fost incoronati in acest loc. Intr-o atmosfera de totala intelegere, francii si bizantinii au contribuit impreuna la redecorarea in intregime a interiorului Biserica Nasterii. Aceasta actiune s-a intins intre anii 1165-1169. Evenimentul este mentionat intr-o inscriptie de limba greaca, pastrata in transeptul de nord.
Biserica Nasterea Domnului a fost neglijata uneori, pe perioade mari de timp. Aceste perioade de neingrijire au fost cele in care au domnit otomanii Mamluk si Ottoman, dar, din fericire, Biserica Nasterii nu a fost afectata prea mult, si nici daramata. Cea mai mare parte din marmura existenta in acea vreme in Biserica Nasterea Domnului a fost scoasa de turci si folosita la zidirea si impodobirea Templului de pe Munte, aflat in Ierusalim.
Alta incercare prin care a trecut Biserica Nasterea Domnului sunt cutremurul din 1834 si incendiul din 1869, care au distrus mobilierul de lemn al pesterii. Cu toate acestea, biserica a supravietuit tuturor incercarilor naturale sau umane la care a fost supusa. In anul 1847, furtul stelei de argint care marcheaza exact locul Nasterii Pruncului Hristos, a dus la o criza internationala ce a cuprins in intregime Locurile Sfinte. Aceasta criza a dus, in cele din urma, la Razboiul din Crimeea (1854-1856).
La fel ca si la Biserica Sfantului Mormant, si aici, parti din Biserica Nasterea Domnului se afla sub controlul diferitelor confesiuni crestine. In anul 1852, grija Biserica Nasterii s-a incredintat mai multor centre crestine. Astfel, biserica se afla in grija romano-catolicilor, a armenilor si a grecilor ortodocsi. Grecii se ingrijesc, cu precadere, de intretinerea in buna stare a Pesterii Nasterii.
Usa pocaintei - o usa de mici dimensiuni incrustata in zidul gros de piatra al Bisericii Nasterii - a fost facuta si amplasata in zid in perioada otomana, cu scopul de a impiedica pe necredinciosi sa intre inauntru calare. De asemenea, aceasta usa, pe langa faptul ca obliga pe oricine sa descalece de pe cal, obliga pe vizitator si la o plecare a capului in semn de cinstire a locului. Un motiv bun poate fi si acela al unei mai bune aparari in cazul unui atac al musulmanilor. Aceasta usa a fost plasata in locul unei alte usi mai vechi, din perioada cruciadelor, care era mult mai mare. Marginile usii celei mari se pot observa inca deasupra celei mici. Tot aici se mai pot observa si marginile usii patrate pe care o detinea Biserica Nasterii in momentul zidirii ei de catre imparatul Iustinian.
Nava incapatoare se pastreaza intacta inca de pe vremea Iustinian, cu toate ca tavanul a fost supus unor restaurari de-alungul secolelor al XV-lea si al XIX-lea. Coloanele din piatra lustruita, majoritatea dintre ele fiind luate din biserica initiale a lui Constantin - secolul al XIV-lea. Hristos a venit în lume să-l caute pe omul care căzuse în păcat. L-a aflat într-o peşteră, în peştera Betleemului şi acolo m-a găsit şi pe mine. Peştera preînchipuia mormântul pe care îl găsise omul, era casa omului. Omul nu mai găsea drumul spre Cer, ci mergea mereu tot mai jos, mai în adânc. Peştera era lumea întunericului. Aşa cum Adam, după ce păcătuise, se ascunsese de Dumnezeu în Rai, aşa şi omul se ascundea de Dumnezeu în întuneric. Omul fugea de lumină, fugea de Dumnezeu. Omul se ascundea în întunericul minţii, omul cobora tot mai în jos, la iad, acolo unde s-a stins iubirea. Hristos S-a născut în această noapte sfântă aducându-ne lumină, ca în zorii acestei zile sfinte să ne dezlipim din îmbrăţişarea nopţii păcatului. Odată cu Naşterea lui Hristos, omul dobândeşte dreptul la veşnicie şi astfel putem spune că ne-am născut cu dreptul la veşnicie. Cand luam în calcul aceste lucruri, parca nu mai pare asa de usor. Decizia magilor a fost deosebit de grea, dar l-au iubit mai mult pe Dumnezeu decat bogatiile acestei lumi si chiar decat propria lor viata. Au fost niste ascultatori schimbati, dupa ce l-au intalnit pe Mesia Timpul s-a născut în veşnicie şi se va odihni tot în veşnicie. Iubite mame, ce vom răspunde lui Dumnezeu şi sociologilor la întrebarea de ce, în satele noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulţi copii la şcoală decât azi?! Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc?
Dragi credincioşi, oare Irod este modelul nostru, sau Hristos Care a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor“ (Mt. 19, 14)?! A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam. Mulţi, în decursul frământatei istorii a neamului românesc, au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reuşit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi şi cu strămoşii noştri. Omul nu este un adaos la lume, ci este bucuria şi coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul a alungat tristeţea din Rai. Omul este bucuria îngerilor şi împreună Îl preamăresc pe Dumnezeu. Azi, omului îi este frică de iubire şi trăieşte tot mai însingurat, precum un val fără ţărm, ca un val care nu mai îndrăzneşte să sărute ţărmul. Societatea ne împinge azi spre o utopie impusă. Oare acesta este ţărmul sărutului nostru – utopia?! Noi sărutăm azi icoana Naşterii, de unde primim dulcea îmbrăţişare a Pruncului Iisus.
Podeaua pesterii este pavata cu marmura. Tot mobilierul pesterii dateaza de dupa incendiul din anul 1869; exceptie fac doar portile de bronz ale intrarii de sud si ale celei de nord. Acestea dateaza din vremea lui Iustinian – secolul al VI-lea. Din pestera pornesc alte trepte ce duc intr-o capela laterala – Capela Ieslei – detinuta de romano-catolici. Langa aceasta se pastreaza unele fragmente de mozaic datand din secolul al II-lea, asemenea si unele capiteluri de coloane. Naosul basilicii este impartit in cinci nave longitudinale separate de patru randuri de coloane, in stil corintic, cate 11 in fiecare rand. Pe ele sunt pictati Apostolii Domnului, cu numele scrise in latina si greaca. Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 pastreaza inca picturi de pe vremea cruciatilor, infatisand mai multi sfinti si pe Maica Domnului cu Prucul. Starea acestora nu este una foarte buna, datorita timpului si metodelor de iluminat ale bisericii, insa, cu atentie, se pot observa bine. Fragmente foarte calitative de mozaic mural, datand din anii 1160, impodobesc ambele laterale ale navei. Fiecare laterale avea trei registre – lucru stiut dintr-o descriere a Biserica Nasterii datand din anul 1628.
Registrul de mozaic de jos ii infatisa pe inaintasii lui Iisus; registrul de la jumatate cuprindea informatii legate de sinoadele locale si ecumenice; registrul de sus infatisa o serie de ingeri intre ferestrele bisericii. Numele artistului care a lucrat la acest mozaic, Basilius Pictor, apare la picioarele celui de al treilea inger din dreapta, pe peretele nordic al navei.
Usile-trapa din podeaua actuala acopera sectiuni din mozaicul original al Bisericii Nasterii. Acest mozaic acoperea, la inceput, intreaga podea. Fragmentele care se pastreaza infatiseaza figuri geometrice, pasari, flori si alte motive geometrice. Niste usi similare acestora din podea acopera un alt mozaic pastrat din vremea lui Constantin. Acestea se afla in transeptul de nord si acopera un alt mozaic din secolul al IV-lea, care demonstreaza faptul ca biserica lui Constantin avea o absida octogonala. Aceste usi se deschid, uneori, la cerere.
O fantana baptismala de forma octogonala a fost gasita in absida sudica. Aceasta dateaza din secolul al VI-lea si face parte din biserica lui Iustinian – initial, aceasta era localizata langa marele altar. Odata cu mutarea ei de langa altar, in perioada renovarilor cruciate, au aparut si numeroase legende. Astfel, se spune ca in aceasta fantana a cazut steaua magilor, sau ca din ea au fost adapati caii magilor, sau ca are o oarecare legatura cu David.
Lacasul are trei altare: unul central si doua mai mici aflate in absidele laterale. Din aceste abside se coboara in Pestera Nasterii Domnului, propriu-zis o mica grota naturala, situata chiar sub altarul central. Marele altar din capatul estic, alaturi de cel din partea sudica, apartin grecilor. Altarul principal infatiseaza ochilor un frumos iconostas ortodox. Catapeteasma este impodobita cu ingeri, icoane si candele aurite. In partea nordica a marelui altar se afla altarul armean al celor Trei Regi, inchinat celor trei Magi care si-au legat caii in apropiere. Armenii mai au un altar si absida nordica, inchinat de asta data Fecioarei Maria.
Pestera Nasterii Domnului – o grota rectangulara aflata dedesubtul bisericii – este punctul de maxim interes si cinste al intregii biserici. In acest loc se ajunge coborand treptele ce pornesc din absidele laterale. Aceasta grota a fost cinstita ca loc al Nasterii lui Hristos inca din secolul al II-lea. Steaua de argint incrustata in piatra marcheaza chiar locul in care a fost asezat Hristos. Inscriptia in limba latina de pe marginea stelei de argint spune urmatoarele: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est.” Traducerea: „Aici S-a nascut Iisus Hristos din Fecioara Maria – 1717.” Steaua de argint este strajuita de cincisprezece candele care ard in permanenta. Dintre acestea, 6 apartin grecilor, 5 armenilor si 4 latinilor.
Ceea ce are importanţă profetică, tipologică, este faptul că Betleemul a fost locul în care s-a născut şi a copilărit David, ciobănaşul uns rege, care a fost urât de moarte şi persecutat mulţi ani înainte de a fi încoronat, soartă care avea să fie şi soarta lui Hristos. De aceea, Iisus S-a născut în Betleemul din Iudeea, aşa cum învaţă Evanghelia. Iar cei cărora îngerii le-au dat această veste au fost ciobanii Betleemului. Steaua a fost văzută şi înţeleasă doar de magi. Îngerii au fost văzuţi doar de păstori. Simeon şi Ana au recunoscut pruncul Iisus doar pentru că erau profeţi
În anul 384, pelerina Egeria a văzut, într-o vale aproape de Betleem „o biserică ce se numeşte «La Păstori», cu o grădină mare înconjurată de un zid drept şi, de asemenea, cu o foarte frumoasă peşteră adăpostind un altar”. Iar Fericitul Ieronim identifică acest câmp cu locul unde „Iacob şi-a întins cortul, dincolo de turnul Migdal-Eder” (Facere 35, 21) şi menţionează că acel turn se găseşte la o distanţă de o mie de paşi de Betleem, înspre est. Iniţial, un mic altar a fost ridicat într-o peşteră naturală pardosită cu mozaic.
Pe la mijlocul secolului al V-lea, peştera a fost lărgită în mod considerabil, pentru a permite construirea unei biserici. În acelaşi timp, a fost înălţată o biserică în formă de U, deasupra peşterii. În scurt timp, nici noua biserică nu a mai făcut faţă valului masiv de pelerini şi, de aceea, la începutul secolului al VI-lea a fost ridicată o biserică impunătoare, cu coloane de marmură şi pardoseală de mozaic, decorată cu motive creștine.
Surse istorice şi ecleziastice prezintă Satul Păstorilor drept punctul de pornire al ceremoniei organizate cu ocazia Naşterii Domnului către Betleem.În anul 614, perşii au distrus această biserică, dar a fost reconstruită mai apoi de către Patriarhul Modest.
În 670, episcopul francez Arculfus, peregrinând prin Ţara Sfântă timp de nouă luni, menţionează că a vizitat şi el acea biserică, în care se găsesc şi mormintele a trei dintre păstori. El menţionează că locul se afla situat la 1,5 kilometri est de Betleem. După cucerirea arabă, biserica a fost folosită de monahii ce se nevoiau în pustiul Iudeii. În secolul al X-lea, doar peştera mai era accesibilă pelerinilor.
În anul 1972, în urma unor săpături arheologie făcute la iniţiativa Patriarhiei Ierusalimului, s-au descoperit urmele a trei biserici, din secolele V, VI şi VII. Pentru păstrarea acestor valoroase mărturii istorice, o nouă biserică a fost ridicată în apropierea peşterii. Biserica are trei altare închinate Maicii Domnului (centru), Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (dreapta) şi, respectiv, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril (stânga). În prezent, Beit Sahur este în majoritate creştin, dar există şi o minoritate de musulmani veniţi după 1948. Cei trei magi veniţi să se închine Împăratului Hristos născut în peştera din Betleem au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Cinstitele Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel. Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a păstrat aceste daruri şi, la adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim, laolaltă cu alte cinstite odoare ce au aparţinut Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În perioada bizantină, Împăratul bizantin Arcadie a adus darurile magilor la Constantinopol. Din pricina Cruciadei a IV-a, sfintele odoare au fost duse în anul 1204 la Niceea, pentru 60 de ani. Împăratul Mihail Paleologul le aduce din nou în Constantinopol, unde rămân până la anul 1453 d. Hr.
„Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului”. Fără nici o îndoială, înţelesul tainic al acestor cuvinte este o profeţie, în care Duhul Sfânt, prin gura psalmistului David, anunţă venirea pe pământ a Fiului lui. Întruparea şi venirea Cuvântului veşnic în lumea creată ca Mântuitor şi Răscumpărător este cea mai mare taină şi minune din câte au fost pe pământ. „Taina cea din veac ascunsă”– necunoscută nici de îngeri, nici de oameni, a venirii lui Iisus Hristos pe pământ, Care avea să dezlege toate nedumeririle oamenilor în privinţa cunoaşterii lui Dumnezeu, a omului şi a întregii creaţii, care la rându-i suspină după reabilitare, răscumpărare şi mântuire. În cartea Apocalipsei Sfântul Ioan Teologul vede în mâna Tatălui celui veşnic, cartea vieţii, pecetluită cu şapte peceţi. Nimeni în cer sau pe pământ nu s-a găsit să o deschidă, decât leul din seminţia lui Iuda,Mielul lui Dumnezeu – Iisus Hristos. El, vrednic fiind, o ia din dreapta Celui preaînalt, îi rupe peceţile şi o deschide.
Potrivit sfinţilor Părinţi, cele şapte peceţi simbolizează cunoaşterea lui Dumnezeu şi lucrarea Lui necesară mântuirii omului. Pecetea întâi ascunde Fiinţa nezidită şi firea fără de început a lui Dumnezeu, existenţa desăvârşită, existenţa în sine şi izvorul existenţelor. A doua pecetluieşte şi ascunde cele trei Ipostasuri ale unei singure firi şi fiinţe, unimea Treimei, pe Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu. A treia pecete ascunde veşnica naştere a Fiului şi veşnica purcedere a Duhului Sfânt din Tatăl. A patra pecete ascunde scoaterea din nimic la existenţă a tuturor făpturilor şi lucrurilor materiale şi imateriale. A cincea pecetluieşte întruparea în timp a Cuvântului lui Dumnezeu. A şasea pecete ascunde patimile, moartea, învierea şi înălţarea la cer a Cuvântului întrupat. A şaptea pecete ascunde viaţa viitoare, fericirea raiului şi răsplata faptelor bune, chinurile iadului şi pedeapsa faptelor rele. În faţa acestor taine, ascunse înainte de venirea Mântuitorului, nu poţi să nu te cutremuri şi să nu te înfiori cu bucurie şi mulţumire, strigând: „Minunat este Dumnezeu! sau Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru?”
Tâlcuirea acestor taine, căutând să aflăm Cine este Dumnezeul nostru, Cine este „Cel ce s-a arătat”, va spori în noi iubirea faţă de El. Însuşi ne vorbeşte prin sfântul Său cuvânt din Sfânta Scriptură, în Tradiţia Bisericii, în scrierile sfinţilor şi ale teologilor Săi. Dacă L-am întreba: cine eşti, Doamne?, ne va răspunde: „Eu sunt Fiul Tatălui, Care din iubirea şi mila Sfintei Treimi faţă de om, am venit ca Mântuitor şi Răscumpărător. Eu sunt cel al cărui nume – Iisus Hristos - „este mai presus de orice nume”. Eu sunt „cel ce zdrobeşte capul şarpelui”. Eu sunt cel „întru care se binecuvântează toate neamurile pământului” Eu sunt „împăciuitorul” de Care ascultă toate popoarele. Eu sunt Domnul şi Dumnezeul vostru, care şed de-a dreapta Tatălui. Eu sunt Lumina lumii care nu apune niciodată şi de care întunericul fuge ascunzându-se. Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Eu sunt Uşa prin Care se intră la Dumnezeu şi Tatăl, prin Mine intrând vă veţi mântui. Eu sunt Proorocul de Care trebuie să ascultaţi. Eu sunt Domnul vostru, Fiul lui Dumnezeu, Marele Preot după rânduiala lui Melchisedec; Eu sunt Emanuel, născut din Fecioara, „Dumnezeu este cu noi”, Domnul păcii, Care a pătimit pentru mântuirea oamenilor. Eu sunt Odrasla lui David; Eu sunt Păstorul poporului ; Eu sunt Cel vestit, Eu sunt Sfântul Sfinţilor, Cel Uns; Eu sunt Stăpânitorul;Eu sunt Împăratul Mântuitor, Eu sunt „Mielul lui Dumnezeu” care ridică păcatele lumii . Eu sunt Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Eu sunt Mesia Cel aşteptat, Care am venit în numele Tatălui şi întru puterea Duhului Sfânt. Eu sunt „Doctorul sufletelor şi al trupurilor” Care vindec pe cei zdrobiţi cu inima, dau vederea orbilor, curăţ leproşii, înviez morţii, alung demonii, şi orice boală şi neputinţă. Eu sunt Cel Care, pentru voi, oamenii şi pentru a voastră mântuire, M-am întrupat, am suferit, foame şi sete, osteneală, bătăi, scuipări, batjocură, cruce şi moarte. M-am pogorât în iad ca să sfărâm puterea lui, dezlegând sufletele de acolo. Am înviat din morţi, M-am înălţat la cer şi am să vin iarăşi cu slavă să judec lumea. Eu sunt Învierea şi Viaţa; cine crede în Mine, de va şi muri viu va fi . Eu sunt pâinea vieţii.Cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Fără mine nu puteţi face nimic . Eu sunt Păstorul Cel bun, Care şi-a puns viaţa pentru oile Sale. Eu sunt „învăţător venit de la Dumnezeu”. Care dau prin sângele Meu legea cea nouă a iubirii singura prin care puteţi să fiţi ucenicii Mei şi fiii Părintelui ceresc. Eu sunt Cel Care am trimis pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care am întemeiat Biserica Mea şi pe care porţile iadului şi puterile răului nu o vor birui,pentru că Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor . Eu sunt Cel Care am rânduit în Biserică „întâi apostoli, al doilea profeţi, al treilea învăţători…” spre folosul şi mântuirea celor ce cred. Eu dau prin Duhul Sfânt, unuia cunoştinţă, altuia înţelepciune şi pricepere, altuia tărie şi sfat, altuia dragoste, bucurie, pace, credincioşie, curăţie, îndelungă-răbdare, blândeţe şi smerenie. Eu sunt Cel Care v-am pregătit Împărăţie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, căci în casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt . Eu sunt Cel Care am biruit lumea păcatul şi pe diavolul, făcându-vă părtaşi acestei biruinţe. Eu sunt Cel Care chem pe toţi: păcătoşi şi drepţi, pe cei care au slujit din ceasul întâi sau din ceasul al unsprezecelea, pe toţi Eu îi primesc, pe unii din iubire iar pe alţii din milă. Acestea şi multe altele ne spune Domnul despre Sine în sfântă Biserica Sa. “Acesta este Dumnezeul nostru, şi nu se va socoti, altul ca Dânsul, Dumnezeul cel ce s-a arătat”.
Iar noi, creştinii care cunoaştem pe Domnul şi care Îl întâmpinăm cu bucurie şi-L binecuvântăm pe Pruncul Ce S-a născut în Betleem, pe Cel care la opt zile a primit tăierea împrejur şi scumpul nume Iisus. Pe Cel ce la patruzeci de zile, în Templu, S-a dat în braţele lui Simeon ca un Prunc, slobozindu-l pe el ca un Dumnezeu. Pe Copilul care la doisprezece ani, îi uimea pe înţelepţii şi bătrânii Templului, cu întrebările şi răspunsurile Sale, dându-le a pricepe că El este Înţelepciunea Tatălui. Pe Cel care la treizeci de ani s-a botezat în Iordan de la Ioan, arătat ca un Miel al lui Dumnezeu, mărturisit ca Fiu, de glasul Tatălui ceresc, Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel, arătându-Se astfel lămurit Sfânta Treime. Pe Cel Care a făcut numai bine cu fapta şi cu cuvântul, Care n-a putut fi vădit de păcat, Care a suferit toate în locul nostru până la moartea pe cruce, arătându-ne iubirea Sa. Pe Cel ce înseta de a suferi din iubirea pentru noi, pe dulcele Mântuitor, Iisus Hristos, Dumnezeul – Om, noi Îl binecuvântăm în toată vremea şi în tot locul stăpânirii Lui, ne rugăm Lui neîncetat, credem în El şi ne închinăm Lui ca orbul din naştere, mărturisindu-L cu Petru şi Natanail şi cu toţi Sfinţii Apostoli că este Fiul lui Dumnezeu. Ne unim cu El prin Sfintele Taine şi credem Lui ca unui Împărat şi Dumnezeu. Ne închinăm Lui şi Tatălui şi Duhului Sfânt, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită. Credem că suntem născuţi de sus prin Botez, făcându-ne părtaşi morţii şi învierii Lui, că El s-a sălăşluit întru noi, creşte şi lucrează în noi.
Încetul cu încetul ne preschimbă. Gândurile noastre le face gândurile Lui, simţirile noastre le face simţirile Lui, mintea noastră o luminează, inima o curăţeşte, voinţa o întăreşte. Ne uneşte cu El şi ne îndumnezeieşte pătrunzând toate mădularele noastre, în carnea, sângele, oasele, şi în toate celulele şi moleculele noastre, ca la vremea cea de apoi să ne învieze cu trup de lumină şi de slavă. Cât timp trăim încă pe pământ El este nădejdea noastră, bucuria noastră, dulceaţa noastră, frumuseţea noastră, fericirea noastră, veselia inimii noastre, tăria trupului nostru, lumina minţii noastre şi a sufletului nostru, Dumnezeul nostru Cel preaveşnic, Mântuitorul nostru Cel peaiubit şi preamilostiv, El este viaţa şi învierea noastră, tămăduirea sufletului nostru. Cel care ne face să-L vedem în toate făpturile Lui şi să-L gustăm în poruncile şi sfaturile Lui, să-L pipăim cu mintea ca Toma şi să ne închinăm Lui ca unui Dumnezeu, mărturisindu-L Dumnezeu şi Om. Dumnezeu pentru că învia morţii, curăţa leproşii, alunga demonii, tămăduia orice boală, liniştea furtuna, iar Om pentru că s-a hrănit cu lapte, a mâncat a băut a însetat, a ostenit, a suferit şi a murit. Pe Dumnezeul nostru „Cel ce s-a arătat” Îl recunoaştem cu bucurie că este: „mirarea îngerilor, slava patriarhilor, dulceaţa preoţilor, plinirea proorocilor, lauda apostolilor şi a mucenicilor, bucuria călugărilor, dulceaţa şi înfrânarea pustnicilor, mintea întreagă a celor ce trăiesc în feciorie” (cum spune în Acatistul Mântuitorului). Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? strigă apostolul de iubirea unui astfel de Dumnezeu. Noi spunem cu Sfântul Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” sau cu Sfântul Pavel: „mie a trăi este Hristos, iar moartea un câştig”
Iisus Hristos este Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Cel ce S-a arătat pe pământ, ne-a învăţat, ne-a luminat, ne-a tămăduit, ne-a dăruit viaţă veşnică şi este în veci binecuvântat de mulţimea îngerilor, de cetele sfinţilor şi de toţi credincioşii Lui. Slăvindu-L ca pe Unul din Treime, să dorim vederea Slavei Lui, pe care în veci o vom contempla fără săturare.
Biserica originală a fost construită în timpul Împăratului Constantin cel Mare, prin grija mamei sale, Împărăteasa Elena, în anul 333. În secolul al VI-lea, biserica a fost distrusă. A fost reconstruită între anii 527-565, în forma actuală, de către Împăratul Iustinian cel Mare. Biserica Naşterii Domnului şi Biserica Sfântului Mormânt sunt considerate biserici Status Quo şi, deci, sunt administrate de către franciscani, de către comunitatea armeană şi greacă. În stânga se află biserica Sfânta Ecaterina a Alexandriei, care aparţine romano-catolicilor, iar în partea dreaptă se găseşte Capela Grotei Laptelui, o capelă micuţă în care slujesc tot franciscanii şi aminteşte de Fuga în Egipt a Sfintei Familii. Tradiţia spune că în timp ce alăpta Pruncul Sfânt, Fecioara Maria a scăpat pe jos câteva picături de lapte, care imediat au schimbat toată piatra din grotă în culoarea albă.
Locul Naşterii lui Iisus este marcat de o stea din argint cu 14 colţuri, montată pe o placă de marmură albă. Deasupra se află o inscripţie în latină: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est”, adică: „Aici a fost născut Iisus Hristos de către Fecioara Maria”. Steaua de la Betleem. Steaua de argint încrustată în piatră marchează chiar locul în care a fost aşezat Hristos. Steaua a fost fixată în marmură în anul 1717, atunci când catolicii stăpâneau Biserica Naşterii Domnului. Pe stea se află următoarea inscripţie în limba latină: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus Natus Est”, adică: „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”. Steaua Naşterii are paisprezece colţuri deoarece: „toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri” (Matei 1, 17). Deasupra Stelei ard necontenit 15 candele, şase ale ortodocşilor, cinci ale armenilor şi patru ale catolicilor.
Naşterea Domnului Hristos, începulul mântuirii noastre. Naşterea Domnului Hristos, începulul mântuirii noastre. Acesta este darul lui Dumnezeu pentru noi. Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de Crăciun: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor! Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească. Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi şi într-o adunare aşa de mare. Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi, precum este, şi dorinţa mea s-a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când această zi s-a făcut cunoscută, şi iată că ea străluceşte prin râvna noastră, ca şi când ni s-ar fi predat din veac şi de mulţi ani, aşa că poate să o numească cineva cu dreptate sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi, aşa zicând, a ajuns aceeaşi măsură a vechimii cu acestea.
Precum plantele cele nobile, când se pun în pământ, îndată şi repede cresc la înălţime, la fel această sărbătoare, care la apuseni era demult cunoscută, iar la noi, abia acum, de câţiva ani s-a adus, aşa de repede a crescut şi aşa de multe roade a adus, precum şi voi vedeţi, că biserica este plină de mulţimea credincioşilor. Această râvnă a voastră este vrednică de răsplată, şi aceasta să o aşteptaţi de la Cel ce S-a născut astăzi, de la Hristos. El vă va răsplăti deplin, căci dragostea către această zi este cel mai mare semn de dragoste către Cel ce S-a născut astăziEu ştiu că mulţi, încă şi acum, nu sunt lămuriţi întru sine despre această sărbătoare. Unii sunt pentru, alţii împotrivă, şi în toate locurile se vorbeşte despre ea. Unii aduc împotriva ei că este nouă şi abia de curând sărbătorită, alţii întăresc că este străveche, căci încă şi proorocii au prevestit Naşterea lui Hristos, şi că ea este cunoscută şi stimată din timpurile cele vechi de către toţi apusenii, de la Tracia până la Cadix. Am trei dovezi din care noi cunoaştem că acesta este timpul în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Cea dintâi din aceste trei dovezi este repejunea cu care această sărbătoare s-a făcut cunoscută pretutindeni şi a ajuns la aşa înălţime şi înflorire. Pe ceea ce Gamaliil a zis în privinţa propovăduirii Evangheliei: „De este lucrul acesta de la oameni se va risipi, iar de este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l risipiţi” (Fapte 5, 38-39), tocmai pe aceasta mă bizuiesc eu când vă vorbesc despre sărbătoarea de astăzi.
Odată cu apropierea praznicului Naşterii Domnului, lumea se schimbă invariabil. Colinde peste tot, tineri care cutreieră străzile cu intenţii incerte, mulţimi care asediază supermarketurile şi pieţele, afumători, purcei tăiaţi cu cruzime în zăpada proaspătă, daruri.
Biserica se pregăteşte şi ea de praznicul naşterii din nou a umanităţii. Post de 40 de zile, Taina Spovedaniei pentru cei cu adevărat credincioşi, Împărtăşire din Trupul Domnului. Cu câteva zile înainte de Crăciun, preoţii din întreaga Biserică merg pe la case pentru a vesti Praznicul luminii. Trebuie spus că preotul este cel dintâi colindător. Colidătorul esenţial pentru că el aduce pe Hristos în casele oamenilor. Prezenţa sa sacerdotală prezentifică evenimentul Naşterii în inimile oamenilor, binecuvântarea sa pecetluieşte cu har anul care va urma, doxologia glasului şi a sufletului devin dăruire de sine lui Dumnezeu, Pruncul cel veşnic.
Unii oameni sunt preocupaţi de banul pe care trebuie să-l dea preotului, uitând ceea ce este esenţial. Alţii nu deschid uşa doar doar nu vor sărăci. Trebuie spus că preotul nu vine la casele creştinilor pentru a cere bani, iar în cele mai multe cazuri, atunci când oamenii sunt sărmani, preotul chiar îi ajută pe aceştia. Binecuvântarea pentru un an de lumină, alungarea întunericului spiritual acumulat prin păcate săvârşite iar şi iar, toate acestea nu pot fi cuantificate şi nici plătite vreodată. Dacă am avea ochi să vedem, am realiza acest lucru.
În timp ce preotul poartă prin case Icoana Naşterii Domnului, se cântă troparul Naşterii: „Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine ţie Soarelui Dreptăţii şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, slavă Ţie”.
În acest tropar se află tainic toată mişcarea lumii de la întuneric la Lumina Hristos, toată iconomia veacurilor în dorul lor către veşnicie, toate lucrările omeneşti de sfidare a morţii, toată arta, literatura, cultura omului. Hristos este Lumina cunoaşterii umane, sensul adevărat al umanităţii, răspunsul la întrebările vieţii, vindecarea de durerile morţii. Omul, înfricoşat de stihiile lumii, venerând focul, fulgerul, stelele şi soarele, într-o nostalgie reziduală a raiului pierdut, învaţă cultul adevăratului Dumnezeu. Stelele sunt aşadar profeţii ale adevăratului Soare al Dreptăţii, călăuzitoare către Adevărul veşnic al iubirii, prezenţe luminoase care vestesc în parţialitatea lor cosmică, pe Dumnezeul cel deplin. Creştinismul este izbăvirea lumii de ignoranţa idolatră, este mântuirea din prostia oglindirii de sine, ieşirea din ritmul repetitiv al cosmosului slujitor, aflarea înţelepciunii care mântuieşte, nu numai poleieşte ridicol fiinţa cu paiete ideatice ieftine. Cucuta lui Socrate nu a reuşit decât să scoată în evidenţă absurdul legilor umane fără de Dumnezeu, drumul fără ieşire al înţelepciunii terestre. Crucea însă, plină de Sângele lui Dumnezeu, vestitoare a Învierii, este răspunsul lui Dumnezeu la toate întrebările lumii.
Mai există ceva în purtarea de preot a icoanei prin casele credincioşilor, cântând troparul. Există o gestică liturgică interioară, în care se vădeşte plinătatea de sens a doxologiei Crăciunului. La cuvintele „răsărit-a lumii lumina cunoştinţei” preotul intră în casă cu icoana Naşterii, arătând că vocaţia iconologică a Întrupării este lumina cunoaşterii omeneşti şi intrarea lui Dumnezeu în casa lumii. Cuvintele „de la stea s-au învăţat să se închine Ţie Soarelui Dreptăţii”, credincioşii se închină şi sărută icoana şi mâna preotului, pecetluind liturgic cuvintele troparului. Preotul, cu faţa către răsărit, privind la icoana din casă, cântă: „Şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus”. Icoana casei se întâlneşte în privire tainică cu Icoana Naşterii Domnului. Casa devine Biserică şi Biserica devine casă a fiinţei. Apoi preotul binecuvintează: „Darul şi binecuvântarea care au fost la Naşterea Domnului să fie şi în casa aceasta!”. Aceste cuvinte consfinţesc devenirea casei în Betleem, a inimii în Peştera în care se naşte Pruncul veşnicei iubiri. Constelaţiile îşi ţin cu frică răsuflarea. Dumnezeul cerurilor doarme lin la sânul de lumină al Maicii Domnului. Casele devin peşteri în care Împăratul slavei se naşte iară şi iară, în pace, aduncând lumină în univers.Amin (postat pe fb de ioan monahul)